2rac-341/17 — încasarea sumei

2rac-341/17 — încasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

prima instanță: D. Stănilă dosarul nr. 2rac-341/17

instanța de apel: Al. Gheorghieș, A. Toderaș, A. Albu

D E C I Z I E

08 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

În componență:

Președintele ședinței, judecătorul – Valeriu Doagă

Judecătorii – Galina Stratulat, Iurie Bejenaru

Ala Cobăneanu, Nicolae Craiu

examinând recursul declarat de societatea cu răspundere limitată „Energo-

Jurconsult” împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2017,

adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea

cu răspundere limitată „Energo-Jurconsult” împotriva societății cu răspundere

limitată „Boxfort” cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și

compensarea cheltuielilor de judecată,

c o n s t a t ă

La 22 aprilie 2016, societatea cu răspundere limitată „Energo-Jurconsult” (în

continuare SRL „Energo-Jurconsult”) a depus cerere de chemare în judecată

împotriva societății cu răspundere limitată „Boxfort” (în continuare SRL „Boxfort”)

cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și compensarea cheltuielilor

de judecată.

În motivarea acțiunii menționează că, conform facturii fiscale seria și numărul

DV8484470 din 13 decembrie 2014, SRL „Arama R” a eliberat SRL „Boxfort”

marfă în sumă totală de 14 152,56 de lei, și anume: piatra artificială Monteli 937 în

valoare de 11 092,59 de lei; clei Dupon 306, în valoare de 956,25 de lei; și chiuveta

959 U1 pentru bucătărie, în valoare de 2103,72 de lei. Însă, la momentul eliberării

mărfii și facturii fiscale, cumpărătorul SRL „Boxfort” nu a achitat contravaloarea

acesteia.

Relevă reclamantul că, în baza contractului de cesiune a creanței nr. 3 din 15

ianuarie 2016, SRL „Arama R” a cedat creanțele sale cesionarului SRL „Energo-

Jurconsult”, circumstanță despre care debitorul a fost înștiințat prin scrisoare din 15

ianuarie 2016.

Invocă reclamantul că la momentul încheierii contractului de cesiune a creanței,

datoria debitoare a pârâtului constituia 18 737,99 de lei, iar la 16 februarie 2016

debitorul a achitat la conturile vânzătorului suma de 6 152,56 de lei, restanța

pecuniară micșorându-se la 8 000 de lei.

Susține că, prin acordul de modificare a prevederilor p. 1 din contractul de

cesiune a creanțelor, cesionarul și cedentul au modificat obiectul contractului de la

18737,99 de lei (datoria plus dobânda de întârziere) la 11 386,67 de lei (datoria 8 000

1

de lei plus dobânda de întârziere de 3 386,67 de lei).

Solicită admiterea acțiunii, încasarea sumei de 8 000 de lei și a dobânzii de

întârziere în mărime de 3 715 lei, compensarea cheltuielilor de judecată compuse din

351,45 de lei taxa de stat și 2 200 de lei asistența juridică.

Prin hotărârea Judecătoriei Bălți din 19 august 2016 (f.d. 44, 51-52 recto-verso)

s-a respins integral cererea de chemare în judecată depusă de SRL „Energo-

Jurconsult” împotriva SRL „Boxfort” cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de

întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată.

În susținerea soluției pronunțate, prima instanță a reținut că, conform pct. 1 al

contractului de cesiune a dreptului de creanțe nr. 3 din 15 februarie 2016, obiectul

contractului îl constituie cesiunea creanței apărută în urma neexecutării obligațiilor

pecuniare existente în baza facturii fiscale seria și numărul DV8484470 din 13

decembrie 2013, aceiași factură fiind indicată și în Acordul privind modificarea

condițiilor contractuale din 16 februarie 2016, iar copia facturii fiscale anexate la

materialele cauzei datează cu 13 decembrie 2014.

Cu titlu de consecință, instanța inferioară a conchis că reclamantul nu a venit cu

probe care ar atesta proveniența pretinsei sume de 8 000 de lei și care ar confirma că

această datorie reiese din factura fiscală seria și numărul DV8484470.

Prin decizia Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2017 (f.d. 75, 76-81) s-a

respins apelul declarat de SRL „Energo-Jurconsult” și s-a menținut hotărârea

Judecătoriei Bălți din 19 august 2016.

