Decizia nr. 63 din 20 aprilie 2026

S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă nepotul de unchi, în calitate de inculpat, se încadrează în noţiunea de membru de familie, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 177 din Codul penal”.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 34 alin. (4) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 3. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Eleni Cristina Marcu.

La şedinţa de judecată participă Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând că, drept urmare a solicitărilor formulate, în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, au fost transmise puncte de vedere de către curţile de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Totodată, a arătat că raportul întocmit de către judecătorul-raportor a fost depus la dosar, acesta fiind comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Eleni Cristina Marcu, constatând că nu sunt chestiuni prealabile, a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, a învederat că din analiza încheierii prin care s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală rezultă că instanţa care a formulat sesizarea este dintre cele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, cauza se află în ultimul grad de jurisdicţie, problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie Justiţie are legătură cu cauza şi nu a făcut obiectul unei hotărâri prealabile sau al unui recurs în interesul legii şi nici nu formează obiectul unui asemenea recurs.

De altfel, a precizat că din relaţiile solicitate de la curţile de apel rezultă că, în jurisprudenţa recentă, este o practică neunitară, fiind conturate două orientări, respectiv o primă orientare, majoritară, potrivit căreia nepotul de frate, în calitate de inculpat, se încadrează în noţiunea de „membru de familie”, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 177 din Codul penal, şi o a doua orientare, minoritară, potrivit căreia nepotul de frate, în calitate de inculpat, nu se încadrează în noţiunea de „membru de familie”.

Cu privire la fondul chestiunii de drept supuse analizei, reprezentantul Ministerului Public a arătat că din simpla interpretare gramaticală a dispoziţiilor legale supuse analizei se poate stabili cu certitudine că nepotul de frate, în calitate de inculpat, se încadrează în noţiunea de membru de familie, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 177 din Codul penal.

Totodată, a precizat că familia are o componentă preexistentă raporturilor juridice de drept penal care intervin între persoanele care o alcătuiesc, iar relaţiile dintre acestea nu se stabilesc unilateral, numai dinspre subiectul activ ori pasiv spre subiectul pasiv ori activ al infracţiunii, ci se stabilesc în mod reciproc.

Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar completul a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 16 ianuarie 2026, pronunţată în Dosarul nr. 2.888/40/2023, având ca obiect apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi de inculpatul A împotriva Sentinţei penale nr. 101 din data de 12.06.2025, pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 2.888/40/2023, Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă nepotul de unchi, în calitate de inculpat, se încadrează în noţiunea de membru de familie, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 177 din Codul penal”. II. Dispoziţiile de drept intern relevante sub aspectul obiectului sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile Codul penal Art. 177. – Membru de familie ” (1) Prin membru de familie se înţelege: a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; b) soţul; c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc. (2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.” III. Expunerea succintă a cauzei

Prin Sentinţa penală nr. 101 din data de 12.06.2025, pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 2.888/40/2023, inculpatul A a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor – violenţă în familie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 375, art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, art. 75 alin. (2) lit. a), art. 76 alin. (1) şi art. 79 alin. (1) din Codul penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) din Codul penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe o durată de 2 ani.

Pe timpul şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (1) şi (3) din Codul penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) din Codul penal.

În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal.

În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) din Codul penal inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatului i s-a impus să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ştiubieni sau în cadrul Primăriei Săveni (constând în activităţi edilitar-gospodăreşti), pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În temeiul art. 94 alin. (1) din Codul penal s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din Codul penal să se comunice Serviciului de Probaţiune Botoşani.

În temeiul art. 91 alin. (4) din Codul penal i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal care reglementează revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor impuse, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare şi în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, consecinţa fiind executarea pedepsei în regim de detenţie.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările şi completările ulterioare, s-a dispus ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

S-a constatat reparat prejudiciul cauzat persoanei vătămate, iar inculpatul A a fost obligat să plătească părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” Iaşi suma de 638,10 lei, reprezentând daune materiale, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, calculată de la data de 21.12.2019 şi până la data plăţii efective, părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani suma de 436,36 lei, reprezentând daune materiale, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume, calculată de la data de 19.12.2019 şi până la data plăţii efective, iar părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani suma de 803,75 lei, reprezentând daune materiale.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 200 lei pentru faza de judecată, iar suma de 600 lei pentru faza de urmărire penală).

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. 147/P/2020 din data de 28 noiembrie 2023, înregistrat pe rolul Tribunalului Botoşani la data de 28 noiembrie 2023, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor – violenţă în familie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) şi (2) din Codul penal, raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal.

