2ra-1240/23 — anularea datoriei pentru serviciile locativ-comunale

2ra-1240/23 — anularea datoriei pentru serviciile locativ-comunale (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ra-1240/23

2-21173842-01-2ra-05092023

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. E. Silivestru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: D. Dulghieru, I. Cotruță, V. Sîrbu)

Î N C H E I E R E

24 iulie 2024 mun. Chișinău

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Stela Procopciuc

Judecători Oxana Parfeni

Lilia Roic-Botezatu

examinând admisibilitatea recursului declarat de Mihai Ciubotaru, reprezentat

de avocatul Valentin Caisîn,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Mihai Ciubotaru

împotriva Cooperativei de Construcție a Locuințelor nr. 145, în proces de

insolvabilitate, cu privire la anularea datoriei pentru serviciile locativ-comunale și

compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 24 mai 2023 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 24 noiembrie 2021, Mihai Ciubotaru a depus cerere de chemare în

judecată, contrasemnată de avocatul Valentin Caisîn, împotriva C.C.L. nr. 145, în

proces de insolvabilitate, solicitând anularea datoriei pentru serviciile locativ-

comunale, în sumă de 7 338,41 de lei, ca fiind calculată cu expirarea termenului de

prescripție extinctivă și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că, factura expediată de pârât

reflectă la data de 01 ianuarie 2008 existența datoriei pentru serviciile locativ-

comunale în mărime de 7 338,41 de lei.

Totodată a menționat că, datoria pentru servicii locativ-comunale în mărime

de 7 338,41 de lei este prescrisă. Datoria pretinsă nu s-a schimbat din 01 ianuarie

2008, între timp fiind achitate doar serviciile curente.

Reclamantul a precizat că, plata pentru serviciile prestate urmează a fi

efectuată succesiv pentru fiecare lună până la data de 10 a următoarei luni, faptul

dat rezultă din prevederile articolului 60 din Codul cu privire la locuințe (în

vigoare la 01 ianuarie 2008) și Hotărârii Guvernului nr. 191 din 19 februarie 2002

despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prestare și achitare a

serviciilor locativ - comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea

apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de

încălzire și alimentare cu apă. Astfel, termenul de prescripție curge succesiv pentru

1

fiecare lună. Astfel, datoria pretinsă poate fi anulată în legătură cu expirarea

termenului de prescripție, în interiorul căruia urma să-și apere dreptul încălcat.

Jurisprudența CtEDO, cauza Dacia SRL c Moldovei, hotărârea din 18 mai

2008, par.76, relevă că, instanței judecătorești naționale se impune respectarea

termenelor de prescripție și în cazurile în care termenul general de prescripție a

expirat, situația juridică devine irevocabilă prin efectul aplicării termenului de

prescripție extinctivă.

Reclamantul a afirmat că, datoria prescrisă inclusă în facturile pentru

serviciile comunale duce la înrăutățirea situației.

Prin hotărârea din 28 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de către Mihai Ciubotaru

împotriva C.C.L. nr. 145, în proces de insolvabilitate, cu privire la anularea

datoriei pentru serviciile locativ-comunale și încasarea cheltuielilor de judecată.

În dezacord cu hotărârea primei instanței, Mihai Ciubotaru a declarat apel.

Prin decizia din 24 mai 2023 a Curții de Apel Chișinău s-a respins, ca

neîntemeiată, cererea de apel depusă de Mihai Ciubotaru și s-a menținut hotărârea

din 28 noiembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

În consolidarea soluției, instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia

hotărârii primei instanțe, a constatat că aceasta urmează a fi menținută, ori,

concluziile primei instanțe, expuse în hotărâre, sunt în corespundere cu

circumstanțele cauzei și normele de drept material au fost aplicate corect.

