Decizia nr. 122/2026 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 126/2024 a Curții de Apel Timișoara

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul înregistrată pe rolul Judecătoriei Chișineu-Criș la data de 30.01.2023, sub nr. x/2023, iar pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă la data de 06.07.2023, în urma declinării, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., să se constate încălcarea dreptului la onoare, demnitate, imagine și viață privată și obligarea pârâtei la plata sumei de 260.000 RON cu titlu de daune morale, respectiv să declare de la cine și în ce mod a obținut aceste conversații private și obligarea acesteia la publicarea pe contul de C. și într-un cotidian național de mare tiraj a hotărârii judecătorești și scuze publice, cu cheltuieli de judecată. În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 72, art. 73, art. 75, art. 252-256, art. 1349, art. 1357 și art. 1391 C. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 218/08.11.2023, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect acțiune în constare și pretenții și a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 RON.

Hotărârea pronunțată în apel, în primul ciclu procesual. Prin decizia civilă nr. 126 din 9 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 218/08.11.2023 pronunțate de Tribunalul Arad. Prin aceeași hotărâre a fost obligat apelantul la plata sumei de 3000 RON către intimată cu titlul de cheltuieli de judecată în apel.

Hotărârea pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual. Prin decizia civilă nr. 2578/19.11.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă în dosarul nr. x/2023, s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 126 din 9 mai 2024 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Hotărârea pronunțată în apel, în rejudecare. Prin decizia nr. 107 din 23 aprilie 2025 Curtea de Apel Timișoara– secția I civilă a respins, în rejudecare după casare, apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 218/08.11.2023, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.; a obligat pe apelantul reclamant la cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă B. în sumă de 3000 de RON.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 107 din 23 aprilie 2025 a Curții de Apel Timișoara– secția I civilă a formulat recurs recurentul – reclamant A., indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Susține nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată în lipsa probelor justificative: factură, ordin de plată, chitanță sau alt înscris din care să rezulte suma achitată și legătura ei cu prezentul dosar. Arată că acordarea sumei de 3.000 RON reprezintă o încălcare a principiului legalității în materia cheltuielilor, iar partea adversă a depus doar contractul de asistență juridică, fără a atașa factura fiscală și dovada achitării onorariului, respectiv ordin de plată cu menționarea expresă a dosarului; conform practicii constante a ÎCCJ și art. 451 C. proc. civ., cheltuielile de judecată trebuie dovedite integral pentru a putea fi acordate. Invocă încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei de casare, arătând că instanța de rejudecare este obligată să se conformeze considerentelor deciziei instanței supreme prin care s-a casat tocmai pentru nelegalitatea soluției privind cheltuielile de judecată. Or, instanța de rejudecare a menținut aceeași soluție, fără a solicita dovezile plății onorariului (factură, ordin de plată, chitanță sau alt înscris din care să rezulte că suma achitată are legătură cu dosarul nr. x/2023), încălcând efectul obligatoriu al casării; deși recurentul prezent în ședința publică la termenul din data de 10.04.2025 a pus în vedere instanței că este necesar ca avocatul să prezinte și să depună factura fiscală, aceasta a refuzat menționând că este suficient contractul de asistență juridică nr. x/16.02.2023 încheiat între pârâta B. și avocat D., în acest sens fiind și motivarea deciziei nr. 107/2025. Susține că în mod constant ÎCCJ a reținut că simpla depunere a contractului de asistență juridică nu este suficientă pentru acordarea cheltuielilor de judecată (ex: Decizia nr. 1116/2021. Decizia nr. 542/2020); este necesară dovedirea efectivă a achitării onorariului, prin mijloace legale (factură, chitanță, ordin de plată etc). Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre rejudecare de către ÎCCJ, potrivit art. 496 alin. (2) C. proc. civ., cu consecința respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, nulitatea cererii de recurs având în vedere că aceasta nu este motivată (reiterare stare de fapt) și, totodată, nu se încadrează în motivele prevăzute de lege. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurent-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a arătat că a invocat nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată în lipsa probelor justificative, adică aplicarea greșită a normelor de drept material- art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei de casare (eroare de procedură). II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) corob. cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată următoarele: Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă B. a invocat, pe cale de excepție, nulitatea cererii de recurs, susținând că aceasta nu este motivată (reiterare stare de fapt) și, totodată, că nu se încadrează în motivele prevăzute de lege. Având în vedere excepția invocată, Înalta Curte constată că, față de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității căii de atac intervine numai în situația în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, împrejurare care nu se verifică în speța de față. Această sancțiunea privește calea de atac în ansamblul său, astfel încât ea nu va opera în măsura în care cel puțin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, susceptibilă de a fi analizată în contextul art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. - și chiar dacă partea a procedat la o încadrare juridică eronată -, urmând a nu fi primite criticile de netemeinicie, prin care se urmărește schimbarea situației de fapt reținute de instanța de apel, pe baza probelor administrate, ori cele formulate direct în recurs, așadar omisso medio. În cauză însă, din cuprinsul cererii de recurs, se decelează critici de nelegalitate, cum ar fi cele privind o pretinsă încălcare a deciziei de casare, acestea putând fi circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În acest context, având în vedere că parte din susținerile recurentului-reclamant se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 486 alin. (1) și ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului invocată de către intimata-pârâtă prin întâmpinare