În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut că, la data de 19 decembrie 2019, în jurul orei 18:30, pe fondul consumului de alcool, în cadrul unui conflict spontan intrafamilial mai amplu, inculpatul A a lovit de mai multe ori cu un obiect contondent din lemn la nivelul capului persoana vătămată B, unchiul său, cauzându-i leziuni traumatice cranio-cerebrale care au necesitat 30-35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 101 din data de 12.06.2025, pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 2.888/40/2023, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi inculpatul.

La termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2026, Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori a pus în discuţie, din oficiu, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze, de principiu, asupra chestiunii de drept expuse la paragraful 1.

Prin încheierea de la aceeaşi dată, instanţa de trimitere a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală şi, ca urmare, a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate. IV. Punctul de vedere al completului de judecată

Completul de judecată de la Curtea de Apel Suceava învestit cu soluţionarea Cauzei penale nr. 2.888/40/2023 a considerat necesară dezlegarea chestiunii de drept, întrucât de aceasta depinde soluţia pe fondul cauzei.

Instanţa de sesizare nu a emis un punct de vedere, însă a precizat că, în practică, există două orientări, respectiv o orientare potrivit căreia nepotul de frate, în calitate de inculpat, se încadrează în noţiunea de „membru de familie”, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 177 din Codul penal, şi o orientare potrivit căreia nepotul de frate, în calitate de inculpat, nu se încadrează în noţiunea de „membru de familie”. V. Punctele de vedere ale părţilor şi reprezentantului Ministerului Public

Reprezentantul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a apreciat că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că dispoziţiile sunt clare şi nu necesită o interpretare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Apelantul-intimat inculpatul A, prin apărător, a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea statuării asupra chestiunii de drept, iar intimata persoana vătămată B, prin apărătorul desemnat din oficiu, a considerat că nu se impune sesizarea, întrucât dispoziţiile art. 177 din Codul penal sunt clare, fiind precizate expres persoanele care au calitatea de membru de familie. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Opinia majoritară exprimată de către curţile de apel şi instanţele arondate acestora este în sensul că, în interpretarea şi aplicarea art. 177 din Codul penal, relaţia dintre unchi de frate şi nepot se circumscrie noţiunii de „membru de familie”, întrucât legiuitorul a avut în vedere gradul de rudenie, iar nu sensul direcţiei acesteia. Astfel, rudenia în linie colaterală de gradul al treilea subzistă în mod identic, indiferent dacă este analizată ca relaţie unchi-nepot sau nepot-unchi, gradul de rudenie fiind acelaşi din punct de vedere juridic.

Includerea acestei relaţii în sfera art. 177 din Codul penal reprezintă o interpretare conformă cu litera şi spiritul legii, fiind firesc şi logic ca aceeaşi relaţie de rudenie să producă aceleaşi efecte juridice, independent de perspectiva din care este analizată. Orice interpretare contrară ar conduce la o diferenţiere artificială şi nejustificată.

În cea de-a doua orientare, minoritară, se consideră că nepotul de frate, în calitate de inculpat, nu se încadrează în noţiunea de „membru de familie”, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 177 din Codul penal, întrucât determinarea calităţii de membru de familie trebuie să fie realizată prin raportare la persoana acuzată, analizându-se dacă persoana vătămată se regăseşte printre categoriile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv ascendenţi şi descendenţi în linie directă (părinţi, bunici, străbunici, respectiv copii, nepoţi, strănepoţi), fraţi şi surori ori copiii acestora. VII. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Atât din perspectiva hotărârilor obligatorii, menite să asigure dezlegarea unor chestiuni de drept, cât şi din perspectiva deciziilor de speţă, în urma examenului de jurisprudenţă efectuat la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către Direcţia legislaţie, jurisprudenţă şi contencios, Serviciul pentru studiul şi unificarea jurisprudenţei, nu au fost identificate hotărâri care să prezinte semnificaţie sub aspectul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma examenului de jurisprudenţă la nivelul Curţii Constituţionale a României a fost identificată o decizie care poate prezenta relevanţă cu privire la problema de drept supusă dezlegării, respectiv Decizia nr. 215 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 6 iulie 2020, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 117 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală şi ale art. 177 alin. (1) din Codul penal.

