Decizia nr. 7 din 29 mai 2023

Pe rol se află Dosarul nr. 946/1/2023 având ca obiect recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizând următoarea problemă de drept: „Dacă fapta de furt săvârşită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de furt prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal sau pe cele ale infracţiunii de furt calificat săvârşit prin folosirea unei chei mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.”

Completul competent să judece recursul în interesul legii este constituit conform prevederilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 3 aprilie 2023. 3. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă magistrat-asistent Elena Rosana Bota, desemnată conform art. 32 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar au fost transmise opiniile juridice ale specialiştilor de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, Centrul de Cercetări în Ştiinţe Penale din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, precum şi opinia tehnică a specialistului din cadrul Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologia Informaţiei din Bucureşti, Departamentul dispozitive, circuite şi arhitecturi electronice.

Totodată, magistratul-asistent a arătat că a fost desemnată raportor doamna judecător Rodica Aida Popa din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 473 alin. (4) din Codul de procedură penală şi ale art. 31 alin. (9) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar raportul întocmit a fost depus la dosarul cauzei la data de 10 mai 2023.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că în cauză nu sunt cereri de formulat, chestiuni prealabile de invocat, a solicitat doamnei procuror să susţină recursul în interesul legii cu privire la problema de drept supusă interpretării unitare ce face obiectul cauzei de faţă.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că sesizarea îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate şi a solicitat stabilirea unui mod unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, în sensul de a se statua că fapta de furt săvârşită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de furt calificat săvârşit prin folosirea unei chei mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.

Doamna procuror a învederat că au fost identificate două orientări.

Într-o primă orientare jurisprudenţială, instanţele au apreciat că nu poate fi reţinut elementul circumstanţial de agravare prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cu referire la folosirea fără drept a unei chei mincinoase, în ipoteza săvârşirii unui furt prin folosirea unui dispozitiv care blochează activitatea de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem.

O a doua orientare jurisprudenţială este în sensul că instanţele au reţinut elementul circumstanţial agravant prevăzut de dispoziţiile art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, apreciind că dispozitivul special confecţionat pentru blocarea activării sistemului de închidere centralizată constituie „cheie mincinoasă”, în sensul legii penale.

Doamna procuror a susţinut că este corectă cea de-a doua orientare jurisprudenţială, în sensul că fapta de furt săvârşită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de furt calificat săvârşit prin folosirea unei chei mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.

S-a apreciat că, în ceea ce priveşte modalitatea în care dispozitivul considerat cheie mincinoasă acţionează asupra sistemului de închidere, interpretarea teleologică, evolutivă a normei penale trebuie să se realizeze pornind de la finalitatea urmărită de legiuitor prin incriminarea furtului comis prin folosirea unei chei mincinoase şi în acord cu necesitatea adaptării textului legal la noile realităţi sociale, ţinând cont de progresul tehnologic. Raţiunea instituirii formei calificate a furtului săvârşit prin „folosirea fără drept a unei chei mincinoase” constă în sancţionarea mai severă a faptelor comise cu ajutorul unor dispozitive cu care se acţionează asupra unor mecanisme de închidere, fără a le distruge sau deteriora, în scopul de a le dezactiva şi de a avea acces la bun.

S-a susţinut că o faptă de furt săvârşită prin blocarea activării sistemului de închidere este substanţial diferită de o faptă de furt simplu, deoarece presupune săvârşirea de către autor şi a unei alte acţiuni decât cea de luare, prin care urmăreşte să facă inoperabil sistemul de închidere centralizată şi, astfel, să îşi faciliteze accesul la bun, împrejurare de natură să confere faptei o gravitate sporită şi care justifică încadrarea acesteia într-o infracţiune mai gravă.

În final, doamna procuror a făcut referire la doctrină, respectiv la un articol în care autorii, prin raportare la Decizia nr. 3.229/1970, pronunţată de Tribunalul Suprem – Secţia penală, au subliniat că legiuitorul a înţeles să pedepsească mai aspru furtul comis prin folosirea unei chei mincinoase, având în vedere nu ingeniozitatea de a confecţiona cheia neadevărată şi nici asemănarea acesteia cu cea adevărată, ci împrejurarea că a fost violată încuietoarea menită să asigure o protecţie sporită bunurilor încuiate.

Preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, Preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a reţinut dosarul în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Problema de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti

La data de 28 martie 2023, cu Adresa nr. 6/III-5/2023, în condiţiile art. 75 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat, în temeiul prevederilor art. 471 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale ce vizează următoarea problemă de drept: „ Dacă fapta de furt săvârşită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de furt prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal sau pe cele ale infracţiunii de furt calificat săvârşit prin folosirea unei chei mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.”

La aceeaşi dată, recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formându-se Dosarul nr. 946/1/2023, cu termen de soluţionare la data de 29 mai 2023. II. Examenul jurisprudenţial

În urma verificării jurisprudenţei, la nivel naţional a fost evidenţiată o practică neunitară, existând două opinii ale instanţelor de judecată cu privire la problema de drept mai sus menţionată.

