2ac-179/22 — rezolutiunea contractului de locatiunea si incasarea sumei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- rezolutiunea contractului de locatiunea si incasarea sumei
- Temei legal
- stramutarea cauzei
2ac-179/22 — rezolutiunea contractului de locatiunea si incasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2ac-179/22 2-20012429-01-2ac-13072022 ÎNCHEIERE 27 iulie 2022 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic examinând cererea depusă de către avocatul Serghei Mocanu în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Soldi” cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Point Consulting” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Soldi” cu privire la rezoluțiunea contractului de locațiune și încasarea sumei, constată: La 29 ianuarie 2020, Societatea cu Răspundere Limitată „Point Consulting” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Soldi” cu privire la rezoluțiunea contractului de locațiune și încasarea sumei.
Prin hotărârea din 16 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru acțiunea s-a admis în parte. S-a rezoluționat contractul de locațiune a spațiului nelocativ nr.11/20-1, semnat între SRL „Point Consulting” și SRL „Soldi”. S-a încasat de la SRL „Soldi” în beneficiul SRL „Point Consulting” suma de 77600 lei cu titlu de datorie. În rest, acțiunea s-a respins ca neîntemeiată. S-a admis în parte cererea înaintată de SRL „Point Consulting” cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată în mărime de 27 600 lei, inclusiv suma de 2 600 lei pentru taxa de stat și suma de 25 000 lei pentru servicii juridice. S-a încasat de la SRL „Soldi” în beneficiul SRL „Point Consulting” suma de 7 328 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, inclusiv suma de 2 328 lei cu titlu de taxă de stat și 5 000 lei pentru servicii juridice.
În rest, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. La 11 august 2021, avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL „Soldi” a depus apel nemotivat, iar la 07 decembrie 2021 a depus apel motivat împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea acesteia și emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă integral. 1 Prin încheierea din 02 martie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca neîntemeiată cererea înaintată de avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL cu privire la suspendarea procesului. La 05 aprilie 2022, avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL „Soldi” a depus cerere de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad cu Curtea de Apel Chișinău.
Prin încheierea din 11 mai 2022 a Curții Supreme de Justiție, s-a respins cererea depusă de avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL „Soldi” cu privire la strămutarea cauzei civile, la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Point Consulting” împotriva SRL „Soldi” cu privire la rezoluțiunea contractului de locațiune și încasarea sumei, de la Curtea de Apel Chișinău la o altă instanță egală în grad. Cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Point Consulting” împotriva SRL „Soldi” cu privire la rezoluțiunea contractului de locațiune și încasarea sumei, s-a restituit Curții de Apel Chișinău pentru examinarea cererii de apel depusă de avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL „Soldi” împotriva hotărârii din 16 iulie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
La 14 iunie 2022, avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL „Soldi” a depus cerere de recuzare a judecătorului Curții de Apel Chișinău, Maria Guzun. Prin încheierea din 21 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins cererea depusă de avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL „Soldi” cu privire la recuzarea judecătorului Curții de Apel Chișinău, Maria Guzun. La 12 iulie 2022, avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL „Soldi” a depus cerere de strămutare a cauzei la o altă instanță de același grad. În motivarea cererii a indicat că, cauza civilă se află în procedura judecătorului Curții de Apel Chișinău, Maria Guzun, care este în conflict de interese cu fostul reprezentant al SRL „Soldi”, Valeriu Axenti.
A menționat că, cererea de recuzare a judecătorului Curții de Apel Chișinău, Maria Guzun, a fost examinată în lipsa părților. Reprezentantul SRL „Soldi” a comunicat că conform surselor media, judecătorul Curții de Apel Chișinău, Maria Guzun este o persoană afiliată lui Dorel Mustață, care conduce cu toate procesele din justiția Republicii Moldova și dă indicații magistraților. Consideră că circumstanțele invocate pun la îndoială nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Chișinău și constituie conform prevederilor art. 43, alin. (2), lit. f) din Codul de procedură civilă, temei de strămutare a cauzei la o altă instanță de același grad. A afirmat că, examinarea în continuare a cererii de apel în același complet de judecată ar leza dreptul SRL „Soldi” la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Drepturilor Omului.
