3ra-669/20 — contestarea actului administrativ

3ra-669/20 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 3ra-669/20

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (M. Gandrabur)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (V. Clima, A. Malîi, E. Palanciuc)

ÎNCHEIERE

08 iulie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Eugeniu Sava,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de Eugeniu Sava împotriva Serviciului Fiscal de Stat privind

contestarea actelor administrative,

împotriva deciziei din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a admis apelul declarat de Serviciul Fiscal de Stat Direcția generală administrare

fiscală mun. Chișinău, s-a casat hotărârea din 12 iulie 2019 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani, și s-a emis o decizie nouă de respingere a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La 14 iunie 2018 Eugeniu Sava a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la repunerea în termen și anularea

hotărârii seria AH nr.173350 din 26 decembrie 2017, deciziei nr.26/2-7/4-25 din

17 octombrie 2017, actului de control nr.3-555122 din 18 august 2017.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a relatat că, la data de

18 august 2017 Inspectoratul Fiscal de Stat, Direcția Deservire Fiscală Râșcani a

emis actul de control cu privire la calcularea și achitarea impozitelor pe venit în

privința sa.

Prin actul de control nr. 3-555122 din 18 august 2017 emis de IFS DDF

Râșcani, în rezultatul verificării obligațiilor fiscale pentru perioada

01 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2015 din informația preluată de la SRL „Pegas”

s-a constatat faptul că, Eugeniu Sava a obținut venit din predarea cărnii (prepelițe)

în cantități semnificative, după cum urmează: pentru anul 2013 în sumă de

183956 de lei, pentru anul 2014 în sumă de 549 725 de lei și pentru anul 2015 în

sumă de 288 530 de lei.

Totodată, conform informației vizualizate în sistemul informațional al

Serviciului Fiscal de Stat, Eugeniu Sava pe parcursul anului 2015 a mai efectuat

livrări și la alți agenți economici în sumă de 158 874,49 de lei, iar în total

448906, 56 de lei.

Astfel, inspectorul consideră că Eugeniu Sava a încălcat prevederile art.8

alin.(2), lit. f) din Codul fiscal, prin neprezentarea de date, informații, documente

1

necesare organului fiscal asupra problemelor care apar în timpul controlului fiscal.

La fel, Eugeniu Sava a încălcat art. 15, 33-37 din Codul fiscal, iar veniturile

obținute de către acesta pentru perioada 01 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2015,

urmează a fi impozitate conform normei generale.

Prin decizia nr. 26/2-7/4-25 din 17 octombrie 2017, emisă de IFS DDF

Râșcani s-a calculat și încasat la buget suma de 182 036,13 lei, impozitul pe venit

obținut de către persoana fizică Eugeniu Sava. S-a calculat și încasat conform

art.228 alin. (2) și (3) din Codul fiscal, majorarea de întârziere în sumă de

68195,52 lei. S-a aplicat pentru încălcarea legislației fiscale, conform art. 260

alin.(1) din Codul fiscal, amendă în mărime de 1 000 de lei, pentru fiecare dare de

seamă fiscală neprezentată și s-a sancționat conform art. 253 alin. (5) din Codul

fiscal cu o amendă în mărime de 500 de lei.

Eugeniu Sava a precizat că nu este de acord cu actele evidențiate supra pe

care le consideră abuzive, neîntemeiate, neargumentate și emise contrar

prevederilor legislației în vigoare. Totodată, reclamantul a menționat că în

perioadele anilor 2013 - 2015, a predat carne de prepeliță, în mare parte către

magazinul „Pegas”, precum și la alte întreprinderi, unde de fiecare dată a prezentat

certificatul confirmativ despre creșterea prepelițelor pe teritoriul Primăriei

com. Grătiești.

În continuare, reclamantul a susținut că despre emiterea hotărârii Serviciului

Fiscal de Stat seria AH nr.173350 din 26 decembrie 17, a aflat la 23 aprilie 2018

din Monitorul Oficial nr.113-250 din 06 aprilie 2018, în care a fost publicată

hotărârea de executare a obligațiilor fiscale, însă a primit-o abia la 02 mai 2018.

