2ra-2/22 — încasarea datoriei

2ra-2/22 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-2/22

2-19069554-01-2ra-10012022

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – A. Ojoga

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – N. Budăi, V. Mihaila, I. Cotruță

ÎNCHEIERE

16 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ion Crușinschi,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

societatea pe acțiuni „Termoelectrica” în interesele Asociației de Proprietari ai

Locuințelor Privatizate nr. 54/200 COOP împotriva Verei Crușinscaia și Ion

Crușinschi cu privire la încasarea datoriei și compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 07 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a admis apelul declarat de societatea pe acțiuni „Termoelectrica”, s-a casat

hotărârea din 23 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru și s-a adoptat o

hotărâre nouă, prin care s-a admis acțiunea,

constată:

La 10 decembrie 2018, societatea pe acțiuni „Termoelectrica” a depus

acțiune oblică în interesele debitorului său Asociația de Proprietari ai Locuințelor

Privatizate nr. 54/200 COOP (în continuare APLP nr. 54/200 COOP) împotriva

Verei Crușinscaia și Ion Crușinschi cu privire la încasarea datoriei și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că societatea pe acțiuni „Termoelectrica” este

succesorul în drepturi al societății pe acțiuni „Termocom” în procedura

falimentului.

La 20 octombrie 2004, societatea pe acțiuni „Termocom” a încheiat cu

APLP nr. 54/200 COOP contractul de livrare-utilizare a energiei termice în apă

caldă nr. 5149, prin care ultima și-a asumat obligația de a achita lunar plata

pentru utilizarea energiei termice furnizate.

La rândul său, APLP nr. 54/200 COOP a prestat servicii de alimentare cu

energie termică locatarilor blocurilor locative gestionate.

Astfel, nemijlocit, beneficiari ai serviciului de alimentare cu energie termică

au fost locatarii blocurilor locative gestionate de APLP nr. 54/200 COOP, care la

1

rândul său aveau obligația de a achita în termen contravaloarea lor, conform

facturilor (bonurilor de plată) primite.

Din cauza neonorării obligațiilor de plată, la 13 noiembrie 2018, datoria

APLP nr. 54/200 COOP față de societatea pe acțiuni „Termoelectrica” la

consumul de energie termică constituia suma de 18 070 121,89 de lei.

Potrivit informației din Registrul bunurilor imobile, Vera Crușinscaia și Ion

Crușinschi sunt proprietarii apartamentului xxx, bloc locativ gestionat de către

APLP nr. 54/200 COOP.

În baza contului personal deschis la APLP nr. 54/200 COOP pe numele

Verei Crușinscaia și lui Ion Crușinschi, aceștia au acceptat prestarea și au

beneficiat de servicii comunale în volum deplin, fără întreruperi, în conformitate

cu normele și tarifele în vigoare.

Conform informației privind situația despre achitarea pentru energia termică,

până în luna octombrie 2018 Vera Crușinscaia și Ion Crușinschi au acumulat o

datorie la plata energiei termice consumate în sumă totală de 8 240,89 de lei

pentru apartamentul xxx.

În cazul prestării serviciilor comunale de către administratorul fondului

locativ APLP nr. 54/200 COOP, prestarea serviciilor și încasarea plăților este

efectuată în temeiul conturilor personale deschise pe numele Verei Crușinscaia și

Ion Crușinschi.

Având în vedere că APLP nr. 54/200 COOP nu a acționat în judecată

consumatorii restanțieri, inclusiv pe Vera Crușinscaia și Ion Crușinschi,

societatea pe acțiuni „Termoelectrica” a considerat că este îndreptățită să

înainteze acțiune oblică în numele debitorului său.

Societatea pe acțiuni „Termoelectrica” a remarcat că, în pofida faptului că au

fost înștiințați prin intermediul facturilor de plată despre riscul de a fi acționați în

judecată în cazul neachitării plăților restante, Vera Crușinscaia și Ion Crușinschi

și-au neglijat obligațiile și până la momentul înaintării acțiunii în instanța de

judecată nu au întreprins nici o acțiune în vederea stingerii datoriei pentru energia

termică.

Totodată, ținând cont de faptul că societatea pe acțiuni „Termoelectrica” a

suportat cheltuieli de judecată în vederea achitării taxei de stat, consideră oportun

de a-i compensa aceste cheltuieli din contul pârâților.

