2ra-551/21 — incasarea sumei, incetarea contractului, nulitatea acorrdului, restituirea despagubirii de asigurare

2ra-551/21 — incasarea sumei, incetarea contractului, nulitatea acorrdului, restituirea despagubirii de asigurare (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 2ra-551/21

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. I. Barbacaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Pruteanu, I. Țurcan, O. Cojocaru)

Î N C H E I E R E

23 iunie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Dumitru Mardari

Judecătorii Mariana Pitic

Nicoale Craiu

examinând admisibilitatea recursului declarat de către avocatul Veaceslav

Jarovlea, în interesele Companiei de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ioana Lipcan

împotriva Companiei de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni privind

încasarea sumei, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată și la

cererea reconvențională depusă de Compania de Asigurări „Garanție” Societate

pe Acțiuni împotriva Ioanei Lipcan, intervenienți accesorii Societatea cu

Răspundere Limitată „Glinso Broker” și Societatea cu Răspundere Limitată

„Iuniti” privind dispunerea încetării contractului, recunoașterea nulității acordului,

restituirea despăgubirii de asigurare achitate și compensarea cheltuielilor de

judecată,

împotriva deciziei din 26 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 17 octombrie 2014, Ioana Lipcan a depus o cerere de chemare în judecată

împotriva Companiei de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni privind

încasarea sumei, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat că, la

30 decembrie 2013, în jurul orei 21:30, în municipiul Chișinău, două

persoane neidentificate au stopat autovehiculul de model „Mercedes XXXXX”

cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de către Xxxxxxxxx și

amenințându-l cu o armă de foc neidentificată, au cerut de la acesta să le transmită

mijloacele bănești deținute, trăgând în direcția sa din arma de foc, cauzându-i

o plagă prin împușcare în regiunea abdomenului. Totodată, Xxxxxxxxx a fost

deposedat de automobil, care ulterior a fost găsit carbonizat într-o pădure din

apropierea satului Micăuți, raionul Strășeni.

1

A menționat că autoturismul nominalizat a fost asigurat în baza contractului

de asigurare CASCO nr. ACS xxxxxxx din 11 martie 2013, încheiat cu

Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni, pentru perioada 19 iulie

2013 – 18 iulie 2014.

În urma cazului specificat, s-a adresat pârâtei cu o cerere de despăgubire, iar

aceasta a întocmit dosarul de daune nr. D/CASCO/14-xxxx, închis la 19 martie

2014 prin ordinul nr. 290/2014, prin care s-a dispus achitarea despăgubirii de

asigurare în mărime de xxxxxxx euro, în trei tranșe.

La 08 mai 2014 și la 11 iunie 2014, pârâta a achitat reclamantei suma de

xxxxxxx euro, iar a treia tranșă, ce urma a fi achitată până la 31 iulie 2014,

nu a fost achitată.

În opinia reclamantei, refuzul pârâtei de a achita suma restantă constituie

o încălcare gravă a acordului semnat, nr. D/CASCO/14-xxxx din 08 mai 2014,

prin care părțile au convenit că accidentul rutier din 30 decembrie 2013

constituie caz asigurat, iar la pct. 9 au indicat că acordul are caracter total,

necondiționat, definitiv și stinge toate pretențiile ce decurg din pagubele care

erau sau puteau fi cunoscute la data realizării acordului și s-au acoperit pe această

cale. Pct. 10 al aceluiași acord statua că acesta reprezintă o tranzacție de împăcare,

astfel încât, conform art. 1333 al Codului civil, acesta are între părți

autoritatea lucrului judecat.

La 02 septembrie 2014, reclamanta a adresat pârâtei o cerere prealabilă, prin

care a solicitat achitarea ultimei tranșe de asigurare în sumă de xxxxxxxeuro,

solicitare respinsă prin răspunsul din 18 septembrie 2014, în care pârâta face

trimitere la un răspuns al Inspectoratului de Poliție Rîșcani, în care se menționează

că autoturismul asigurat a fost depistat la 30 decembrie 2013 în pădurea din

apropierea satului Micăuți, raionul Strășeni, carbonizat în întregime, fiind

specificat că, pe cazul dat, este pornită o cauză penală conform prevederilor art.