La 25 iulie 2017, SRL „Energo-Jurconsult” a declarat recurs împotriva deciziei

Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2017, solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei recurate și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei hotărâri noi în

sensul admiterii acțiunii și încasării sumei de 8 000 de lei, a dobânzii de întârziere în

mărime de 5 705,76 de lei, a sumei de 791,05 de lei cu titlu de compensare a

cheltuielilor de judecată și a sumei de 2 200 de lei cu titlu de compensare a

cheltuielilor de asistență juridică.

În motivarea recursului a reiterat motivele de fapt ale cauzei și a invocat că

instanța de apel nu a efectuat o cercetare multiaspectuală a probelor. Or, în contractul

de cesiune a creanței s-a strecurat o greșeală tehnică referitor la anul facturii fiscale în

temeiul căreia s-a format datoria debitorului.

Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 26 octombrie 2017 (f.d. 101),

recursul declarat de societatea cu răspunderea limitată „Energo-Jurconsult”

împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2017 a fost considerat

admisibil.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de

SRL„Energo-Jurconsult” urmează a fi admis, cu casarea deciziei instanței de apel și

restituirea cauzei spre rejudecare în instanța de apel, pentru următoarele motive.

Potrivit art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs

și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a

administra noi dovezi.

Articolul 444 din Codul de procedură civilă consemnează că, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

2

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral

decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel în toate

cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Materialele cauzei atestă că, la 13 decembrie 2014, SRL „Arama R” a eliberat

SRL „Boxfort” factura fiscală seria și numărul DV8484470 pentru marfă procurată

de ultimul, în sumă totală de 14 152,56 de lei, și anume: piatra artificială Monteli 937

în valoare de 11 092,59 de lei; clei Dupon 306, în valoare de 956,25 de lei; și

chiuveta 959 U1 pentru bucătărie, în valoare de 2 103,72 de lei (f.d. 9).

Ulterior, în baza contractului de cesiune a creanței nr. 3 din 15 ianuarie 2016,

SRL„Arama R” a cesionat SRL „Energo-Jurconsult”, creanțele sale față de debitorul

SRL „Boxfort” în valoare de 18 737,99 de lei, apărută în urma neexecutării

obligațiilor în baza facturii fiscale seria și numărul DV8484470 din 13 decembrie

2013 (f.d. 14-16).

Distinct celor menționate, Colegiul menționează că, conform anexei nr. 1 la

contractul de cesiune a creanței nr. 3 din 15 ianuarie 2016, cedentul a transmis, iar

cesionarul a primit documentele din care reies drepturile de creanță față de debitorul

SRL „Boxfort” și confirmă transmiterea mărfii de către cedent debitorului, și anume:

1) copia facturii fiscale seria și numărul DV8484470 din 13 decembrie 2014; și 2)

reclamația din 03 decembrie 2015 (f.d. 17).

Succesiv, prin acordul de modificare a condițiilor contractuale semnat la 16

februarie 2016 între cedent și cesionar, care este anexa nr. 3 la contractul de cesiune a

creanței nr. 3 din 15 februarie 2016, s-a modificat prevederile p. 2 din anexa nr. 2 la

contract și s-a stabilit că pentru drepturile cesionate în baza facturii DV8484470 din

13 decembrie 2013, cesionarul achită cedentului prețul de 11 000 de lei (f.d. 18).

Verificând legalitatea deciziei Curții de Apel Bălți din 07 februarie 017,

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție constată că din conținutul acesteia nu se certifică în mod clar substanța

hotărârii judecătorești, circumstanță care a succedat adoptarea ei cu încălcarea

normelor de drept material și procedural, astfel încât partea motivată fiind în

contradicție cu dispozitivul pronunțat.

Or, în conformitate cu dispozițiile art. 130 alin. (1) din Codul de procedură

civilă, instanța judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe

cercetarea multe aspectual, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor

din dosar în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege

La rândul său, alin. (1) al art. 240 din Codul de procedură civilă prescrie că, la

deliberarea hotărârii, instanța judecătorească apreciază probele, determină

circumstanțele care au importantă pentru soluționarea pricinilor, care au fost sau nu

stabilite, caracterul raportului juridic dintre părți, legea aplicabilă soluționării pricinii

și admisibilitatea acțiunii.

