3ra-821/17 — contestarea actului administrativ

3ra-821/17 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Prima instanță: Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău (judecător A. Miron)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători M. Ciugureanu, G. Dașchevici, A. Bostan)

Dosar nr. 3ra-821/17

Î N C H E I E R E

19 iulie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului,

Judecător Valentina Clevadî

Judecător Svetlana Filincova

Judecător Luiza Gafton

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Roșca Vladislav,

în interesele ÎCS „PRO Digital“ SRL,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă în ordinea

contenciosului administrativ de ÎCS „PRO Digital“ SRL împotriva Serviciului

Fiscal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 2 noiembrie 2016, prin care a

fost respins apelul declarat de ÎCS „PRO Digital“ SRL, admis apelul declarat de

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și casată integral hotărârea Judecătoriei

Râșcani, mun. Chișinău, din 18 februarie 2015, cu emiterea unei noi hotărâri

privind respingerea acțiunii înaintate de ÎCS „PRO Digital“ SRL,

C O N S T A T Ă:

La 26 noiembrie 2012 ÎCS „PRO Digital“ SRL a depus o cerere de chemare

în judecată (f.d. 2-5) în ordinea contenciosului administrativ împotriva

Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, solicitând recunoașterea ilegalității și

anularea parțială a deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 319 din 14

septembrie 2012 „asupra cazului de încălcare a legislației comisă de către ÎCS

„PRO Digital“ SRL“, în partea ce ține de corectitudinea calculării și achitării

impozitului pe venit obținut din activitatea de întreprinzător pentru anii 2009-2011,

corectitudinea calculării impozitului pe venit din salariu pe perioada supusă

controlului (1 ianuarie 2010 – 31 mai 2012), a impozitului pe venit reținut la sursa

de plată (1 ianuarie 2010 – 31 mai 2012), taxa pe valoarea adăugată (1 ianuarie

2010 – 31 mai 2012), taxa de plasare a publicității (1 ianuarie 2010 – 31 martie

2012), defalcări în bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și toate amenzile și

penalitățile calculate din acestea.

La 30 iulie 2013 reclamantul, prin intermediul avocatului Roșca Vladislav,

și-a concretizat cerințele (f.d. 130-132), excluzând pretențiile care au fost

1

satisfăcute prin decizia Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 314 din 23

noiembrie 2012 „pe marginea contestației nr. 136 din 25.09.2012 depusă de SRL

„PRO Digital“ privind anularea Deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr.

319 din 14 septembrie 2012“ și solicitând, în final, recunoașterea ilegalității și

anularea parțială a deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 319 din 14

septembrie 2012 „asupra cazului de încălcare a legislației comisă de către ÎCS

„PRO Digital“ SRL“, în partea ce ține de corectitudinea calculării impozitului pe

venit din salariu pe perioada supusă controlului (1 ianuarie 2010 – 31 mai 2012), a

impozitului pe venit reținut la sursa de plată (1 ianuarie 2010 – 31 mai 2012), taxa

pe valoarea adăugată (1 ianuarie 2010 – 31 mai 2012), defalcări în bugetul

asigurărilor sociale de stat, precum și toate amenzile și penalitățile calculate din

acestea.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că în baza deciziei privind

inițierea controlului fiscal nr. 2936 din 2 iulie 2012, în perioada 2 iulie 2012 – 18

iulie 2012 a fost supus controlului fiscal privind corectitudinea calculării și

achitării impozitelor și taxelor pentru perioada 1 ianuarie 2009 – 31 mai 2012, și

anume: 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2011 – impozitul pe venit din activitatea

de întreprinzător; 1 ianuarie 2010 – 31 mai 2012 – TVA, impozitul pe venit la

sursa de plată; și 1 ianuarie 2010 – 31 martie 2012 – impozitele și taxele locale,

contribuțiile asigurărilor sociale, primele de asigurări medicale, alte impozite și

taxe.

A invocat că urmare a acestui control, Inspectoratul Fiscal de Stat a întocmit

actul nr. 5–660122 din 18 iulie 2012, prelungit pe formularele nr. 5–660123 și nr.

3–512663, față de care reclamantul și-a manifestat dezacordul la 6 august 2012.

