2ra-1234/20 — Încasarea costului îmbunătătirilor aduse bunului imobil, dreptul de retentie

Dosarul nr. 2ra–1234/20 Prima instanță: Judecătoria Hîncești (sediul Ialoveni), (jud. C. Crețu) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, A. Bostan, V. Cotorobai) D E C I Z I E 28 octombrie 2020 mun.

Chișinău Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Nicolae Craiu examinând recursul declarat de Nicolae și Maria Vicol, reprezentați de avocatul Ion Sacara, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Veronica și Grigore Țurcan împotriva lui Nicolae Vicol și a Mariei Vicol cu privire la încasarea sumei în urma îmbunătățirilor aduse bunului imobil, cu acordarea dreptului la retenție a bunului și compensarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 19 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de către Nicolae și Maria Vicol și menținută hotărârea din 05 noiembrie 2019 a Judecătoriei Hîncești (sediul Ialoveni), prin care acțiunea a fost admisă parțial, con st ată: La 18 martie 2014, Veronica Țurcan a depus cerere de chemare în judecată (concretizată pe parcurs) către Vicol Nicolae și Vicol Maria, prin care a solicitat încasarea în mod solidar din contul pârâților a datoriei pentru îmbunătățirile aduse bunului imobil din or.

XXXX str-la XXXX, în mărime totală de 461076,24 de lei, recunoașterea dreptului la retenție a reclamanților Țurcan Veronica și Țurcan Grigore asupra bunului imobil - casa de locuit cu nr. cadastral XXXXX, situată în or. XXXX, str-la XXXX până la achitarea sumei și încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii a indicat că, la 05 noiembrie 2004, între ea și pârâții Vicol Nicolae și Vicol Maria, a fost încheiat un contract de întreținere cu condiția întreținerii pe viață, potrivit căruia pârâții Vicol i-au transmis în proprietate casa de locuit și lotul de teren situat în or. XXXX, str-la XXXX și terenul de pământ (grădină) situat în extravilanul or. XXXX, iar ea în schimbul imobilului transmis în proprietate, s-a obligat să le ofere întreținere lui Vicol Nicolae și Maria.

În toată această perioadă relațiile dintre ea și pârâți au fost normale, se înțelegeau bine, ea lucra, le aducea produse alimentare adică își îndeplinea obligațiunile conform contractului, menționând faptul că, după încheierea 1 contractului respectiv, la 09 noiembrie 2004, au efectuat înregistrarea la OCT Ialoveni, fapt probat prin ștampila aplicată pe contract, astfel devenind proprietarul bunului transmis, pârâții au acceptat ca ea împreună cu familia sa, să treacă cu traiul în casa dată, dar deoarece la acel moment casa era într-o stare deplorabilă, au decis împreună cu soțul să facă reparație la etajul I și II al casei și să locuiască acolo.

În interiorul imobilului în cauză au efectuat reparație capitală și respectiv au amenajat bunul imobil, iar în luna mai 2013, pârâții Vicol Nicolae și Vicol Maria s- au adresat cu acțiune în instanța de judecată solicitând rezoluțiunea contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață, care prin hotărârea Judecătoriei Ialoveni din 16 martie 2014, a fost admisă, fiind dispusă rezoluțiunea contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață. Dat fiind faptul că, din anul 2004 până în 2014, au locuit în acel imobil, l-au reparat și au avut grijă, suportând toate cheltuielile de amenajare și îmbunătățire, pentru a avea condiții de trai, atât ea cât și împreună cu familia sa și pârâții (beneficiarul întreținerii) au investit în imobil, în casa de locuit suma în valoare de 25000 de euro.

