2ra-1481/19 — repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală

2ra-1481/19 — repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1481/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud: V. Lastavețchi)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: L. Budăi, L. Pruteanu, I. Muruianu)

Î N C H E I E R E

04 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecător Ion Druță

judecătorii Tatiana Vieru

Nina Vascan

examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către

Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Andrei Brînza

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Procuratura Generală a

Republicii Moldova și Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova cu privire la

repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală

și procuraturii,

împotriva deciziei din 14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău prin care s-a

respins apelul declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și s-a menținut

hotărârea din 18 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La data de 04 ianuarie 2018 Andrei Brînza s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Procuraturii

Generale al Republicii Moldova și Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova

cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de

urmărire penală și procuraturii.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că la 18 septembrie 2015, de către

organul de urmărire penală al Inspectoratului de poliție Cimișlia, în privința sa a fost

pornită cauza penală nr.2015400432 conform elementelor infracțiunii prevăzute de

art.186 alin. (1) Cod penal, pe faptul sustragerii a 220 piloni de pe terenul SRL

„Mitarix-Vit”, în lunile aprilie-septembrie 2015, iar la 23 septembrie 2016, prin

ordonanța OUP IP Cimișlia, fiind recunoscut în calitate de bănuit.

A invocat că, ulterior, în urma cererii depuse la Procuratura raionului Cimișlia

cu privire la scoaterea sa de sub urmărire penală, prin ordonanța din 26 decembrie

2015, a fost scos de sub urmărire penală în temeiul art. 284 alin. (2) pct. 1) CPP,

deoarece fapta nu a fost comisă de el.

A menționat că, deși din data de 26 decembrie 2015 nu mai deținea nici un statut

procesual, prin ordonanța Organului de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție

Cimișlia din 16 martie 2016, a fost dispusă ilegal și nejustificat efectuarea

1

percheziției la domiciliul său, procurorul A. Borodin înaintând ilegal și nejustificat

demers în instanța de judecată în vederea autorizării percheziției, care a fost

autorizată ilegal prin încheierea judecătorului de instrucție din 18 martie 2016 la

efectuarea căreia au fost înaintate obiecții de către apărătorul său, fiind înaintat și

recurs, care prin decizia Curții de Apel Chișinău din 18 aprilie 2016 a fost admis,

or, instanța de recurs casând încheierea judecătorului de instrucție din 18 martie

2016 și respingând demersul procurorului privind autorizarea efectuării percheziției

la domiciliu a invocat că dispunerea efectuării percheziției la domiciliul său, în urma

scoaterii sale de sub urmărire penală, a fost nejustificată, contrară legii, iar respectiv

prin încheierea judecătorului de instrucție nejustificat și contrar prevederilor legale

s-a autorizat efectuarea percheziției, fiind admisă o ingerința nejustificată în viața

privată a familiei Brînza, precum și exercițiul dreptului de proprietate și

inviolabilității domiciliului, astfel instanța reținând ca fiind încălcate drepturile și

libertățile fundamentale garantate de art.6 și 8 CEDO prin efectuarea ilegală a

percheziției.

A mai remarcat reclamantul că, ulterior, la solicitarea apărătorului său au fost

informați că prin ordonanța din 10 mai 2016, emisă de procurorul A. Borodin, s-a

dispus suspendarea urmăririi penale până la stabilirea persoanelor care au săvârșit

infracțiunea, dispunându-se și restituirea a 2 piloni de beton ridicați în cadrul

percheziției la domiciliul său.

A considerat reclamantul că acțiunile ilegale ale organului de urmărire penală,

procuraturii și instanței de judecată, tragerea sa ilegală la răspundere penală în lipsa

probelor, bănuiala ilegală de comiterea furtului pe care nu 1-a comis, efectuarea

ilegală a perchezițiilor, au jucat un rol negativ și stresant în viața sa și a familiei sale,

creând o situație de stres și neliniște permanentă, incertitudine, stare de nervozitate,

urmată de pierdere de timp, energie, fiindu-i afectate drepturile și libertățile sale și

ale familiei, pătată onoarea și demnitatea față de vecini, consăteni și cunoscuți, fiind

privit ca un hoț, persistând stare de rușine, deși era nevinovat, or faptul dat a devenit

cunoscut vecinilor și consătenilor deoarece percheziția efectuată de două ori a fost

în vizorul vecinilor și consătenilor, cărora trebuia să le explice că nu este vinovat și

că sunt niște ilegalități ale organelor de drept și bănuieli nefondate, astfel fiindu-i

afectată și starea psihică, prejudiciindu-1 moral.