A indicat că la 14 septembrie 2012 Inspectoratul Fiscal Principal de Stat,

după ce a examinat actul de control nominalizat și dezacordul aferent, a emis

decizia nr. 319 „asupra cazului de încălcare a legislației comisă de către ÎCS „PRO

Digital“ SRL“, comunicată reclamantului la 19 septembrie 2012, prin care a dispus

a calcula și încasa la buget: 311 lei - impozit pe venit din salariu diminuat; 11 664

lei - impozit pe venit la sursa de plată diminuat; 288 lei - TVA aferentă bugetului

diminuată; 13 323 lei - TVA aferentă importului de servicii diminuată; 507 813 lei

- taxa de plasare a publicității diminuată; 2 659 lei - prime de asigurare obligatorie

de asistență medicală diminuate; 53 741 lei - contribuțiile asigurărilor sociale de

stat obligatorii diminuate; și 14 019 lei - contribuțiile individuale de asigurări

sociale diminuate, precum și calcularea și încasarea majorărilor de întîrziere și

aplicarea amenzilor pentru încălcările legislației fiscale admise.

A afirmat că nu este de acord în parte cu decizia Inspectoratul Fiscal

Principal de Stat din 14 septembrie 2012, considerând-o neîntemeiată și emisă prin

interpretarea eronată a normelor fiscale, fiind ilegală și pasibilă de a fi anulată

parțial.

Referitor la derogările constatate cu privire la corectitudinea calculării

impozitului pe venit din salariu (perioada supusă controlului 1 ianuarie 2010 – 31

mai 2012), a declarat că urmare a controlului fiscal efectuat, la acest compartiment

s-a atenționat asupra faptului că reclamantul în perioadele fiscale aprilie 2010 - mai

2012, prin persoanele sale angajate (Giosan Traian-Cătălin și Braghiș Ghenadie), a

efectuat plăți pentru achitarea meselor servite în restaurante și produselor

alimentare, în sumă de 33 280 lei de către Giosan Traian-Cătălin și 5 204,5 lei de

2

către Braghiș Ghenadie, reflectate la cheltuielile financiare ale întreprinderii în

baza bonurilor mașinilor de casă și control, care eronat nu au fost calificate ca

venituri – plăți în favoarea lucrătorilor ce urmau a fi impozitate cu impozitul pe

venit la sursa de plată.

A precizat că sumele reflectate în baza bonurilor de casă anexate la

deconturile de avans (contul bilanțier 227) au fost trecute la contul bilanțier 713

sub formă de cheltuieli de protocol.

A susținut că în decizia contestată s-a indicat că alte documente în afară de

bonuri de casă, nu s-au prezentat la momentul controlului și cheltuielile respective

nu pot fi atribuite la cheltuieli de protocol, iar prin calificarea fiscală eronată a

acestora, reclamantul a admis încălcări ale prevederilor art. 19 lit. a), art. 182 alin.

(2), art. 88 alin. (1) și art. 92 alin. (3) Cod fiscal.

Consideră a fi eronate concluziile autorității publice în această privință,

explicând că potrivit regulilor sale interne, sunt admise întâlniri cu clienții și

partenerii lor, la care se suportă cheltuieli de protocol, iar dacă se efectuează o

analiză a notelor de plată este necesar de atras atenția că au fost consumate mai

multe feluri de mâncare (de exemplu trei salate, trei supe etc.), fapt ce denotă că

Giosan Traian-Cătălin și Braghiș Ghenadie nu au beneficiat de sumele respective,

ci au servit clienții și partenerii lor în timpul întâlnirilor de negocieri, prezentării

ofertelor etc., sumele respective fiind cheltuite în scop de serviciu și astfel nefiind

susceptibile de a fi calificate ca plăți în folosul angajaților.

Referitor la derogările constatate cu privire la impozitul pe venit (perioada

supusă controlului 1 ianuarie 2010 – 31 mai 2012), a declarat că urmare a

controlului fiscal efectuat, la acest compartiment s-a atenționat asupra faptului că

reclamantul în dările de seamă fiscale privind suma venitului achitat și impozitului

pe venit reținut din acesta, a admis prin reținere parțială diminuarea impozitului pe

venit la sursa de plată din plățile efectuate nerezidenților Associated Press

Television News Limited, or. Londra și Sports News Television, or. Londra, în

sumă totală de 15 979 lei, iar Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a considerat că

suma din care urmează a fi achitat impozitul pe venit la sursa de plată urma a fi

calculată nu din prevederile contractuale și plățile efectiv efectuate, ci din suma

plăților efectuate către nerezidenți plus 15%, în baza art. 91 Codul fiscal.