Consideră că, dreptul de a cere restituirea bunului în natură sau achitarea valorii lui îi aparține beneficiarului întreținerii, dar în dependență de situație, de exemplu, dacă se va isca un litigiu judiciar, forma respectivă va fi stabilită de instanță reieșind din situația reală. La acel moment, când a fost încheiat contractul de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață, prețul imobilului nominalizat constituia 95446 de lei, conform certificatului cu privire la valoarea bunului imobil nr. 1244, eliberat la 28 octombrie 2004, eliberat de Oficiul Cadastral Ialoveni. În anul 2014, prețul imobilului nominalizat constituia 517896 de lei, conform certificatului cu privire la valoarea bunului imobil eliberat de Oficiul Cadastral Ialoveni.

Având în vedere faptul că, din anul 2004-2014 a locuit în casa dată, a făcut reparație în valoare de 25000 de euro, fapt probat prin bonurile de plată anexate la materialele dosarului și luând în considerație că prin hotărârea de judecată contractul a fost rezoluționat cu aducerea părților la poziția inițială, prin urmare, bănuiește că pârâții Vicol Nicolae și Vicol Maria vor încheia un alt contract cu alte persoane transmițându-le imobilul în care ei au investit, astfel ar crea impedimente și ar face imposibilă executarea unei eventuale hotărâri de judecată. Prin încheierea protocolară din 05 noiembrie 2015, în proces a fost atras în calitate de coreclamant Țurcan Grigore, întru evitarea afectării drepturilor acestuia, dat fiind faptul că ultimul locuiește cu familia sa în imobilul aflat în litigiu și a participat la îmbunătățirea imobilului din mijloacele financiare comune ale familiei.

Prin hotărârea din 05 noiembrie 2019 a Judecătoriei Hîncești (sediul Ialoveni), acțiunea a fost admisă parțial. A fost încasată în mod solidar din contul lui Vicol Nicolae și a Mariei Vicol, în beneficiul Veronicăi Țurcan și a lui Țurcan Grigore, datoria pentru îmbunătățirile aduse bunului imobil din or. XXXX, str-la XXXX, în mărime totală de 461 076,24 de lei. A fost reținut reclamanților Țurcan Veronica și Țurcan Grigore dreptul asupra bunului imobil - casa de locuit cu nr. cadastral XXXX, amplasat în or. XXXX, str- la XXXX, până la achitarea pe deplin a sumei adjudecate de către Vicol Nicolae și Vicol Maria. 2 Au fost încasate în mod solidar din contul lui Vicol Nicolae și a Mariei Vicol în folosul reclamanților cheltuielile de judecată în sumă totală de 10 000 de lei pentru asistență juridică, taxa de stat achitată la depunerea acțiunii în sumă de 2 100 de lei, iar total suma de 12 100 de lei.

A fost încasată din contul lui Vicol Nicolae și a Mariei Vicol în folosul statului taxa de stat în sumă de 11 732,28 de lei. Nefiind de acord cu soluția instanței de fond, la 14 noiembrie 2019, Vicol Nicolae și Vicol Maria au contestat-o cu apel, solicitând casarea acesteia. Prin decizia din 19 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău, apelul declarat a fost respins și s-a menținut hotărârea primei instanțe. Pentru a decide astfel, instanța de apel a indicat că consideră ca fiind justă concluzia instanței de fond, privind admiterea acțiunii depuse de Țurcan Veronica și Țurcan Grigore către Vicol Nicolae și Vicol Maria privind încasarea sumei în urma îmbunătățirilor aduse bunului imobil și compensarea cheltuielilor de judecată, acțiunea fiind vădit întemeiată.

Totodată, instanța de apel a reținut ca fiind justă concluzia instanței de fond referitor la admiterea pretențiilor privind încasarea sumei de 461 076,24 de lei pretinsă de reclamanți în calitate de îmbunătățiri aduse bunului imobil, or, din Raportul de expertiză judiciară nr. 380 din 12 noiembrie 2018, se constată că costul total al construcțiilor și reconstrucțiilor executate în perioada 2004-2014 de către reclamanți, în vederea îmbunătățirii bunului imobil din or. XXXX, str-la XXXX, este format din suma de 461 076,24 de lei din care: suma de 228 230,42 de lei constituie valoarea lucrărilor de reparație și reconstrucție demarate la bunul imobil aflat în litigiu, calculată conform situației de facto, iar suma de 232 845,82 de lei o constituie valoarea materialelor utilizate la lucrările de reconstrucție și reparație demarate la bunul imobil situat în or.

