Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
2 decembrie 2025

Decizia nr. 2212/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 163/2019 a Tribunalului Brașov

I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018, la data de 05 septembrie 2018, pe rolul Judecătoriei Brașov, reclamantul Statul Român, reprezentat legal de Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată convențional de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate existența prejudiciului în cuantum de 11.554.347 RON, la care se vor calcula dobânzi și penalități de întârziere, de la data scadenței obligației și până la data recuperării prejudiciului, cauzat de către pârât, pentru care s-a dispus, prin sentința penală nr. 122 din 31 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul Brașov, condamnarea la pedeapsa închisorii de 3 ani și 4 luni și la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, ca urmare a admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției, și obligarea pârâtului la plata prejudiciului astfel constatat.

Prin sentința 464 din 28 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 163/S din 24 iunie 2019, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român, reprezentat legal de Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentat convențional de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în contradictoriu cu pârâtul A.. A stabilit suma de 627 RON cu titlu de onorariu cuvenit avocatului B. și a instituit în sarcina reclamantului obligația de a-l achita.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă Prin decizia civilă nr. 410/AP din 31 martie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul declarat de reclamantul Statul Român, reprezentat legal de Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată convențional de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva sentinței civile nr. 163/S din 24 iunie 2019 pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a schimbat-o în tot, astfel: L-a obligat pe pârâtul A. la plata sumei de 11.554.347 RON, reprezentând prejudiciu, (compusă din 4.956.330 RON debit – impozit pe profit și TVA și 6.598.017 RON accesorii), la care se adaugă accesoriile aferente calculate până la data plății efective.

Cheltuielile procesuale avansate de către stat, în sumă de 627 RON, ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar formulate în primă instanță de către pârât, au rămas în sarcina statului. I.4.

Hotărârea atacată prin prezentul recurs Prin încheierea de ședință din 09 aprilie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul deciziei nr. 410/AP din 31 martie 2025, pronunțate în dosarul nr. x/2018, în sensul că, se va menționa: "Obligă pârâtul A. la plata sumei de 7.725.833,30 RON, reprezentând prejudiciu, (din care debitul principal de 3.515.527,62 RON), la care se adaugă accesoriile aferente calculate de la data de 20.09.2017, până la data plății efective", cum este corect, în loc de: "Obligă pârâtul A. la plata sumei de 11.554.347 RON, reprezentând prejudiciu, (compusă din 4.956.330 RON debit - impozit pe profit și TVA și 6.598.017 RON accesorii), la care se adaugă accesoriile aferente calculate până la data plății efective", cum eronat s-a consemnat.

II. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii de ședință din data de 09 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2018, a declarat recurs pârâtul A.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 03 iunie 2025, sub nr. x/2018, și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris (aflată la fila. 2 din dosarul de recurs). Prin rezoluția din data de 6 iunie 2025, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ. II.1. Motivele de recurs Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc.

civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea cererii de repunere în termen, admiterea recursului, constatarea prescripției și, pe fond, respingerea cererii ca prescrisă. În susținerea cererii de repunere în termenul de declarare a căii de atac, recurentul-pârât a arătat că a fost plecat din țară până în data de 11 mai 2025, astfel că nu a putut lua cunoștință în timp util de încheierea pronunțată la data de 09 aprilie 2025 și nu a putut formula recurs în termen legal. Totodată, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, apreciind că fapta pretins a fi prejudiciabilă datează din anul 2009 și termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 1350 și urm. C. civ., este împlinit.

