2ra-133/21 — încasarea datoriei

Dosarul nr. 2ra-1799/2020

2ra-133/2021

prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central (jud: R. Țurcan)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: V. Buhnaci, V. Sîrbu, A. Malîi)

Î N C H E I E R E

10 februarie 2021 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea recursului declarat de Gheorghi Spînu și Dumitru

Tataru, reprezentat de avocatul Ion Nichita,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Ursu

împotriva lui Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru cu privire la încasarea sumelor

datorate,

împotriva deciziei din 30 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 21 octombrie 2019, Vasile Ursu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Gheorghi Spînu cu privire la achitarea sumei de 100 000 de lei.

În motivarea acțiunii a indicat că Gheorghi Spînu a procurat de la Vasile Ursu

două aparate de confecționat cărămizi/ blocuri și un aparat pentru mortar, pentru

care urma să achite 100 000 de lei până la data de 01 august 2017, fapt confirmat

prin recipisa scrisă de Gheorghi Spînu, personal.

A specificat că Gheorghi Spînu s-a obligat ca până la data de 01 august 2017

să-i achite suma de bani, dar până la adresarea cu acțiunea în instanță nu a efectuat

nici o achitare.

Astfel, Gheorghi Spînu are datorie față de Vasile Ursu în sumă de 100 000 de

lei, însă încercarea de a soluționa diferendul pe cale extrajudiciară, a fost fără nici

un rezultat.

Totodată, la 22 noiembrie 2019, Vasile Ursu a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Dumitru Tataru cu privire la achitarea sumei datoriei în

mărime de 50 000 de lei.

În motivarea acțiunii a indicat că Dumitru Tataru a procurat de la Vasile Ursu

forme pentru confecționarea teracotei și un vibrator, pentru care urma să achite

suma de 50 000 de lei până la data de 01 august 2017, fapt confirmat prin recipisa

scrisă de Dumitru Tataru, personal. Deci, ultimul s-a obligat ca până la data de 01

august 2017 să achite lui Vasile Ursu suma de 50 000 de lei, dar până la momentul

depunerii acțiunii nu a efectuat nici o achitare.

1

Astfel, a menționat că Dumitru Tataru înregistrează o datorie față de Vasile

Ursu în sumă de 50 000 de lei, iar soluționarea diferendului pe cale extrajudiciară,

a fost fără nici un rezultat.

În drept, cererile de chemare în judecată au fost întemeiate în baza art. 753,

754, 760 Cod civil.

Prin încheierea din 06 februarie 2020 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central,

cauzele civile nr. 2- 1148/19 (2-19186094-24-2-22112019-1) la cererea de

chemare în judecată depusă de Vasile Ursu împotriva lui Dumitru Tataru și nr. 2-

1013/19 (2-19166493-24-2- 21102019) la cererea de chemare în judecată depusă

de Vasile Ursu împotriva lui Gheorghi Spînu au fost conexate într-o singură

procedură, fiindu-le oferit numărul de ordine nr.2-1013/19 (2-19166493-24-2-

21102019).

Prin hotărârea din 27 februarie 2020 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central s-a

admis acțiunea depusă de Vasile Ursu; s-a încasat de la Gheorghi Spînu în

beneficiul lui Vasile Ursu datoria în sumă de 100 000 de lei, precum și cheltuielile

de judecată pentru achitarea taxei de stat în sumă de 3 000 de lei și cheltuielile de

asistență juridică în sumă de 6 000 de lei; s-a încasat de la Dumitru Tataru în

beneficiul lui Vasile Ursu datoria în sumă de 50 000 de lei, precum și cheltuielile

de judecată pentru achitarea taxei de stat în sumă de 1 500 de lei și cheltuielile de

asistență juridică în sumă de 6 000 de lei.

La 02 martie 2020, Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru, reprezentați de

avocatul Ion Nichita, au declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, prin care

a solicitat casarea acesteia cu emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii

depuse.

Prin decizia din 30 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru, reprezentați de avocatul Ion

Nichita, și s-a menținut hotărârea din 27 februarie 2020 a Judecătoriei Criuleni,

sediul Central.

Prin prisma art. 512 alin. (1), 513 alin. (1), 514, 572 alin. (2), 666, alin. (1),

667 alin. (1), 643 alin.(1) Cod civil, Colegiul a considerat că prima instanță legal și

întemeiat a încasat de la Gheorghi Spînu în beneficiul lui Vasile Ursu datoria în

sumă de 100 000 de lei și de la Dumitru Tataru în beneficiul lui Vasile Ursu

datoria în sumă de 50 000 de lei, or, din circumstanțele cauzei reiese că prin

recipisele din 31 august 2016, atât Gheorghi Spînu cât și Dumitru Tataru, s-au

obligat să achite suma/ datoria pentru utilajele procurate până la 01 august 2017,

însă această obligație așa și nu a fost executată.

Cu referire la argumentele apelanților precum că prima instanță nu a constatat

și nu a elucidat pe deplin circumstanțele cauzei, și anume că Vasile Ursu nu ar fi

respectat condițiile de reciprocitate și nu a eliberat documentația relevantă

funcționării aparatelor de producere, Colegiul reiterând că în temeiul art. 667 alin.