Eugeniu Sava a indicat că la 10 mai 2018 a contestat hotărârea Serviciului

Fiscal de Stat seria AH nr.173350 din 26 decembrie 17 și decizia nr. 26/2-7/4-25

din 17 octombrie 2017 a IFS DDF Râșcani, emise în baza actului de control din

18 august 2017.

Prin răspunsul Serviciului Fiscal de Stat nr.26-24-11 din 23 mai 2018 s-a

refuzat examinarea contestației din motivul omiterii termenului de contestare.

Reclamantul consideră refuzul Serviciului Fiscal de Stat de examinare a

contestației neîntemeiat și neargumentat. Or, decizia din 17 octombrie 2017 și

actul de control din 18 august 2017 le-a recepționat abia la 29 mai 2018.

Reclamantul a relevat că, produsele din carne, inclusiv de prepeliță, fac parte

din producție de zootehnie, respectiv acestea se consideră drept venituri

neimpozabile specificate la art. 20 din Codul fiscal, iar întreprinderile care

efectuează plăți în folosul persoanelor fizice, la sursa de plată se reține impozitul

pe venit în mod final.

Prin urmare, impozitul pe venit s-a reținut în mod final de la întreprinderi, iar

la predarea fiecărei cantități de carne la persoanele juridice se prezentau certificate

confirmative emise de autoritatea publică locală.

Astfel, în opinia reclamantului, cererea de chemare în judecată este

întemeiată, respectiv urmează a fi repusă în termen și admisă integral.

Eugen Sava a solicitat repunerea în termen și anularea hotărârii Serviciului

Fiscal de Stat seria AH nr.173350 din 26 decembrie 2017, deciziei IFS DDF

Rîșcani nr.26/2-7/4-25 din 17 octombrie 2017, și a actului de control nr.3-555122

din 18 august 2017.

La 09 iulie 2019 Eugeniu Sava reprezentat de avocatul Petru Loghinescu a

depus cerere de completare a temeiurilor acțiunii, în care a reiterat pretențiile

2

inițiale și a solicitat admiterea acestora (f.d.138-139, Vol.I).

Prin hotărârea din 12 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

cererea de chemare în judecată s-a admis integral.

S-a anulat actul de control fiscal nr. 3-555122 din 18 august 2017 al

Inspectoratului Fiscal de Stat, Direcția Deservire Fiscală Rîșcani, decizia

nr. 26/2-7/4-25-679 din 17 octombrie 2017 asupra cazului de încălcare fiscală

comisă de Eugeniu Sava emisă de Inspectoratul Fiscal de Stat, Direcția Deservire

Fiscală Rîșcani, hotărârea seria AH nr.173350 din 26 decembrie 2017, adoptată de

Serviciul Fiscal de Stat, Direcția Generală Administrare Fiscală mun. Chișinău și

răspunsul nr. 26-24-11/6281 din 23 mai 2018, emis de Serviciul Fiscal de Stat pe

marginea contestației.

La 16 iulie 2019 Serviciul Fiscal de Stat Direcția generală administrare fiscală

mun. Chișinău a declarat apel împotriva hotărârii din 12 iulie 2019 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea

unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

Prin decizia din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a admis

apelul declarat de Serviciul Fiscal de Stat Direcția generală administrare fiscală

mun. Chișinău, s-a casat hotărârea din 12 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Rîșcani, și s-a emis o decizie nouă de respingere a acțiunii, ca fiind

neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că instanța de fond a adoptat

o hotărâre care vine în contradicție cu circumstanțele cauzei.

Astfel, verificând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în raport

cu probele prezentate de către părți, instanța de apel a stabilit că circumstanțele

importante pentru soluționarea cauzei nu au fost constatate și elucidate pe deplin.

