Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 06.10.2021
inadmisibil

2ra-1289/21 — încasarea despăgubirii de asigurare în ordine de regres și a cheltuielilor de judecată

HOTĂRÂRE
06.10.2021
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea despăgubirii de asigurare în ordine de regres şi a cheltuielilor de judecată
Temei legal
temeiurile declarării recursului
Citează această cauză
2ra-1289/21 — încasarea despăgubirii de asigurare în ordine de regres și a cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-1289/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. Ghe. Stratulat) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, D. Dulghieru, I. Secrieru) ÎNCHEIERE 06 octombrie 2021 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat examinând admisibilitatea recursului declarat de către reprezentantul recurentului Asociația Profesională „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule”, avocatul Tudor Saftiuc, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Asociația Profesională „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Nirus Service” și Leonid Liubar, intervenienți accesorii: Întreprinderea Individuală „Cotruță Elena” și Societatea pe Acțiuni „Donaris Vienna Insurance Grup” cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare în ordine de regres, achitată ca urmare a accidentului rutier, precum și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 18 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admis apelul declarat de către reprezentanții apelantului Societatea cu Răspundere Limitată „Nirus Service”, avocații Denis Grecu și Serghei Zubco, a fost casată parțial hotărârea din 29 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în partea în care a fost admisă acțiunea depusă de Asociația Profesională „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” împotriva acestuia, și în această parte,

a fost emisă o nouă deciziei cu privire la respingerea acțiunii depuse de către Asociația Profesională „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Nirus Service”, ca fiind neîntemeiată. În rest, hotărârea primei instanțe, a fost menținută, c o n s t a t ă: La data de 13 noiembrie 2017, A.P. „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” a depus cerere de chemare în judecată împotriva S.R.L. „Nirus Service” și Leonid Liubar cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare în ordine de regres, achitată ca urmare a accidentului rutier, precum și încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, la 16 septembrie 2014, s-a produs un accident rutier în rezultatul căruia autovehiculul de model Volvo FH12 cu nr./î XXX, condus de Leonid Liubar, a tamponat automobilul de model Opel Astra cu nr./î XXX, condus de Sergiu Gobja.

Prin procesul-verbal cu privire la contravenție nr. MAI02 657682 din 16 septembrie 2014, vinovat de comiterea accidentului rutier a fost recunoscut Leonid Liubar. 1 Afirmă reclamantul că, la momentul producerii accidentului Leonid Liubar, deținea poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă, însă care nu corespunde cu prevederile Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006. De asemenea indică reclamantul că, la 17 noiembrie 2014, Sergiu Gobja s-a adresat cu o cerere către A.P. „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” din Republica Moldova, solicitând acordarea despăgubirilor ce i se cuvin conform prevederilor legale în vigoare, ca urmare a prejudiciului suferit în accidentul de circulație produs la data de 16 septembrie 2014. Relatează reclamantul că, la 12 decembrie 2014, A.P.

„Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” a achitat lui Sergiu Gobja, din mijloacele fondului de Protecție a Victimelor Străzii, despăgubirea de asigurare pentru daunele cauzate autovehiculului Opel Astra cu nr./i XXX, în sumă totală de 22 574 lei și 97 bani. Cere reclamantul de la S.R.L. „Nirus Service” și Leonid Liubar, încasarea în mod solidar a despăgubirii de asigurare în mărime de 22 574 lei și 97 bani și a dobânzii de întârziere în mărime de 768 lei și 17 bani, încasarea în mod solidar a taxei de stat, plătită la depunerea acțiunii, în mărime de 700 lei și 29 bani, precum și a cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 2500 lei. Prin hotărârea din 29 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acțiunea a fost admisă parțial.

