Decizia nr. 67 din 4 mai 2026

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.512/1/2025, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Elena Diana Tămagă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent-şef Felicia Laura Nae, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 819/103/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul asupra chestiunii de drept, întocmit de judecătorul-raportor, precum şi completarea raportului, ce au fost comunicate părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, însă părţile nu au formulat puncte de vedere asupra chestiunii de drept în discuţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării formulate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 17 noiembrie 2025, pronunţată în Dosarul nr. 819/103/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, noţiunea de activitate economică se referă la toate activităţile economice, astfel cum sunt definite de pct. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu referire la art. 453 lit. a) din Codul fiscal, incluzând serviciile medicale prestate de unităţile sanitare private, sau vizează alte activităţi decât serviciile medicale prestate de unităţile sanitare private?” II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal) Art. 456 (forma în vigoare anterior modificării intervenite prin Legea nr. 239/2025) ” (1) Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru: (…) h) clădirile unităţilor sanitare publice şi private, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice, precum şi pentru clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, potrivit legii, cu excepţia încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicină de familie; (…)”. După modificarea intervenită prin Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 239/2025), textul de lege supus interpretării a fost modificat după cum urmează: Art. 456. – ” (1) Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru: (…) f) clădirile utilizate de unităţile sanitare publice, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice, precum şi pentru clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, potrivit legii, cu excepţia încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicină de familie; (…). (2) Consiliile locale/Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot/poate hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri datorat/datorate pentru: (…) n) clădirile unităţilor sanitare private, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice care generează alte venituri decât cele din domeniul sănătăţii, cu respectarea legislaţiei în materia ajutorului de stat; (…)”. Art. 453. – ” În înţelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) activitate economică – orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă; (…)”.

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare (normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016) Secţiunea 1, capitolul I, titlul IX Pct. 1 alin. (1) ” În înţelesul art. 453 lit. a) din Codul fiscal, activitatea economică se referă la orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă şi cuprinde activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor liberale sau asimilate acestora. În cazul instituţiilor publice, aşa cum sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în cazul instituţiilor publice locale, aşa cum sunt definite de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt considerate activităţi economice acele activităţi care asigură îndeplinirea scopului pentru care au fost create aceste instituţii.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

În cauză, prin Cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.03.2023 pe rolul Tribunalului Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 819/103/2023, reclamanţii AA – persoană fizică şi BB – cabinet stomatologic au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii UAT Doljeşti – primarul comunei Doljeşti şi Consiliul Local Doljeşti, anularea Deciziei de impunere nr. 136 din 30.03.2023, emisă de UAT Doljeşti, prin care s-a stabilit obligarea la plata unei taxe/unui impozit pe clădire, apreciind că în cauză intervine scutirea de plata taxei pe clădire, în baza art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, iar, în subsidiar, obligarea pârâţilor la încadrarea reclamantului BB – cabinet stomatologic la plata impozitului/taxei pe clădiri, ţinând cont de faptul că nu este persoană juridică ce desfăşoară activităţi economice, ci persoană fizică, conform art. 454 din Codul fiscal. Prin cererea depusă la data de 9.01.2024, reclamanta a solicitat anularea hotărârilor Consiliului Local Doljeşti, adoptate în perioada 2020-2022, prin care s-au stabilit nivelul valorilor impozabile, impozitele şi taxele locale la nivelul comunei, precum şi a deciziilor de impunere nr. 4.567 din 28.05.2021, nr. 499 din 17.01.2022 şi nr. 136 din 30.03.2023, prin care s-au stabilit, în sarcina sa, taxele şi impozitele datorate, menţinându-şi celelalte petite. Prin Încheierea de şedinţă din data de 28.02.2024, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Doljeşti, stabilind obiectul primului petit ca fiind anularea deciziilor de impunere nr. 4.567 din 28.05.2021, nr. 499 din 17.01.2022 şi nr. 136 din 30.03.2023, acte administrative prin care s-au stabilit obligaţiile reclamantei. Prin Încheierea de şedinţă din data de 19.06.2024 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei AA, s-a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei administrative fiscale împotriva deciziilor de impunere nr. 4.567 din 28.05.2021 şi nr. 747 din 21.01.2022, s-a admis excepţia inadmisibilităţii petitului având ca obiect anularea Adresei nr. 1.488 din 20.02.2023, emisă de pârât. S-a respins excepţia prematurităţii contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 136 din 30.03.2023, emisă de UAT Doljeşti, fiind fixat termen în vederea soluţionării fondului contestaţiei formulate de reclamanta BB împotriva Deciziei de impunere nr. 136 din 30.03.2023, emisă de UAT Doljeşti.