XXXX, str-la XXXX. Urmare a acestui fapt, instanța de apel a indicat că nu poate admite motivele invocate de apelanți precum că, în realitate, în perioada anilor 2005-2014, au fost efectuate fără acordul apelanților numai lucrări de înlocuire a ferestrelor, lucrările de mutare a peretelui existent a băii dintr-un colț a încăperii bucătăriei în altul, lucrările de instalare a sistemului de încălzire și lipirea tapetelor la etajul doi, unde locuia Țurcan Veronica cu familia sa, lucrări care nu reprezintă îmbunătățiri a casei de locuit, deoarece ferestrele, fabricate din lemn de stejar au fost mai prețioase, mai trainice și mai folositoare decât cele înlocuite din plastic, la fel și mutarea peretelui din încăperea bucătăriei și lipirea tapetelor, nu poate fi considerat îmbunătățire, deoarece nu au dus la sporirea valorii casei de locuit, confirmat de organele statale în scopul impozitării.

Ultimii nu au prezentat nicio probă, că lucrările de reparație și reconstrucție au fost efectuate în lipsa unei înțelegeri, or, apelanții au beneficiat de toate îmbunătățirile pe parcursul perioadei 2004-2013, fără a înainta careva obiecții sau dezacord asupra îmbunătățirilor aduse. Mai mult, pentru a efectua lucrări de îmbunătățire a condițiilor de trai și a locuinței, intimații nici nu aveau nevoie de acordul apelanților. Or, după cum a fost stabilit în cadrul examinării cauzei în instanță, în perioada executării lucrărilor de îmbunătățire Țurcan Veronica și Țurcan Grigore erau proprietari cu drepturi depline a imobilului în litigiu, acesta fiind trecut și în Registrul bunurilor imobile. Astfel, Colegiul califică ca una greșită și inacceptabilă motivarea apelanților, potrivit căreia 3 intimații, pentru a efectua lucrări de îmbunătățire a imobilului, ar fi avut nevoie de acordul lui Vicol Nicolae și Vicol Maria.

La 08 iulie 2020, Nicolae și Maria Vicol, reprezentați de avocatul Ion Sacara, au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel. În motivarea recursului au indicat că, instanța de fond nu a luat în considerare prevederile p.2.4 a contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață din 05 noiembrie 2004, conform căruia Dobânditorul este în drept să efectueze construcții și reconstrucții în imobilul nominalizat numai cu acordul Transmițătorilor. Precum că, conform p.3.4 a contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață din 05 noiembrie 2004, în cazul desfacerii contractului, imobile se restituie Transmițătorilor. Cheltuielile făcute de Dobânditor nu se restituie.

Prin urmare, reclamanta nu este în drept să ceară restituirea cheltuielilor. La 26 august 2020, Țurcan Veronica și Țurcan Grigore, reprezentați de avocatul Vasilachi Alexandru, au depus o referință la recursul declarat de către Nicolae și Maria Vicol, reprezentați de avocatul Ion Sacara, solicitând respingerea acestuia. Prin încheierea din 07 octombrie 2020 a Curții Supreme de Justiție recursul declarat de către Nicolae și Maria Vicol, reprezentați de avocatul Ion Sacara, a fost considerat admisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) al Codului de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.

