- Instanța
- Curtea Constituțională
- Data
- 27 iulie 1999
- Tipul actului
- Hotărâri
Hotărâre nr. 42 din 27.07.1999
Curtea Constituțională în componența: Pavel BARBALAT - președinte Mihai COTOROBAI - judecător-raportor Constantin LOZOVANU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea grefierului Tatiana Berladean, deputatului în Parlament Victor Cecan, președintele Comisiei pentru control și petiții, autorul sesizării, Radu Țurcanu, consultant superior în Direcția juridică a Aparatului Parlamentului, călăuzindu-se de art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, art. 4 alin. (1) lit. a) și art. 16 alin. (1) din Codul jurisdicției constituționale, a examinat în ședință plenară deschisă dosarul privind controlul constituționalității Legii nr. 219-XIV din 16 decembrie 1998 "Despre Proiectul individual de reorganizare și privatizare a Întreprinderii de Stat "Moldtelecom". Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului Victor Cecan, depusă la 30 martie 1999, în conformitate cu art. 24 și 25 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, art. 38 și 39 din Codul jurisdicției constituționale.
Prin decizia Curții Constituționale din 14 aprilie 1999 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond și înscrisă în ordinea de zi. În cadrul examinării preliminare a sesizării au fost solicitate puncte de vedere Parlamentului, Președintelui țării, Guvernului, Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor, Departamentului privatizării și administrării proprietății de stat de pe lîngă Ministerul Economiei și Reformelor. Au comunicat punctele lor de vedere numai Parlamentul și Departamentul privatizării și administrării proprietății de stat.