Conform prevederilor art. 241 din Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească adoptă hotărârea în numele legii. Hotărârea judecătorească constă din

partea introductivă și partea dispozitivă. În cazurile prevăzute la art. 236 alin. (5),

hotărârea judecătorească constă din partea introductivă, partea descriptivă, motivare

și dispozitiv. Fiecare parte a hotărârii se evidențiază separat în textul acesteia. În

partea introductivă se indică locul și data adoptării, denumirea instanței care o

pronunță, numele membrilor completului de judecată, al grefierului, al părților și al

3

celorlalți participanți la proces, al reprezentanților, obiectul litigiului și pretenția

înaintată judecății, mențiunea despre caracterul public sau închis al ședinței. În partea

descriptivă se indică succint pretențiile reclamantului, obiecțiile pîrîtului și

explicațiile celorlalți participanți la proces. În motivare se indică: circumstanțele

pricinii, constatate de instanță, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare

la aceste circumstanțe, argumentele invocate de instanță la respingerea unor probe,

legile de care s-a călăuzit instanța. Dispozitivul cuprinde concluzia instanței

judecătorești privind admiterea sau respingerea integrală sau parțială a acțiunii,

repartizarea cheltuielilor de judecată, calea și termenul de atac al hotărîrii. În cazul în

care instanța judecătorească stabilește modul și termenul de executare a hotărîrii,

dispune executarea ei imediată sau ia măsuri pentru asigurarea executării, în

dispozitiv se face o mențiune în acest sens.

Conform avizului nr. 11 din 2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor

Europeni (CCJE) în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind

calitatea hotărârilor judecătorești, o motivație și o analiză clară sunt cerințele

fundamentale ale hotărârilor judecătorești și un aspect important al dreptului la un

proces echitabil. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui

să evidențieze, că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost

prezentate.

Colegiul menționează că, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

garantează dreptul justițiabilului la o hotărâre motivată sub aspectul instituirii

obligației instanțelor de judecată de a-și argumenta hotărârile adoptate din

perspectiva unei analize ample a circumstanțelor pricinii. Îndatorirea de a motiva

coerent și unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între

motivare și dispozitiv, constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului

arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea

exercita un eficient control judiciar.

Codul de procedură civilă consacră principiul general după care orice hotărâre

judecătorească trebuie să fie motivată și să reprezinte premisa pentru soluția din

dispozitiv. Aceasta dispoziție este edictată atât în interesul unei bune administrări a

justiției și încrederii ce trebuie să inspire justițiabililor, cât și pentru a se da

instanțelor superioare posibilitatea de a controla judecata primelor instanțe.

Pentru satisfacerea acestui principiu, judecătorii fondului sunt datori să arate

motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate

și dovezile care au determinat-o.

La caz, instanța de recurs evidențiază că, apelul are efect devolutiv, care

presupune două limite raționale: tantum devolutum quantum apellatum, adică instanța

de apel rejudecă în fapt și în drept, ceea ce apelantul a înțeles să atace din hotărârea

primei instanțe, fiind o consecință a principiului disponibilității care guvernează

procesul civil și tantum devolutum quantum iudicatum, unde instanța de apel,

efectuează o nouă examinare în fond, dar și exercită controlul judiciar complet, în

fapt și în drept, asupra ceea ce a hotărât prima instanță și din acest motiv instanța de

apel, nu poate fi pusă în situația de a soluționa cereri care nu au fost formulate în fața

primei instanțe, adică cereri absolut noi prin care să se invoce pretenții noi.

La acest capitol, Colegiul opinează că instanța inferioară nu a stabilit natura și

obiectul raporturilor juridice existente între părțile litigante. Or, în sensul articolului

93 pct. 16) din Codul fiscal, factură fiscală este formular tipizat de document primar

4

cu regim special, pe suport de hîrtie sau în formă electronică, prezentat

cumpărătorului (beneficiarului) de către subiectul impozabil, înregistrat în modul

stabilit, la efectuarea livrărilor impozabile.

Articolul 20 din Legea contabilității consemnează în alineatul (2) că, modul de

editare, eliberare, procurare, păstrare, evidență și utilizare a formularelor tipizate cu

regim special se stabilește de Guvern.

