2rh-134/17 — cu privire la recunoașterea nulă a contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil, restituirea sumei, evacuarea din imobil, recunoașterea în calitate de dobânditor de bună-credință, recunoașterea îmbunătățirii bunului imobil și încasarea cheltuielilor de judecată
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la recunoaşterea nulă a contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil, restituirea sumei, evacuarea din imobil, recunoaşterea în calitate de dobânditor de bună-credinţă, recunoaşterea îmbunătăţirii bunului imobil şi încasarea cheltuielilor de judecată
- Temei legal
- Dispoziţiile judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii
2rh-134/17 — cu privire la recunoașterea nulă a contractului de vânzare-cumpărare a bunului imobil, restituirea sumei, evacuarea din imobil, recunoașterea în calitate de dobânditor de bună-credință, recunoașterea îmbunătățirii bunului imobil și încasarea cheltuielilor de judecată (Curtea Supremă de Justiție, 2017)
dosarul nr. 2rh-134/17 ÎNCHEIERE 28 iunie 2017 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druță Nicolae Craiu examinând cererea de revizuire depusă de Adrian Dediu în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Consiliului municipal Chișinău împotriva lui Radu Lica, Oxanei Lica și Adrian Dediu, intervenienți accesorii Elena Sclifos, Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni și Guvernul Republicii Moldova cu privire la recunoașterea nulă a contractului de vânzare – cumpărare a bunului imobil, restituirea sumei și evacuarea din imobil și la acțiunea reconvențională depusă de Adrian Dediu împotriva lui Radu Lica, Oxanei Lica și Consiliului municipal Chișinău, intervenient accesoriu Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni, notarul public Elena Petcu și Elena Sclifos cu privire la recunoașterea în calitate de dobânditor de bună-credință, recunoașterea îmbunătățirii bunului imobil și încasarea cheltuielilor de judecată împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 14 decembrie 2016, prin care a fost respinsă cererea de strămutare depusă de către Adrian Dediu și restituită cauza pentru continuarea examinării cererii de apel la Curtea de Apel Chișinău constată: La 15 august 2011,
Consiliul municipal Chișinău a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Radu Lica, Oxana Lica și Adrian Dediu, intervenient accesoriu Elena Sclifos, Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni și Guvernul Republicii Moldova cu privire la recunoașterea nulă a contractului de vânzare – cumpărare a bunului imobil, restituirea sumei și evacuarea din imobil. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 17 august 2011, a fost admisă cererea Consiliului municipal Chișinău cu privire la aplicarea sechestrului pe spațiile nelocative din str. A. Sciusev 53, mun. Chișinău. A fost aplicat sechestru pe spațiile nelocative cu suprafața de 52,5 m.p. din str. A. Sciusev 53, mun. Chișinău cu nr. cadastral 0100204.295.01.012.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 23 februarie 2012, a fost respins recursul declarat de Banca Comercială Română Chișinău SA și menținută încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 17 august 2011, prin care a fost aplicat sechestru pe spațiile nelocative din str. A. Sciusev 53, mun. Chișinău. 1 Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 octombrie 2012, a fost respins recursul declarat de Adrian Dediu și menținută încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 17 august 2011, prin care a fost aplicat sechestru pe spațiile nelocative din str. A. Sciusev 53, mun. Chișinău.
La 20 iunie 2013, Adrian Dediu a depus acțiune reconvențională împotriva lui Radu Lica, Oxana Lica și Consiliului municipal Chișinău, intervenient accesoriu Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni, notarul public Elena Petcu și Elena Sclifos cu privire la recunoașterea în calitate de dobânditor de bună-credință, recunoașterea îmbunătățirii bunului imobil și încasarea cheltuielilor de judecată. La 30 august 2013, Adrian Dediu a depus cerere de modificare și concretizare a acțiunii reconvenționale, înaintând pretenții împotriva lui Radu Lica, Oxanei Lica, Galinei Anecanova, Consiliului municipal Chișinău, intervenient accesoriu Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni, notarul public Elena Petcu, Elena Sclifos și solicitând recunoașterea în calitate de dobânditor de bună-credință, recunoașterea îmbunătățirii bunului imobil și încasarea cheltuielilor de judecată.
