2ra-2025/19 — înlăturarea obstacolelor prin demolarea construcției și compensarea cheltuielilor de judecată

Dosarul nr. 2ra-2025/19

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana) jud: I. Secrieru

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: L. Bulgac, A. Panov, G. Dașchevici

ÎNCHEIERE

30 octombrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Victor Burduh

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere

Limitată „Nord Comerț”,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea

cu Răspundere Limitată „Nord Comerț” împotriva Zinoviei Doagă și Elenei

Ulianova, intervenienți accesorii Consiliul municipal Chișinău, Agenția pentru

Supraveghere Tehnică, cu privire la înlăturarea obstacolelor prin demolarea

construcțiilor neautorizate și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 21 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 6 noiembrie 2017, SRL „Nord Comerț” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Zinoviei Doagă și Elenei Ulianova, intervenienți accesorii

Consiliul mun. Chișinău, Agenția pentru Supraveghere Tehnică, prin care a solicitat:

obligarea pârâtelor Elena Ulianova și Zinovia Doagă de a înlătura obstacolele în

folosirea terenului aflat în posesia SRL „Nord Comerț” prin demolarea, pe cont

propriu, a construcției realizate neautorizat cu lit. B, C, pe str. Fântânilor, 9, mun.

Chișinău și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a indicat că SRL „Nord Comerț” deține în arendă terenul

cu nr. cadastral 0100104063, conform contractului de arendă funciară nr. 3771/2003,

înregistrat la OCT Chișinău cu nr. 5628N/03 la 10 iunie 2003, care ulterior a fost

prelungit prin decizia consiliului mun. Chișinău nr. 22/18-5 din 22 ianuarie 2009

înregistrată cu nr.0100/09/20610 la 27 martie 2009.

S-a menționat că prin hotărârea nr. 2-3903/08 din 5 decembrie 2008 a

Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău a fost recunoscut valabil contractul de

vânzare-cumpărare a imobilelor lit. B, C de pe str. Fântânilor, 9 și recunoscut dreptul

de proprietate asupra acestora după Zinovia Doagă.

Prin decizia din 24 februarie 2012 a Curții de Apel Chișinău, hotărârea dată a

fost casată, cauza fiind transmisă spre rejudecare.

1

Prin hotărârea din 22 decembrie 2014 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău,

a fost respinsă acțiunea Zinoviei Doagă împotriva Elenei Ulianov privind declararea

valabilității contractului de vânzare-cumpărare.

Hotărârea dată a fost menținută prin decizia din 23 decembrie 2015 a Curții de

Apel Chișinău și încheierea din 9 iunie 2015 a Curții Supreme de Justiție.

S-a invocat că Elena Ulianova a ocupat abuziv și a construit neautorizat pe lotul

de teren aflat în arendă funciară imobilele cu lit. B, C, fapt prin care se creează

obstacole în folosirea terenului de către SRL „Nord Comerț”.

În drept acțiunea s-a întemeiat în baza prevederilor art. 22 din Legea nr. 861

din 14 ianuarie 1992 cu privire la arendă și art. 1398 din Codul civil.

Prin hotărârea din 15 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana,

cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Nord Comerț” împotriva Zinoviei

Doagă și Elenei Ulianova, intervenienți accesorii Consiliul mun. Chișinău, Agenția

pentru Supraveghere Tehnică, s-a respins ca fiind neîntemeiată.

În susținerea soluției, prima instanță a reținut că în ședința de judecată nu s-a

prezentat nici o probă pertinentă și concludentă din care ar rezulta dreptul pretins de

reclamant asupra lotului, contractul de arendă fiind expirat, iar acte de prelungire a

acestuia nu au fost prezentate, doar mențiunea reclamantului în acest sens neputând

fi reținută, iar din extrasul din registrul bunurilor imobile rezultă contrariul, ceea ce

implică lipsa dreptului de a pretinde crearea cărorva impedimente.

La fel, a menționat că nu s-a stabilit tangența dintre bunurile litigioase cu

imobilul pretins aflat în arendă, și nici dreptul legal și material al reclamantului prin

prisma dreptului pretins (de locatar, arendaș) de a cere înlăturarea deranjamentelor,

atât conform normei invocate deoarece este abrogată - Legea nr. 861 din 14 ianuarie

1992 cu privire la arendă, cât și prin prisma normelor Codului civil ce reglementează

instituția arendei-locațiunii.

La 13 decembrie 2018, SRL „Nord Comerț”, reprezentată de avocatul Marcel

Popescu, a declarat apel împotriva hotărârii din 15 noiembrie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Ciocana, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii, cu

emiterea unei hotărâri noi prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă

integral.

Prin decizia din 21 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de SRL „Nord Comerț”, reprezentată de avocatul Marcel Popescu, și s-a

menținut hotărârea din 15 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

La 14 iunie 2019, SRL „Nord Comerț”, reprezentată de avocatul Marcel

Popescu, și ulterior la 19 iunie 2019 SRL „Nord Comerț” reprezentată de

administratorul Ion Pîntea, au depus cereri de recurs împotriva deciziei din 21 martie

2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii

instanței de fond și a deciziei instanței de apel, cu emiterea unei noi hotărâri prin

care acțiunea să fie admisă integral.

În motivarea cererilor de recurs, ambele având același conținut, s-a invocat că

atât prima instanță cât și instanța de apel au ignorat prevederile art. 22 din Legea nr.

861 din 14 ianuarie 1992 cu privire la arendă și art. 1398 din Codul civil, art. 179,

42310, 4396 din Codul Contravențional, ceia ce constituie temei de casare a

hotărârilor în baza art. 432 alin. (2) lit. a) și b) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

2

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 21 martie 2019, fiind

expediată participanților la proces la data de 8 mai 2019 (f.d. 143), însă dovada legală

de recepționare a acesteia de către recurent lipsește.

Astfel, se apreciază că recursul a fost declarat în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

La 19 septembrie 2019 în adresa intimaților și intervenienților accesorii au fost

expediate copia cererilor de recurs depuse SRL „Nord Comerț” cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței la recurs.

Însă, în termenul stabilit intimații nu și-au valorificat dreptul procedural

respectiv și nu au depus referință.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei probe

sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau în

3

cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces

la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza Golder

împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230].

Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin

însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această

privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141,

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de SRL

„Nord Comerț” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Societatea cu Răspundere Limitată

„Nord Comerț”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Victor Burduh

Dumitru Mardari

4