Instanța de recurs constată că, decizia recurată a fost pronunțată la 19 martie 2020, expediată părților la 25 mai 2020, fără a fi anexate probe ce ar confirma cu certitudine data recepționării acesteia, iar recursul a fost declarat la 08 iulie 2020, fapt ce atestă că recurenții s-au conformat normelor procedurale legale și au declarat în termen recursul. În corespundere cu art. 444 al Codului de procedură civilă, recursul s-a examinat fără înștiințarea participanților la proces. Astfel, Colegiul a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse în cererile de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite instanței verificarea legalității hotărârii atacate.

Totodată, toate punctele de drept care puteau exista în această cauză pot fi cercetate și soluționate în mod adecvat pe baza înscrisurilor prezente la dosar. În plus, recurenta și intimații au avut ocazia să își prezinte poziția în scris și să răspundă la concluziile părții adverse. (mutatis mutandis, cauza Auza Vilho Eskelinen și alții vs. Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 72 – 75) Subsidiar, în § 26 – 27 ale deciziei Curții Constituționale nr. 95 din 19 decembrie 2016 privind excepția de neconstituționalitate a articolului 444 al Codului de procedură civilă, Curtea a statuat că în cazul procedurilor care au ca obiect autorizarea unui apel sau care consacră verificarea unor aspecte de drept, și nu de fapt, sunt îndeplinite condițiile articolului 6 din Convenție chiar dacă instanța de apel sau de recurs nu oferă reclamantului posibilitate să se exprime în fața sa, în persoană.

Iar, în esență nu este afectat accesul liber la justiție. Verificând hotărârea contestată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de Nicolae și Maria Vicol, reprezentați de avocatul Ion Sacara, întemeiat și 4 care urmează a fi admis, casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în instanța de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) al Codului de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Pe parcursul examinării cauzei în fazele procesuale anterioare s-a constatat cu certitudine că, temei pentru intentarea acțiunii a constituit rezoluțiunea printr-o hotărâre judecătorească a unui contract de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață, reclamanții invocând îmbunătățirea bunului imobil, obiect al contractului, în perioada posesiei, costul cărora urmează a fi încasat de la pârâți precum și dispusă exercitarea dreptului de retenție asupra bunului imobil. Ambele instanțe ierarhic inferioare examinând fondul cauzei au hotărât admiterea acțiunii pe motivele reiterate mai sus. În urma unei analize a motivării soluțiilor supuse criticii în recurs, Colegiul lărgit ajunge la concluzia că decizia instanței de apel nu poate fi menținută, or ea este rezultată din aplicarea eronată a legii precum și bazată pe aprecierea arbitrară a probatoriului livrat de părți.

Astfel, în recursul formulat Nicolae și Maria Vicol, reprezentați de avocatul Ion Sacara, au menționat inter alia că, Țurcan Grigore a fost atras în proces cu încălcarea normelor legale, că dreptul de proprietate asupra bunului imobil acordat soției lui cu anumite condiții poartă un caracter personal și nu-l privește pe Țurcanu Grigore, că instituția retenției nu este aplicabilă cazului, că instanțele au apreciat în mod arbitrar concluziile din Raportul de expertiză în coroborare cu solicitările din acțiune, că îmbunătățirile făcute nu au fost necesare în măsura făcută, în lipsa la materialele cauzei a acordului proprietarilor. Criticile menționate într-un mod sau altul au fost înserate în cererea de apel.

