2ra-2294/19 — repararea prejudiciului

Dosarul nr. 2ra-2294/19

Prima instanță: (Judecătoria Comrat, sediul Central) V. Hudoba

Instanța de apel: (Curtea de Apel Comrat) A. Curdov, L. Caraianu, Gr. Colev

Î N C H E I E R E

18 decembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Justiției,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Iachimenco Nicolai

împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală cu

privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești,

împotriva deciziei din 12 septembrie 2019 a Curții de Apel Comrat, prin care au

fost respinse apelurile declarate de Iachimenco Nicolai, Ministerului Justiției și

Procuratura Generală și s-a menținut hotărârea din 03 mai 2019 a Judecătoriei

Comrat, sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 05 ianuarie 2018, Iachimenco Nicolai a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, intervenient accesoriu Procuratura Generală cu

privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

În motivarea acțiunii, reclamantul Iachimenco Nicolai a menționat că la 20

februarie 2016 de către organul de urmărire penală a Inspectoratul de Poliție Comrat

a fost intentată urmărirea penală conform elementelor infracțiunii prevăzute de art.

145 alin. (2) lit. j) din Codul penal, iar la 11 martie 2016 în cadrul urmăririi penale, la

domiciliul său au fost efectuate percheziții în temeiul ordonanței de efectuare a

percheziției din 29 februarie 2016 și procesului-verbal de percheziție din 11 martie

2016.

Ulterior, la 19 octombrie 2016, a fost reținut, fiind bănuit în comiterea

infracțiunii menționate, supus percheziției personale și astfel a fost recunoscut în

calitate de bănuit în comiterea contravenției prevăzute de art. 145 alin. (2) lit. j) din

Codul penal.

Prin încheierea din 22 octombrie 2016 a Judecătoriei Comrat, i-a fost aplicată

măsura preventivă sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 de zile, care a fost

1

prelungită pe un termen de 30 de zile prin încheierea din 18 noiembrie 2016 a

Judecătoriei Comrat.

Prin încheierea din 18 decembrie 2016 a Judecătoriei Comrat, în privința sa a

fost aplicată măsura preventivă sub formă de nepărăsire a localității, iar la 25 martie

2017 a fost scos de sub urmărire penală în temeiul art. 284 alin. (1) și (2) din Codul

de procedură penală (necomiterea faptei infracționale).

A invocat reclamantul că în rezultatul tragerii ilegale la răspundere penală,

efectuării ilegale a percheziției corporale, reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor

preventive sub formă de declarație de a nu părăsi localitatea, i-au fost cauzate

suferințe psihice și morale și astfel statul, în persoana Ministerului Justiției este

obligat să compenseze prejudiciul moral cauzat în mărimea stabilită de legislație.

A solicitat reclamantul Iachimenco Nicolai încasarea de la bugetul de stat a

sumei de 250 000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

Prin hotărârea din 03 mai 2019 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, s-a admis

parțial cererea de chemare în judecată depusă de Iachimenco Nicolai.

S-a încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției în

beneficiul lui Iachimenco Nicolai suma de 30 000 lei cu titlu de prejudiciu moral

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești.

În rest, acțiunea a fost respinsă.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că reclamantul a probat faptul reținerii ilegale, aplicării irlegale a măsurii

preventive sub formă de aret preventiv și măsurii preventive sub formă de declarație

de a nu părăsi localitatea, tragerea ilegală la răspundere penală, iar organele

procuraturii și instanțele judecătorești încălcând prin acțiunile sale drepturile lui

Iachimenco Nicolai, garantate de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale, i-au cauzat prejudiciu moral, pe care

reclamantul este în drept să-l solicite.

La caz, prima instanță a concluzionat că la aprecierea mărimii compensării

prejudiciului moral, instanța urmează să ia în considerație toate circumstanțele în

ansamblu, îndeosebi principiul general al echității, iar prejudiciul moral se apreciază

pentru fiecare caz separat, luând în considerație argumentele părților și excluzând

pretențiile excesive și exagerate.

