Decizia nr. 155/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la instanță la data de 2 februarie 2022, reclamanta A. S.R.L. (fostă B. S.R.L., fostă C. SRL) în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L., în faliment, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de contract autentic de vânzare având ca obiect imobilul constând în pensiune turistica D+P+E+M, situată în comuna Sînmartin, Sat Haieu, Cartierul Băile 1 Mai, Nr. 98, Jud. Bihor, cu o suprafață construită desfășurată de 758,02 mp, înscrisă în cartea funciară nr. x Sînmartin, având număr cadastral x, aflat în proprietatea societății D. și adjudecat prin procesul-verbal de licitație nr. x/15.05.2020, intabularea în cartea funciara nr. x a comunei Sînmartin a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului constând în pensiune turistica D+P+E+M, situată în comuna Sînmartin, Sat Haieu, Cartierul Băile 1 Mai, Nr. 98, Jud. Bihor, cu o suprafață construită desfășurată de 758,02 mp, înscrisa, având număr cadastral x și sa se dispună totodată obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata suportate în cadrul prezentului demers procesual. E., creditor majoritar al societății D. S.R.L., a depus întâmpinare, atât în nume propriu, cât și în numele pârâtei D. S.R.L., prin lichidator judiciar, prin care a invocat excepția necompetentei materiale a tribunalului și trimiterea cauzei spre competentă soluționare către Judecătoria Oradea, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca prescrisă și nefondată, în cauză nefiind îndeplinite condițiile legale pentru ca instanța să poată pronunța o hotărâre care să țină loc de contract. Ulterior, numita E., în calitate de creditor majoritar al societății D. S.R.L., a depus o cerere de intervenție, în principal, în interes propriu și, în subsidiar, în favoarea pârâtei, solicitând ca prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată să se dispună respingerea cererii ca prescrisa și nefondată, iar în subsidiar, suspendarea judecării prezentei cauze până la soluționarea definitive a dosarului cu nr. x/2014 având ca obiect cererea în anulare formulată de B. S.R.L. împotriva hotărârii Adunării Generale a Creditorilor D. din 13.05.2022 consemnată în procesul-verbal nr. x/13.05.2022, publicat în BPI nr. 8399/16.05.2022.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Bihor Prin încheierea de ședință din data de 10 iunie 2022, Tribunalul Bihor a luat act de faptul că întâmpinarea depusă la dosar este nulă în privința semnatarei E., care nu are calitatea de parte în dosar. Prin încheierea din data de 19 septembrie 2022, instanța a calificat cererea formulată de E. ca fiind o cererea de intervenție accesorie, iar nu una principală, întrucât nu s-au formulat pretenții proprii prin aceasta. Totodată, Tribunalul Bihor a respins cererea de intervenție accesorie, reținând că singura chestiune care are legătură cu cauza este cererea de suspendare dar și această chestiune poate fi făcută doar de către o parte care are calitate în dosar, precum și că cererea de intervenție poate fi formulată în interesul unei părți însă D. S.R.L. nu și-a manifestat expres poziția procesuală în acest stadiu, iar până la respectivul moment nu și-a însușit nici înscrisul denumit "întâmpinare" depus în numele său de către doamna E.. Prin sentința civilă nr. 10/C din 17 ianuarie 2024, Tribunalul Bihor – secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. (fostă B. S.R.L., fostă C. SRL), având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic și, prin urmare, pronunțat o hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare cumpărare între reclamanta A. S.R.L. și pârâta D. S.R.L. - în faliment cu privire la imobilul identificat în natură prin pensiune turistică D+P+E+M situată în com. Sînmartin, Sat Haieu, cartierul Băile 1 Mai, nr. 98, jud. Bihor, cu o suprafață desfășurată de 758,02 mp înscris în CF x Sânmartin, având număr cadastral x, aflat în proprietatea societății D. S.R.L. și adjudecat de reclamantă prin procesul-verbal de licitație 355/15.05.2020. A dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei A. S.R.L. asupra imobilului susmenționat în CF x Sînmartin.