Așadar, instanța de recurs pentru a elucida aspectele abordate, va raporta circumstanțele prezentate la criticile invocate de Nicolae și Maria Vicol, reprezentați de avocatul Ion Sacara, și va trebui să se asigure că instanțele, în cazul de față Curtea de Apel Chișinău, a îndeplinit condiția unei examinări efective și a oferit un răspuns specific și explicit mijloacelor hotărâtoare pentru rezultatul procesului (a se vedea, în contrast, Lebedinschi vs. Moldova, hotărârea din 16 iunie 2015, § 31, 35 – 36; cauza Nichifor vs. Moldova, hotărârea din 20 septembrie 2016, § 29 – 31). Potrivit art. 373 alin. (5) al Codului de procedură civilă, instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor invocate în apel, iar conform prevederilor art. 390 alin. (1) lit. e), f) al aceleiași legi, decizia instanței de apel trebuie să conțină: motivele concluziilor instanței de apel și referirea la legea guvernantă; concluziile instanței de apel în urma examinării apelului.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu 5 concluziile unei instanțe inferioare (cauza Helle vs Finlanda, hotărârea din 19 decembrie 1997). Deși articolul 6 § 1 din Convenție nu obligă instanțele de judecată să ofere răspunsuri detaliate la toate argumentele invocate, totuși din hotărâre trebuie să reiasă clar că elementele esențiale ale cauzei au fost examinate (cauza Taxquet vs. Belgia [MC], nr. 926/05, § 91, CEDO 2010). În primul rând, referitor la aplicabilitatea prevederilor legale ce țin de dreptul de retenție, Colegiul lărgit reține că, în corespundere cu prevederile art. 637 alin. (1) din Codul civil (în redacția în vigoare la data relevantă speței) dreptul de retenție poate fi exercitat doar în cazurile expres prevăzute de lege, adică acest drept să fie reglementat de normele ce reglementează diferite acte juridice civile.

Cu titlu de exemplu a unei astfel de reglementări, se evidențiază că, retenția este prevăzută expres de Codul civil (în redacția în vigoare la data relevantă speței) la art. 452 alin. (1) (superficia), art. 865 (comodatul), art. 952 (antrepriza), art. 985 alin. (3) (transportul), art. 1033 alin. (4) (mandatul), art. 1066 (comisionul) și altele. În cazul de față, însă, prevederile legale ce reglementează contractul de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață nu conțin expres dreptul de retenție oferit dobânditorilor, iar ca urmare instituția retenției nu este aplicabilă speței discutate. Un argument suplimentar în vederea inaplicabilității instituției retenției reiese din interpretarea prevederilor art. 638 din Codul civil.

Astfel, dreptul de retenție nu poate fi exercitat dacă: posesiunea bunului este abuzivă ori ilegală, adică este determinată de exercitarea contrar legii a actelor de posesie. La caz, reclamanții Țurcan nu au vre-un act juridic valabil care ar justifica posesia în continuare a bunului imobil, or contractul de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață a fost rezoluționat și calitatea de posesor de bună-credință a încetat odată cu irevocabilitatea actului judecătoresc prin care a fost dispusă rezoluțiunea acestui contract. Argumentele expuse supra, în nici o măsură, nu anihilează dreptul reclamanților, în special Veronicăi Țurcan, de a cere compensarea îmbunătățirilor aduse bunului imobil pe parcursul posesiei acestuia cu bună-credință, dacă aceste îmbunătățiri și valoarea lor au fost probate, existau la momentul predării bunului.

În pofida acestor fapte instanța de apel la pronunțarea asupra argumentelor din apelul depus de Nicolae și Maria Vicol a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și a lăsat fără răspuns criticile apelanților referitoare la aplicabilitatea retenției. În acest context se reține că, potrivit art. 311 alin. (2) din Codul civil, posesorul de bună-credință poate cere titularului de drept compensarea îmbunătățirilor, dacă acestea nu pot fi separate fără a se aduce prejudicii bunului, intervențiilor, sarcinilor, impozitelor și a altor cheltuieli suportate pe parcursul posesiunii de bună-credință a bunului, care nu se compensează prin folosirea bunului și a fructelor obținute, ținîndu-se cont de fructele care nu au fost percepute din culpa lui.