Prin Sentinţa nr. 856 din data de 10.12.2024, pronunţată de Tribunalul Neamţ – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul BB în contradictoriu cu pârâţii primarul comunei Doljeşti şi unitatea administrativ-teritorială comuna Doljeşti. Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pentru a opera scutirea de impozit prevăzută la art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, trebuie îndeplinite două condiţii: clădirea să aparţină unei unităţi sanitare, proprietate sau concesiune, precum şi condiţia ca în respectivul spaţiu să nu se desfăşoare activităţi economice. A apreciat că este îndeplinită prima condiţie, iar în ceea ce o priveşte pe a doua a avut în vedere că reclamanta are ca obiect de activitate „consultaţii şi tratamente stomatologice”, activităţi medicale care sunt plătite de beneficiari sau de casa de asigurări de sănătate şi care aduc profit reclamantei. Cum reclamanta furnizează servicii medicale şi cum aceasta nu a făcut dovada că respectivele servicii sunt în integralitatea lor gratuite, a apreciat că în mod corect s-a stabilit că aceasta datorează taxă pe clădire, având în vedere că scutirea de la plata taxei pe clădire se poate aplica doar pentru spaţiile/clădirile aparţinând unităţilor sanitare private unde nu se desfăşoară servicii medicale contra cost.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta BB, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură civilă), solicitând casarea acesteia şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, modificată şi precizată, în sensul de a dispune admiterea contestaţiei şi anularea Deciziei de impunere nr. 136 din 30.03.2023, emisă de UAT Doljeşti. În motivare recurentul a susţinut, în esenţă, că este îndreptăţit să beneficieze de scutirea prevăzută de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal şi că prima instanţă nu a dat eficienţă principiului proporţionalităţii, deşi activitatea sa este finanţată din bani publici şi doar o extrem de mică proporţie a fost achitată din banii proprii ai pacienţilor. De asemenea, a criticat suma la care a fost evaluată clădirea concesionată de către evaluatorul contractat de intimată, de 308.123 lei, în condiţiile în care printr-un raport de evaluare extrajudiciar clădirea a fost evaluată la suma de 222.980 lei.

Intimata-pârâtă UAT Doljeşti a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepţiei nulităţii recursului, având în vedere că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

La termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2025, în Dosarul nr. 819/103/2023, Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a pus în discuţia părţilor, din oficiu, necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, iar prin Încheierea din 17 noiembrie 2025 a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept identificată. IV. Punctul de vedere al instanţei de trimitere A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Instanţa de trimitere a considerat că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel: completul sesizat este constituit la nivelul Curţii de Apel Bacău şi a fost învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, aspect ce rezultă din natura de contencios administrativ a litigiului şi din dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004); de chestiunea de drept în discuţie depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât interpretarea dispoziţiilor art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal este esenţială pentru stabilirea legalităţii actului administrativ ce face obiectul judecăţii şi caracterului fondat al căii de atac; asupra acestei probleme de drept nu a fost identificată jurisprudenţă care să prezinte caracterul unei practici judiciare conturate şi constante pentru ca acest mecanism de unificare a jurisprudenţei să fie înlăturat, astfel încât şi cerinţa noutăţii este îndeplinită. În plus, art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022), în sensul că au fost incluse în categoria de scutire şi clădirile unităţilor sanitare private, forma înainte de modificare vizând doar clădirile unităţilor sanitare publice. Totodată, instanţa supremă nu a fost învestită cu un recurs în interesul legii sau cu pronunţarea unei hotărârii prealabile de către completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, instanţa de trimitere a apreciat că este îndeplinită şi condiţia ca problema de drept să comporte o anumită dificultate de natură a impune o interpretare cu caracter unificator, având în vedere că, utilizându-se metode de interpretare diferite, dispoziţiile legale în discuţie sunt susceptibile de interpretări contrare. B. Cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării

Pe fondul chestiunii de drept instanţa de trimitere a avut în vedere că, deşi cadrul legal care reglementează domeniul sănătăţii nu cuprinde o definiţie a noţiunii de unitate sanitară, din ansamblul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 95/2006), coroborate cu Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998), rezultă că un cabinet medical individual reprezintă o unitate sanitară privată, astfel încât nu se impune sesizarea din această perspectivă. Instanţa de trimitere a reţinut în acest sens dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998, art. 135 din Legea nr. 95/2006, precum şi faptul că, în înţelesul art. 453 lit. a) din Codul fiscal, activitatea economică se referă la orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă şi cuprinde activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor liberale sau asimilate acestora. În cazul instituţiilor publice, aşa cum sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 500/2002), respectiv în cazul instituţiilor publice locale, aşa cum sunt definite de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 273/2006), nu sunt considerate activităţi economice acele activităţi care asigură îndeplinirea scopului pentru care au fost create aceste instituţii. De asemenea, instanţa de trimitere a avut în vedere dispoziţiile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 124/1998 şi pe cele ale art. 140 din Legea nr. 95/2006, din a căror coroborare a reţinut că, în condiţiile în care cabinetele medicale sunt unităţi sanitare private care realizează venituri rezultând din prestarea activităţii de asistenţă medicală, acestea desfăşoară activitate economică în sensul art. 453 lit. a) din Codul fiscal, de aici derivând problemele de interpretare ale art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal. Astfel, instanţa de trimitere a avut în vedere că, prin utilizarea metodei interpretării gramaticale şi de topografie a textului, singura interpretare posibilă a art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal este că beneficiază de scutirea de la plata impozitului/taxei pe clădiri unităţile sanitare publice sau private, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice. Or, având în vedere că în esenţa lor unităţile sanitare private desfăşoară activităţi economice, acestea nu ar trebui scutite de la plata impozitului/taxei pe clădire. Problematica interpretării rezidă din faptul că, astfel cum este redactat textul legal, unităţile sanitare private pot fi încadrate atât în subiecţii scutirii (clădirile unităţilor sanitare private), cât şi în subiecţii excluderii de la scutire (încăperile în care se desfăşoară activităţi economice). Instanţa de trimitere a observat că ceea ce comportă interpretări diferite este noţiunea de activitate economică, opinând că, dacă s-ar aplica principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, ar trebui ca unităţile sanitare private să nu beneficieze în nicio situaţie de scutirea reglementată de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, întrucât desfăşoară activităţi economice, însă, folosind metoda interpretării istorico-teleologice şi având în vedere finalitatea urmărită de legiuitor la momentul adoptării normei, acelaşi text poate fi interpretat şi în sens contrar, respectiv că unităţile sanitare private sunt scutite de la plata impozitului/taxei pe clădiri, noţiunea de activitate economică vizând doar acele activităţi economice diferite de cele reprezentând servicii medicale prestate. Din perspectiva interpretării istorice a normei juridice ce reglementează acordarea acestei facilităţi fiscale, instanţa de trimitere a avut în vedere că textul art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal a fost modificat prin Legea nr. 296/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 296/2020), şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, instanţa de trimitere constatând că ceea ce s-a avut în vedere de către legiuitor este lărgirea situaţiilor care pot fi subsumate acestui caz de scutire de la plata impozitului/taxei pe clădiri. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurenta-reclamantă BB, cu privire la oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a arătat că nu se opune sesizării, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Intimata-pârâtă UAT Doljeşti a formulat punct de vedere cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, susţinând că textul legii este clar, astfel că nu este necesară interpretarea chestiunii de drept. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale A. Jurisprudenţa comunicată de curţile de apel

Curţile de apel Braşov, Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, din care au rezultat două opinii.

Astfel, într-o primă opinie s-a apreciat că unităţile medicale private beneficiază de scutirea prevăzută de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, forma în vigoare între data modificării Codului fiscal prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi până la data modificării textului, intervenită prin Legea nr. 239/2025.

În argumentarea acesteia s-a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal reiese că pentru a opera scutirea de la plata impozitului este necesar ca respectiva clădire să aparţină unei unităţi sanitare publice/private şi ca încăperile să nu fie folosite pentru activităţi economice. S-a apreciat că sintagma „încăperile folosite pentru activităţi economice” se referă la situaţii precum utilizarea anumitor spaţii din clădire pentru farmacii, cantine, restaurante, în care se desfăşoară alte activităţi decât servicii medicale.

