3ra-878/17 — contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-878/17

prima instanță – (Judecătoria Centru mun. Chișinău) Gh. Stratulat

instanța de apel – (Curtea de Apel Chișinău) M.Guzun, I. Cotruță, N. Simciuc

Î N C H E I E R E

06 septembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Ministerul Apărării,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de Gorgan Igor

împotriva Ministerului Apărării privind contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 martie 2017 prin care s-au

respins apelurile declarate de Gorgan Igor și Ministerul Apărării și s-a menținut

hotărîrea judecătoriei Centru mun. Chișinău din 24 august 2016,

c o n s t a t ă :

La 25 februarie 2016 Gorgan Igor s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva Ministerului Apărării solicitând anularea ordinului emis de

Ministerul Apărării, Anatolie Șalaru nr.42 din 28 ianuarie 2016 cu privire la

cazurile de depășire a atribuțiilor de serviciu și încasarea prejudiciului moral în

mărime de 50000 lei.

În motivarea acțiunii a reiterat că, prin decretul Președintelui Republicii

Moldova nr.773-VII din 19 august 2013 a fost numit în funcția de șef al Marelui

Stat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei Naționale.

Ulterior, prin decretul Președintelui Republicii Moldova nr.1316-VII din 25

august 2014 i s-a acordat gradul de militar suprem de general de brigadă.

Relevă reclamantul că, șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale,

comandant al Armatei Naționale este din oficiu și membru al Comandamentului

Suprem al Forțelor Armate, comandant al Marelui Stat Major al Forțelor Armate,

adică la același nivel cu Ministerul Apărării.

În timpul îndeplinirii obligațiunilor de serviciu, la 28 ianuarie 2016 Ministrul

Apărării, Anatolie Șalaru a emis ordinul cu privire la cazurile de depășire a

atribuțiilor de serviciu, menționând că la 31 decembre 2015 folosindu-se în mod

fraudulos de atribuțiile sale de serviciu, Șeful Marelui Stat Major al Armatei

Naționale, comandant al Armatei Naționale, general de brigadă Igor Gorgan, s-a

1

adresat organelor de conducere supremă a Republicii Moldova nefiind delegat cu

asemenea atribuții de către Ministerul Apărării și ca urmare i-a aplicat sancțiunea

disciplinară, mustrare aspră.

Relatează reclamantul că, Ministrul Apărării nu are competență de

sancționare disciplinară a șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale,

comandant al Armatei Naționale, dat fiind faptul că tot el din oficiu este și membru

al Comandamentului Suprem al Forțelor Armate, iar atribuțiile de sancționare îi

aparțin în exclusivitate Președintelui Republicii Moldova, Comandant Suprem al

Forțelor Armate și nicidecum Ministrului Apărării.

Totodată susține Gorgan Igor că, a fost victima unor presiuni psihologice și

retrăiri sufletești enorme. Emiterea ordinului de sancționare disciplinară în privința

sa nu doar a amplificat presiuni și retrăiri, dar a avut de suferit și atât imaginea

Armatei Naționale cât și a sa personală, din care motiv a evaluat cuantumul

prejudiciului moral în mărime de 50 000 lei.

În drept acțiunea a fost întemeiată în baza prevederilor art. art.25 alin.1), 2),

30 alin. 2), 34 alin. 1), 4) din Legea cu privire la apărarea națională nr. 345 din 25

iulie 2003, art. art. 31 alin.2) lit.c) e), 35 alin.2) lit. b), d) din Legea nr.162 din 22

iulie 2005 cu privire la statutul militarilor, art. art. 15, 16 alin.2) din Legea cu

privire la aprobarea Regulamentului disciplinei militare nr.52-XVI din 02 martie

2007, art. 1422, 1423 din Codul civil.

Prin hotărîrea judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 24 august 2016

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată înaintată de Gorgan Igor.

S-a anulat ordinului Ministerului Apărării, emis de ministerul Anatolie

Șalaru nr.42 din 28 ianuarie 2016 cu privire la cazurile de depășire a atribuțiilor de

serviciu, prin care i s-a aplicat mustrare aspră Șefului Marelui Stat Major al

Armatei naționale, comandant al Armatei Naționale general de brigadă, Gorgan

Igor.