La 10 septembrie 2013, Adrian Dediu a depus cerere de modificare și concretizare a acțiunii reconvenționale, înaintând pretenții față de Radu Lica, Oxana Lica, Galina Anecanova, Consiliul municipal Chișinău și Agenția Proprietății Publice a RM, intervenient accesoriu Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni, notarul public Elena Petcu și Elena Sclifos cu privire la recunoașterea în calitate de dobânditor de bună-credință, recunoașterea îmbunătățirii bunului imobil și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 10 octombrie 2013, a fost respinsă cererea lui Adrian Dediu cu privire la scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată depusă de Consiliul municipal Chișinău.
Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 29 octombrie 2013, a fost respinsă ca nefondată cererea lui Adrian Dediu cu privire la scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată depusă de Consiliului municipal Chișinău. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 02 decembrie 2013, a fost respinsă ca nefondată cererea lui Adrian Dediu cu privire la scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată depusă de Consiliului municipal Chișinău. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 02 decembrie 2013, a fost respinsă ca nefondată cererea lui Adrian Dediu cu privire la aplicarea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, mijloacelor bănești și conturile bancare care aparțin lui Radu Lica, Oxanei Lica, Galinei Anecanova, Consiliului municipal Chișinău și Agenției Proprietății Publice a RM în valoarea acțiunii.
Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 02 decembrie 2013, a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Întreprinderea de Stat ,,Cadastru”. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2014, a fost respins ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă Adrian Dediu împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 octombrie 2012, prin care a fost respins recursul declarat 2 de Adrian Dediu împotriva încheierii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 17 august 2011, privitor la anularea măsurilor de asigurare a acțiunii. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2014, a fost respins recursul declarat de Adrian Dediu împotriva Judecătoriei Centru mun.
Chișinău din 29 octombrie 2013, prin care a fost respinsă cererea de scoatere de pe rol a cererii de chemare în judecată a Consiliului municipal Chișinău împotriva lui Radu Lica, Oxanei Lica, Adrian Dediu, intervenient accesoriu Elena Sclifos, Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni, Guvernul Republicii Moldova cu privire la recunoașterea nulă a contractului de vânzare – cumpărare a bunului imobil, restituirea sumei și evacuarea din imobil.
La 30 aprilie 2014, Adrian Dediu a depus cerere de modificare și concretizare a acțiunii reconvenționale, înaintând pretenții împotriva lui Radu Lica, Oxanei Lica, Galinei Anecanova, Consiliului municipal Chișinău, intervenient accesoriu Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni, notarul public Elena Petcu, Elena Sclifos cu privire la recunoașterea în calitate de dobânditor de bună-credință, recunoașterea îmbunătățirii bunului imobil și încasarea cheltuielilor de judecată în mod solidar din contul lui Radu Lica, Oxana Lica, Galina Anecanova și Consiliului municipal Chișinău. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2014, nu s-a dat curs recursului depus de Adrian Dediu împotriva încheierii Judecătoriei Centru mun.
Chișinău din 29 octombrie 2013, prin care a fost respinsă cererea cu privire la scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată depusă de Consiliului municipal Chișinău împotriva lui Radu Lica, Oxanei Lica, Adrian Dediu, intervenient accesoriu Elena Sclifos, Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni, Guvernul Republicii Moldova cu privire la recunoașterea nulă a contractului de vânzare – cumpărare a bunului imobil, restituirea sumei și evacuarea din imobil. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 02 iulie 2014, a fost admisă cererea de retragere a recursului declarat de Adrian Dediu împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2014, prin care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Adrian Dediu.
Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 09 decembrie 2014, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Adrian Dediu împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 octombrie 2012, prin care a fost respins recursul declarat de Adrian Dediu împotriva încheierii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 17 august 2011, privitor la anularea măsurilor de asigurare a acțiunii. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 18 februarie 2015, a fost respins recursul declarat de Adrian Dediu împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 09 decembrie 2014, prin care a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chișinău din 31 martie 2015, a fost admisă acțiunea Consiliului municipal Chișinău împotriva lui Radu Lica, Oxanei Lica, Adrian Dediu, intervenient accesoriu Elena Sclifos, Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni, Guvernul Republicii Moldovacu privire la recunoașterea nulă a contractului de vânzare – cumpărare a bunului imobil, restituirea sumei, evacuarea din imobil. 3 A fost declarat nul contractul de vânzare - cumpărare a spațiilor nelocative cu suprafața de 52,5 m.p. din str. A. Șciusev 53, mun. Chișinău cu nr. cadastral 0100204.295.01.012, încheiat între Oxana Lica și Adrian Dediu sub nr. 7/6436. A fost dispusă aducerea părților în poziția inițială prin obligarea Oxanei Lica de a restitui lui Adrian Dediu suma achitată conform contractului de vânzare - cumpărare a spațiilor nelocative cu suprafața de 52,5 m.p.
din str. A. Șciusev 53, mun. Chișinău cu nr. cadastral 0100204.295.01.012. A fost dispusă evacuarea lui Adrian Dediu și membrilor familiei din spațiile nelocative cu suprafața de 52,5 m. p. din str. A. Șciusev 53, mun. Chișinău cu nr. cadastral 0100204.295.01.012.
A fost dispusă radierea drepturilor efectuate în Registrul bunurilor imobile la Oficiul Cadastral teritorial Chișinău, filiala ÎS „Cadastru” în favoarea Băncii Comerciale Române Chișinău SA conform contractului de ipotecă nr. 27423 din 16 iulie 2010 și acordului adițional nr. 34321 din 20 iunie 2011. A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reconvențională înaintată de Adrian Dediu împotriva lui Radu Lica, Oxana Lica, Galina Anecanova, Consiliului municipal Chișinău, Agenției Proprietății Publice a Republicii Moldova, intervenienți accesorii notarul public Elena Petcu, Elena Sclifos și ÎS ,,Cadastru” privind recunoașterea calității de dobânditor de bună credință, recunoașterea faptului îmbunătățirii încăperii, repararea prejudiciului material și încasarea cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 02 decembrie 2015, a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Adrian Dediu împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 02 iulie 2014, prin care a fost admisă cererea de retragere a recursului declarat de Adrian Dediu împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2014, cu încetarea procedurii de recurs. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 30 martie 2016, a fost respinsă cererea lui Adrian Dediu cu privire la corectarea greșelilor și omisiunilor admise în încheierea Curții Supreme de Justiție din 02 decembrie 2015. La 25 mai 2016, Adrian Dediu a depus o cerere prin care a solicitat strămutarea examinării pricinii în ordine de apel la Curtea de Apel Bălți.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 08 iunie 2016, a fost respinsă cererea lui Adrian Dediu cu privire la strămutarea pricinii în altă instanță de judecată de același nivel, fiind dispusă restituirea pricinii pentru examinare la Curtea de Apel Chișinău. Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 10 noiembrie 2016, a fost respinsă cererea depusă de Elena Sclifos cu privire la accelerarea procedurii de examinare a cererii de corectare a greșelilor și omisiunilor admise în încheierile Curții Supreme de Justiție din 02 decembrie 2015 și 30 martie 2016. La 24 octombrie 2016, Adrian Dediu a depus o cerere prin care a solicitat strămutarea examinării pricinii în ordine de apel la Curtea de Apel Comrat.
Prin încheierea Curții Supreme de Justiție din 14 decembrie 2016, a fost respinsă cererea lui Adrian Dediu cu privire la strămutarea pricinii în altă instanță de judecată de același nivel, fiind dispusă restituirea pricinii pentru examinare la Curtea de Apel Chișinău.