A fost punctat faptul că scutirea de la plata taxei/impozitului pe clădiri vizează însăşi destinaţia imobilelor care fac obiectul impunerii, intenţia de legiferare care transpare fiind aceea de exonerare de la plată a unităţilor sanitare private exclusiv pentru bunuri imobile care sunt utilizate în exercitarea acestor activităţi sanitare. S-a apreciat că o interpretare contrară, respectiv şi cu includerea activităţilor sanitare în noţiunea de „activitate economică”, ar lăsa practic fără efect teza principală a normei legale.

S-a mai evidenţiat aspectul că scutirea de la plata impozitului pentru clădirile unităţilor sanitare private a fost introdusă pentru a înlătura diferenţa de tratament fiscal dintre unităţile sanitare publice cu această destinaţie şi cele similare aflate însă în proprietatea unităţilor sanitare private, tocmai în considerarea aspectului esenţial pe care îl au în comun, derularea activităţii medicale. Or, inclusiv interpretarea excepţiei referitoare la „încăperile folosite pentru activităţi economice” trebuie să rămână subordonată acestui deziderat, respectiv în sensul excluderii, pentru ambii destinatari ai normei, doar a încăperilor folosite pentru orice alte activităţi decât cele sanitare.

Într-o altă opinie s-a apreciat că unităţile medicale private nu beneficiază de scutirea prevăzută de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, forma în vigoare între data modificării Codului fiscal prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi până la data modificării textului, intervenită prin Legea nr. 239/2025, în condiţiile în care serviciile prestate de către acestea se circumscriu noţiunii de activitate economică în accepţiunea art. 453 lit. a) din Codul fiscal.

În susţinerea acestei opinii s-a argumentat că regimul de scutire de la plata impozitului pe clădiri, prevăzut de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, se aplică exclusiv unităţilor sanitare publice şi cabinetelor de medicină de familie. S-a avut în vedere faptul că activitatea prestată de către unităţile sanitare private constă în furnizarea de servicii medicale, iar aceasta este o activitate economică în înţelesul dispoziţiilor art. 453 lit. a) din acelaşi act normativ, întrucât societăţile comerciale folosesc spaţiile în scopul obţinerii de venit.

Din jurisprudenţa transmisă a reieşit că regimul de scutire de la plata impozitului/taxei pe clădiri, prevăzut de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, se aplică exclusiv unităţilor sanitare publice şi, după modificarea textului, şi cabinetelor de medicină de familie. S-a apreciat că unităţile medicale private nu beneficiază de scutirea prevăzută de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, în condiţiile în care serviciile prestate de către acestea se circumscriu noţiunii de activitate economică în accepţiunea art. 453 lit. a) din Codul fiscal. A fost analizată noţiunea de „activitate economică” din perspectiva art. 453 lit. a) din Codul fiscal, respectiv a dispoziţiilor pct. 1 alin. (1) din secţiunea I, capitolul I, titlul IX din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016.

De asemenea, pentru situaţia unor unităţi sanitare publice, jurisprudenţa a relevat faptul că au fost analizate noţiunea de „activitate economică”, prevăzută de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, cu referire la art. 453 lit. a) din acelaşi act normativ, şi, respectiv, sintagma „încăperi folosite pentru activităţi economice”, reţinându-se că, deşi prestează şi servicii gratuite (decontate în baza contractelor încheiate cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate), Sanatoriul Balnear (…) desfăşoară şi activităţi economice şi se încadrează în noţiunea de întreprindere, întrucât obţine şi remuneraţii directe de la pacienţi pentru serviciile furnizate şi bunurile livrate. S-a punctat că simplul fapt că este un spital public nu este suficient pentru a înlătura natura economică a activităţii desfăşurate în corpul de clădire individualizat în hotărâre.

