Decizie nr. 2 din 03.03.2003
- Instanță
- Curtea Constituțională
- Tip
- decizii
Decizie nr. 2 din 03.03.2003 (Curtea Constituțională, 2003)
Curtea Constituțională cu participarea grefierului Maia Țurcan, conducîndu-se după art.135 alin.(1) lit.a) din Constituție, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituțională și art.4 alin.(1) lit.a), art.16 din Codul jurisdicției constituționale, a examinat în ședință plenară dosarul pentru controlul constituționalității art.92 alin.(6) din Codul fiscal în redacția Legii nr.1064-XIV din 16 iunie 2000 "Pentru modificarea și completarea unor acte legislative".
Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în Parlament Mihai Petrache, depusă la 18 noiembrie 2002, în conformitate cu art.24 și 25 din Legea cu privire la Curtea Constituțională și art.38 și 39 din Codul jurisdicției constituționale.
Prin decizia Curții Constituționale din 9 decembrie 2002 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond și înscrisă în ordinea de zi.
În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituțională a solicitat puncte de vedere Parlamentului, Președintelui Republicii Moldova, Guvernului, Procuraturii Generale, Ministerului Justiției, Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor, Asociației notarilor din Moldova "Nota".