A. Într-o primă orientare instanţele au apreciat că nu poate fi reţinut elementul circumstanţial de agravare prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cu referire la folosirea fără drept a unei chei mincinoase, în ipoteza săvârşirii unui furt prin folosirea unui dispozitiv care blochează activitatea de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem (anexele nr. 1-4 ce au ca obiect hotărâri definitive, iar anexele nr. 5-6, încheieri definitive).

În motivarea acestei opinii s-a arătat că, potrivit doctrinei şi practicii constante, cheia mincinoasă este cheia contrafăcută, multiplicată neautorizat, sau orice dispozitiv care poate acţiona asupra unui mecanism de închidere fără a-l distruge, folosit de subiectul activ pentru a deschide mecanismul de închidere, ce se interpune între subiectul activ şi bunul furat.

Or, raportat la situaţia de fapt descrisă, de regulă, în actul de sesizare, constând în aceea că inculpatul a blocat funcţionarea semnalului emis de telecomanda maşinii, închiderea centralizată nefiind astfel acţionată, şi luând în considerare principiul interpretării stricte a dreptului penal, instanţa a apreciat că reţinerea elementului circumstanţial agravant ar constitui o aplicare prin analogie în defavoarea inculpatului (anexa nr. 1).

Un alt argument este că dispozitivul improvizat tip telecomandă folosit pentru bruierea semnalului aferent sistemului de închidere centralizată a autoturismelor, având ca efect blocarea activării acestui mecanism, care nu mai trece din poziţia „deschis” în poziţia „închis”, nu se încadrează în noţiunea de „cheie mincinoasă” în sensul legii penale, astfel încât reţinerea în locul infracţiunii de furt simplu a infracţiunii de furt calificat, considerând că sunt incidente dispoziţiile art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, încalcă principiul legalităţii incriminării prevăzut de art. 1 alin. (1) din Codul penal.

De asemenea, instanţele au mai reţinut că argumentele referitoare la scopul şi finalitatea folosirii dispozitivului improvizat de bruiere, în raport cu poziţia subiectivă a persoanelor vătămate şi cu poziţia subiectivă a făptuitorilor, precum şi cu pericolul sporit al faptei şi al infractorului, ar putea fi avute în vedere de lege ferenda, în sensul că, ţinând cont de realitatea socială actuală, legiuitorul să prevadă ca variantă agravată a infracţiunii de furt şi fapta comisă prin blocarea sistemului de asigurare a unui bun (anexa nr. 2).

În două cauze, propunerile de arestare preventivă au fost respinse, judecătorul de drepturi şi libertăţi arătând că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, deoarece încadrarea juridică a faptei, aşa cum a fost reţinută de procuror, este de furt în formă simplă, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal, pedeapsa prevăzută de lege fiind amenda penală sau închisoarea de la 6 luni la 3 ani (anexele nr. 5 şi 6).

În esenţă, s-a arătat că dispozitivul tip telecomandă folosit pentru bruierea semnalului de închidere centralizată al autoturismelor, având ca efect blocarea activării acestui mecanism, care nu mai trece din poziţia „închis” în poziţia „deschis”, nu se încadrează în noţiunea de „cheie mincinoasă”, deoarece, în sensul legii penale, „cheia”, oricât de rudimentară sau evoluată tehnologic ar fi, trebuie să fie folosită pentru descuierea unei încuietori.

B. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială instanţele au reţinut elementul circumstanţial agravant prevăzut de dispoziţiile art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, apreciind că dispozitivul special confecţionat pentru blocarea activării sistemului de închidere centralizată constituie „cheie mincinoasă”, în sensul legii penale (anexele nr. 7-16, sentinţe definitive, iar anexa nr. 17, încheiere definitivă).

În motivarea acestei opinii, instanţele au arătat că acţiunea inculpatului/inculpaţilor de a-şi însuşi bunurile aparţinând persoanelor vătămate din interiorul autovehiculelor acestora, folosindu-se în acest sens de dispozitive special confecţionate/telecomandă pentru bruierea comenzii/semnalului de închidere centralizată a unui vehicul, realizează elementul material al infracţiunii de furt calificat prin folosirea unei chei mincinoase, prevăzut de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal (anexele nr. 7, 9, 13, 14, 15, 16).

Într-o singură hotărâre instanţa a arătat că dispozitivul electronic folosit pentru bruierea/blocarea cheii electronice a autovehiculului persoanei vătămate constituie atât mijloc de efracţie, în raport cu sistemul electronic de blocare a portierelor autovehiculului, cât şi o cheie mincinoasă, în înţelesul circumstanţei agravante prevăzute de art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal (anexa nr. 10).