Din analiza copiei facturii fiscale seria și numărul DV8484470 din 13 decembrie

2013 (f.d. 9) Colegiul desprinde că, aceasta este imprimată tipografic pe hârtie

specială cu însemne de protecție, serie și număr unicat. Prin urmare, instanța de

recurs apreciază ca fiind admisibile argumentele recurentului precum că, la etapa

redactării contractului de cesiune a creanței nr. 3 din 15 ianuarie 2016, încheiat între

SRL„Arama R” și SRL„Energo-Jurconsult”, s-a strecurat o eroare de ordin tehnic.

La caz, Colegiul opinează că eroarea tehnică strecurată în contractul de cesiune a

creanței nr. 3 din 15 ianuarie 2016, în esență, nu viciază efectele juridice survenite în

urma apariției situației juridice. Or, pornind de la premisa că sistemul unitar de

înseriere și numerotare a formularelor facturilor fiscale se asigură de către organul

fiscal de stat, instanța de recurs deduce că este exclusă posibilitatea existenței mai

multor facturi fiscale cu aceiași serie și număr, deoarece însăși sensul semantic al

noțiunii „de a numerotá” accentuează că aceasta este procedura de a însemna o serie

de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă, pentru a le putea identifica și a

le deosebi între ele.

Mai mult decât atât, analizând contractul de cesiune a creanței nr. 3 din 15

ianuarie 2016 în ansamblul său, iese în evidență producerea unei erori tehnice, care

nu viciază efectele juridice ale acestuia. În acest sens, instanța de recurs învederează

că, conform anexei nr. 1 la contractul de cesiune a creanței nr. 3 din 15 ianuarie 2016

(f.d.17), care este parte a acestuia, cedentul SRL „Arama R” a transmis, iar cesionarul

SRL „Energo-Jurconsult” a primit documentele din care reies drepturile de creanță

față de debitorul cedat SRL „Boxfort” și confirmă transmiterea mărfii de către cedent

debitorului cedat, și anume: 1) copia facturii fiscale seria și numărul DV8484470 din

13 decembrie 2014; și 2) reclamația din 03 decembrie 2015.

Circumstanțele elucidate supra exclud confuzia apărută cu privire la temeiul

nașterii obligației SRL „Boxfort” față de SRL „Arama R” și care în final constituie

obiectul contractului de cesiune a creanței nr. 3 din 15 ianuarie 2016 încheiat între

SRL„Arama R”, în calitate de cedent și SRL „Energo-Jurconsult”, în calitate de

cesionar.

Cu titlu secundar, Colegiul învederează că conform principiului rolului

diriguitor al instanței judecătorești în proces, consemnat la art. 9 din Codul de

procedură civilă, instanței judecătorești îi revine un rol diriguitor în organizarea și

desfășurarea procesului, ale cărui limite și al cărui conținut sunt stabilite de prezentul

cod și de alte legi. Instanța judecătorească explică participanților la proces drepturile

și obligațiile lor procesuale, preîntâmpină asupra urmărilor pe care le poate implica

exercitarea sau neexercitarea actului procesual, le acordă sprijin în exercitarea

drepturilor, ordonă, la solicitarea părților și altor participanți la proces, prezentarea de

probe care să contribuie la adoptarea unei hotărâri legale și întemeiate, conduce

dezbaterile judiciare, informează părțile despre posibilitatea inițierii procesului de

mediere și ia orice alte măsuri necesare bunei desfășurări a procesului, pune în

discuția părților și altor participanți la proces orice împrejurare de fapt sau de drept,

5

efectuează alte acțiuni prevăzute de lege.

Prin prisma art. 118 alin. (3) din Codul de procedură civilă, circumstanțele care

au importanță pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de

instanța judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor

participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce

urmează a fi aplicate. Astfel, din textul de lege precitat deducem că, determinarea

instanței de judecată să stabilească circumstanțele cazului pornesc de la pretențiile

înaintate, acest fapt prezumând nu altceva decât determinarea limitelor acțiunii, adică

precizarea obiectului acesteia.

Prin urmare, instanța de judecată urmează să dea ajutor reclamantului în privința

precizării cât mai clare a pretențiilor sale în cazul în care formulările acestuia sunt

improprii, ambigui și împiedică determinarea exactă a obiectului acțiunii.

În acest sens, ținând cont de rolul activ al instanței de judecată, ultima are

sarcina de a solicita părții să facă precizările necesare, să pună în discuția părților

orice împrejurare de fapt sau de drept care duce la rezolvarea pricinii peste apărările

și susținerile pârților din acțiune

Deci, rolul activ al instanței inferioare urma a fi manifestat prin lămurirea și

îndrumarea părților implicate în proces, în vederea exercitării corecte și eficiente de

către aceștia a drepturilor și obligațiilor sale procesuale.

