3ra-386/17 — contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3ra-386/17

prima instanță – (Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău) L.Ursu

instanța de apel – (Curtea de Apel Chișinău) V.Pruteanu, L.Popova, A.Gavrilița

Î N C H E I E R E

22 martie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului”,

în pricina civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu

răspundere limitată „Inima Codrului” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe

mun. Chișinău privind contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2016 prin care

s-a respins apelul societății cu răspundere limitată „Inima Codrului” și s-a menținut

hotărîrea judecătoriei Rîșcani mun. Chișinău din 17 iulie 2015,

c o n s t a t ă :

La 10 februarie 2015 societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului” s-a

adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe

municipiul Chișinău, solicitând anularea Actului nr.1-659875 din 26 noiembrie

2014, anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău

nr.2304/12 din 18 decembrie 2014 prin care s-a aplicat societății cu răspundere

limitată Inima Codrului amenda în mărime de 10000 lei pentru neprezentarea

la prima cerere documentele necesare organului fiscal, conform prevederilor

art.253 alin.1) din Codul fiscal și anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat

pe municipiul Chișinău nr.19 din 29 ianuarie 2015, prin care s-a respins ca

neîntemeiată contestația înaintată de contribuabilul societatea cu răspundere

limitată „Inima Codrului”.

În motivarea cererii a indicat că la 26 noiembrie 2014, Direcția generală de

Control Fiscal pe mun. Chișinău, în lipsa administratorului societății cu răspundere

limitată „Inima Codrului”, au efectuat un control la fața locului, în cantina din

incinta Preturii sectorului Buiucani, municipiul Chișinău, care este gestionată de

către societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului”.

1

În rezultatul controlului a fost întocmit Actul cu nr.659875 din 26 noiembrie

2014, în care a indicat că societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului” nu

dispune de documente de proveniență a mărfii și anume, pâine, precum și că nu au

prezentat la prima cerință documentele solicitate. Actul în cauză nu se cunoaște

unde a fost întocmit, deoarece nu este semnat de nici un reprezentant al societății

cu răspundere limitată „Inima Codrului” și nici de martori oculari.

La 03 decembrie 2014 societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului” a

contestat prealabil actul de control, însă la 18 decembrie 2014, șeful adjunct al

Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău a emis decizia nr.2304/3/12

prin care a fost aplicată amenda în mărime de 10 000 lei.

La 26 decembrie 2014 societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului” a

contestat decizia nr.2304/3/12, însă la 29 ianuarie 2015, a fost emisă decizia nr.19,

prin care contestația a fost respinsă.

A mai indicat că tot ce este menționat în actele contestate, nu corespunde

adevărului și se bazează pe date false, în lipsa probelor, neconfirmate de martori.

Prin hotărîrea judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău, din 17 iulie 2015,

cererea de chemare în judecată depusă de societatea cu răspundere limitată „Inima

Codrului” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău cu

privire la contestarea actului administrativ a fost respinsă ca fiind nefondată.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 22 iulie 2015 societatea cu

răspundere limitată „Inima Codrului” a depus apel nemotivat, ulterior la 27

octombrie 2015 a depsu apel motivat,solicitând admiterea apelului,casarea hotărîrii

judecătoriei Rîșcani, municipiul Chișinău, din 17 iulie 2015 și emiterea unei noi

hotărîri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2015 a fost respins

apelul declarat de societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului” și a fost

menținută hotărîrea judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 17 iulie 2015.

La 20 ianuarie 2016 societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului” a

declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2015,

solicitînd casarea deciziei recurate și a hotărîrii instanței de fond, pronunțarea unei

hotărîri prin care să fie anulate actele administrative contestate.

Prin decizia Curții Supreme de Justiței din 20 aprilie 2016 s-a admis recursul

declarat de societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului”. S-a casat integral

decizia Curții de Apel Chișinău din 24 noiembrie 2015 și s-a remis pricina la

rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, într-un alt complet de judecători.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 decembrie 2016 a fost respins

apelul declarat de societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului” și s-a

menținut hotărîrea judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 17 iulie 2015.

La 05 ianuarie 2017 societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului” a

declarat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărâri

judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 17 iulie 2015 și deciziei Curții de

Apel Chișinău din 07 decembrie 2016 ca ilegală și emiterea unei noi decizii de

admitere a cererii de chemare în judecată.

Recurentul a depus cerere de recurs în temeiul art. 432, alin. (2), lit. a) și c)

Codul de procedură civilă, care statuează expres că se consideră că normele de

2

drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța

judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod

eronat legea.

În motivarea cererii de recurs a indicat că, hotărârea primei instanțe relevă o

insuficientă analiză a probatoriului administrat în cauză ce a condus la reținerea

unei situații de fapt inexacte, deciziile instanțelor iearhic inferioare sunt

neîntemiate, emise cu aplicarea eronată atât a legislației naționale cât și

internaționale.

Susține recurentul că controlul a fost efectuat în lipsa administratorul

întreprinderii în baza unor acte false care nu corespund adevărului, nu sunt probate

prin nimic și astfel există îndoieli referitor la aplicarea la caz a art.253 alin.1) din

Codul fiscal.

Prin referința depusă la 17 martie 2017 Inspectoratul Fiscal de Stat mun.

Chișinău a invocat că decizia instanței de apel este întemeiată și legală, iar

argumentele invocate de către recurent poartă un caracter declarativ și nu se

încadrează în prevederile art.432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă. A

pledat pentru inadmisibilitatea recursului.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 07

decembrie 2016.

Potrivit scrisorii de comunicare copia deciziei a fost expediată părților la 11

ianuarie 2017 (f.d.206), iar la materialele cauzei lipsește dovada recepționării

acesteia de către părți.

Potrivit prevederilor art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Cererea de recurs a fost depusă la 05 ianuarie 2017, respectiv recursul se

consideră depus în termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

3

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de

recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

În cererea de recurs nu se indică o încălcarea esențială sau aplicarea eronată

a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța

de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or motivele

recursului invocat în speță sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii,

asupra căror instanțele ierarhic inferioare de judecată s-au pronunțat.

De asemenea se reține că, dezacordul recurentului cu decizia instanței de

apel, relatarea situației nu constituie un temei de casare a deciziei recurate, or,

recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Suplimentar, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură

civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura

sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de

o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

Conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

4

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de societatea cu

răspundere limitată „Inima Codrului” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul de procedură civilă și, drept urmare este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Recursul declarat de societatea cu răspundere limitată „Inima Codrului” se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului, Valentina Clevadî

judecători Galina Stratulat

Dumitru Mardari

5