Astfel instanța de fond a stabilit că reclamantul a fost învinuit în comiterea

infracțiunii pe parcursul unui timp îndelungat (mai mult de un an), ce incontestabil a

avut o presiune psihologică asupra acestuia.

Prin urmare, prima instanță a specificat că suma solicitată de 250 000 lei nu

poate fi admisă, or reclamantul nu a prezentat instanței probe convingătoare întru

confirmarea celor invocate și anume că acțiunile ilegale ale organelor de urmărire

penală au avut o rezonanță mare în societate, s-au reflectat asupra numelui său,

respectului și reputației și deci suma de 30 000 lei va fi o compensație echitabilă a

prejudiciului moral cauzat reclamantului.

Prin decizia din 12 septembrie 2019 a Curții de Apel Comrat, au fost respinse

apelurile declarate de Iachimenco Nicolai, Ministerului Justiției și Procuratura

2

Generală și s-a menținut hotărârea din 03 mai 2019 a Judecătoriei Comrat, sediul

Central.

La 31 octombrie 2019, Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor

judecătorești cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acțiunea să fie respinsă integral.

Recurentul Ministerul Justiției, în motivarea recursului a menționat că în temeiul

legislației penale, organul de urmărire penală este în drept să efectueze acțiuni de

urmărire penală necesare pentru stabilirea adevărului și apărarea intereselor altor

persoane, inclusiv interesele statului.

Respectiv, prezenta acțiune este neîntemeiată, în condițiile în care nu orice

acțiune a organelor de drept și judecătorești atrage răspunderea statului, este

important și necesar să se constate ilegalitatea actului procedural emis de organele de

drept.

Deci, existența în speța dată a ordonanței de clasare a cauzei penale nu denotă

faptul că organul de urmărire penală a admis careva acțiuni ilicite, or, efectuarea

măsurilor operative ale investigației este obligația organului de urmărire penală, care

are drept scop de a descoperi circumstanțele și persoana care a comis infracțiunea.

Cu referire la prejudiciul moral, recurentul a specificat că despăgubirea acordată

de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu daunele morale este menită

să furnizeze o compensație financiară pentru un prejudiciu moral, cum ar fi suferințe

psihice și fizice, iar dacă se stabilește existența unor astfel de daune și în cazul în care

Curtea consideră că este necesară o compensație bănească, se va face o evaluare pe o

bază echitabilă, luând în considerație standardele care decurg din jurisprudența sa.

Astfel prejudiciul moral reprezintă o pagubă care este cauzată individului prin

vătămarea unui interes personal nepatrimonial și urmează a fi privit ca o compensare

și nicidecum ca obținerea unor foloase necuvenite.

Mai mult ca atât, acordarea satisfacției nu constituie o regulă, iar în materia

drepturilor omului o recunoaștere oficială și publică a violării va constituit uneori

prin sine o satisfacție echitabilă pentru reclamant (cauza Boicenco contra Moldovei).

Totodată, recurentul a reiterat că Iachimenco Nicolai nu a contestat încheierile

instanței de judecată din 22 octombrie 2018 și 18 noiembrie 2016, prin care i-au fost

aplicate măsurile preventive sub formă de aret pe un termen de 30 de zile.

La 21 noiembrie 2019, în adresa intimaților a fost expediat recursul declarat de

Ministerul Justiției.

La 29 noiembrie 2019, Iachimenco Nicolai, reprezentat de avocatul Jecov

Nicolai, a depus referință la recursul declarat de Procuratura Generală, prin care a

solicitat să fie considerat ca inadmisibil.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Comrat a emis dispozitivul deciziei la 12 septembrie

2019, iar la 22 octombrie 2019 recurentul a recepționat decizia motivată a instanței de

apel, fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d. 156).

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

3

Recursul a fost declarat la 31 octombrie 2019, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

4

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Ministerul Justiției, nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Ministerul Justiției.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

5