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituţională a reţinut: ” Potrivit expunerii de motive la Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, «noţiunea de membru de familie a fost vizată de o modificare, în condiţiile renunţării la paralelismul de reglementare din codul în vigoare, care opera atât cu noţiunea de rude apropiate, cât şi cu cea de membri de familie. Sensul dat de proiect noţiunii de membru de familie vine să absoarbă integral în conţinutul său noţiunea de rude apropiate, dar cuprinde, în egală măsură, şi persoanele care au stabilit legături asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, cu condiţia convieţuirii. […]» Curtea observă că art. 177 alin. (1) din Codul penal indică două categorii de persoane care compun conceptul de «membru de familie», respectiv membrii propriu-zişi (formali) ai unei familii [art. 177 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul penal] şi persoanele asimilate acestora [art. 177 alin. (1) c) din Codul penal]. (…) Cu referire la dispoziţiile din legea procesual penală care permit refuzul membrilor familiei celui acuzat de a depune mărturie (…), Curtea constată că legiuitorul a reglementat în art. 117 din Codul de procedură penală un drept de refuz al audierii prin enumerarea, în mod limitativ, a anumitor categorii de persoane care pot refuza să declare în calitate de martor, printre care soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului, respectiv persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului. La acestea, ca urmare a publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 562 din 19 septembrie 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 23 octombrie 2017, se adaugă şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi. Asemenea martori sunt eliberaţi de dilema morală de a alege între o mărturie adevărată, care ar putea periclita relaţia lor cu suspectul/inculpatul, şi o mărturie falsă, care ar proteja această relaţie, cu riscul condamnării pentru mărturie mincinoasă. Însă Curtea reaminteşte că dreptul de a nu depune mărturie constituie o excepţie de la o îndatorire civică, de interes public, şi de aceea un asemenea drept, când este recunoscut, poate fi supus unor limitări/condiţionări în ceea ce priveşte categoria de beneficiari.” IX. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Drept – Departamentul de drept public a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, considerând că dispoziţiile art. 177 din Codul penal sunt clare şi nu necesită o interpretare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Asupra fondului sesizării s-a opinat în sensul că dispoziţiile art. 177 din Codul penal nu pot fi interpretate strict şi exclusiv univoc din perspectiva subiectului activ al infracţiunii, dar nu şi în sens invers, către acesta, din perspectiva victimei. Astfel, dacă se stabileşte calitatea de membru de familie a nepotului faţă de unchi (nepot de frate), se desprinde concluzia că între aceştia există o relaţie de familie, ambii fiind membri de familie, unul faţă de celălalt, în înţelesul dispoziţiilor art. 177 alin. (1) lit. a) din Codul penal.

Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept – Departamentul de drept public a apreciat că sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, considerând că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 177 din Codul penal nu reprezintă o veritabilă problemă de drept.

Asupra fondului chestiunii de drept supuse dezlegării a opinat în sensul că nepotul de frate, în calitate de inculpat, nu se încadrează în noţiunea de „membru de familie”, astfel cum aceasta este definită de dispoziţiile art. 177 din Codul penal, întrucât determinarea calităţii de membru de familie trebuie să fie realizată prin raportare la persoana acuzată, analizându-se dacă persoana vătămată se regăseşte printre categoriile expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv ascendenţi şi descendenţi în linie directă, fraţi şi surori ori copiii acestora. X. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, iar cu privire la fondul sesizării a apreciat că dispoziţiile art. 177 din Codul penal instituie un mecanism prin care se stabileşte, în materie penală, întinderea noţiunii de familie prin raportare la cele două caracteristici ale rudeniei (linia şi gradul), astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile Codului civil.

Astfel, prin menţionarea noţiunilor „ascendenţii şi descendenţii” legiuitorul penal a inclus în familie rudele în linie dreaptă, iar noţiunile „fraţii şi surorile” au rolul de a include rudele în linie colaterală.

În ceea ce priveşte gradul de rudenie, în cazul rudeniei în linie dreaptă singura limitare este cea impusă de raţiuni biologice (durata de viaţă a ascendenţilor), însă în cazul rudeniei colaterale, prin menţionarea sintagmei „copiii acestora”, legiuitorul a limitat sfera persoanelor între care se stabilesc raporturi cu relevanţă în materie penală la rudele de gradul 4 – verii primari.