Succesiv, coroborând situația de fapt constatată și relevată supra, instanța de

recurs conchide că, întru soluționarea justă și multiaspectuală a diferendului dedus

judecății, instanța de apel avea obligația pozitivă de a stabili circumstanțele care au

importanță pentru soluționarea speței și să precizeze temeiurile apariției raporturilor

juridice între SRL „Boxfort” și SRL „Arama R” care au constituit obiect al

contractului de cesiune a creanței, pentru a elimina discrepanța intervenită în legătură

cu aceasta. Iar, la stabilirea unei ambiguități care trezește incertitudini cu privire la

circumstanțele faptice ce țin de fondul cauzei și care împiedică precizarea obiectului

acțiunii și temeiurile apariției acestuia, urma să întreprindă toate măsurile necesare

întru elucidarea acestora.

Astfel, pornind de la premisa că, actul juridic ce manifestă voința concordantă a

două sau mai multe părți, și îmbracă forma scrisă, poate fi modificat și/sau rectificat

prin acordul scris al părților, instanța inferioară urma să solicite SRL „Energo-

Jurconsult”, reclamantul în speță, să facă precizările necesare cu privire la temeiurile

apariției raporturilor juridice între SRL „Boxfort” și SRL „Arama R” care au

constituit obiect al contractului de cesiune a creanței și, după caz, să acorde un

termen rezonabil pentru prezentarea probelor care să contribuie la adoptarea unei

hotărâri legale, inclusiv a unui acord adițional prin care s-au înlăturat erorile

strecurate în textul contractului de cesiune a creanței nr. 3 din 15 februarie 2016.

Cu titlu secundar, instanța de recurs apreciază ca fiind injustă soluția instanței de

apel de a menținere hotărârea Judecătoriei Bălți din 19 august 2016. Or, din

conținutul acesteia rezultă că prima instanță a constatat că „[…] prin contractul de

cesiune a creanței nr. 3 din 15 februarie 2016 se confirmă că la data respectivă, SRL

„Arama R” în calitate de cedent, a cesionat către SRL „Energo-Jurconsult” creanța

debitorului SRL„Boxfort” în valoare de 18 737,99 de lei, formată ca rezultat al

neexecutării obligațiilor pecuniare existente conform facturii fiscale nr. DV8484470

din 13 decembrie 2014 […]”.

Deci, este inexplicabil cum instanța de apel, verificând legalitatea hotărârii

6

Judecătoriei Bălți din 19 august 2016 și constatând că obiectul contractului de

cesiune a creanței nr. 3 din 15 februarie 2016 este creanța SRL „Boxfort” față de SRL

„Arama R” în baza facturii fiscale seria și numărul DV8484470 din 13 decembrie

2013, a admis concluziile primei instanței precum că obiectul contractului totuși

constituie creanța ce rezultă din factura fiscală nr. DV8484470 din 13 decembrie

2014.

Mai mult decât atât, sunt reprehensibile și concluziile instanței de apel cu privire

la faptul că „[…] prima instanță a studiat toate înscrisurile prezentate, dându-le o

apreciere corespunzătoare și întemeiat a ajuns la concluzia că acestea în ansamblu nu

sunt suficiente pentru soluționarea pricinii, instanța confruntându-se cu neclarități la

stabilirea cuantumului sumelor pretinse […]”.

Or, memoriul expus în hotărârea Judecătoriei Bălți din 19 august 2016 decelează

o contradictorialitate între constatările instanței și soluția adoptată. Astfel, constatând

existența raporturilor obligaționale între SRL „Arama R” și debitorul SRL „Boxfort”,

creanța celei din urmă față de prima și care ulterior a fost cesionată SRL „Energo-

Jurconsult” precum și faptul că această creanță nu a fost stinsă până la momentul

pronunțării hotărârii, prima instanță a conchis necesitatea respingerii acțiunii.

