2ra-1992/21 — constatarea faptului tragerii ilegale la răspundere penală, repararea prejudiciului material si moral

2ra-1992/21 — constatarea faptului tragerii ilegale la răspundere penală, repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2022)

Dosarul nr. 2ra-1992/21

2-20003450-01-2ra-20122021

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. Gh. Stratulat)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. I. Secrieru, I. Țurcan, V. Cotorobai)

ÎNCHEIERE

09 februarie 2022 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către

Ministerul Justiției și Veronica Savin,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă către Nicolae Știrban

împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura municipiului

Chișinău cu privire la constatarea faptului tragerii ilegale la răspundere penală și

repararea prejudiciului material și moral,

împotriva deciziei din 20 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

admis apelul declarat de către Nicolae Știrban, reprezentat de către avocatul Igor

Hlopețchi, a fost casată hotărârea din 21 ianuarie 2021 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru și a fost emisă o nouă hotărâre cu privire la admiterea parțială a

acțiunii,

constată:

La 11 ianuarie 2020 Nicolae Știrban a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea faptului tragerii ilegale la

răspundere penală și repararea prejudiciului material și moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 26 august 2016 Ion Savin,

anterior condamnat și Veronica Savin, care era colaborator al Serviciului de

Informații și Securitate, formând un grup criminal organizat specializat în

practicarea racketului și preluarea proprietăților persoanelor vulnerabile, sub

aparența unor relații civile, intenționând cu bună știință să-l învinuiască pe el în

săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave, pentru ca să poată extorca de la el

mijloace financiare și să-l deposedeze de bunurile care aparțin familiei sale, în

conjurație cu procurorii Eduard Mașnic și Grigore Belîi au fabricat cauza penală

nr.2016032259 în baza semnelor componenței de infracțiune prevăzute de art. 190

alin. (5) din Codul penal.

1

A susținut că, la etapa incipientă, în cadrul procesului penal, ofițerii de

urmărire penală, Roman Batîr și Diana (Fedco) Tcaci au întocmit două rapoarte cu

propunerea de neîncepere a urmării penale în privința sa.

A afirmat că, după imixtiunea și influențele necorespunzătoare ale Veronicăi

Savin, care a abuzat de funcția sa de șef de secție din cadrul Serviciului de Informații

și Securitate, precum și de intervențiile pe lângă procurorul Eduard Mașnic,

Procuratura sect. Buiucani, mun. Chișinău, cu încălcarea vădită a competenței, în

lipsa unei ordonanțe de stabilire a competenței în exercitarea și conducerea urmăririi

penale de către Procurorul General, la 07 octombrie 2016 a dispus pornirea cauzei

penale nr. 2016032259 în privința sa, im personam, în baza componenței de

infracțiune prevăzute de art. 190 alin. (5) din Codul penal.

A notat că, în cadrul cauzei penale nominalizate, a fost recunoscut în calitate

de bănuit prin efectul ordonanței de pornire a urmării penale, fiindu-i aplicată măsura

preventivă sub formă de obligarea de a nu părăsi localitatea/țara, în pofida faptului

că specificul muncii sale implică deplasări peste hotarele Republicii Moldova.

A relatat că, a fost limitat excesiv de drepturile sale fundamentale, fiindcă din

cauza acuzației ilegale, care constituia obiectul cauzei penale, a fost privat de

posibilitatea de a susține concerte în România și de a circula liber, fiindu-i îngrădit

dreptul constituțional.

A precizat că, la 21 noiembrie 2016 a fost recunoscut repetat în calitate de

bănuit, fiind audiat, iar la 20 decembrie 2016 a fost audiat, în mod repetat, în calitate

de bănuit.

A subliniat că, la 07 ianuarie 2017 a expirat termenul de menținere a sa în

calitate de bănuit, așa cum prevede art. 63 din Codul de procedură penală.

A declarat că, potrivit jurisprudenței Curții Supreme de Justiție, calcularea

termenului de aflare în calitate de bănuit urmează să se realizeze din momentul

pornirii urmăririi penale și, anume, din 07 octombrie 2016, expirând la 07 ianuarie

2017, dată în care organul de urmărire penală trebuia, în mod obligatoriu și

necondiționat, să dispună scoaterea sa de sub urmărire penală și clasarea procesului

penal.