Colegiul lărgit punctează că, această regulă se aplică și cheltuielilor ce au avut ca urmare sporirea valorii bunului dacă sporul valorii încă mai exista la momentul predării bunului. În alin. 2 din art. 311 se indică faptul că, se va ține cont și de cheltuielile ce au avut ca urmare sporirea valorii bunului dacă sporul valorii încă mai exista la momentul predării bunului. Deși în cadrul dezbaterilor judiciare a fost dispusă efectuarea unei expertize, prin care au fost evaluate costurile legate de procesul de îmbunătățire a bunului imobil, careva probe care ar confirma sporirea costului imobilului propriu zis nu au 6 fost livrate de părți. Astfel, pentru a putea aplica regula menționată supra trebuie să fie cunoscută valoarea imobilului la momentul predării, dacă îmbunătățirile aduse imobilului i-au sporit costul și dacă acest spor mai există.

La momentul de față este inacceptabil faptul prevalării costului îmbunătățirii față de costul imobilului propriu zis, or după cum a fost menționat supra nu orice îmbunătățire, costisitoare în sine, afectează în mod considerabil costul imobilului. La fel, la caz, nu poate fi acceptat un eventual calcul matematic simplu, rezultat din sumarea costului imobilului cu costul îmbunătățirii, pentru evaluarea costului imobilului după îmbunătățirile aduse, or aceste îmbunătățiri pot să nu mai existe la momentul predării bunului, să fie depreciate cu timpul sau în legătură cu alte circumstanțe cum ar fi de exemplu uzura etc. În fine, Colegiul lărgit atestă că în baza probatoriului pus la dispoziția instanțelor de judecată este imposibil de apreciat temeinicia încasării sumei solicitate cu titlu de îmbunătățiri aduse bunului imobil, concluziile instanțelor ierarhic inferioare fiind pripite, neîntemeiate faptic și au fost emise în rezultatul aprecierii arbitrare a probelor.

Dintr-un alt punct de vedere hotărârile instanțelor ierarhic inferioare stârnesc critici plauzibile în partea ce ține de participarea lui Țurcanu Grigore în calitate de coreclamant și temeinicia încasării în beneficiul lui a unor sume fără a fi o cerere din partea lui în acest sens. Astfel, Colegiul lărgit reține că, legalitatea atragerii lui Țurcanu Grigore în proces a fost pusă în discuție în apelul lui Vicol Nicolae și Vicol Mariei, însă instanța de apel, în pofida prevederilor art. 373 alin. (5) din Codului de procedură civilă, a eșuat să dea un răspuns la această întrebare.

Mai mult, argumentele reclamanților referitoare la coparticiparea obligatorie în proces și referitoare la proprietatea comună în devălmășie a soților nu pot fi reținute întru justificarea încasării în beneficiul lui Țurcanu Grigore a unor sume, or acel drept de proprietate obținut de către soția lui, Țurcanu Maria, care se interpretează de dânșii ca fiind comun în devălmășie, nu a fost potrivit legii definitiv și a fost condiționat de anumite obligații contractuale. La fel și aceste argumente nu anihilează dreptul reclamanților, în special a lui Țurcanu Grigore, de a cere compensarea îmbunătățirilor aduse bunului imobil pe parcursul posesiei acestuia cu bună-credință, dacă aceste îmbunătățiri și valoarea lor au fost probate și existau la momentul predării bunului.

Verbul ”de a cere”, în situația lui Țurcanu Grigore, nu înseamnă nimic altceva decât o acțiune în acest sens sau voința lui exteriorizată printr-o cerere de alăturare, ambele făcute cu respectarea legislației în vigoare. Așadar, prin lipsa examinării temeiniciei argumentelor invocate mai sus, se constată că instanța de apel a dat dovadă de un formalism excesiv în această parte. Or, prin prisma principiului contradictorialității și egalității în arme, instanța de apel era obligată să asigure un echilibru just a intereselor ambelor părți implicate în proces.

