Decizia nr. 2089/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Circumstanțele cauzei La data de 25 noiembrie 2025, pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă, a fost înregistrat apelul formulat de reclamanții A., B., C. și D. împotriva sentinței nr. 651 din 7 iunie 2024 și a încheierii din 24 mai 2024, pronunțate de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023. În cadrul acestui dosar, la data de 19 februarie 2025, apelanții au depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 193/2021 pentru modificarea alin. (6) al art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii, în ceea ce privește sintagma "în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia", precum și în interpretarea dată prin Decizia nr. 19/2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești, ce formează obiectul dosarului nr. x/2024, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1223 din 5 decembrie 2024. Cu privire la posibilitatea Curții Constituționale de analizare a constituționalității unor texte normative în interpretarea dată de Înalta Curte prin decizii pronunțate în interesul legii, au solicitat să se constate că textele normative, până la intervenția Înaltei Curți, pot să nu contravină în mod evident Constituției, însă, după emiterea unei astfel de decizii, acestea să devină neconstituționale, perspectivă din care jurisprudența Curții Constituționale este suficient de vastă. Doctrina a ajuns să considere că, în jurisprudența Curții Constituționale, a devenit un exercițiu verificarea, în prealabil, dacă interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție se încadrează în limitele art. 126 alin. (3) din Constituție, în sensul că instanța constituțională stabilește, mai întâi, dacă interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție constituie o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, iar, ulterior, Curtea stabilește dacă textul astfel interpretat este constituțional pe fond, respectiv dacă din punct de vedere material respectă prevederile Constituției. Petenții au făcut referire la Deciziile Curții Constituționale nr. 854 din 23 iunie 2011 și nr. 800 din 4 noiembrie 2020. Au arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a interpreta și aplica o normă legală doar în limitele stabilite prin Constituție, această competență a sa neputând fi exercitată cu încălcarea cadrului constituțional, respectiv, cu încălcarea competenței legiuitorului sau chiar a jurisprudenței Curții Constituționale. Au învederat că instanța de contencios constituțional trebuie să verifice prin prisma unui test de proporționalitate dezvoltat în jurisprudența sa (Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, și Decizia nr. 898 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 26 februarie 2016) dacă adoptarea acesteia are o justificare rațională, fără a fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, dacă are un scop legitim și dacă este proporțională cu acel scop, respectiv de a fi adecvată, necesară și de a asigura un just echilibru între interesele concurente. În vederea realizării testului de proporționalitate, Curtea trebuie, mai întâi, să stabilească scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată și dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporționalitate se va putea raporta doar la un scop legitim (Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 30). Referitor la cerințele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, Curtea Constituțională a statuat, de principiu, în jurisprudența sa, că trăsătura esențială a statului de drept o constituie supremația Constituției și obligativitatea respectării legii (Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, paragraful 28, Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, sau Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011) și că "Statul de drept asigură supremația Constituției, corelarea tuturor legilor și tuturor actelor normative cu aceasta" (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că aceasta "implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelență un stat în care se manifestă domnia legii" (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999). În acest sens, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a reținut că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative și că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat. Cu privire la aceleași cerințe de calitate a legii, garanție a principiului legalității, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007, 24 mai 2007 și 5 ianuarie 2010, pronunțate în cauzele Rotam împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva României (paragraful 66), Dragotontu și Militam-Pidhomi împotriva României (paragraful 34) și, respectiv, Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), a reținut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanție a principiului legalității, prevăzut la art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Au învederat că excepția de neconstituționalitate are două componente: este un mijloc