3ra-802/19 — contestarea actului administrativ

3ra-802/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.3ra-802/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (N.Patrașcu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Vl.Clima, E.Palanciuc, A.Malîi)

Î N C H E I E R E

10 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Nicolae Craiu

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului depus de Casa Națională de Asigurări

Sociale,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată

depusă de reprezentantul reclamantei Verei Diordeiciuc, avocatul Denis Lesnic

împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului

administrativ,

împotriva deciziei din 20 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău prin care a

fost respins apelul declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale și a fost

menținută hotărârea din 01 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

c o n s t a t ă

La data de 15 mai 2018, reprezentantul reclamantei Verei Diordeiciuc,

avocatul Denis Lesnic a depus cerere de chemare în judecată împotriva Casei

Naționale de Asigurări Sociale cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii s-a indicat că reclamanta Vera Diordeiciuc a activat în

organele Procuraturii din anul 1991 până în anul 2007, având o vechime în muncă

de peste 16 ani.

A menționat că, în anul 2014, la atingerea vârstei de 50 ani, în conformitate cu

Legea cu privire la Procuratură nr. 902 din 29 ianuarie 1992, în vigoare la acel

moment, i-a fost stabilită pensia pentru vechime în muncă, în mărime de 80% din

salariul mediu lunar, potrivit funcției deținute, pe care o primea cu respectarea

obligatorie a principiului recalculării pensiei, la fiecare majorare ordinară a

salariului lunar al procurorului în exercițiu, și a durat aceasta până la sfârșitul anului

2011.

A susținut că, în corespundere cu prevederile art. 34 alin. (6) a Legii nr. 118-XV

din 14 martie 2003 cu privire la procuratură, procurorii pensionari beneficiau de

dreptul de recalculare a pensiei în dependență de majorarea salariului procurorului

în exercițiu.

A afirmat că, potrivit art. 73 alin. (8) din Legea nr. 294-XVI din 25 decembrie

2008 cu privire la Procuratură, procurorii pensionați de asemenea beneficiau de

dreptul de recalculare a pensiei pentru vechime in muncă odată cu majorarea

generală a salariului procurorilor în exercițiu, astfel încă odată fiindu-i reconfirmat

prin Lege dreptul la recalculare a pensiei în mărime de 80% din salariul

procurorului în exercițiu conform funcției deținute dobândită legal la 01 iunie 2010.

A relatat că faptul dobândirii la 25 mai 2004 a dreptului de recalculare a pensiei

la majorarea salariului de funcție a procurorului în exercițiu și utilizării acestui drept

până la sfârșitul anului 2011 nu este negat nici de pârât.

Conform Legii nr. 37 din 07 martie 2013 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 355 din 23 decembrie 2003 „ Cu privire la sistemul de salarizare în

sistemul bugetar ”, salariul procurorului s-a majorat cu 35%, care se efectuează

începând cu 01 ianuarie 2013 (Monitorul Oficial nr. 69-74 art. 225).

Potrivit art. XXIX din Legea nr. 152 din 01 iulie 2016 pentru modificarea și

completarea unor acte legislative, începând cu 01 august 2016 salariul de funcție al

procurorului se stabilește în raport cu salariul judecătorului, conform Legii nr. 328

din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor și Legii nr. 3

din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, ținându-se cont de nivelul

procuraturii în care își desfășoară activitatea și de vechimea în muncă în funcția de

procuror.

A considerat că CNAS din motive neîntemeiate, la momentele respective, nu a

efectuat recalcularea pensiei, astfel lipsindu-o de dreptul dobândit licit în anul 2004

de recalculare a pensiei, stabilindu-i mărimea pensiei cu aplicarea mecanismului

general de indexare a acesteia la 01 aprilie a fiecărui an.

A comunicat că la 19 aprilie 2018, considerând că organele de asigurări sociale

i-au încălcat grav dreptul la proprietate (pensie), dobândit anterior licit prin

aplicarea obligatorie pentru procurori pensionați a principiului recalculării pensiei la

majorarea ordinară a salariului lunar al procurorului în funcție, s-a adresat cu o

cerere prealabilă întru restabilirea sa în dreptul de a beneficia de principiul

recalculării pensiei în legătură cu majorarea salariului procurorului în funcție

potrivit prevederilor Legii nr. 37 din 07 martie 2013 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 355 din 23 decembrie 2003 cu privire la sistemul de salarizare

în sistemul bugetar, Legii nr. 3 din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură și

articolului XXIX din Legea nr. 152 din 01 iulie 2016 pentru modificarea și

completarea unor acte legislative.

