2ra-410/19 — repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organului de urmarire penala, ale procuraturii si ale instantelor judecatoresti

2ra-410/19 — repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale organului de urmarire penala, ale procuraturii si ale instantelor judecatoresti (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-410/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud.: V. Chisilița)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: N. Simciuc, I. Țurcanu, I. Cotruță)

Î N C H E I E R E

06 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ministerul Justiției,

reprezentat de Daniel Pantea,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către

Gheorghe Frangu împotriva Ministerului Justiției cu privire la repararea

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești,

împotriva deciziei din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-au respins cererile de apel depuse de Ministerul Justiției și Procuratura Generală,

fiind menținută hotărârea din 27 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani,

c o n s t a t ă :

La 25 septembrie 2017, Gheorghe Frangu, reprezentat de avocatul Olga

Demidova-Murzac a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului

Justiției cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, la 16 octombrie 2012, în privința

sa a fost pornită urmărirea penală în baza art. 310 alin. (1) din Codul penal

(falsificarea probelor în procesul civil de către un participant la proces sau de către

reprezentantul acestuia), iar, la 18 februarie 2013 a fost recunoscut în calitate de

bănuit.

Gheorghe Frangu a relatat că, la 02 mai 2013, procurorul din cadrul Procuraturii

r-lui Cahul A. Scripcenco, a emis ordonanța cu privire la scoaterea de sub urmărire

penală a acestuia, în conformitate cu art. 284 alin. (2), pct. 2 și alin. (3) din Codul de

procedură penală (Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală are loc cînd aceasta

este bănuit sau învinuit și se constată că: există vreuna din circumstanțele prevăzute

la art.275 pct.1)–3), inclusiv dacă fapta constituie o contravenție).

Totodată, reclamantul a menționat că, la 07 mai 2014, de către procurorul

Grigore Dîntu, din cadrul secției de exercitare și conducere a urmăririi penale a

Procuraturii mun. Chișinău, a fost emisă ordonanța de punere sub învinuire a lui

Gheorghe Frangu, care i-a fost adusă la cunoștință la 17 iunie 2014.

1

Reclamantul Gheorghe Frangu a susținut că prin sentința din 31 octombrie

2014 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău, procesul penal de învinuire a sa în baza

art. 310 alin. (1) din Codul penal a fost încetat, deoarece actele organului de urmărire

penală emise ulterior scoaterii de sub urmărire penală sunt nule de drept, cu

încălcarea normelor de procedură. Or, la adoptarea acestora nu au fost respectate

prevederile art. 22 și 287 alin. (4) din Codul de procedură penală, precum și art. 4

din protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

fundamentale.

Mai mult, reclamantul a specificat că prin decizia din 02 februarie 2015 a Curții

de Apel Chișinău, au fost respinse cererile de recurs depuse de Danil Concianji,

reprezentat de avocatul Gheorghe Cobzac și procurorul Oleg Gonța, fiind menținută

sentința din 31 octombrie 2014 a Judecătoriei Centru, mun. Chișinău.

În consecință, Gheorghe Frangu a menționat că urmărirea penală a fost

efectuată contrar prevederilor art. 254 alin. (1) din Codul de procedură penală

(organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile prevăzute de lege pentru

cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă, a circumstanțelor cauzei pentru

stabilirea adevărului). Astfel, urmărirea penală a fost efectuată doar în sensul

acuzării sale, ceea ce atestă că urmărirea penală a fost desfășurată unilateral și cu

grave abateri de la cerințele codului de procedură civilă.

Totodată, reclamantul a invocat că prin punerea sub învinuire și expedierea

dosarului penal în instanța de judecată, i-a fost cauzat prejudiciu material format din

cheltuielile suportate pentru asistența juridică și anume, potrivit contractului din 04

martie 2013 a achitat avocatului suma de 5000 lei, ulterior, având în vedere că cauza

penală a fost examinată de Judecătoria Centru, mun. Chișinău, a fost nevoit să

încheie un nou contract cu alt avocat și pentru serviciile acestuia a achitat suma de

11500 lei, iar, pentru apărarea intereselor sale în instanța de apel, a achitat avocatului

5000 lei.

Prin urmare, Gheorghe Frangu a specificat că deține funcția de director al SA

„Combinatul de Vinuri Taraclia” și în urma acțiunilor ilegale ale procuraturii și

organului de urmărire penală, i-a fost prejudiciată reputația profesională. Situația

dată fiind subiect de discuții nu numai în cadrul întreprinderii, dar și în tot orașul

Taraclia, ceea ce i-a provocat stări de stres și suferințe psihice enorme.

