2ra-363/18 — repararea prejudiciului material

2ra-363/18 — repararea prejudiciului material (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță, Judecătoria Anenii Noi, sediul Central dosarul nr. 2ra-363/2018

judecător: A. Mocanu

instanța de apel, Curtea de Apel Chișinău

judecători: I. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov

D E C I Z I E

04 aprilie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, Iulia Sîrcu

judecători Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de Valentin Brînza și Vasile Brînza,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Valentin

Brînza și Vasile Brînza împotriva Cooperativei Agricole de Producție „Basarabia”

cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin ocuparea terenurilor agricole și

încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2017, prin

care s-a respins apelul declarat de Valentin Brînza și Vasile Brînza și s-a menținut

hotărârea Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central din 01 august 2017,

c o n s t a t ă :

La 21 februarie 2017, Valentin Brînza și Vasile Brînza au depus cerere de

chemare în judecată împotriva CAP „Basarabia” cu privire la repararea

prejudiciului cauzat prin ocuparea terenurilor agricole și încasarea cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au indicat că, prin hotărârea Judecătoriei

Anenii Noi din 27 noiembrie 2014 s-a admis cererea de chemare în judecată

înaintată de CAP „Basarabia” cu privire la rezilierea contractelor de arendă

funciară încheiate între reclamanți și CAP „Basarabia” cu obligarea OCT Anenii

Noi să radieze înregistrările din Registrul bunurilor imobile a dreptului de arendă

a CAP „Basarabia”, înregistrat la 22 iulie 2006.

Însă, au afirmat reclamanții că, după rezilierea contractelor de arendă

funciară, CAP „Basarabia” continuă ilegal să prelucreze terenurile acestora.

Astfel, în anii 2015 și 2016, CAP „Basarabia” a prelucrat și a strâns roadă

de mere de pe un teren cu suprafața de 0,1039 ha, care aparține lui Valentin

Brînza, cauzându-i un prejudiciu în mărime de 3085 de lei.

1

Tot, în anii 2015 și 2016, CAP „Basarabia” a prelucrat și a strâns roadă de

mere de pe un teren cu suprafața de 0,1558 ha, ce aparține lui Vasile Brînza prin

ce i-a cauzat un prejudiciu în mărime de 4 627 de lei.

De asemenea, în anii 2015 și 2016 CAP „Basarabia” de pe terenul cu

suprafața de 0,3904 ha ce aparține ambilor reclamanți a cultivat în anul 2015 grâu,

iar în anul 2016 a cultivat floarea soarelui, prin ce le-a cauzat un prejudiciu în

mărime 7 449 de lei fiecăruia dintre ei.

Astfel, reclamanții au indicat că, CAP „Basarabia” i-a cauzat lui Valentin

Brînza un prejudiciu material în mărime de 10 534 de lei, iar lui Vasile Brînza i-a

cauzat pricinuit o pagubă în mărime de 12 076 lei.

Reclamanții au solicitat încasarea de la CAP „Basarabia” în beneficiul lui

Valentin Brînză paguba pricinuită prin ocuparea terenurilor agricole în mărime de

10 534 de lei și cheltuielile de judecată în mărime de 611 lei, iar în beneficiul lui

Vasile Brînză prejudiciul cauzat prin ocuparea ilegală a terenurilor agricole în

mărime de 12 076 de lei și cheltuielile de judecată în mărime de 560 de lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central din 01 august 2017

cererea de chemare în judecată înaintată de Valentin Brînza și Vasile Brînza a fost

respinsă ca fiind neîntemeiată.

Invocând ilegalitatea hotărârii primei instanțe, la 25 august 2017 Valentin

Brînza și Vasile Brînza, prin intermediul avocatului Constantin Moțîpan a

declarat apel, solicitând casarea hotărârii Judecătoriei Anenii Noi, sediul Central

din 01 august 2017 și emiterea unei noi hotărâri de admitere a acțiunii.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2017 s-a respins

apelul declarat de Valentin Brînza și Vasile Brînza, prin intermediul avocatului

Constantin Moțîpan și s-a menținut hotărârea Judecătoriei Anenii Noi, sediul

Central din 01 august 2017.

