2ra-1071/19 — Încasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea datoriei
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2ra-1071/19 — Încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ra–1071/19 Prima instanță: Judecătoria Strășeni (sediul Calarași) (jud. V. Negurița) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. N. Budăi, A. Danilov, I. Muruianu) Î N C H E I E R E 05 iunie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Svetlana Filincova examinând admisibilitatea recursului declarat de ÎM “Incaso” SRL reprezentată de avocatul Bujoreanu Eugeniu, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către ÎM “Incaso” SRL către Pantelei Rodica privind încasarea datoriei, împotriva deciziei din 29 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de către ÎM “Incaso” SRL reprezentată de avocatul Bujoreanu Eugeniu și menținută hotărârea din 10 iulie 2018 a Judecătoriei Strășeni (sediul Călărași), con st ată: La 12 aprilie 2018, ÎM “Incaso” SRL a depus o cerere de chemare instanța de judecată împotriva Rodicăi Pantelei privind încasarea datoriei în sumă de 6811,79 lei, sumei de 1400 lei cu titlu de cheltuieli de asistență juridică și sumei de 280,98 lei cu titlu de taxă de stat.
În motivarea acțiunii a indicat că, la 22 aprilie 2014, între ÎCS „Iute Credit” SRL, în calitate de creditor și Pantelei Rodica, în calitate de debitor a fost încheiat contractul de împrumut nr.573269. A indicat că, pentru nerespectarea graficului de rambursare a împrumutului, debitorul s-a angajat să plătească pe lângă valoarea împrumutului principal, taxa aferentă contractului de împrumut, dobânda și o penalitate contractuală, care se raportează duratei de întârziere. La 22 aprilie 2014, ÎCS „Iute Credit” SRL și-a onorat obligațiunea sa, transferând debitorului împrumutul stabilit de părți, însă pârâta până în prezent, nu și-a onorat obligațiile, conform contractului în cauză. Debitorul conform contractului a fost înștiințat în mod repetat despre faptul nerespectării clauzelor contractuale, prin intermediul notificărilor recomandate expediate.
În adresa debitorului a fost expediată reclamația prin care el a fost informat repetat despre nerespectarea clauzelor contractuale și anume obligațiunea acestuia de returnare a împrumutului, dobânzii stabilite, taxei aferente la contract și penalităților calculate conform contractului. Mai mult, debitorul a fost anunțat despre rezilierea anticipată a contractului de 1 către creditor, conform prevederilor contractului de împrumut, astfel, datoria pârâtei față de ÎCS „Iute Credit” SRL constituie 6811,79 de lei, fiind calculată conform prevederilor contractului. A menționat că, acțiunea în instanță a fost înaintată de către ÎM “Incaso” SRL având calitatea de „creditor” în baza contractului de cesiune nr.1 din 01 iunie 2010, încheiat între ÎCS „Iute Credit” SRL și ÎM “Incaso” SRL, prin care ÎCS „Iute Credit” SRL a transmis dreptul de creanță către ÎM “Incaso” SRL, în temeiul actului de predare-primire.
În fața instanțelor de judecată, reclamanta a solicitat, încasarea datoriei în mărime de 6811,79 de lei, a cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 1500 lei și a taxei de stat în mărime de 280,98 lei. Prin hotărârea din 10 iulie 2018 a Judecătoriei Strășeni (sediul Călărași), acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia din 29 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul declarat de către ÎM “Incaso” SRL reprezentată de avocatul Bujoreanu Eugeniu și menținută hotărârea din 10 iulie 2018 a Judecătoriei Strășeni (sediul Călărași).
Pentru a decide astfel, instanțele inferioare au reținut că, solicitările societății reclamante privind încasarea din contul pârâtei Pantelei Rodica a sumei restante din împrumut 4006,47 lei; sumei restante din taxa aferentă 864,19 lei; sumei restante din dobânda contractuală 109,66 lei; sumei restante din penalitatea pentru întârziere 1831,47 lei, sunt nefondate, or, solicitările din acțiune sunt nule de drept, și nu pot fi luate în considerare de către instanță, Pantelei Rodica urma să achite până 25 iulie 2015 doar suma de 12 666 lei (compusă din 11 400 lei - împrumut și 1266 lei - dobânda împrumutului), însă ultima a achitat suma de 14 941,60 lei, adică cu 2275,60 lei mai mult decât era obligată conform contractului de împrumut, fapt care denotă că ultima și-a onorat integral obligațiile prevăzute în contract.
La fel, instanțele au concluzionat că este lipsită de pertinență și afirmația despre încasarea penalității în sumă de 5035,45 lei și 1201,94 lei, or, stipulările contractuale reflectate în secțiunea 5 din condițiile contractuale poartă în mod indubitabil caracterul unor clauze penale, circumstanțe ce derivă din natura obligației pecuniare menționate, devenind aplicabilă la speță dispoziția art.719 lit. f) al Codului civil, fiind constatată nulitatea absolută a secțiunii 5 din contractul de împrumut nr. 573269 din 23 iunie 2014 încheiat cu Pantelei Rodica, astfel pretenția cu privire la încasarea din contul lui Rodicăi Pantelei a clauzei penale nu are suport legal și trebuie respinsă. La 14 și 20 martie 2019, ÎM “Incaso” SRL reprezentată de avocatul Bujoreanu Eugeniu a declarat recurs împotriva deciziei din 29 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel într-un alt complet de judecată.
În motivarea recursului a indicat că instanța de apel la emiterea deciziei a apreciat în mod arbitrar probatoriul și a săvârșit alte erori care au dus la soluționarea greșită a cauzei. Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de către ÎM 2 “Incaso” SRL reprezentată de avocatul Bujoreanu Eugeniu, neîntemeiat și care urmează a fi considerat inadmisibil, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) al Codului de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.
În conformitate cu art. 433 lit. a) al Codului de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă. În conformitate cu art. 440 alin. (1) al Codului de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului.
Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al Codului de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin.(1) lit. f) al Codului de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea considerării recursului ca fiind admisibil.
În speță, însă criticile invocate de ÎM “Incaso” SRL reprezentată de avocatul Bujoreanu Eugeniu, nu pot duce la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 al Codului de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel. Acest fapt denotă caracterul declarativ a recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare al recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.
Or, nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea amănunțită a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.
Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune considerarea acestuia ca fiind 3 admisibil. Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs declarată de către ÎM “Incaso” SRL reprezentată de avocatul Bujoreanu Eugeniu. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea considerării recursului ca fiind admisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) ale Codului de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către ÎM “Incaso” SRL reprezentată de avocatul Bujoreanu Eugeniu. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Dumitru Mardari Svetlana Filincova 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.