- Instanța
- Curtea Constituțională
- Data
- 1 octombrie 1999
- Tipul actului
- Hotărâri
Hotărâre nr. 49 din 01.10.1999
Curtea Constituțională în componența: Pavel BARBALAT - președinte Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător-raportor Ion VASILATI - judecător cu participarea grefierului Aliona Balaban, deputatului în Parlament Victor Cecan, președintele Comisiei pentru control și petiții, autorul sesizării, reprezentantului Parlamentului, Ion Creangă, șeful sectorului relații cu autoritățile publice în Direcția juridică a Aparatului Parlamentului, călăuzindu-se de art 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, art. 4 alin. (1) lit. a) și art. 31 din Legea cu privire la Curtea Constituțională, a examinat în ședință plenară deschisă dosarul pentru controlul constituționalității art. 3 din Hotărîrea Parlamentului nr. 245-XIV din 23 decembrie 1998 "Privind cota de imigrare pe anul 1999"* . --------------------- * M.O., 1999, nr. 3-4, art. 25. Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului Victor Cecan, depusă la 17 martie 1999, în conformitate cu art. 24 și 25 din Legea cu privire la Curtea Constituțională și art. 38 și 39 din Codul jurisdicției constituționale.
Prin decizia Curții Constituționale din 14 aprilie 1999 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond și înscrisă în ordinea de zi.