S-a dispus încasarea din contul S.R.L. ,,Nirus Service" în beneficiul A.P. „Biroul Național al Asiguratorilor de Autovehicule", valoarea despăgubirii de asigurare în mărime de 22 574 lei și 97 bani, taxa de stat în mărime de 700 lei și 29 bani, precum și cheltuielile de asistență juridică în mărime de 2500 lei. În rest, acțiunea a fost respinsă, ca fiind neîntemeiată. Prin decizia din 18 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de către reprezentanții apelantului S.R.L. „Nirus Service”, avocații Denis Grecu și Serghei Zubco, a fost casată parțial hotărârea din 29 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în partea în care a fost admisă acțiunea depusă de A.P.

„Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” împotriva acestuia, și în această parte, a fost emisă o nouă deciziei cu privire la respingerea acțiunii depuse de către A.P. „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” împotriva S.R.L. „Nirus Service”, ca fiind neîntemeiată. În rest, hotărârea primei instanțe, a fost menținută. În motivarea deciziei emise, instanța de apel a conchis că, deși Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a stabilit corect toate circumstanțele cauzei, soluția dată de către prima instanță vizată, este în contradicție cu faptele constatate, astfel, instanța nu a interpretat corect normele de drept material, concluziile fiind neîntemeiate și contradictorii cu materialele cauzei.

Din materialele cauzei rezultă că, la 13 noiembrie 2017, A.P. „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” a depus cerere de chemare în judecată împotriva S.R.L. „Nirus Service” și Leonid Liubar cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare în ordine de regres, achitată ca urmare a accidentului rutier, precum și încasarea cheltuielilor de judecată. La caz, sa constatat că, la 16 septembrie 2014, s-a produs un accident rutier în rezultatul căruia autovehiculul de model Volvo FH12 cu nr./î XXX, condus de Leonid Liubar, a tamponat automobilul de model Opel Astra cu nr./î XXX, condus de Sergiu Gobja. Prin procesul-verbal cu privire la contravenție nr. MAI02 657682 din 16 2 septembrie 2014, vinovat de comiterea accidentului rutier a fost recunoscut Leonid Liubar.

Totodată, la momentul producerii accidentului Leonid Liubar, deținea poliță de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă, însă care nu corespunde cu prevederile Legii cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006. Prin urmare, la 17 noiembrie 2014, Sergiu Gobja s-a adresat cu o cerere către A.P. „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” din Republica Moldova, solicitând acordarea despăgubirilor ce i se cuvin conform prevederilor legale în vigoare, ca urmare a prejudiciului suferit în accidentul de circulație produs la data de 16 septembrie 2014. Respectiv, la 12 decembrie 2014, A.P. „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” a achitat lui Sergiu Gobja, din mijloacele fondului de Protecție a Victimelor Străzii, despăgubirea de asigurare pentru daunele cauzate autovehiculului Opel Astra cu nr./i XXX, în sumă totală de 22 574 lei și 97 bani.

Mai mult decât atât, potrivit adeverinței eliberată de Instituția Publică „Agenția Servicii Publice" din 22 februarie 2019, autovehiculul de model Volvo FH12 cu nr./î XXX a fost înmatriculat după Elena Cotruță, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr.1 din 26 februarie 2014, iar de la 28 februarie 2014 până la 16 martie 2018, mijlocul de transport a fost transmis în folosință temporară conform contractului de locațiune S.R.L. „Nirus Service". Totodată, instanța de apel a stabilit că, potrivit procesului-verbal cu privire la contravenția administrativă nr. MAI02657682 și decizia agentului constatator din 16 septembrie 2014, vinovat în comiterea accidentului rutier a fost recunoscut Leonid Liubar, la compartimentul „locul de muncă" al contravenientului fiind indicat Î.I.

,,Cotruță Elena", în funcția de șofer, fapt confirmat și prin explicațiile depuse de către Leonid Liubar, agentului constatator de poliție. Prin urmare, la data producerii accidentului rutier, Leonid Liubar se afla în raport de muncă, față de Î.I. ,,Cotruță Elena" și tot aici se reține că, la data de 26 iunie 2014, între S.A. ,,Donaris Group" în calitate de asigurător și Elena Cotruță, în calitate de asigurat, a fost încheiat contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule seria XXX pentru autovehiculul de model VOLVO FH12 cu nr/î. XXX, tipul contractului fiind pentru persoane fizice număr nelimitat. De altfel, în cadrul ședinței de judecată în prima instanță, S.R.L.