Într-o altă cauză, propunerea de arestare preventivă a fost admisă, judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciind că este incident elementul circumstanţial agravant prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, fiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală (anexa nr. 17). C. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Din verificarea deciziilor Curţii Constituţionale a României în legătură cu dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită a fi făcută pe calea recursului în interesul legii nu există hotărâri ale instanţei de contencios constituţional cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. D. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 1.024 din 12.04.2022, a comunicat că nu a fost identificată practică judiciară atât a Secţiei penale, cât şi a completurilor de 5 judecători în materie penală prin care să fie rezolvată, în mod direct, problema de drept care face obiectul recursului în interesul legii. III. Dispoziţii legale relevante

În conţinutul recursului în interesul legii au fost apreciate ca relevante în lămurirea problemei de drept dispoziţiile art. 1, 228 şi art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal. Art. 1 – Legalitatea incriminării „ (1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni. (2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data la care a fost săvârşită.” Art. 228 – Furtul „ (1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Fapta constituie furt şi dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane. (3) Se consideră bunuri mobile şi înscrisurile, energia electrică, precum şi orice alt fel de energie care are valoare economică.” Art. 229 – Furtul calificat „ (1) Furtul săvârşit în următoarele împrejurări: (…) d) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase; (…)” IV. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

În ceea ce priveşte problema de drept ce face obiectul recursului în interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că soluţia legală în materie este dată de cea de-a doua orientare jurisprudenţială, în sensul că fapta de furt săvârşită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de furt calificat săvârşit prin folosirea unei chei mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.

În susţinerea opiniei exprimate s-a evidenţiat că nu există o definiţie legală a noţiunii de „cheie mincinoasă”, însă a fost invocată doctrina 1 care a arătat că prin aceasta se înţelege cheia falsă, contrafăcută, multiplicată neautorizat, sau orice dispozitiv care poate fi utilizat pentru a acţiona asupra unui mecanism de închidere fără a-l distruge, deteriora sau aduce în stare de neîntrebuinţare. 1 Mihail Udroiu – Drept penal, Partea specială, ediţia 6, Editura C.H. Beck, p. 287.

Într-o altă opinie 2 s-a arătat că prin „cheie mincinoasă” se înţelege cheia falsă, contrafăcută, ori un paspartu (şperaclu) sau orice instrument cu ajutorul căruia poate funcţiona mecanismul de deschidere a dispozitivului, fără a fi distrus sau degradat. 2 Teodor Vasiliu, Doru Pavel ş.a. – Codul penal comentat şi adnotat, Partea specială, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975, vol. I, p. 209.

De asemenea, se mai arată că agravanta există oricât de rudimentară ar fi cheia folosită 3 , deoarece „legiuitorul a înţeles să pedepsească mai greu furtul comis prin folosirea unei chei mincinoase, având în vedere nu îndemânarea de a confecţiona cheia neadevărată şi nici asemănarea acesteia cu cea adevărată, ci împrejurarea că a fost violată încuietoarea, menită să asigure o protecţie sporită bunurilor încuiate” 4 . 3 Valerian Cioclei – Drept penal, Partea specială I, Editura C.H. Beck 2021, p. 274. 4 Vasile Papadopol, Mihai Popovici – „Tribunalul Suprem, Secţia penală, Decizia nr. 3.229/1970” – Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1969/1975, p. 182.

Un alt autor 5 arată că, raportat la noile realităţi tehnologice şi conform unei interpretări evolutive, pot fi chei, în sensul circumstanţei de agravare, şi cartele de acces într-un imobil, codul de acces, amprenta unei persoane sau vocea acesteia. 5 Sergiu Bogdan, Doris Alina Şerban – Drept penal. Partea specială, Editura Universul Juridic, 2020, p. 48.

Se observă că, în ceea ce priveşte natura dispozitivului cu care se acţionează asupra mecanismului de închidere, noţiunea de cheie este privită în sensul său larg, nefiind avută în vedere accepţiunea comună a cuvântului cheie 6 , ci sunt incluse în această categorie şi orice alte elemente sau dispozitive cu care se acţionează asupra unui mecanism de închidere, fără a-l distruge sau deteriora, cu atât mai mult cu cât textul nu distinge cu privire la natura cheii, dacă este una care funcţionează electronic sau de alt tip. 6 DEX – cheia: obiect de metal care serveşte la încuierea sau descuierea unei broaşte sau a unui lacăt.

S-a apreciat că şi în ceea ce priveşte modalitatea în care dispozitivul considerat cheie mincinoasă acţionează asupra sistemului de închidere, interpretarea normei penale trebuie să se realizeze în aceleaşi coordonate, pornind de la finalitatea urmărită de legiuitor prin incriminarea furtului comis prin folosirea unei chei mincinoase şi în acord cu necesitatea adaptării textului legal la noile realităţi sociale, ţinând cont de progresul tehnologic.

Din principiul legalităţii incriminării şi sancţiunilor 7 se desprinde o regulă fundamentală privind procesul de interpretare şi aplicare a legii, constând în aceea că legea penală este de strictă interpretare şi aplicare, fiind exclusă analogia incriminării (nullum crimen sine lege stricta). 7 Art. 1 din Codul penal – Legalitatea incriminării.

Regula nullum crimen sine lege stricta exprimă ideea că aplicarea corectă a legii penale presupune ca interpretarea să clarifice exact voinţa legiuitorului, aşa cum a fost obiectivată în norma penală, fără a putea extinde aplicarea acesteia la o situaţie nereglementată expres, dar care este asemănătoare cu cea descrisă în normă. Deşi trasează limitele interpretării, aceeaşi regulă statuează necesitatea acestei operaţiuni, impusă de faptul că legea, prin natura ei abstractă şi generală, trebuie să se aplice unor fapte concrete, cu particularităţi proprii, iar cuvintele folosite de legiuitor nu sunt în măsură să ducă întotdeauna la evidenţierea sensului normei penale 8 . 8 Pentru aflarea voinţei legiuitorului se folosesc diferite metode de interpretare, care stabilesc semnificaţia normei penale pornind de la sensul termenilor utilizaţi de legiuitor (interpretarea gramaticală), de la contextul sociopolitic în care a fost adoptată (interpretarea istorică), de la integrarea ei în logica generală a sistemului legal şi de la conexiunile sale cu alte norme (interpretarea logico-sistemică) şi de la finalitatea ei (interpretarea teleologică).