La 23 noiembrie 2017, instanța de apel a expediat în adresa participanților

la proces copia deciziei motivate (f.d. 89).

Iar, la 04 ianuarie 2018, Valentin Brînza și Vasile Brînza au declarat

recurs, solicitând casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu

pronunțarea unei noi hotărâri de admitere integrală a acțiunii.

În susținerea recursului Valentin Brînza și Vasile Brînza au indicat că, nu

sunt de acord cu hotărârile instanțelor inferioare, deoarece instanțele au aplicat o

lege care nu trebuia aplicată și nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, fapt

care generat emiterea unei soluții greșite.

De asemenea, au relevat recurenții că, instanțele eronat au concluzionat

asupra faptului că terenurile nu au fost transmise.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale.

Astfel, prin prisma dispoziției citate, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

declarat la 04 ianuarie 2018 este depus în termen, în cazul în care la materialele

2

cauzei nu se regăsește dovada recepționării de către părți a copiei deciziei

motivate.

La 02 februarie 2018, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa

intimatei copia cererii de recurs, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

referinței.

Iar, la 26 februarie 2018, CAP „Basarabia” a depus referință, prin care și-

au expus dezacordul împotriva recursului, solicitând respingerea acestuia.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 14 martie 2018, recursul

declarat de Valentin Brînza și Vasile Brînza s-a considerat admisibil și s-a fixat

spre examinare într-un complet de 5 judecători, pentru examinarea fondului

recursului, la 04 aprilie 2018.

În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă în cazul în care

recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma

argumentelor invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept

material și procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va

admite recursul declarat și va casa decizia instanței de apel, cu remiterea pricinii

la rejudecare, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445, alin. (1), lit. c) Cod de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze

integral decizia instanței de apel și să trimită pricina spre rejudecare în instanța de

apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către

instanța de recurs.

În conformitate cu art. 432, alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea

altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a

recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la

soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că

aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în

care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

În conformitate cu art. 118, alin. (1), (3) Cod de procedură civilă, fiecare

parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al

pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Circumstanțele care au

importanță pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de

3

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate.

Potrivit art. 130, alin. (2), (3), (4) Cod de procedură civilă, nici un fel de

probe nu au pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără

aprecierea lor. Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența,

admisibilitatea, veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura

lor reciprocă și suficiența pentru soluționarea pricinii. Ca rezultat al aprecierii

probelor, instanța judecătorească este obligată să reflecte în hotărâre motivele

concluziilor sale privind admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum

și argumentarea preferinței unor probe față de altele.

În conformitate cu art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea

judecătorească trebuie să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea

numai pe circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate

în ședința de judecată.

Articolul 241, alin. (5), (6) Cod de procedură civilă, stabilește că, în

motivare se indică: circumstanțele pricinii, constatate de instanță, probele pe care

se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe, argumentele

invocate de instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanța.

Dispozitivul cuprinde concluzia instanței judecătorești privind admiterea sau

respingerea integrală sau parțială a acțiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată,

calea și termenul de atac al hotărârii.

În conformitate cu art. 373, alin. (1) - (4) Cod de procedură civilă, instanța

de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și obiecțiilor înaintate,

legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește constatarea

circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță. În limitele apelului,

instanța de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărârea

primei instanțe, precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță

pentru soluționarea pricinii, apreciază probele din dosar și cele prezentate

suplimentar în instanță de apel de către participanții la proces. În cazul în care

motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de apel se

pronunță în fond, numai în temeiul celor invocate în primă instanță. Instanța de

apel nu este legată de motivele apelului privind legalitatea hotărârii primei

instanțe, ci este obligată să verifice legalitatea hotărârii în întregul ei.

Actele cauzei atestă că, la 21 februarie 2017, Valentin Brînza și Vasile

Brînza au înaintat cerere de chemare în judecată împotriva CAP „Basarabia” cu

privire la repararea prejudiciului cauzat prin ocuparea terenurilor agricole și

încasarea cheltuielilor de judecată.

Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, Judecătoria Chișinău,

sediul Central prin hotărârea din 01 august 2017 a respins cererea de chemare în

judecată înaintată de Valentin Brînza și Vasile Brînza împotriva CAP „Basarabia”

cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin ocuparea terenurilor agricole și

încasarea cheltuielilor de judecată.

4

Iar, prin decizia Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie 2017 s-a respins

apelul declarat de Valentin Brînza și Vasile Brînza și s-a menținerea hotărârii

Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 01 august 2017.

Întru argumentarea soluției, instanța de apel a reținut ca întemeiată soluția

prima instanțe.

A mai reținut instanța de apel că, CAP „Basarabia” a obținut în gestiune

terenurile fostului colhoz, iar terenurile reclamanților până la moment nu au fost

identificate în natură, or, stabilirea hotarelor terenului în natură se efectuează doar

la cererea proprietarilor, iar la caz CAP „Basarabia” nu este proprietarul

terenurilor, din care considerente este lipsit de temei argumentul reclamanților

precum că CAP „Basarabia” urma să stabilească terenurile în natură și să nu le

prelucreze după rezilierea contractelor.

Însă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție consideră că decizia instanței de apel a fost adoptată

arbitrar, fără o apreciere a argumentelor și probelor invocate de apelanți, iar faptul

dat indică incontestabil la încălcarea de către instanța de apel a normelor de drept

procedural, precum și la examinarea superficială și evazivă atât a apelului, cât și a

pricinii deduse judecării, fără a fi verificată, în condițiile legii, legalitatea hotărârii

contestate.

În acest sens, Colegiul remarcă că instanța de apel verificând legalitatea și

temeinicia hotărârii primei instanțe, a constatat că pricina a fost soluționată corect

de prima instanță, cu aplicarea corectă a normelor materiale și procedurale.

La acest capitol, Colegiul consideră necesar a menționa că, instanța de

apel nu a reținut și nu a dat o apreciere Titlurilor de autentificare a dreptului

deținătorului de teren (f.d. 13-14), or, potrivit acestora se atestă înregistrarea

dreptului de proprietate în Registrul bunurilor imobile și Planului (sectoarelor)

repartizate, fapt ce denotă identificarea în natură.

Mai mult ca atât, instanța inferioară avea obligația rezultând din

prevederile art. 373, alin.(2) Cod de procedură civilă, de a da un răspuns cert

referitor la pertinența unui înscris sau altuia. Or, instanța de judecată este obligată

să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind admiterea unor probe și

respingerea altor probe, precum și argumentarea preferinței unor probe față de

altele, rezultând din prevederile art. 130 alin. (4) Cod de procedură civilă.

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest

fapt se va considera o încălcare a art. 6§1 CEDO (cauza Hiro Balani vs. Spania,

1994). CtEDO reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze

hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru

fiecare argument (Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61,

seria A nr. 288). Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale

părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de

natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în baza circumstanțelor cauzei

(Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27).

5

Tot aici, este de menționat că în cadrul soluționării pricinii probele din

dosar se cercetează doar în ansamblul și în interconexiunea acestora, or, instanța

de judecată este obligată să reflecte în hotărâre motivele concluziilor sale privind

admiterea unor probe și respingerea altor probe, precum și argumentarea

preferinței unor probe față de altele.

Mai mult, în conformitate art. 390 alin. (1) lit. e), f) Cod de procedură

civilă, decizia instanței de apel trebuie să conțină motivele concluziilor instanței

de apel și referirea la legea guvernantă și concluziile instanței de apel în urma

examinării apelului.

Or, în sensul art. 6 CEDO, instanțele de judecată trebuie să indice, cu

suficientă claritate, motivele pe care se întemeiază hotărârile, iar având în vedere

caracterul determinant al concluziilor sale, noțiunile ce implică o apreciere a

faptelor supuse examinării. CtEDO, în cauza Suominen vs. Finlanda, a reținut că

„... o funcție a unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost

auzite. Mai mult ca atât, o hotărâre motivată oferă părții posibilitatea să o

conteste, precum și posibilitatea de a revedea decizia de către instanța de recurs.