de apărare al părții care o invocă, iar valorificarea acestui mijloc de apărare se face – procedural – printr-o cerere de sesizare a Curții Constituționale, cerere care, potrivit legii, se adresează instanței învestite cu soluționarea cauzei pe fond. În acest sens, textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevede procedura de urmat și instituie o cale de atac (recursul). Prin urmare, sunt două paliere ce atrag competențe diferite. Un prim palier vizează neconstituționalitatea textului invocat de petent, neconstituționalitate care, indiscutabil, este de competența exclusivă a Curții Constituționale. Un al doilea palier este cererea adresată de petent, prin care se solicită instanței să sesizeze Curtea Constituțională, întrucât sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege. Instanța învestită cu soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate este suverană în a aprecia admisibilitatea acesteia din perspectiva legăturii textului invocat în excepție "cu soluționarea cauzei". Au mai arătat că judecătorul litigiului evaluează cererea de sesizare și, implicit, legătura excepției de neconstituționalitate cu cauza, din perspectiva mai multor elemente: al obiectului cererii, al interesului părților, al cauzei juridice, al temeiurilor de fapt și de drept ce caracterizează litigiul "în orice fază a acestuia". Petenții au făcut referire la dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, respectiv la condițiile care trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate îndeplinește toate condițiile de admisibilitate fixate de art. 144 lit. d) din Constituție și de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și anume: vizează dispoziții dintr-o lege; vizează dispoziții legislative care au legătură cu soluționarea cauzei; dispozițiile legale nu au fost declarate anterior ca fiind neconstituționale; excepția este ridicată în cursul unui proces, de una dintre părțile procesului, în fața unei instanțe judecătorești și este motivată. Pe fondul excepției, au arătat că art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 193/2021 pentru modificarea alin. (6) al art. 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii, are următorul conținut: "După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 21, cu următorul cuprins: Art. 21 - La articolul 21 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare, alin. (6) se modifică și va avea următorul cuprins: (6) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte și se face prin aplicarea grilei notariate valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului si a categoriei de folosință la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu." Or, în speță, evaluarea imobilului a avut în vedere aplicarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, efectuată în funcție de caracteristicile tehnice ale imobilului si categoria de folosință, atribute pe care acesta le deține la momentul preluării abuzive, iar grila notarială aplicabilă în speță a fost cea anterioară anului emiterii deciziei de compensare/invalidare, de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în speță grila notarială din anul 2020. În ce privește încadrarea pe grilă și modalitatea de calcul, Comisia Națională pentru Compensarea imobilelor a învederat că, prin decizia nr. 57/03.10.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au statuat următoarele: "într-un litigiu care are ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ce face obiectul contestației judiciare." Astfel, în lumina ultimelor modificări legislative, grila notarială aplicabilă este cea anterioară anului emiterii deciziei de compensare/invalidare, de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în speță, grila notarială din anul 2020. Pârâta a prezentat modalitatea de calcul pe grila sus-menționată, aplicabilă în mod legal, prin care s-a ajuns la valoarea orientativă a proprietății, în cuantum de 3,960.00 RON. În ce privește descrierea imobilului de evaluat, pârâta a arătat că, potrivit procesului-verbal din data de 15.10.1955, s-a procedat la măsurarea terenului sechestrat cu procesul-verbal de sechestru nr. x din Comuna Liteni Suceava din proprietatea lui D., în vederea predării acestui teren sfatului popular, potrivit Decretului nr. 224/1951. În cuprinsul acestuia se menționează că terenul se afla în vatra satului, iar pe teren era clădită o casă țărănească și un șopron în stare mediocră. Aceste modificări, în formele lor succesive, au făcut obiectul unei examinări prealabile și ulterioare din partea Curții Constituționale la data de 7 octombrie 2020 (infra, pct. 168), respectiv 18 martie 2021 (infra, pct. 170). Decizia din 18 martie 2021, prin care Curtea Constituțională a constatat că prevederile modificate ale Legii nr. 163/2015 sunt neconstituționale, a condus la o situație problematică gravă în plata despăgubirilor, amânată pentru câteva luni, până când Guvernul a adoptat la 9 iulie 2021 ultima modificare a art. 21 alin. (6) din lege. În temeiul art. 21 alin. (6) din lege, valoarea imobilului care urma să fie despăgubită