Decizia nr. 221/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 847/2024 a Tribunalului Botoșani

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la data de 7 mai 2024 pe rolul Tribunalului Botoșani – secția I civilă, reclamanta A. a solicitat obligarea, în solidar, a pârâților Spitalul Municipal Dorohoi și B., în calitate de medic curant al pacientei C., la plata sumei de 350.000 euro, reprezentând despăgubiri morale ca urmare a prejudiciului cauzat, acordarea dobânzii legale pentru daunele morale de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la data plății efective și actualizarea daunelor morale cu indicele de inflație; Pârâta B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind prescrisă, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. La termenul din 11 octombrie 2024 instanța a invocat din oficiu excepția prescrierii dreptului la acțiune și în ceea ce privește pretențiile formulate împotriva Spitalului Municipal Dorohoi.

Hotărârea pronunțată de prima instanță: Prin sentința civilă nr. 847 din 25 octombrie 2024, Tribunalul Botoșani – secția I civilă, a respins, ca prescrisă, acțiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâții Spitalul Municipal Dorohoi și B..

Hotărârea pronunțată de instanța de apel: Prin decizia nr. 262 din 2 aprilie 2025, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 847 din 25 octombrie 2024 pronunțată de Tribunalul Botoșani – secția I civilă.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 262 din 2 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, reclamanta A. a declarat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de fond a respins apelul formulat apreciind ca pretențiile invocate sunt demult prescrise, în ciuda tuturor argumentelor legale prezentate prin care a subliniat că era imposibil să cunoască fapta ilicită înaintea anului 2023. Astfel, instanța de fond a dat o interpretare greșita dispozițiilor legale care guvernează prescripția și care stipulează că: "Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea." Pe lângă acest aspect, o altă interpretare eronată a instanței de apel privește Legea drepturilor pacientului nr. 47/2023, prin care instanța ignoră cu desăvârșire împrejurarea că până la apariția acestei legi, reclamanta nu a putut consulta fișa medicală a mamei sale. În realitate, aceasta a luat cunoștința în anul 2011 doar de decesul mamei, nu și de fapta ilicită care a fost descoperită abia în anul 2023, când s-a născut dreptul la acțiune. Precizează că a fost cu neputința să se gândească la demersuri pentru tragerea la răspundere a intimatelor, atâta timp cât nu a cunoscut că intimatele se fac vinovate de decesul mamei sale până în anul 2023, întreaga acțiune bazându-se pe faptul că nu a avut cunoștința de fapta ilicită până la aflarea fișei medicale a mamei sale. Având în vedere faptul că Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 a fost modificată în anul 2023 prin O.U.G. nr. 6 din 1 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 178 din 2 martie 2023, în sensul de a permite descendenților pacientului de lua la cunoștință cu privire la starea de sănătate, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale ale pacientului, recurenta apreciază că dreptul său material la acțiune s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței de modificare a Legii nr. 46/2003. Așadar, dreptul material la acțiune s-a născut în mod efectiv la momentul la care reclamanta ar fi putut lua la cunoștință pe căi legitime de informații cu caracter medical în ceea ce o privește pe mama sa, C., respectiv la data de 2 martie 2023 - momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 6 din 1 martie 2023. În lipsa comunicării informațiilor și fișelor medicale solicitate Spitalului Municipal Dorohoi, reclamanta arată că s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a-și putea realiza drepturile până la data formulării cererii de chemare în judecată. Astfel, este adevărat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă, însă acest drept nu poate fi negat unei părți care nu a avut efectiv cunoștință sau dreptul implicit de a lua cunoștință de fapta ilicită în sine. Admiterea unui astfel de raționament reprezintă o negare a dreptului în sine, amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire, în egală măsură, în speță descendenților. Prin instituirea unui moment obiectiv de la care începe să curgă prescripția se asigură armonizarea necesității ocrotirii efective a persoanei vătămate cu necesitatea asigurării finalității practice a prescripției extinctive. Pentru stabilirea în concret a momentului obiectiv se poate recurge la un criteriu obiectiv, al omului prudent și diligent - bonus pater familias - pentru a determina dacă titularul dreptului era