Din materialele cauzei rezultă că, Mihai Ciubotaru este proprietarul

apartamentului nr. xxxxx amplasat pe adresa mun. Chișinău, str. xxxxx, nr. xxxxx

(f.d.11)

Potrivit facturii îndreptată spre plată, perioada de calcul – septembrie 2021, se

constată existența datoriei pentru serviciile locativ-comunale, formate până la

ianuarie 2008 în sumă de 7 338,41 de lei (f.d.12), pentru locul de consum ap.

xxxxx din str. xxxxx, nr. xxxxx, mun. Chișinău.

Conform copiei cererii de chemare în judecată nr. 4949 din 17 octombrie

2012, pârâtul pe caz – C.C.L. nr. 145, în proces de insolvabilitate, l-a acționat pe

Mihai Ciubotaru în Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând instanței

emiterea unei hotărâri judecătorești de încasare a sumei de 7 731,72 de lei, drept

datorii pentru serviciile comunale, formate la data de 01 octombrie 2012 (f.d.13).

Potrivit încheierii din 27 ianuarie 2014 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău,

cererea de chemare în judecată a C.C.L. nr. 145, în proces de insolvabilitate,

intervenient accesoriu „Termocom” S.A. în procedura planului, împotriva lui

Mihai Ciubotaru privind încasarea datoriei, a fost scoasă de pe rol, la cererea

pârâtului Mihai Ciubotaru (f.d.14), motivul fiind lipsa reclamantului și

intervenientul accesoriu, legal citați, în ședința judiciară.

Cu trimitere la dispozițiile pct.17 din Regulamentul cu privire la modul de

prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul

locativ, contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de

la/reconectării la sistemele de încălzire și alimentare cu apă aprobat prin Hotărârea

de Guvern nr.191 din 19 februarie 2002, art. 25 alin. (1), (2)-(4) din Legea

serviciilor publice de gospodărie comunală, în caz de prestare a serviciilor publice

de gospodărie comunală, consumatorii urmează să achite serviciile prestate.

În context a citat art. 3 alin. (1) lit.a), b), c), d), e), f) din Legea serviciilor

2

publice de gospodărie comunală nr.1402 din 24 octombrie 2002 și art.60 din Codul

cu privire la locuințe al RSSM nr. 2718, (abrogat la 29 noiembrie 2015, însă în

vigoare la momentul producerii raporturilor civile descrise în speță).

Din conținutul cererii de chemare în judecată este cert faptul că reclamantul

Mihai Ciubotaru a pretins anularea datoriei pentru serviciile locativ-comunale

incluse în factura de plată, invocând drept temei expirarea termenului de

prescripție.

Din actele cauzei, nu rezultă existența altor litigii inițiate împotriva lui

Ciubotaru Mihai de către CCL 145 cu privire la încasarea datoriei cu referire la

serviciile prestate.

Potrivit capitolului VI din Regulamentul cu privire la modul de prestare și

achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ,

contorizarea apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la

sistemele de încălzire și alimentare cu apă, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.

191 din 19 februarie 2002, excluderea sau recalcularea unor sume din facturile de

plată pentru serviciile locative, comunale și necomunale poate avea loc doar în

cazurile cînd în procesul de calculare a acestora s-au admis erori de calcul ori din

anumite motive serviciile nu au fost prestate sau au fost prestate necalitativ.

La caz, potrivit informației descifrate, despre achitarea serviciilor locative-

comunale de către consumatorul Mihai Ciubotaru, domiciliat pe adresa: str. xxxxx

xxxxx ap.xxxxx, mun. Chișinău, se atestă că în factura îndreptată spre plată pe

numele reclamantului, la rubrica „datorii” la situația din ianuarie 2008 este

înregistrată suma de 7 689,55 de lei, formată din: datoria la deservirea blocului – 7

338,41 de lei; transport gunoi- 26,86 de lei; lift- 118,29 de lei; deservirea bloc-

202,30 de lei; deservirea calcul -3,69 de lei.