S-a apreciat că scutirea nu poate fi acceptată în cadrul serviciilor medicale prestate în cadrul unei societăţi comerciale, care este o întreprindere în sensul legislaţiei naţionale şi europene din domeniul concurenţei şi ajutorului de stat, pentru că o asemenea scutire de la plata impozitelor pentru clădirile şi terenurile în care îşi desfăşoară activitatea creează un ajutor concurenţial acestei întreprinderi în raport cu concurenţii săi şi constituie o încălcare a legislaţiei privind ajutorul de stat. B. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În urma analizării jurisprudenţei Secţiei de contencios administrativ şi fiscal nu au fost identificate hotărâri judecătoreşti în care s-a făcut aplicarea normei cuprinse în art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, în forma avută în vedere în sesizare, în care să fie analizată problema includerii serviciilor medicale prestate de unităţi sanitare private în sfera activităţilor economice, astfel cum sunt definite de art. 453 lit. a) din Codul fiscal.

În acest context, pentru identificarea orientărilor jurisprudenţiale la nivelul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal în ceea ce priveşte determinarea înţelesului noţiunii de „activitate economică”, definită de pct. 1 alin. (1) din secţiunea 1 a cap. I din titlul IX din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu referire la art. 453 lit. a) din Codul fiscal, dar şi a conţinutului sintagmei „încăperi folosite pentru activităţi economice”, au fost avute în vedere hotărâri judecătoreşti pronunţate în baza art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, în forma anterioară modificării Codului fiscal prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, precum şi practica judiciară în care a fost analizată incidenţa exceptării „încăperilor folosite pentru activităţi economice” de la scutirea de impozitul pe clădiri, prevăzută pentru alte cazuri de scutire enumerate de art. 456 alin. (1) din Codul fiscal.

Sub un prim aspect, s-a reţinut că noţiunea de „activitate economică” prevăzută de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, în forma aplicabilă la data naşterii obligaţiei fiscale (2018), cu referire la art. 453 lit. a) din acelaşi act normativ, cuprinde serviciile prestate de unităţile sanitare contra unei remuneraţii obţinute direct de la pacienţi, prin care se creează concurenţă în ceea ce priveşte furnizarea de servicii medicale. Cu privire la problema de drept în discuţie, a fost identificată Decizia nr. 1.328 din 3 martie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 3.895/118/2018, prin care s-au reţinut următoarele: ” Împrejurarea că Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol este o instituţie publică finanţată integral din venituri proprii, aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, iar veniturile realizate provin din sumele încasate pentru servicii medicale, potrivit art. 190 din Legea nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătăţii, nu este un argument suficient, atâta vreme cât recurenta, pe lângă serviciile medicale prestate desfăşoară şi alte activităţi economice sub forma unor servicii, în cadrul Pavilionului B – parte integrantă a Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol, denumit «Hotel Speranţa», clasificat ca atare cu două stele, de aceeaşi natură dar substanţial diferite decât în celelalte servicii medicale prestate în Sanatoriu, pentru care primeşte remuneraţii de la pacienţi, de asemenea superioare ca şi cuantum, pachetul cuprinzând, pe lângă tratament balnear minim, cazare şi masă, pensiune completă, la care se adaugă alte facilităţi specifice unui regim hotelier. (…) De altfel, cu aplicabilitate concretă la speţa de faţă se reţine Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor Uniunii în materie de ajutor de stat în cazul compensaţiei acordate pentru prestarea unor servicii de interes economic general (2012/C/8/02), precum şi în cadrul Comunicării Comisiei privind noţiunea de ajutor de stat, astfel cum este menţionată la art. 107 alin. 1 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (2016/C262/01), cu privire la activităţile desfăşurate de unităţile spitaliceşti, în care se arată faptul că: spitalele care sunt finanţate direct din contribuţiile de securitate socială, precum şi din alte surse de stat, şi care furnizează serviciile respective în mod gratuit pe baza principiului acoperirii universale, nu acţionează în calitate de întreprinderi, respectiv nu desfăşoară activităţi economice; spitalele care, în cadrul sistemelor de asigurări sociale, oferă şi servicii contra unei remuneraţii obţinute direct de la pacienţi, creează o concurenţă în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor medicale, în aceste condiţii simplul fapt că serviciul este prestat de un spital public nefiind suficient pentru ca activitatea respectivă să fie considerată neeconomică.”

