3ra-182/19 — Anularea rezultatelor concursului pentru ocuparea funcției.

3ra-182/19 — Anularea rezultatelor concursului pentru ocuparea funcției. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-182/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (D. Băbălău)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (L. Bulgac, G. Dașchevici și S. Gîrbu)

ÎNCHEIERE

20 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

examinînd admisibilitatea recursului declarat de către Gugea Vadim,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Frunze

Veaceslav împotriva Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor ,

intervenienți accesorii Întreprinderea de Stat „MOLDATSA” și Gugea Vadim cu

privire la anularea rezultatelor concursului pentru ocuparea funcției,

împotriva deciziei din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de către Gugea Vadim, reprezentat de avocatul-stagiar

Tudor Saftiuc, fiind menținută hotărârea din 7 septembrie 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă:

Frunze Veaceslav a depus cerere de chemare în judecată la 6 aprilie 2017

împotriva Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (substituit în

baza Hotărârii 594/26 iulie 2017 „Cu privire la restructurarea administrației

publice centrale de specialitate Ministerului Economiei” în Ministerul Economiei

și Infrastructurii) și Întreprinderii de Stat „MOLDATSA” cu privire la anularea

rezultatelor concursului pentru ocuparea funcției.

Reclamantul în motivarea pretențiilor a indicat că prin ordinul Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al RM nr. 249 din 14 decembrie 2016

a fost stabilită modalitatea de ocupare a funcției vacante de administrator al

Întreprinderii de Stat „MOLDATSA”, al cărei fondator este Ministerul respectiv.

Consiliul de Administrație al Întreprinderii de Stat „MOLDATSA” la 17

ianuarie 2017 a anunțat concurs pentru ocuparea funcției vacante de administrator

al Întreprinderii.

S-a specificat în cererea de chemare în judecată că desfășurarea concursului a

avut loc cu abateri de la normele legislației pertinente, iar ordinele emise ulterior

urmează a fi anulate, deoarece potrivit Regulamentului cu privire la desfășurarea

concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator al întreprinderii de

stat, al cărei fondator este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor,

expres prevede modalitatea de organizare a concursului, iar potrivit pct. 3.1 al

Regulamentului respectiv, termenul de depunere a documentelor nu poate fi mai

mare de 14 zile lucrătoare din ziua publicării anunțului.

1

Dat fiind faptul că anunțul a fost publicat la 17 ianuarie 2017, ultima zi de

depunere a dosarului pentru participarea la concurs, urma să fie 6 februarie 2017 și

nicidecum 7 februarie 2017.

Frunze Veaceslav a precizat că în această ordine de idei, rezultatele unui

concurs desfășurat contrar prevederilor Regulamentului enunțat, nu pot fi

considerate valide.

Totodată, s-a indicat că prin acțiunele sale, comisia de concurs a neglijat și

prevederile pct. 5.1 al Regulamentului enunțat, care obligă comisia de concurs să

comunice prin e-mail, telefon, înștiințare scrisă, candidaților care nu au promovat

proba motivele neadmiterii la următoarea probă. Necomunicarea motivelor și

neprezentarea punctajului acordat la imposibilitatea depunerii unei contestări de

către candidat, asupra corectitudinii punctării probei Curriculum Vitae.

Consideră reclamantul că în mod direct a fost lipsit de dreptul de a fi informat

și de dreptul de a contesta aprecierile comisiei de concurs.

A menționat Frunze Veaceslav că acțiunele comisiei de concurs contravin și

principiului publicității unui concurs, deoarece nu a fost prezentat procesul verbal

cu rezultatele probelor.

Comisia de concurs a indicat faptul că la 13 februarie 2017 a avut loc ședința

comisiei de concurs care a examinat Curriculum Vitae al candidaților, iar

Rezultatul probei respective a fost publicat pe pagina web a Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor la 14 februarie 2017.

La aceeași dată a fost stabilită data probei interviu – 16 februarie 2017 și

comunicată în același anunț.

Astfel, consideră Frunze Veaceslav că Comisia de concurs, în mod vădit și-a

depășit atribuțiile prin încălcarea pct. 6.1 al Regulamentului în care este stipulat că

contestațiile referitoare la concurs, se depun în termen de 3 zile lucrătoare de la

anunțarea și/sau publicarea rezultatelor concursului, instituită prin Ordinul

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, cu cel puțin 5 zile

lucrătoare înainte de data-limită de depunere a dosarelor de concurs. Din

interpretarea acestei norme, rezultă că comisia de concurs urma să treacă la

următoarea probă, doar după expirarea termenului legal de 3 zile, în care candidații

neadmiși la probă, aveau dreptul de a contesta rezultatele probei și numai după

emiterea unei decizii de către comisia de contestații.