Gheorghe Frangu a solicitat încasarea prejudiciului material cauzat prin

acțiunile ilegale ale organelor de urmărire penală și ale procuraturii în sumă de

21500 lei, a prejudiciului moral în sumă de 100 000 lei și a cheltuielilor de judecată

în sumă de 4000 lei.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Procuratura Generală.

În cadrul judecării cauzei, pârâtul Ministerul Justiției și intervenientul accesoriu

Procuratura Generală au depus referință în întâmpinarea cererii de chemare în

judecată, prin care a cerut respingerea acțiunii (f.d. 64-68, 81-82).

Prin hotărârea din 27 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

acțiunea formulată de Gheorghe Frangu, a fost admisă parțial.

A fost dispusă încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul

Ministerului Justiției în beneficiul lui Gheorghe Frangu, a prejudiciului moral în

sumă de 10000 lei, a cheltuielilor de asistență juridică suportate la examinarea cauzei

penale în sumă de 21500 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 4000 lei. În rest,

2

cerințele înaintate de Gheorghe Frangu au fost respinse ca neîntemeiate (f.d. 95, 100-

107).

Împotriva acestui act judecătoresc, Procuratura Generală și Ministerul Justiției

au depus cereri de apel (f.d. 97-99). În apărare, Gheorghe Frangu, reprezentat de

avocatul Olga Demidova-Murzac a formulat o referință, solicitând respingerea

cererilor de apel, cu menținerea hotărârii din 27 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Buiucani (f.d. 134-136).

Prin decizia din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, au fost respinse

cererile de apel depuse de Procuratura Generală și Ministerul Justiției, fiind

menținută hotărârea din 27 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani (

f.d. 139, 140-149).

Referitor la procesul de luare a acestei soluții, instanța de apel a constatat că

prima instanță a elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea

cauzei, a aplicat normele de drept material și procedural, ca rezultat pronunțând o

hotărâre întemeiată.

La 15 decembrie 2018, Ministerul Justiției, reprezentat de Daniel Pantea a

declarat recurs împotriva deciziei din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând casarea acesteia și a hotărârii din 27 martie 2018 a primei instanței, cu

pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

În motivarea ilegalității deciziei contestate, recurentul a afirmat că soluția

instanței de apel este neîntemeiată în condițiile în care intimatul-reclamantul nu a

fost tras la răspundere penală și nici nu i s-a acordat statut de condamnat, fiind doar

în calitate de învinuit/inculpat de comiterea unei infracțiuni în baza probelor

acumulate în cadrul urmăririi penale.

Totodată, Ministerul Justiției a specificat că instanța de apel a analizat arbitrar

poziția participanților la proces și a evitat aprecierea argumentului reprezentantului

său cu privire la importanța constatării ilegalității actului procedural emis de organul

de drept.

La 04 februarie 2018, în conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de

procedură civilă, Curtea Supremă de Justiție a comunicat cererea de recurs lui

Gheorghe Frangu și Procuraturii Generale, informând că referința se depune în

termen de o lună de la data primirii scrisorii. În mod corespunzător, dacă referința

nu este prezentată în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa

acesteia (f.d. 163).

Până la data stabilită pentru examinarea chestiunii admisibilității recursului, în

adresa Curții Supreme de Justiție nu a parvenit referința prin care intimatul și

intervenientul accesoriu să-și expună poziția față de temeiurile recursului.

Examinând admisibilitatea recursului, fără prezența participanților la proces, în

acord cu procedura specificată la articolul 440 din Codul de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că cererea de recurs formulată de Ministerul Justiției

este inadmisibilă, pentru motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

3

Instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces echitabil

prevăzute la articolul 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale (a se vedea Lebedinschi vs Republica Moldova, 16

septembrie 2015, parag. 32, Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, parag. 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi efectuată

și analizată prin prisma articolului sus - citat, care cuprinde, în mod particular,

dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Instanța de recurs observă că dreptul de acces la un tribunal poate fi limitat,

inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de

atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care

se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere. În acest sens, criteriile

pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai

stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia,

Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie 2016, parag. 34; Miessen vs Belgia, 16

octombrie 2016, parag. 64; Samardžić vs Croația, 20 iulie 2017, parag. 28; Zubac vs

Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, parag. 82).

La început, judecătorul raportor a făcut un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în corespundere cu articolul 439 alin. (2) din Codul de procedură

civilă. Așadar, în conformitate cu articolul 433 lit. a1), b), c) și d) din Codul de

procedură civilă, instanța de judecată a verificat dacă actul judecătoresc poate fi

atacat cu recurs, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana

îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în

termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cererii se referă la decizia din 26 septembrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul

429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

În baza cercetării materialelor cauzei, completul de judecată nu a identificat

faptul că recursul a fost examinat anterior, fiind respectate, totodată, dispozițiile

articolului 430 din Codul de procedură civilă, cu privire la subiecții abilitați cu

dreptul de a depune recurs.

