2rc-229/18 — incasarea datoriei, dobinzii de intirziere,penalitatilor si a cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei, dobinzii de intirziere,penalitatilor si a cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- temeiurile restituirii cererii de apel
2rc-229/18 — incasarea datoriei, dobinzii de intirziere,penalitatilor si a cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosar nr. 2rc-229/18 Prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Central (T. Andronic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (V. Buhnaci, A. Malîi, M. Guzun) DECIZIE 24 octombrie 2018 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Tamara Chișca-Doneva Nina Vascan examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Profinat Grup”, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Cos Trans Logistic” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Profinat Grup” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întîrziere, a penalităților și a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Profinat Grup”, c o n s t a t ă: La data de 07 decembrie 2017, SRL „Cos Trans Logistic” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Profinat Grup” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întîrziere, a penalităților și a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 02 aprilie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Cos Trans Logistic” împotriva SRL „Profinat Grup” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întîrziere, a penalităților și a cheltuielilor de judecată, s-a încasat din contul SRL „Profinat Grup” în beneficiul SRL „Cos Trans Logistic” suma de 21 708 lei, cu titlu de datorie contractuală, suma de 5 114,11 lei, cu titlu de dobîndă de întîrziere, suma de 77 680,97 lei, cu titlu de clauză penală, suma de 1250 lei, cu titlu de datorie pentru serviciile de brocheraj, suma de 8 698, 70 lei, cu titlu de amendă și suma de 8 943,55 lei, cu titlu de cheltuieli suportate în legătură cu plata taxei de stat și asistență juridică.
La data de 17 aprilie 2018, SRL „Profinat Grup” a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 02 aprilie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central. Prin încheierea din 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca neîntemeiată, cererea SRL „Profinat Grup” privind scutirea parțială de la plata taxei de stat pentru cererea de apel, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „Profinat Grup”, s-a acordat apelantei SRL „Profinat Grup”, termen de 20 de zile, de la 1 recepționarea prezentei încheierii, pentru prezentarea dovezii achitării taxei de stat, în cuantum de 1 597,82 lei și a cererii de apel motivate și s-a explicat apelantei că, în cazul neînlăturării neajunsurilor în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă și, împreună cu toate actele anexate, va fi restituită.
Iar, prin încheierea din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit cererea de apel depusă de către SRL „Profinat Grup”, din motivul neînlăturării neajunsurilor și s-a remis în adresa apelantei cererea de apel și actele anexate. La data de 24 august 2018, SRL „Profinat Grup” a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii contestate, cu remiterea spre rejudecare a cauzei în instanța de apel. În motivarea recursului, recurenta, SRL „Profinat Grup” a indicat că, nu a recepționat și nu a avut posibilitate de a cunoaște despre încheierea din 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care i s-a acordat termen pentru înlăturarea neajunsurilor.
Or, plicul poștal prin care a fost expediată încheierea din 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în adresa SRL „Profinat Grup”, a fost restituit instanței de apel, cu mențiunea „nereclamat”. La fel, recurenta a invocat că, instanța de apel nu a întreprins toate măsurile necesare, prevăzute de lege, pentru a asigura recepționarea de către SRL „Profinat Grup” a încheierii din 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Instanța de recurs reține că, încheierea din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată de instanța de apel, în adresa participanților la proces, la data de 02 august 2018 (f.d.181), însă careva date despre recepționarea acesteia de către recurenta, SRL „Profinat Grup”, la materialele cauzei lipsesc.
Astfel, recursul declarat de SRL „Profinat Grup” la data de 24 august 2018, a fost depus cu respectarea termenului prevăzut de art. 425 Cod de procedură civilă. Examinând recursul declarat de către SRL „Profinat Grup”, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins, cu menținerea încheierii contestate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni, într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.
Iar, în conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Din materialele cauzei rezultă că, prin hotărârea din 02 aprilie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Cos Trans Logistic” împotriva SRL „Profinat Grup” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întîrziere, a penalităților și a cheltuielilor de judecată, s-a încasat din contul SRL „Profinat Grup” în beneficiul SRL „Cos Trans Logistic” suma de 21 708 lei, cu titlu de datorie contractuală, suma de 5 114,11 lei, cu titlu de dobîndă de întîrziere, suma de 77 680,97 lei, cu titlu de clauză penală, suma de 1250 2 lei, cu titlu de datorie pentru serviciile de brocheraj, suma de 8 698, 70 lei, cu titlu de amendă și suma de 8 943,55 lei, cu titlu de cheltuieli suportate în legătură cu plata taxei de stat și asistență juridică (f.d.156).
La data de 17 aprilie 2018, SRL „Profinat Grup” a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 02 aprilie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central (f.d.158). Prin încheierea din 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca neîntemeiată, cererea SRL „Profinat Grup” privind scutirea parțială de la plata taxei de stat pentru cererea de apel, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „Profinat Grup”, s-a acordat apelantei SRL „Profinat Grup”, termen de 20 de zile, de la recepționarea prezentei încheierii, pentru prezentarea dovezii achitării taxei de stat, în cuantum de 1 597,82 lei și a cererii de apel motivate și s-a explicat apelantei că, în cazul neînlăturării neajunsurilor în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă și, împreună cu toate actele anexate, va fi restituită (f.d.171-174).
Iar, prin încheierea din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a restituit cererea de apel depusă de către SRL „Profinat Grup”, din motivul neînlăturării neajunsurilor și s-a remis în adresa apelantei cererea de apel și actele anexate (f.d.178- 180). Verificând legalitatea încheierii contestate, în limitele invocate în recurs, prin prisma respectării de către instanța de apel a normelor de drept procedural, la emiterea acesteia, Colegiul, consideră că, instanța de apel corect, prin încheierea din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a restituit cererea de apel depusă de SRL „Profinat Grup”, or, apelanta nu a lichidat neajunsurile în termen, și anume, nu a prezentat cererea de apel motivată și dovada achitării taxei de stat, pentru cererea de apel, în mărime de 1 597,82 lei.
În conformitate cu art. 3651 alin. (2) Cod de procedură civilă, în decurs de 10 zile de la repartizarea cererii de apel, completul de judecată care a primit cererea de apel spre examinare verifică dacă aceasta întrunește exigențele prevăzute de lege, fără înștiințarea participanților la proces. Dacă cererea de apel nu întrunește exigențele prevăzute de lege, completul de judecată aplică prevederile art.368 și 369. În caz contrar, printr-o încheiere nesusceptibilă de recurs, completul de judecată acceptă cererea de apel spre examinare și dispune intentarea procedurii de apel.
Art. 368 alin. (1) Cod de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr- o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Iar, în conformitate cu art. 369 alin. (11) Cod de procedură civilă, asupra restituirii cererii de apel decide un complet din 3 judecători, fără citarea participanților la proces.
Instanța de apel poate convoca participanții la proces în ședință prealabilă doar în cazul stabilit la alin.(1) lit.b). 3 În litigiul dedus judecății, se atestă faptul că, prin încheierea din 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins ca neîntemeiată, cererea SRL „Profinat Grup” privind scutirea parțială de la plata taxei de stat pentru cererea de apel, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de SRL „Profinat Grup”, s-a acordat apelantei SRL „Profinat Grup”, termen de 20 de zile, de la recepționarea prezentei încheierii, pentru prezentarea dovezii achitării taxei de stat, în cuantum de 1 597,82 lei și a cererii de apel motivate și s-a explicat apelantei că, în cazul neînlăturării neajunsurilor în termenul stabilit, cererea de apel nu va fi considerată depusă și, împreună cu toate actele anexate, va fi restituită (f.d.171-174).
Colegiul menționează că, termenul de procedură, acordat participanților la proces, de instanța de judecată este intervalul de timp în interiorul căruia trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori un ansamblu de acte. Astfel, în cazul în care apelantul îndeplinește, în termen, indicațiile din încheiere, apelul se consideră depus la data prezentării inițiale, iar dacă apelantul nu va îndeplini în termen indicațiile instanței de apel, apelul va fi restituit, or, restituirea apelului este sancțiunea, aplicată apelantului de către instanța de apel în cazul neîndeplinirii, în termenul acordat, a cerințelor indicate în încheierea de a nu da curs cererii de apel.