Datoria inclusă în factura de plată, anularea căreia este solicitată de către

reclamantul Mihai Ciubotaru este formată pînă în ianuarie 2008, fapt confirmat

prin copia facturii, eliberate lui Mihai Ciubotaru, perioada de calcul – septembrie

2021 (f.d.12) și menționat de către reclamant și reprezentantul acestuia.

Instanța de apel a mai constatat faptul că datoria menționată a rămas

neschimbată pînă la data depunerii cererii de chemare în judecată la data de 24

noiembrie 2021, fapt confirmat prin aceiași copie a facturii și de către însăși

reclamant.

Astfel, deși, în ședința de judecată, reclamantul Mihai Ciubotaru a afirmat că

s-a adresat de nenumărate ori diferitor autorități privind rezolvarea problemei

prestării serviciilor necorespunzătoare, ultimul nu a prezentat niciun act

confirmativ în acest sens, niciun răspuns dat de vreo instituție solicitată de către

reclamant.

Mai mult, ultimul nu a explicat motivul neadresării către conducerea C.C.L.

nr.145, în proces de insolvabilitate, cu o cerere, prin care să solicite efectuarea unui

recalcul a datoriei, cu excluderea sumelor pretins datorate ca fiind prescrise, fie

înscrise eronat, or, atare probe la actele cauzei nu au fost prezentate.

Prin urmare, instanța de apel a considerat că, este neîntemeiată cerința

reclamantului, deoarece excluderea sau recalcularea unor sume din facturile de

plată pentru serviciile locative, comunale și necomunale poate avea loc doar în

cazurile când în procesul de calculare a acestora s-au admis erori de calcul, ori din

anumite motive serviciile nu au fost prestate sau au fost prestate necalitativ.

3

La caz, aplicând aceste raționamente, instanța de apel nu a determinat erori de

calcul a acestor sume incluse în factura de plată, precum și nu au fost prezentate

careva probe, din care s-ar deduce faptul că aceste servicii nu au fost prestate, fie

au fost prestate necalitativ.

Cu referire la argumentul invocat de reclamant, referitor la termenul de

prescripție scurs, instanța de apel a reținut că, nu există vreo acțiune intentată de

către C.C.L. nr. 145 împotriva reclamantului de încasare a datoriei pentru a invoca

omiterea termenului de prescripție.

Totodată, conform art.281 alin. (1), (2) din Codul civil, în redacția de pînă la

01 martie 2019, după expirarea termenului de prescripție extinctivă, debitorul

poate refuza executarea obligației. Iar, executarea benevolă a obligației după

expirarea termenului de prescripție extinctivă nu constituie un act lipsit de temei

juridic.

Prin urmare, prin opunerea și invocarea termenului de prescripție extinctivă,

instanța de apel a considerat că, se stinge dreptul la exercitarea obligației silite, iar

obligația civilă așa cum și este indicată în factura de plată rămâne o obligație

naturală în condițiile art.517 din Codul civil.

La 22 august 2023, Mihai Ciubotaru, reprezentat de avocatul Valentin Caisîn,

a depus cerere de recurs împotriva deciziei din 24 mai 2023 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanței de

apel și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a

cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul a invocat că, hotărârile instanței de fond și

instanței de apel sunt neîntemeiate și ilegale, în legătură cu care fapt urmează a fi

casate, deoarece aprecierea probelor a fost arbitrară. Instanțele au ignorat

argumentele aduse, au aplicat prevederile legale ce nu nici o tangență cu cauză, au

încălcat și au interpretat eronat normele de drept material și de procedură, ce a dus

la încălcarea dreptului fundamental garantat de lege, dreptul la un proces echitabil.

Prin prisma art. 432 alin. (2) lit.a), lit. b) din Codul de procedură civilă, a

indicat că instanța judecătorească nu a aplicat legea care urma a fi aplicată și a

aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată.