La 03 mai 2018, CNAS a expediat în adresa sa Decizia nr. D-893/18 din 03 mai

2018 prin care i-a refuzat în admiterea cerințelor.

A considerat Decizia CNAS nr. D-893/18 din 03 mai 2018 prin care s-a refuzat

în admiterea cerințelor ca ilegală și pasibilă de a fi anulată cu obligarea CNAS de a

recalcula și achita pensia conform cerințelor formulate în prezenta cerere din

următoarele considerente: Pârâtul, la examinarea cerințelor prealabile, nu a

determinat corect raportul juridic în cauză, circumstanțe importante pentru

soluționarea litigiului, nu a luat în considerație, că Legea nr. 56 din 09 iunie 2011

pentru modificarea și completarea unor acte legislative, prin care au fost abrogate

alin. (3)-(10) ale art. 73 din Legea nr. 294 din 25 decembrie 2008 cu privire la

Procuratură nu este aplicabilă în cazul din speță, deoarece contravine normelor

CEDO, practicii unanim recunoscute a CtEDO, Constituției Republicii Moldova,

Hotărârilor Curții Constituționale, legislației civile naționale și principiului

securității juridice, instituit în jurisprudența instanțelor internaționale și naționale de

justiție.

2

În susținerea temeiniciei cerințelor a argumentat că, conform Legii nr. 902 din

29 ianuarie 1992 cu privire la Procuratură, Legii nr 118-XV din 14 martie 2003 cu

privire la Procuratură (ajustată la Legea nr 544 din 20.07.1995 cu privire la statutul

judecătorului), Legea nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură,

ca procuror în demisie, deține dreptul la toate înlesnirile, garanțiile, recompensele și

suplimentele prevăzute pentru judecător.

De aceleași stipulări prevăzute în Legea nr. 118-XV din 14 martie 2003 cu

privire la Procuratură și Legea nr 294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la

Procuratură, s-au bucurat și procurorii, fapt de care a beneficiat până la sfârșitul

anului 2011. Mai mult ca atât, procurorii pensionați până la adoptarea Legii nr. 118-

XV din 14.03.2003 (reclamanta pensionat în 2006) primeau pensiile conform

prevederilor Legii nr 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului. Atât

Legea nr 294-XVI din 25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură, cât și cele

anterioare (din 1992 și 2003) asigură reglementarea garanțiilor sociale, una din ele

fiind acordarea pensiei procurorului ca entitate de demnitate publică, la o anumită

vârstă - 50 ani, cu respectarea obligatorie a principiului de recalculare a pensiei la

fiecare creștere ordinară a salariului lunar al procurorului în funcție.

A declarat că, prin hotărârea nr. 4 din 27 ianuarie 2000 privind controlul

constituționalității unor prevederi din Legile care reglementează asigurarea cu

pensii a judecătorilor, procurorilor, anchetatorilor Procuraturii și funcționarilor

publici, Curtea Constituțională a reținut că: „Dreptul cetățeanului la asigurarea cu

pensie se află în dependență directă de caracterul activității social-utile prestate.

Pensiile pentru vechime în muncă ale judecătorilor, procurorilor (...) au fost

obținute prin munca prestată de aceștia, prin exercitarea unor funcții speciale, de

importanță majoră pentru societate, în acest context, Curtea a reținut anterior, că

statutul juridic al unor categorii de persoane este determinat de nivelul juridico-

organizatoric al organelor în care acestea activează, de caracterul și complexitatea

activității prestate, de responsabilitățile și exigențele de calificare pe care această

activitate le implică. Garanțiile sociale și retribuția acestor funcționari determină

faptul că statutul lor juridic să se distingă de statutul altor categorii de funcționari.

De aici și necesitatea instituirii unui nivel sporit de asigurare materială și socială.

Instituirea pensiei speciale (de funcție) pentru procurori, la fel ca și pentru

judecători, nu reprezintă un privilegiu, aceasta fiind justificată în mod obiectiv ca o

compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigorile statutului special,

căruia trebuie să se supună procurorii, statut sever și restrictiv, stabilit prin lege de

către Parlament”.

Aceeași instanța de jurisdicție constituțională, a indicat și pentru viitor

organelor cu drept de inițiativa legislativă că: „ la adoptarea unor Legi noi și a altor

acte juridice este inadmisibil de a diminua protecția juridică a statutului

judecătorului, procurorului”.