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Oradea Prin decizia civilă nr. 347A din 03 aprilie 2025, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de apelanta E. împotriva încheierilor de ședință din data de 10.06.2022 și, respectiv din data de 19.09.2022, ambele pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2022, pe care le-a păstrat. A admis excepția lipsei calității procesuale active a apelantei E. și, respectiv a apelantului F.. A respins apelurile declarate de apelanta E. și, respectiv de apelantul F. împotriva sentinței civile nr. 10/C din data de 17 ianuarie 2024, pronunțată de Tribunalul Bihor, ca fiind formulate de persoane ce nu au calitate procesuală activă în promovarea căii de atac.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 347/A din 03 aprilie 2025 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă a declarat recurs E., prin care, prevalându-se de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., critică soluția de respingere a apelului declarat de aceasta împotriva încheierilor interlocutorii ale tribunalului, din 10 iunie 2022 și din 19 septembrie 2022, prin care s-a negat calitatea acesteia de parte în dosar și s-a respins, în principiu, cererea de intervenție accesorie. Totodată, recurenta critică hotărârea curții de apel de respingere a apelului declarat împotriva sentinței tribunalului, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă. Astfel, susține recurenta că dreptul și interesul său de a acționa, atât în nume propriu, cât și în favoarea debitoarei în faliment, a fost pe deplin dovedit, opoziția sa la intrarea în proprietatea adjudecatarei a imobilului în litigiu fiind perfect justificată, prin prisma prejudiciilor care se aduc debitoarei și, implicit, creditorilor din procedură. Susține recurenta că inclusiv creditorii unui debitor în insolvență/faliment au posibilitatea de a exercita toate drepturile și acțiunile acestuia, printre acestea și dreptul de a depune întâmpinare în interesul debitoarei sau de a interveni într-o cauză care vizează ieșirea din patrimoniul falitei a unui activ mult subevaluat. În fine, recurenta reiterează aspectele invocate și în fața instanței de apel, prin care critică modalitatea de soluționare de către prima instanță a fondului cauzei, inclusiv soluția dată asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Apărările formulate în cauză La 01 august 2025, a fost formulată întâmpinare de către intimata A. S.R.L., prin care invocă excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului, ca neavenit ori ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată părților la 11 și 12 august 2025, nefiind depus răspuns la întâmpinare. Totodată, la 07 august 2025, intimata D. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență G. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului pentru lipsa calității procesuale active a recurentei iar, în subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat. Întâmpinarea a fost comunicată părților din dosar, la 18 august 2025, nefiind formulat răspuns la întâmpinare. 5. Procedura în fața instanței de recurs Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești, 02 februarie 2022, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborate cu art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 04 februarie 2026, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a recurentei, excepția nulității recursului, precum și cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, rămânând în pronunțare asupra fondului recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Cu titlu prioritar, Înalta Curte constată că recursul terțului E. privește soluția Curții de Apel Oradea, de respingere pe fond a apelului acesteia, îndreptat împotriva încheierilor de ședință din data de 10.06.2022 și, respectiv, din data de 19.09.2022, pronunțate de Tribunalul Bihor (prin care a fost anulată întâmpinarea sa și respinsă cererea de intervenție), cât și împotriva soluției de respingere, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, a apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 10/C din 17 ianuarie 2024 a Tribunalului Bihor. Totodată, recurenta a formulat critici inclusiv în privința soluției pronunțate de prima instanță a fondului, aceea de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și de admitere a acțiunii reclamantei A. S.R.L., în sensul pronunțării unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru imobilul din situat în com. Sînmartin, Sat Haieu, cartierul Băile 1 Mai, nr. 98, jud. Bihor. Dat fiind cadrul procesual existent, în care recurentei nu îi este recunoscută la acest moment procesual, calitatea de parte în proces, Înalta Curte constată că se impune soluționarea, cu