În acest sens, a invocat că legislația Republicii Moldova obligă la reținerea

la sursa de plată și achitarea la buget a impozitului din sumele achitate persoanelor

nerezidente, dar o astfel de prevedere legală nu se conține în legislația Regatului

Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care circumstanțe Associated Press

Television News Limited, or. Londra și Sports News Television, or. Londra

categoric au respins orice posibilitate de reținere a 15% din sumele achitate

acestora.

A relevat că obligația respectivă de reținere și transferare la buget a

impozitului respectiv revine anume reclamantului, a fost nevoit să calculeze și să

achite la bugetul de stat suma impozitului reieșind din sumele achitate

nerezidenților, iar majorarea de către autoritatea publică a sumelor achitate spre

nerezidenți cu 15% și doar ulterior calcularea din suma primită a impozitului este

nefondată și vine în contradicție cu contractele semnate cu nerezidenții și cu

circumstanțele din speță.

A opinat că interpretarea eronată a situației din speță a dus la constatări

3

nefondate cu privire la admiterea de către reclamant a derogărilor de la prevederile

art. 91 alin. (1), art. 92 alin. (3) și art. 187 alin. (7) Cod fiscal.

Referitor la derogările constatate cu privire la taxa pe valoare adăugată

(perioada supusă controlului 1 ianuarie 2010 – 31 mai 2012), a afirmat că urmare a

controlului fiscal efectuat, la acest compartiment s-a atenționat asupra faptului că,

în contradicție cu prevederile art. 102 alin. (6) Cod fiscal, reclamantul dublu a

trecut în cont TVA în sumă de 288 lei în perioadele fiscale septembrie 2011 și

octombrie 2011, iar serviciul contabil eronat a inclus în anexa declarației privind

TVA în octombrie 2011, aferentă perioadei fiscale septembrie 2011, două facturi

cu seria FA nr. 0568249 și seria FA nr. 0616605, dar această eroare nu s-a strecurat

în declarația privind TVA și astfel nu a fost majorată suma TVA trecută în cont.

A invocat că efectuând un calcul matematic, se poate constata acest fapt cu

certitudine, fapt ce denotă că cele invocate de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat

sunt neîntemeiate.

În continuare, a specificat că o altă derogare constatată cu privire la taxa pe

valoare adăugată se referă la aceea că, în contradicție cu prevederile art. 101 alin.

(1) și art. 109 alin. (1) Cod fiscal, nu a calculat, nu a declarat și nu a achitat TVA în

sumă totală de 13 323 lei, inclusiv în perioadele fiscale: aprilie 2011 în sumă de 6

571 lei (30 aprilie 2011) și iunie 2011 în sumă de 6 572 lei (30 iunie 2011),

aferentă importului de servicii, inclusiv achitate în avans nerezidentului Kentaro

AG (Elveția) conform contractului din 9 februarie 2011 în valoare de 66 612 lei.

A susținut că serviciile prestate de Kentaro AG sunt servicii legate de

operațiunile de acordare de licențe referitoare la obiectele dreptului de autor și

drepturilor conexe (acordarea permisiunii retransmiterii meciurilor de fotbal pe

teritoriul Republicii Moldova), iar în conformitate cu art. 103 alin. (l) Cod Fiscal,

TVA nu se aplică la importul mărfurilor, serviciilor pentru livrările de mărfuri,

servicii efectuate de către subiecții impozabili, care constituie rezultatul activității

lor de întreprinzător în Republica Moldova, la pct. 7 al normei date fiind expres

menționate serviciile din speță.

Referitor la derogările constatate cu privire la defalcările în bugetul

asigurărilor sociale de stat (perioada supusă controlului 1 ianuarie 2010 – 31 martie

2012), a afirmat că urmare a controlului fiscal efectuat, la acest compartiment s-a

atenționat asupra faptului că Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a constatat

diminuarea contribuțiilor asigurărilor sociale de stat obligatorii și contribuțiilor

individuale de asigurări sociale prin necalcularea acestora de la sumele premiilor

oferite salariaților cu ocazia sărbătorilor de Paște și Anul Nou, prin ce s-a

considerat că au fost admise abateri de la prevederile art. 3 și art. 5 Legea bugetului

asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 129 din 23 decembrie 2009.