Astfel, conform § 4.2 din hotărârea Judecătoriei Bălți din 19 august 2016 (f.d.52

verso), prima instanță a reținut că „[…] marfa procurată conform facturii fiscale

nr.DV8484470 din 13 decembrie 2014 indică asupra sumei de 14 152,56 de lei;

conform contractului de cesiune a creanței se indică asupra cesionării către

SRL„Energo-Jurconsult” a creanței în valoare de 18 737,99 de lei; iar în notificarea

SRL„Boxfort” se indică despre cesionarea creanței în sumă de 14 152,56 de lei;

Acordul adițional din 16 februarie 2016 indică asupra achitării de către cesionarul

SRL „Energo-Jurconsult” cedentului SRL „Arama R” a sumei de 11 000 de lei în

contul cumpărării creanței, iar în final, SRL „Energo-Jurconsult” pretinde încasarea

sumei de 8 000 de lei cu titlu de datorie conform facturii fiscale nr. DV8484470.

Totodată, în cererea de chemare în judecată, reclamantul pretinde că în contul

stingerii datoriei s-au efectuat achitări în sumă de 6 152,56 de lei, însă nu este

reflectată în probele din dosar […]”.

În această ordine de idei, instanța de recurs apreciază ca fiind inadmisibile

concluziile instanțelor inferioare precum că s-au „confruntat cu neclarități la

stabilirea cuantumului sumelor pretinse de reclamant”, or, prin prisma rolului

diriguitor al instanței judecătorești în proces coroborat cu dispozițiile art. 194 alin. (2)

din Codul de procedură civilă, președintele ședinței urma să conducă dezbaterile

judiciare și să ia măsuri pentru cercetarea exhaustivă, multiaspectuală a probelor și

circumstanțelor pricinii, astfel încât să întreprindă toate măsurile cu care este investită

întru elucidarea circumstanțelor importante pentru soluționarea speței. Deci, la

apariția unor neclarități ce țin de cuantumul sumelor pretinse de reclamant, întru

identificarea existenței datoriei și a altor obligații pecuniare ale debitorului față de

creditor și a cuantumului acestora, instanța avea obligația pozitivă de a solicita

reclamantului prezentarea unui extras de cont INV-9 „Extras de cont” și/sau actului

de verificare a decontărilor reciproce, cu calculele desfășurate ale creanțelor și

sumelor decontate, confirmate inclusiv de către debitor. Or, potrivit pct. 72 din

Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin ordinul Ministerului Finanțelor

nr.60 din 29 mai 2012, soldurile efective ale creanțelor și datoriilor trebuie să fie

confirmate prin extrase de conturi INV-9 „Extras de cont” (Anexa 13) și/sau acte de

7

verificare a decontărilor reciproce. Extrasul de cont se întocmește și se remite

entităților pentru confirmare. Entitățile care primesc extrasele de cont sunt obligate să

confirme în decurs de 5 zile lucrătoare din ziua primirii acestora soldul

creanței/datoriei și să comunice obiecțiile lor.

În caz contrar, Colegiul decelează că creditorului SRL „Energo-Jurconsult” i s-

ar îngrădi accesul la justiție, deoarece art. 169 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Codul de

procedură civilă consemnează că, judecătorul refuză să primească cererea de chemare

în judecată dacă există o hotărâre judecătorească irevocabilă cu privire la un litigiu

între aceleași părți, asupra aceluiași obiect și avînd aceleași temeiuri sau o încheiere

judecătorească prin care se admite încetarea procesului în legătură cu faptul că

reclamantul a renunțat la acțiune sau că între părți s-a încheiat o tranzacție. Refuzul

judecătorului de a primi cererea de chemare în judecată exclude posibilitatea adresării

repetate în judecată a aceluiași reclamant, cu aceeași acțiune împotriva aceluiași

pârât, cu același obiect și aceleași temeiuri.

Astfel, rolul pasiv al instanței de judecată și neelucidarea multiaspectuală a

circumstanțelor care au importanță pentru soluționarea corectă a discrepanței, ar

putea crea o situație care vădește existența creanței SRL „Boxfort” față de

SRL„Energo-Jurconsult” rezultată din factura fiscală nr. DV8484470 din 13

decembrie 2014 și care în consecință nu va putea fi urmărită silit.

În speță, este evident că din decizia Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2017

nu se certifică în mod clar substanța hotărârii judecătorești, deoarece constatările

instanței de apel nu conțin o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării

și adoptării soluției emise. Or, memoriul expus în decizia supusă examenului

legalității cuprinde circumstanțe ambigui ce țin de examinarea chestiunilor în fapt,

care în final au format convingerea instanței inferioare o concluzie eronată asupra

soluției pronunțate.