prioritate, a criticilor din recurs îndreptate împotriva soluției de respingere a cererii de intervenție formulate de aceasta în proces, de modalitatea în care urmează a fi dezlegată această chestiune depinzând și raționamentul ce urmează a fi adoptat cu privire la criticile formulate în legătură cu calitatea procesuală activă a recurentei în susținerea cererii de apel îndreptate împotriva sentinței civile nr. 10/C din 17 ianuarie 2024 a Tribunalului Bihor, precum și posibilitatea acesteia de a formula întâmpinare în fața primei instanțe de fond. Așadar, Înalta Curte urmează a proceda la analiza criticilor din recurs îndreptate împotriva soluției instanței de apel prin care se reține neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de intervenție accesorie, analiză care urmează a se realiza din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., dat fiind că partea critică modalitatea de aplicare extrem de restrictivă a dispozițiilor referitoare la interesul pe care trebuie să îl justifice un terț pentru a formula o cerere de intervenție accesorie. Din această perspectivă, se impune a se sublinia, tot cu titlu prioritar, faptul că cererea formulată de recurentă în fața tribunalului a fost calificată de instanță, prin încheierea din data de 19 septembrie 2022, ca fiind una de intervenție accesorie, având în vedere că, prin aceasta, intervenienta nu a dedus judecății pretenții proprii. Totodată, prima instanță a fondului a respins cererea astfel calificată, reținând că atâta vreme cât pârâta D. S.R.L., în faliment, nu a formulat întâmpinare în cauză, necunoscându-se poziția procesuală a acestei părți, nu se putea susține în mod valabil nici faptul că intervenienta E. sprijină apărarea acestei părți. Aceasta întrucât pârâtul din proces nu este ținut, în mod necesar, să aibă o atitudine defensivă, legiuitorul acordând posibilitatea acestuia inclusiv de a recunoaște pretențiile reclamantului și de a-și exprima poziția chiar în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță. Prin decizia nr. 347/A din 03 aprilie 2025, instanța de apel a confirmat soluția pronunțată de prima instanță a fondului, apreciind, însă, că persoana care a formulat cererea de intervenție accesorie nu justifică un interes propriu, statutul de creditoare a pârâtei în faliment neconferindu-i acesteia calitatea de parte în proces. A mai reținut instanța de apel faptul că apelanta nu a indicat, în concret, care ar fi folosul practic, direct și imediat, pe care l-ar obține prin pronunțarea unei hotărâri în favoarea părții în sprijinul căreia intervine, care să-i justifice interesul personal. Mai mult, dispozițiile legale care reglementează acțiunea oblică, de care apelanta s-a prevalat prin motivele de apel, nu au putut fi avute în vedere, în condițiile în care aceasta a învestit instanța cu o cerere de intervenție accesorie, iar nu cu o acțiune oblică. Înalta Curte constată că, inclusiv prin motivele de recurs, recurenta E. critică hotărârea instanței din apel tot din perspectiva intervenției accesorii, necontestând calificarea juridică dată de prima instanță a fondului cererii de intervenție formulate în cauză. Susține recurenta că instanța de apel a făcut o aplicare extrem de restrictivă a dispozițiilor care reglementează modalitățile de dobândire a calității procesuale într-un proces, fără a avea în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 1560 din C. civ., creditorii unui debitor pot exercita toate drepturile și acțiunile acestuia, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale, acțiunea oblică fiind un mijloc de protecție a drepturilor creditorilor în cazul în care debitorul este pe cale a deveni insolvabil sau de a-și agrava insolvabilitatea. Or, urmare a exercitării acestei acțiuni, creditorul nu dobândește un drept propriu, efectele acțiunii producându-se în patrimoniul debitorului și rezultatul obținut profitând tuturor creditorilor debitorului neglijent. Consideră recurenta că un astfel de argument trebuia luat în considerare de instanța de apel, având în vedere că drepturile dezbătute în cadrul prezentului dosar se refereau la un activ al debitoarei, iar nu drepturi personale ale acesteia, valorificarea bunurilor debitoarei interesând cu prioritate pe creditorii care urmăresc satisfacerea cât mai eficientă a creanțelor. Criticile astfel formulate nu sunt fondate. Înalta Curte, validând raționamentul instanței de apel, pe care îl apreciază ca fiind temeinic și legal, reține că, într-adevăr, o cerere de intervenție accesorie, formulată în condițiile art. 63 C. proc. civ., presupune ca cel care o formulează să aibă un interes propriu în a susține apărările părții în favoarea căreia intervine, în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunța i-ar prejudicia drepturile și interesele. Art. 33 C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Din cuprinsul normelor legale sus-menționate rezultă că și terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile. Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, fiind necesar ca el să urmărească obținerea atât a unui folos pentru sine, cât și pentru partea a cărei poziție o susține. Or, prin motivele de recurs se arată că opoziția recurentei la intrarea în proprietatea adjudecatarei a imobilului este justificată din perspectiva prejudiciilor care se produc debitorului și creditorilor din procedura de faliment. Interesul intervenirii sale în cauză a fost justificat, așadar, prin faptul că aceasta are calitate de creditor al pârâtei în faliment și urmărește valorificarea cât mai eficientă a activului societății, astfel încât să fie posibilă acoperirea întregului pasiv al acesteia. Însă toate aceste aspecte nu sunt de natură să confirme existența unui interes propriu al recurentei de a participa la proces, prin formularea de apărări în favoarea părții pentru care intervine, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în condițiile în care nu relevă un drept propriu asupra imobilului în discuție, iar partea pârâtă în favoarea căreia a intervenit nu a formulat ea însăși astfel de apărări. Practic, intervenienta nu pretinde că deține vreun drept cu privire la imobilul situat în comuna Sînmartin, Sat Haieu, Cartierul Băile 1 Mai, Nr. 98, Jud. Bihor, simpla afirmație în sensul că valorificarea aceastui imobil trebuie să se facă la valoarea sa reală, astfel încât creditorii societății în faliment să-și poată îndestula creanțele din suma obținută de promitentul-vânzător – debitorul în faliment nefiind suficientă pentru admiterea unei cereri de intervenție în interesul pârâtei. Nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 1560 alin. (1) din C. civ. întrucât, pe de-o parte, recurenta E. nu a învestit instanța cu o acțiune oblică, astfel încât să poată fi invocată incidența acestei norme legale, iar pe de altă parte, în reglementarea exercitării dreptului de a interveni într-un litigiu purtat între alte părți legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiții de formă, ținând de natura și de exigențele administrării justiției, iar împrejurarea că instanța a dispus în consens cu prevederile procedurilor judiciare reglementate de lege nu constituie o încălcare a acestei dispoziții legale. Prin urmare, soluția de respingere a apelului declarat de terțul E. împotriva încheierii de ședință din data de 19 septembrie 2022 a Tribunalului Bihor este legală și urmează a fi menținută ca atare. Cât privește recursul îndreptat împotriva soluției din apel, prin care a fost respinsă, ca nefondată, calea de atac exercitată de același terț împotriva încheierii de ședință din data de 10 iunie 2022 a Tribunalului Bihor, Înalta Curte constată că, deși poate fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nici acesta nu este fondat. Astfel, cu privire la întâmpinarea formulată de recurentă în fața primei instanțe a fondului, la data de 05 aprilie 2022, în mod corect s-a apreciat, prin decizia atacată, că aceasta nu putea fi primită, în condițiile în care nu a provenit de la pârâta din proces, ci de la un terț căruia nu i-a fost recunoscută calitatea de parte în proces. Înalta Curte reține, totodată, că, în calitatea sa de creditor al debitoarei în faliment D. S.R.L., recurentei E. îi era recunoscută prerogativa de a formula întâmpinare și invoca apărări în legătură cu dreptul său de creanță doar în cadrul dosarului de insolvență, iar nu în procedura de drept comun. În acest sens sunt dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, potrivit cărora "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor". Drept urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel, prin care se respinge, ca nefondat, apelul declarat de E. împotriva încheierii de ședință din data de 10 iunie 2022 a Tribunalului Bihor este corectă și legală, nefiind incident motivul de casare invocat. În fine, cât privește cel de-al treilea motiv de recurs, privit din perspectiva incidenței aceluiași caz