Orice interpretare nu poate începe altfel decât pornind de la analiza cuvintelor prin care se exprimă legiuitorul, analiză prin care se stabileşte semnificaţia normei penale pornind de la sensul literal al termenilor folosiţi în cuprinsul normei.

Instanţele care nu reţin elementul circumstanţial agravant prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal interpretează norma exclusiv prin intermediul metodei gramaticale şi consideră cheie mincinoasă doar dispozitivele cu care se descuie un mecanism de închidere, care a fost în prealabil încuiat.

Într-o astfel de interpretare, legea este privită în afara realităţilor sociale, iar rezultatul interpretării nu este de natură a exprima voinţa legiuitorului.

Având în vedere că progresul tehnic a determinat crearea unor sisteme complexe de asigurare a bunurilor, precum şi faptul că metodele folosite de autorii infracţiunilor de furt pentru înlăturarea sistemelor de asigurare sunt în prezent mult mai elaborate, este necesar ca şi norma penală să fie interpretată evolutiv.

Opusă metodei de interpretare gramaticală, interpretarea teleologică, deşi nu îşi propune să depăşească limitele impuse de litera legii, atribuie o importanţă hotărâtoare interpretării normei prin scopul ei. Folosind această metodă de interpretare, sensul normei este desluşit dincolo de conţinutul ei formal, în considerarea necesităţilor sociale pe care se întemeiază, iar rezultatul interpretării reflectă mai bine dinamica societăţii moderne.

În jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că art. 7 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea progresivă a normelor privind răspunderea penală, prin interpretarea judiciară a fiecărei cauze în parte, însă să existe condiţia ca rezultatul să fie concordant cu substanţa infracţiunii şi previzibil în mod rezonabil 9 . 9 Principiu enunţat în Cauza S.W împotriva Regatului Unit (Cererea nr. 20.166/92 – Hotărârea din 22.11.1995), confirmat de jurisprudenţa ulterioară a Curţii, în cauzele Streletz, Kessler şi Krenz împotriva Germaniei (cererile nr. 34.044/96, 35.532/97, 44.801/98 – Hotărârea din 22 martie 2001) şi Kononov împotriva Letoniei (Cererea nr. 36/376/04 – Hotărârea din 17 mai 2010).

Referitor la compatibilitatea interpretării judiciare cu substanţa infracţiunii, Curtea a arătat că este necesar ca interpretarea să fie în conformitate cu textul dispoziţiei din legea penală în cauză, citită în contextul său, şi să nu fie nerezonabilă, iar în ceea ce priveşte caracterul previzibil al interpretării judiciare, este necesar ca reclamantul să poată prevedea în mod rezonabil la momentul faptelor, la nevoie cu ajutorul unui jurist, că riscă să fie acuzat şi condamnat pentru infracţiunea în cauză 10 . 10 Cauza Jorgic împotriva Germaniei (Cerere nr. 74.613/01 – Hotărârea din 12 iulie 2007). folosirea unei chei mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.

Raţiunea instituirii formei calificate a furtului săvârşit prin „folosirea fără drept a unei chei mincinoase” constă în sancţionarea mai severă a faptelor comise cu ajutorul unor dispozitive cu care se acţionează asupra unor mecanisme de închidere, fără a le distruge sau deteriora, în scopul de a le dezactiva şi de a avea acces la bun.

Aceeaşi finalitate este urmărită şi prin instituirea celorlalte elemente circumstanţiale agravante, prevăzute de art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal (escaladare, efracţie, cheie adevărată), şi anume de a depăşi, înlătura, lipsi de eficienţă mecanismul sau obstacolul care se interpune între autor şi bunul vizat şi care are menirea de a asigura o protecţie sporită bunurilor protejate.

Din această perspectivă, nu este nicio diferenţă între a bloca închiderea unui mecanism care are rolul de a proteja bunul (care rămâne astfel în poziţia „deschis”) şi a deschide un mecanism aflat în poziţia „închis”, deoarece, în ambele situaţii, mecanismul de închidere devine ineficient ca urmare a unei activităţi intenţionate a făptuitorului, iar scopul acestuia de a avea acces la bunurile pe care doreşte să le sustragă este atins.

De asemenea, şi poziţia subiectivă a persoanei vătămate este aceeaşi, deoarece, în ambele cazuri, aceasta face demersurile necesare pentru a activa sistemul de închidere centralizată şi are convingerea că bunurile sale sunt în siguranţă.

Atât în situaţia în care este împiedicată activarea sistemului de închidere centralizată, cât şi în situaţia în care este descuiată o încuietoare, făptuitorul acţionează în mod direct asupra mecanismului de închidere-deschidere.