La caz, Colegiul reiterează că, motivarea este un element esențial al hotărârii

judecătorești, o puternica garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului

de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța

superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea

motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil,

exigență a art. 239 din Codul de procedură civilă și art. 6 alin. (1) din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Instanța de recurs că în speță este aplicabilă și jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, care în practica sa constantă a statuează că întinderea motivării

depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum

și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite

privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state (Boldea

împotriva României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Van den Hurk împotriva

Olandei din 19 aprilie 1994, paragraful 61). Pentru a răspunde cerințelor procesului

echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat

chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (Boldea împotriva României din 15

februarie 2007, paragraful 29; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997,

paragraful 60).

La capitolul legalității hotărârilor instanței de judecată, jurisprudența CtEDO în

repetate rânduri a remarcat necesitatea motivării hotărârilor instanței, unde funcția

unei decizii motivate este să demonstreze părților că ele au fost auzite. Dreptul de a fi

8

auzit include nu doar posibilitatea de a aduce argumente instanței, dar de asemenea o

obligație corespunzătoare a instanței de a arăta, în motivarea sa, motivele pentru care

anumite argumente au fost acceptate sau respinse. CtEDO a menționat că, este

motivată în mod corespunzător o decizie care permite părților să facă uz efectiv de

dreptul lor de a face apel (Hirvisaari împotriva Finlande).

În cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și

explicit în cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat-o

posibilitatea de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt

se va considera o încălcare a art. 6§1 din CEDO (Hiro Balani vs. Spania).

CtEDO în practica sa constantă a menționat că, dreptul la un proces echitabil,

garantat de art.6 §1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta

observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu

are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și

efective (Artico împotriva Italiei), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât

dacă aceste observații sunt în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de

către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanței obligația

de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de

probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Parez împotriva Franței,

Van der Hurk împotriva Olandei).

Se reține că actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept,

să fie clar, înțeles de pârțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres

la toate cererile și obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește.

Or, principiul procesului echitabil reclamă că hotărârea să fie motivată,

justițiabilul având posibilitatea să cunoască motivele care l-au făcut pe judecător să

adopte una sau altă soluție și să le conteste dacă sistemul prevedea o cale de atac

împotriva acestei hotărâri, lipsa motivării unei decizii judiciare, punând în pericol

dreptul la un proces echitabil (Kaufland împotriva Belgiei).

Instanța de recurs notează că, nemotivarea unei hotărâri judecătorești

echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, fapt ce

justifică casarea actului de dispoziție recurat, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dat fiind faptul că instanța de apel nu a elucidat multiaspectual circumstanțele

importante pentru soluționarea justă a litigiului și, cu titlu de consecință a adoptat o

decizie neîntemeiată, dictată de concluzii nemotivate, iar lichidarea acestor lacune în

cadrul procedurii de examinare în recurs nu este posibilă, Colegiul civil comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia

admiterii recursului declarat de societatea cu răspunderea limitată „Energo-

Jurconsult”, casării deciziei Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2017, cu restituirea

cauzei spre rejudecare în Curtea de Apel Bălți, în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța inferioară urmează să țină cont de cele

menționate, să stabilească circumstanțele care au importanță pentru soluționarea

speței și să precizeze temeiurile apariției raporturilor juridice între SRL „Boxfort” și

SRL „Arama R” care au constituit obiect al contractului de cesiune a creanței nr. 3

din 15 februarie 2016, să elucideze multiaspectual circumstanțele speței și suportul

probator prezent la materialele cauzei și reexaminând cauza să emită o hotărâre legală

și întemeiată cu respectarea normelor de drept material și procedural pertinente

speței.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

9

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de

Justiție

d e c i d e

Se admite recursul declarat de societatea cu răspundere limitată „Energo-

Jurconsult”.

Se casează integral decizia Curții de Apel Bălți din 07 februarie 2017 și se

restituie cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu

răspundere limitată „Energo-Jurconsult” împotriva societății cu răspundere limitată

„Boxfort” cu privire la încasarea datoriei, a dobânzii de întârziere și compensarea

cheltuielilor de judecată, spre rejudecare în Curtea de Apel Bălți, în alt complet de

judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Ala Cobăneanu

Nicolae Craiu

10