trebuia stabilită prin aplicarea grilei notariale valabile în 2013 (anul intrării în vigoare a legii). Aceste evaluări conțineau informații privind valorile minime înregistrate pe piața imobiliară relevantă în anul precedent și erau întocmite și actualizate (de regulă) anual, în conformitate cu dispozițiile relevante din Codul fiscal privind tranzacțiile cu proprietățile imobiliare. Această modalitate de evaluare a despăgubirilor a fost validată în mai multe rânduri de Curtea Constituțională ca fiind conformă cu dreptul legiuitorului de a institui un mecanism de despăgubire care să respecte bugetul echilibrat. Dacă amplasamentul sau specificațiile tehnice ale imobilului solicitate nu puteau fi stabilite cu certitudine pe baza documentelor prezentate în dosarul de despăgubire, evaluarea lua în considerare valorile minime stabilite în grila notarială pentru zona respectivă și pentru tipul de construcție similar; dacă suprafața totală a imobilului nu putea fi stabilită cu certitudine, evaluarea lua în considerare valorile minime menționate, aplicate pentru o suprafață de 21 mp. 149. Începând cu data de 29 mai 2017, evaluarea trebuia efectuată având în vedere amplasamentul și caracteristicile tehnice ale imobilului (inclusiv categoria de folosință a terenului și tipul construcției), relevante la data confiscării/exproprierii. Aceste modificări, în formele lor succesive, au făcut obiectul unei examinări prealabile și ulterioare din partea Curții Constituționale la 7 octombrie 2020, respectiv 18 martie 2021. Această din urmă decizie, prin care s-a constatat că prevederile modificate ale Legii nr. 163/2015 sunt neconstituționale a condus la o situație problematică gravă în plata despăgubirilor, amânată pentru câteva luni, până când Guvernul a adoptat la 9 iulie 2021 ultima modificare la art. 21 alin. (6). În ultima sa versiune, art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 193/2021, aflată în vigoare în prezent, are următorul conținut: despăgubirile se calculează, în ceea ce îi privește pe toți solicitanții, prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Națională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia. În esență, petenții au apreciat că, prin raportarea modalității de calcul a despăgubirilor datorate de stat pentru imobilele în discuție la caracteristicile tehnice și la categoria de folosință pe care acestea le aveau la data preluării abuzive se încalcă dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție referitoare la garantarea și ocrotirea egală a dreptului de proprietate privată. În acest sens, au arătat că, în acord cu jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului, reprezentată de Hotărârile din 8 noiembrie 2022 și 7 ianuarie 2025, pronunțate în cauza Văleanu și alții împotriva României, sintagma cuprinsă în prevederile legale criticate generează inechități între beneficiarii legii, întrucât, pe de o parte, poate ridica probleme dificile și controversate în practică, din cauza informațiilor uneori insuficient de relevante cu privire la descrierea exactă a imobilului în momentul preluării abuzive, iar, pe de altă parte, ca urmare a evoluțiilor urbane inerente care au avut loc între timp. Or, pentru ca despăgubirea acordată să rămână echivalentă cu valoarea imobilului în natură, aceasta nu poate ignora astfel de evoluții. Petenții au mai arătat că decizia pronunțată în recurs în interesul legii menționată anterior statuează că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 21 alin. (6), raportat la art. 35 alin. (1) și (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, grila notarială incidență, în ipoteza în care instanța stabilește atât existența dreptului la măsuri reparatorii, cât și numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptățite, este cea valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești. Această decizie este neconstituțională, neconstituționalitatea devenind evidentă din ignorarea unei jurisprudențe a Curții Constituționale, invocată, de altfel, și în motivarea deciziei Înaltei Curți. Au precizat că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Prin Decizia nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2020, sunt neconstituționale. Prin decizia menționată, paragrafele 23 și 27-29, s-a reținut că soluția legislativă criticată a mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat de Curtea Constituțională în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție. Astfel, prin Decizia nr. 725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020, Curtea a admis obiecția de neconstituționalitate a Legii privind adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România și instituirea unor măsuri tranzitorii, constatând încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție. Prin această decizie, pronunțată în exercitarea controlului a priori, Curtea a reținut, în esență, că realizarea unei distincții între cele două categorii de beneficiari ai despăgubirilor, respectiv foștii proprietari și moștenitorii acestora, pe de o parte, și cesionarii drepturilor litigioase, pe de altă parte, sub aspectul modalității de evaluare a imobilelor, în condițiile în care valoarea unui imobil este aceeași, indiferent de destinatarul despăgubirilor ce se acordă pentru acesta, nu își găsește nicio justificare prin prisma interpretării date de Curtea Constituțională principiului egalității și nediscriminării, contravenind dispozițiilor art. 16 din Legea fundamentală. Or, textul actual al art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, raportat la art. 35 din aceeași lege, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți nr. 19/2024 privind examinarea recursului în interesul legii, formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești, ce formează obiectul Dosarului nr. x/2024, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1223 din 5 decembrie 2024, statuează alte distincții între cele două categorii de beneficiari ai despăgubirilor: a. cei pentru care se aplică grila notarială incidență, în ipoteza în care C.N.C.I. stabilește atât existența dreptului la măsuri reparatorii, cât și numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptățite, este anterioară anului emiterii deciziei de compensare/invalidare, de către C.N.C.I., grila notarială din anul 2020; b. cei pentru care se aplică grila notarială incidentă, în ipoteza în care instanța stabilește atât existența dreptului la măsuri reparatorii, cât și numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptățite, este cea valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești (grila din 2023). În consecință, au apreciat că este pur subiectiv criteriul utilizat de legiuitor pentru stabilirea modalității de evaluare a imobilelor, care nu are nicio legătură cu beneficiarii despăgubirilor, fiind, prin urmare, contrar prevederilor art. 16 din Constituție. Au susținut că neclaritatea textului decurge din modalitatea de redactare în sine a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, prin stabilirea în fapt, sub denumirea de excepție, a regulii privind evaluarea, respectiv utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către C.N.C.I., în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar, sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia. Legiuitorul califică drept excepții aceste situații care sunt, de fapt, regula în materia soluționării dosarelor administrative privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, statuând, în mod neclar, utilizarea unei grile valabile pe anul precedent emiterii deciziei de către C.N.C.I. Au mai susținut că, în condițiile accesului la instanță, deja valorificat în temeiul art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 de către titularii drepturilor, instanțele vor fi puse în imposibilitatea alegerii unei anumite grile notariale, în raport cu care să se efectueze evaluarea, nefiind cunoscut momentul la care CNCI va emite decizia de compensare. Dificultatea de aplicare a textului va conduce la imposibilitatea valorificării efective a dreptului de către cei interesați în fața instanțelor de judecată, fiind pusă în discuție previzibilitatea Legii nr. 165/2013 în privința unui text esențial în aplicare, și anume reglementarea criteriilor de evaluare, precum și principiul stabilității/securității raporturilor juridice. Persoanele îndreptățite, foști proprietari sau moștenitorii acestora, beneficiază de un cuantum diferit al punctelor compensatorii, condiționat de două situații distincte, independente de voința lor, după cum, ulterior preluării abuzive, prin raportare la momentul stabilirii existența dreptului la măsuri reparatorii, cât și numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptățite, de către C.N.C.I. (grila anterioară anului emiterii deciziei de compensare/invalidare) sau de către instanța de judecată (grila valabilă în anul anterior pronunțării hotărârii judecătorești). Ca atare, actul normativ criticat nu asigură un sistem unitar de despăgubiri pentru persoanele îndreptățite la acordarea de măsuri compensatorii prin puncte. Petenții consideră că norma este criticabilă și din perspectiva tehnicii legislative, întrucât nu lămurește noțiunea de "tranzacționare" a dreptului de proprietate. Astfel, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție, sub aspectul principiului securității raporturilor juridice, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale, modificarea art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 prin Legea nr. 193/2021, încalcă condițiile privind stabilitatea și previzibilitatea legii, fiind creată o stare de insecuritate cu privire la drepturile persoanelor îndreptățite la măsurile reparatorii. Or, dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți nr. 19/2024 privind examinarea recursului în interesul legii, încalcă prevederile art. 16 din Constituție, deoarece introduc grile notariale diferite, ceea ce conduce la despăgubiri diferite pentru aceleași categorii de bunuri naționalizate. Aceasta echivalează cu o discriminare a beneficiarilor cărora li se aplică o grilă mai dezavantajoasă, încălcându-se egalitatea cetățenilor beneficiari ai legii. Au susținut neconvenționalitatea textelor legale criticate, prin raportare la jurisprudența CEDO, în considerarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO (cauzele Văleanu și alții, din 2022 și 2025) și arată că, la data de 7.01.2025, în cauza Văleanu si alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acordat reclamanților satisfacție echitabilă pentru prejudiciul patrimonial suferit ca urmare a imposibilității de a obține restituirea bunurilor lor. În cuprinsul Hotărârii din 7.01.2025, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut legislația specifică și incompatibilitatea grilelor notariale în procesul de evaluare. Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, care sunt în vigoare de la 13 ianuarie 2016, oferă o descriere și o explicație a conceptelor relevante utilizate în Codul fiscal, precum și orientări privind aplicarea acestor concepte. Hotărârea nr. 74/2022 a Consiliului director al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din Români privind aprobarea recomandărilor pentru grilele notariale prevăzute la art. 111 din Codul fiscal, în vigoare de la 18 octombrie 2022, a aprobat recomandările prevăzute în anexa sa privind pregătirea studiilor de piață menționate la articolul 111 din Codul fiscal. Informațiile relevante incluse în anexă subliniază, în mod repetat, faptul că studiile de piață menționate mai sus nu pot fi asimilate rapoartelor obișnuite de evaluare a proprietăților, deoarece acestea se bazează pe informații privind valorile minime înregistrate pe piața imobiliară specifică în anul precedent. Cu alte cuvinte, studiile de piață nu implică un proces de estimare a valorii, ci mai degrabă o prezentare a informațiilor de piață, diferite de valoarea de piață a proprietății, colectate în funcție de tipurile de proprietăți studiate și selectate de evaluatorul autorizat pe baza cerințelor Camerelor Notarilor. Aceste studii de piață se bazează pe diverse surse de informații referitoare la prețurile tranzacțiilor înregistrate în anul precedent, cum ar fi date/informații din documentele de transfer de proprietate înregistrate în registrele unității administrativ-teritoriale și în registrul funciar în a căror zonă geografică se află proprietatea care face obiectul studiului de piață, precum și informații colectate de la executorii judecătorești, instanțe, lichidatori, notari etc., în cazul în care informațiile din sursele menționate anterior nu sunt disponibile, se pot utiliza, de asemenea, oferte de preț verificate și neajustate. Toate sursele sunt specificate în studiile de piață. Pentru tipurile/subtipurile de proprietate pentru care nu există informații privind valorile minime înregistrate în anul precedent, nu se selectează o valoare minimă. La 26 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins o cerere de decizie preliminară, ca inadmisibilă. Problema ridicată se referea la criteriile de evaluare care trebuie luate în considerare de instanța națională la stabilirea cuantumului despăgubirii prin puncte, în cazul în care C.N.C.I. nu soluționase încă - la data introducerii acțiunii sau ulterior - cauza prin emiterea unei decizii de despăgubire: valoarea de piață actuală a imobilului, valoarea imobilului conform grilelor notariale pentru anul anterior datei hotărârii judecătorești sau datei hotărârii în primă instanță sau valoarea imobilului conform grilelor notariale din 2013. Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că problema ridicată nu corespundea cerinței de noutate, deoarece Curtea stabilise deja la punctul 237 din hotărârea Văleanu că nu era nerezonabil să se calculeze indemnizația prin raportare la evaluările stabilite de Camera Notarilor competentă în anul anterior deciziei privind indemnizația. Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat: "Concluzia care trebuie trasă din raționamentul [Curții] nu invalidează aplicarea dispozițiilor legii speciale în substanța lor." Guvernul a subliniat că, în opinia sa, singura metodă valabilă și fezabilă de calculare a valorii proprietății în contextul mecanismului de restituire era cea bazată pe grilele notariale actualizate. A proceda altfel, acordând despăgubiri în conformitate cu valoarea de piață a unei proprietăți, ar avea un impact negativ semnificativ asupra bugetului de stat și, în cele din urmă, asupra mecanismului de restituire în ansamblu. În plus, grilele notariale, actualizate constant de experți independenți, erau un instrument previzibil și transparent, disponibil publicului pe site-ul oficial al Uniunii Naționale a Notarilor Publici. Acestea erau ușor de utilizat și împiedicau orice încredere în evaluări arbitrare ale proprietăților, cum ar fi cele bazate pe anunțuri și alte criterii subiective, mai degrabă decât pe valoarea reală de vânzare. În plus, în cazul în care grilele nu ar fi luate în considerare, ar trebui alocate fonduri separate și substanțiale pentru experții desemnați să întocmească rapoarte de la caz la caz, iar procesul de restituire ar deveni și mai lung și imprevizibil. Modificarea legislativă care impune ca toate despăgubirile să fie calculate prin raportare