Societatea pe acțiuni „Termoelectrica” a solicitat prin cererea de chemare în

judecată încasarea în mod solidar de la Vera Crușinscaia și Ion Crușinschi în

beneficiul APLP nr. 54/200 COOP datoria pentru consumul energiei termice în

sumă de 8 240,89 de lei, formată până în luna octombrie 2018 inclusiv pentru

apartamentul xxx și încasarea în mod solidar de la Vera Crușinscaia și Ion

Crușinschi în beneficiul societății pe acțiuni „Termoelectrica” suma de 270 de lei

cu titlu de compensare a taxei de stat.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2019 s-a acceptat spre examinare acțiunea

oblică și s-a dispus judecarea cauzei în procedură generală contencioasă.

Prin hotărârea din 23 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, s-a

respins acțiunea ca fiind neîntemeiată (f.d. 93, 105-114).

La 21 iulie 2020, societatea pe acțiuni „Termoelectrica” a depus cerere de

apel nemotivată împotriva hotărârii din 23 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru (f.d. 101 recto-verso).

2

Prin încheierea din 09 aprilie 2021 a Curții de Apel Chișinău nu s-a dat curs

cererii de apel și s-a acordat apelantului societății pe acțiuni „Termoelectrica”

termen de 7 zile din data recepționării încheierii, pentru a depune cererea de apel

motivată și dovada achitării taxei de stat în cuantum de 202,50 de lei (f.d. 119-

122).

La 12 mai 2021, societatea pe acțiuni „Termoelectrica” a depus cerere de

apel motivată și dovada de plată a taxei de stat (f.d. 131-133).

În atare circumstanțe, completul consideră că, la demararea căii de atac în

ordine de apel, societatea pe acțiuni „Termoelectrica” a respectat modul și

termenul prevăzut la art. 362 din Codul de procedură civilă.

Prin decizia din 07 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău s-a admis

apelul declarat de societatea pe acțiuni „Termoelectrica”.

S-a casat hotărârea din 23 iunie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

și s-a adoptat o hotărâre nouă, prin care:

S-a admis acțiunea oblică depusă de societatea pe acțiuni „Termoelectrica”

în interesele APLP nr. 54/200 COOP.

S-a încasat în mod solidar de la Vera Crușinscaia și Ion Crușinschi în

beneficiul APLP nr. 54/200 COOP datoria pentru agentul termic (apă caldă) în

sumă de 8 240,89 de lei.

S-a încasat în mod solidar de la Vera Crușinscaia și Ion Crușinschi în

beneficiul societății pe acțiuni „Termoelectrica” cheltuielile legate de plata taxei

de stat în prima instanță în sumă de 270 de lei și în instanța de apel în sumă de

202,50 de lei (f.d. 165, 166-174).

Instanța de apel a considerat greșită concluzia primei instanțe, precum că

materialele cauzei nu atestă că APLP nr. 54/200 COOP este responsabilă de

livrarea agentului termic către consumatorii finali Vera Crușinscaia și Ion

Crușinschi și respectiv, obligația acestora de a achita plata serviciului dat în

contul lui.

Curtea de Apel Chișinău a reținut prevederile art. 25 alin. (1) din Legea

serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 1402 din 24 octombrie 2002,

conform cărora persoanele fizice și juridice care beneficiază de servicii publice

de gospodărie comunală sunt obligate să achite contravaloarea serviciilor

prestate, conform facturilor primite, în termenul prevăzut de contractul încheiat

între operator și consumator.

Instanța de apel a constatat în baza contului personal deschis la APLP

nr. 54/200 COOP pe numele pârâților, că ultimii au acceptat prestarea și au

beneficiat de servicii comunale în volum deplin, fără întreruperi, în conformitate

cu normele și tarifele în vigoare. Totodată, potrivit informației despre achitarea

serviciilor locativ-comunale, pentru perioada până în octombrie 2018, Vera

Crușinscaia și Ion Crușinschi, deși au efectuat plăți periodice, au acumulat o

datorie pentru consumul energiei termice în sumă de 8 240,89 de lei (f.d. 11-12).

La fel, instanța de apel a notat că, deși, consumatorilor finali Vera

Crușinscaia și Ion Crușinschi le-au fost prestare servicii publice de gospodărie

comunală în lipsa contractelor încheiate cu aceștia, ei oricum sunt obligați să

achite contravaloarea serviciilor prestate, conform facturilor primite, or, lipsa

unui contract scris nu scutește consumatorul de obligația de a achita serviciul

prestat și real consumat.