de casare, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., și care se referă la reținerea lipsei calității procesuale pasive în susținerea cererii de apel îndreptate împotriva sentinței civile nr. 10/C din 17 ianuarie 2024 a Tribunalului Bihor, Înalta Curte urmează să-l respingă ca și o consecință a respingerii recursului îndreptat împotriva hotărârii din apel care viza legalitatea încheierilor de ședință din data de 10 iunie 2022 și 19 septembrie 2022 pronunțate de Tribunalul Bihor, soluție care confirmă lipsa calității de parte în dosar a recurentei E.. Totodată, criticile din recurs în legătură cu soluția pronunțată de prima instanță asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, respectiv asupra fondului cauzei, și care au fost formulate de recurentă din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nici acestea nu pot fi primite din moment ce sentința civilă nr. 10/C din 17 ianuarie 2024 a Tribunalului Bihor a rămas definitivă sub aceste aspecte. Astfel, câtă vreme pârâta D. S.R.L., în faliment, nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii date asupra fondului, aceasta a dobândit autoritate de lucru judecat, nemaiputând fi modificată nici chiar în ipoteza în care cererea de intervenție accesorie ar fi fost admisă. Această concluzie se impune în considerarea dispozițiilor art. 67 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora, așa cum s-a arătat și anterior, calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se consideră neavenită dacă partea pentru care a intervenit nu a exercitat, și aceasta, calea de atac. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta E. împotriva deciziei civile nr. 347/A din 03 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Oradea – secția I civilă. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intimata A. S.R.L. pentru etapa recursului, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Înalta Curte mai reține că textul legal evocat prevede câteva repere în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, pe de o parte, valoarea sau complexitatea cauzei, iar, pe de altă parte, activitatea desfășurată de avocat, în ambele cazuri ținând seama și de circumstanțele cauzei. Cele două repere sunt cumulativ stabilite, în sensul că un onorariul trebuie să corespundă fiecăruia dintre criterii pentru a nu fi redus de instanță de judecată. Per a contrario, dacă sub aspectul unuia dintre criterii onorariul este excesiv, acesta va fi redus. Din perspectiva acestor repere, în aplicarea criteriului legal raportat la complexitatea cauzei, se constată că recursul de față nu prezintă un grad ridicat de dificultate, discuțiile purtând asupra legitimării procesuale a unui terț în prezentul proces. Totodată, din perspectiva activității desfășurare de avocat în etapa procesuală a recursului, se relevă că, deși intimata a beneficiat de asistență juridică calificată sub aspectul pregătirii apărării, reprezentantul convențional al acesteia depunând toate diligențele în scopul realizării unei apărări bine documentate, în vederea unei corecte aprecieri asupra drepturilor deduse judecății, totuși acesta a fost soluționat la primul termen de judecată. Astfel, în prezentul proces se apreciază necesară o reducere a cuantumului onorariului avocațial, pretins, în cuantum total de 19.027 RON, dovedit cu factura seria x_25 1054/10.07.2025 și extrasul de cont din 10.02.2025 aflate la dosar. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său, dispoziții conforme cu Constituția. Astfel, în mod constant (Decizia CCR nr. 760/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. Decizia nr. 165/2018; Decizia nr. 471/2017; Decizia nr. 401/2005) instanța de contencios constituțional a stabilit că, fără a interveni în raporturile dintre părți, cenzurarea onorariului de către instanță este posibilă, având în vedere că prin însușirea acestuia potrivit hotărârii judecătorești pronunțate, creanța devine certă, lichidă și exigibilă, dobândind totodată, caracter de opozabilitate față de partea potrivnică. Art. 127,128 și 129 din Statul profesiei de avocat subliniază tocmai caracterul inter partes al stabilirii onorariului avocațial, fără însă să poată influența aplicarea criteriilor legale în cazul în care instanța apreciază că se impune reducerea acestuia. Pentru toate aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., o va obliga pe recurenta E. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată reduse.