,,Nirus Service" a declarat expres faptul că, la 16 septembrie 2014 nu s-a aflat în posesia autovehiculului de model Volvo FH12 cu nr./î XXX, respectiv careva pretenții rezultate din producerea accidentului rutier, întreprinderii nu-i pot fi invocate. Așadar, instanța de apel just a statuat că, reieșind din materialele dosarului, la data producerii accidentului rutier, posesia mijlocului de transport de model Volvo FH12 cu nr./î XXX a fost exercitată de către Î.I. „Cotruță Elena" prin intermediul lui Leonid Liubar, iar răspunderea civilă auto a Elenei Cotruță, a fost asigurată pentru un număr nelimitat de persoane. De asemenea, distinct de cele enunțate supra, instanța de apel întemeiat a sesizat că, prima instanță eronat a reținut că, odată cu semnarea contractului de locațiune și preluare de la Î.I.

„Cotruță Elena" a autovehiculului Volvo FH12 cu nr./î XXX, S.R.L. „Nirus Service" urma să-și execute cu diligență și bună credință obligațiile de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule în conformitate 3 cu prevederile art. 8 alin. (22) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, nr. 414 din 22 decembrie 2006, care stipulează că, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto între persoana juridică sau întreprinzătorul individual și asigurător se încheie fără indicarea persoanelor admise să utilizeze autovehiculul pentru care se încheie contractul (număr nelimitat de utilizatori), coroborat cu prevederile art. 8 alin. (23) din legea menționată supra.

În acest context, instanța de apel just a conchis că, deși între Î.I. ,,Cotruță Elena" și S.R.L. „Nirus Service" a existat un contract de locațiune, la data producerii accidentului rutier, autovehiculul de model VOLVO FH12 cu nr/î. XXX a fost condus de către Leonid Liubar, ultimul nu se afla în niciun raport față de S.R.L. „Nirus Service", față de care nu pot fi înaintate careva pretenții. Or, faptul încheierii contractului de locațiune cu S.R.L. ,,Nirus Service" nu interzice ultilizarea proprietarului de drept a autovehiculului de model VOLVO FH12 cu nr/î. XXX – Î.I. ,,Cotruță Elena", ultima având un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule seria XXX pentru autovehiculul de model VOLVO FH12 cu nr/î.

XXX, tipul contractului fiind pentru persoane fizice număr nelimitat, valabil încheiat. Prin urmare, Colegiul a constatat cu certitudine că, prima instanță a stabilit corect circumstanțele cauzei, însă a interpretat eronat normele de drept material, astfel, instanța de apel a dispus admiterea apelului declarat de către reprezentanții apelantului S.R.L. „Nirus Service”, avocații Denis Grecu și Serghei Zubco, a casat parțial hotărârea din 29 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în partea în care a fost admisă acțiunea depusă de A.P. „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” împotriva acestuia, și în această parte, a emis o nouă deciziei cu privire la respingerea acțiunii depuse de către A.P.

„Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule” împotriva S.R.L. „Nirus Service”, ca fiind neîntemeiată. În rest, a menținut hotărârea primei instanțe. La 28 iunie 2021, reprezentantul recurentului A.P. „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule”, avocatul Tudor Saftiuc, a depus cerere de recurs, împotriva deciziei instanței de apel din 18 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii din 29 septembrie 2020 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. În motivarea recursului, reprezentantul recurentului a exprimat dezacordul cu decizia recurată, calificând-o ca fiind neîntemeiată și pasibilă de casare în temeiul prevederilor art. 432 alin. (1), (2) lit. a) și (4) din Codul de procedură civilă.