188 alin. (2) lit. b), e), f) al Codului penal pe faptul comiterii unui atac

tâlhăresc asupra lui Xxx Xxxxxx.

Reclamanta a apreciat că pârâta are scopul de a induce în eroare instanța,

prin prezentarea unor informații false, deoarece cererea nr. 4213 întocmită

de Inspectoratul de Poliție Rîșcani este datată cu 20 februarie 2014, pe când

pârâta invocă că a primit-o la 22 iulie 2014, fapt ce constituie, în opinia

reclamantei, o aberație venită să-i aducă prejudicii atât de ordin moral, cât și

material.

A explicat că autovehiculul a fost găsit carbonizat în ziua comiterii talhariei,

la 30 decembrie 2014, în cazul dat fiind pornit un dosar penal pe faptul

comiterii infracțiunii de tâlhărie, iar conform prevederilor acordului din 08 mai

2014, reclamanta cedează asigurătorului dreptul de reparare a prejudiciului

cauzat, inclusiv cheltuielile aferente soluționării cazului și astfel, în urma

stabilirii persoanelor care se fac vinovate de sustragerea autoturismului, pârâta se

va adresa în ordine civilă pentru încasarea sumei de xxxxxxxeuro, convenită prin

acord.

Reclamanta a reiterat că a beneficiat de asigurare CASCO și asupra sa a fost

comis un act de tâlhărie, aceasta nefăcându-se vinovată de faptul că autoturismul

2

a fost incendiat, iar pârâta, fiind în cunoștință de cauză, a propus totuși, la 08

mai 2014, semnarea acordului privind plata despăgubirilor de asigurare.

Mai mult, în viziunea reclamantei, prin neachitarea ultimei tranșe, aceasta

a fost prejudiciată și, în temeiul art. 619 al Codului civil, pârâta urmează să achite

și dobânda de întârziere aferentă restanței formate.

În instanța de judecată, Ioana Lipcan a solicitat încasarea datoriei în mărime

de xxxxxxx euro, a dobânzii de întârziere în mărime de 625,07 euro, calculată

cu începere din 31 iulie 2014, și compensarea cheltuielilor de judecată.

Pe parcursul examinării cauzei în instanța de fond, Compania de Asigurări

„Garanție” Societate pe Acțiuni a înaintat o cerere reconvențională împotriva

Ioanei Lipcan, solicitând recunoașterea ca fiind nul a acordului privind plata

despăgubirilor de asigurare nr. D/CASCO/14-xxxx din 08 mai 2014, încheiat

între Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni și Ioana Lipcan,

încetarea de drept a contractului de asigurare CASCO nr. ACS xxxxx din 11

martie 2013, încasarea din contul pârâtei Ioana Lipcan a sumei de 847 683,72

de lei cu titlu de restituire a despăgubirii și compensarea cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii reconvenționale a invocat că, la 08 mai 2014, a

încheiat cu Ioana Lipcan acordul privind plata despăgubirilor de asigurare nr.

D/CASCO/14-xxxx, în urma sustragerii automobilului, și s-a convenit

achitarea despăgubirii în trei tranșe: xxxxx euro până la 31 mai 2014; xxxxx euro

până la 30 iunie 2014 și xxxxx euro până la 31 iulie 2014, astfel încât Compania

de Asigurări „Garanție” a achitat primele două rate în valoare totală de xxxxx euro.

Încheierea acordului privind plata despăgubirilor de asigurare nr.

D/CASCO/14- xxxx din 08 mai 2014 a avut loc fără verificarea achitării integrale

a primei de asigurare în sumă de 3354 euro, iar potrivit cecului de casă din

18 iulie 2013, eliberat de Agentul de Asigurare „Risc Asig” Societate cu

Răspundere Limitată, Ioana Lipcan a achitat suma de 38 244 lei cu titlu de

primă de asigurare, conform prevederilor pct. 5.1. - 5.3. a contractului de asigurare

facultativă CASCO Nr. ACS xxx/2013, pentru asigurarea autovehiculului model

„Mercedes XXXXX”, cu numărul de înmatriculare xxxx xxx, sumă ce

constituie echivalentul a 2303,05 euro, sumă inferioară primei de asigurare

stabilite prin pct. 5.2 al contractului de asigurare sus menționat în mărime de

3354,00 euro.