Or, prima instanță neîntemeiat a ajuns la concluzia că Eugeniu Sava nu urma

să prezinte declarații cu privire la impozitul pe venit, deoarece sursele de venit

obținute de acesta nu sunt impozabile, iar societățile comerciale cărora le-au fost

livrate produsele de zootehnie urmau să rețină impozitul stabilit de lege, și a

considerat că reclamantul/intimat este scutit, prin efectul legii de la includerea lor

în componența venitului brut, precum și de la declararea acestora.

La acest capitol, instanța de apel a reținut că obiectul supus impozitării de

către organul fiscal derivă din venitul obținut la predarea cărnii de prepeliță de

intimat unor societăți comerciale, care se confirmă prin informația preluată de la

SRL „Pegas”. Astfel, în perioada anilor 2013 - 2015 Eugeniu Sava a obținut venit

din predarea cărnii în cantități semnificative către SRL „Pegas”, inclusiv fiind

efectuate livrări și la alți agenți economici. Organul fiscal, examinând actele de

achiziție întocmite a constatat documentarea unor cantități semnificative vândute

de către Eugeniu Sava către SRL „Pegas”, acestea fiind imposibil de realizat printr-

o tranzacție. Respectiv, organul fiscal just a dedus că de către Eugeniu Sava au fost

realizate mai multe cantități de producție într-o perioadă stabilită de timp, aceasta

constituind o activitate permanentă. Or, conform art. 1 alin. (1) din Legea cu

privire la antreprenoriat și întreprinderi nr.845 din 03 ianuarie 1992, antreprenoriat

este activitatea de fabricare a producției, executare a lucrărilor și prestare a

serviciilor, desfășurată de cetățeni și de asociațiile acestora în mod independent,

din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu și sub răspunderea lor

patrimonială cu scopul de a-și asigura o sursă permanentă de venituri.

3

Totodată, instanța de apel a menționat că din informația furnizată de banca

centrală de date a cadastrului, administrată de ÎS „Cadastru” pe numele Eugeniu

Sava nu este înscris dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile din Republica

Moldova. Așadar, apelantul just a constatat practicarea ilegală a activității de

antreprenoriat de către Eugeniu Sava.

Tot justă instanța de apel a considerat și constatarea apelantului că Eugeniu

Sava nu s-a conformat prevederilor actelor normative, nu a prezentat declarația cu

privire la impozitul pe venit pentru perioadele fiscale a anilor 2013-2015, urmând

să depună declarația cu privire la impozitul pe venit: până la data de 25 martie

2014 pentru perioada fiscală a anului 2013; până la data de 25 martie 2015 pentru

perioada fiscală a anului 2014; până la data de 25 martie 2016 pentru perioada

fiscală a anului 2015.

Prin urmare, instanța de apel a indicat că contribuabilul Eugeniu Sava nu a

achitat impozitul pe venit în sumă de 182 036,13 lei, conform art. 87 alin.(l) Codul

fiscal. Or, la determinarea sumei impozitului pe venit obținute de către intimat, s-a

aplicat cota stabilită conform art. 15, lit. a) din Codul fiscal și s-a luat în calcul

suma scutirilor personale stabilite pentru fiecare an în parte, conform art. 33 din

Codul fiscal. Termenul de prezentare a declarației conform prevederilor art. 87

alin. (1), este de nu mai târziu de 31 martie/25 martie a anului următor anului fiscal

de gestiune.

Astfel, instanța de apel a relevat că motive de anulare a deciziei

nr.26/2-7/4-25-679 din 17 octombrie 2017 asupra cazului de încălcarea fiscală

comisă de către intimat nu sunt, aceasta fiind emisă cu respectarea legislației în

vigoare, competenței și procedurii.

În final, instanța de apel a concluzionat că prima instanță nu a constatat și nu a

elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, adoptând

o hotărâre, care vine în contradicție cu circumstanțele cauzei, motiv din care

urmează a fi casată cu emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii lui

Eugeniu Sava împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actelor

administrative, ca neîntemeiată.

La 09 ianuarie 2020 Eugeniu Sava a declarat recurs nemotivat, iar la

27 februarie 2020 a depus cererea de recurs motivată împotriva deciziei din

18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a indicat că nu este de acord cu

decizia din 18 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, pe care o consideră

neîntemeiată, neargumentată, fiind adoptată cu aplicarea și interpretarea eronată a

normelor de drept material, precum și aprecierea arbitrară a probelor, fapt ce

constituie temei de casare.