Reprezentantul recurentului, a opinat că, instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, a apreciat arbitrar probele prezentate de către participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei. Prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 28 iulie 2021 instanța de recurs a comunicat participanților la proces recursul, informând despre necesitatea depunerii referinței (f.d. 38, V. II). Prin referința depusă la 01 octombrie 2021, reprezentantul intimatului S.R.L. „Nirus Service", avocatul Serghei Zubco, a solicitat de a considera recursul declarat de către reprezentantul recurentului A.P.

„Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule”, avocatul Tudor Saftiuc, ca inadmisibil. 4 În conformitate cu prevederile art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Decizia instanței de apel a fost adoptată la 18 februarie 2021, iar cererea de recurs a fost depusă la 28 iunie 2021. Materialele cauzei atestă expedierea copiei deciziei integrale participanților la proces la 05 aprilie 2021, prin poșta electronică și la 06 aprilie 2021 prin intermediul oficiului poștal, conform scrisorilor de însoțire (f.d. 24, 25, V. II), tot la 05 aprilie 2021, a fost recepționată prin poșta electronică, de către recurentul A.P.

„Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule”, fapt confirmat de către acesta în cererea de recurs (f.d. 28, V. II). Având în vedere, că până la 28 aprilie 2021, pe teritoriul Republicii Moldova, a fost declarată stare de urgență, perioadă în care toate termenele au fost suspendate, curgerea termenului de 02 luni pentru declararea recursului, urmează a fi calculat din data de 28 aprilie 2021, astfel, se constată respectarea de către recurent a termenului legal instituit de declarare a recursului. Examinând temeiurile recursului declarat de către reprezentantul recurentului A.P. „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule”, avocatul Tudor Saftiuc, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stipulează că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de către reprezentantul recurentului A.P. „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule”, avocatul Tudor Saftiuc, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul părții recurente cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. 5 În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera ca fiind inadmisibil recursul declarat de către reprezentantul recurentului A.P.

„Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule”, avocatul Tudor Saftiuc. În conformitate cu art. 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către reprezentantul recurentului Asociația Profesională „Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule”, avocatul Tudor Saftiuc împotriva deciziei din 18 februarie 2021 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 6

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2021-12-22
0,96
2r-791/21 — încasarea despăgubirii de asigurare in ordine de regres si a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr. 2r-791/21 Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (jud: N. Mămăligă) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Guzun, A. Malâi, I. Dutca) D E C I Z I E 22 decembrie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comerci
CSJ 2022-12-21
0,95
2r-520/22 — cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare și a cheltuielilor de judecată
Dosarul nr.2r-520/22 2-21123890-01-2r-02112022 Instanţa de fond: Judecătoria Chişinău, sediul Centru – E. Culinca Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău – I. Dutca, D. Băbălău, N. Budăi DECIZIE 21 decembrie 2022 mun. Chişinău Colegiul ci
CSJ 2023-02-01
0,95
2ra-1582/22 — încasarea în ordine de regres a despăgubirii de asigurare
Dosarul nr. 2ra-1582/22 2-20030946-01-2ra-04112022 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – S. Vîșcu instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Panov, O. Cojocaru, M. Anton ÎNCHEIERE 01 februarie 2023 mun. Chișinău Colegiul
CSJ 2020-09-23
0,95
2ra-1211/20 — încasarea sumei în ordine de regres
Dosarul nr. 2ra-1211/20 Prima instanță: Judecătoria Hînceşti, sediul Central (jud. I. Dadu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. M. Anton, A. Bostan, V. Cotorobai) ÎNCHEIERE 23 septembrie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comerc
CSJ 2020-09-23
0,95
2ra-1139/20 — incasarea in ordine de regres a despagubirii de asigurare
dosarul nr. 2ra-1139/20 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (V. Holban) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (M. Guzun, V. Clima, Gr. Dașchevici) ÎNCHEIERE 23 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă