Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 27.02.2019
respins

2ac-25/19 — încasarea datoriei

HOTĂRÂRE
27.02.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
încasarea datoriei
Temei legal
strămutarea cauzei
Citează această cauză
2ac-25/19 — încasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

dosarul nr. 2ac-25/19 instanța de fond: Judecătoria Criuleni, sediul Central (Jud: R. Țurcan) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Jud: vl. Clima, E. Palanciuc, A. Malîi) Î N C H E I E R E 27 februarie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Maria Ghervas Nina Vascan examinând cererea depusă de Tatiana Guzun reprezentată de către avocatul Sergiu Mocanu cu privire la strămutarea examinării cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Guzun împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Blue Shark” cu privire la încasarea datoriei pentru locațiune, penalității și dobânzii de întârziere, c o n s t a t ă : La 23 octombrie 2018, Tatiana Guzun a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Blue Shark” cu privire la încasarea datoriei pentru locațiune, penalității și dobânzii de întârziere.

Reclamanta Tatiana Guzun a solicitat încasarea din contul Societății cu Răspundere Limitată „Blue Shark” în beneficiul său a datoriei pentru locațiune în sumă de 25 000euro, penalității în mărime de 16 115 euro, dobânzii de întârziere în sumă de 949,19 euro și taxa de stat în sumă de 25 000 lei. Totodată reclamanta a solicitat aplicarea măsurii de asigurare asupra bunurilor și mijloacelor financiare ale Societății cu Răspundere Limitată „Blue Shark” în valoarea cerințelor înaintate. Prin încheierea din 6 noiembrie 2018 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central, a fost admisă cererea reclamantei, fiind aplicat sechestru pe bunurile și/ sau sumele de bani ale Societății cu Răspundere Limitată „Blue Shark” în limita valorii revendicărilor din acțiune și anume 41 115 euro și 25 000 lei (f.d.

69-72). La 26 noiembrie 2018, Societatea cu Răspundere Limitată „Blue Shark” a declarat recurs împotriva încheierii din 6 noiembrie 2018 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central, solicitând admiterea recursului, casarea actului contestat cu emiterea unei noi decizii cu privire la respingerea cererii privind aplicarea măsurii de asigurare. Prin încheierea din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost amânat recursul depus de Societatea cu Răspundere Limitată „Blue Shark” pentru studierea suplimentară a materialelor cauzei (f.d. 83-84). 1 La 4 februarie 2019, Tatiana Guzun reprezentată de către avocatul Sergiu Mocanu a depus cerere cu privire la strămutarea examinării cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad.

În motivarea cererii de strămutare a invocat că există suficiente bănuieli că nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Chișinău ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei și de calitatea participanților la proces. În acest context, Tatiana Guzun reprezentată de către avocatul Sergiu Mocanu a menționat că examinarea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Blue Shark” a fost fixat pentru 21 ianuarie 2019, însă fără careva motive întemeiate, instanța de apel a dispus amânarea examinării recursului.

Verificând temeiurile cererii de strămutare a cauzei pentru examinare în ordine de recurs în altă instanță egală în grad, în raport cu materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea depusă de Tatiana Guzun reprezentată de către avocatul Sergiu Mocanu este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, cu restituirea cauzei la Curtea de Apel Chișinău pentru examinare în ordine de recurs, din următoarele considerente. În conformitate cu art.43 alin.(2) lit. f) Cod de procedură civilă, instanța strămută cauza la o altă instanță dacă există bănuieli că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei sau de calitatea participanților la proces.

În conformitate cu art.43 alin.(4) Cod de procedură civilă, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin.(2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că în speță nu există temeiuri de admitere a cererii de strămutare prevăzute de art.43 alin.(2) lit. f) Cod de procedură civilă, iar afirmațiile Tatianei Guzun reprezentată de către avocatul Sergiu Mocanu precum că există suficiente bănuieli că nepărtinirea judecătorilor Curții de Apel Chișinău ar putea fi știrbită de circumstanțele cauzei, sunt expuse formal și au un caracter pur declarativ, fiind la nivel de suspiciuni, poziție contrară prevederilor art. 43 Cod de procedură civilă.

În cererea de strămutare, Tatiana Guzun reprezentată de către avocatul Sergiu Mocanu nu a indicat anumite motive plauzibile, care ar putea servi drept temei pentru admiterea cererii de strămutare, or, cererea Tatianei Guzun reprezentată de către avocatul Sergiu Mocanu în circumstanțele expuse supra, reprezintă doar o nemulțumire exprimată față de acțiunile întreprinse de Curtea de Apel Chișinău.

Având în vedere cele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea depusă de Tatiana Guzun reprezentată de către avocatul Sergiu Mocanu de strămutare a cauzei la o altă instanță egală în grad și de a restitui cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Guzun împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Blue Shark” cu privire la încasarea datoriei pentru locațiune, penalității și dobânzii de întârziere, la Curtea de Apel Chișinău pentru examinare în ordine de recurs. În conformitate cu art.43 alin.(4), 269-270 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : 2 Se respinge cererea depusă de Tatiana Guzun reprezentată de către avocatul Sergiu Mocanu cu privire la strămutarea examinării cauzei la o altă instanță de judecată egală în grad.

Se restituie cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Tatiana Guzun împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Blue Shark” cu privire la încasarea datoriei pentru locațiune, penalității și dobânzii de întârziere, la Curtea de Apel Chișinău pentru examinare în ordine de recurs. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Maria Ghervas Nina Vascan 3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

2 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă