2ra-2011/21 — înregistrarea dreptului de proprietate

2ra-2011/21 — înregistrarea dreptului de proprietate (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-2011/2021

2-19179753-01-2ra-22122021

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: Ig. Pulbere)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Anton, V. Cotorobai, I. Secrieru)

D E C I Z I E

23 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Dumitru Mardari

Victor Burduh

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Tatiana Melinte,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Melinte

împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Elat Neocons” cu privire la

înregistrarea dreptului de proprietate,

împotriva deciziei din 23 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 07 noiembrie 2019, Tatiana Melinte a depus cerere de chemare în judecată

împotriva SRL „Elat Neocons” SRL cu privire la înregistrarea dreptului de

proprietate.

În motivare acțiunii a indicat că la 27 februarie 2019, între Tatiana Melinte și

SRL „Elat Neocons” a fost semnat contractul cu privire la investițiile capitalului în

construcția imobilului nr. 23/112, autentificat notarial la data de 27 februarie 2019,

sub nr. 382, iar la 28 februarie 2019 contractul cu privire la investițiile capitalului

în construcția imobilului a fost înregistrat în Registrul de stat al bunurilor imobile.

Totodată, a învederat că la 27 februarie 2019 a achitat prețul total al

imobilului, fiindu-i eliberată chitanța la dispoziția de încasare nr. 62 și bon fiscal

nr. 0004.

A indicat că la 21 iunie 2019, blocul locativ din str. XXXXX, mun. Chișinău

și respectiv încăperea locativă nr. 112 cu nr. cadastral XXXXX.673.02.112 a fost

dat în exploatare. Despre darea în exploatare a blocului locativ, SRL „Elat

Neocons” nu a anunțat reclamanta, ceea ce contravine prevederilor pct. 5.2 din

contract.

Tatiana Melinte a specificat că la 20 septembrie 2019 și ulterior la 02

octombrie 2019, a solicitat de la pârât în conformitate cu prevederile pct. 2.2.6 din

contract, transmiterea imobilului în proprietate pentru dobândirea dreptului de

proprietate deplin asupra imobilului prețul căruia a fost achitat integral, însă până

la adresarea în instanță răspuns la solicitare nu a primit.

A mai menționat că conform pct. 1.1 din contract, pârâtul și-a asumat

obligația să construiască din contul reclamantei și să predea în proprietate bunul

imobil, iar reclamanta s-a obligat să achită construcția imobilului și să-l primească

în proprietate în condițiile expuse în contract.

1

Reclamanta a considerat că faptul achitării integrale pentru imobil este

dovedit și incontestabil, la fel precum și faptul că pârâtul nu și-a onorat obligațiile

asumate în baza contractului, ignorând cu desăvârșire toate cererile depuse de

reclamant.

A relevat că în conformitate cu pct. 2.2.9 din contract pârâtul s-a obligat să

finalizeze construirea și să asigure recepția finală a complexului locativ și să

transmită în proprietate locuința până la 31 mai 2019, or, de la scadența termenului

au trecut 5 luni.

De altfel, a menționat că din informația deținută, pârâtul a finisat lucrările și a

dobândit certificatul de dare în exploatare a bunului imobil în septembrie 2019, cu

întârziere și cu încălcarea condițiilor contractuale, fără ca reclamanta să fie

anunțată în acest sens, chiar și așa pârâtul nu s-a conformat cerințelor și

prevederilor pct. 5.2 din contract.

Reclamanta a susținut că inacțiunile pârâtului au un caracter de intimidare,

acesta acționează cu rea-credință, reclamanta fiind intimidată telefonic, verbal,

fiind atacată cu diferite insinuări precum că prețul pentru imobil nu a fost achitat.

A solicitat dispunerea efectuării înregistrării dreptului de proprietate apărut în

temeiul contractului cu privire la investițiile capitalului în construcția imobilului

nr. 23/112 din 27 februarie 2019 și anume asupra încăperii locative nr. 112 cu nr.

cadastral XXXXX.673.02.112, cu suprafața totală de 46,25 m.p., amplasată la

etajul 16, în accesoriu cu cota-parte indiviză în mărime de 0,73% în condominium

conform planului general al proiectului, situate în mun. Chișinău, str. XXXXX pe

numele Tatianei Melinte.