În susținerea poziției date, recurentul a menționat că instanța de apel a dat o

apreciere eronată prevederilor art. 901 alin. (35) și (4) Cod fiscal și a aplicat legea

care nu trebuia aplicată, adică art. 20 lit. y1) Cod Fiscal.

Recurentul Eugeniu Sava consideră eronată concluzia instanței de apel

precum că, obiectul supus impozitării de către organul fiscal derivă din venitul

obținut la predarea cărnii de prepeliță unor societăți comerciale, care se confirmă

prin informația preluată de la SRL „Pegas”, din care rezultă că în perioada anilor

2013 - 2015 a obținut venit din predarea cărnii în cantități semnificative, inclusiv

au fost efectuate livrări și la alți agenți economici. Astfel, organul fiscal examinând

4

actele de achiziție întocmite a constatat documentarea unor cantități semnificative

vândute de Eugeniu Sava către SRL „Pegas”, acestea fiind imposibil de realizat

printr-o tranzacție, respectiv just a dedus că au fost realizate de mai multe cantități

de producție într-o perioadă stabilită de timp, aceasta constituind o activitate

permanentă, conform art. 1 alin. (1) din Legea cu privire la antreprenoriat și

întreprinderi nr.845 din 03 ianuarie 1992.

Or, după cum a constatat prima instanță, practicarea ilegală a activității de

întreprinzător reprezintă o componență de infracțiune prevăzută de art. 241 Codul

penal, de comiterea căreia persoana poate fi recunoscută vinovată doar în temeiul

unei sentințe definitive și irevocabile, iar competența de a constata existența

elementelor componenței nominalizate îi revine organului de urmărire penală și

poate fi incriminată doar în cursul unui proces de judecată în care să fie asigurate

toate garanțiile consfințite de lege.

În acest context, recurentul a menționat că o concluzie nu poate fi bazată pe

presupuneri sau ipoteze lipsite de suport probant. Astfel, la caz fiind relevantă

dispoziția art. 11 alin. (1) Codul fiscal, care stipulează că toate îndoielile apărute la

aplicarea legislației fiscale se vor interpreta în favoarea contribuabilului.

Eugeniu Sava a precizat că nu-i poate fi imputată calitatea de agent economic,

or, art. 20 și 901 Codul fiscal, delimitează clar persoana fizică de ceilalți subiecți -

întreprinzătorii individuali și gospodăriile țărănești, iar el la livrarea produselor de

came a acționat anume din această postură și nicidecum altfel.

În continuare, recurentul a subliniat irelevanța argumentului instanței de apel

că din informația furnizată de banca centrală de date a cadastrului, administrată de

ÎS „Cadastru” pe numele Eugeniu Sava nu este înscris dreptul de proprietate asupra

bunurilor imobile din Republica Moldova, astfel, apelantul/intimatul just a

constatat practicarea ilegală a activității de antreprenorial de către acesta.

În opinia recurentului nu poate fi reținut nici argumentul că Serviciul Fiscal

de Stat s-a bazat doar pe presupunerea că contribuabilul nu deține în proprietate

bunuri imobile cu destinație agricolă, iar actele cauzei atestă contrariul. Or, în

cazul în care persoana nu dispune de terenuri cu destinație agricolă, nu este

producător al producției comercializate și nu este proprietarul bunurilor

comercializate, acestea fiind achiziționate de la persoane terțe, se deduce că se

practică ilegal o activitate de întreprinzător, fapt care a fost menționat și în actul de

control din 18 august 2017.