Pretenția privind încasare prejudiciului moral s-a respins ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că emitentul ordinului nr.42 din 28

ianuarie 2016 cu privire la cazurile de depășire a atribuțiilor de serviciu este

Ministerul Apărării, o altă autoritate decît cea căreia i s-a atribuit competența de

angajare și astfel actul administrativ contestat a fost emis contrar atribuțiilor

Ministrului Apărării.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, Ministerul Apărării la 26

august 2016 a declarat apel nemotivat, ulterior la 19 septembrie 2016 a depus apel

motivat, solicitând, admiterea apelului, casarea hotărârii judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 24 august 2016 și pronunțarea unei noi hotărâri prin care cererea de

chemare în judecată înaintată de Gorgan Igor să fie respinsă ca nefondată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 martie 2017 s-au respins

apelurile declarte de Gorgan Igor și Ministerul Apărării și s-a menținut hotărîrea

judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 24 august 2016.

La 19 iunie 2017 Ministerul Apărării a declarat recurs prin care a solicitat

admiterea recursului și casarea hotărâri judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

24 august 2016 și deciziei Curții de Apel Chișinău din 28 martie 2017 și emiterea

2

unei noi decizii de respingere a cererii de chemare în judecată înaintată de Gorgan

Igor.

Recurentul a depus cerere de recurs în temeiul art. 432, alin. (2), lit.a) Codul

de procedură civilă, care statuează expres că se consideră că normele de drept

material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța

judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

În motivarea cererii de recurs a indicat că, hotărârile instanțelor investite cu

judecare fondului sânt neîntemeiate, la formularea soluției în coraport cu

circumstanțele pricinii au aplicat eronat prevederile normative aplicabile speței și

respectiv au ignorat aplicarea prevederilor art.15 din Regulamentul disciplinei

militare și precum au aplicat eronat și analogia Codului muncii.

Menționează recurentul că, instanțele ierarhic inferioare au evitat să dea o

apreciere corespunzătoare argumentelor și temeiurilor de drept invocate de către

Ministerul Apărării.

Din motiv că Gorgan Igor a încălcat legislația în vigoare și anume pct.20 din

Regulamentul serviciului interior al Forțelor Armate, pct.12 din Regulamentul

Marelui Stat Major al Armatei Naționale și pct.13 din Regulamentul Ministerului

Apărării a fost sancționat disciplinar.

Mai relevă că ordinul emis de Ministerul Apărării este legal, dat fiind faptul

că Gorgan Igor s-a adresat către Guvernul Republicii Moldova și președințele țării,

iar adresările efectuate au avut loc fără informarea și coordonarea cu Ministerul

Apărării și cu încălcarea comptențelor ce-i revin.Faptul adresării către conducerea

țării, evitând nemijlocit șeful, atentează la principiul de bază al construcției

Forțelor Armate, implicit al principiului conducerii unice.

La 28 iulie 2017, Gorgan Igor prin intermediul avocatului Roșca Ivan a

depus referință la recursul declarat de Ministerul Apărării, menționînd că

instanțele ierarhic inferioare au elucidat pe deplin circumstanțele cauzei, le-au

dat o interpretare corectă și obiectivă.

Solicită de a fi declarat inadmisibil recursul înaintat de Ministerul

Apărării.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 28 martie

2017.

Potrivit scrisorii de comunicare copia deciziei a fost expediată părților la 20

mai 2017 (f.d.105), iar la materialele cauzei lipsește dovada recepționării acesteia

de către părți.

Potrivit prevederilor art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Cererea de recurs a fost depusă la 19 iunie 2017, respectiv recursul se

consideră depus în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

3

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

În cererea de recurs nu se indică o încălcarea esențială sau aplicarea eronată

a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța

de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or motivele

recursului invocat în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii,

asupra căror instanțele ierarhic inferioare de judecată s-au pronunțat.

De asemenea se reține că, dezacordul recurentului cu decizia instanței de

apel, relatarea situației nu constituie un temei de casare a deciziei recurate, or,

recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Suplimentar, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de

o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

4

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

Conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de către Ministerul

Apărării nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Ministerul Apărării.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

5