(1) Cod civil, părțile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor

imperative de drept, contracte și pot stabili conținutul lor, iar în conformitate cu

art. 514 din cod, obligațiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) și din orice alt

act sau fapt susceptibil de a le produce în condițiile legii.

În acest sens, instanța de apel a reținut că din conținutul recipiselor anexate la

dosar reies doar obligațiile lui Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru față de Vasile

Ursu de a achita costul aparatelor „procurate”, or, careva obligații ale lui Vasile

Ursu față de apelanți, nu au fost stabilite din materialele cauzei.

2

Mai mult ca atât, Colegiul a remarcat că precum reiese din circumstanțele

cauzei, nici una din părți nu a invocat careva deficiențe sau neajunsuri la primirea/

recepționarea utilajului din speță sau că recipisele au fost întocmite cu derogare de

la prevederile legislației în vigoare și circumstanțele de fapt, iar înțelegerea verbală

cu referire la aspectul instalării și procesului de producere a materialelor de

construcție, nu poate fi pusă la baza unui act judecătoresc, care de altfel se emite în

temeiul probelor concludente și pertinente, dar nu pe bază de presupuneri.

Cu referire la argumentele apelanților despre imposibilitatea utilizării liniei

de producere conform destinației, fapt confirmat prin Raportul de expertiză

extrajudiciară nr. 60 din 20 mai 2020, Colegiul a menționat că conform art. 372

alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces au dreptul să

prezinte noi probe dacă acestea respectă prevederile art. 119/1 alin. (2), dacă

acestea nu au fost reclamate de către prima instanță la cererea participanților la

proces sau dacă au fost restituite în mod nejustificat de către prima instanță. Ori, în

context, conform art. 119/1 alin.(2) Cod de procedură civilă, proba care nu a fost

prezentată în condițiile alin. (1) nu va mai putea fi administrată pe parcursul

procesului decât în cazul în care: b) participantul a fost în imposibilitate de a

prezenta proba în termen; c) administrarea probei nu duce la întreruperea ședinței.

Astfel, ținând cont de faptul că acest act datează cu 20 mai 2020 (ulterior

emiterii hotărârii atacate), iar materialele cauzei denotă faptul că apelanți au fost

înștiințați legal despre procedura de examinare în cadrul instanței de fond, și

avocatul Nichita Ion, a participat la ședințele de judecată în prima instanță,

Colegiul a considerat inoportună reținerea și aprecierea probei date.

În aceiași ordine de idei, Colegiul a considerat irelevantă informația

prezentată de către reprezentantul apelanților, că pe numele intimatului Vasile Ursu

a fost depusă o plângere, or, în acest sens tot nu a fost prezentată o probă

concludente și pertinentă prin care s-ar confirma acțiunile ilegale ale

reclamantului/intimat.

Cu referire la argumentele apelanților despre iraționalitatea încasării

cheltuielilor de judecată și de asistență juridică în cuantumul propus de prima

instanță, Colegiul a menționat că în sensul art. 94 alin. (1) Cod de procedură civilă,

instanța judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească părții care

a avut câștig de cauză toate cheltuielile de judecată.

La 20 noiembrie 2020, Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru, reprezentat de

avocatul Ion Nichita, au depus cerere de recurs, prin care au solicitat casarea

deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu trimiterea cauzei spre

rejudecare în prima instanță.

În motivarea recursului au indicat că instanțele de judecată la examinarea

cauzei au încălcat esențial și au aplicat eronat normele de drept material, ceea ce a

dus la adoptarea unei soluții neîntemeiate.

Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au

fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare, cărora

le-a fost dată apreciere, redând conținutul prevederilor normelor legale, dar fără a

demonstra prin careva probe, încălcarea sau aplicarea eronată de către instanțele de

judecată a normelor legale aplicabile speței.

În contextul prevederilor art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

3

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 30 septembrie 2020

și a expediat-o participanților la proces la 29 octombrie 2020 (f.d. 154, Vol. I), însă

la actele cauzei lipsesc date de recepționare a deciziei instanței de apel.

Astfel, recursul declarat la 20 noiembrie 2020, este în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 8 decembrie

2020 instanța de recurs a comunicat intimatului recursul, informând despre

necesitatea depunerii referinței (f.d. 64, Vol. II), și la 30 decembrie 2020, Vasile

Ursu a depus referință, prin care a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului declarat de Gheorghi Spînu și Dumitru

Tataru, reprezentat de avocatul Ion Nichita, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul ca

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Gheorghi Spînu și Dumitru

Tataru, reprezentat de avocatul Ion Nichita, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurenților cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

4

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că

nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes

(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25

februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

recunoaște recursul declarat de Gheorghi Spînu și Dumitru Tataru, reprezentat de

avocatul Ion Nichita, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Gheorghi Spînu și Dumitru

Tataru, reprezentat de avocatul Ion Nichita, împotriva deciziei din 30 septembrie

2020 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

5