Pornind de la faptul că cererea de chemare în judecată vizează anularea

datoriei pentru servicii locativ-comunale, în sumă de 7 338, 41 de lei, ca fiind

calculată cu expirarea termenului de prescripție extinctivă, fiind formată până la 01

ianuarie 2008, recurentul a menționat jurisprudența Curții Supreme de Justiție,

cauza nr. 3ra - 1118/19, prin care instanța de recurs a decis anularea datoriei, ca

fiind tardivă.

În cadrul ședinței de judecată la prima instanță, cât și la instanța de apel, s-a

constatat că datoria pretinsă, a cărei anulare a solicitat, este formată până la 01

ianuarie 2008 (14 ani), fapt confirmat prin copia facturii, perioada de calcul -

septembrie 2021 (f.d. 12). Datoria menționată a rămas neschimbată pînă la data

depunerii cererii de chemare în judecată la data de 24 noiembrie 2021, fapt

confirmat de însăși instanțele de judecată.

Recurentul a opinat că, instanțele de judecată au ignorat prevederile art.267

alin.(1), art.272 alin.(2) din Codul civil, în redacția legii pînă la 01 martie 2019, din

Codul Civil (în redacția legii pînă la 01.03.2019). Plata pentru serviciile prestate

urmează a fi efectuată succesiv pentru fiecare lună până la data de 10 a următoarei

4

luni, faptul rezultă din prevederile art. 60 Codului cu privire la locuințe (în vigoare

la 01 ianuarie 2008) și Hotărârii Guvernului nr.191 din 19 februarie 2002 despre

aprobarea Regulamentului cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor

locative - comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea

apartamentelor și condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de

încălzire și alimentare cu apă. Astfel, termenul de prescripție curge succesiv pentru

fiecare lună.

Reieșind din prevederile art. 271 din Codul civil, în redacția legii până la 01

martie 2019, acțiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul

expirării termenului de prescripție extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei

favoare a curs prescripția. Prescripția începe să curgă doar din momentul în care

este încălcat dreptul subiectiv sau interesul protejat de lege. Subiect al dreptului de

înaintare a cererii față de instanță despre expirarea termenului de prescripție este

reclamantul și pârâtul. Astfel, se include de prevederea „la cererea persoanei, în

favoarea căreia a curs prescripția”, or, intimatul a pretins achitarea unei datorii

prescrise. Legislația civilă prin prisma art. 11 din Codul civil, în redacția până la 01

martie 2019, prevede apărarea intereselor pe calea cererii referitor la omiterea

termenului de prescripție.

Recurentul a considerat eronată concluzia instanțelor de judecată, deoarece

instanțele nu a ținut cont de faptul că datoria din factură în cauză, a devenit

prescrisă la expirarea termenului de prescripție general de 3 ani prevăzut de lege,

adică la 01 ianuarie 2011. Nu a efectuat anumite plăți benevole întru stingerea

datoriei în mărime de 7338, 41 lei, faptul dat recunoscut de către instanțele de

judecată, în situația în care nu recunoaște respectiva datorie.

De asemenea, a susținut că lipsesc probe că intimatul s-ar fi adresat în instanța

de judecată în interiorul termenului de prescripție extinctivă, adică 01 ianuarie

2008 -01 ianuarie 2011 inclusiv, privind încasarea forțată a datoriei în cauză. Copia

cererii de chemare în judecată nr. 4949 din 17 octombrie 2012, reflectă pretenția

intimatului de încasare a sumei de 7 731,72 de lei, drept datorii pentru serviciile

comunale, formate la data de 01 octombrie 2012 (f.d. 13), care prin încheierea din

27 ianuarie 2014 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, a fost scoasă de pe rol, la

cererea sa, din motivul lipsei reclamantului și intervenientul accesoriu, legal citați,

în ședința judiciară.

Instanța de apel a ignorat faptul că deși a expirat termenul de prescripție

extinctivă de executare benevolă a datoriei în litigiu, prescrisă încă la data de 01

ianuarie 2011, totuși prin factura expediată s-a cerut stingerea datoriei. Astfel, sunt

inaplicabile speței prevederile art. 517 din Codul civil.