Dacă, în cazul încuietorilor clasice, cheia pune în funcţiune mecanismul de închidere-deschidere printr-o acţiune mecanică, existând un contact direct între cheie şi mecanism, în cazul sistemului de închidere centralizată, mecanismul de închidere este pus în funcţiune prin intermediul unui semnal (undă radio) emis de cheie (emiţător) către un receptor situat la bordul maşinii, care acţionează sistemul de închidere-deschidere a uşilor.

Semnalul (unda radio) este o componentă a sistemului care asigură închiderea-deschiderea uşilor autovehiculelor, astfel încât, prin bruierea acestuia şi împiedicarea primirii lui de către receptor, se acţionează în mod direct asupra sistemului de închidere centralizată care nu mai este activat.

O faptă de furt săvârşită prin blocarea activării sistemului de închidere este substanţial diferită de o faptă de furt simplu, deoarece presupune săvârşirea de către autor şi a unei alte acţiuni decât cea de luare, prin care urmăreşte să facă inoperabil sistemul de închidere centralizată şi, astfel, să îşi faciliteze accesul la bun, împrejurare de natură să confere faptei o gravitate sporită şi care justifică încadrarea acesteia într-o infracţiune mai gravă.

În raport cu finalitatea urmărită de făptuitor prin folosirea dispozitivului de bruiere şi cu modalitatea concretă în care acesta acţionează asupra sistemului de închidere centralizată, prin reţinerea art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cu privire la fapta de furt săvârşită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul prin bruierea semnalului aferent acestui sistem, nu se realizează extinderea normei de incriminare prin analogie la o altă faptă, ci aplicarea normei la o modalitate nouă de săvârşire a faptei incriminate.

Această interpretare este în acord cu substanţa infracţiunii şi cu textul dispoziţiei legale citite în contextul său, deoarece actualizează conţinutul normei şi o aplică la o altă situaţie, care nu este altceva decât o nouă formă de existenţă a elementului circumstanţial agravant prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal.

S-a apreciat că raţionamentul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii expus în cuprinsul Deciziei nr. 6 din 7 februarie 2020, care a asimilat împrejurării circumstanţiale, constând în scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă sau de supraveghere, împiedicarea declanşării alarmei sonore şi optice prin îndepărtarea dispozitivelor antifurt ataşate pe produse, reprezintă un exemplu de interpretare evolutivă a normei penale, elementele circumstanţiale reţinute de Curte ca fiind relevante cu privire la încadrarea faptei drept furt calificat, cum ar fi scopul urmărit de autor, perspectiva subiectivă a acestuia şi periculozitatea sporită, regăsindu-se şi cu privire la fapta de furt săvârşită prin folosirea unui dispozitiv pentru bruierea semnalului aferent sistemului de închidere centralizată a autovehiculelor. V. Opinia specialiştilor asupra chestiunii de drept soluţionate diferit

În condiţiile art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat opinia scrisă a specialiştilor cu privire la chestiunea de drept soluţionată diferit.

A. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova a exprimat opinia juridică asupra chestiunii de drept supuse interpretării potrivit căreia folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul prin bruierea semnalului aferent acestui sistem întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de furt calificat săvârşit prin

În susţinerea opiniei exprimate au fost evidenţiate argumente în sensul că, deşi infracţiunea de furt nu a suferit o modificare în ceea ce priveşte elementele constitutive ale acesteia şi nici circumstanţa agravantă care constă în săvârşirea faptei prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase nu a fost modificată, în schimb tehnologia a evoluat galopant, iar modalităţile de săvârşire a infracţiunilor s-au adaptat evoluţiilor tehnologice, aşa încât definiţia din doctrină aferentă vechiului cod, precum şi practica judiciară anterioară nu mai sunt suficiente pentru a defini noţiunea de „cheie mincinoasă”.

În prezent, închiderea se poate realiza în continuare mecanic, dar şi electronic, cu ajutorul undelor radio, sau chiar la distanţă, cu ajutorul internetului. Prin urmare, şi deschiderea încuietorilor se va putea face prin aceleaşi modalităţi: prin acţionare mecanică sau prin folosirea undelor. Astfel, prin „cheie mincinoasă” ar trebui să se înţeleagă orice dispozitiv prin care se intervine asupra mecanismului de încuiere fizic sau electronic, prin unde radio, fără a defecta sau deteriora acest mecanism. De exemplu, prin „cheie mincinoasă” în acest sens ar trebui să se înţeleagă inclusiv o copie neautorizată a telecomenzii de acţionare a sistemului de închidere centralizată, iar prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ar trebui să se recunoască şi folosirea neautorizată a unui cod pin de deschidere.

Prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem, făptuitorul urmăreşte să elimine protecţia pe care proprietarul sau detentorul a vrut să o asigure bunurilor sale. Dacă se acceptă că deschiderea unei încuietori cu o cheie mincinoasă reprezintă o circumstanţă agravantă, trebuie acceptat şi faptul că împiedicarea închiderii sistemului este la rândul său o afectare a sistemului de închidere ce are aceleaşi efecte: ineficienţa sistemului de închidere.