Potrivit pct. 5.3 al contractului de asigurare, asiguratul achită prima de

asigurare integral la momentul semnării contractului, însă Ioana Lipcan a format o

restanță în mărime de 1050,94 euro, iar conform pct. 5.4 din contract, în cazul

neachitării primei de asigurare în mărimea și în termenul stabilit, contractul de

asigurare nu intră în vigoare și este considerat nevalabil.

În atare circumstanțe, Compania de Asigurări „Garanție” a considerat că

acordul privind plata despăgubirilor de asigurare nr. D/CASCO/14-xxxx din 08 mai

2014, ce derivă din contractul de asigurare facultativă CASCO nr. ACS xxx/2013

din 18 iulie 2013, nevalabil la data semnării acordului, a fost încheiat cu

încălcarea prevederilor art. art. 8 alin. (2) lit. a), 514, 1301 al Codului civil și art. 5

alin. (3) al Legii cu privire la asigurări, deoarece între părți nu existau

3

raporturi contractuale valabile ce puteau genera consecințe juridice și orice

act juridic încheiat în lipsa raporturilor contractuale este lovit de nulitate absolută.

Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni a solicitat dispunerea,

în temeiul art. 18 alin. (1) lit. a) al Legii cu privire la asigurări, a încetării

de drept a contractului de asigurare facultativă a autovehiculelor nr. ACS

xxx/2013 din 11 iulie 2013, încheiat cu Ioana Lipcan, cu eliberarea Companiei

de Asigurări „Garanție” de la executarea obligațiilor contractuale, inclusiv de

la plata despăgubirilor de asigurare, declararea nulității, cu efect retroactiv din

momentul încheierii, a acordului privind plata despăgubirilor de asigurare nr.

D/CASCO/14-xxxx din 08 mai 2014, încheiat cu reclamanta, cu obligarea acesteia

de a restitui tot ce a primit în baza actului juridic nul, inclusiv despăgubirile

de asigurare în sumă totală de 46 800 euro, cu încasarea din contul acesteia

a sumei de 46 800 euro, echivalentul în lei la cursul oficial de schimb stabilit

de Banca Națională a Moldovei la ziua încasării, cu titlul de restituire a

despăgubirilor de asigurare primite în baza actului juridic nul și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea din 20 iunie 2016 a Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău,

a fost admisă integral cererea de chemare în judecată înaintată de reclamanta Ioana

Lipcan și respinsă ca nefondată cererea reconvențională înaintată de Compania de

Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni.

Prin decizia din 23 februarie 2017 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis

apelul declarat de reprezentantul Companiei de Asigurări „Garanție”, casată

hotărîrea din 20 iunie 2016 a Judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău și trimisă

cauza spre rejudecare în aceeași instanță, în alt complet de judecată.

Prin hotărîrea din 13 noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani,

a fost respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de reclamanta Ioana Lipcan

și admisă parțial cererea reconvențională înaintată de Compania de Asigurări

„Garanție” Societate pe Acțiuni. S-a declarat nul acordul privind plata

despăgubirilor de asigurare nr. D/CASCO/14-xxxx din 08 mai 2014, încheieat între

Ioana Lipcan și Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni. S-a

încasat de la Ioana Lipcan în beneficiul Companiei de Asigurări „Garanție” suma

de xx xxx (xxxxxxxxxxxxx) euro sau echivalentul sumei date în monedă națională

la momentul executării hotărîrii.

Prin decizia din 28 noiembrie 2018 Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

cererea de apel declarată de avocata Iuliana Pascal în interesele Ioanei Lipcan și

menținută hotărîrea instanței de fond.

Prin decizia din 26 iunie 2019 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul

declarat de Ioana Lipcan, s-a casat decizia din 28 noiembrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău și remisă cauza la rejudecare la Curtea de Apel Chișinău în alt complet de

judecată.