Consideră că potrivit prevederilor anexei nr. 3 la Legea bugetului

asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr.129 din 23 decembrie 2009 (1.1 coloana

2), tariful contribuției de asigurări sociale de stat obligatorii și baza de calcul este

expres stabilit la 23% la fondul de salarizare și la alte recompense, iar pct. 2 al

anexei stabilește că în sensul prezentei legi, se consideră recompensă orice sumă

plătită de angajator angajatului său pentru lucrări sau servicii, cu excepția

drepturilor și veniturilor la care nu se calculează contribuții de asigurări sociale de

stat obligatorii.

A precizat că premiile au fost achitate în calitate de cadouri și susține că

4

acestea nu pot fi calificate ca bază de calcul a contribuțiilor la asigurări sociale,

această poziție fiind confirmată prin scrisoarea Inspectoratului Fiscal Principal de

Stat nr. 17-2/1-14-479-3053 din 17 mai 2009, care se referă la o speță analogică

reieșind din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009 nr. 262 din 11

decembrie 2008.

Prin hotărârea Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău, din 18 februarie 2015

(f.d. 190, 196-206), acțiunea a fost admisă în parte. S-a anulat parțial decizia

Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 319 din 14 septembrie 2012, și anume în

partea ce ține de corectitudinea calculării impozitului pe venit din salariu pe

perioada supusă controlului (1 ianuarie 2010 – 31 mai 2012), impozitului pe venit

reținut la sursa de plată (1 ianuarie 2010 – 31 mai 2012), și taxei pe valoarea

adăugată (1 ianuarie 2010 – 31 mai 2012). În rest cerințele din cererea de chemare

în judecată privind anularea deciziei nr. 319 din 14 septembrie 2012 în partea ce

ține de defalcările în bugetul asigurărilor sociale, amenzile și penalitățile calculate

din acestea s-au respins, ca fiind neîntemeiate.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, Inspectoratul Fiscal Principal

de Stat la 2 martie 2015 a declarat apel (f.d. 217-220), solicitând casarea parțială a

hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie

respinsă integral.

De asemenea, nefiind de acord cu hotărîrea instanței de fond, ÎCS „Pro

Digital” SRL la 17 martie 2015 a depus cerere de apel (f.d. 213-214), solicitând

casarea parțială a hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri în

partea în care au fost respinse pretențiile ce se referă la defalcările în bugetul

asigurărilor sociale, cât și amenzile și penalitățile calculate din acestea.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 2 decembrie 2015 (f.d. 233-249), a

fost respins apelul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și admis apelul

declarat de ÎCS „Pro Digital” SRL, casată parțial hotărârea primei instanțe, în

partea pretențiilor respinse ce țin de defalcările în bugetul asigurărilor sociale, a

amenzilor și penalităților calculate din acestea, cu emiterea în această parte a unei

noi hotărâri prin care au fost admise pretențiile respective și s-a anulat pct. 16 din

partea constatatoare a deciziei Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 319 din

14 septembrie 2012 privitor la diminuarea de către contribuabil a contribuțiilor

asigurărilor sociale de stat obligatorii și a contribuțiilor individuale de asigurări

sociale, cât și amenzile și penalitățile calculate din acestea și încasate la buget. În

rest, hotărârea Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, din 18 februarie 2015 a fost

menținută.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, Inspectoratul Fiscal Principal

de Stat la 4 februarie 2016 a declarat recurs (f.d. 1-5), solicitând casarea deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri prin care

să se resping integral acțiunea.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 8 iunie 2016 (f.d. 48-59), a fost

admis recursul declarat de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și casată integral

decizia instanței de apel, cu restituirea cauzei pentru rejudecare în instanța de apel

de un alt complet de judecată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 2 noiembrie 2016 (f.d. 82-95), a

fost respins apelul declarat de ÎCS „Pro Digital” SRL și admis apelul declarat de

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat și casată integral hotărârea primei instanțe, cu

5

emiterea unei noi hotărâri prin acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nefiind de acord cu decizia instanței de apel, la 26 aprilie 2017 ÎCS „Pro

Digital” SRL a declarat, prin intermediul avocatului Roșca Vladislav, recurs

împotriva deciziei instanței de apel din 2 noiembrie 2016 (f.d. 97-108), solicitând

casarea integrală a acesteia, cu trimiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel.

În motivarea recursului, ÎCS „Pro Digital” SRL a susținut că instanța de apel

a admis interpretarea eronată a legilor aplicabile cauzei, aplicarea unor prevederi

neaplicabile speței și neaplicarea prevederilor care trebuiau să fie aplicate, ceea ce

a dus la emiterea unei soluții eronate în partea fiecărei cerințe.