Totodată a subliniat reclamantul că prin tragerea ilegală la răspundere penală i-

au fost create obstacole în viața familiară, or având la întreținere soția, copilul mic,

casa nefinisată și datorii, presta munci în afara teritoriului Republicii Moldova

pentru întreținerea familiei și finisarea construcției, astfel că, statutul de bănuit care

impune mai multe obligații procesuale, nerespectarea cărora generau efecte

nefavorabile, i-au creat stări permanente de incertitudine, or, având calitatea de

bănuit și nefiind o hotărâre a instanței de judecată în privința sa, a fost în

imposibilitatea de a pleca la muncă peste hotare pentru a-și întreține familia și a

câștiga bani pentru construcția casei, astfel pierzând locul de muncă și fiind nevoit

să se afle în țară pentru a nu risca consecințe nefavorabile și pentru respectarea

obligațiunilor impuse de Organul de urmărire penală despre respectarea cărora s-a

obligat prin semnarea ordonanței de recunoaștere în calitate de bănuit din 23

septembrie 2015.

A relatat că neștiind când va fi citat de către organul de urmărire penală, fiind în

permanentă așteptare și incertitudine și neputând pleca peste hotare la muncă, unde

lucrase anterior, deoarece în orice moment putea fi citat, iar în această situație urma

2

a suporta nu numai consecințe în legătură cu neprezentarea dar și cheltuieli, fiind

nevoit și impus de a se afla în țară până la scoaterea sa de sub urmărire penală,

consideră că a fost privat de dreptul de a-și alege locul de muncă și dreptul la libera

circulație, care i-au fost încălcate prin tragerea ilegală la răspundere penală, ce

constituie o ingerința asupra liberații și inviolabilității persoanei, fiind echivalent cu

situația juridică prevăzută în art. 3 alin. (1) lit a), c) a Legii privind modul de reparare

a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și instanței de judecată ce justifică dreptul la repararea prejudiciului

cauzat.

A susținut că prin decizia din 18 aprilie 2016 Curtea de Apel Chișinău a statuat

că, dispunerea efectuării percheziției la domiciliul său a fost nejustificată, contrară

legii, astfel, prin încheierea judecătorului de instrucție nejustificat și contrar

prevederilor legale s-a autorizat efectuarea percheziției, fiind admisă o ingerința

nejustificată în viața privată a familiei sale, ingerința asupra libertății și

inviolabilității persoanei, precum și exercițiul dreptului de proprietate și

inviolabilității domiciliului, instanța de recurs invocând ca fiind încălcate drepturile

și libertățile fundamentale garantate de art. 6 și art. 8 CEDO, încălcări prescrise

situației prevăzute art. 3 alin. (1) lit. a), c) al Legii privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești, acestea justificând repararea

prejudiciului cauzat, impunând compensarea acestuia, or practica autorizării și

efectuării unor astfel de percheziții pun în pericol drepturile și libertățile

fundamentale ale omului, inviolabilitatea vieții private și de familie, a domiciliului,

fapt pentru care Republica Moldova a fost condamnată de mai multe ori la CEDO.

A mai afirmat că din totalitatea circumstanțelor de fapt indicate se constată

indubitabil că prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii

și ale instanțelor judecătorești i s-a cauzat un prejudiciu moral și consideră că are

dreptul la repararea acestuia, iar caracterul îndelungat, grav al suferințelor psihice

suportate, onoarei și demnității umane afectate, drepturilor și libertăților lezate,

explică întinderea cuantumului prejudiciului moral solicitat ca despăgubire în sumă

de 100 000 lei, care este o sumă rezonabilă și proporțională, compensație bănească

ce poate într-o anumită măsură atenua, compensa restrângerile drepturilor și

libertăților îngrădite și încălcate, prejudiciul moral cauzat, și asigura respectarea

principiului echității, care nu poate fi compensat doar numai prin simpla constatare

a faptului dat.

La fel a apreciat că prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești i-a fost cauzat un prejudiciu material în

sumă de 6400 lei, care urmează a-i fi compensat în corespundere cu prevederile art.