Prin hotărârea din 18 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Melinte împotriva SRL „Elat

Neocons” cu privire la înregistrarea dreptului de proprietate, a fost respinsă ca fiind

neîntemeiată.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe la data de 22 februarie 2021,

Tatiana Melinte a declarat apel, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii

primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 23 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Tatiana Melinte și s-a menținut hotărârea din 18 februarie 2021 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în cauza civilă la cererea de chemare în

judecată depusă de Tatiana Melinte împotriva SRL „Elat Neocons” cu privire la

înregistrarea dreptului de proprietate.

Pentru a decide astfel, prin prisma art. 430 alin. (1), 509, 1170, 1171-1176

Codul civil, pct.1.1, 4.2 din contractul nr. 23/112 cu privire la investițiile

capitalului în construcția imobilului, în coroborare cu actele cauzei, a considerat

întemeiată și legală hotărârii primei instanțe.

Totodată, Colegiul a reținut că deși apelanta/ reclamantă a anexat copia

chitanței la dispoziția de încasarea nr. 62 și copia bonului fiscal nr. 004 din 27

februarie 2019, eliberat de SRL „Elat Neocons” cu privire la achitarea sumei de

250000 de lei, acest fapt nu servește ca probă pertinentă și concludentă.

Or, la caz instanța de apel a reiterat că conform pct. 4.11 din contractul nr.

23/112, faptul achitării prețului se va confirma prin dispozițiile de plată, conținând

nota băncii privind efectuarea plății, prin ordin de încasare și alte documente.

Prin urmare, faptul că apelanta/ reclamanta a achitat suma de 250 000 de lei,

prin alte mijloace decât cele expres prevăzute în contract, nu demonstrează

2

executarea corespunzătoare a contractului, fapt ce i-ar acorda dreptul de a pretinde

înregistrarea dreptului de proprietate.

În acest sens, Colegiul a respins ca nefondate argumentele apelantei precum

că incontestabil este faptul că banii pentru apartament au fost achitați, iar pârâtul/

intimat nu neagă primirea banilor și începerea urmăririi penale nu poate servi drept

temei pentru respingerea cererii de chemare în judecată, ori reprezentantul

intimatului prin referința și explicațiile depuse în instanța de fond nu a recunoscut

acțiunea, iar Ghenadie Dilevschii nu mai este administrator al societății.

A mai reținut că împotriva acțiunilor factorilor de decizie a SRL „Elat

Neocons” a fost pornită urmărirea penală conform semnelor constitutive ale

componenței de infracțiune prevăzute de art. 191 alin. (5) Cod penal, fapt

confirmat prin Ordonanța organului de urmărire penală din 11 noiembrie 2019.

Subsidiar, Colegiul a reținut ca fiind întemeiate concluziile primei instanțe cu

referire la faptul că au fost stabilite dubii referitor la achitarea sumei de 250000 de

lei - prețul imobilului și eliberarea chitanței la dispoziția de încasare nr. 62.

La 18 noiembrie 2021, Tatiana Melinte a declarat recurs, prin care a solicitat

casarea integrală a deciziei instanței de apel cu adoptarea unei noi hotărâri de

admitere a acțiunii în sensul declarat.

În motivarea recursului s-a indicat că instanțele de judecată la examinarea

cauzei au încălcat esențial și au aplicat eronat normele de drept material, ceea ce a

dus la adoptarea unei soluții neîntemeiate.

Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au

fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare, cărora

le-a fost dată apreciere, redând conținutul prevederilor normelor legale, dar fără a

demonstra prin careva probe, încălcarea sau aplicarea eronată de către instanțele de

judecată a normelor legale aplicabile speței.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 22 decembrie

2021 instanța de recurs a comunicat intimatului recursul, informând despre

necesitatea depunerii referinței, or, până la data examinării cauzei careva referințe

nu au parvenit.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

Prin încheierea din 02 februarie 2022 a Curții Supreme de Justiție completul

din 3 judecători a considerat recursurile admisibile și a decis examinarea acestora

în fond de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând

recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele

invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii

atacate, fără a administra noi dovezi.

