- Dosarul nr.
- 3r-77/26
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 13 mai 2026
- Părțile
- Eremia Galina vs Casa Naţională de Asigurări Sociale
- Pe scurt
- Declararea apelului inadmisibil în temeiul art. 232, alin. 2 din Codul administrativ. Termenul depunerii motivării cererii de apel.
3r-77/26 — Privind anularea actului administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil
DECIZIE
cu privire la respingerea recursului declarat de către Eremeia Galina, reprezentată de avocatul Maria Antoci, în cauza de contencios administrativ, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Eremeia Galina împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale privind anularea actului administrativ individual defavorabil și obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, împotriva încheierii din 20 ianuarie 2026 a Curții de Apel Centru, (Dosarul nr. 3r-77/26 PIGD 2-23072018-01-3r-18032026) Declararea apelului inadmisibil în temeiul art. 232, alin. (2) din Codul administrativ. Termenul depunerii motivării cererii de apel.
Judecătoria Chişinău, sediul Centru, jud. L. Holiviţcaia Curtea de Apel Centru jud: G. Mîra, A. Bostan, N. Ghedrovici 13 mai 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul depus de Eremeia Galina, reprezentată de avocatul Maria Antoci, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stela Procopciuc, preşedinte, Oxana Parfeni, Diana Stănilă, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 19 mai 2025, Eremeia Galina a depus acțiune în contencios administrativ, concretizată ulterior, împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale, prin care a solicitat anularea deciziei nr.16/2023/1788 din 15 februarie 2023, anularea deciziei nr. E-877/23 din 2 mai 2023, pe marginea cererii prealabile din 15 februarie 2023 şi obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale să emită actul administrativ individual privind acceptarea cererii de stabilire a pensiei pentru limita de vârstă anticipată pentru carieră lungă.
Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 26 iunie 2025, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ depusă de Eremeia Galina împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale.
Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 28 iulie 2025, avocatul Antoci Maria, în interesele apelantului Eremeia Galina, a declarat apel.
Prin încheierea din 30 decembrie 2025 a Curţii de Apel Centru s-a stabilit avocatului Antoci Maria, în interesele apelantului Eremeia Galina, un termen de 7 (șapte) zile de la data notificării încheierii, pentru prezentarea dovezii achitării taxei de timbru în sumă de 200 (două sute) lei.
Copia încheierii din 30 decembrie 2025 a fost notificată avocatului Antoci Maria, în interesele apelantului Eremeia Galina, la 31 decembrie 2025.
La 9 ianuarie 2026, prin intermediul oficiului poștal, avocatul Antoci Maria, acționând în interesele apelantului Eremeia Galina, a depus la instanța de apel dovada achitării taxei de timbru și motivarea cererii de apel.
Curtea de Apel Centru prin încheierea din data de 20 ianuarie 2026 a declarat inadmisibil apelul depus de către avocatul Antoci Maria, în interesele Galinei Eremeia, din motiv că apelantul a depus motivarea apelului după expirarea termenului legal.
Nefiind de acord cu încheierea instanţei de apel la 04 martie 2026 a depus recurs Eremeia Galina, reprezentată de avocatul Maria Antoci, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu emiterea unei noi hotărâri privind dispunerea examinării apelului. 1
În motivarea recursului avocatul Maria Antoci a susținut că apelul motivat a fost depus în termen, or în termenul acordat de instanţa de apel a înlăturat neajunsurile cererii de apel şi anume achitarea taxei de timbru şi întocmirea apelului motivat.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
10. Art. 241 alin. (1) din Codul administrativ prevede următoarele: „Încheierile primei instanțe şi ale instanţei de apel pot fi contestate cu recurs, separat de hotărâre, în cazurile prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.”
Art. 242 din Codul administrativ relevă că: „Recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic”
Art. 191 alin. (5) lit. b) din Codul administrativ reglementează că: „Curtea Supremă de Justiție soluționează cererile de recurs împotriva hotărârilor, a deciziilor şi a încheierilor curților de apel.”
Art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ stabilește că: „Examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul.”
Art.232 alin. (1) din Codul administrativ statuează că: „ Motivarea apelului se prezintă la instanţa de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanţa de judecată care a emis hotărârea contestată.”
Art. 236 alin. (1) şi (2) lit. e) din Codul administrative prevede că: „Instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art.232 alin.(2).”
Art. 24 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ statuează că: „Participanții la procedura administrativă şi procedura de contencios administrativ trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanţi. Participantul care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv şi nu îşi îndeplineşte obligaţiile procesuale cu bună- credinţă răspunde potrivit legii pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate”.