În esență, motivarea Curții de Apel Chișinău i-a pus într-o situație de dezavantaj pe Vicol Nicolae și Vicol Maria față de adversarii săi (a se vedea cauza Donadze vs. Georgia, hotărârea din 7 martie 2006, § 35 – 36). Constatând toate cele relatate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, conturează o opinie tendențioasă a instanței de apel de reținere și însușire a motivării din hotărârea primei instanțe, a 7 argumentelor intimaților, fără a da o apreciere tuturor probelor în ansamblu, fără a răspunde la toate temeiurile invocate de părți, ignorând nemotivat unele afirmații și situații certe sau cel puțin nemotivând prevalarea unor circumstanțe, pe care s-a bazat soluția emisă, asupra celorlalte probe existente la dosar.

În atare situație, instanța de recurs apreciază că lui Nicolae și Mariei Vicol nu le-a fost asigurat dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auziți combinat cu dreptul la un recurs efectiv.

De fapt, în cazul când există suspiciuni privind încălcarea echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că recurenta nu a reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le considera necesare în vederea apărării punctului ei de vedere (cauza Blücher vs. Republica Cehă, hotărârea din 11 ianuarie 2005, cauza Carmel Saliba vs. Malta, hotărârea din 29 noiembrie 2016, § 65). În acest sens, Colegiul lărgit reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest tip (cauza Doorson vs. Olanda, hotărârea din 26 martie 1996). Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a stabili că erorile judiciare analizate în speță sunt esențiale și nu pot fi corectate în această fază.

Or judecarea recursului, exercitat conform rigorilor impuse de art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, are caracter devolutiv numai pentru problemele de drept material și procedural. În acest caz, art. 442 al Codului de procedură civilă prevede că în ordine de recurs nu pot fi administrate probe noi, ceea ce consolidează poziția susmenționată. Așadar, omisiunea instanței de apel de a aprecia toate probele în ansamblu, precum și de a constata relevanța argumentelor recurenților conduce inevitabil la încălcarea garanțiilor unui proces echitabil, din moment ce observațiile lui Nicolae și Mariei Vicol, într-un mod efectiv, nu au fost analizate. Prin urmare, ținând cont de faptele din speță, de argumentele părților și de constatările de mai sus, Colegiul judiciar consideră că a examinat principalele întrebări juridice puse în cerere și că nu este necesar să se pronunțe separat în privința motivelor invocate în recursurile formulate.

Acestea, în esență, nu au forță juridică de a influența prezenta soluție pe caz și pertinența lor va putea fi supusă unei aprecieri juridice la o nouă rejudecare a cauzei (a se vedea, printre alte autorități, cauzele Kamil Uzun vs. Turcia, hotărâre din 10 mai 2007, § 64; Centrul pentru Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu vs. România (Marea Cameră), din 17 iulie 2014, § 156). Astfel, din considerentele arătate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite recursul declarat, de a casa decizia din 19 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău, iar reținând că erorile procedurale admise nu pot fi corectate de instanța de recurs, cauza urmează a fi remisă la rejudecare, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța urmează să examineze speța în întregime în cadrul unor proceduri noi, în vederea respectării dreptului părților la un proces echitabil, în special, în partea aprecierii juridice a observațiilor lăsate fără răspuns (a se vedea, spre exemplu impactul considerentelor instanței de recurs la o nouă reexaminare, cauzele Victor Harovschi vs. Moldova, hotărâre din 18 noiembrie 8 2008; Dimitar Yordanov vs. Bulgaria, hotărâre din 6 septembrie 2018, § 52 - 53). Având în vedere cele expuse și în conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) al Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se admite recursul declarat de Nicolae și Maria Vicol, reprezentați de avocatul Ion Sacara.

Se casează decizia din 19 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău emisă în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Veronica și Grigore Țurcan împotriva lui Nicolae Vicol și a Mariei Vicol cu privire la încasarea sumei în urma îmbunătățirilor aduse bunului imobil, cu acordarea dreptului la retenție a bunului și compensarea cheltuielilor de judecată și se remite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecată. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Dumitru Mardari Nicolae Craiu 9