2ra-710/20 — Stabilirea modului de folosintă

Dosarul nr. 2ra-710/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător – M. Țurcan

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – L. Bulgac, G. Dașchevici, A. Panov

Î N C H E I E R E

03 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Dragoman Svetlana, prin

intermediul avocatului Ropot Veaceslav,

în cauza civilă la cererea înaintată de Dragoman Vladimir către Dragoman

Svetlana cu privire la stabilirea modului de folosință a bunurilor imobile,

împotriva deciziei din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respinsă cererea de apel depusă de Dragoman Svetlana, fiind menținută

hotărârea din 04 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La 31 octombrie 2018, Dragoman Vladimir s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată către Dragoman Svetlana, solicitând atribuirea în folosința reclamantului

Dragoman Vladimir a apartamentului XXXXXXXXXX, mun. Chișinău, și

atribuirea în folosința pârâtei Dragoman Svetlana a apartamentului

XXXXXXXXXX, mun. Chișinău.

În motivarea cererii reclamantul a indicat, că se află în relații de căsătorie cu

pârâta, iar pe parcursul conviețuirii în comun au dobândit două imobile

(apartamentul XXXXXXXXXX, mun. Chișinău cu suprafața de 66, 2 m.p. și

apartamentul XXXXXXXXXX, mun. Chișinău cu suprafața de 54, 9 m.p.), care

constituie proprietatea comună în devălmășie a ambilor soți.

Potrivit reclamantului, în ultimul timp, relațiile familiale între soți s-au înrăutățit,

pârâta făcând abuz de drepturi, în mod arbitrar, unilateral, se folosește de ambele

imobile, iar reclamantul fiind nevoit să închirieze spațiu locativ. Astfel, pârâta

Dragoman Svetlana locuiește de mai mult timp, cu fiul său de la prima căsătorie,

Dragoman Anatolie, în apartamentul XXXXXXXXXX, mun. Chișinău.

Reclamantul nu poate conviețui cu pârâta într-o locuință, deoarece fiul acesteia,

Dragoman Anatolie, este dependent de substanțe stupefiante, iar viața în comun este

insuportabilă.

Mai mult, pârâta, cu ajutorul organelor de drept, a creat reclamantului condiții

de imposibilitate de a locui separat de ea chiar și în imobilul XXXXXXXXXX, mun.

1

Chișinău, astfel fiind încălcate drepturile reclamantului la un trai decent și la

folosință a imobilului ce îi aparține cu drept de proprietate comună în devălmășie.

Deoarece pârâta de mai mult timp folosește imobilul XXXXXXXXXX, mun.

Chișinău, compus din 3 odăi, reclamantul este de acord să îi fie atribuit lui în

folosință a apartamentul XXXXXXXXXX, mun. Chișinău, compus din 2 odăi, ceea

ce, în viziunea reclamantului, ar fi o măsură proporțională și echitabilă în folosirea

bunurilor proprietate comună în devălmășie.

Reclamantul și-a întemeiat pretențiile pe prevederile art. 347 din Codul civil și

art. 21 din Codul familiei.

Prin hotărârea din 04 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cererea

de chemare în judecată înaintată de Dragoman Vladimir a fost admisă, fiind stabilit

modul de folosință a bunurilor imobile, proprietate comună în devălmășie a soților

Dargoman Vladimir și Dragoman Svetlana, după cum urmează: lui Dargoman

Vladimir i-a fost atribuit în folosință apartamentul XXXXXXXXXX, mun.

Chișinău, iar Svetlanei Dragoman i-a fost atribuit în folosință apartamentul

XXXXXXXXXX, mun. Chișinău.

Prin decizia din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

cererea de apel depusă de Dragoman Svetlana, fiind menținută hotărârea din 04

aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că Dragoman Vladimir este în

drept să solicite stabilirea modului de folosință a celor două apartamente, proprietate

comună în devălmășie, indiferent de faptul dacă i se oferă sau nu reclamantului de

către pârâtă acces în vederea folosirii bunului comun - apartamentul

XXXXXXXXXX, mun. Chișinău. Drept urmare, pentru a înainta cererea despre

stabilirea modului de folosință, nu era necesar neapărat ca părțile să se afle în relații

ostile, or, potrivit normelor legale, stabilirea modului de folosință a bunurilor

comune poate fi cerută oricând, cu excepția perioadei în care își are efectul ordonanța

de protecție. Prima instanță corect a concluzionat că, atât până la emiterea ordonanței

de protecție, cât și după expirarea termenului acesteia, reclamantul a fost și este în

drept să solicite, inclusiv în mod judiciar, stabilirea modului de folosință a celor două

apartamente, proprietate comună în devălmășie, iar natura relațiilor dintre

coproprietari nu este relevantă sau determinantă de drept pentru ca instanța să dea o

soluție în acest sens.

La 04 martie 2019, Dragoman Svetlana, prin intermediul avocatului Ropot

Veaceslav, a contestat cu recurs decizia din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel

Chișinău.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a interpretat eronat

legea, iar cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată. Cu referire la primul aspect, în

cererea de recurs s-a indicat faptul că instanțele inferioare nu au constatat existența

divergențelor dintre părți în privința folosirii imobilelor litigioase, acestea nefiind

probate de către reclamant. În privința examinării cererii de apel în lipsa apelantei și

a avocatului acesteia, s-a indicat asupra încălcării de către instanța de apel a orarului

de examinare a cauzelor, precum și asupra înaintării în mod repetat a cererii de

amânare a ședinței din partea avocatului Ropot Veaceslav, cererea fiind respinsă în

data de 12 decembrie 2019.

2

Astfel, recurenta a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei din 12

decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 04 aprilie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu pronunțatea unei noi decizii de respingere

integrală a pretențiilor formulate în acțiune.

La 04 mai 2020, prin intermediul poștei electronice, avocatul intimatului, Guțu

Teodor, a depus referință la cererea de recurs, solicitând considerarea acesteia ca

fiind inadmisibilă.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

Dragoman Svetlana, prin intermediul avocatului Ropot Veaceslav, este neîntemeiat

și urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare

a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată

la 12 decembrie 2019 și expediată participanților la proces la 02 ianuarie 2020 (f.d.

105), însă la materialele cauzei nu există înscrisuri care să probeze momentul

recepționării acesteia de către recurentă. Astfel, având în vedere faptul că recursul

declarat împotriva deciziei din 12 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost

înregistrat la 04 martie 2020, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură

civilă, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură

civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

3

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia

cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs declarată de Dragoman Svetlana, prin intermediul avocatului

Ropot Veaceslav.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Dragoman Svetlana, prin

intermediul avocatului Ropot Veaceslav.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Svetlana Filincova,

Judecătorii Galina Stratulat,

Iurie Bejenaru

4