În conformitate cu articolul 434 din Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel. Termenul respectiv este de decădere și nu poate fi

restabilit. Această limită temporală este esențială pentru a asigura buna administrare

a justiției și, în special, principiul securității juridice (a se vedea Marc Brauer,

ibidem, parag. 35; Tence vs Slovenia, 31 mai 2016, parag. 31).

La 11 octombrie 2018, Curtea de Apel Chișinău a expediat participanților la

proces copia deciziei integrale din 26 septembrie 2018 (f.d. 150), fiind recepționată

de către recurent la 19 octombrie 2018 (f.d. 161).

Drept consecință, instanța de recurs constată că cererea de recurs depusă la 15

decembrie 2018 a fost declarată în termenul prevăzut mai sus.

În continuare, completul de judecată a audiat raportul verbal al judecătorului

raportor, cu privire la esența și temeiurile recursului, inclusiv dacă argumentele

recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate întrunesc criteriile formale din

articolul 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

4

Articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă dictează regula principală,

potrivit căreia, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în

cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural.

La acest capitol, alin. (2) și (3) din articolul 432 din Codul de procedură civilă

prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de

drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat. Iar, alin. (4) stabilește că

săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare

a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar fi putut

conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară sau în cazul

în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului. Mai mult, modul de prezentare și formulare a chestiunilor de drept a fost

explicitat în punctele 22 – 27 din Hotărârea explicativă nr. 5 din 11 noiembrie 2013

a Plenului Curții Supreme de Justiție (a se vedea similar Trevisanato vs Italia; 16

decembrie 2016, parag. 22 – 23, 36).

În mod corespunzător, instanța de recurs notează că reglementările referitoare

la rigorile impuse de articolul 432 alin. (1) - (4) din Codul de procedură civilă sunt

redactate suficient de clar și îndeplinesc criteriul de previzibilitate. Mai mult, scopul

acestui articol este, atât de a proteja interesul recurentului de a obține, după caz,

casarea sau modificarea deciziei atacate, cât și de a păstra rolul Curții Supreme de

Justiție de a se ocupa numai de probleme de o importanță semnificativă specificat în

articolul 1 alin. (2) din Legea nr. 789-XIII din 26 martie 1996 (a se vedea Zubac,

ibidem, parag. 83, 105 - 106).

În consecință, limitările impuse de articolul 432 alin. (2) – (4) din Codul de

procedură civilă urmăresc un scop legitim, respectând în același timp cerințele

securității juridice și bunei administrări a justiției (a se vedea Beniamin Nersesyan

vs Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Marc Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen,

ibidem, parag. 67; Sturm vs Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36; Zubac, ibidem,

parag. 98). Persoanele vizate trebuie să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a

se vedea Ronald Vermeulen vs Belgia, 17 iulie 2018, parag. 44).

Astfel, instanța de judecată conchide că judecarea recursului, exercitat conform

rigorilor impuse de articolul 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, are caracter

devolutiv numai pentru problemele de drept material și procedural. Curtea Supremă

de Justiție verifică doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt. În acest caz,

instanța de recurs nu cercetează cum a fost reflectată realitatea obiectivă a faptelor

determinate de instanțele ierarhic inferioare, cu excepția situației în care constatările

pot fi considerate arbitrare sau vădit nerezonabile.

Instanța de judecată observă că recurentul Ministerul Justiției a criticat decizia

din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău în baza articolului 432 alin. (2),

lit. c) și alin. (4) din Codul de procedură civilă. Totuși, în virtutea principiului jura

novit curia, instanța de recurs are competența de a decide asupra caracterului juridic

al argumentelor inserate în cererea de recurs, prin examinarea lor, în lumina

temeiurilor articolului 432 alin. (2), (3), (4) din Codul de procedură civilă.

Instanța de judecată notează că recurentul nu a criticat textele de lege aplicate

de instanța de apel. Mai mult, nu a dat detalii cu privire încălcările comise de instanța

de apel pe care le-ar fi considerat esențiale.

5

Cu referire la calitatea motivării deciziei atacate, completul de judecată notează

că întinderea obligației de a motiva hotărârea poate varia în dependență de

circumstanțele specifice, natura și complexitatea cauzei (a se vedea Ruiz Torija vs

Spania, 9 decembrie 1994, parag. 29). Prin urmare, în lumina împrejurărilor din

speță, instanța de recurs reține că instanța de apel și-a motivat amplu decizia și a

răspuns la toate argumentele esențiale ale cauzei (a se vedea deciziile de

inadmisibilitate în cauzele Victor Harovschi vs Moldova, 18 noiembrie 2008;

Fundația pentru Copii Speranța vs Moldova, 17 octombrie 2017 sau Calancea și alții

vs. Moldova, 6 februarie 2018, parag. 20, 34 – 35).