în posesia informațiilor privind săvârșirea faptei ilicite, urmând ca acest criteriu să fie completat cu un criteriu subiectiv, determinat de împrejurările concrete care au marcat nașterea dreptului la acțiunea în daune. Această apreciere se va face în concret, de Ia caz la caz, și pe baza probatoriului administrat în cauză. Chestiunea determinării începutului termenului de prescripție extinctivă devine, prin urmare, predominant una de fapt, soluția dată de judecător putând diferi de la caz la caz, în sensul că, în situații concrete, termenul de prescripție fiind calculat de către magistrat de la data comunicării actului, dacă acest moment coincide cu cel al luării la cunoștință de către titular a faptei ilicite sau în speță determinat de deschiderea dreptului său în calitate de rudă de a lua cunoștință despre informațiile medicale ale pacientei. Chiar dacă, in absurdum, s-ar lua în considerare construcția teoretică propusă de intimate, ideea culpei prezumate, în cauză nu se poate reține o potențială lipsă de diligentă a recurentei, care până la data apariției actului normativ nu a avut consacrat dreptul legal de a obține aceste informații. Cu privire la prescripția extinctiva, regula generală privind începutul prescripției extinctive are un carater mixt, prezentând caracteristica stabilirii, alternativ, a două momente de la care prescripția începe să curgă, și anume un moment subiectiv, constând în data când cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, deci nu doar pe cel care a cauzat-o, și un moment obiectiv, constând în data când păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Totodată, se observă că legiuitorul a detașat momentul începerii curgerii prescripției de momentul nașterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat print-o faptă ilicită și, implicit, al nașterii dreptului la acțiune, luând în considerare momentul subiectiv al cunoașterii pagubei și a celui răspunzător de ea, stabilind că prescripția începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, adică momentul subiectiv, împrejurare ce îi permite să acționeze. Pe de altă parte, prin stabilirea celui de-al doilea moment, cel obiectiv, de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune pentru repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită: data când victima trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, legiuitorul a urmărit să armonizeze dezideratul ocrotirii efective a victimei faptei ilicite cu necesitatea asigurării finalității prescripției extinctive, adică scopului reglementării acestei instituții, aceea de lămurire a situațiilor juridice neclare, de natură să garanteze securitatea și stabilitatea circuitului civil. Or, faptul că ar fi cunoscut în sine decesul nu înseamnă per se faptul că avea toate informațiile preliminare potențiale declanșării unui litigiu și nu este un argument pentru posibilitatea acordării daunelor morale. Concluzionând, recurenta-reclamantă a arătat că este evident că instanța de apel a interpretat eronat normele legale, impunându-se casarea deciziei recurate. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză: La dosar nu au fost depuse întâmpinări. Intimata-pârâtă B. a depus la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Procedura în fața instanței de recurs: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (7 mai 2024), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 10 februarie 2026, cu citarea părților, în ședință publică, termen la care instanța a rămas în pronunțare cu prioritate asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată din oficiu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs." Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele prezentate de recurenta-reclamantă nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a prezentat situația de fapt, arătându-și nemulțumirea față de momentul stabilit de instanțele de fond ca început al curgerii termenului de prescripție, susținând, în esență, că a luat cunoștință în anul 2011 doar de decesul mamei, nu și de fapta ilicită care a fost descoperită abia în anul 2023, când s-a născut dreptul la acțiune, legând de nașterea dreptului la acțiune de momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 6 din 1 martie 2023, prin care s-a modificat Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, în sensul de a permite descendenților pacientului de lua la cunoștință a datelor cu privire la starea de sănătate, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale ale pacientului. Cu privire la situația de fapt, astfel cum au reținut instanțele din etapele procesuale anterioare (aspecte necontestate de către recurenta-reclamantă), faptul presupus ilicit generator de prejudiciu a constat în modul în care a fost examinată și