3

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul, de a casa decizia instanței de apel și a restitui cauza spre rejudecare în

instanța de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia

instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Colegiul judiciar consideră necesar să menționeze că nu va formula un

răspuns detaliat pentru fiecare argument al recurentei, ci va analiza doar motivele

decisive pentru soluționarea prezentei cauze (a se vedea cauza Garda Ruiz vs

Spania (Marea Cameră), 21 ianuarie 1999, parag. 26; Moreira Ferreira vs

Portugalia (nr. 2) (Marea Cameră); 11 iulie 2017, parag. 84, 98).

În vederea respectării articolului 432 alin. (5) din Codul de procedură civilă,

Colegiul lărgit nu a identificat niciun indiciu care, la prima vedere, ar putea ridica

probleme de drept specificate la alin. (3) din articolul citat. Mai mult, recurenta nu

a prezentat obiecții în privința acestui aspect procedural.

Esența articolelor 432 și 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă oferă

instanței de recurs competența de a efectua un control al legalității deciziei atacate,

nu și a temeiniciei acesteia. Astfel, se vor reține circumstanțele de fapt, privite în

ansamblu, care au fost prezentate de părți și stabilite de instanțele de judecată în

fazele procesual anterioare, cu excepția situației în care constatările lor pot fi

considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului

doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile

comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) Cod de procedură civilă, circumstanțele

care au importanță pentru soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

Art. 239 Cod de procedură civilă, statuează că hotărârea judecătorească

trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe

circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de

judecată.

În sensul art. 240 alin. (3) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească

adoptă hotărârea în limitele pretențiilor înaintate de reclamant.

În conformitate cu art. 373 alin. (1), (2), (5) Cod de procedură civilă, instanța

de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță

pentru soluționarea cauzei, apreciază probele din dosar și cele prezentate

4

suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. Instanța de apel este

obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

În debut, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție consideră necesar a menționa că instanța de apel

adoptând soluția pe caz, nu a verificat circumstanțele și raporturile juridice stabilite

în hotărârea primei instanțe, nu a elucidat toate circumstanțele esențiale ale cauzei,

ceea ce a dus la adoptarea unei soluții premature, prin ce se impune casarea

deciziei cu trimiterea acesteia spre rejudecare în instanța de apel.

Din recursul declarat rezultă că recurenta își exprimă dezacordul cu soluția

adoptată de către instanțele de judecată, invocând că concluziile instanței sunt în

contradicție cu materialele cauzei, mai mult fără a se expune asupra tuturor

argumentelor din apel.

Astfel, Colegiul învederează că înaintând acțiune în instanță împotriva SRL

„Elat Neocons”, Tatiana Melinte a solicitat dispunerea efectuării înregistrării

dreptului de proprietate apărut în temeiul contractului cu privire la investițiile

capitalului în construcția imobilului nr. 23/112 din 27 februarie 2019 și anume

asupra încăperii locative nr. 112 cu nr. cadastral XXXXX.673.02.112, cu suprafața

totală de 46,25 m.p., amplasată la etajul 16, în accesoriu cu cota-parte indiviză în

mărime de 0,73% în condominium conform planului general al proiectului, situate

în mun. Chișinău, str. XXXXX pe numele Tatianei Melinte.

Fiind investită cu examinarea prezentei cauze prima instanță prin hotărârea

din 18 februarie 2021 a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată

depusă de Tatiana Melinte împotriva SRL „Elat Neocons” cu privire la

înregistrarea dreptului de proprietate.

Verificând legalitatea hotărârii primei instanțe, Curtea de Apel Chișinău prin

decizia din 23 septembrie 2021 a respins apelul declarat de Tatiana Melinte și a

menținut hotărârea din 18 februarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Melinte împotriva

SRL „Elat Neocons” cu privire la înregistrarea dreptului de proprietate.

