2ra-1430/18 — Încasarea indemnizației de concediere, restanței indemnizației de concediere, a salariului și încasarea cheltuielilor de judecată

Dosarul nr. 2ra-1430/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (R. Pulbere)

Instanța de Apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Simciuc, I. Țurcan și Iu. Cotruță)

ÎNCHEIERE

25 iulie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Iuliana Oprea

examinînd admisibilitatea recursului declarat de către Serghei Malțev,

reprezentat de avocatul Gheorghe Botezatu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Malțev

Serghei împotriva Întreprinderii de Stat „Moldatsa” cu privire la încasarea

indemnizației de concediere, restanței indemnizației de concediere, a salariului și

încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 28 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de către Serghei Malțev, reprezentat de avocatul

Gheorghe Botezatu, fiind menținută hotărârea din 25 mai 2017 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă:

La 15 iunie 2016, Serghei Malțev, reprezentat de avocatul Gheorghe Botezatu

a depus cerere de chemare în judecată împotriva Întreprinderii de Stat „Moldatsa”

cu privire la încasarea indemnizației de concediere, restanței indemnizației de

concediere, a salariului și încasarea cheltuielilor de judecată

În motivarea pretențiilor reclamantul a indicat că a fost angajat în cadrul

întreprinderii pîrîte din anul 1995. La 21 ianuarie 2016 de către Întreprinderea de

Stat „Moldatsa” a fost emis ordinul nr. 34 - cu privire la preavizarea salariatului

care urmează a fi concediat, în legătură cu reducerea statelor de personal.

La 21 martie 2016 Serghei Malțev a fost concediat în legătură cu reducerea

statelor de personal.

Conform descifrării contului personal al reclamantului referitor la achitări

pentru luna martie 2016, pîrîtă a achitat ultimului indemnizația de concediere în

sumă de 67601,24 lei, ceea ce în opinia Întreprinderii de Stat „Moldatsa”

reprezintă mărimea unui salariu mediu săptămânal pentru fiecare an lucrat.

Malțev Serghei a menționat că între întreprinderea pîrîtă și salariații există un

contract colectiv de muncă pentru anii 2013-2016. La pct. 7.9. din contractul

enunțat, s-a stabilit că salariaților concediați în legătură eu lichidarea întreprinderii

sau reducerea numărului statelor de personal, la indemnizația de concediere,

prevăzută de art. 186 din Codul Muncii al RM, se achită suplimentar plata unei

1

indemnizații de concediere egală cu mărimea sumată a unui salariu mediu

săptămânal pentru fiecare an lucrat în cadrul întreprinderii.

Reclamantul a opinat că întreprinderea pîrîtă urma să achite suplimentar la

indemnizația de concediere prevăzută de Codul muncii și indemnizația de

concediere prevăzută de contractul colectiv de muncă în aceiași sumă de 67601,24

lei ca și indemnizația calculată în baza Codului muncii.

S-a mai specificat că la 30 mai 2016 pîrîtă a recepționat cererea prealabilă

depusă de reclamant dar nu a răspuns sub nici o formă, fapt confirmat prin avizul

poștal contrasemnat de reprezentantul Întreprinderii de Stat „Moldatsa”.

Malțev Serghei a mai precizat că pîrîta a emis ordinul de concediere la 21

martie 2016, respectiv, ultima urmează să-i achite și indemnizația de eliberare din

serviciul pentru a doua lună.

La 19 decembrie 2016 și 9 februarie 2017 Malțev Serghei a depus cerereri

prin care și-a concretizat pretențiile.

Suplimentar la cele relatate în cererea inițială, reclamantul a mai indicat că

indemnizația urma să fie achitată în sumă de 13891,50 lei la 21 aprilie 2016, peste

o lună după concediere, dar a fost achitată parțial la 4 iulie 2016 în sumă de

12253,61 lei.

Consideră reclamantul că prin achitarea parțială a indemnizației, pîrîtă a

recunoscut obligația sa de achitare a acesteia dar nu-a achitat-o integral.

Malțev Serghei a opinat că indemnizația de concediere pentru a doua lună

urma a fi achitată la 21 aprilie 2016 ceea ce înseamnă că întârzierea pentru suma

achitată constituie 74 zile (21.04.2016 - 04.07.2016), iar pentru suma neachitată

întârzierea la 9 februarie 2017 constituie 295 zile (21.04.2016 - 09.02.2017), astfel,

instanța urmează să încaseze din contul pîrîtei în beneficiul său compensația pentru

indemnizației pentru a doua lună în mărime de 1389,95 lei, conform calculului: 12

253,611ei * 0,1% * 74 zile =906,77 lei, 1637,89 lei * 0,1% *295 zile = 483,18 lei.