7 al Legii nr. 1545-XIII din 25.02.1998, acesta constituind cheltuieli de asistență

juridică pe cauza penală intentată în privința sa.

În aceeași ordine de idei a menționat că la caz s-a stabilit indubitabil faptul

acțiunilor ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești și cauzarea prejudiciului moral și material ca urmare a acțiunilor

ilegale efectuate de aceștia, precum și dreptul său de a se adresa în instanța de

judecată în vederea reparării prejudiciului cauzat, fapt ce atestă temeinicia acțiunii

și atragerea răspunderii statului pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat și care urmează

a fi reparat integral de către pârâți.

Reclamantul a solicitat încasarea din contul bugetului de stat, prin intermediul

3

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, a sumei de 6400 lei cu titlu de

prejudiciu material și sumei de 100000 lei, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, obligarea Procuraturii Generale a Republicii Moldova de a-i aduce

scuze oficiale în formă scrisă, încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 6000

lei pentru serviciile de asistență juridică precum și încasarea altor cheltuieli de

judecată suportate la examinarea cauzei.

Prin hotărârea din 18 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

acțiunea înaintată de Andrei Brînza s-a admis parțial; s-a încasat de la bugetul de

stat, prin intermediul Ministerului Justiției, în beneficiul lui Andrei Brînza, suma în

mărime de 6400 lei cu titlu de compensație a prejudiciului material, suma în mărime

de 20000 lei cu titlu de compensație a prejudiciului moral, cauzat prin acțiunile

ilicite ale organului de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești, precum și cheltuieli de judecată, compuse din cheltuieli de judecare a

cauzei, suportate de reclamant pentru asistența juridică, în sumă de 6 000 lei și

pentru transport, în sumă de 421 lei, iar în total, suma în mărime de 32821 lei; în

rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

În susținerea soluției sale, prima instanță, cu trimitere la prevederile art. 1422

alin. (1) din Codul civil, art. 3 alin. (1) lit. a), c), art. 6 lit. b), art. 11 din Legea

privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești, a concluzionat

că în perioada 23 septembrie 2015, când reclamantul a fost recunoscut în calitate de

bănuit, și 26 decembrie 2015, când a fost scos de sub urmărire penală, acesta a

suportat suferințe fizice și psihice, fiindu-i cauzat stres, sentimente de frustrare și

stare de neliniște, suferințe morale, pentru care va acorda o compensație în sumă de

5000 lei.

Totodată, prima instanță a statuat că întemeierea ordonanței de scoatere de sub

urmărire penală pe faptul că nu a fost posibil de a acumula probe, care să confirme

că anume reclamantul a sustras pilonii, este suficient pentru a constata

imperfecțiunea în activitatea organului de urmărire penală.

În continuare, prima instanță a subliniat că, ținând cont de gravitatea încălcării

drepturilor reclamantului garantate de art. 6 și 8 CEDO, va acorda reclamantului, în

calitate de compensație a prejudiciului moral cauzat prin percheziție, suma de 15000

lei.

Cu privire la pretențiile despre compensarea prejudiciului material, instanța de

fond a reținut că reclamantul a prezentat bonurile de plată din 23 septembrie 2015

și 20 decembrie 2016, din care rezultă că a achitat avocatei Larisa David, pentru

asistența juridică pe cauza penală, suma în mărime de 6400 lei.

Prin decizia din 14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova și s-a menținut hotărârea din

18 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Instanța de apel în susținerea soluției sale a statuat că, prin aprecierea eronată

dată de organul de urmărire penală și de procurori materialului probator și

circumstanțelor reflectate în actele cauzei penale, intimatul/reclamant neîntemeiat a

fost recunoscut în calitate de bănuit și nejustificat supus urmăririi penale.

Totodată, instanța de apel a nuanțat că este inexplicabilă, din punct de vedere a

legislației procesual penale, efectuarea percheziției la domiciliul

intimatului/reclamant, după emiterea în privința lui a ordonanței de scoatere de sub

4

urmărire penală.

