2ra-133/21 — încasarea datoriei

Dosarul nr. 2ra-1799/2020 2ra-133/2021 prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central (jud: R. Țurcan) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Buhnaci, V. Sîrbu, A. Malîi) Î N C H E I E R E 10 februarie 2021 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat examinând admisibilitatea recursului declarat de Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru, reprezentat de avocatul Ion Nichita, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Ursu împotriva lui Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru cu privire la încasarea sumelor datorate, împotriva deciziei din 30 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 21 octombrie 2019, Vasile Ursu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gheorghi Spînu cu privire la achitarea sumei de 100 000 de lei.

În motivarea acțiunii a indicat că Gheorghi Spînu a procurat de la Vasile Ursu două aparate de confecționat cărămizi/ blocuri și un aparat pentru mortar, pentru care urma să achite 100 000 de lei până la data de 01 august 2017, fapt confirmat prin recipisa scrisă de Gheorghi Spînu, personal. A specificat că Gheorghi Spînu s-a obligat ca până la data de 01 august 2017 să-i achite suma de bani, dar până la adresarea cu acțiunea în instanță nu a efectuat nici o achitare. Astfel, Gheorghi Spînu are datorie față de Vasile Ursu în sumă de 100 000 de lei, însă încercarea de a soluționa diferendul pe cale extrajudiciară, a fost fără nici un rezultat. Totodată, la 22 noiembrie 2019, Vasile Ursu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Dumitru Tataru cu privire la achitarea sumei datoriei în mărime de 50 000 de lei.

În motivarea acțiunii a indicat că Dumitru Tataru a procurat de la Vasile Ursu forme pentru confecționarea teracotei și un vibrator, pentru care urma să achite suma de 50 000 de lei până la data de 01 august 2017, fapt confirmat prin recipisa scrisă de Dumitru Tataru, personal. Deci, ultimul s-a obligat ca până la data de 01 august 2017 să achite lui Vasile Ursu suma de 50 000 de lei, dar până la momentul depunerii acțiunii nu a efectuat nici o achitare. 1 Astfel, a menționat că Dumitru Tataru înregistrează o datorie față de Vasile Ursu în sumă de 50 000 de lei, iar soluționarea diferendului pe cale extrajudiciară, a fost fără nici un rezultat. În drept, cererile de chemare în judecată au fost întemeiate în baza art. 753, 754, 760 Cod civil.

Prin încheierea din 06 februarie 2020 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central, cauzele civile nr. 2- 1148/19 (2-19186094-24-2-22112019-1) la cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Ursu împotriva lui Dumitru Tataru și nr. 2- 1013/19 (2-19166493-24-2- 21102019) la cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Ursu împotriva lui Gheorghi Spînu au fost conexate într-o singură procedură, fiindu-le oferit numărul de ordine nr.2-1013/19 (2-19166493-24-2- 21102019). Prin hotărârea din 27 februarie 2020 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central s-a admis acțiunea depusă de Vasile Ursu; s-a încasat de la Gheorghi Spînu în beneficiul lui Vasile Ursu datoria în sumă de 100 000 de lei, precum și cheltuielile de judecată pentru achitarea taxei de stat în sumă de 3 000 de lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 6 000 de lei; s-a încasat de la Dumitru Tataru în beneficiul lui Vasile Ursu datoria în sumă de 50 000 de lei, precum și cheltuielile de judecată pentru achitarea taxei de stat în sumă de 1 500 de lei și cheltuielile de asistență juridică în sumă de 6 000 de lei.

La 02 martie 2020, Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru, reprezentați de avocatul Ion Nichita, au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, prin care a solicitat casarea acesteia cu emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii depuse. Prin decizia din 30 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul declarat de Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru, reprezentați de avocatul Ion Nichita, și s-a menținut hotărârea din 27 februarie 2020 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central.

Prin prisma art. 512 alin. (1), 513 alin. (1), 514, 572 alin. (2), 666, alin. (1), 667 alin. (1), 643 alin.(1) Cod civil, Colegiul a considerat că prima instanță legal și întemeiat a încasat de la Gheorghi Spînu în beneficiul lui Vasile Ursu datoria în sumă de 100 000 de lei și de la Dumitru Tataru în beneficiul lui Vasile Ursu datoria în sumă de 50 000 de lei, or, din circumstanțele cauzei reiese că prin recipisele din 31 august 2016, atât Gheorghi Spînu cât și Dumitru Tataru, s-au obligat să achite suma/ datoria pentru utilajele procurate până la 01 august 2017, însă această obligație așa și nu a fost executată.