Indiferent că este deblocat un sistem de închidere sau că se împiedică blocarea acestuia, efectul este acelaşi: încuietoarea devine ineficientă în faţa făptuitorului. Mai mult decât atât, pentru o deblocare mecanică, făptuitorul trebuie să îşi confecţioneze sau să îşi procure o cheie mincinoasă, iar, în cazul bruierii sistemului de închidere centralizată, autorul va trebui să deţină un dispozitiv care să îi permită să blocheze undele folosite. Prin urmare, gradul de pericol de care dă dovadă făptuitorul este identic: în ambele cazuri depune eforturi suplimentare, se pregăteşte pentru a realiza furtul, îşi obţine mijloacele materiale necesare pentru a i se permite să ajungă la bunuri. Este evident un grad de pericol social sporit faţă de situaţia furtului prevăzut de art. 228 alin. (1) din Codul penal, în care doar profită de împrejurare pentru a-şi însuşi pe nedrept un bun.

Prin urmare, interpretarea dată noţiunii de „cheie mincinoasă” trebuie adaptată evoluţiilor tehnologice şi trebuie să cuprindă inclusiv dispozitivele electronice prin care sunt deschise închiderile centralizate, precum şi cele prin care este blocată închiderea.

B. Facultatea de Drept – Departamentul de drept public, Centrul de cercetări în ştiinţe penale din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara a exprimat opinia juridică în sensul că noţiunea de „cheie mincinoasă” se referă la orice dispozitiv confecţionat artizanal care are rol de cheie mincinoasă. În consecinţă, dispozitivul improvizat cu telecomandă folosit pentru bruierea semnalului aferent sistemului de închidere centralizată al autoturismelor se încadrează în noţiunea de „cheie mincinoasă”, în sensul agravantei prevăzute de dispoziţiile legale anterior menţionate.

Prealabil susţinerii argumentelor în sensul opiniei juridice exprimate, s-a apreciat că recursul în interesul legii este admisibil, sub aspectul titularului care a declarat acest instrument juridic de unificare a practicii, competenţa de soluţionare revenind instanţei supreme, existenţei unei situaţii premise, respectiv o reglementare interpretată diferit de instanţele naţionale, existenţei unei practici neunitare la nivel naţional, inexistenţei unei hotărâri anterioare cu titlu obligatoriu care să privească aceeaşi chestiune de drept.

Cu privire la fondul sesizării au fost evidenţiate aspecte doctrinare privind noţiunea de „cheie mincinoasă”, precum şi noţiunea de „cheie falsificată” care nu poate fi restrânsă doar la ipoteza confecţionării unei chei, respectând tiparul cheii adevărate, ci include orice alt substitut al cheii adevărate, respectiv orice dispozitiv improvizat care are rol de cheie mincinoasă. Un dispozitiv artizanal confecţionat în scopul inactivării unui sistem de securitate poate fi asimilat noţiunii de „cheie mincinoasă” atâta timp cât reprezintă o intervenţie tehnică asupra sistemului de închidere de natură a afecta funcţionalitatea acestuia. Folosirea pe nedrept a instrumentului de inactivare a sistemului de securitate este implicită, având în vedere caracterul fraudulos prin care se obţine acesta. Săvârşirea unei infracţiuni de furt în împrejurările descrise anterior, respectiv prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează sistemul de închidere centralizat, relevă o periculozitate sporită a inculpatului care, în scopul realizării infracţiunii, întreprinde acte suplimentare. Periculozitatea sporită a infractorului rezultă din împrejurarea că acesta inactivează sistemul de închidere a maşinii şi implicit privează bunul de protecţia conferită de proprietar, în condiţiile în care rolul funcţional al sistemului de închidere centralizată al maşinilor este de a îngreuna consumarea actului infracţional.

În acest sens, în motivarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 6/2020, raportându-se la ipoteza îndepărtării sistemului antifurt de pe obiectele comercializate în magazine, instanţa supremă arată faptul că „relevante în susţinerea opiniei cu privire la încadrarea faptei drept furt calificat sunt şi elementele circumstanţiale constând în existenţa unei periculozităţi sporite care decurge obiectiv din îndepărtarea unor elemente special amplasate pentru a impieta sustragerile, precum şi din perspectiva subiectivă a infractorului, persoană care efectuează acţiuni suplimentare în comiterea sustragerii (…) Prin introducerea acestui element circumstanţial de agravare, legiuitorul a urmărit sancţionarea mai gravă a infractorilor care prezintă un grad de periculozitate ridicat, tocmai pentru că pentru săvârşirea infracţiunilor efectuează acţiuni suplimentare în comiterea sustragerii, în scopul de a ocoli declanşarea sistemelor de alarmă sau de supraveghere”.

Folosirea dispozitivului improvizat tip telecomandă care obstrucţionează activarea sistemului de închidere a autoturismului are aceeaşi finalitate ca folosirea oricărui alt dispozitiv improvizat pentru deschiderea unui sistem de securitate aflat în poziţia închis. În ambele situaţii, inculpatul îşi atinge scopul, acela de a facilita accesul la bunurile pe care doreşte să le sustragă. Practica este majoritară în a aprecia că se va reţine elementul circumstanţial de agravare prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, în care se foloseşte un dispozitiv improvizat de tip şurubelniţă pentru deschiderea unei uşi în scopul sustragerii unui bun. S-a apreciat că diferenţa tehnică dintre operaţiunea de a bloca închiderea unui mecanism şi cea de a deschide un mecanism de închidere aflat în poziţia închis nu este de natură a diferenţia cele două operaţiuni din punct de vedere juridic, în sensul de a califica o faptă de furt simplu şi cealaltă furt calificat.