Or, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție învederează că instanța de apel a adoptat decizia prematur, fără

o apreciere a argumentelor și probelor invocate atât de apelantă cât și de intimată

în coroborare cu cumul de probe prezent la dosar, iar faptul dat indică incontestabil

la încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept procedural, precum și la

examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a cauzei deduse judecării,

fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea hotărârii contestate.

La caz, după cum rezultă din materialele cauzei, la 27 februarie 2019, între

Tatiana Melinte și SRL „Elat Neocons” a fost semnat contractul cu privire la

investițiile capitalului în construcția imobilului nr. 23/112, autentificat notarial la

data de 27 februarie 2019, sub nr. 382, iar la 28 februarie 2019 contractul cu

privire la investițiile capitalului în construcția imobilului a fost înregistrat în

Registrul de stat al bunurilor imobile.

Totodată, actele cauzei atestă că la 27 februarie 2019, Tatiana Melinte a

achitat prețul total al imobilului, conform pct. 4.1, în sumă de 250 000 de lei,

fiindu-i eliberată chitanța la dispoziția de încasare nr. 62 și bon fiscal nr. 0004.

Conform procesului-verbal de recepție finală nr. 2 din 01 august 2018, blocul

locativ din str. XXXXX, mun. Chișinău și respectiv încăperea locativă nr. 112 cu

nr. cadastral XXXXX.673.02.112 a fost dat în exploatare, or, despre darea în

5

exploatare a blocului locativ, SRL „Elat Neocons” nu a anunțat reclamanta, ceea ce

contravine prevederilor pct. 5.2 din contract.

În speță, Colegiul ține să învedereze că de către reclamanta/ recurentă la

înaintarea acțiunii în instanță, ca probă, a fost prezentată chitanța la dispoziția de

încasare nr. 62 și bonul fiscal nr. 0004 (f.d. 11), or, care au fost prezente la actele

cauzei nefiind certificate de către parte pentru conformitate cu originalul.

În conformitate cu prevederile art. 138 alin. (4) Cod de procedură civilă,

înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege,

indicându-se locul de aflare a originalului. Înscrisul se depune în original când,

conform legii sau unui alt act normativ, circumstanțele cauzei trebuie confirmate

numai cu documente în original și când, ca urmare a soluționării cauzei, înscrisul

își pierde efectul juridic sau când copiile de pe documentul prezentat au cuprinsuri

contradictorii, precum și în alte cazuri când instanța consideră necesară prezentarea

originalului.

Din aceste considerente, Colegiul reține că instanțele de judecată la

examinarea cauzei urmau a ține cont de prevederile normei precitate și urmau să

verifice dacă chitanța la dispoziția de încasare nr. 62 și bonul fiscal nr. 0004 (f.d.

11) corespund originalelor, în vederea demonstrării achitării sumei de 250 000 lei.

Cu referire la afirmațiile SRL „Elat Neocons” că suma achitată pentru

apartamentul din litigiu nu a fost înregistrată în contabilitatea societății și, că, pe

acest fapt este intentată o cauză penală, Colegiul menționează că faptul

neînregistrării în contabilitatea societății a achitării sumei nu-i poate fi imputată

Tatianei Melinte, mai mult, plângerea SRL „Elat Neocons”, adresată Procuraturii

mun. Chișinău, și Ordonanța de pornire a urmăririi penale (f.d. 46, 50-52) vizează

bunul imobil situat în mun. Chișinău, str. Sarmisegetuza 23 și nu bunul imobil

situat în mun. Chișinău, str. Sarmisegetuza 23A, iar la materialele cauzei nu au fost

anexate probe care ar demonstra unele acțiuni penale ale Tatianei Melinte,

beneficiar conform contractului nr. 23/112 din 27 februarie 2019, și/ sau tragerea

lor la răspundere penală pe acest caz.