În particular, cu referire la cadrul normativ ce reglementează corectitudinea

calculării impozitului pe venit din salariu pe perioada supusă controlului (1

ianuarie 2010 – 31 mai 2012), recurentul a invocat că instanța de apel a admis o

confuzie între noțiunile de „cheltuieli de delegație“ și „cheltuieli de reprezentanță“,

echivalându-le, deși art. 24 alin. (3) Cod fiscal le utilizează în mod separat.

A făcut trimitere la pct. 1 Regulamentul cu privire la limitarea cheltuielilor

de reprezentanță permise spre deducere din venitul brut, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 130 din 6 februarie 1998, din care ar rezulta că, cheltuielile pentru

primirea oficială a delegațiilor sunt o categorie separată de cheltuieli care se includ

în cheltuielile de reprezentanță, din care fac parte și cheltuielile pentru tratații în

timpul și locul unde decurg negocierile de afaceri, precum și alte cheltuieli

similare.

A opinat că Regulamentul cu privire la limitarea cheltuielilor

de reprezentanță permise spre deducere din venitul brut, aprobat prin Hotărârea

Guvernului nr. 130 din 6 februarie 1998, reglementează baza confirmativă a

primirii delegațiilor, dar acest fapt nu înseamnă că celelalte forme de cheltuieli de

reprezentanță nu pot fi declarate de către agenții economici în calitate de cheltuieli

de reprezentanță.

A indicat că instanța de apel eronat a constatat că plățile vizate au fost

achitate în beneficiul angajaților Giosan Traian-Cătălin și Braghiș Ghenadie, or

aceste sume au fost trecute la contul bilanțier 713 sub formă de cheltuieli de

protocol (cheltuieli de reprezentare).

Consideră că instanța de apel nu a efectuat o analiză obiectivă a notelor de

plată prezentate, or acestea denotă consumul unor cantități de mâncare nespecifice

unei singure persoane, adică servirea clienților și partenerilor în decursul

întâlnirilor de negocieri, prezentării ofertelor, prin ce s-au urmărit scopuri de

serviciu.

A evidențiat că instanța de apel a omis să menționeze ordinul recurentului

nr. 5 din 17 ianuarie 2008 în calitate de act prezentat întru confirmarea cheltuielilor

de reprezentare, iar în condițiile unei baze legislative lacunare, instanța de apel

urma să interpreteze toate îndoielile apărute la aplicarea legislației fiscale în

favoarea contribuabilului, dar nu avea dreptul să aplice interpretarea extensivă a

unei norme de drept public.

Cu referire la cadrul normativ ce reglementează corectitudinea calculării

impozitului pe venit reținut la sursa de plată pe perioada supusă controlului (1

ianuarie 2010 – 31 mai 2012), a susținut că instanța de apel eronat a interpretat art.

91 Cod fiscal în redacția în vigoare în perioada 1 ianuarie 2010 – 31 mai 2012, care

prevede expres că suma impozitului trebuia să fie de 15% fin plățile direcționate

6

spre achitare nerezidentului în formă monetară și nemonetară, a căror sumă nu este

deductibilă în scopuri fiscale.

A invocat că instanța de apel eronat a făcut trimitere la art. 71 Cod fiscal,

care enumeră toate categoriile de venituri ale nerezidenților obținute în Republica

Moldova, fiindcă art. 91 alin. (1) Cod fiscal vizează plățile direcționate spre

achitare ca bază impozabilă în proporție de 15%, dar nu oricare altă sumă care,

conform art. 71 Cod fiscal, constituie venit al nerezidentului.

A relevat că instanța de apel a făcut abstracție de Convenția între Guvernul

Republicii Moldova și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de

Nord pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la

impozitele pe venit și pe capital, care în Republica Moldova a intrat în vigoare la

30 noiembrie 2008, în condițiile în care nici Associated Press Television News

Limited și nici Sports News Television nu au reprezentanțe permanente pe

teritoriul Republicii Moldova, fiindu-le astfel aplicabil art. 7 pct. 1 din Convenție,

care prevede că profiturile unei întreprinderi a unui Stat Contractant vor fi impuse

numai în acest Stat, cu excepția cazului, când întreprinderea exercită activitate de

afaceri în celălalt Stat Contractant printr-o reprezentanță permanentă situată acolo.