Cu referire la argumentele apelanților precum că prima instanță nu a constatat și nu a elucidat pe deplin circumstanțele cauzei, și anume că Vasile Ursu nu ar fi respectat condițiile de reciprocitate și nu a eliberat documentația relevantă funcționării aparatelor de producere, Colegiul reiterând că în temeiul art. 667 alin. (1) Cod civil, părțile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte și pot stabili conținutul lor, iar în conformitate cu art. 514 din cod, obligațiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) și din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condițiile legii. În acest sens, instanța de apel a reținut că din conținutul recipiselor anexate la dosar reies doar obligațiile lui Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru față de Vasile Ursu de a achita costul aparatelor „procurate”, or, careva obligații ale lui Vasile Ursu față de apelanți, nu au fost stabilite din materialele cauzei.

2 Mai mult ca atât, Colegiul a remarcat că precum reiese din circumstanțele cauzei, nici una din părți nu a invocat careva deficiențe sau neajunsuri la primirea/ recepționarea utilajului din speță sau că recipisele au fost întocmite cu derogare de la prevederile legislației în vigoare și circumstanțele de fapt, iar înțelegerea verbală cu referire la aspectul instalării și procesului de producere a materialelor de construcție, nu poate fi pusă la baza unui act judecătoresc, care de altfel se emite în temeiul probelor concludente și pertinente, dar nu pe bază de presupuneri.

Cu referire la argumentele apelanților despre imposibilitatea utilizării liniei de producere conform destinației, fapt confirmat prin Raportul de expertiză extrajudiciară nr. 60 din 20 mai 2020, Colegiul a menționat că conform art. 372 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces au dreptul să prezinte noi probe dacă acestea respectă prevederile art. 119/1 alin. (2), dacă acestea nu au fost reclamate de către prima instanță la cererea participanților la proces sau dacă au fost restituite în mod nejustificat de către prima instanță. Ori, în context, conform art. 119/1 alin.(2) Cod de procedură civilă, proba care nu a fost prezentată în condițiile alin. (1) nu va mai putea fi administrată pe parcursul procesului decât în cazul în care: b) participantul a fost în imposibilitate de a prezenta proba în termen; c) administrarea probei nu duce la întreruperea ședinței.

Astfel, ținând cont de faptul că acest act datează cu 20 mai 2020 (ulterior emiterii hotărârii atacate), iar materialele cauzei denotă faptul că apelanți au fost înștiințați legal despre procedura de examinare în cadrul instanței de fond, și avocatul Nichita Ion, a participat la ședințele de judecată în prima instanță, Colegiul a considerat inoportună reținerea și aprecierea probei date. În aceiași ordine de idei, Colegiul a considerat irelevantă informația prezentată de către reprezentantul apelanților, că pe numele intimatului Vasile Ursu a fost depusă o plângere, or, în acest sens tot nu a fost prezentată o probă concludente și pertinentă prin care s-ar confirma acțiunile ilegale ale reclamantului/intimat.

Cu referire la argumentele apelanților despre iraționalitatea încasării cheltuielilor de judecată și de asistență juridică în cuantumul propus de prima instanță, Colegiul a menționat că în sensul art. 94 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească părții care a avut câștig de cauză toate cheltuielile de judecată. La 20 noiembrie 2020, Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru, reprezentat de avocatul Ion Nichita, au depus cerere de recurs, prin care au solicitat casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare în prima instanță. În motivarea recursului au indicat că instanțele de judecată la examinarea cauzei au încălcat esențial și au aplicat eronat normele de drept material, ceea ce a dus la adoptarea unei soluții neîntemeiate.

Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare, cărora le-a fost dată apreciere, redând conținutul prevederilor normelor legale, dar fără a demonstra prin careva probe, încălcarea sau aplicarea eronată de către instanțele de judecată a normelor legale aplicabile speței. În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. 3 Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 30 septembrie 2020 și a expediat-o participanților la proces la 29 octombrie 2020 (f.d.

154, Vol. I), însă la actele cauzei lipsesc date de recepționare a deciziei instanței de apel. Astfel, recursul declarat la 20 noiembrie 2020, este în termen. În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). Prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 8 decembrie 2020 instanța de recurs a comunicat intimatului recursul, informând despre necesitatea depunerii referinței (f.d.

64, Vol. II), și la 30 decembrie 2020, Vasile Ursu a depus referință, prin care a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil. Examinând temeiurile recursului declarat de Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru, reprezentat de avocatul Ion Nichita, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul ca inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru, reprezentat de avocatul Ion Nichita, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurenților cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei contestate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

4 În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a recunoaște recursul declarat de Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru, reprezentat de avocatul Ion Nichita, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru, reprezentat de avocatul Ion Nichita, împotriva deciziei din 30 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat 5