Totodată, Curtea Constituțională s-a pronunțat univoc asupra faptului că

cuantumul pensiei, stabilite printr-o lege anterioară, nu poate fi micșorat, iar plata

pensiei fixate, nu poate fi suspendată prin act normativ adoptat ulterior.

Sub acest aspect Curtea Constituțională prin Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie

2011 privind controlul constituționalității unor legi de modificare a condițiilor de

asigurare cu pensii și alte plăți sociale pentru unele categorii de salariați, a declarat

neconstituționale art. II și pct. 7, 9 ale art. III din Legea nr. 56 din 09 iunie 2011

3

pentru modificarea și completarea unor acte legislative.. în partea referitoare la art.

461 al Legii nr. 156 din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de

stat. Art. II din Legea 56 din 09.06.2011 face referire la modificarea art. 26, 31, 32,

321, 322, 323, 33 ale Legii nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul

judecătorului.

A menționat că modificările la normele enumerate au fost declarate

neconstituționale integral, în condițiile sus enunțate, aceste legi nu se mai aplică nici

pentru procurorii pensionați până la 09 iunie 2011. Mai mult ca atât, Curtea

Constituțională în Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2011, la aprecierea

corespunderii prevederilor legale cu garanțiile dreptului de proprietate statuate de

art. 46 din Constituție, în paragrafele 77 - 80, a ținut cont de prevederile art. 4 din

Constituție și, conform practicii sale și de prevederile Convenției Europene și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reiterând că „drepturile care

decurg din sistemele de protecție socială, deși nu sunt menționate expres în

Convenția Europeană, intră totuși în domeniul său de aplicare, protecția socială

fiind precedată în accepțiunea sa largă, cuprinzând asistenta socială si cea medicală.

A susținut că, un asemenea drept social l-a dobândit licit odată cu acordarea

pensiei pentru vechime în muncă în anul 2004.

În consecință, dreptul la pensie cu aplicarea principiului recalculării ei la

creșterea ordinară a salariului procurorului în exercițiu este menținut de instanța de

jurisdicție constituțională și nu-1 exclude din utilitatea juridică.

Curtea Constituțională, prin Hotărârea nr. 9 din 2004, menționează că Dreptul

subiectiv, constituit în baza unei legi anterioare nu poate fi atins de cel născut sub

imperiul unei legi posterioare. Legea nouă nu este susceptibilă aplicării unor fapte

din trecut, cazurile contrare intrând în contradicție cu art. 22 din Constituție.

Conform regulii generale, legea nouă nu poate modifica regimul juridic a dreptului

anterior, îl poate suprima sau îl poate înlocui cu un alt drept, însă legea nouă nu

poate desființa modalitatea prin care legea anterioară a instituit dreptul respectiv și

efectele lui.

A remarcat că, art. 6 alin. (1) din Codul Civil al R.M. stipulează expres că

,,Legea civilă nu are efect retroactiv”. Astfel, când o lege noua modifică starea

legală anterioară cu privire la anumite raporturi de constatare, toate efectele

susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea

în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate prin interpretare, ca urmare a

adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea aplicării legii

anterioare.

Raportând normele legale la speța dată, reclamanta a relatat că prin refuzul

Casei Naționale de Asigurări Sociale de a recalcula pensia i s-a încalcat un drept

prevăzut de lege, drept dobândit de reclamant la momentul stabilirii pensiei și care

nu poate fi restrâns pe viitor.

Toate modificările operate ulterior în actele legislative, care reglementează

modul de calculare a pensiilor procurorilor au efect doar pentru persoanele

(procurorii) care vor beneficia de pensii după punerea în aplicare a modificărilor

respective, aceste modificări neavând efect retroactiv, potrivit regulilor generale de

acțiune a legii în timp. Or, dreptul constituit în baza unor legi anterioare nu poate fi

atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare. Conform regulii generale,

4

legea nouă nu poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, nu poate desființa

modalitatea prin care legea anterioară a instituit dreptul respectiv și efectele lui.

Prin urmare, reclamanta consideră ilegal și neîntemeiat răspunsul Casei

Naționale de Asigurări Sociale nr. D-893/18 din 03 mai 2018, ce lezează un drept

prevăzut de lege, cu obligarea Casei Națională de Asigurări Sociale să recalculeze și

să achite pensia pentru vechime în muncă, reieșind din salariul mediu lunar achitat

pentru funcția de procuror.