Prin urmare, luând în considerare dispozițiile art. 111 alin. (3) și art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Colegiul reține că, termenul acordat apelantei SRL „Profinat Grup”, pentru înlăturarea neajunsurilor la depunerea cererii de apel, începe să curgă în ziua imediat următoare, datei calendaristice recepționării de către aceasta, a încheierii din 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care nu s-a dat curs cererii de apel. În acest sens, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că, în conformitate cu art. 113 Cod de procedură civilă, dreptul de a efectua actul de procedură, încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege, ori stabilit de instanța de judecată.
Nerespectarea termenului atrage după sine decăderea din dreptul de a efectua actul de procedură, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 100 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată și actele de procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea primirii lui, precum și prin delegație judiciară..
Iar, în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (1) și (5) din Codul de procedură civilă, citația și înștiințarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmînării citației sau înștiințării se înscrie pe citație sau înștiințare în partea care se înmînează destinatarului, precum și pe cotor, care se restituie instanței. Citația sau înștiințarea adresată persoanei fizice se înmînează personal contra semnătură pe cotor. Citația sau înștiințarea adresată unei organizații se înmînează persoanei cu funcție de răspundere respective contra semnătură pe cotor sau, în cazul absenței acesteia, se înmînează în același mod unui alt angajat, considerîndu-se recepționată de organizație.
Dacă părțile și alți participanți 4 la proces sînt reprezentați de avocați, citațiile și înștiințările se expediază la sediul avocaților, recepționarea înlăturînd orice viciu de citare a participanților. Citațiile și înștiințările expediate reprezentanților la adresa electronică înregistrată în Programul integrat de gestionare a dosarelor se consideră recepționate de către părți și alți participanți la proces. În corespundere cu art. 106 din Codul de procedură civilă, dacă destinatarul refuză să primească citația sau înștiințarea, persoana împuternicită să o înmîneze consemnează refuzul pe citație sau înștiințare și o restituie instanței judecătorești. Persoana care refuză să primească citația sau înștiințarea se consideră înștiințată despre locul, data și ora ședinței de judecată sau despre locul, data și ora efectuării unui act procedural.
Neprezentarea ei în instanță nu împiedică judecarea cauzei sau efectuarea actului procedural. Respectiv, din normele citate supra, Colegiul reține că, refuzul de a primi citația, înștiințarea ori neprezentarea destinatarului la oficiul poștal, pentru ridicarea citației sau înștiințării, atestă că acesta a fost citat legal, deoarece citarea are drept scop înștiințarea destinatarului despre, locul data și ora îndeplinirii unui act de procedură. Astfel, încheierea din 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost expediată apelantei SRL „Profinat Grup”, la adresa indicată în cererea de apel nemotivată, și anume, xxxx(f.d.158), însă plicul și avizul au fost remise instanței de apel, cu mențiunea ”nereclamat” (f.d.176).
Mai mult, instanța de recurs relevă că, SRL „Profinat Grup” a indicat adresa sus menționată, și anume xxx, și în cererea de recurs, ca fiind adresa poștală a recurentei (f.d.188). Colegiul constată că, instanța de apel a comunicat apelantei SRL „Profinat Grup”, despre necesitatea înlăturării neajunsurilor cererii de apel depusă împotriva hotărârii din 02 aprilie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, ori, încheierea din 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care nu s-a dat curs cererii de apel, a fost expediată apelantei SRL „Profinat Grup”, iar nereclamarea de la oficiul poștal a corespondenței expediate în adresa sa, se echivalează cu înștiințarea acestuia (f.d.176).
Or, conform pct. 2 din Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulilor privind prestarea serviciilor poștale nr. 1457 din 30 decembrie 2016, trimiterea nereclamată este trimitere poștală care nu a fost distribuită (predată) destinatarului din cauza nesolicitării sau refuzului de recepționare a acesteia. În conformitate cu pct. 101 din Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulilor privind prestarea serviciilor poștale nr. 1457 din 30 decembrie 2016, trimiterile poștale se păstrează în unitatea poștală, în așteptarea destinatarului, timp de 15 zile calendaristice pentru trimiterile poștale interne și timp de 30 de zile calendaristice pentru trimiterile poștale internaționale, din ziua următoare zilei de sosire a acestora la oficiul poștal de destinație.
Scrisorile recomandate cu mențiunile “Citație” și “Înștiințare” se păstrează timp de 7 zile calendaristice. În acest sens, Colegiul reiterează faptul că, din datele inscripționate pe plicul și avizul nr. DS2100435085AS (f.d.176), reiese că, termenul de păstrare a trimiterii poștale, destinată SRL „Profinat Grup” a expirat, aceasta fiind returnată instanței de apel, or, în acest termen recurenta SRL „Profinat Grup” avea obligația de a se prezenta la oficiul poștal de destinație, pentru a ridica trimiterea poștală. 5 Astfel, Colegiul reține ca neîntemeiate, argumentele recurentei SRL „Profinat Grup”, precum că, nu a avut posibilitate de a cunoaște despre încheierea din data de 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care i s-a acordat termen pentru înlăturarea neajunsurilor, precum și că, instanța de apel nu a întreprins toate măsurile necesare, prevăzute de lege, pentru a asigura recepționarea încheierii din 04 iunie 2018 de către SRL „Profinat Grup”.
Or, instanța de apel a expediat încheierea din 04 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău, la adresa xxxx indicată de SRL „Profinat Grup” în cererea de apel nemotivată și în cererea de recurs, ca fiind adresa poștală a recurentei (f.d.158, 176, 188). Mai mult, termenul, acordat de către instanța de apel, este apreciat de către Colegiu ca fiind unul rezonabil și suficient, pentru a lichida în termen neajunsurile menționate. În afară de aceasta, Colegiul reține că, hotărârea motivată din 02 aprilie 2018 a Judecătoriei Strășeni sediul Central, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Cos Trans Logistic” împotriva SRL „Profinat Grup” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întîrziere, a penalităților și a cheltuielilor de judecată, a fost expediată în adresa apelantei SRL „Profinat Grup”, la data de 11 mai 2018 (f.d.165), fiind recepționată de către aceasta la 14 mai 2018, conform trimiterii poștale DS3701067360AS (f.d.185).
Instanța de recurs menționează că, SRL „Profinat Grup” depunând încă la data de 27 aprilie 2018, cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii din 02 aprilie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, a cunoscut, cu certitudine, despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate.
Astfel, apelanta SRL „Profinat Grup” a avut timp suficient, din momentul depunerii cererii de apel nemotivate, data de 27 aprilie 2018, până la 04 iunie 2018, data restituirii cererii de apel, pentru a întreprinde toate măsurile necesare, de a-și asigura drepturile sale de acces la instanță și de a asigura prezentarea ulterioară a cererii de apel motivate, împotriva hotărârii din 02 aprilie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, și a dovezii achitării taxei de stat pentru cererea de apel, după cum sugerează și jurisprudența CtEDO (cauza Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). În conformitate art. 56 alin. (3) din Codul de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale.
În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligațiunilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de legislația procedurală civilă. Iar, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile sunt obligate să se folosească cu bună-credință de drepturile lor procedurale. Instanța judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmărește tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Folosirea cu bună credință a drepturilor procedurale, prezumă că partea este obligată la interval rezonabil de timp să manifeste diligență și să respecte termenele prevăzute de lege.
Se menționează că, o asemenea soluție este compatibilă cu standardele inserate în textul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, încuviințarea exercitării unei căi ordinare de 6 atac în urma rămânerii definitive a actului jurisdicțional valabil adoptat în lipsa unor circumstanțe fundamentale și obligatorii, ar însemna de fapt încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil.
În susținerea opiniei enunțate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție invocă și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în speța Melnic contra Moldovei din 14 noiembrie 2006, definitivă din 14 februarie 2007. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că, încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de SRL „Profinat Grup” și a menține încheierea din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu art. 427 lit. a) și art. 428 Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Profinat Grup”.
Se menține încheierea din 24 iulie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Cos Trans Logistic” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Profinat Grup” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întîrziere, a penalităților și a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, Judecătorul Valeriu Doagă judecătorii Tamara Chișca-Doneva Nina Vascan 7
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.