2rac-58/18 — obligarea de a institui servitutea ș.a.

2rac-58/18 — obligarea de a institui servitutea ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

prima instanță: R. Pascari dosarul nr. 2rac-58/18

instanța de apel: A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila

Î N C H E I E R E

21 februarie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Tamara Chișca-Doneva, Nina Vascan

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de

societatea comercială „Urban Consig” societatea cu răspundere limitată și de

reprezentantul acesteia, avocatul Ion Poalelungi împotriva deciziei Curții de Apel

Chișinău din 11 octombrie 2017,

adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

societatea comercială „Urban Consig” societatea cu răspundere limitată împotriva

societății pe acțiuni „Combinatul Auto nr. 5” cu privire la instituirea servituții de

trecere pe terenul aservit pentru uzul sau utilitatea terenului dominant pentru trecere

atât pietonală, cât și cu autovehiculul la drumul public și obligarea înregistrării

dreptului de servitute și compensarea cheltuielilor de judecată,

c o n s t a t ă:

La 04 noiembrie 2015, societatea comercială „Urban Consig” societatea cu

răspundere limitată (denumirea prescurtată SC „Urban Consig” SRL) a depus cerere

de chemare în judecată împotriva societății pe acțiuni „Combinatul Auto nr. 5”

(denumirea prescurtată SA „Combinatul Auto nr. 5”) cu privire la instituirea

servituții de trecere pe terenul aservit pentru uzul sau utilitatea terenului dominant

pentru trecere atât pietonală, cât și cu autovehiculul la drumul public și obligarea

înregistrării dreptului de servitute și compensarea cheltuielilor de judecată (f.d. 4-5

recto-verso, 14).

În motivarea acțiunii menționează că, la 21 august 2007 a încheiat cu

SA„Combinatul Auto nr. 5” contract de vânzare-cumpărare prin care a cumpărat

terenul pentru construcții cu numărul cadastral XXXXX, cu suprafața de 1,0005 ha,

situat XXXXX.

Susține reclamanta că terenul este înfundat, nu are acces la drumul public și este

învecinat cu terenul aservit cu numărul cadastral XXXXX, ce aparține cu drept de

proprietate SA „Combinatului Auto nr. 5”.

Relevă că, terenul a fost procurat în urma parcelării de către SA „Combinatul

Auto nr. 5” a terenurilor. Astfel, odată cu formarea bunului, ultima trebuia să

stabilească destinația terenului prin instituirea servituții de trecere.

1

Invocă reclamanta că, la 16 iunie 2016, institutul municipal de proiectare

„Chișinău Proiect” a efectuat un studiu de prefezabilitate privind sistematizarea

teritoriului aferent terenului dominant cu organizarea accesului pentru transport.

Astfel, studiul de prefezabilitate a stabilit că, în conformitate cu Hotărârea

Guvernului nr. 61 din 29 ianuarie 1999 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la

formarea bunurilor imobile, sectorul de teren trebuie să fie asigurat cu drum de acces

sau să fie instituită servitute pentru asigurarea accesului la sectorul de teren. Lățimea

drumului de acces pentru transport nu trebuie să fie mai mică de 3,5 m, iar lățimea

pasajului de acces pentru pietoni nu mai mică de 1 m.

Indică SC „Urban Consig” SRL că, din momentul procurării terenului dominant

în anul 2007 și până în prezent folosește terenul aferent pentru întreținerea bunului,

astfel cum a fost stabilită servitutea în planul geometric și studiul de prefezabilitate.

Așa, la 25 august 2015 a notificat SA „Combinatul Auto nr. 5” despre necesitatea

instituirii servituții de trecere, solicitînd încheierea unui contract de servitute, însă,

ultima a refuzat cerința privind obținerea unei căi de acces.

Solicită obligarea SA „Combinatul Auto nr. 5” de a institui servitutea de trecere

pe terenul aservit cu numărul cadastral XXXXX pentru uzul sau utilitatea terenului

dominant cu numărul cadastral XXXXX atât cu piciorul, cât și cu autovehiculul la

drumul public; obligarea SA „Combinatul Auto nr. 5” de a înregistra dreptul de

servitute la Oficiul Cadastral Teritorial Chișinău; și încasarea din contul SA

„Combinatul Auto nr. 5” cheltuielile de judecată și de asistență juridică.

Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), prin hotărârea din 29 martie 2017

(f.d.111, 113-120), a admis în parte acțiunea, a obligat SA „Combinatului Auto nr. 5”

să instituie servitutea de trecere pe terenul aservit cu numărul cadastral XXXXX

pentru uzul sau utilitatea terenului dominant cu numărul cadastral XXXXX al

SC„Urban Consig” SRL atât cu piciorul, cât și cu autovehiculul la drumul public; și a

încasat în beneficiul SC „Urban Consig” SRL de la SA „Combinatul Auto nr. 5”

cheltuielile de judecată pentru taxa de stat în mărime de 100 de lei.

În consolidarea soluției adoptate, prima instanță a invocat dispozițiile art. 8

alin.(1) și (2) lit. c), art. 9 alin. (1), art. 315, 377, 428 alin. (1), 434 alin. (1), (2) și (3)

din Codul civil, art. 26 alin. (1) și art. 28 alin. (1) din Legea cadastrului bunurilor

imobile.

Referitor la circumstanțele faptice ale speței a reținut că, din conținutul

planurilor cadastrale se atestă că proprietarul terenului cu numărul cadastral

XXXXX, SC „Urban Consig” SRL nu are cale de acces spre drumul public, fiind un

loc înfundat, înconjurat de diferite proprietăți.

Instanța inferioară a statuat că, în conformitate cu studiul de prefezabilitate

privind sistematizarea teritoriului aferent terenului privat ce aparține SC „Urban

Consig” SRL, elaborat de IMP „Chișinău Proiect”, titularul dreptului de proprietate

asupra fondului dominant SC „Urban Consig” SRL nu are o altă posibilitate de

ieșire la calea publică decât pe terenul aservit al pârâtului. Prin urmare, prima

instanță a conchis necesitatea instituirii servituții de trecere pe terenul aservit cu

numărul cadastral XXXXX al SA „Combinatul Auto nr. 5” pentru uzul SC„Urban

Consig” SRL atât cu piciorul, cât și cu autovehiculul la drumul public.

În acest sens prima instanță a remarcat că, interzicerea de către SA „Combinatul

Auto nr. 5” a dreptului de trecere al SC „Urban Consig” SRL pe terenul proprietate

2

privată a pârâtului constituie o ilegalitate, or, reclamanta este îndreptățită de a trece

pe drumul-calea de acces proprietatea SA „Combinatul Auto nr. 5”, în calitatea sa de

teren aservit, fără acceptul acestuia, utilizând respectivul teren ca o cale de acces mai

mult de trei ani.

Totodată, instanța inferioară a apreciat ca fiind neîntemeiată pretenția cu privire

la obligarea de a înregistra dreptul de servitute în Registrul bunurilor imobile. Or,

înregistrarea drepturilor se efectuează la cererea titularilor de drepturi, cu excepția

cazurilor prevăzute de această lege. Temeiul înregistrării dreptului se face în temeiul

hotărârii instanței de judecată.

Curtea de Apel Chișinău, prin decizia din 11 octombrie 2017 (f.d. 140, 141-143

recto-verso), a admis apelul declarat de SA „Combinatului Auto nr. 5”, a casat

hotărârea Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani) din 29 martie 2017 și a emis o nouă

hotărâre, prin care a respins acțiunea ca nefondată.

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a invocat dispozițiile art. 315

alin. (1) și (2), 316 alin. (1) și (2), 428 alin. (1), 429 alin. (1) și (2), 434 alin. (1) și (2)

din Codul civil.

Întru fundamentarea soluției sale, instanța de apel a conchis că, deși SC „Urban

Consig” SRL solicită instituirea servituții, nu a demonstrat că nu are altă cale de

acces la terenul său și nu a propus nici o compensație pentru utilizarea terenului ce

aparține SA „Combinatului Auto nr. 5” cu drept de proprietate.

Mai mult, din planurile grafice anexate la dosar (f.d. 58-68), precum și

informația grafică oferită de ÎS „Cadastru” pe pagina sa web, terenul „Urban Consig”

SRL, cu suprafața de 1,0005 ha, situat XXXXX are și o altă cale de acces, ocolind

terenul SA „Combinatului Auto nr. 5”. Prin urmare, în speță, nu a fost stabilită

necesitatea instituirii servituții, or, reclamanta poate utiliza și un alt drum pentru

acces pe teritoriul ce îi aparține.