A indicat că, Casa Națională de Asigurări Sociale necesită să-i recalculeze

pensia pentru vechime în muncă ținând cont de majorarea salariului procurorului

începând cu 05 aprilie 2013, majorarea ulterioară de la 01 august 2016 (data intrării

în vigoare a Legii nr. 152) și de fiecare dată a majorării salariului procurorului în

exercițiu în funcția de procuror pe viitor.

A considerat că argumentul pârâtului - Casei Naționale de Asigurări Sociale,

precum că drepturile de pensionare a procurorilor sunt reglementate de prevederile

art. 462 din Legea nr. 156 din 14 octombrie 1998, privind pensiile de asigurări

sociale de stat, care însă nu prevede faptul că pensiile procurorilor și indemnizațiile

viagere se recalculează în cazul majorării generale a salariului procurorilor, nu

poate fi reținut deoarece art. 462 din Legea menționată a fost introdus prin LP nr.56

din 09 iunie 2011, MO 107-109/01 iulie 2011 art. 280, în vigoare 01 iulie 2011, iar

reclamanta beneficiază de pensie din 2004.

În ordinea expusă, întru asigurarea respectării principiului securității juridice, a

solicitat de a fi pusă în evidență hotărârea irevocabilă, pronunțată de instanțele

naționale în privința admiterii acțiunii civile a reclamantului Eugeniu Catana

(hotărârea judecătoriei Centru nr. 3-1443/15 din 25 aprilie 2016; Decizia CA

Chișinău nr. 3a-1265/16 din 30 martie 2017; încheierea CSJ nr. 3ra-804/17 din 19

iulie 2017), relevantă la acțiunea prezentată, potrivit căreia CNAS a fost obligată de

a recalcula și achita pensia pentru vechimea în muncă din salariu mediu lunar cu

recalcularea în cazul majorării generale a salariului procurorului în funcție.

Prin hotărârea din 01 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a

fost admisă acțiunea, s-a recunoscut ca fiind neîntemeiată decizia Casei Naționale

de Asigurări Sociale nr. D893/18 din 03 mai 2018 și s-a obligat Casa Națională de

Asigurări Sociale să recalculeze și să achite Verei Diordeiciuc pensia pentru

vechimea în muncă, reieșind din salariul mediu lunar achitat procurorului în cadrul

Procuraturii Teritoriale, ținând cont de majorarea salariului procurorului în exercițiu

funcției, începând cu data de 05 aprilie 2013.

Prin decizia din 20 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de Casa Națională de Asigurări Sociale și a fost menținută hotărârea din 01

octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

La adoptarea soluției instanța de apel a invocat că, Diordeiciuc Vera, a

dobîndit dreptul la pensie în anul 2004, în condițiile prevederilor Legii nr. 294 din

25 decembrie 2008 cu privire la Procuratură, respectiv, cu dreptul de a beneficia de

recalcularea pensiei, în dependență de majorarea salariului procurorului în exercițiu,

începînd cu luna următoare celei în care s-a majorat salariul, indiferent de faptul

dacă pensionarul lucrează sau nu în organele Procuraturii

Instanța de apel a invocat că, prevederile Legii nr. 294 din 25 decembrie 2008

cu privire la Procuratură, au fost abrogate odată cu adoptarea Legii nr.56 din

09.06.2011 pentru modificarea si completarea unor acte legislative, prin care au fost

5

abrogate alin.(3) - (10) al art.73 din Legea nr. 294 din 25 decembrie 2008 cu privire

la Procuratură.

Totodată, avînd în vedere că Legea civilă nu are caracter retroactiv, dreptul

dobîndit sub imperiul unei legi, nu poate fi diminuat printr-o lege ulterioară

Potrivit art. XXIX din Legea nr. 152 din 01 iulie 2016 pentru modificarea și

completarea unor acte legislative, începănd cu 01 august 2016, salariul de funcție al

procurorului, se stabilește în raport cu salariul judecătorului, conform Legii nr. 328

din 23 decembrie 2013 privind salarizarea judecătorilor și procurorilor și Legii nr. 3

din 25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, ținîndu-se cont de nivelul

procuraturii în care își desfășoară activitatea și de vechimea în muncă în funcția de

procuror.

Conform prevederilor art.51 din Legea nr. 328 din 23 decembrie 2013 privind

salarizarea judecătorilor și procurorilor, salariul de funcție al procurorului se

stabilește în raport cu salariul judecătorului, conform prezentei legi și Legii nr. 3 din

25 februarie 2016 cu privire la Procuratură, ținându-se cont de nivelul procuraturii

în care își desfășoar ă activitatea și de vechimea în muncă în funcția de procuror.

