2ds-11/22 — înlăturarea obstacolelor
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- înlăturarea obstacolelor
- Temei legal
- corectarea greşelilor
2ds-11/22 — înlăturarea obstacolelor (Curtea Supremă de Justiție, 2022)
Dosarul nr. 2ds-11/2022 2-15208449-01-2ds-07032022 Î N C H E I E R E Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, 04 mai 2022 mun.
Chișinău în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat examinând cererea lui Oleg Dolgov, reprezentat de avocatul Laura Urschi, privind corectarea greșelii strecurate la emiterea încheierii din 02 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție, urmare a examinării recursului declarat de Vitalie Bogaciuc și Diana Bogaciuc, reprezentați de avocatul Alexei Smochina, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Dolgov împotriva Dianei Bogaciuc și lui Vitalie Bogaciuc cu privire la împărțirea și stabilirea modului de folosință a terenului aferent casei de locuit și înlăturarea obstacolelor în folosirea lotului de pământ, și la acțiunea reconvențională înaintată de Diana Bogaciuc și Vitalie Bogaciuc împotriva lui Oleg Dolgov cu privire la recalcularea cotelor-părți, c o n s t a t ă : La 6 iulie 2009, Oleg Dolgov a depus cerere de chemare în judecată împotriva Dianei Bogaciuc, lui Vitalie Bogaciuc și Anastasiei Roșca cu privire la împărțirea și stabilirea modului de folosință a terenului aferent casei de locuit și înlăturarea obstacolelor în folosirea lotului de pământ.
La 21 august 2009, Diana Bogaciuc și Vitalie Bogaciuc au înaintat acțiune reconvențională împotriva lui Oleg Dolgov cu privire la recalcularea cotelor-părți. Prin hotărârea din 17 noiembrie 2014 a Judecătoriei Centru s-a admis parțial acțiunea depusă de Oleg Dolgov împotriva Dianei Bogaciuc și Vitalie Bogaciuc despre împărțirea și stabilirea modului de folosință a terenului aferent casei de locuit și înlăturarea obstacolelor în folosirea lotului de pământ. S-a stabilit ordinea de folosire a terenului aferent casei private, bun imobil comun pe cote-părți, din str. XXXXX 25, mun. Chișinău, ce aparține lui Dolgov Oleg, Bogaciuc Diana și Bogaciuc Vitalie reieșind din suprafețele cotelor stabilite prin raportul de expertiză nr. 1386 din 2 iunie 2010, întocmit de Centrul Național de Expertiză Judiciară după cum urmează: lui Dolgov Oleg i s-a transmis în folosință terenul de pământ din str. XXXXX 25, mun.
Chișinău cu suprafața de 330,20 m.p., și anume - din punctul 4 până în punctul 5 la distanța de 12,36 m, perpendicular pe mijloc str. XXXXX; - din punctul 5 până în punctul 6 la distanța de 3,11 m, perpendicular pe str. XXXXX; - din punctul 6 până în punctul 7, din punctul 7 în punctul 8 și din punctul 8 în punctul 9 pe axa peretelui despărțitor; 1 - din punctul 9 până în punctul 10 la distanța de 3,09 m, perpendicular cu str. XXXXX; - din punctul 10 până în punctul 11 la distanța de 10,7 m, paralel str. XXXXX pe hotarul lotului, - din punctul 11 până în punctul 12 la distanța de 30,5 m, perpendicular str. XXXXX pe hotarul lotului; - din punctul 12 până în punctul 4 la distanța de 11 m, paralel cu str. XXXXX pe hotarul lotului; S-a atribuit lui Bogaciuc Vitalii și Bogaciuc Diana în folosință terenul de pământ din str. XXXXX 25, mun.
