2ac-20/20 — recalcularea pensiei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- recalcularea pensiei
- Temei legal
- solutionarea conflictului negativ de competenta la examinarea cererii de corectare a greselilor din hotarire
2ac-20/20 — recalcularea pensiei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2ac-20/20 ÎNCHEIERE 12 februarie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Sveatoslav Moldovan Nina Vascan examinând conflictul negativ de competență dintre Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani și Curtea de Apel Chișinău, la examinarea cererii de corectare a greșelilor din hotărârea din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Vioară împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ, c o n s t a t ă: La 10 ianuarie 2019 Valeriu Vioară a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ.
Prin hotărârea din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani acțiunea a fost admisă, fiind anulat ca ilegal refuzul nr. V-2487/18 din 11 decembrie 2018 al Casei Naționale de Asigurări Sociale în recalcularea cuantumului pensiei și respectiv, obligată Casa Națională de Asigurări Sociale să-i efectueze recalcularea cuantumului pensiei reclamantului Valeriu Vioară, începând cu 1 martie 2012, în baza confirmării eliberate de Direcția de Poliție a municipiului Chișinău cu nr. 7333 din 19 septembrie 2018, prin care se confirmă că în perioada 9 februarie 2001 – 11 ianuarie 2008 urmează a fi luată în calcul cu înlesniri pentru o lună lucrată două luni vechime cu stabilirea cuantumului pensiei de 68 % din suma soldei cu indexările până în prezent.
La 15 februarie 2019 Casa Națională de Asigurări Sociale a declarat apel împotriva hotărârii din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând casarea hotărârii cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii. Prin decizia din 5 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale împotriva hotărârii din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani. Prin încheierea din 18 septembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale a fost declarat inadmisibil.
La 6 decembrie 2019, Casa Națională de Asigurări Sociale a depus la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, o cerere de corectare a greșelilor strecurate în hotărârea din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, solicitând emiterea unei încheieri de corectare a greșelilor din hotărârea enunțată, cu indicarea corectă în dispozitivul hotărârii a perioadei ce urmează a fi luată în calcul cu înlesniri reclamantului și anume de la 9 februarie 2001 până la 8 februarie 2012, cât și să fie indicat corect cuantumul pensiei de 71% din suma soldei bănești ce urmează a fi stabilită reclamantului, și nu după cum greșit a indicat instanța de 68%. Prin încheierea din 11 decembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, examinarea cererii nominalizate a fost transmisă după competență la Curtea de Apel Chișinău.
La rândul său, Curtea de Apel Chișinău, prin încheierea din 2 ianuarie 2020, s-a declarat necompetentă să judece cererea vizată și a dispus expedierea dosarului la Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență la examinarea cererii de corectare a greșelilor din hotărâre. Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că competentă să examineze cererea de corectare a greșelilor din hotărârea sus- indicată este Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, unde urmează a fi remisă. În motivarea concluziei enunțate se rețin următoarele argumente. Colegiul reține că la 1 aprilie 2019 a intrat în vigoare Codul administrativ, aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, fapt ce rezultă din art. 257 alin. (1) Cod administrativ.
În conformitate art. 200 alin. (3) Cod administrativ, conflictul de competență dintre judecătoriile din jurisdicția diferitor curți de apel, dintre o judecătorie și o curte de apel sau dintre două curți de apel se soluționează de către Curtea Supremă de Justiție. Totodată, conform art. 195 Cod administrativ, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art.169–171.
Din materialele dosarului se reține că, prin cererea din 6 decembrie 2019, Casa Națională de Asigurări Sociale a solicitat Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani corectarea erorii strecurate în hotărârea sa din 12 februarie 2019. În conformitate cu art. 249 alin. (2) – (22) Cod de procedură civilă, la cererea participanților la proces sau din oficiu, instanța judecătorească corectează greșelile sau omisiunile din hotărîre care țin de nume, calitatea procesuală, orice alte erori materiale sau de calcul evidente. Problema corectării unor astfel de greșeli se soluționează în baza dosarului și/sau a materialelor anexate la cererea de corectare a greșelilor sau a omisiunilor, fără citarea participanților la proces.
Instanța care examinează problema corectării poate dispune citarea participanților pentru a se pronunța cu privire la temeiurile de corectare. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea corectării greșelilor. În cazul în care cererea privind corectarea greșelilor sau a omisiunilor din hotărîre se depune în cadrul examinării cauzei în instanța de apel sau de recurs, aceasta se soluționează de către instanța respectivă. În cazul în care cererea privind corectarea greșelilor sau a omisiunilor se referă la actele emise de instanța de apel sau de recurs, aceasta se soluționează de către instanța respectivă.
Sub acest aspect și ținând cont de normele legal enunțate raportate la circumstanțele deduse judecății, Colegiul reține că Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani urmează să examineze cererea din 6 decembrie 2019 a Casei Naționale de Asigurări Sociale de corectare a greșelilor din hotărârea sa din 12 februarie 2019. Or, la caz cererea privind corectarea greșelilor se referă la actul emis de Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, respectiv aceasta urmează a fi soluționată de către instanța respectivă, cu atât mai mult că cererea privind corectarea greșelilor din hotărâre a fost depusă după examinarea cauzei în ordine de apel, și nu în cadrul examinării cauzei în instanța de apel.
Din considerentele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va soluționa conflictul negativ de competență, prin constatarea competenței Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani la examinarea cererii din 6 decembrie 2019 a Casei Naționale de Asigurări Sociale de corectare a greșelilor din hotărârea sus- nominalizată.
În conformitate cu art. 200 alin. (3), 230 din Codul administrativ, completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se constată competența Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, la examinarea cererii din 6 decembrie 2019 a Casei Naționale de Asigurări Sociale de corectare a greșelilor din hotărârea din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Vioară împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ.
Cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Vioară împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ, se remite Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, pentru examinarea cererii de corectare a greșelilor din hotărârea din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, conform competenței. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva judecătorii Sveatoslav Moldovan Nina Vascan
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.