Prin decizia din 26 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul

declarat de Ioana Lipcan, casată hotărîrea din 13 noiembrie 2017 a Judecătoriei

Chișinău sediul Rîșcani și pronunțată o nouă hotărîre, prin care s-a admis cererea

de chemare în judecată formulată de Ioana Lipcan. S-a încasat de la Compania

de Asigurări ,,Garanție”, în beneficiul Ioanei Lipcan, suma restantă a despăgubirii

de asigurare în mărime de xxxxx (xxxxxxxxxxxxxxxxxxx) euro, dobînda de

4

întîrziere în mărime de 625,07 euro, în total xxxxx,07 euro, convertiți în lei

moldovenești conform cursului oficial al Băncii Naționale a Moldovei la data

executării hotărîrii și cheltuielile de judecată suportate în mărime totală de xxxxx

lei. S-a respins ca nefondată cererea reconvențională depusă de Compania de

Asigurări „Garanție” împotriva Ioanei Lipcan, intervenienți accesorii Societatea

cu Răspundere Limitată „Glinso Broker” și Societatea cu Răspundere Limitată

„Iuniti” privinddispunerea încetării contractului, recunoașterea nulității acordului,

restituirea despăgubirii de asigurare achitate și compensarea cheltuielilor de

judecată

În favoarea acestei soluții, instanța de apel a indicat că soluția primei instanțe

este în contradicție cu circumstanțele cauzei, iar ca urmare prima instanță a aplicat

eronat normele de drept material, fiind dată o apreciere juridică neconformă.

În speță, pîrîtul/intimat, prin încheierea contractului de asigurare facultativă a

autovehiculelor nr. ACS xxx/2013 din 11 iulie 2013 și a Acordului privind

plata despăgubirilor de asigurare din 08 mai 2014, și-a asumat benevol obligații

civile față de reclamant, pe care urma să le execute cu bună-credință (art. 9,

combinat cu art. 513 Cod civil). Cu toate acestea, s-a constatat că pîrîtul nu și-a

executat obligațiile pecuniare asumate, în special, obligația de achitare a ultimei

tranșe în sumă de xxxxx Euro.

Respectiv, pîrîtul a admis încălcarea clauzelor contractuale prin

neachitarea unei părți din despăgubirea de asigurare. Aceasta se califică ca

neexecutare în sens larg a obligațiilor contractuale asumate de pîrît.

Pe această cale, instanța de apel a statuat asupra incidenței la caz a

prevederilor art. 602 Cod civil, care prescriu cu titlu imperativ obligația, în sarcina

debitorului, de a-l despăgubi pe creditor pentru prejudiciul cauzat, în cazul

neexecutării obligației asumate, dacă nu dovedește că neexecutarea obligației nu-

i este imputabilă. Neexecutarea include orice încălcare a obligațiilor, inclusiv

executarea necorespunzătoare sau tardivă. Repararea prejudiciului cauzat prin

întîrziere sau prin o altă executare necorespunzătoare a obligației nu-1

eliberează pe debitor de executarea obligației în natură, cu excepția cazurilor

cînd, datorită unor circumstanțe obiective, creditorul pierde interesul pentru

executare.

Așadar, neexecutarea obligațiilor contractuale reprezintă o faptă ilicită, care

generează un raport juridic de răspundere contractuală, conținutul căruia se reduce

la dreptul creditorului de a pretinde despăgubiri pentru neexecutare și obligația

debitorului de a plăti aceste despăgubiri.

Cu referire la argumentele expuse de către reprezentanții pîrîtului în referință

și cererea reconvențională din care rezultă că neachitarea ultimei tranșe în

baza Acordului privind plata despăgubirii de asigurare din 08 mai 2014 s-ar

datora faptului că reclamanta nu ar fi achitat integral prima de asigurare,

instanța de control judiciar a conchis că acestea nu pot fi reținute, apreciindu-le

critic. Or, contractul de asigurare facultativă a autovehiculelor nr. xxx

xxx/2013 din 11 iulie 2013 a fost încheiat prin intermediul brokerului de

asigurare Risc Asig, acesta din urmă încasînd și plățile pentru prima de asigurare.

Din prevederile art. 1 din Legea cu privire la asigurări, rezultă că clientul îi

încredințează brokerului de asigurare negocierea încheierii contractelor de

5

asigurare sau de reasigurare, acordarea de asistență înainte și pe durata derulării

contractelor sau în legătură cu regularizarea daunelor, după caz. Faptul că

reclamanta a plătit o sumă mai mică decît cea indicată în contract se datorează

anume faptului că brokerul de asigurare a negociat o reducere pentru clienta sa.