Art. 65 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ reglementează că: „Dacă o persoană, din motive independente de voinţa ei, nu a putut respecta un termen legal, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen. Culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului. Cererea de repunere în termen se depune în termen de 15 zile de la înlăturarea impedimentului. La cerere se anexează 2 probele care confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază şi, suplimentar, se recuperează acţiunile omise”.
Art. 96 alin.(1) din Codul administrativ stabilește că: „Notificările şi comunicările către participanții la procedura administrativă se realizează în orice formă de comunicare adecvată, rapidă şi eficientă din punctul de vedere al costurilor. Comunicarea prin mijloace electronice are prioritate dacă este adecvată obiectului comunicării şi acceptată de participantul la procedură.”
Art. 97 alin. (1) şi (3) lit. d) din Codul administrativ prevede că: „Notificarea este comunicarea, dispusă de autoritatea publică, a unui înscris în forma stabilită de prezentul cod. Autoritatea publică poate alege între următoarele forme de notificare: d) notificare prin poștă electronică sau prin mijloace electronice de comunicație dedicate.”
Art. 1101 alin. (1) din Codul administrativ reglementează că: „Notificarea prin poșta electronică la adresa electronică a persoanei care urmează a fi notificată se efectuează prin transmiterea înscrisului de notificat în formă de document electronic, cu aplicarea semnăturii electronice de persoana responsabilă din cadrul autorității publice. Notificarea prin poşta electronică se efectuează dacă adresa poştală a fost indicată prealabil de persoana notificată. Notificarea prin poştă electronica este echivalentă cu notificarea de substituire prin introducerea în cutia poştală.”
Art. 22 alin. (1), (3), (4) lit. c) şi alin. (5) din Codul civil statuează: „Se consideră notificare comunicarea unui act juridic sau a unei informații într-un scop juridic. Notificarea produce efecte din momentul când ajunge la destinatar, cu excepția cazului în care aceasta prevede un efect întârziat. Notificarea se consideră ajunsă la destinatar: c) în cazul unei notificări transmise prin poştă electronică sau prin alt mijloc de comunicare individuală, când poate fi accesată de către destinatar. Notificarea se consideră că a ajuns la destinatar după îndeplinirea uneia dintre cerințele prevăzute la alin. (4), oricare dintre acestea este îndeplinită mai întâi”
MOTIVAREA INSTANȚEI
22. Cu referire la termenul de depunere a recursului se reține că, Curtea de Apel Centru a adoptat încheierea contestată 20 ianuarie 2026, fiind notificată avocatului Antoci Maria, în interesele Galinei Eremeia, la 13 februarie 2026, fapt ce se confirmă prin extrasul din poșta electronică anexat la dosar. (f.d. 81) Astfel, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră că avocatul Antoci Maria, în interesele Galinei Eremeia, s-a conformat prevederilor legale şi a respectat termenul instituit de legiuitor la articolul 242 din Codul administrativ, pentru demararea căii de atac în ordine de recurs, or, a depus recursul la 02 martie 2026, la oficiul poştal. 3
Cercetând starea de fapt în baza materialelor şi lucrărilor dosarului, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 26 iunie 2025, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ depusă de Eremeia Galina împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale.
La 28 iulie 2025, avocatul Antoci Maria, în interesele apelantului Eremeia Galina, a depus apel nemotivat, rezervându-şi dreptul de a prezenta motivarea apelului după luarea la cunoștință cu hotărârea motivată.
La 9 ianuarie 2026, prin intermediul oficiului poștal, avocatul Antoci Maria, acționând în interesele apelantului Eremeia Galina, a depus la instanța de apel dovada achitării taxei de timbru și motivarea cererii de apel.
Curtea de Apel Centru prin încheierea din data de 20 ianuarie 2026 a declarat inadmisibil apelul depus de către avocatul Antoci Maria, în interesele Galinei Eremeia, din motiv că apelantul a depus motivarea apelului după expirarea termenului legal.
Avocatul Antoci Maria, a criticat soluția instanţei de apel, susținând că instanţa de apel, incorect a considerat că a fost omis termenul de prezentare a apelului motivat, or, acesta a fost prezentat în termenul acordat de către instanţa de apel.