S-a apreciat că se impune a se avea în vedere şi poziţia subiectivă a persoanelor vătămate. La părăsirea autovehiculului, conducătorul auto activează sistemul de blocare a uşilor fără a avea reprezentarea faptului că operaţiunea nu s-a concretizat şi că bunurile sale sunt în pericol de a fi sustrase. Din acest punct de vedere nu există nicio diferenţă între acest conducător auto şi o altă persoană care reuşeşte să activeze sistemul de închidere a uşii, care apoi va fi deschisă în mod fraudulos, fiecare având certitudinea că bunurile sale sunt în siguranţă.

C. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a exprimat opinia juridică potrivit căreia fapta de furt săvârşită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de furt calificat, săvârşită prin folosirea unei chei mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal [nereprezentând doar o infracţiune de furt în formă tip, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal].

Prealabil susţinerii argumentelor în sensul opiniei juridice exprimate s-a apreciat că recursul în interesul legii este admisibil sub aspectul titularului care a declarat recursul în interesul legii, respectiv calitatea procesuală necesară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a învesti Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii din cadrul instanţei supreme, există o problemă de drept care a primit rezolvare diferită în practica judiciară, fiind exprimate opinii divergente asupra acesteia, referitor la încheierile judecătorului de drepturi şi libertăţi cu privire la măsurile preventive invocate, fiind evidenţiate rezerve sub aspectul admisibilităţii acestora, raportat la procedură, întrucât judecătorul de drepturi şi libertăţi nu se pronunţă în mod direct cu privire la încadrarea juridică a faptei, ci numai la îndeplinirea condiţiilor de luare a măsurii preventive, însă rezultă că există şi alte hotărâri judecătoreşti definitive cu privire la acest aspect, aşa încât condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege sunt îndeplinite.

Pe fondul sesizării au fost exprimate aspecte doctrinare asupra noţiunii de „cheie mincinoasă” că reprezintă nu doar o cheie falsă, ci şi orice fel de instrument 11 sau de dispozitiv 12 care îndeplineşte condiţia necesară de a acţiona (în orice fel/mod) asupra unui sistem/mecanism de închidere, fără a-l distruge sau degrada pe acesta (caz în care ar fi o situaţie de efracţie – motiv de agravare distinct, dar echivalent juridic al infracţiunii de furt). 11 În acest sens, a se vedea (printre alte surse): T. Toader, Drept penal român, Partea specială, vol. 1, Universul Juridic, Bucureşti, 2019, p. 270. 12 În acest sens, a se vedea (printre alte surse): M. Udroiu, Drept penal, Partea specială, ediţia a 6-a, C.H. Beck, Bucureşti, 2019, p. 287.

S-a evidenţiat faptul că, în cazul autoturismelor, au fost concepute şi există la momentul actual multiple modalităţi de funcţionare a sistemului de închidere centralizată a uşilor: fie clasice – prin utilizarea unei chei efective care acţionează asupra încuietorilor, prin contact fizic (manual); fie prin utilizarea unei/unui chei/dispozitiv de tip telecomandă (caz în care se activează manual comanda de închidere/deschidere); fie prin detectarea de către sistemul maşinii a proximităţii cheii/dispozitivului specific (caz în care se activează automat comanda de închidere) ş.a.

S-a apreciat că este fără dubiu împrejurarea că, dacă obiectul utilizat pentru închiderea/deschiderea autoturismelor de nouă generaţie, se realizează referirea (din punct de vedere juridic) la un dispozitiv/mecanism care (chiar şi în sens larg) se încadrează în conceptul de „cheie” – deşi nu în sensul clasic/tradiţional al termenului. Instrumentul în cauză tinde a fi asemănător, mai degrabă (prin modul de utilizare – funcţionalitate) cu o telecomandă, decât cu obiectul perceput în mod clasic drept „cheie”.

Or, dacă o persoană ar săvârşi o faptă de furt folosind, pentru a deschide un autovehicul (în vederea sustragerii), o cheie falsificată – în sensul clasic/tradiţional al noţiunii de „cheie”, fără îndoială s-ar admite necesitatea reţinerii elementului circumstanţial agravant reglementat de dispoziţiile art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal.

În aceeaşi ordine de idei, dacă un dispozitiv electronic bruiază semnalul aferent sistemului de închidere automată a autoturismului, acesta acţionează (pe fond) similar unei chei (de tipul telecomandă) – producând efecte asupra sistemului de închidere a autoturismului (chiar dacă nu în modalitatea în care, în mod clasic, funcţionează o cheie).