Copia recursului declarat, prin scrisoarea datată cu 26 octombrie 2023

(f.d.97), a fost expediată în adresa intimatului, inclusiv lichidatorului Andrei Popa

și a fost recepționată la 20 noiembrie 2023, conform avizelor de recepție (f.d.98-

99).

Intimatul nu a făcut uz de dreptul procedural și nu a depus referință la cererea

de recurs.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) din Codul de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a

deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Decizia instanței de apel a fost adoptată la 24 mai 2023, iar cererea de recurs a

5

fost depusă la 22 august 2023.

Materialele cauzei atestă expedierea copiei integrale a deciziei instanței de

apel către participanții la proces, la data de 06 iulie 2023 (f.d.83). Astfel, recursul

declarat este în termen.

Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative

(modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) au fost

operate modificări în Codul de procedură civilă, care au intrat în vigoare la 01

septembrie 2023.

În conformitate cu prevederile art. XI alin. (3) din Legea nr. 246 din 31 iulie

2023, recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în

vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data

depunerii recursului.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, cu excepția

temeiurilor în baza cărora se vor examina recursurile depuse la Curtea Supremă de

Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Recursul declarat de Mihai Ciubotaru, reprezentat de avocatul Valentin

Caisîn, a fost depus până la data intrării în vigoare a Legii nr. 246 din 31 iulie 2023

și va fi examinat în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.

Examinând temeiurile recursului declarat de Mihai Ciubotaru, reprezentat de

avocatul Valentin Caisîn, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

consideră recursul inadmisibil, din motivele ce succed.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în vigoare

la data depunerii recursului, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să

declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a

normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în

vigoare la data depunerii recursului, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în

cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, examinarea

admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură

civilă, în vigoare la data declarării recursului.

Din analiza recursului declarat rezultă că, în motivarea recursului s-a invocat

temei de admisibilitate prevederile art. 432 alin. (2) lit. a) și b) din Codul de

procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reținând temeiurile de

drept prevăzute de art. 432 alin. (2) lit. a), b) din Codul de procedură civilă, în

6

vigoare la data depunerii recursului, invocat de recurent în sensul menționat supra,

și anume lit.a)- neaplicarea legii care trebuia să fie aplicată; lit. b) – aplicarea legii

care nu trebuia să fie aplicată, nu a stabilit că normele aplicate suscită îndoieli la

aplicare sau instanța de apel, aplicând normele respective, ar fi extins norma

juridică dincolo de ipotezele la care se aplică sau invers.

În context, Completul de judecată constată că argumentele invocate în cererea

de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu

constituie temei de casare a deciziei contestate, or, motivele recursului sunt, în

esență, similare celor invocate în cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de

apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform

Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material

și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție învederează că,

potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de

procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de

către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul

dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în

afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat de Mihai Ciubotaru, reprezentat de avocatul Valentin

Caisîn, nu rezultă că instanța de apel a apreciat arbitrar probele.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p.38, cauza Stanev

împotriva Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de

admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare

din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere (cauza Luordo împotriva Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale

unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (cauza Levages Prestations

Services împotriva Franței, p. 45).

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică

doar chestiuni de drept și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele

articolului 6 § 1 (cauza Helmers c. Suediei, 09 octombrie 1991).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară

recursul inadmisibil.

Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

ajunge la concluzia că recursul declarat de Mihai Ciubotaru, reprezentat de

avocatul Valentin Caisîn, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.

7

(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data depunerii recursului

și drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la

data depunerii recursului, art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă,

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Mihai Ciubotaru, reprezentat de avocatul Valentin

Caisîn, împotriva deciziei din 24 mai 2023 a Curții de Apel Chișinău, se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Stela Procopciuc

Judecători Oxana Parfeni

Lilia Roic-Botezatu

8