Solicită reclamantul încasarea din contul pârâtei în beneficiul său a sumei de

67601,24 lei – cu titlu de indemnizație de concediere pentru prima lună, a sumei de

1637,89 lei – cu titlu de restanță la indemnizație de concediere pentru a doua lună,

a sumei de 1389,95 lei – cu titlu de compensație pentru reținerea indemnizației de

concediere pentru a doua lună, a compensației pentru reținerea plăților salariale

stabilite în baza deciziei Curții de Apel Chișinău din 15 octombrie 2015 în mărime

de 7387,62 lei și a sumei de 13000 lei – cu titlu de cheltuieli de asistență juridică.

Prin hotărîrea din 25 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central a fost

respinsă, ca fiind neîntemeiată, cererea de chemare în judecată depusă de către

Malțev Serghei împotriva Întreprinderii de Stat „Moldatsa” cu privire la încasarea

indemnizației de concediere, restanței indemnizației de concediere, a salariului și

încasarea cheltuielilor de judecată (f.d. 193, 197-201, vol. I).

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 31 mai 2015, Serghei

Malțev, reprezentat de avocatul Gheorghe Botezatu, a contestat-o cu apel,

solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanțe, cu emiterea unei noi

hotărîri prin care acțiunea să fie admisă.

Prin decizia din 28 martie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de către Serghei Malțev, reprezentat de avocatul Gheorghe

Botezatu, fiind menținută hotărârea din 25 mai 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Central (f.d. 13, 14-23, vol. II).

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a conchis că prima instanță a dat o

2

apreciere obiectivă probelor administrate, a constatat și elucidat pe deplin toate

circumstanțele care au importanță pentru soluționarea pricinii și corect a aplicat

normele de drept material și procedural, în consecință adoptînd o hotărîre

întemeiată.

Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, la 23 mai 2018, Serghei

Malțev, reprezentat de avocatul Gheorghe Botezatu a contestat-o cu recurs,

solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârea primei

instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă.

În motivarea recursului s-a invocat că atît instanța de apel, cît și prima

instanță nu au constatat toate circumstanțele importante pentru soluționarea corectă

a pricinii, fiind încălcate normele de drept procedural.

Totodată, recurentul a mai specificat că instanțele de judecată nu au ținut cont

de faptul că conform Codului de executare, a avut dreptul de a solicita dobînda de

întîrziere pentru neexccutarea în termen a hotărîrii judecătorești în cadrul

procedurii de executare, dar acest drept nu înlocuiește dreptul la compensație

pentru reținerea plăților salariale în baza Codului Muncii. Or, neutilizarea dreptului

de a solicita dobînda de întîrziere în cadrul procedurii de executare, nu înseamnă că

recurentul nu poate solicita și nu urmează să fie încasată compensația stabilită de

Codul Muncii pentru întîrzierea achitării plăților salariale.

Potrivit art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni

este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Instanța de recurs constată că prin scrisoarea Curții de Apel Chișinău din 8

mai 2018, în adresa părților a fost expediată copia deciziei instanței de apel (f.d.

24, vol. II).

Recurentul a indicat în cererea de recurs că a recepționat copia deciziai

recurate la 15 mai 2018, însă la dosar nu sunt atașate probe care ar certifica data

recepționării de către recurent a copiei deciziei recurate.

Prin urmare, Colegiul consideră că recursul a fost declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului,

dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acestuia.

La 20 iunie 2018, în adresa intimatei a fost expediată copia recursului, iar la

23 iulie 2018, în adresa Curții Supreme de Justiție a parvenit referința prin care

intimata a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil.

În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu art. 439 alin. (3) Codul de procedură civilă, judecătorul

raportor a verificat dacă recursul este formulat de persoana în drept să-l declare,

dacă este depus în termen și dacă nu a fost examinat anterior, și a făcut un raport

verbal în fața completului de judecată instituit în mod legal.

Materialele cauzei certifică faptul că recursul nu a fost examinat anterior,

fiind respectate, totodată, dispozițiile art. 430 din Codul de procedură civilă.

3

Audiind raportul verbal al judecătorului-raportor și verificând încadrarea în

dispozițiile art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă a temeiurilor

invocate în recurs, precum și având în vedere poziția formulată în referință,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție constată existența temeiului prevăzut la art. 433 lit. a) CPC,

din următoarele considerente.

Ab initio, în conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă,

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural. În cazul respectiv, judecarea recursului exercitat

conform Secțiunii a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, are un

caracter devolutiv și privește doar problemele de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, nu și temeinicia ei în fapt.

În același context, instanța de judecată subliniază că un stat care dispune de

instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de

principiile unui proces echitabil garantate de articolul 6 parag. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special, de

dreptul de acces la o instanță și de dreptul de a fi auzit (a se vedea, de exemplu,

Erfar – Avef v. Grecia, 27 martie 2014, parag. 39 – 40; Lebedinschi v. Republica

Moldova, 16 septembrie 2015, parag. 32).

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal al unei persoane poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității

contestațiilor înaintate prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura

sa, recursul trebuie reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere. În acest sens, condițiile pentru autorizarea unei cereri

introduse pe o cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite

pentru o cale de atac ordinară (a se vedea, inter alia, Marc Brauer v. Germania, 1

septembrie 2016, parag. 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, parag. 64;

Samardžić v. Croația, 20 iulie 2017, parag. 28).