Doar prin adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control public a

administrării justiției”.

Totodată, în cauza Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994,

Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv

decât dacă cererile și observațiile părților sunt într-adevăr „auzite”, adică

examinate conform normelor de procedură de către tribunalul sesizat.

Altfel spus, art. 6 impune „tribunalului” obligația de a proceda la o

examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale

părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența”. CtEDO nu își propune să

garanteze drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (cauza

Artico v. Italiei, Hotărârea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, p. 16, paragraful 33).

Prin urmare, instanța de apel nu și-a executat în deplină măsură obligația

legală de a motiva hotărârea luată și de a argumenta menținerea hotărârii primei

instanțe.

Dreptul de a fi auzit, prin urmare, a fost încălcat, or dreptul în cauză

include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o

obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru

care anumite argumente au fost acceptate sau respinse, ceea ce nu a fost îndeplinit

de instanța de apel.

În consecință, Colegiul, verificând conținutul deciziei contestate, în raport

cu materialele dosarului, argumentele invocate în recurs, conchide că instanța de

apel s-a referit în mod declarativ la normele dreptului material pe care le-a

considerat aplicabile speței, fără să se expună asupra circumstanțelor concrete ale

cauzei și probelor administrate în cadrul judecării pricinii pe care se întemeiază

concluziile privitoare la aceste circumstanțe, și fără a indica motivele pentru care

argumentele invocate în cererea de apel nu au fost reținute. Mai mult, nici nu au

fost supuse aprecierii.

6

Este de menționat că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor

normelor de drept, să fie clar, înțeles de părțile implicate în litigiu și să răspundă

în mod sigur și expres la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți.

Mai mult, hotărârea trebuie să se fondeze pe lege, trebuie să rezolve, într-o

maniera certă, explicit sau implicit, toate cererile invocate de părți, conform

principiului nr. 6 al Recomandării nr. 5 din 1984, adoptată la de Comitetul

Miniștrilor al Consiliului Europei, privind principiile de procedură civilă menite

pentru ameliorarea funcționării justiției, ceea ce în speță lipsește.

Or, în sensul principiului procesului echitabil, garantat de art. 6 CEDO,

motivarea hotărârilor este o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate

cu atenție și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de

drept care i-au format convingerea, în sensul unei anumite soluții trebuie să fie

clară și simplă, precisă, concisă și fermă, să aibă putere de convingere.

Nemotivarea hotărârii sau o motivare necorespunzătoare vor atrage casarea ei.

Din considerentele menționate, pornind de la faptul că această eroare

admisă la judecarea pricinii în instanțele ierarhic inferioare nu poate fi corectată

de instanța de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul

declarat de Valentin Brînza și Vasile Brînza și a casa integral decizia instanței de

apel, cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

La rejudecarea pricinii, instanța de apel, pentru a concluziona sub aspectul

temeiniciei/ netemeiniciei acțiunii, urmează să verifice cerințele prin prisma

argumentelor și probelor atât a părții reclamante, cât și a părții pârâte, rezultând

din prevederile art. 130 alin. (1) Cod de procedură civilă, conform cărora instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din

dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege, ca în consecință

soluția adoptată să fie certă și coerentă. Caracterul peremptoriu al concluziei

instanței de judecată, urmează a fi stabilit în coraport cu circumstanțele pricinii,

probele administrate și cercetate și normele de drept material aplicabile raportului

litigios.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445, alin. (1), lit. c) și

alin. (3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție,

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Valentin Brînza și Vasile Brînza.

Se casează integral decizia Curții de Apel Chișinău din 31 octombrie

2017, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Valentin

Brînza și Vasile Brînza împotriva Cooperativei Agricole de Producție „Basarabia”

cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin ocuparea terenurilor agricole și

7

încasarea cheltuielilor de judecată, cu remiterea cauzei spre rejudecare la Curtea

de Apel Chișinău, în alt complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței, Iulia Sîrcu

judecători Dumitru Visternicean

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

Galina Stratulat

8