În acest sens, a relevat că, calitatea de bănuit odată ce a încetat de drept, ca

urmare a expirării termenelor prescrise de art. 63 alin. (2) din Codul de procedură

penală, i-a creat convingerea fermă că nu mai este bănuit și urmărit penal, adică o

situație de certitudine privind finisarea procedurilor penale în privința sa.

A considerat că, acțiunile organului de urmare penală efectuate după expirarea

termenului legal de menținere a persoanei în calitate de bănuit sunt nule, iar

menținerea persoanei sub urmărire penală este ilegală.

A specificat că, a fost menținut arbitrar sub urmărire penală de la 07 octombrie

2016 până la 28 noiembrie 2017, adică 14 luni calendaristice.

A susținut că, în urma demersurilor formulate, Procurorul General a luat act

de faptul pornirii ilegale și derulării urmăririi penale contrar competenței, și

menținerea sa arbitrară sub urmărire penală aproximativ 14 luni. În acest sens, prin

ordonanța din 28 noiembrie 2017 a fost dispusă scoaterea sa de sub urmărire penală,

cu întârziere de 11 luni și clasarea cauzei penale pe temei de reabilitare.

2

A afirmat că, pe parcursul urmăririi penale a fost hărțuit de colaboratorii

Procuraturii sect. Buiucani, mun. Chișinău și colaboratorul Serviciului de Informații

și Securitate, Veronica Savin, care avea interese personale și materiale în

instrumentarea cauzei penale.

A relevat că, din considerentele expuse, este îndreptățit să fie despăgubit în

baza Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998 pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile

ilicite ale procuraturii, ale organului de urmărire penală și ale instanțelor de judecată.

A solicitat constatarea faptului tragerii sale ilegale la răspundere penală pentru

pretinsa săvârșire a infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) din Codul penal și

încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Justiției a sumei

de 500000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral, a sumei de 10000 de lei, cu titlu de

prejudiciu material și a cheltuielilor de judecată suportate în prezenta cauză.

Prin hotărârea din 21 ianuarie 2021 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

acțiunea depusă de către Nicolae Știrban ca neîntemeiată.

La 29 ianuarie 2021, prin intermediul oficiului poștal, Nicolae Știrban,

reprezentat de către avocatul Igor Hlopețchi, a declarat apel împotriva hotărârii

primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea integral a hotărârii primei

instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia din 20 mai 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul

declarat de către Nicolae Știrban, reprezentat de către avocatul Igor Hlopețchi, a fost

casată hotărârea primei instanțe și a fost emisă o nouă hotărâre, prin care a fost

admisă parțial acțiunea, a fost constatată tragerea ilegală la răspundere penală a lui

Nicolae Știrban în cadrul cauzei penale nr. 2016032259, pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 190 alin. (5) din Codul penal și a fost încasată de la

bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiției, în beneficiul lui Nicolae

Știrban suma de 5000 de lei, cu titlu de prejudiciu moral. În rest acțiunea a fost

respinsă ca fiind nefondată.

Instanța de apel a stabilit că, Nicolae Știrban a fost recunoscut în calitate de

bănuit în cauza penală nr. 2016032259, privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 190 alin. (5) din Codul penal, fapt care se atestă cert din textul și motivarea

ordonanței emisă de Procuratura mun. Chișinău, oficiul Buiucani din 28 noiembrie

2017, privind scoaterea persoanei de sub urmărire penală și clasarea procesului

penal.

La fel, instanța de apel a stabilit că, potrivit aceleiași ordonanțe, Nicolae

Știrban a fost scos de sub urmărire penală pe motive de reabilitare și, anume, din

motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

În acest context, instanța de apel a notat că, actele cauzei denotă indubitabil

tragerea ilegală la răspundere penală a lui Nicolae Știrban și scoaterea de sub

urmărire penală a acestuia, cu clasarea cauzei penale în temeiul art. 275 pct. 3) din