La 13 noiembrie 2017, reprezentantul SC „Urban Consig” SRL, avocatul Ion

Poalelungi a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11

octombrie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei recurate,

cu menținerea hotărârii primei instanțe (f.d. 148-152).

În motivarea recursului invocă faptul că instanța de apel a aplicat o lege care nu

trebuia aplicată, iar concluziile expuse în hotărâre sunt în contradicție cu

circumstanțele cauzei, deoarece concluziile instanței de apel sunt în contradicție cu

obiectul acțiunii.

În acest sens menționează că, instanța de apel eronat a SC „Urban Consig” SRL

nu a demonstrat că nu are o altă cale de acces. Or, suportul probator denotă că

terenul ce-i aparține cu drept de proprietate este înconjurat de terenuri deținute în

proprietate privată de către alte persoane. Astfel, conform studiului de prefezabilitate

efectuat de institutul municipal de proiectare „Chișinău Proiect” nu există altă cale

autorizată de acces la lotul de teren al SC „Urban Consig” SRL.

La fel, relevă că instanța de apel eronat a invocat ca probă informația grafică

oferită de ÎS „Cadastru” pe pagina sa web și a lăsat fără apreciere studiul de

prefezabilitate efectuat de institutul municipal de proiectare „Chișinău Proiect” care

în speță este proba de bază și explică/demonstrează necesitatea și cea mai bună

oportunitate de instituire a servituții.

3

Succesiv, susține că instanța de apel eronat a aplicat prevederile Hotărârii

Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 8 din 22 decembrie 2014, deoarece aceasta

reglementează dreptul de a trece și nu de a institui servitutea.

Opinează că, instanța inferioară eronat a conchis că, SC „Urban Consig” SRL

nu a propus SA „Combinatului Auto nr. 5” nici o compensație pentru utilizarea

terenului ce-i aparține ultimei cu drept de proprietate. La caz, indică faptul că

despăgubirea proprietarului terenului aservit este o opțiune și nu o condiție

obligatorie.

La 06 decembrie 2017, SC „Urban Consig” SRL a declarat recurs împotriva

deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2017, solicitând admiterea

recursului, casarea integrală a deciziei recurate, cu menținerea hotărârii primei

instanțe (f.d. 166-170, 171).

În motivarea recursului invocă circumstanțe identice celor înserate în cererea de

recurs depusă de reprezentantul SC „Urban Consig” SRL, avocatul Ion Poalelungi la

13 noiembrie 2017.

Examinând temeiurile recursurilor în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursurile sunt

inadmisibile din următoarele motive.

Articolul 431 din Codul de procedură civilă consemnează în alineatul (2) că,

asupra admisibilității recursului decide un complet din 3 judecători.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, (1) părțile și alți

participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

4

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu și în toate cazurile.

Conform art.433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

Articolul 434 din Codul de procedură civilă statuează că, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul

de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Completul de admisibilitate consideră că, în speță, calea de atac a fost demarată

în interiorului termenului legal, deoarece deciziei recurată a Curții de Apel Chișinău

datează cu 11 octombrie 2017 (f.d. 140, 141-143 recto-verso), iar cererile de recurs

au fost depuse la 13 noiembrie 2017 și respectiv la 06 decembrie 2017, fapt confirmat

prin amprenta sigiliului aplicată pe cererile de recurs (f.d. 148, 166).

Completul de admisibilitate apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot

fi acceptate alegațiile conținute în cererile de recurs precum că, instanța de apel a

aplicat o lege care nu trebuia aplicată, iar concluziile expuse în hotărâre sunt în

contradicție cu circumstanțele cauzei, deoarece concluziile instanței de apel sunt în

contradicție cu obiectul acțiunii.

Or, toate alegațiile conținute în cererile de recurs se rezumă la inaprecierea de

către instanța de apel a studiului de prefezabilitate efectuat de institutul municipal de

proiectare „Chișinău Proiect”. În acest sens, completul de admisibilitate evocă faptul

că, memoriul deciziei Curții de Apel Chișinău datează cu 11 octombrie 2017 este

bazat inclusiv pe studiul de prefezabilitate efectuat de institutul municipal de

proiectare „Chișinău Proiect”. Astfel, la § 41 al deciziei recurate, instanța inferioară

notează că „ ... după cum rezultă din planurile grafice anexate la dosar (f.d. 58-68),

precum și informația grafică oferită de ÎS Cadastru pe pagina sa web, terenul

reclamantului ... situat pe adresaXXXXX, are și o altă cale de acces, ocolind terenul

pârâtului”.