Chișinău cu suprafața de 319,80 m.p.; și anume: - din punctul 1 până în punctul 2 la distanța de 26,23 m, perpendicular cu str. XXXXX pe hotarul lotului; - din punctul 2 până în punctul 3 la distanța de 4,92 m, perpendicular cu str. XXXXX pe hotarul lotului; - din punctul 3 până în punctul 4 la distanța de 8,2 m, paralel cu str. XXXXX pe hotarul lotului, - din punctul 4 până în punctul 5 la distanța de 12,36 pe mijloc perpendicular cu str. XXXXX; - din punctul 5 până în punctul 6 la distanța de 3,11 m, perpendicular cu str. XXXXX; - din punctul 6 în punctul 7, din punctul 7 în punctul 8 și din punctul 8 în punctul 9 pe axa peretelui despărțitor; - din punctul 9 până în punctul 10 la distanța de 3,09 m, perpendicular cu str. XXXXX; - din punctul 10 până în punctul 1 la distanța de 11,54 metri paralel cu str. XXXXX pe hotarul lotului; S-a obligat Bogaciuc Diana și Bogaciuc Vitalie la înlăturarea obstacolelor în folosirea lotului de pământ aferent cotei-părți a lui Dolgov Oleg din casa situată la adresa str. XXXXX 25, mun.
Chișinău și anume a obstacolelor sub formă de zid despărțitor din cărămidă din curte și fundament betonat al garajului prin demolarea acestora din contul lui Bogaciuc Diana și Bogaciuc Vitalie. S-a respins acțiunea lui Oleg Dolgov împotriva Dianei Bogaciuc și lui Vitalie Bogaciuc cu privire la încălcarea dreptului de posesie și folosință al lui Oleg Dolgov asupra fâșiei în mărime de aproximativ de 250 de cm din lotul aferent cotei, prin ridicarea samavolnică a zidului despărțitor; prin construirea ilegală a fundamentului unui garaj; prin înlăturarea picăturii de pe streșină și obligarea instalării unui gard de demarcare a hotarului și încasarea daunei morale ca fiind nefondată.
S-a încasat în mod solidar din contul Dianei Bogaciuc și a lui Vitalie Bogaciuc în beneficiul lui Oleg Dolgov cheltuielile de judecată suportate în sumă totală de 6090 de lei, constituite din suma de 5 000 de lei pentru asistență juridică, suma de 700 de lei taxă de stat și suma de 390 de lei achitată pentru efectuarea expertizei tehnice. S-a respins acțiunea reconvențională depusă de Diana Bogaciuc și Vitalie Bogaciuc împotriva lui Oleg Dolgov despre recalcularea cotelor-părți din casa de locuit amplasată în mun. Chișinău, str. XXXXX 25, ca fiind nefondată. La 2 decembrie 2014, Bogaciuc Vitalie și Bogaciuc Diana au declarat apel, solicitând casarea integrală a hotărârii primei instanțe cu emiterea unei decizii noi prin care acțiunea depusă de Oleg Dolgov să fie respinsă integral și să fie admisă 2 acțiunea reconvențională.
Pe parcursul examinării cauzei, în ordine de apel, avocatul Smochina Alexei, în interesele apelanților Bogaciuc Vitalie și Bogaciuc Diana a înaintat demers privind numirea expertizei la Centrul de expertize independente „CEXIN” SRL. Prin încheierea din 18 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău s-a admis demersul părților pe dosar și s-a numit expertiza judiciară în comisie cu formularea întrebărilor către experți, s-a încredințat efectuarea expertizei „CEXIN” SRL, s-a prezentat experților pentru efectuarea expertizei materialele dosarului civil, s-a pus în obligația ambelor părți plata cheltuielilor pentru efectuarea expertizei, câte 50 % pentru fiecare parte, procesul în cauză fiind suspendat până la prezentarea în instanță a raportului de expertiză.
Prin încheierea din 6 februarie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost reluat procesul. Prin decizia din 10 decembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a respins, din lipsă de temei, cererea de apel declarată de Diana Bogaciuc și Vitalie Bogaciuc. S- a menținut hotărârea din 17 noiembrie 2014 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, adoptată în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Dolgov împotriva Dianei Bogaciuc și lui Vitalie Bogaciuc cu privire la împărțirea și stabilirea modului de folosință a terenului aferent casei de locuit și înlăturarea obstacolelor în folosirea lotului de pământ și la acțiunea reconvențională înaintată de Diana Bogaciuc și Vitalie Bogaciuc împotriva lui Oleg Dolgov cu privire la recalcularea cotelor părți.