În al doilea rând, cu referire la celelalte situaţii de scutire de la plata impozitului pentru clădiri prevăzute de art. 456 alin. (1) din Codul fiscal, în care a fost analizată incidenţa exceptării „încăperilor folosite pentru activităţi economice” de la scutirea de impozit, au fost identificate următoarele decizii: – Decizia nr. 3.375 din 3 iulie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a considerat că exploatarea complexului hotelier cu o capacitate de 670 de locuri, din care doar 250 sunt destinate activităţii de pregătire a cadrelor Ministerului Afacerilor Interne, constituie activitate economică şi înlătură aplicarea scutirii prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; – Decizia nr. 686 din 23 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în care, referitor la exceptarea de la scutirea de impozit a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi economice din clădiri care sunt afectate activităţii hidrotehnice, hidrometrice, hidrometeorologice, oceanografice, de îmbunătăţiri funciare, s-a reţinut că impozitul se datorează „numai pentru o parte dintre clădirile deţinute de reclamantă, anume: blocul de intervenţie – încăperile în care se obţin venituri din refacturarea utilităţilor la închirierea spaţiilor către salariaţii societăţii şi pavilionul administrativ – încăperile în care se obţin venituri din analizele de laborator privind calitatea apei (…), întrucât sunt afectate activităţilor economice”; – Decizia nr. 1 din 9 ianuarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a apreciat că, în aplicarea dispoziţiilor art. 456 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, reclamanta se încadrează în situaţia de excepţie de la norma analizată, întrucât „desfăşoară prin facilităţile imobiliare administrate o activitate economică, care excede sferei de activităţi care asigură îndeplinirea scopului pentru care au fost create aceste instituţii, mai ales în condiţiile în care prestaţiile analizate (n.r. servicii de cazare şi masă) nu au fost destinate în exclusivitate sportivilor”, ci şi unor persoane terţe, la tarife diferenţiate.

Totodată, nu au fost identificate hotărâri pronunţate în mecanismele de unificare a practicii judiciare care să vizeze problema de drept supusă dezlegării. VII. Răspunsul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Adresa nr. 1.497/III-10/2026 din 21 ianuarie 2026, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Din perspectiva chestiunii de drept punctuale ce face obiectul interpretării nu au fost identificate decizii pronunţate de Curtea Constituţională a României. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, impunându-se pronunţarea unei decizii interpretative prin care să fie tranşată chestiunea de drept sesizată. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, constată următoarele:

Instanţa supremă reţine că prezenta sesizare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. A. Asupra admisibilităţii sesizării

Prealabil cercetării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, se impune a se analiza dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în raport cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile – astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; chestiunea de drept să fie reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să prezinte caracter de noutate; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Procedând la analiza admisibilităţii sesizării, se constată că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege.

Astfel, sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curţii de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în recurs, conform art. 97 pct. 3 din Codul de procedură civilă.

Condiţia de admisibilitate referitoare la legătura de dependenţă dintre chestiunea de drept şi soluţionarea cauzei pendinte în care se ridică este îndeplinită, în contextul în care, prin motivul de casare invocat prin cererea de recurs, s-a criticat modalitatea de interpretare a chestiunii de drept vizate de sesizare.

Cerinţa nestatuării anterioare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este şi ea îndeplinită, în condiţiile în care nu există dezlegări de principiu ale aceloraşi chestiuni de drept sau ale unor chestiuni similare date de instanţa supremă în cadrul acestei competenţe specifice de asigurare a practicii unitare la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti din ţară prin mecanismele reglementate de lege în acest scop – hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi, respectiv, recursul în interesul legii.

Condiţia noutăţii chestiunii de drept este la rândul ei îndeplinită. Astfel cum s-a reţinut în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pornindu-se de la scopul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, acela de a preîntâmpina apariţia unei practici judiciare neunitare, condiţia noutăţii poate fi prezentă nu numai în contextul unei reglementări nou-intrate în vigoare, ci şi al uneia vechi, impunându-se însă ca jurisprudenţa asupra respectivei probleme de drept să se afle într-un stadiu incipient (în acest sens, Decizia nr. 73 din 9 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 20 ianuarie 2021, paragraful 71; Decizia nr. 12 din 20 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 aprilie 2023, paragraful 72).

Aşadar, pentru evaluarea acestei cerinţe, prezintă relevanţă nu doar momentul adoptării actului normativ în care sunt cuprinse dispoziţiile supuse interpretării, ci şi dacă acestea au făcut obiectul unei practici judiciare consistente.