Cu referire la cadrul normativ ce reglementează corectitudinea calculării

taxei pe valoare adăugată pe perioada supusă controlului (1 ianuarie 2010 – 31 mai

2012), a indicat că în conținutul deciziei contestate, Inspectoratul Fiscal Principal

de Stat a menționat trecerea dublă în contul TVA a sumei de 288 lei, pe când

instanța de apel a constatat diminuarea TVA, eronat calificând acest fapt ca

încălcare a art. 102 alin. (6) Cod fiscal.

A susținut că instanța de apel a evitat să aplice prevederile art. 103 alin. (1)

Cod fiscal, în pofida faptului că le–a citat și a recunoscut existența contractului din

9 februarie 2011 în valoare de 66 612 lei privind prestarea serviciilor legate de

operațiunile de acordare de licențe referitoare la obiectele dreptului de autor și ale

drepturilor conexe, cât și acordarea permisiunii retransmiterii meciurilor de fotbal

pe teritoriul Republicii Moldova.

Cu referire la cadrul normativ ce reglementează corectitudinea calculării

defalcărilor în bugetul asigurărilor sociale de stat pe perioada supusă controlului (1

ianuarie 2010 – 31 martie 2012), a susținut că instanța de apel nu a argumentat de

ce sumele premiilor oferite salariaților cu ocazia sărbătorilor de Paște și Anul Nou

nu reprezintă cadouri și nu cad sub incidența pct. 10 Anexa nr. 5 la Legea

bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009 nr. 262 din 11 decembrie 2008 și

la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 129 din 23

decembrie 2009, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a calificat sumele

respective anume ca premii.

A precizat că abia începând cu anul 2012, prin pct. 2 Anexa nr. 3 la Legea

bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013 nr. 250 din 8 noiembrie 2012,

legiuitorul a stabilit că orice sumă achitată angajatului de către angajatorul său, în

cadrul raporturilor de muncă, indiferent de natura acesteia și de ocazia cu care a

fost plătită, urmează a fi considerată recompensă și să constituie bază de calcul

pentru tariful contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii.

Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, Recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Având în vedere că la materialele cauzei nu se află dovada recepționării

7

deciziei contestate integrale, recursul se consideră a fi depus în termen.

Examinând temeiul recursului în raport cu materialele cauzei, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul a fi inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, Părțile și alți participanți

la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de

drept procedural.

Conform art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, Se consideră că normele

de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța

judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Potrivit art. 432 alin. (3) Cod de procedură civilă, Se consideră că normele

de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care:

a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) pricina a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Art. 432 alin. (5) Cod de procedură civilă prevede că Temeiurile prevăzute la

alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu și în toate cazurile.

Art. 433 lit. a) stipulează că Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în

cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3) și (4).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de avocatul Roșca

Vladislav, în interesele ÎCS „PRO Digital“ SRL, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute de art. 432 alin. (2)-(3) Cod de procedură civilă, or argumentele invocate

în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel și, respectiv,

nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter devolutiv asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

Aici, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reține că obligația de a motiva un act judecătoresc poate

varia în funcție de natura actului în cauză (Hansen vs. Norvegia, 2 octombrie

2014), iar în concepția Curții Europene a Drepturilor Omului, nu se impune

motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs care, întemeindu-se pe

8

dispoziții legale specifice, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”

(Nersesyan vs. Armenia, 19 ianuarie 2010).

În același context, instanța de recurs remarcă faptul că recurentul a avut

posibilitatea de a fi audiat de instanța de fond și instanța de apel, care au fost

competente de a examina toate chestiunile de fapt și de drept relevante litigiului,

iar instanța de apel a acordat deplină eficiență constatărilor din decizia Curții

Supreme de Justiție din 8 iunie 2016, înlăturând carențele depistate la rejudecarea

cauzei.

Astfel, din considerentele nominalizate și având în vedere faptul că instanța

de apel a examinat cauza sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură

și aplicarea corectă a legii materiale, iar în esența lor argumentele recursului, care

sunt similare argumentelor invocate în instanța de apel, au fost verificate minuțios,

la rejudecarea cauzei în ordinea de apel, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de avocatul Roșca Vladislav, în interesele ÎCS „PRO

Digital“ SRL, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 433 lit. a) și 440 alin. (1) Cod de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

D I S P U N E:

Recursul declarat de avocatul Roșca Vladislav, în interesele ÎCS „PRO

Digital“ SRL, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecător Valentina Clevadî

Judecător Svetlana Filincova

Judecător Luiza Gafton

9