În atare condiții, instanța ierarhic inferioară avea obligația rezultând din

prevederile art. 373 alin. (2) Cod de procedură civilă, de a verifica circumstanțele

și raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu

au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea cauzei. Mai mult,

instanța de apel era obligată de a da un răspuns cert referitor la pertinența unui

înscris sau altuia. Or, instanța de judecată este obligată să reflecte în hotărâre

motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor probe,

precum și argumentarea preferinței unor probe față de altele, rezultând din

prevederile art. 130 alin. (4) Cod de procedură civilă.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6 § 1 CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania,

1994). CEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze

hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61,

seria A nr. 288). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților,

dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura

hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei (Hiro

Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

6

Tot aici, este de menționat că în cadrul soluționării cauzei, probele din dosar

se cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța de

judecată este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind

admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele.

În conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură civilă, decizia

instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței de apel și

referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma examinării

apelului.

În sensul art. 6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu suficientă

claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul

determinant al concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a faptelor supuse

examinării. CEDO, în cauza Suominen vs. Finlanda, a reținut că „... o funcție a

unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Mai mult ca

atât, o hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o conteste, precum și

posibilitatea de a revedea decizia de către instanța de recurs. Doar prin adoptarea

unei decizii motivate poate avea loc un control public a administrării justiției”.

Totodată, în cauza Van de Hurk v. Olandei, hotărârea din 19 aprilie 1994, și

cauza Dulaurans v. Franței, Hotărârea din 21 martie 2000, paragraful 33, CEDO a

statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă

cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică examinate conform

normelor de procedură de către tribunalul sesizat.

Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligația de a proceda la o examinare

efectivă a mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel

puțin pentru a le aprecia pertinența”. CEDO nu își propune să garanteze drepturi

teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza Artico v. Italiei,

Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Prin urmare, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația

legală de a motiva hotărârea adoptată.

Dreptul de a fi auzit, a fost încălcat, or dreptul în cauză include nu doar

posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o obligație

corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit de

instanța de apel.

În consecință, Colegiul, verificând conținutul deciziei contestate, în raport cu

materialele dosarului, argumentele invocate în recurs, conchide că instanța de apel,

s-a referit în mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a considerat

aplicabile speței, fără să se expună asupra circumstanțelor concrete ale cauzei și

probelor administrate în cadrul judecării cauzei pe care se întemeiază concluziile

privitoare la aceste circumstanțe și fără a indica motivele pentru care anumite

argumente invocate de părți nu au fost reținute, nefiind nici supuse aprecierii.

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă în

mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți.

Mai mult, hotărârea trebuie să se fondeze pe lege, trebuie să rezolve, într-o

maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți, conform

principiului nr. 6 al Recomandării nr. 5 din 1984, adoptată la de Comitetul

Miniștrilor al Consiliului Europei, privind principiile de procedură civilă menite

pentru ameliorarea funcționării justiției, ceea ce în speță lipsește.

7

Or, în sensul principiului procesului echitabil, garantat de art. 6 CEDO,

motivarea hotărârilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu

atenție și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept

care i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie clară și

simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere. Nemotivarea

hotărârii sau o motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare admisă

la judecarea cauzei în instanța ierarhic inferioară nu poate fi corectată de instanța

de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul și a casa integral

decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/ netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice conformitatea înscrisurilor

cu originalul, precum și să verifice cerințele prin prisma argumentelor și probelor

atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând din prevederile art. 130 alin.

(1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța judecătorească apreciază

probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă,

nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul și

interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință soluția adoptată să fie

certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei instanței de judecată,

urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele cauzei, probele administrate și

cercetate și normele de drept material aplicabile raportului litigios.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) Cod de procedură

civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții

Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Tatiana Melinte.

Se casează decizia din 23 septembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Melinte împotriva

Societății cu Răspundere Limitată „Elat Neocons” cu privire la înregistrarea

dreptului de proprietate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel

Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Maria Ghervas

Dumitru Mardari

Victor Burduh

Galina Stratulat

8