și va proceda la analiza pe fond a căii de atac. În ceea ce privește recursul declarat, în prealabil examinării motivelor de casare, Înalta Curte constată că, în etapa recursului, situația de fapt stabilită în mod suveran de instanțele de fond nu mai poate fi cenzurată, instanța de recurs verificând dacă dispozițiile legale incidente au fost interpretate adecvat și aplicate corect situației de fapt stabilite. Astfel, în cadrul procesual al recursului, legea limitează analiza instanței de recurs la aspectele de nelegalitate expuse în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar chestiunile de netemeinicie prin care se contestă evaluarea probelor administrate și stabilirea situației de fapt de către instanța de apel nu pot forma obiect de analiză în recurs, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. Pe cale de consecință, se impune a se stabili că, în ceea ce privește modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor deduse judecății invocate de către recurent, aceasta nu poate forma obiect de verificare de către Înalta Curte, față de actuala structură a căii extraordinare cu care a fost învestită prezenta instanță, astfel cum este configurată în motivele de casare reglementate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și care permite numai examinarea criticilor de nelegalitate a hotărârii, nu și a celor de netemeinicie. Astfel, prin recursul formulat se invocă "nelegalitatea acordării cheltuielilor de judecată în lipsa probelor justificative", aspect care în realitate ține de analiza probelor și de aprecierea instanței de apel asupra temeiniciei pretențiilor deduse judecății; motivul de recurs invocat vizează exclusiv netemeinicia hotărârii, iar verificarea existenței și suficienței probelor (factură, ordin de plată etc.) este o chestiune de fapt, ce nu poate fi cenzurată în recurs, întrucât acesta nu constituie o a treia cale de atac, ci doar un control de legalitate. Această concluzie se impune întrucât reaprecierea situației de fapt în recurs, reevaluarea probelor administrate, regăsite în dezvoltarea criticilor, nu echivalează cu generarea unui control de legalitate al deciziei pronunțate, ci echivalează cu reanalizarea situației de fapt și eventual, stabilirea uneia noi, la care se vor aplica prevederile legale. Or, întrucât curtea de apel a reținut definitiv aspectele factuale ale cauzei, Înalta Curte nu poate decât să constate, pe cale de consecință, corecta aplicare a prevederilor legale incidente invocate de recurent, la situația de fapt tranșată definitiv de instanța de apel, devolutivă a fondului cauzei. Realizând această constatare cu titlu preliminar, instanța de recurs constată că, deși recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținerile acestuia pot fi subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitoare la încălcarea prevederilor art. 501 C. proc. civ. – nerespectarea deciziei de casare, însă acestea sunt nefondate. Prin decizia de casare nr. 2578/19.11.2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I Civilă în dosarul nr. x/2023, urmare a recursului declarat de reclamantul A. și a trimiterii cauzei spre rejudecare, s-a reținut că instanța de apel nu a verificat dacă "în cauză s-a efectuat dovada achitării onorariul de avocat în cuantumul de 3.000 RON la plata căruia a fost obligat reclamantul, în sensul dispozițiilor art. 452 C. proc. civ. instanța neputând reține incidența autorității de lucru judecat a sentinței pronunțate într-un alt dosar pentru a suplini dovedirea cheltuielilor de judecată efectuate de intimata-pârâtă din prezentul litigiu în vederea acordării lor". În rejudecare, instanța de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., contrar criticilor recurentului-reclamant, a urmat această îndrumare a instanței de casare și a constatat că sunt nefondate motivele de apel invocate de reclamant, referitoare la nelegalitatea soluției primei instanțe în ceea ce privește cheltuielile de judecată întrucât nu s-a făcut dovada întinderii și existenței acestora. Astfel, instanța de apel a reținut că pârâta a depus la dosarul cauzei un extras de cont din care rezultă că în data de 17.02.2023 E. a achitat avocatului D. suma de 6000 de RON cu titlu de onorariu de avocat pentru F. și B., iar în cadrul dosarului de apel, în primul ciclu procesual a fost depus și ordinul de plată care atestă plata aceleiași sume către același avocat; "în dosarul pendinte intimata pârâtă a depus copia contractului de asistență juridică nr. x/16.02.2023, încheiat între cabinetul de avocat D. și F. pentru asistență și reprezentare în dosarul nr. x/2023, onorariul avocatului fiind în cuantum de 3000 de RON și contractul de asistență juridică nr. x/16.02.2023 încheiat între același avocat și intimata pârâtă B. pentru asistență și reprezentare juridică în dosarul nr. x/2023, onorariul avocatului fiind în cuantum de 3000 de RON". Prin urmare, instanța de apel a verificat incidența dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., în sensul dispozițiilor deciziei de casare. Critica recurentului în sensul ignorării de către instanța de apel a faptului că simpla depunere a contractului de asistență juridică nu este suficientă pentru acordarea cheltuielilor de judecată, nu poate fi primită întrucât, așa cum s-a arătat anterior, instanța de apel a explicat, în raport de probele administrate (extras de cont, ordin de plată, contracte de asistență juridică) conform celor menționate în decizia de casare, de ce s-a făcut dovada întinderii și existenței cheltuielilor de judecată, astfel că această critică nu este aptă a declanșa un control de legalitate, afirmațiile invocate vizând strict devoluțiunea cauzei, improprie judecății din recurs. Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat, instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop, probatoriul, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii, prin raportare la cadrul factual care a fost constatat deja, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit, pe baza acestora, o anumită situație de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză. Cu privire la cererea formulată de intimată, de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 4.000, dovedite cu chitanța nr. x/01.08.2025, aflată la dosar, Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă B. a sumei de 2500 RON, constând în onorariu de avocat redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că suma acordată cu acest titlu este una rezonabilă față de complexitatea cauzei, ținând cont de activitatea prestată de avocat în etapa procesuală a recursului (depunerea întâmpinării) și de faptul că dosarul a fost soluționat la primul termen de judecată, în condițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza finală C. proc. civ.