la evaluările stabilite de Camera Notarilor relevantă în anul anterior deciziei privind despăgubirile a reprezentat un argument suplimentar important în favoarea utilizării acestui instrument de evaluare, care a oferit un rezultat echitabil. În cele din urmă, guvernul a susținut că, la punctul 237 din hotărârea principală, Curtea a "evaluat pozitiv utilizarea grilelor notariale" în calcularea despăgubirilor. În mod similar, Curtea a acceptat în repetate rânduri că despăgubirile pentru privarea de proprietate în cadrul procedurilor de restituire ar putea fi plafonate pentru a asigura un echilibru echitabil între interesele individuale, pe de o parte, și constrângerile bugetare ale statului, pe de altă parte. Statul trebuie să dispună de o marjă largă de apreciere în această privință. În ce privește criteriile referitoare la localizarea proprietății și la specificațiile tehnice relevante la momentul privării, guvernul a susținut că eliminarea acestora ar putea crea dificultăți în procesul de stabilire a unei despăgubiri echitabile și adecvate, existând riscul ca sumele acordate să fie excesive. Curtea reiterează că, în hotărârea sa principală, a constatat violarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În ce privește neexecutarea hotărârilor judecătorești restante în favoarea reclamanților, care implică restituirea proprietăților în cauză, Curtea consideră că executarea acestor hotărâri judecătorești i-ar plasa pe reclamanți, pe cât posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi existat nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. În mod similar, în ce privește neexecutarea hotărârilor restante în favoarea reclamanților referitoare la plata unei despăgubiri, în cazul în care o astfel de despăgubire este indicată în hotărârea neexecutată, Curtea consideră că executarea promptă a acestor hotărâri, ținând seama în mod corespunzător de cerința ca despăgubirile stabilite în hotărârile restante să fie actualizate în funcție de inflație la momentul plății, ar plasa reclamanții, pe cât posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi existat nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. Pentru a facilita clarificarea conceptelor relevante pentru determinarea acestor valori, Curtea trebuie mai întâi să plaseze în context încercarea sa de a preciza parametrii pentru determinarea unei sume raportate, în mod rezonabilă, la valoarea actuală a unui bun imobil, făcând trimitere la constatările sale relevante din hotărârea principală. Curtea a luat act de faptul că indemnizația a fost calculată în funcție de evaluările stabilite de Camera Notarilor competentă în anul anterior deciziei de acordare a indemnizației și a subliniat că, pentru ca indemnizația acordată să rămână echivalentă cu valoarea bunului în natură, aceasta trebuie să tină seama de evoluțiile survenite în timp asupra bunului, fie de natură generală (politica de urbanism), fie de natură mai specială (de exemplu, reamenajări sau renovări). Curtea a arătat, de asemenea, că luarea în considerare a amplasamentului și a specificațiilor tehnice ale bunului la momentul privării ar putea avea ca rezultat faptul că valoarea despăgubirii nu ar mai fi rațional legată de valoarea reală a bunului. Prin urmare, deși acceptă punctul de vedere al Guvernului că instrumentul menționat mai sus este singura metodă fezabilă de a oferi o evaluare relativ promptă și fiabilă a bunurilor imobile individuale, Curtea subliniază că, pentru a se asigura că despăgubirile corespunzătoare sunt plătite reclamanților, indemnizația trebuie să fie calculată astfel încât să păstreze o legătură rezonabilă cu valoarea de piață a bunului la momentul plătii efective a întregii sume sau, dacă este cazul, a primei tranșe din întreaga sumă. În lumina celor de mai sus și având în vedere atât faptul că părțile nu au reușit încă să ajungă la un acord în cauza lor, cât și constatările Curții în temeiul articolului 46 din Convenție, expuse la paragraful 271 din hotărârea principală, Curtea consideră că, în cazul în care statul nu reușește să execute hotărârea neexecutată prin intermediul restituirii, este oportun să acorde despăgubiri pentru prejudiciul material suferit de reclamanți. În evaluarea a ceea ce ar constitui o satisfacție echitabilă pentru reclamanții din prezenta cauză în ceea ce privește prejudiciul pecuniar, Curtea ar avea ca principal punct de referință, în esență, evaluările stabilite de Camera Notarilor relevantă pentru anul 2024, în cazul în care această evaluare este disponibilă, și ar da prioritate stării actuale a proprietății relevante, în măsura în care această informație este disponibilă în dosarul cauzei. În ce privește situația particulară a acelor reclamanți al căror drept la o anumită sumă de despăgubire fusese deja stabilit și validată de către CNCI înainte de intrarea în vigoare a legii sau de către instanțe prin hotărâri devenite definitive la acea dată (Marcea, cererea nr. x/19), dispozițiile articolului 41 din lege devin pe deplin pertinente, impunând plata promptă a acestei sume specifice; Curtea consideră că suma