2r-545/20 — încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- încasarea datoriei
- Temei legal
- restituirea cererii de apel
2r-545/20 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr.2r-545/2020 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud. E. Cojocari) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, V. Sîrbu, V. Buhnaci) DECIZIE 04 noiembrie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vasilii Pascari împotriva lui Dan Petrache, Societății cu Răspundere Limitată „Cioco-Studio” și Mihail Petrache cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 02 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care au fost restituite cererile de apel depuse de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov și de Societatea cu Răspundere Limitată „Cioco Studio”, reprezentată de administratorul Mihail Petrache, c o n s t a t ă: La 10 decembrie 2018 Vasilii Pascari a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Dan Petrache, SRL „Cioco-Studio” și Mihail Petrache cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată.
Întemeindu-și pretențiile în baza dispozițiilor art. 572, 602, 619, 867, 872, 1146, 1153 Cod civil, art. 14, 33, 39, 174, 175 alin. (1) lit. a), 166, 167 CPC, a solicitat admiterea acțiunii, încasarea de la copârâți în mod solidar în beneficiul lui a sumei de 436 962,40 de lei cu titlu de datorie creată în urma neexecutării obligațiilor contractuale, a sumei de 205 833,23 de lei cu titlu de dobândă de întârziere și a taxei de stat în mărime de 19 283,87 de lei achitată la depunerea acțiunii. Prin hotărârea din 27 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani a fost admisă acțiunea integral. A fost încasată în mod solidar de la Dan Petrache, SRL „Cioco-Studio” și Mihail Petrache în beneficiul lui Vasilii Pascari suma de 436 962,40 de lei cu titlu de datorie, suma de 205 833,23 de lei cu titlu de dobândă 1 de întârziere și suma de 19 28387 de lei achitată cu titlu de taxă de stat la depunerea cererii de chemare în judecată.
La 24 octombrie 2019, Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, a declarat apel împotriva hotărârii din 27 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a hotărârii contestate, trimiterea cauzei la rejudecare în prima instanță și scutirea parțială de la plata taxei de stat. Prin încheierea din 11 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea de scutire de la plata taxei de stat la depunerea apelului înaintată de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov.
Nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, a fost comunicat că necesită să prezinte, prin intermediul cancelariei Curții de Apel Chișinău, apelul motivat, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și probele invocate în susținerea apelului, dovada de plată a taxei de stat în sumă de 14 462,90 de lei, fiindu-i stabilit termen până la 10 decembrie 2019 ora 16:00 să lichideze neajunsurile menționate. A fost explicat că în caz contrar cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită conform art. 369 alin. (1) CPC. Prin încheierea din 11 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov cu toate actele anexate, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC.
La 10 ianuarie 2020, Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, a declarat recurs împotriva încheierii din 11 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii instanței de apel, restituirea spre rejudecare a apelului depus de el, precum și scutirea de achitarea taxei de stat pentru examinarea cauzelor în ordine de apel și în ordine de recurs. Prin decizia din 08 mai 2020 a Curții Supreme de Justiție a fost admis recursul declarat de Dan Petrache, au fost casate încheierile din 11 noiembrie 2019 și din 11 decembrie 2019 ale Curții de Apel Chișinău și a fost restituită cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Chișinău de la etapa primirii cererii de apel.
Prin încheierea din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost respinsă cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat depusă de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, nu a fost dat curs cererii de apel depuse de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, a fost comunicat apelantului și reprezentantului său despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat la depunerea cererii de apel în mărime de 14462,90 de lei, acordîndu-i pentru aceasta un termen de 10 zile din momentul primirii copiei de pe încheierea în cauză pentru înlăturarea neajunsurilor.
A fost respinsă cererea cu privire la amânarea plății taxei de stat depusă de reprezentantul apelantului SRL „Cioco Studio”, administratorul Mihail Petrache, nu a fost dat curs cererii de apel depuse de reprezentantul apelantului SRL „Cioco Studio”, administratorul Mihail Petrache, și a fost comunicat ultimului despre 2 necesitatea prezentării apelului motivat și a dovezii de plată a taxei de stat la depunerea cererii de apel în mărime de 14462,90 de lei, acordîndu-i pentru aceasta un termen de 10 zile din momentul primirii copiei de pe încheierea în cauză. A fost explicat că în caz contrar cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită conform art. 369 alin. (1) CPC.
Prin încheierea din 02 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău au fost restituite cererile de apel depuse de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov și de reprezentantul SRL „Cioco Studio” administratorul Mihail Petrache, pe motiv că apelanții nu au îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC. La 17 septembrie 2020 Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel din 02 septembrie 2020, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a încheierii din 02 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, restituirea cauzei în instanța de apel pentru rejudecarea apelului și scutirea lui Dan Petrache de la plata taxei de stat pentru examinarea cauzei în ordine de apel și în ordine de recurs.
În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu încheierea instanței de apel, deoarece recurentul Dan Petrache a solicitat să fie scutit de plata taxei de stat, suma impusă spre plată în mărime de 14463 de lei la momentul depunerii cererii de apel nu o poate achita, deoarece nu are un loc stabil de lucru, iar activitatea economică a firmei SRL „Cioco-Studio”, este în insolvabilitate. Totodată, recurentul și reprezentantul acestuia nu au primit nici o încheiere din 19 mai 2020 de obligare a achitării taxei de stat, mai mult că deja au fost formulate astfel de cerințe anterior în recursul depus asupra încheierii din 11 decembrie 2019, ori instanța de recurs, la examinarea recursului la 08 mai 2020 nu s-a expus asupra scutirii de achitare a taxei de stat.