diagnosticată mama sa, C., care deși s-a prezentat la data de 26 februarie 2011 la un consult medical la pârâta B. în cadrul secției de Neurologie a Spitalului Municipal Dorohoi, în cursul aceleiași zile, a decedat în urma unui act suicidal. În evaluarea circumstanțelor factuale, instanța de apel a reținut că încă din data respectivă, urmare a tristului eveniment, reclamanta a cunoscut, atât persoana responsabilă în accepțiunea sa de fapta ilicită, cât și paguba morală produsă. Invocând (formal) incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta tinde, în realitate, la obținerea unei noi evaluări asupra elementelor de temeinicie pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel, respectiv a bazei factuale reținute de către instanța de prim control judiciar, ca efect al interpretării probatoriului. De altfel, chiar partea a arătat în cuprinsul cererii de recurs că "chestiunea determinării începutului termenului de prescripție extinctivă devine, prin urmare, predominant una de fapt". Or, instanța de recurs nu are competența de a cenzura cadrul factual stabilit prin hotărârea atacată, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care a fost constatată deja pe baza probatoriului administrat de către instanțele devolutive. Nemulțumirile recurentei cu privire la soluția instanței de apel reprezintă veritabile critici de netemeinicie, aceasta făcând referire la elementele de fapt ale cauzei, arătând cum ar trebui interpretată și adaptată, în accepțiunea sa, norma legală vizând prescripția la circumstanțele factuale existente în cauză, reluând argumentele expuse în etapa procesuală anterioară, care au drept scop reținerea unui alt moment al începutului curgerii dreptului material la acțiune, critici asupra cărora, de altfel, instanța de apel s-a pronunțat, arătând că "publicarea acestei legi nu prezintă nicio relevanță juridică asupra momentului pentru determinarea persoanei culpabile și a pagubei produse de aceasta, fiind de reținut că nici chiar reclamanta apelantă nu susține că prin actele medicale la care a avut acces prin noua lege a aflat alte aspecte privind persoana culpabilă și paguba produsă prin evenimentul din 26.02.2011". Chiar dacă prin decizia instanței de apel a fost menținută soluția primei instanțe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca recurenta să arate, în concret, care au fost greșelile de judecată săvârșite de însăși curtea de apel. O atare atitudine procesuală, de a relua, cu o argumentație similară, susținerile deduse instanței devolutive de control judiciar, nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nesocotește existența judecății anterioare și natura căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia părțile interesate pot deduce judecății doar acele aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care își au corespondent în considerentele deciziei atacate. Or, preluarea motivelor căii de atac anterioare, fără a combate, de o manieră efectivă, considerentele regăsite în hotărârea atacată în legătură cu aceste aspecte, echivalează cu lipsa dezvoltării unor motive efective de nelegalitate, din perspectiva prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. A motiva recursul înseamnă atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât, mai ales, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de instanța de apel. Neprocedând la expunerea unor critici concrete de nelegalitate, care să se raporteze la cele reținute de către instanța de apel și care să fie de natură a permite cenzura în calea extraordinară de atac, instanța de recurs nu poate examina în mod efectiv respectivele susțineri, nefiind în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu normele de drept aplicabile, cât timp acestea nu au fost însoțite de o critică de nelegalitate. Prin urmare, deși formal încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reține că memoriul de recurs nu cuprinde critici care să poată fi subsumate în cazul de nelegalitate prevăzute de acest text legal, recurenta nearătând, în concret, în ce mod normele de drept material au fost încălcate sau greșit aplicate. Motivarea recursului presupune nu numai indicarea vreuneia dintre ipotezele reglementate de art. 488 din C. proc. civ., dar și expunerea unor argumente pertinente, a căror calitate esențială să constea în combaterea argumentelor și judecății înfăptuite de instanța care a pronunțat hotărârea în raport de care se invocă o pretinsă nelegalitate, condiție care, pentru argumentele arătate anterior, nu se verifică în privința recursului declarat de recurenta-reclamantă. Așa fiind, Înalta Curte constată că susținerile recurentei din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în cauză nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.