Efectuând controlul judiciar al încheierii din 20 ianuarie 2026 a Curții de Apel Centru, instanța de recurs a constatat că aceasta a fost emisă în concordanță cu normele de drept procedural, or, în corespundere cu art. 236, alin. (2), lit. e) din Codul administrativ, apelul se declară inadmisibil când apelantul nu a prezentat motivarea apelului în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține, că termenul de prezentare a motivării apelului este un termen de procedură imperativ, astfel încât nerespectarea acestuia atrage decăderea din dreptul de a mai exercita calea de atac. Impunerea unui termen de valorificare a căii de atac are drept ca scop disciplinarea justițiabililor și garantarea securității raporturilor juridice.
Din materialele dosarului rezultă că instanţa de fond, a ales metoda cea mai eficientă şi rapidă şi la 24 noiembrie 2025 a notificat hotărârea motivată avocatului Antoci Maria, în interesele Galinei Eremeia, la adresa electronică antoci.maria65@yahoo.com.
Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie evidențiază, că adresa electronică antoci.maria65@yahoo.com, este gestionată de avocatul Antoci Maria, or, aceasta este indicată în mandatul seria MA nr. 1750773 din 04 iulie 2023 şi este indicată pe antetul cererii de apel nemotivate şi a cererii de recurs. ( f.d.30, 50, 83)
Prin urmare, coroborând prevederile art. 63, alin. (1) din Codul administrativ cu art. 385 alin. (1) din Codul civil, se constată că în condițiile speței începutul curgerii termenului de prezentare a motivării apelului este 4 ziua imediat următoare datei notificării hotărârii motivate, adică ziua de 24 noiembrie 2025, iar ultima zi fiind data de 24 decembrie 2025, ora 24:00.
Argumentul avocatului Antoci Maria precum că apelul motivat a fost prezentat în termenul acordat de către instanța de apel urmează a fi respins ca neîntemeiat, deoarece termenul de prezentare a motivării apelului este expres reglementat de lege. Or, potrivit art. 232 alin. (1) din Codul administrativ, apelul motivat urmează a fi depus în termen de 30 zile de la notificarea hotărârii motivate. Respectarea acestui termen constituie o condiție procedurală obligatorie.
În aceste condiții, faptul că avocatul Antoci Maria invocă depunerea apelului motivat în termenul indicat de instanța de apel nu poate prevala asupra prevederilor legale imperative care stabilesc expres durata termenului procedural.
Mai mult ca atât prin încheierea din data de 30 decembrie 2025 instanţa de apel a stabilit apelantei un termen pentru lichidarea neajunsurilor cererii de apel şi anume prezentarea dovezii de plată a taxei de timbru, nu şi a apelului motivat.
Prin urmare, din moment ce apelul motivat a fost depus peste termenul legal de 30 zile calculat de la notificarea hotărârii motivate, argumentele recurentei privind respectarea termenului acordat de instanța de apel sunt lipsite de relevanță juridică și nu pot constitui temei pentru repunerea în termen sau validarea unui act procedural depus tardiv.
Astfel, avocatul Antoci Maria urma să depună diligență şi să prezinte apelul motivat în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate. Cu toate acestea, apelantul nu s-a conformat prevederilor legale şi nu a prezentat instanţei de apel motivarea apelului în termen de 30 de zile de la dat notificării hotărârii motivate. Respectarea termenelor procesuale constituie o condiție esențială pentru asigurarea securității raporturilor juridice și pentru desfășurarea procesului într-un termen rezonabil, iar ignorarea acestora nu poate fi lipsită de consecințe juridice.
Prin urmare, nerespectarea termenului de prezentare a motivării apelului atrage automat sancțiunea inadmisibilității apelului. Deci, sancțiunea aplicată de Curtea de Apel Centru şi anume declararea apelului inamisibil reprezintă o consecință directă și previzibilă a neprezentării în termen a apelului motivat, fiind în concordanță cu principiile disciplinei procedurale, celerității procesului și securității raporturilor juridice.
În astfel de circumstanțe, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că avocatul Antoci Maria, în interesele Galinei Eremeia urma să depună diligență şi să depună motivarea apelului în termen de 30 de zile de la data recepționării hotărâi motivate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa constantă a reiterat că ține de obligația părților de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanță (a se vedea cauzele Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). 5
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.
În aceste circumstanţe completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că, soluția emisă de către instanța de apel este una întemeiată legal şi în corespundere cu circumstanțele cauzei, or argumentele invocate în susținerea cererii de recurs sunt contrare legislației procesuale şi lipsite de relevanță.
Ținând cont de cele expuse şi în conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge recursul declarat de Galina Eremeia, reprezentată de avocatul Antoci Maria, împotriva încheierii din 20 ianuarie 2026 a Curții de Apel Centru. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președinte Stela Procopciuc Judecători Oxana Parfeni Diana Stănilă 6