În opinia instanței de apel, sunt derizorii declarațiile apelantului despre aceea că

intimatul nu ar fi fost tras ilegal la răspundere penală și nici nu i s-a acordat statul

de condamnat, fiind doar în calitate de bănuit de comiterea unei infracțiunii în baza

probelor acumulate în cadrul urmăririi penale, or, într-o astfel de manieră descrisă

de apelant, în lipsa probelor veridice și plauzibile, dincolo de orice îndoială

rezonabilă, contrar prevederilor art. 21 din Constituție, organul de urmărire penală

poate trage la răspundere penală orice persoană, iar Legea nr. 1545-XIII din 25

februarie 1998 devine inaplicabilă.

În același sens, instanța de apel a menționat că o asemenea abordare este

construită pe o înțelegere eronată a textului și spiritului prevederilor Legii nr. 154-

XIII din 25 februarie 1998, care face o distincție clară a acțiunilor ilicite a organului

de urmărire penală bazată pe erori sau rezultate din intenție criminală.

La fel, instanța de apel a punctat că Legea nominalizată supra, nu instituie o

condiție specială privind existența unui act juridic separat, prin care să fie declarate

ca fiind ilegale acțiunile organului de urmărire penală, or, înseși ordonanța de

scoatere de sub urmărire penală, este unica dovadă legală suficientă, care denotă

tragerea ilegală a persoanei la răspundere penală.

În aceeași ordine de idei, instanța de apel a notat că la faza de urmărire penală,

lui Andrei Brînza i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale, dânsul

fiind supus unor inconveniențe, pe care li-a suportat în urma acțiunilor ilicite ale

organului de urmărire penală, a procuraturii, precum și a gradului de mediatizare a

cauzei penale și impactul atât asupra reclamantului/intimat, cât și asupra familiei

sale, de fapt acest impact nici nu a fost dezmințit de apelant.

În ce privește prejudiciul material, instanța de apel a reținut că acesta a fost

probat, fiind constituit din suma achitată avocatului, care este una reală, necesară și

corespunde criteriului de rezonabilitate.

La 31 mai 2019 Ministerul Justiției al Republicii Moldova a declarat recurs

împotriva deciziei din 14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului recurentul a reiterat circumstanțele expuse în fața

instanțelor ierarhic inferioare, insistând că instanța de apel, verificând legalitatea și

temeinicia hotărârii primei instanțe, eronat a interpretat dreptul material care

reglementează aprecierea prejudiciului material și moral, precum și faptul că,

instanța de apel nu și-a motivat concluziile sale privind admiterea unor probe.

Astfel, recurentul a invocat că pentru angajarea răspunderii statului pentru

prejudiciul cauzat prin erori judiciare și de urmărire penală, sunt necesare unele

condiții speciale, și anume existența faptei ilicite, or, la materialele cauzei nu există

nici un act care ar confirma ilegalitatea acțiunilor autorităților statului.

La fel, recurentul a invocat faptul că prejudiciul material nu a fost probat, iar,

prejudiciul moral urmează a fi privit ca o compensare și nicidecum ca obținerea

unor foloase necuvenite.

În acest sens, recurentul a solicitat casarea deciziei din 14 martie 2019 a Curții

de Apel Chișinău și a hotărârii din 18 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Centru, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea înaintată de Andrei

Brînza să fie respinsă ca neîntemeiată.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

5

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 14 martie 2019, fiind

expediată participanților la proces, iar conform ștampilei aplicate pe copia scrisorii

de însoțire, a fost recepționată de către recurent la 08 mai 2019 (f.d. 150).

Astfel, luând în considerare cele menționate, se apreciază că cererea de recurs

depusă de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova a fost declarată în

termenul legal de 2 luni, prevăzut de art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova

consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care

se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar

alin. (4) prevede că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie

temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau

ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Ministerul Justiției al

Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4) Cod de procedură civilă, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica

la ilegalitatea deciziei contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului

cauzei.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a actului

judecătoresc recurat.

Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII

Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor

de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul

dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în

afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură

civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect

procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar

probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.

130 Cod de procedură civilă. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind

încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

6

Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute

în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la

justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a

admisibilității recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea unei

cereri introduse ре о cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile

stabilite pentru о cale de atac ordinară. Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare

și interpretare unitară a legislației și îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă

a justiției, fiind în deplină concordanță cu art. 6 din CEDO (hotărârea Trevisanato

contra Italiei din 15 septembrie 2016).

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova ca fiind

inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 Cod de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecător Ion Druță

judecătorii Tatiana Vieru

Nina Vascan

7