Conform materialelor cauzei, la filele dosarului 59-68 se regăsește anume

studiul de prefezabilitate efectuat de institutul municipal de proiectare „Chișinău

Proiect”. Prin urmare, Curtea de Apel Chișinău, făcând referință în §41 al deciziei

sale din 11 octombrie 2017 la „planurile grafice anexate la dosar”, se referă inclusiv

și la studiul de prefezabilitate.

Astfel, se deduce că este declarativă și neîntemeiată alegația recurentei și a

reprezentatului acesteia precum că instanța de apel a lăsat fără apreciere studiul de

prefezabilitate efectuat de institutul municipal de proiectare „Chișinău Proiect”, care

în speță este proba de bază.

Mai mult decât atât, completul de admisibilitate atestă că, în conformitate cu

dispozițiile art. 130 alin. (1), (2) și (3) din Codul de procedură civilă, instanța

5

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au

pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea lor. Fiecare

probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea, veridicitatea ei,

iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și suficiența pentru

soluționarea pricinii.

Așadar, ținând cont de faptul că, nici un fel de probe nu au pentru instanța

judecătorească o forță probantă prestabilită, este reprehensibilă alegația recurentei și a

reprezentantului acesteia precum că, studiul de prefezabilitate efectuat de institutul

municipal de proiectare „Chișinău Proiect”, care în speță este proba de bază.

În corolar, succedând conjunctura relevată, completul de admisibilitate

reliefează că instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către

instanțele de fond și de apel, or, forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre

probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara

controlului instanței de recurs. Astfel, instanța de recurs poate interveni în materia

probațiunii doar sub aspect procedural, și anume dacă se invocă că instanța de apel a

apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a

probelor.

În speță, însă, din conținutul cererilor de recurs nu rezultă argumentul privind

încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Ipoteza relevată certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al recursurilor

declarate, deoarece recurenta și reprezentantul acesteia nu au invocat niciun

argument plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel.

Astfel, se evidențiază caracterul declarativ al recursurilor, deoarece sunt lipsite de

conținut și desprind simplul fapt al dezacordului recurentei și reprezentantului

acesteia cu soluția dată de instanțele inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de

declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu,

competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest

tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest capitol instanță de

recurs reține că recursurile declarate de SC „Urban Consig” SRL și de

reprezentantul acesteia nu s-au bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde

încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor

de drept procedural, iar ca urmare nu corespund cerinței de a fi „efective”, fiind

lipsite de șanse de succes și nu sunt capabile să ofere îndreptarea situației din

decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că cererile de recurs au fost

depuse după ce SC „Urban Consig” SRL a avut posibilitatea de a fi auzită de o

instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție

(a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” împotriva Franței,

cererea nr.21920/93 din 23 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat dreptul

de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un recurs

6

efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echității

procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să

pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le

considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher împotriva

Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural,

iar argumentele invocate în cererile de recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul de

admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera recursurile

declarate de societatea comercială „Urban Consig” societatea cu răspundere limitată

și de reprezentantul acesteia, avocatul Ion Poalelungi împotriva deciziei Curții de

Apel Chișinău din 11 octombrie 2017, în baza art. 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibile.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție, –

d i s p u n e :

A considera inadmisibile recursurile declarate de societatea comercială „Urban

Consig” societatea cu răspundere limitată și de reprezentantul acesteia, avocatul Ion

Poalelungi împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 octombrie 2017,

adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

societatea comercială „Urban Consig” societatea cu răspundere limitată împotriva

societății pe acțiuni „Combinatul Auto nr. 5” cu privire la instituirea servituții de

trecere pe terenul aservit pentru uzul sau utilitatea terenului dominant pentru trecere

atât pietonală, cât și cu autovehiculul la drumul public și obligarea înregistrării

dreptului de servitute și compensarea cheltuielilor de judecată.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nina Vascan

7