II.2. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-reclamant Statul Român a solicitat, în principal, respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a căii de atac și, în subsidiar, constatarea nulității recursului. În măsura în care se va trece peste excepția nulității recursului, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate. În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, a arătat că instanța urmează să dispună asupra acesteia în raport cu data comunicării hotărârii recurate, cu data formulării cererii de recurs, cu motivul invocat în susținerea acesteia, cu actele și lucrările dosarului și având în vedere dispozițiile aplicabile din C. proc.

civ., precum și înscrisurile depuse în probațiune. În susținerea excepției nulității recursului, invocată în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 C. proc. civ., în esență, intimatul-reclamant a pretins că partea adversă nu a procedat la motivarea recursului în termenul prevăzut de lege, iar invocarea excepției prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi apreciată a reprezenta un motiv de nelegalitate încadrabil în ipotezele strict reglementate de lege. Totodată, a solicitat să se rețină faptul că decizia nr. 410/AP din 31 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă în dosarul nr. x/2018, al cărei dispozitiv a fost îndreptat din oficiu prin încheierea din 09 aprilie 2025, nu a făcut obiectul cererii de recurs.

De asemenea, a apreciat că instanța de apel a reținut în mod corect și legal obiectul cererii, temeiurile legale aplicabile și, raportat la motivele invocate de părți, înscrisurile depuse în probațiune, a apreciat corect că, în speță, cererea formulată în contradictoriu cu recurentul-pârât este admisibilă. Intimatul-reclamant a susținut și că nu este incidentă excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 1350 și urm. C. civ., ale art. 2513 și ale art. 1394 C. civ., precum și actele și lucrările dosarului.

A subliniat că obiectul prezentului dosar îl reprezintă o acțiune în răspundere civilă delictuală, fiind incidente dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ., prejudiciul reclamat prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 31 august 2018 reprezentând creanțe fiscale stabilite prin Raportul de constatare tehnic-științific încheiat la data de 03 iunie 2016 – prejudiciu nerecuperat la bugetul de stat (cererea fiind întemeiată în raport cu prejudiciul cunoscut și față de care s-a procedat la constituirea de parte civilă la data de 18 octombrie 2016, în cadrul dosarului penal nr. x/2011). Față de cele anterior arătate, a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocate de prin cererea de recurs.

II.3. Răspunsul la întâmpinare Nu a fost depus răspuns la întâmpinare. II.4. Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, care nu au formulat puncte de vedere, iar prin rezoluția din data de 30 octombrie 2025 a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la 02 decembrie 2025. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de lege, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinarea formulată Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu preliminar, față de cererea de repunere în termenul de formulare a recursului, Înalta Curte constată că recursul a fost formulat în termenul legal.

În ceea ce privește calea de atac formulată în cauză, se reține că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază acesta și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

De asemenea, în conformitate cu art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care există motive de casare de ordine publică. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc.

civ., calea de atac va fi lovită de nulitate. În raport de aceste considerații, analizând cererea formulată, Înalta Curte constată că recurentul nu expune o argumentare juridică aptă de cenzură în recurs întrucât criticile sale nu se raportează la considerentele încheierii ce face obiectul recursului. Astfel, prin încheierea recurată, instanța de apel a dispus îndreptarea erorii materiale referitoare la cuantumul sumelor stabilite cu titlu de prejudiciu, strecurate în cuprinsul minutei și dispozitivului deciziei civile nr. 410/Ap/31.03.2025, pronunțate în dosarul nr. x/2018 de către Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Prin cererea de recurs, recurentul nu a adus o critică asupra modului în care instanța de apel a procedat la îndreptarea hotărârii pronunțate în apel sau a sumelor corectate prin încheierea recurată ci a înțeles să invoce excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât fapta ilicită data din anul 2009, iar termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1350 și următoarele din C. civ. era împlinit. Se constată, așadar, că în realitate recurentul formulează critici străine de considerentele încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțate de instanța de apel întrucât nu invocă o eventuală nelegalitate a încheierii atacate, ci antamează aspecte legate de fondul cauzei, prin invocarea prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.

Întrucât obiectul recursului îl constituie încheierea pronunțată de instanța de apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin încheierea recurată și să combată cele reținute de instanță, în sensul de a demonstra nelegalitatea soluției de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul minutei și a dispozitivului deciziei pronunțate în apel. Lipsa expunerii unor motive de nelegalitate pe care se întemeiază recursul determină incidența sancțiunii nulității recursului, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 9 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

DECIDE Constată nul recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 9 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 02 decembrie 2025.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.