A mai indicat că activitatea SRL „Cioco Studio” este blocată, de către executorul judecătoresc și contul de decontare de la BC „Comerțbank” SA nu poate fi folosit pentru a efectua operațiuni, iar recurentul la moment nu are posibilitatea de a achita taxa de stat. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Din materialele cauzei rezultă că încheierea Curții de Apel Chișinău din 02 septembrie 2020 a fost expediată părților la 10 septembrie 2020, dar date care ar confirma recepționarea acesteia de către recurent la dosar lipsesc. Astfel, recursul declarat de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, la 17 septembrie 2020 este depus în termen.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care 3 urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că încheierea din 02 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost contestată cu recurs doar de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, și prin urmare instanța se va pronunța asupra legalității încheierii în limitele recursului declarat. Din materialele cauzei rezultă că la data de 24 octombrie 2019, Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, a depus cerere de apel împotriva hotărârii din 27 septembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani fără dovada de plată taxei de stat, solicitînd totodată scutirea de la plata taxei de stat (f.d.109-112, vol. II). În conformitate cu art. 364 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de apel se depune în scris la instanța judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condițiile legii.
În conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Prin încheierea din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea cu privire la scutirea de la plata taxei de stat, nu a fost dat curs cererii de apel depusă de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, și i s-a acordat termen de 10 zile din momentul recepționării copiei de pe încheierea în cauză, pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în sumă de 14462,90 de lei (f.d.
219-226, vol. II). Cum reiese din materialele dosarului, încheierea în cauză nu a fost recepționată de Dan Petrache, plicurile cu încheierea au fost restituite instanței de apel cu mențiunea „nereclamat” (f.d. 230-231, vol. II), dar a fost recepționată de avocatul Sergiu Bucicov la 03 iunie 2020, fapt confirmat prin semnătura acestuia pe avizul de recepție (f.d. 232, vol. II).
În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Astfel, prin încheierea din 02 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituită cererea de apel depusă de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, din motivul neînlăturării în termenul acordat de instanță a neajunsurilor indicate în încheierea instanței de apel în conformitate cu art. 368 alin. (1) CPC, și anume nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat în sumă de 14462,90 de lei. Or, din actele cauzei rezultă cu certitudine că încheierea din 19 4 mai 2020 a fost recepționată de avocatul Sergiu Bucicov la 03 iunie 2020, fapt confirmat prin avizul de recepție a scrisorii (f.d.232, vol. II).
Pornind de la prevederile normelor de drept menționate și reieșind din actele cauzei, Colegiul conchide că instanța de apel corect a restituit cererea de apel depusă de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, or apelantul nu s- a conformat dispozițiilor încheierii din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău și nu a prezentat instanței de apel dovada de plată a taxei de stat, până la 13 iunie 2020. În conformitate cu art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Or, la caz, se reține că Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, odată ce a recepționat actele de procedură emise de instanța de apel urma să depună diligența necesară pentru a depune dovada de plată a taxei de stat în termenul acordat de instanța de apel.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că nu poate fi reținut argumentul recurentului Dan Petrache cu referire la faptul că nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel, deoarece nu a recepționat încheierea din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, ca întemeiat, or din actele cauzei rezultă că instanța de apel a expediat de două ori încheierea din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care nu a fost dat curs cererii de apel, la adresa lui Dan Petrache – xxxxxx, indicată de către ultimul în cererea de apel (f. d. 109). Se constată, însă, că corespondența menționată, care conținea copia încheierii de a nu da curs cererii de apel, a fost returnată în adresa instanței de apel de către oficiul poștal, la data de 08 iunie 2020 și 23 iulie 2020, cu mențiunea „nereclamat” (f. d.130, 131 vol. II).
Este de notat că pct. 2 din Hotărârea Guvernului RM nr. 1457 din 30 decembrie 2016 pentru aprobarea Regulilor privind prestarea serviciilor poștale, definește trimiterea nereclamată ca fiind o trimitere poștală care nu a fost distribuită (predată) destinatarului din cauza nesolicitării sau refuzului de recepționare a acesteia. Drept urmare, faptul că destinatarul Dan Petrache nu a solicitat ridicarea de la oficiul poștal a plicurilor cu copia încheierii din 19 mai 2020 a Curții de Apel Chișinău, nu poate fi imputată instanței de apel ca necomunicarea lui Dan Petrache a încheierii enunțate. Mai mult, avocatul Sergiu Bucicov a recepționat la 03 iunie 2020 încheierea instanței de apel din 19 mai 2020, însă nu a lichidat în termen indicațiile instanței de apel expuse în încheierea menționată.
La caz, Colegiul relevă că atît recurentul, cît și reprezentantul acestuia, avocatul Sergiu Bucicov, nu au dat dovadă de diligență și bună credință în realizarea drepturilor sale, nu au depus pînă la 13 iunie 2020 dovada de plată a taxei de stat, și astfel soluția adoptată de instanța de apel prin încheierea recurată privind restituirea cererii de apel în rezultatul nelichidării neajunsurilor, este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor 4 Omului și a 5 Libertăților Fundamentale, avînd în vedere obligația părților privind exercitarea drepturilor procedurale cu bună credință și în termen.
Or, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Malahov vs. Moldova), denotă că „dreptul la o instanță” nu este absolut. Acesta poate fi supus limitărilor, or art. 6 § 1 acordă statului dreptul de a alege liber mijloacele acestui scop. Limitările inclusiv financiare, dreptului de acces al persoanei la o „instanță judecătorească” nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât dacă aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov, și de a menține încheierea din 02 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Dan Petrache, reprezentat de avocatul Sergiu Bucicov. Se menține încheierea din 02 septembrie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Vasilii Pascari împotriva lui Dan Petrache, Societății cu Răspundere Limitată „Cioco-Studio” și Mihail Petrache cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.