Codul de procedură penală, din motiv că fapta nu întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii și ca urmare existența dreptului acestuia de a solicita de la stat, prin

prisma Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, repararea prejudiciului cauzat. Or,

caracterul ilegal al acțiunilor organului de urmărire penală se manifestă prin

încălcarea principiului general, potrivit căruia nicio persoană nevinovată nu poate fi

3

trasă la răspundere. Astfel, în materia pretinselor violări, art. 6 §1 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, sub

aspectul său penal, definește acuzatul ca fiind bănuitul, învinuitul și inculpatul. Ca

urmare, este cert că în speță, recunoașterea lui Nicolae Știrban în calitate de bănuit,

cu scoaterea ulterioară a acestuia de sub urmărire penală, echivalează cu tragerea

ilegală a acestuia la răspundere penală.

Față de toate aceste considerente, instanța de apel a menționat că, este evident

că, prima instanță într-un mod incorect a concluzionat că, Nicolae Știrban nu a fost

supus niciuneia din acțiunile sau măsurile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 1545-XIII

din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești. Or, contrar acestei concluzii, prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea

enunțată stabilesc expres repararea prejudiciului material și moral cauzat persoanei

fizice sau juridice în urma tragerii ilegale la răspundere penală.

În același context, instanța de apel a accentuat că, dispozițiile art. 284 alin. (1)

și alin. (2) pct. 2) din Codul de procedură penală indică cert că, scoaterea persoanei

de sub urmărirea penală este actul de reabilitare și finalizare în privința persoanei a

oricăror acțiuni de urmărire penală în legătură cu fapta anterior imputată. Scoaterea

persoanei de sub urmărirea penală are loc când aceasta este bănuit sau învinuit și se

constată că există vreuna din circumstanțele prevăzute la art. 275 pct. pct. 1)–3),

inclusiv dacă fapta constituie o contravenție. Astfel fiind, prima instanță într-un mod

greșit a reținut faptul că, în privința lui Nicolae Știrban nu a fost emisă o sentință

definitivă de achitare.

Instanța de apel, încasând din contul bugetului de stat, prin intermediul

Ministerului Justiției în beneficiul lui Nicolae Știrban suma de 5000 de lei, cu titlu

de prejudiciu moral, a reținut că, această sumă este una rezonabilă și echitabilă, fiind

o despăgubire utilă și suficientă, compensatoare pagubelor de ordin moral cauzat

persoanei vizate, această despăgubire fiind corespunzătoare și criteriilor de

despăgubire stabilite de CtEDO prin jurisprudența sa. Or, cuantumul prejudiciului

moral pretins de către Nicolae Știrban în mărime de 500000 de lei este unul vădit

disproporțional și excesiv în raport cu criteriile stabilite la caz și principiul general

al echității.

Tot la acest capitol, instanța de apel a accentuat că, apelantul-reclamant

pretinde aplicarea în privința sa a măsurii preventive sub formă de obligare de

nepărăsire a localității, însă nu poate fi admis acest motiv, deoarece la materialele

dosarului lipsește o careva probă în acest sens, apelantul-reclamant demonstrând

doar supunerea sa urmăririi penale, prin intentarea procesului penal și recunoașterea

în calitate de bănuit. Astfel, instanța de apel, la stabilirea cuantumului prejudiciului

moral, a reieșit anume din aceste circumstanțele ale cauzei.

Cu referire la pretenția cu privire la repararea prejudiciului material,

exteriorizat prin cheltuielile de asistență juridică suportate în cauza penală respectivă

și pretins a fi existat de către Nicolae Știrbu, instanța de apel a considerat-o

neîntemeiată, pe motiv că partea nu a demonstrat existența cheltuielilor de asistență

juridică în cadrul procesului penal.

4

În aceiași ordine de idei, instanța de apel a respins și cerința cu privire la

compensarea cheltuielilor de judecată suportate în cadrul actualului proces civil,

deoarece apelantul nu a făcut dovada existenței reale a acestora.

La 21 septembrie 2021 Veronica Savin a depus cerere de revizuire împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei instanței de

apel și dispunerea rejudecării cauzei, cu atragerea sa în proces.

Prin încheierea din 02 decembrie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost

respinsă cererea de revizuire depusă de către Veronica Savin ca fiind inadmisibilă.