S-a specificat că Ordinul nr. 249 din 14 decembrie 2016 nu conține prevederi

exprese în privința punctajului cu care urmează să fie notat fiecare candidat pentru

fiecare criteriu. Lipsa acestor prevederi duc la o inechitate între candidați, iar

rezultatele concursului sunt subiective. Baremul de notare este prevăzut de la 1 la

obligă comisia la atribuirea cel puțin a unui punct unui candidat care nu întrunește

în nici un mod condițiile unui criteriu necesar funcției și urma a fi notat cu „o”.

Reclamantul a accentuat că nu este prevăzut un punctaj minim necesar de

acumulat, ca candidatul să fie promovat la funcția de administrator. Or, lipsa

acestei cerințe, creează riscul promovării unui candidat incompatibil cu cerințele

specifice domeniului de activitate a întreprinderii.

Pe parcursul examinării cauzei, la 28 iulie 2017, Frunze Veaceslav a depus

cerere privind concretizarea pretențiilor și calității procesuale a părților (f.d. 42,

vol. I).

2

Suplimentar la cele invocate, reclamantul a mai adăugat că consideră oportun

ca Întreprinderea de Stat „MOLDATSA”, să aibă calitatea de intervenient

accesoriu, or, ultima este întreprindere direct subordonată Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, nefiind factor de decizie, în

organizarea și desfășurarea concursului. Mai mult, în speță, obiect al litigiului sunt

în mod exclusiv actele emise de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor, în calitate de autoritate publica centrală, nefiind vizat nici un act al

Întreprinderii de Stat „MOLDATSA”.

A solicitat Frunze Veaceslav:

 anularea rezultatelor concursului pentru ocuparea funcției de administrator al

Întreprinderii de Stat „MOLDATSA” din 13 februarie 2017 și 16 februarie 2017;

 anularea ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor

nr. 20-p din 14 martie 2017;

 anularea ordinului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor

nr. 249 din 14 decembrie 2016 în partea ce ține de criteriile de evaluare a probelor

concursului;

 obligarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor la

prezentarea procesului-verbal al etapelor concursului.

Prin încheierea din 31 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a

fost atras în proces Gugea Vadim, în calitate de intervenient accesoriu (f.d. 47, I).

Prin încheierea din 31 iulie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a

fost schimbată calitatea procesuală a Întreprinderii de Stat „MOLDATSA”, din

copârât în intervenient accesoriu (f.d. 48, vol. I).

Prin hotărârea din 7 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

cererea de chemare în judecată depusă de către Frunze Veaceslav împotriva

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor , intervenienți accesorii

Întreprinderea de Stat „MOLDATSA” și Gugea Vădim cu privire la anularea

rezultatelor concursului pentru ocuparea funcției, a fost admisă parțial.

A fost declarat nul procesul verbal nr. 02 al ședinței Comisiei de concurs

pentru ocuparea funcției vacante de administrator Întreprinderii de Stat

„MOLDATSA” din 13 februarie 2016.

A fost declarat nul procesul verbal nr. 03 al ședinței Comisiei de concurs

pentru ocuparea funcției vacante de administrator Întreprinderii de Stat

„MOLDATSA” din 16 februarie 2016.

A fost declarat nul Ordinul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor a R. Moldova nr. 20-p din 14 martie 2017 cu privire la numire în

funcție.

A fost declarat nul Contractul individual de muncă încheiat între fondatorul și

administratorul Întreprinderii de Stat „MOLDATSA” nr. 188 din 14 martie 2017.

În rest, pretențiile au fost respinse ca neîntemeiate (f.d. 189, 195-201, vol. I).

Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a considerat că probele anexate la

dosar justifică parțial pretențiile invocate în acțiune.

Prima instanță, în motivarea hotărârii a accentuat că ordinul Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor al RM nr. 249 din 14 decembrie 2016,

„cu privire la aprobarea Regulamentului pentru ocuparea funcției vacante de

administrator al întreprinderii de stat, al cărei fondator este Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor”, este act administrativ, care nu a fost

publicat în ordinea stabilită în mod imperativ prin Hotărârea Guvernului nr. 1104

3

din 28 noiembrie 1997 cu privire la modul de efectuare a expertizei juridice și

înregistrării de stat a actelor normative departamentale, precum și a respectării

Legii nr. 173-XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare și intrare în vigoare

a actelor oficiale.

Manifestînd dezacord față de hotărârea primei instanțe, Gugea Vadim,

reprezentat de avocatul-stagiar Tudor Saftiuc la 13 septembrie 2017, a contestat-o

cu apel solicitând casarea hotărârii instanței de fond, cu pronunțarea unei noi

hotărâri prin care acțiunea sa fie respinsă integral.

Prin decizia din 25 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de către Gugea Vadim, reprezentat de avocatul-stagiar Tudor

Saftiuc, fiind menținută hotărârea din 7 septembrie 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Central (f.d. 33, 34-41, vol. II).