Salariul de funcție al procurorului din procuratura teritorială și procuratura unității

teritoriale autonome Găgăuzia se stabilește în cuantum de: a) 2,7 salarii medii pe

economie pentru procurorul care are o vechime în muncă în funcția de procuror de

pînă la 6 ani;b) 2,88 salarii medii pe economie pentru procurorul care are o vechime

în muncă în funcția de procuror de la 6 la 12 ani;c) 3,15 salarii medii pe economie

pentru procurorul care are o vechime în muncă în funcția de procuror de peste 12

ani. Salariul de funcție al procurorului din Procuratura Generală și procuratura

specializată se stabilește în cuantum de: a) 4,32 salarii medii pe economie pentru

procurorul care are o vechime în muncă în funcția de procuror de pînă la 16 ani;b)

4,5 salarii medii pe economie pentru procurorul care are o vechime în muncă în

funcția de procuror de peste 16 ani.

Instanța de apel a remarcat că, deși prin hotărârea Curții Constituționale nr.27

din 20 noiembrie 2011, au fost declarate neconstituționale acele prevederi care se

refereau la condițiile de pensionare pentru judecători, iar cele care se referă la

stabilirea pensiei pentru procurori, rămas în vigoare de la data adoptării și sunt în

vigoare și în prezent, în pricină, prevederile art.60 alin.(1) al Legii cu privire la

Procuratură nr. 294 din 25 decembrie 2008 (în vigoare pînă la 01 august 2016) este

menționat că salariul procurorului se stabilește în funcție de salariul judecătorului.

Respectiv si garanțiile sociale și beneficiile urmează a fi acordate în corespundere

cu același statut.

Potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) și alin. (2) din Legea cu privire la Curtea

Constituțională nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994, actele Curții Constituționale

sunt acte oficiale și executorii, pe întreg teritoriul țării, pentru toate autoritățile

publice și pentru toate persoanele juridice și fizice. Actele normative sau unele părți

ale acestora declarate neconstitu ționale devin nule și nu se aplică din momentul

adoptării hotărîrii respective a Curții Constituționale.

Instanța de apel a relatat că Diordeiciuc Vera, a dobîndit dreptul la pensie cu

recalculare în dependență de salariul procurorului în funcție în mod licit, odată cu

acordarea pensiei pentru vechime în muncă la data de 01 decembrie 2003, iar

drepturile diminuate prin normele Legii nr. 56 din 09 iunie 2011 pentru modificarea

6

și completarea unor acte legislative, ca drepturi potențiale sau aleatorii se referă la

viitorii procurori cu drept de pensionare.

Prin recursul depus la 13 mai 2019 Casa Națională de Asigurări Sociale a

solicitat casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe, cu emiterea

unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a indicat că instanța de apel nu a constatat și elucidat

toate circumstanțele necesare pentru examinarea obiectivă a cauzei, fiind aplicate

eronat normele de drept material și procedural și nu a fost aplicată legea care trebuia

să fie aplicată.

Examinând admisibilitatea recursului, completul specializat în cauze de

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

După cum rezultă din speță litigiul a fost soluționat în baza Legii

contenciosului administrativ nr. 793-XIV din data de 10 februarie 2000.

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod

intră în vigoare la 01 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a

prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din data

de 10 februarie 2000.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în

contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la

intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Prin urmare, completul specializat în cauze de contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție va aprecia condițiile de admisibilitate a recursului în conformitate cu

prevederile art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, adică conform reglementărilor

anterioare intrării în vigoare a Codului administrativ.

În conformitate cu art.195 Cod administrativ, procedura acțiunii în

contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.

Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu

excepția art.169–171.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Astfel recursul declarat la 13 mai 2019 se consideră a fi depus în termen.

În conformitate u art. 439 alin. (2, 3) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea

7

depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul

neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în

lipsa acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a

temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de

judecată instituit în conformitate cu alin.(2).

Examinând temeiurile recursului, completul specializat în cauze de contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2,3) și (4)

al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod

de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs.

8

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor

de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 și nu

conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, completul specializat în cauze de contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Casa Națională de Asigurări

Sociale nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2,3,4) al Codului

de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 193, 195, 230, 258 alin. (3) ale Codului administrativ

și art. 433 lit. a) al Cod de procedură civilă, completul specializat în cauze de

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale se declară

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecător Tamara Chișca-Doneva

Judecătorii Nicolae Craiu

Iurie Bejenaru

9