În cauză, se constată că dispoziţia legală supusă interpretării de către instanţa de trimitere, respectiv art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, a fost relativ recent modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, astfel că practica judiciară cu privire la această problemă de drept are caracter relativ recent şi nu este conturată o practică consolidată.

Deopotrivă, este îndeplinită şi cerinţa potrivit căreia chestiunea de drept vizată de întrebare este reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară pronunţarea unei soluţii de principiu.

Astfel, noţiunea de „chestiune de drept”, deşi nu este definită de legiuitor, presupune în mod necesar o „problemă de drept reală şi veritabilă”, în sensul ca „norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară” şi să fie „legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare” (a se vedea Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016, paragraful 37; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 46, etc.).

În cauză, se constată că textul de lege supus interpretării ridică dificultăţi de interpretare, în condiţiile în care art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, în sensul că au fost incluse în categoria de scutire şi clădirile unităţilor sanitare private, forma înainte de modificare vizând doar scutirea de la plata impozitului pe clădiri datorat de unităţile sanitare publice, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice, precum şi pentru clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, potrivit legii, cu excepţia încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicină de familie.

Serviciile medicale prestate de către unităţile medicale private se circumscriu noţiunii de „activitate economică” în accepţiunea art. 453 lit. a) din Codul fiscal, chestiune cu privire la care, de altfel, instanţa de trimitere nu ridică probleme de interpretare.

În aceste condiţii, problematica interpretării rezidă în faptul că, prin includerea noţiunii de unitate sanitară privată în cuprinsul art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, păstrând şi situaţia de excepţie a încăperilor în care se desfăşoară activităţi economice, unităţile sanitare private pot fi încadrate atât în subiecţii scutirii de la plata impozitului pe clădiri (clădirile unităţilor sanitare private), cât şi în subiecţii excluderii de la scutire (încăperile în care se desfăşoară activităţi economice), atât timp cât unităţile sanitare private, prin obiectul acestora de activitate, desfăşoară activităţi economice (prestare de servicii medicale).

Astfel fiind, se constată că mecanismul reglementat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă poate fi utilizat, sesizarea fiind admisibilă. B. Asupra fondului sesizării

Chestiunea de drept asupra căreia se solicită pronunţarea hotărârii prealabile vizează modul de interpretare a prevederilor art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, sub aspectul determinării condiţiilor în care este incidentă scutirea de la plata impozitului pe clădiri în cazul unităţilor sanitare private.

Dezlegarea problemei de drept ce face obiectul sesizării presupune analiza de conţinut a normelor care reglementează scutirea de la impozitul pe clădiri, dar şi urmărirea evoluţiei legislative în materie.

În acest sens se reţine că scutirea de la plata impozitului pentru clădiri a fost extinsă în privinţa unităţilor sanitare private prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, astfel modificat, prevăzând că: „Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru: (…) h) clădirile unităţilor sanitare publice şi private, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice, precum şi pentru clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, potrivit legii, cu excepţia încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicină de familie.”

Anterior acestei modificări legislative, art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal acorda scutire de la plata impozitului doar pentru clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice, precum şi pentru clădirile în care funcţionează cabinete de medicină de familie, potrivit legii, cu excepţia încăperilor folosite pentru altă activitate decât cea de medicină de familie.

Pentru o justă dezlegare a chestiunii de drept vizate de sesizare se impune a se evidenţia în prealabil că, în sistemul Codului fiscal, art. 456 are o funcţie specifică, aceea de a delimita atât scutirile care operează direct prin efectul legii, cât şi scutirile sau reducerile facultative, care pot fi acordate prin hotărâri ale consiliilor locale sau, după caz, ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Art. 456 alin. (1) din Codul fiscal cuprinde scutirile legale obligatorii, acestea fiind corelate cu diverse criterii: statutul juridic al titularului bunului, destinaţia clădirii, raţiuni de interes public, scutiri de tip social sau reparatoriu.

Opţiunea legiuitorului este ca scutirea să fie acordată pentru administrarea corespunzătoare a clădirilor proprietate a statului, sprijinirea activităţilor de interes public ori a celor nonprofit, facilitarea investiţiilor în infrastructură, conservarea patrimoniului cultural, protecţia mediului, protecţia socială şi sprijinirea cetăţenilor.