Mai mult, existența în registrul cadastral al dreptului de proprietate în privința

unui imobil nu poate constitui un motiv determinant din care s-ar putea deduce

caracterul activității întreprinse de contribuabil și posibilitatea de a presta astfel de

servicii, or, imobilul poate fi deținut și cu titlu de folosință/posesie, fără ca dreptul

respectiv să fie impus de lege spre înregistrare în Registrul bunurilor imobile. De

altfel, dacă s-ar porni de la aserțiunile constatate de intimată/pârâtă s-ar putea

conchide că reclamantul în general nu are domiciliu în Republica Moldova,

deoarece nu dispune de un drept înscris la cadastru. Astfel, prin prisma art. 11

alin.(1) Codul fiscal, toate îndoielile apărute la aplicarea legislației fiscale se vor

interpreta în favoarea contribuabilului.

Recurentul Eugeniu Sava a menționat că, Serviciul Fiscal de Stat nu a

prezentat probe care ar confirma că ar avea înregistrată pe numele său o persoană

juridică, sau că este fondatorul unei persoane juridice, ori că ar fi acționat din

numele uneia din ele la momentul livrării produselor de zootehnie, și nu a probat

5

nici faptul că a livrat și altor întreprinderi came de prepeliță.

Eugeniu Sava consideră eronată concluzia instanței de apel precum că a livrat

carnea unui agent economic și nu unei persoane fizice, iar art. 901 alin.(35) și (4)

Cod fiscal (în vigoare din 1 ianuarie 2014 și până la 1 aprilie 2017), nu pot fi

aplicate spezei date, deoarece contribuabilul nu a prezentat în cadrul controlului

fiscal documente confirmative privind producerea cărnii livrate, iar conform

modificărilor introduse la 01 ianuarie 2014 venitul obținut nu poate fi calificat ca

fiind neimpozabil, or, producția a fost livrată unui agent economic și nu în adresa

altei persoane fizice.

În susținerea poziției date, recurentul a menționat că conform art. 901 alin.(35)

și (4) Cod fiscal (în vigoare din 1 ianuarie 2014 și până la 1 aprilie 2017),

persoanele specificate la art. 90 rețin un impozit în mărime de 2% din plățile

efectuate în folosul persoanei fizice, cu excepția întreprinzătorilor individuali și a

gospodăriilor țărănești (de fermier), pe veniturile obținute de către acestea aferente

livrării producției din fitotehnie și horticultură în formă naturală, inclusiv a nucilor

și a produselor derivate din nuci, și a producției din zootehnie în formă naturală, în

masă vie și sacrificată. Reținerea finală a impozitului stabilit prin prezentul articol

scutește beneficiarul cîștigurilor și veniturilor specificate la alin.(l), (3), (31), (33),

(34) și (35) de la includerea lor în componența venitului brut, precum și de la

declararea acestora.

Așadar, la art. 901 alin.(35) și (4) Cod Fiscal, legiuitorul a prevăzut expres

efectuarea reținerii finale a impozitului pe venit aferente livrării producției din

zootehnie în formă naturală, în masă vie și sacrificată, de către agenții economici în

adresa cărora a fost livrată producția de către persoanele fizice cu excepția

întreprinzătorilor individuali și a gospodăriilor țărănești (de fermier). Iar, la caz

producția a fost livrată de către Eugeniu Sava în calitate de persoană fizică, care

este scutit de la includerea și declararea venitului.

Prin urmare, instanța de apel a admis o dublă impozitare, fapt ce încalcă

flagrant legislația fiscală. Or, după cum a constatat și instanța de apel, agentul

economic SRL „Pegas” a reținut un impozit în mărime de 2% din plățile efectuate

în favoarea recurentului Eugeniu Sava. Totodată, acesta fiind supus unei impozitări

repetate în mărime de 18% din plățile efectuate de către SRL „Pegas”, iar în total

20%, fapt ce contravene art. 6, 8. 11, 18, 90, 901 Cod Fiscal.

În susținerea cererii de recurs, recurentul a mai indicat ca fiind eronată și

concluzia instanței de apel în partea depășirii termenului de prescripție cu 8 luni,

perioada contrulului 2013-2015 (actul de control 18 august 2017). Astfel, instanța

de apel a stabilit că, termenul de prescripție de 4 ani prevăzut de art.264-266 Codul

Fiscal, urmează a fi calculat de la ultima dată stabilită pentru prezentarea dării de

seamă fiscale respective sau pentru plata impozitului, taxei, majorării de întârziere

(penalității), în cazul în care nu este prevăzută prezentarea unei dări de seamă

fiscale, pe când, la caz, termenul de prescripție urmează a fi calculat începând cu

prima zi supusă controlului.