Instanța de recurs relevă că recurentul a pretins, într-un mod abstract, că

instanța de apel a interpretat în mod eronat legea, fără a invoca argumente referitoare

la ilegalitatea deciziei atacate. În acest context, dacă instanța ar purcede la

examinarea cererii de recurs motivate într-o asemenea manieră, atunci s-ar substitui

autorului acesteia în formularea unor critici împotriva actului judecătoresc, ceea ce

ar echivala cu un control efectuat din oficiu și ar pune la îndoială obiectivitatea și

nepărtinirea completului de judecată. Or, un atare exercițiu este inadmisibil în

condițiile în care, prin prisma articolului 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură

civilă, cererea de recurs trebuie să cuprindă esența și temeiurile recursului, precum

și argumentul ilegalității deciziei atacate.

În orice caz, completul de judecată observă că recurentul, reprezentat de Daniel

Pantea, a formulat prezenta cerere după ce a beneficiat de o procedură contradictorie

în fața instanțelor ierarhic inferioare. De altfel, acesta a avut ocazia de a-și prezenta

elementele de probă și de a-și apară cauza în mod liber, fiind audiat de o primă

instanță și de o instanță de apel, care au fost competente de a examina toate

chestiunile de fapt și de drept invocate de părți și relevante litigiului (a se vedea A.

Menarini Diagnostics S.R.L. vs Italia, 27 septembrie 2011, parag. 59; Akaki

Tchaghiashvili, 2 septembrie 2014, parag. 34, Samardžić, ibidem, parag. 31, Gohe

și alții vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 41 - 43).

Pe baza celor prezentate, completul de judecată constată că observațiile

Ministerului Justiției nu dezvăluie nicio aparență a încălcării normelor de drept

material sau procedural, dar nici a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului. Prin urmare, raționamentele inserate în recurs nu pot fi calificate ca

esențiale și nu ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea acestuia spre

examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească

contestată. În mod corespunzător, punctele de vedere al recurentului nu sunt

compatibile cu cerințele prevăzute la articolul 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de

procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde condiției

de a fi efectiv (a se vedea, inter alia, Petrovic vs Luxemburg, 17 februarie 2011,

parag. 31 – 33, Sturm, ibidem, parag. 32).

Considerațiile de mai sus sunt suficiente pentru a permite instanței de judecată

de a reține existența temeiului prevăzut la articolul 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă. În atare condiții, conjunctura respectivă confirmă că marja de apreciere a

instanței de recurs nu a fost disproporționată cu obiectivele securității raporturilor

juridice și bunei administrări a justiției, după caz, s-a accentuat rolul instanței

supreme de a interpreta uniform legea și de a soluționa litigiile apărute în cadrul

aplicării legilor, în raport cu obiecțiile formulate în recurs. Deci, în opinia instanței,

6

normele de drept nu au format un obstacol care să afecteze esența dreptului

recurentului de acces la un tribunal.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de

articolul 6 parag. 1 din C.E.D.O., instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre

judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și de trăsăturile

speciale ale procedurii în ordine de recurs (a se vedea, inter alia, Latourniere vs

Franța, 10 decembrie 2002, parag. 2; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.

71 – 74). În concepția instanței europene, articolul 6 parag. (1) nu impune motivarea

detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale

specifice, respinge un recurs ca fiind lipsit de șanse de succes (a se vedea, mutatis

mutandis, Kukkonen vs Finlanda (nr. 2), 13 ianuarie 2009, parag. 24; Papaioannou

vs Grecia, 2 iunie 2016, parag. 45; Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag. 46;

Guelfucci vs Franța, 3 iulie 2018, parag. 42 - 44). Aceste raționamente se transpun

direct în cazul de față, de vreme ce esența și temeiurile din recursul dedus judecății,

inclusiv și argumentele din el, nu sunt în stare să afecteze legalitatea deciziei atacate

sau a procedurii în ansamblu.

Având în vedere circumstanțele care preced, completul de judecată decide în

mod unanim că recursul declarat de Ministerul Justiției, reprezentat de Daniel Pantea

nu ridică probleme de drept și nu poate fi acceptat spre examinare în fond, urmând

a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu articolul 270, articolul 433 lit. a) și articolul 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Ministerul Justiției, reprezentat

de Daniel Pantea.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

Judecătorii Maria Ghervas

Nina Vascan

7