3

Mai mult ca atât, recepționarea facturilor pentru consumul serviciilor

locativ-comunale cu indicarea datoriei, care periodic era achitată de către pârâți,

denotă că aceștia au acceptat prestarea serviciilor și respectiv recunosc că trebuie

să le achite.

La 22 decembrie 2021, Ion Crușinschi a declarat recurs împotriva deciziei

din 07 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea integrală a

deciziei recurate, cu menținerea hotărârii din 23 iunie 2020 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru (f.d. 178-181).

În motivarea recursului, în esență, a invocat că societatea pe acțiuni

„Termoelectrica” a dus în eroare instanța, prin faptul că datoria a fost formată

până în luna octombrie 2018, inclusiv, ce presupune că datoria s-ar fi format pe

parcursul consumului energiei termice și neachitării în termen. De facto, datoria a

apărut în contul de calcul în luna martie 2011, când a fost stabilită o presupusă

datorie de 11 993,45 de lei, fără a fi explicat cum s-a format aceasta.

Din informația despre achitarea serviciilor locative-comunale rezultă cert că

pentru luna martie 2011 a fost calculată suma de 3 019,34 de lei pentru consumul

energiei termice pentru încălzire și suma de 8 974 lei pentru apă caldă. În opinia

recurentului, este imposibil în termen de o lună să fi folosit apă caldă în sumă de

8 974 de lei.

În acest sens nu a fost întocmit un act în temeiul căruia s-ar fi realizat

recalcularea consumului de agent termic și în care ar fi fost indicată cauza

formării acestei datorii.

De asemenea, recurentul a invocat că, anterior, prin ordonanța

judecătorească din 19 iunie 2013 a Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău, s-a

încasat în mod solidar de la Vera Crușinscaia și Ion Crușinschi în beneficiul

APLP nr. 54/200 COOP aceiași datorie pentru agentul termic (apă caldă) în sumă

de 8 240,89 de lei. Ulterior, prin încheierea din 04 iulie 2013 această ordonanță a

fost anulată.

În opinia recurentului, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra argumentelor

sale cu privire la termenul de prescripție. Consideră că achitarea parțială periodic

a sumei facturate nu întrerupe un termen de prescripție, iar debitorul trebuie în

termenul stabilit de lege să-și solicite datoria.

La 10 ianuarie 2022, Curtea Supremă de Justiție a notificat intimaților copia

recursului declarat de Ion Crușinschi împotriva deciziei din 07 octombrie 2021 a

Curții de Apel Chișinău, explicându-le dreptul de a depune referințe asupra

acestuia.

Prin referința depusă prin e-mail la 15 februarie 2020, societatea pe acțiunea

„Termoelectrica” a solicitat declararea recursului lui Ion Crușinschi împotriva

deciziei din 07 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Totodată, până la examinarea admisibilității recursului, intimata APLP

nr. 54/200 COOP nu a făcut uz de dreptul său procedural și nu a depus referință

în care să-și expună poziția procesuală pe marginea criticilor formulate în recurs.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433,

4

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi v. Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 07 octombrie

2021 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii v. Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard

v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un

eveniment viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate

fi efectuat în decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este

determinat de un eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul

5

zilei, inclusiv de comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii

evenimentului sau a momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v.

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41;

Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece din

materialele cauzei nu poate fi stabilită data când decizia din 07 octombrie 2021 a

Curții de Apel Chișinău a fost comunicată lui Ion Crușinschi, iar drept consecință

nu poate fi stabilit momentul când începe să curgă termenul de exercitare a

dreptului de a ataca hotărârea judecătorească.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

6

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la

art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept,

vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza

cererii de recurs depuse de Ion Crușinschi rezultă că acesta nu a evidențiat

memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea

circumstanțelor faptice ale cauzei.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea

nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor

motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o

hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a

textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând

determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare

a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că, argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură

civilă, aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse

examinării și aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din

Codul de procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare,

nu urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Ion Crușinschi nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

7

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol

instanță de recurs reține că recursul declarat de Ion Crușinschi nu s-a bazat

exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, iar ca

urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și

nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Ion Crușinschi a avut posibilitatea de a fi

auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

v. Franța, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții

au reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele

pe care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere

(Blücher v. Cehia, cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Ion Crușinschi împotriva deciziei din 07 octombrie 2021 a

Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ion Crușinschi împotriva

deciziei din 07 octombrie 2021 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Maria Ghervas

8