Prin urmare, s-a considerat că o astfel de încadrare juridică (furt calificat prin folosirea unei chei mincinoase) a conduitei analizate în această problemă de drept nu ar putea presupune o încălcare a principiului fundamental al legalităţii incriminării, nici în ansamblu, nici în particular, în componenta sa – lex stricta 13 , ci presupune doar o simplă interpretare (adaptată evolutiv la progresul tehnicii) a textului de lege, în sensul „potenţialului” său maxim de cuprindere, cu alte cuvinte: o interpretare teleologică evolutivă (extensiv-evolutivă, în raport cu stadiul iniţial de reglementare) a dispoziţiei legale analizate. 13 În doctrină [M.I. Mărculescu-Michinici, M. Dunea, Drept penal, Partea generală, Curs teoretic în domeniul licenţei (1), Hamangiu, Bucureşti, 2017, p. 60] se arată că această operaţiune presupune „necesitatea efectuării unei interpretări cât mai stricte a normei penale în activitatea practică de aplicare a acesteia cauzelor concrete prin care se realizează distribuirea justiţiei penale”.

În doctrină 14 se reţine că „interpretarea extensivă se deosebeşte de analogie prin aceea că, în vreme ce interpretarea extensivă are ca efect includerea în conţinutul normei a unui maximum de accepţiuni permise de sensul literal al termenilor utilizaţi de legiuitor, fără a-l depăşi, analogia presupune extinderea aplicării unei norme dincolo de accepţiunile posibile ale noţiunilor utilizate în preceptul normei”. 14 În acest sens, a se vedea printre alte surse: F. Streteanu, D. Niţu, Drept penal. Partea generală, vol. I, Bucureşti, Universul Juridic, 2014, p. 53.

Într-o astfel de situaţie s-a considerat că poate fi acoperită de sintagma „cheie mincinoasă” raportarea la orice fel de dispozitiv/instrument, în afară de o cheie clasică/tradiţională, care este folosit asupra sistemului de închidere/deschidere a unui autovehicul, pentru a produce efecte asupra acestuia (închizând sau deschizând sistemul de siguranţă ori împiedicând închiderea sau deschiderea acestuia potrivit normalei sale funcţionări), aşadar, inclusiv un dispozitiv care bruiază semnalul sistemului de închidere a autoturismului, aşa încât acesta rămâne deschis, în pofida faptului că persoana autorizată a utiliza autovehiculul în cauză a efectuat demersurile necesare, în mod firesc, pentru închiderea/asigurarea respectivului obiectiv.

Practic, acţionând prin intermediul utilizării unui asemenea dispozitiv de bruiere, subiectul activ (având o clară reprezentare a faptei comise) conştientizează că desfăşoară un efort suplimentar în vederea sustragerii, ceea ce agravează fapta, sporindu-i periculozitatea socială.

D. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a exprimat opinia potrivit căreia fapta de furt săvârşită prin folosirea unui dispozitiv improvizat care blochează activarea sistemului de închidere centralizată a uşilor unui autovehicul, prin bruierea semnalului aferent acestui sistem, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de furt prevăzute de art. 228 alin. (1) din Codul penal, şi nu ale infracţiunii de furt calificat săvârşită prin folosirea unei chei mincinoase, prevăzută de art. 228 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 229 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.

În susţinerea opiniei mai sus menţionate s-a arătat că pentru o mai bună integrare a conduitelor referitoare la comiterea furtului prin depăşirea unui „obstacol”, fiecare dintre elementele de agravare prevăzute în cadrul art. 229 alin. (1) din Codul penal cuprinde o sferă de aplicare proprie. Astfel, efracţia presupune afectarea, prin violenţă, a sistemului de protecţie al unui bun. La rândul său, escaladarea presupune depăşirea unui obstacol pe deasupra. În ceea ce priveşte agravanta referitoare la folosirea fără drept a unei chei adevărate sau mincinoase, aceasta presupune deschiderea sistemului de protecţie, fără afectarea funcţionalităţii acestuia. Aşadar, prin ipoteză, în cadrul acestei din urmă agravante are loc, prin folosirea instrumentului vizat de norma de incriminare (cheie adevărată sau falsă), o schimbare a stării sistemului de protecţie din închis în deschis. Aşadar, pentru reţinerea agravantei referitoare la furtul comis prin folosirea fără drept a unei chei mincinoase, este necesară identificarea unui sistem de protecţie a bunului care, anterior folosirii unei chei mincinoase, să fie închis.

S-au invocat dispoziţiile art. 315 din Codul penal din 1865, aspecte doctrinare cu privire la furtul comis prin folosirea unei chei mincinoase, asupra noţiunii de efracţie.

Din această perspectivă, în mod cert, sfera de aplicare a agravantei referitoare la folosirea fără drept a unei chei presupune existenţa anterioară a unui sistem de protecţie a bunului care să fie închis/asigurat şi a cărui deschidere să poată fi efectuată prin intermediul folosirii unei chei (adevărată sau falsă). În situaţia în care există un mecanism de închidere a unui bun care nu a fost în concret închis/activat, prin ipoteză nu se poate discuta despre o descuiere a acestei încuietori, agravanta nefiind aşadar incidentă.

În situaţia expusă în cererea de recurs în interesul legii s-a observat că folosirea de către autor a instrumentului (dispozitiv improvizat) blochează însăşi activarea sistemului de închidere, nefiind aşadar folosit pentru deschiderea unui sistem de protecţie a bunului anterior închis/a