În cazurile prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 456 alin. (1) din Codul fiscal (clădiri aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, unităţi de învăţământ, unităţi sanitare, lăcaşuri de cult, clădiri aparţinând infrastructurii de utilitate publică ş.a.), scutirea este înlăturată însă pentru încăperile afectate activităţilor economice, respectiv acele încăperi folosite pentru alte activităţi decât cele specifice destinaţiei clădirii, obiectului de activitate al entităţilor ori scopului pentru care au fost create.

În acest context, intenţia de legiferare care transpare din dispoziţiile art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, este aceea de exonerare şi a unităţilor sanitare private de la plata impozitului pe clădiri pentru bunuri imobile utilizate în vederea îndeplinirii scopului pentru care au fost înfiinţate şi a interesului pe care aceste entităţi îl deservesc, respectiv furnizarea de servicii medicale către populaţie.

De altfel, potrivit notei de fundamentare a actului normativ modificator, extinderea scutirii de la plata impozitului pe clădiri, în privinţa unităţilor sanitare private, a fost justificată prin menţiunea „Titlul IX – Impozite şi taxe locale – La momentul actual doar pentru unităţile sanitare publice se acordă scutire de la plata impozitului pe clădire”.

Rezultă astfel că voinţa legiuitorului a fost ca scutirea de la plata impozitului pentru clădirile unităţilor sanitare private să fie introdusă pentru a înlătura diferenţa de tratament fiscal dintre unităţile sanitare publice şi unităţile sanitare private, tocmai în considerarea aspectului esenţial pe care îl au în comun, acela de furnizare a serviciilor medicale, servicii care răspund unor nevoi de interes public.

În aceste condiţii, inclusiv interpretarea excepţiei referitoare la „încăperile folosite pentru activităţi economice” trebuie să rămână subordonată acestui deziderat, în sensul excluderii de la scutirea de impozit, pentru ambii destinatari ai normei, doar a încăperilor folosite pentru orice alte activităţi decât cele de furnizare a serviciilor medicale.

Pe de altă parte, se reţine că legiuitorul a definit activitatea economică la art. 453 lit. a) din Codul fiscal, ca fiind „orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă”, iar prin pct. 1 alin. (1) din secţiunea 1, cap. I, titlul IX din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 a stabilit că „în înţelesul art. 453 lit. a) din Codul fiscal, activitatea economică se referă la orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă şi cuprinde activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor liberale sau asimilate acestora”.

În esenţă, argumentul juridic al instanţelor care au confirmat legalitatea deciziilor de impunere emise în privinţa unor unităţi sanitare private a fost acela că furnizarea de servicii medicale către populaţie reprezintă „activitate economică”, nu doar în accepţiunea art. 453 lit. a) din Codul fiscal, dar şi în interpretarea textului art. 456 alin. (1) lit. h) din acelaşi act normativ, ce exceptează de la scutirea de impozit „încăperile folosite pentru activităţi economice”. Cum în clădirile supuse impozitului erau furnizate servicii medicale către populaţie şi, în acest mod, erau înregistrate venituri din aceste servicii, s-a concluzionat că toate încăperile clădirii sunt folosite pentru „activităţi economice” şi, deci, sunt exceptate de la scutirea de impozit, potrivit art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal.

O astfel de interpretare nu poate fi reţinută, întrucât s-ar ajunge în situaţia ca nicio unitate sanitară privată să nu poată beneficia de scutirea prevăzută de art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, având în vedere că unităţile sanitare private realizează venituri rezultând din prestarea activităţii de asistenţă medicală şi astfel desfăşoară activitate economică în sensul art. 453 lit. a) din Codul fiscal.

O normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, altfel spus, legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, şi nu în sensul neaplicării – actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat, fiind relevante în acest sens şi considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 456 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 16 noiembrie 2018, din paragraful 77: „principiul general de drept potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, modalităţile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci şi spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor, care nu poate fi prezumat ab initio că îşi exercită rolul de legiferare în sensul negării atât a drepturilor şi libertăţilor fundamentale consacrate de Constituţie, cât şi a principiilor constituţionale (…). „

Noţiunea de „activitate economică” din cuprinsul art. 456 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, nu poate avea, în aceste condiţii, aceeaşi cuprindere exhaustivă ca cea