Acest fapt rezultă atît din declarațiile martorului Xxx Xxxxxx, cît și din

declarațiile martorului xxxxxxxxxxxxxx, care a menționat că dacă contractul

CASCO nu este achitat, el nu intră în vigoare.

De altfel, dacă prima de asigurare nu ar fi fost achitată în cuantum

deplin, Compania de Asigurări ”Garanție” nu ar fi recunoscut cazul asigurat, nu ar

fi deschis dosarul de daune și nici nu ar fi semnat Acordul privind plata

despăgubirilor de asigurare din 08 mai 2016, nu ar fi plătit reclamantei două din

cele trei tranșe ale despăgubirii de asigurare și nici nu ar fi primit din Federația

Rusă suma de xxxxx Euro cu titlu de despăgubire de reasigurare.

Prin urmare, reclamantei/apelantei nu i se poate imputa faptul că nu ar

fi achitat integral prima de asigurare, constatîndu-se cert în procesul examinării

cauzei că suma achitată de reclamantă (f.d. xxxx, vol. I) acoperă pe deplin valoarea

primei de asigurare, ținînd cont de reducerea de care a beneficiat reclamanta.

Instanța de apel a mai statuat asupra faptului că argumentele pîrîtului/intimat

referitoare la acest aspect au avut menirea de a induce în eroare instanța de

judecată și de a se eschiva cu rea-credință de la executarea obligațiunilor

asumate atît în baza contractului de asigurare facultativă a autovehiculelor nr.

xxx xxx/2013 din 11 iulie 2013, cît și a Acordului privind plata despăgubirilor de

asigurare din 08 mai 2016.

Cît privește cerințele subsegvente acțiunii de bază, privind încasarea din

contul pîrîtului în beneficiul reclamantei a dobînzii de întîrziere în mărime de 625

(șase sute douăzeciși cinci), 07 Euro și cheltuieli de judecată sub forma taxei

de stat în sumă de 13 499 (treisprezece mii patru sute nouăzeci și nouă), 95

lei și cheltuieli de asistență juridică în sumă de 7 350 (șapte mii trei sute cincizeci)

lei, în total suma de 20 849 (douăzeci mii opt sute patruzeci și nouă), 95 lei, instanța

de apel a concluzionat asupra temeiniciei acestora, admițîndu-le în mod integral,

dat fiind caracterul subsecvent al acestor pretenții și admiterea, de către instanță, a

pretențiilor de bază.

Referitor la acțiunea recovențională înaintată de Compania de Asigurări

„Garanție” împotriva Ioanei Lipcan, intervenienți accesorii Societatea cu

Răspundere Limitată „Glinso Broker” și Societatea cu Răspundere Limitată

„Iuniti” privind dispunerea încetării contractului, recunoașterea nulității

acordului, restituirea despăgubirii de asigurare achitate și compensarea

cheltuielilor de judecată, instanța a respins-o ca nefondată, dat fiind faptul că

cronologia faptelor constatate în fazele procesuale anterioare demonstrează de fapt

că efectele acestui contract de asigurare au avut loc, iar ca urmare între părți a

apărut un raport juridic în baza contractului sinalagmatic, în care fiecare

dintre părți s-a obligat reciproc, astfel încât obligația fiecăreia din ele să fie

corelativă obligației celeilalte. Or, Ioana Lipcan, după semnarea contractului de

asigurare CASCO nr. ACS xxxxxxxdin 11 martie 2013, a achitat prima de

asigurare Agentului de Asigurare „Risc Asig”, iar Compania de asigurare a eliberat

polița de asigurare, creând recurentei impresia încheierii unui contract.

6

Deși compania de asigurare neagă valabilitatea contractului de asigurare,

ulterior încheierii acestuia, a reasigurat obiectul contractului la brokerul din

Federația Rusă, OOO „Glinso”, astfel dauna fiind acoperită de această companie,

iar pe contul Companiei de asigurare „Garanție” Societate pe Acțiuni au fost

transferate mijloace bănești în baza contractului de reasigurare.

Totodată,după înaintarea de către asigurat a unei cereri de despăgubire, deși

neagă nașterea unor obligații contractuale, Compania de asigurare a întocmit

dosarul de daune nr. D/CASCO/14-xxxx, ulterior prin ordinul nr. 290/2014

din 19 martie 2014 l-a închis și a dispus achitarea despăgubirii de asigurare în

mărime de xxxxx euro în trei tranșe.