La 12 noiembrie 2021 Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și

menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului a indicat că, decizia instanței de apel este

neîntemeiată, deoarece a fost interpretată în mod eronat legea și au fost apreciate

arbitrar probele.

A menționat că, instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material ce

țin de repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală, ale procuraturii și ale instanței instanțelor judecătorești. Or, pentru

aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 cu privire la

modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, necesită de a fi

întrunite cumulativ atât circumstanțele prevăzute de art. 6, cât și de art. 3. Prin

urmare, normele în cauză sunt indisolubile și nu pot fi aplicate separat.

A susținut că, pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat

prin erori judiciare și de urmărire penală sunt necesare unele condiții speciale și,

anume, existența faptei ilicite. Or, nu orice acțiune a organelor de drept și

judecătorești atrage răspunderea statului.

A afirmat că, la materialele cauzei nu a existat nici un act procedural definitiv

și irevocabil al judecătorului de instrucție sau al organului ierarhic superior, prin care

s-a stabilit ca fiind ilegale organului de urmărire penală.

A considerat că, instanța de apel eronat a menținut hotărârea primei instanțe,

în condițiile în care la caz nu sunt întrunite toate condițiile de aplicabilitate a

prevederilor Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998. Suplimentar, a ignorat și

faptul că, prin prisma Legii enunțate, persoana are dreptul să solicite despăgubire în

situația în care aceasta a fost condamnată, iar ulterior, în privința sa a fost emisă

sentință de achitare. Anume în astfel de situații se poate invoca că, persoana a fost

efectiv atrasă la răspundere penală.

A notat că, Nicolae Știrban nu a fost tras la răspundere penală și nu i s-a

acordat statutul de „condamnat”, precum și în privința acestuia nu a fost emisă o

sentință de condamnare. În acest sens, se atestă netemeinicia dispunerii reparării

prejudiciului moral.

La 17 decembrie 2021 Veronica Savin a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, atragerea sa în proces în calitate de

intervenient accesoriu, casarea integrală a deciziei instanței de apel și trimiterea

cauzei spre rejudecare în instanța de apel.

5

În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de

apel, deoarece a fost interpretată în mod eronat legea și a fost soluționată problema

drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces.

A menționat că, instanța de apel a încălcat vădit drepturile fundamentale

prevăzute la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale și art. 21 și 26 din Constituția RM și, anume, dreptul la apărare,

dreptul la un proces echitabil și dreptul la prezumția nevinovăției.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Din materialele dosarului rezultă că, Curtea de Apel Chișinău a expediat la

adresa electronică a participanților la proces copia deciziei contestate la 17

septembrie 2021 (f. d. 113, vol. I).

Astfel, recursul declarat de către Ministerul Justiției la 12 noiembrie 2021 este

în termen.

Examinând temeiurile recursurilor în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursurile sunt inadmisibile din următoarele

motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

6

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către Ministerul Justiției nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat asupra deciziilor instanței de apel are caracter

nedevolutiv și controlul judiciar se circumscrie doar asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se în exclusivitate doar legalitatea deciziei, dar

nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile

trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate

în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea

de lucruri (cauza Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul

declarat de către Ministerul Justiției, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Cât privește recursul declarat de către Veronica Savin, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

menționează că, aceasta nu este în drept să declare recurs din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 430 din Codul de procedură civilă, sunt în drept să

declare recurs: a) părțile și alți participanți la proces; b) martorul, expertul,

specialistul, interpretul și reprezentantul, cu privire la compensarea cheltuielilor de

judecată ce li se cuvine.

În conformitate cu art. 433 lit. c) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu

este în drept să-l declare.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată că, Veronica Savin nu întrunește niciuna din calitățile

procesuale specificate la art. 430 din Codul de procedură civilă și respectiv, nu este

în drept să declare recurs.

7

În consecință, recursul declarat de către Veronica Savin urmează a fi

considerat inadmisibil, ca fiind depus de o persoană care nu este în drept să-l declare.

Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursurile declarate de către Ministerul Justiției și Veronica Savin ca

inadmisibile.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursurile declarate de către Ministerul Justiției și Veronica Savin se

consideră inadmisibile.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Dumitru Mardari

judecătorii Victor Burduh

Mariana Pitic

8