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

În aceeași ordine de idei, alin. (2) și (3) ale art. 432 din Codul de procedură

civilă prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material

sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alineatul (4)

stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au condus sau ar

fi putut conduce la soluționarea greșită a pricinii, în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară

sau în cazul în care erorile comise au condus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prin urmare, reglementările referitoare la formalitățile și termenele impuse de

articolele 433 și 432 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă sunt formulate

suficient de clar și urmăresc protejarea interesului părții, dar și competența

asigurării interpretării unitare a legii de către Curtea Supremă de Justiție. Aceste

limitări urmăresc un scop legitim, îndeplinind cerințele securității juridice și bunei-

administrări a justiției (a se vedea, mutatis mutandis, Beniamin Nersesyan v.

Armenia, 19 ianuarie 2010, parag. 22; Erfar – Avef, ibidem, parag. 41, Marc

4

Brauer, ibidem, parag. 35; Miessen, ibidem, parag. 67; Trevisanato v. Italia, 16

decembrie 2016, parag. 36 – 37, Sturm v. Luxemburg, 27 iunie 2017, parag. 36).

Din perspectiva acestor drepturi garantate de Convenția Europeană, completul

Colegiului de control judiciar își propune să verifice esența și temeiurile recursului,

inclusiv dacă argumentele recurentului referitoare la ilegalitatea deciziei atacate, în

limitele în care au fost formulate, întrunesc condițiile necesare pentru a declara

admisibilă cererea acestuia.

În speță, instanța observă că recurentul Serghei Malțev, reprezentat de

avocatul Gheorghe Botezatu a criticat decizia Curții de Apel Chișinău din 28

martie 2018 în baza articolului 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă, așa cum este prevăzut, în mod obligatoriu, la articolul 437 alin. (1), lit. f)

din același cod.

Din analiza minuțioasă a conținutului cererii de recurs în raport cu decizia

contestată/procedura în ansamblu, reiese în mod cert că recurenții a reluat criticile

formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel s-a

pronunțat detaliat, în special asupra condițiilor prelevării apelor uzate.

Pe baza celor prezentate, completul Colegiului constată că observațiile

recurentului Serghei Malțev, reprezentat de avocatul Gheorghe Botezatu nu

dezvăluie nici o aparență a încălcării normelor de drept material sau procedural,

dar nici a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prin urmare,

temeiurile inserate în recurs nu pot fi calificate ca esențiale și nu ar putea obliga

instanța de recurs să primească cererea acestuia spre examinarea în fond și,

eventual, să caseze/modifice hotărârea judecătorească contestată. În mod

corespunzător, punctele de vedere al recurentului nu sunt compatibile cu cerințele

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) sau (4) din Codul de procedură civilă, iar, în

consecință, recursul dedus judecății nu corespunde condiției de a fi „efectiv” (a se

vedea, de exemplu, Petrovic v. Luxemburg, 17 februarie 2011, parag. 31 – 33,

Sturm v. Luxemburg, ibidem, parag. 32).

Din aceste raționamente, instanța de judecată reține existența temeiului

prevăzut la art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă. În atare situație,

conjunctura stabilită mai sus confirmă lipsa unui formalism excesiv și respectarea

unui raport rezonabil de proporționalitate dintre scopul urmărit și mijloacele

folosite, iar, în opinia instanței, însăși substanța dreptului de acces la instanță nu a

fost afectată.

Cât privește dreptul justițiabilului „de a fi audiat”, garantat de art. 6 parag. 1

din Convenție, instanța notează că obligația de a motiva o hotărâre judecătorească

poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea, inter alia, Helle v.

Finlanda, 19 decembrie 1997, parag. 55; Latourniere v. Franța, 10 decembrie 2002,

parag. 2; Hansen v. Norvegia, 2 octombrie 2014, parag. 71 – 74). De fapt, în

concepția instanței europene, art. 6 parag. (1) nu impune motivarea detaliată a

deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în

prezenta cauză (a se vedea, mutatis mutandis, Kukkonen v. Finlanda (nr. 2), 13

ianuarie 2009, parag. 24; Beniamin Nersesyan, ibidem, parag. 23 – 24; Akaki

Tchaghiashvili, ibidem, parag. 34 sau Papaioannou v. Grecia, 2 iunie 2016, parag.

45).

În conformitate cu art. 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

5

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Astfel, având în vedere circumstanțele stabilite supra, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide

în mod unanim că recursul declarat de către Serghei Malțev, reprezentat de

avocatul Gheorghe Botezatu nu ridică probleme de drept și nu pot fi acceptate spre

examinarea în fond, urmând a fi considerat inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă al RM, completul Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune

Recursul declarat de către Serghei Malțev, reprezentat de avocatul Gheorghe

Botezatu se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Iuliana Oprea

6