Ulterior, Compania de asigurare și Lipcan Ioana au încheiat tranzacția din 08

mai 2014, prin care au convenit mărimea tranșelor și termenul de achitare al

acestora.

După cum s-a constatat în cadrul ședințelor de judecată, în cadrul procedurii

de examinare a dosarului de daune, la emiterea ordinului de achitare a despăgubirii

precum și la încheierea acordului (tranzacției), au participat administrația

Companiei de asigurare, jurisconsultul și contabilul-șef, iar careva obiecții la prima

achitată de Lipcan Ioana nu au apărut. Respectiv, contractul de asigurare CASCO

nr. ACS xxxxxxxdin 11 martie 2013 și-a produs efectele juridice și este valabil.

La 10 februarie 2021, Compania de asigurare „Garanție” Societate pe Acțiuni,

prin intermediul avocatului Veaceslav Jarovlea, a declarat recurs împotriva deciziei

din 26 ianuarie 2021 a Curții de Apel Chișinău, solicitînd casarea deciziei și

menținerea hotărîrii din 13 noiembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău sediul Rîșcani.

În susținerea cererii de recurs a invocat aprecierea arbitrară a probelor de către

instanța de apel, iar erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, și anume a dreptului de proprietate al pîrîtei asupra sumei

de xxxxx euro.

Pe fond, a reiterat argumentele expuse la examinarea în ordine de apel,

invocînd neachitarea integrală de către intimată a primei de asigurare și nulitate

subsecventă a contractului de asigurare încheiat cu aceasta, precum și raportul de

expertiză al Centrului Național de Expertize Judiciare nr. 2078 din 09 decembrie

2014, conform căruia cuantumul despăgubirii de asigurare maximă nu poate depăși

xxxxx euro.

În drept, invocă recurenta prevederile art. 432 alin. (4) Cod procedură civilă,

dar și neaplicarea, la caz, a prevederilor art. 15 alin. (5), art. 18 alin. (1) lit. a) ale

Legii cu privire la asigurări, fapt ce constituie în sine motiv de declarare a

recursului în temeiul art. 432 alin. (2) lit. a) Cod procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia.

La 02 martie 2021, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților

copia cererii de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței. Până

la examinarea admisibilității cererii de recurs, aceștia nu au depus referință.

7

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție, examinând temeiurile invocate în cererea de recurs declarată

de către avocatul Veaceslav Jarovlea, în interesele Companiei de Asigurări

„Garanție” Societate pe Acțiuni în raport cu materialele cauzei civile, consideră că

acesta este inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, asupra

admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 26 ianuarie 2021,

care a fost comunicată în adresa participanților la proces la data de 24 februarie

2021 (f.d.151, vol. III).

Astfel, calea de atac în ordine de recurs a fost demarată în termen, la data de

10 februarie 2020 de către Compania de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni,

prin intermediul avocatului Veaceslav Jarovlea.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul drept

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea admisibilității recursului

presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu

temeiurile prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

La caz, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată că, argumentele invocate de recurentă în cererea

de recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu

constituie temei de casare a deciziei recurate.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, reieșind din prevederile art.

437 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentei este impusă

obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelor încălcări esențiale sau

8

a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material

sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

La caz, criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea recursului,

ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în

condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor

cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, acesta fiind lipsit de

esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de

instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având

în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui

control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a

recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind

necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de ilegalitate pe

care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul

de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din

punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Or, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,

precum și indicarea probelor pe care se bazează.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul său cu

soluția dată de instanța de apel, iar criticile invocate în recurs nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea recursului ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs declarată de către avocatul Veaceslav Jarovlea, în interesele

Companiei de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni.

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor

care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil și consideră că

recursul declarat de către avocatul Veaceslav Jarovlea, în interesele Companiei de

Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni, nu se încadrează în temeiurile prevăzute

9

la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este

inadmisibil.

În temeiul art. 270, art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 lit. a) și art. 440 Cod de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către avocatul Veaceslav

Jarovlea, în interesele Companiei de Asigurări „Garanție” Societate pe Acțiuni.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Dumitru Mardari

Judecătorii Mariana Pitic

Nicolae Craiu

10