În contextul celor expuse a mai susținut că, jurisprudența Curții Europene a Drepturilo Omului stipulează că judecătorii trebuie nu numai să îndeplinească criterii obiective de imparțialitate, dar și să fie percepuți ca fiind imparțiali. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră cererea cu privire la strămutarea cauzei neîntemeiată și care urmează a fi respinsă din următoarele considerente. 2 În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces.
În conformitate cu art. 43 alin. (4) din Codul de procedură civilă, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Raportând prevederile legale enunțate la circumstanțele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că argumentele invocate de avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL „Soldi”, în cererea privind strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad, nu sunt întemeiate și nu cad sub incidența art. 43 din Codul de procedură civilă.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că cererea de strămutare poate fi înaintată în temeiuri strict determinate de legislația procesual civilă și bazată pe probe doveditoare ce confirmă temeinicia cererii formulate, iar lipsa identificării vreunui temei care ar permite constatarea acestui fapt, ar reprezenta un dezechilibru major în exercitarea drepturilor procesuale ale părților. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că nu există motive întemeiate, justificate prin probe concludente, pertinente, ce ar putea arăta la eventuale bănuieli de nepărtinire a judecătorilor prin prisma circumstanțelor cauzei sau de calitatea participanților la proces la examinarea cauzei în ordine de apel.
La caz, invocarea de către avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL „Soldi” a unor bănuieli de nepărtinire a judecătorilor la examinarea cererii de apel, precum și lipsa încrederii față de judecătorii Curții de Apel Chișinău în vederea obiectivității acestora și imparțialității de care urmează să dea dovadă la examinarea cauzei, este pur declarativă, fiind la nivel doar de suspiciune și nu există temei de drept prevăzut de art. 43 din Codul de procedură civilă. Mai mult, având suspiciune de imparțialitate, avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL „Soldi”, la 14 iunie 2022 a depus cerere de recuzare a judecătorului Curții de Apel Chișinău, Maria Guzun de la examinarea cauzei în ordine de apel.
Drept urmare, prin încheierea din 21 iunie 2022 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea depusă de avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL „Soldi” cu privire la recuzarea judecătorului Curții de Apel Chișinău, Maria Guzun de la examinarea cauzei în ordine de apel, fiind apreciată ca nefondată și având un caracter formal, or motivul invocat, precum că judecătorul Curții de Apel Chișinău, Maria Guzun se află în conflict de interese cu fostul reprezentant al SRL „Soldi”, Valeriu Axenti, nu și-a găsit confirmare. În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că, în fiecare caz concret să se stabilească dacă există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce privește imparțialitatea judecătorilor, or, doar simpla trimitere la prevederile art. 43 din Codul de procedură civilă, nu poate constitui temei de admitere a cererii de strămutare.
În acest sens, articolul 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cere instanței, care cade sub incidența sa, să fie 3 imparțială. Imparțialitatea, în mod normal, denotă absența prejudecății sau părtinirii, existența sau absența acesteia putând fi probată în diferite moduri. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face distincție între o abordare subiectivă, adică încercarea de a constata convingerea personală sau interesul unui judecător într-o anumită cauză, și o abordare obiectivă, adică determinarea dacă el a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în acest sens (a se vedea Piersack v. Belgium). Atunci când se hotărăște dacă într-o anumită cauză există motive legitime de a bănui că un complet nu este imparțial, punctul de vedere al celor care pretind că acesta nu este imparțial este important, dar nu decisiv.
Ceea ce este decisiv este dacă această bănuială poate fi obiectiv justificată (a se vedea Ferrantelli and Santangelo v. Italy ). Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de strămutare a cauzei civile în altă instanță de același grad, depusă de către avocatul Serghei Mocanu în interesele SRL „Soldi”, cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel Chișinău, pentru judecare în ordine de apel. În conformitate cu art. 43 alin. (4), art. 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge cererea depusă de către avocatul Serghei Mocanu în interesele Societății cu Răspundere Limitată „Soldi” cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad.
Cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Point Consulting” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Soldi” cu privire la rezoluțiunea contractului de locațiune și încasarea sumei, se remite pentru examinare în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău, în același complet de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Mariana Pitic 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.