În partea criticilor instanței de apel că, speței date sunt inaplicabile dispozițiile

art.901 alin.(5) al Codului fiscal, care limitează efectuarea controlului fiscal

persoanelor fizice, deoarece norma dată a fost introdusă prin Legea nr.288 din

15 decembrie 2017, în vigoare din 01 ianuarie 2018, respectiv, controlul fiscal a

fost efectuat până a fi introdusă această normă de legiuitor, recurentul a menționat

că până la introducerea normei date, nici o normă nu permitea efectuarea

6

controlului fiscal la persoanele fizice în cazul venitului obținut din livrarea

producției din zootehnie în formă naturală, în masă vie și sacrificată către agenții

economici, prin prisma art. 901 alin.(35). Legiuitorul împuternicind Servicul Fiscal

de Stat prin Legea nr.288 din 15 decembrie 2017, în vigoare din

01 ianuarie 2018, unde și a stabilit expres cazurile în care poate fi efectuat

controlul fiscal la categoriile date de contribuabili.

La 09 iunie 2020 Serviciul Fiscal de Stat Direcția generală administrare

fiscală mun. Chișinău a depus referință împotriva cererii de recurs, prin care a

solicitat declararea inadmisibilă a recursului declarat de Eugeniu Sava.

Examinând admisibilitatea cererii de recurs, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și

de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod

intră în vigoare la 01 aprilie 2019.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la

intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

Iar, conform art. 245 din același Cod, recursul se depune la instanța de apel în

termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu

stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de

Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se

depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța

de apel.

Instanța de apel a pronunțat decizia la data de 18 decembrie 2019.

Pronunțarea deciziei a avut loc în prezența reprezentantului recurentului

Eugeniu Sava, avocatului Petru Loghinescu.

La 09 ianuarie 2020 Eugeniu Sava a depus recurs nemotivat împotriva

deciziei din 18 decembrie 2019.

Din materialele dosarului rezultă că instanța de apel i-a notificat

reprezentantului recurentului Eugeniu Sava, avocatului Petru Loghinescu decizia

motivată la 23 martie 2020, adică ulterior depunerii recursului motivat de către

recurent. (f.d. 227, Vol.I).

La 27 februarie 2020 Eugeniu Sava a depus cererea de recurs motivată.

În aceste circumstanțe, recursul declarat de Eugeniu Sava se consideră depus

în termen.

Examinând temeiurile recursului depus de Eugeniu Sava în raport cu

materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

7

contencios administrativ din cadrul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil

din următoarele motive.

Prin prisma art.246, alin. (l) din Codul administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este

inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, în acord cu alin. (2) din

art.246 Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile

enumerate la literele a)-f). Din analiza acestor prevederi rezultă că

admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la

temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului administrativ

exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri

concludente și serioase.

Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție reține cu valoare de principiu jurisprudențial, că sintagma „în special”

denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp

oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu

prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși

un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, instanța de recurs reține că Codul administrativ

dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a

cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept

procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate,

într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Instanța de recurs menționează că pentru a trece testul de admisibilitate,

cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în

condițiile nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de

formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma

„motivarea recursului” de la art. 245, alin.(2) din Codul administrativ. În

consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la

formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și

filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în

contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în

special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de

ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de

o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

8

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde

de caracteristicile speciale ale procedurilor respective; trebuie ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile

cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni

de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se

vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Astfel, completul specializat în examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție conchide că cererea de recurs depusă de către Eugeniu Sava,

este inadmisibilă.

Conform art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul specializat

pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Recursul depus de Eugeniu Sava, se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Maria Ghervas

judecătorii Victor Burduh

Nina Vascan

9