Prin urmare, sfera persoanelor care alcătuiesc o familie, noţiune de care legea penală leagă multiple efecte juridice, este alcătuită din rudele în linie directă indiferent de gradul de rudenie dintre acestea – ascendenţii şi descendenţii – şi din rudele în linie colaterală până la gradul 4 inclusiv – fraţii şi surorile, unchii şi mătuşile şi verii primari, iar relaţiile dintre acestea nu se stabilesc unilateral, numai dinspre subiectul activ ori pasiv spre subiectul pasiv ori activ al infracţiunii, ci se stabilesc în mod reciproc. XI. Opinia judecătorului-raportor

Judecătorul-raportor consideră că sesizarea este inadmisibilă, apreciind că textele legale la care face referire instanţa de trimitere sunt formulate într-o manieră clară, lipsită de echivoc, context în care condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală nu sunt îndeplinite cumulativ. XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

În urma examinării sesizării formulate de Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a raportului întocmit de judecătorul-raportor şi a chestiunii ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: XIII. Asupra admisibilităţii sesizării

În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Din examinarea textului legal mai sus enunţat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei condiţii: – să existe o cauză în curs de judecată, iar instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea ei în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.

Raportând aceste condiţii de admisibilitate la sesizarea ce face obiectul prezentei cauze, se consideră că nu sunt îndeplinite cumulativ toate aceste condiţii.

Astfel, cu privire la prima condiţie se constată că este îndeplinită în cauză, solicitarea de lămurire a problemei de drept invocate aparţinând unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv Curtea de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori, pe rolul căreia se află înregistrat Dosarul nr. 2.888/40/2023 ce are ca obiect apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi inculpatul A împotriva Sentinţei penale nr. 101 din data de 12.06.2025, pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 2.888/40/2023.

În ceea ce priveşte condiţia ce vizează caracterul de noutate şi de actualitate al problemei de drept invocate în cauză, din verificările efectuate la nivelul instanţei supreme nu au fost identificate decizii prin care să se fi statuat asupra acestei chestiuni de drept, astfel că se poate aprecia că problema de drept supusă dezlegării este încă de actualitate, în condiţiile în care pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este înregistrat un recurs în interesul legii privind problema de drept supusă dezlegării.

În schimb, în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, se consideră că aceasta nu este îndeplinită în cauză din perspectiva inexistenţei unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, deşi în cuprinsul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală nu se menţionează expres, cu ocazia verificării admisibilităţii sesizării trebuie analizată şi existenţa unei veritabile chestiuni de drept care să facă necesară o rezolvare de principiu prin pronunţarea unei hotărâri prealabile de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În jurisprudenţa sa, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat că scopul acestei proceduri este de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile şi dificile de drept. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii 1 . Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate. În plus, în situaţia în care o simplă lectură a textelor legale a căror interpretare se solicită este suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, o intervenţie din partea instanţei supreme nu este necesară 2 . 1 Decizia nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015. Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016. Decizia nr. 6 din 2 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 15 aprilie 2016. 2 Decizia nr. 19 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 1 noiembrie 2016.

În acelaşi sens s-a statuat şi prin Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 28 decembrie 2016, în considerentele căreia s-a reţinut: ” … numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă şi de natură a da naştere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează concursul dat tribunalelor şi curţilor de apel de către instanţa supremă într-o cauză pendinte. În cazul considerării ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la soluţionarea propriu-zisă a unor chestiuni ce ţin de fondul cauzei, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie «într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii»”.

În contextul în care textele legale la care face referire instanţa de trimitere sunt formulate într-o manieră clară, lipsită de echivoc, se apreciază că problema de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept, deoarece nu există o reală neclaritate, lecturarea normelor juridice incidente fiind suficientă pentru a înţelege voinţa legiuitorului, astfel încât nu este necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin intermediul mecanismului de unificare a practicii judiciare.

Astfel, analiza gramaticală a art. 177 alin. (1) lit. a) din Codul penal relevă că sintagma „copiii acestora” nu poate fi restrânsă la copiii fraţilor şi surorilor, ci are în vedere, din modalitatea de redactare a textului, toate categoriile enumerate în acesta. Pe de altă parte, opinia contrară are în vedere un criteriu străin textului legal, respectiv raportarea la persoana acuzatului, în condiţiile în care dispoziţiile art. 177 alin. (1) lit. a) din Codul penal conferă o definiţie autonomă bazată pe relaţiile de rudenie, fără a avea în vedere poziţia procesuală a acestora.

În consecinţă, în raport cu aspectele expuse se reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, întrucât problema semnalată de instanţa de trimitere nu constituie o chestiune de drept în sensul art. 475 din Codul de procedură penală, care să determine activarea mecanismului de unificare a practicii judiciare.