în cauză ar trebui, în plus, să fie ajustată în funcție de inflație la momentul plătii. Pronunțându-se asupra cererilor de satisfacție echitabilă, Curtea a confirmat, în esență, soluția adoptată prin Legea nr. 165/2013, și anume utilizarea grilelor notariale în stabilirea despăgubirilor materiale pentru privările de proprietate care au avut loc sub regimul comunist. Totuși, spre deosebire de legea națională, instanța europeană a hotărât că trebuie să se tină cont de situația imobilelor la momentul evaluării, nu la cel al preluării de către stat. De asemenea, conform hotărârii menționate, trebuie plătite integral și actualizate cu indicele de inflație sumele stabilite cu titlu despăgubiri prin decizii administrative emise sau prin hotărâri judecătorești rămase definitive înainte de intrarea în vigoare a legii menționate. În această ultimă situație nu se vor aplica grilele notariale. Consideră Curtea că principala problemă juridică ridicată în cauză, și anume eficacitatea mecanismului de restituire, privește în esență drepturile de proprietate ale reclamanților. Examinarea acestei probleme ar trebui să abordeze exclusiv aspectele ridicate în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, prin urmare, nefiind necesar să se examineze capetele de cerere și din perspectiva art. 6 § 1 din Convenție, ale cărui cerințe, date fiind circumstanțele speciale ale speței, au fost absorbite de cele ale capătului de cerere precedent (a se vedea, mutatis mutandis, Zammit și Attard Cassar împotriva Maltei, nr. 1046/12, pct. 29,30 iulie 2015). În hotărârea din 8 noiembrie 2022, Curtea a constatat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în toate cererile, mai puțin în acelea care au fost radiate de pe rolul său. Odată ce s-a pronunțat în favoarea reclamanților, Curtea a decis și că România trebuie să plătească acestora sumele stabilite în hotărâre, cu titlu de prejudiciu material și cu titlu de costuri și cheltuieli. Curtea a menționat marja de apreciere a statului în alegerea măsurilor generale care trebuie luate pentru a pune capăt unei încălcări și a statuat că evaluarea proprietăților ar trebui să se bazeze pe cele mai recente grile notariale disponibile, acordând prioritate stării actuale a proprietăților în cauză. În cazul în care grilele aplicabile nu au fost actualizate anual, suma calculată pe baza lor trebuie majorată cu 13% pentru fiecare an, începând cu anul ultimei actualizări și până la momentul plății. Curtea a considerat că este esențial ca acest sistem de evaluare stabilit de cadrul legislativ național (grilele notariale) să se bazeze pe date relevante de pe piața imobiliară, să fie transparent, actualizat periodic, ușor accesibil și relativ ușor de utilizat. Curtea și-a bazat evaluările pe grilele stabilite pentru anul 2024 de Camera Notarilor competentă, atunci când aceste grile au fost disponibile. A mai stabilit că, în situația în care sumele cuvenite reclamanților au fost determinate cu certitudine și validate în dreptul intern prin decizii administrative emise sau prin hotărâri judecătorești rămase definitive anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Statul Român urmează să plătească respectivele sume, așa cum au fost stabilite la nivel național, actualizate în funcție de inflație. În astfel de situații, nu este aplicabil sistemul grilelor notariale menționat în paragraful anterior. În privința pretențiilor privind lipsa de folosință, lipsa profitului sau a altor beneficii de pe urma proprietății reclamanților (lucrum cessans), Curtea a respins aceste cereri, în conformitate cu jurisprudența sa anterioară cu privire la România, considerând că ar fi speculativă acordarea unei astfel de despăgubiri având în vedere toate elementele variabile implicate. A precizat că termenul pentru plata imediată a despăgubirilor este de trei luni. În schimb, în cazul în care reclamanții solicită restituirea bunurilor, termenul pentru executarea în natură a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în favoarea reclamanților, obligație stabilită alternativ cu plata despăgubirilor aferente, este de 12 luni.

Încheierea pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă Prin încheierea din 19 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de petenții A., B., C. și D..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 19 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, petenții A., B., C. și D. au declarat recurs, susținând că, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat că dispozițiile invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei, cerință impusă de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, interpretând eronat normele de drept procesual și normele de drept substanțial, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, recurenții reiau în integralitate susținerile din cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale, atât cu privire la posibilitatea Curții Constituționale de a analiza constituționalitatea unor texte normative în interpretarea dată de Înalta Curte prin decizii pronunțate în recurs în interesul legii, cât și cu privire la admisibilitatea, în cauză, a cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional și la fondul excepției invocate.