S-a încasat, în mod solidar, din contul Dianei Bogaciuc și a lui Vitalie Bogaciuc în beneficiul lui Oleg Dolgov cheltuielile de judecată suportate în instanța de apel, după cum urmează: suma de 5000 de lei, cu titlu de cheltuieli achitate pentru asistență juridică; suma de 541,98 de lei achitată pentru obținerea documentelor în vederea petrecerii expertizei; suma de 208,70 lei achitată pentru obținerea documentelor în vederea petrecerii expertizei; suma de 1503 lei achitată pentru expertiza în comisie; suma de 1 560 de lei achitată pentru audierea experților în instanța de apel. La 26 martie 2021, Vitalie Bogaciuc și Diana Bogaciuc, reprezentați de avocatul Alexei Smochina, au declarat recurs, prin care au solicitat casarea integrală a deciziei instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel.
Prin încheierea din 02 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție s-a considerat inadmisibil recursul declarat de Vitalie Bogaciuc și Diana Bogaciuc, reprezentați de avocatul Alexei Smochina, împotriva deciziei din 10 decembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău. La 04 martie 2022, prin intermediul oficiului poștal, Oleg Dolgov, reprezentat de avocatul Laura Urschi, a depus cerere de corectare a greșelii evidente strecurate la emiterea încheierii din 02 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție, prin corectarea în partea motivată a chestiunii cu referire la referință. Examinând materialele dosarului, Colegiul a stabilit că la emiterea încheierii din 02 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție prin care s-a considerat inadmisibil recursul declarat de Vitalie Bogaciuc și Diana Bogaciuc, reprezentați de avocatul Alexei Smochina, împotriva deciziei din 10 decembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă o greșeală evidentă, considerând necesar de a o corecta.
În conformitate cu art. 249 alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă, după pronunțarea hotărârii, instanța care a adoptat-o nu este în drept să o anuleze nici să o modifice. La cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța 3 judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărâre care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente.
La caz, se constată că la redactarea încheierii din 02 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție, în urma examinării recursului declarat de Vitalie Bogaciuc și Diana Bogaciuc, reprezentați de avocatul Alexei Smochina, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Dolgov împotriva Dianei Bogaciuc și lui Vitalie Bogaciuc cu privire la împărțirea și stabilirea modului de folosință a terenului aferent casei de locuit și înlăturarea obstacolelor în folosirea lotului de pământ, și la acțiunea reconvențională înaintată de Diana Bogaciuc și Vitalie Bogaciuc împotriva lui Oleg Dolgov cu privire la recalcularea cotelor-părți, a fost admisă o eroare în partea motivată a actului judecătoresc, indicându-se greșit sintagma „… însă până la data examinării recursului, în adresa instanței nu au parvenit referințe”.
Or, actele cauzei cert denotă că la data de 06 mai 2021, prin intermediul oficiului poștal, Oleg Dolgov, reprezentat de avocatul Laura Ursachi, a depus referință (f.d. 202-210, Vol. III), prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, sau respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel, și respectiv hotărârea primei instanțe. Astfel, reieșind din prevederile art. 249 alin. alin. (1) și (2) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a corecta eroarea strecurată în partea motivată a încheierii instanței de recurs, prin corectarea acesteia.
În conformitate cu art. 249, art. 269-270 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se corectează greșeala strecurată la emiterea încheierii din 02 iunie 2021 a Curții Supreme de Justiție, urmare a examinării recursului declarat de Vitalie Bogaciuc și Diana Bogaciuc, reprezentați de avocatul Alexei Smochina, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Dolgov împotriva Dianei Bogaciuc și lui Vitalie Bogaciuc cu privire la împărțirea și stabilirea modului de folosință a terenului aferent casei de locuit și înlăturarea obstacolelor în folosirea lotului de pământ, și la acțiunea reconvențională înaintată de Diana Bogaciuc și Vitalie Bogaciuc împotriva lui Oleg Dolgov cu privire la recalcularea cotelor-părți, prin substituirea în partea motivată, la fila 11, aliniat 8 a încheierii, a sintagmei: „…, însă până la data examinării recursului, în adresa instanței nu au parvenit referințe” cu sintagma corectă „…, astfel, la 04 martie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Oleg Dolgov, reprezentat de avocatul Laura Urschi, a depus referință prin care a solicitat declararea recursului ca inadmisibil, ori respingerea acestuia ca neîntemeiat.”.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 4
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.