4 Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 04 aprilie 2017, a fost respinsă cererea lui Adrian Dediu cu privire la emiterea unei hotărâri suplimentare în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Consiliului municipal Chișinău împotriva lui Radu Lica, Oxanei Lica, Adrian Dediu, intervenient accesoriu Elena Sclifos, Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni, Guvernul Republicii Moldova cu privire la recunoașterea nulă a contractului de vânzare – cumpărare a bunului imobil, restituirea sumei și evacuarea din imobil și acțiunea reconvențională depusă de Adrian Dediu împotriva lui Radu Lica, Oxanei Lica, Consiliului municipal Chișinău, intervenient accesoriu Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni, notarul public Elena Petcu, Elena Sclifos cu privire la recunoașterea în calitate de dobânditor de bună-credință, recunoașterea îmbunătățirii bunului imobil și încasarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
La 25 aprilie 2017, Adrian Dediu a depus cerere de revizuire împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 14 decembrie 2016, solicitând să fie declarată admisibilă prezenta cerere, să fie repus în termenul de declarare a cererii de revizuire și casată încheierea Curții Supreme de Justiție din 14 decembrie 2016, ca fiind neîntemeiată. În susținerea cererii de revizuire a invocat că instanța de recurs a emis decizia nominalizată cu încălcarea normelor de drept material și procedural, deoarece dânsul a aflat despre unele circumstanțe esențiale ale pricinii care nu au fost și nu au putut fi cunoscute anterior. Consideră încheierea Curții Supreme de Justiție din 14 decembrie 2016 subiectivă și nemotivată corespunzător.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. La caz, se constată că cererea de revizuire este formulată de către Adrian Dediu împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 14 decembrie 2016, prin care a fost respinsă cererea lui Adrian Dediu cu privire la strămutarea pricinii în altă instanță de judecată de același nivel, fiind dispusă restituirea pricinii pentru examinare la Curtea de Apel Chișinău. În conformitate cu prevederile art. 446 CPC, pot fi supuse revizuirii hotărârile, încheierile și deciziile irevocabile ale tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol.
Astfel, în sensul normelor enunțate este de înțeles că pot fi supuse revizuirii doar hotărârile judecătorești irevocabile, prin care instanța s-a expus asupra fondului cauzei. Raportând la caz aceste prevederi legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că încheierea Curții Supreme de Justiție din 14 decembrie 2016, nu cade sub incidența dispozițiilor judecătorești care pot fi supuse revizuirii, or, aceasta nu este un act judecătoresc irevocabil, ci unul ce nu se supune nici unei căi de atac, respectiv nici revizuirii. Prin urmare, încheierea revizuirea cărei se solicită, nu constituie dispoziție judecătorească care poate fi supusă revizuirii, în sensul art. 446 CPC.
5 Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea Curții Supreme de Justiție din 14 decembrie 2016, nu se supune nici unei căi de atac, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de către Adrian Dediu, ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Adrian Dediu împotriva încheierii Curții Supreme de Justiție din 16 decembrie 2016 în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Consiliului municipal Chișinău împotriva lui Radu Lica, Oxanei Lica, Adrian Dediu, intervenient accesoriu Elena Sclifos, Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni, Guvernul Republicii Moldova cu privire la recunoașterea nulă a contractului de vânzare – cumpărare a bunului imobil, restituirea sumei și evacuarea din imobil și acțiunea reconvențională depusă de Adrian Dediu împotriva lui Radu Lica, Oxanei Lica, Consiliului municipal Chișinău, intervenient accesoriu Banca Comercială Română Chișinău Societate pe Acțiuni, notarul public Elena Petcu, Elena Sclifos cu privire la recunoașterea în calitate de dobânditor de bună-credință, recunoașterea îmbunătățirii bunului imobil și încasarea cheltuielilor de judecată.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druță Nicolae Craiu 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.