Apărările formulate În cauză, intimata nu a depus întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin rezoluție a fost stabilit termen de judecată la data de 20 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. La termenul stabilit, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra recursului declarat de petenții A., B., C. și D.. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: Având în vedere necesitatea exercitării controlului judiciar inclusiv din perspectiva fizionomiei proprii și a naturii juridice a prezentei căi de atac (conform statuărilor, general obligatorii, ale Deciziei Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 280/20.07.2017, paragraful 21), Înalta Curte constată din analiza actelor dosarului că, deși valorificarea excepției de neconstituționalitate a fost solicitată în cadrul unui litigiu pendinte, normele pretins neconstituționale privesc dispoziții care au fost constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și nu au legătură cu cauza în care au fost invocate. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de control constituțional "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 la constatarea condițiilor de admisibilitate, respectiv excepția să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, de către părți, instanță din oficiu sau de procuror, în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă; excepția să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; prevederile a căror neconstituționalitate se invocă să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și legea sau ordonanța ori dispoziția din lege sau din ordonanță să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate invocată de petenți nu vizează o dispoziție dintr-o lege în vigoare întrucât instanța de contencios constituțional a statuat deja cu privire la neconstituționalitatea acesteia prin Decizia nr. 43 din 18 februarie 2025, (publicată în Monitorul Oficial nr. 606 din 27.06.2025), prin care a constatat că sintagma "în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului și a categoriei de folosință la data preluării acestuia", cuprinsă în dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificată prin Legea nr. 111/2017 de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităților cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru finanțarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la București la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, este neconstituțională. Pe de altă parte, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul prevăzut de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant relativ la sintagma "legătura cu soluționarea cauzei" că "atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, sunt condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului" (Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 311 din 10 aprilie 2018, paragraful 19). Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual și a dispozițiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată. Verificând, din perspectiva celor expuse, legalitatea încheierii recurate, Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă și a genera în sarcina instanței obligația de trimitere a cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză. Normele vizate de petenți, invocate în cadrul excepției de neconstituționalitate – art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19/2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Pitești, ce formează obiectul dosarului nr. x/2024, (publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1223 din 5 decembrie 2024), privesc ipoteza în care decizia de invalidare este emisă de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Astfel, similar considerentelor curții de apel, Înalta Curte reține că paragraful 53 din decizia pronunțată în recurs în interesul legii prevede următoarele: "Problema de drept care a generat practică neunitară este reprezentată, cum s-a menționat, de modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în ipoteza în care este emisă decizie de invalidare de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu motivarea că nu s-a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, decizie atacată cu contestație în condițiile art. 35 din același act normativ." Prin urmare, constatând că obiectul litigiului este reprezentat de contestația reclamanților împotriva Deciziei de compensare nr. 3891 din 4 februarie 2021, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, distinctă de decizia de invalidare pe care o poate emite aceeași instituție în raport cu competențele sale legale, Înalta Curte constată că, în mod judicios, s-a reținut inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind invocată cu referire la o normă care nu are legătură cu litigiul. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate cu privire la soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.