Pentru a decide astfel, instanța de apel concluzionat că prima instanță a

elucidat toate circumstanțele pricinii, a apreciat obiectiv și sub toate aspectele

probele administrate la dosar și în consecință a fost emisă o soluție corectă.

Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, Gugea Vadim, la 10 decembrie

2018, a contestat-o cu recurs solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei

instanței de apel și hotărârea primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care

acțiunea să fie respinsă.

În motivarea recursului s-a invocat că atît instanța de apel, cît și prima

instanță nu au constatat toate circumstanțele importante pentru soluționarea corectă

a cauzei, fiind încălcate normele de drept procedural și aplicate eronat normele de

drept material.

Totodată, recurentul a accentuat că instanțele de judecată au dat o apreciere

greșită raporturilor examinate în privința anulării rezultatelor concursului, deoarece

atât Frunze Veaceslav, cît și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Drumurilor nu sunt părți ale unui contract de muncă încheiat între ei, cauza urmînd

de a fi examinată în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni

este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Instanța de recurs constată că la dosar este atașată scrisoarea Curții de Apel

Chișinău din 20 februarie 2018, prin care a fost expediată în adresa părților copia

deciziei instanței de apel (f.d. 42, vol. II), însă la dosar nu sunt anexate probe care

ar certifica data recepționării de către recurent a copie deciziei recurate.

Prin urmare, Colegiul consideră că recursul a fost declarat în termen.

Copia recursului a fost expediată în adresa intimatului la 24 ianuarie 2019, iar

la 21 februarie 2019, în adresa Curții Supreme de Justiție a parvenit referința prin

care intimatul Frunze Veaceslav a solicitat respingerea recursului.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acestuia.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

4

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare,

dacă este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în mod legal.

Materialele cauzei certifică faptul că recursul nu a fost examinat anterior,

fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

Audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând încadrarea în

dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a temeiurilor

invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în referință,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) Cod de

procedură civilă, din următoarele considerente.

Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de

instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de

principiile unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de

dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi auzit (a se vedea, de exemplu,

Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica

Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura

sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri

introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite

pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1

septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64;

Samardžić v. Croația, 20 iulie 2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material

sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4)

stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar

fi putut conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară

sau în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

5

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența

asigurării interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste

limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v.

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc

Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16

decembrie 2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul

Colegiului de control judiciar își propune să verifice esența și temeiurile recursului,

inclusiv dacă argumentele recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara

admisibilă cererea acestuia.

În speță, instanța observă că recurentul Gugea Vadim a criticat decizia Curții

de Apel Chișinău din 25 ianuarie 2018 în baza articolului 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă, așa cum este prevăzut, în mod obligatoriu, la

articolul 437 alin. (1), lit. f) din același cod.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată/procedura în ansamblu, reiese în mod cert că recurentul a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a

pronunțat detaliat.

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că observațiile

recurentului Gugea Vadim nu dezvăluie nici o aparență a încălcării normelor de

drept material sau procedural, dar nici a încălcării drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, temeiurile inserate în cererea de recurs nu pot fi calificate ca

esențiale și nu ar putea obliga instanța de recurs să primească cererea de recurs

spre examinarea în fond și, eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească

contestată. În mod corespunzător, punctele de vedere al recurentei nu sunt

compatibile cu cerințele prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de

procedură civilă, iar, în consecință, recursul dedus judecății nu corespunde

condiției de a fi „efectiv” (a se vedea, de exemplu, Petrovic v. Luxemburg, 17

februarie 2011, parag. 31 – 33, Sturm v. Luxemburg, ibidem, parag. 32).

Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație,

conjunctura stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea

unui raport rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele

folosite, iar, în opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a

fost afectată.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1

din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească

poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v.

Finlanda, 19 decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002,

parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în

concepția instanței europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în

6

prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13

ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag.

45).

Totodată, instanța de recurs nu poate reține argumentul recurentului precum

că cauza a fost judecată cu încălcarea competenței.

Or, conform art. 371 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care cererea

de chemare în judecată conține mai multe pretenții conexe, unele dintre ele fiind de

competența instanței judecătorești de drept comun, iar altele de competența unei

instanțe specializate, toate pretențiile se vor examina de către instanța de drept

comun. Acest aspect a fost menționat și de instanțele ierarhic inferioare în actele

lor de dispoziție.

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Gugea Vadim nu ridică probleme de

drept și nu poate fi acceptat spre examinare în fond, urmând a fi considerat

inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă al RM, completul Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Gugea Vadim.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Valeriu Doagă

judecătorii Nina Vascan

Nicolae Craiu

7