Decizia nr. 51 din 28 septembrie 2022

Decizia nr. 51 din 28 septembrie 2022 8 noiembrie 2022 8 noiembrie 2022 R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Decizia nr. 51/2022 Dosar nr. 1002/1/2022 Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2022 Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1074 din 07 noiembrie 2022 Daniel Grădinaru – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului Adina Claudia Cioflan – judecător la Secţia penală Leontina Şerban – judecător la Secţia penală Ioana Alina Ilie – judecător la Secţia penală Rodica Cosma – judecător la Secţia penală Valentin Gheorghe Chitidean – judecător la Secţia penală Laura Mihaela Soane – judecător la Secţia penală Adriana Ispas – judecător la Secţia penală Francisca Maria Vasile – judecător la Secţia penală Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de către Tribunalul Galaţi, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: Dacă zilele considerate ca fiind executate în baza Legii nr. 169/2017 avute în vedere la îndeplinirea fracţiei de pedeapsă pentru acordarea liberării condiţionate şi menţionate ca fiind câştigate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat cererea sau propunerea de liberare condiţionată rămân câştigate chiar şi după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 242 din 8 aprilie 2021,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, şi se deduc din pedeapsa rezultată ca urmare a contopirii potrivit regulilor reglementate de art. 40 raportat la art. 38 din Codul penal. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.

La şedinţa de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – republicat, cu completările ulterioare. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Totodată, s-a învederat că, urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, a susţinut că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, întrucât problema semnalată de instanţa de trimitere nu constituie o chestiune de drept în sensul art. 475 din Codul de procedură penală, care să determine activarea mecanismului de unificare a practicii judiciare.

Astfel, doamna procuror a subliniat că în contextul mecanismelor de unificare a practicii judiciare rolul instanţei supreme nu este acela de a interveni în procesul de aplicare a legii în cazurile deduse judecăţii, ci doar de a oferi o interpretare a normelor legale, acolo unde acest lucru se impune ca urmare a modului lor de redactare şi a existenţei unor interpretări diferite. Cu referire la sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi, doamna procuror a susţinut că prevederile legale ce se solicită a fi interpretate, respectiv art. 40 şi art. 105 din Codul penal, sunt clare, iar aplicabilitatea lor în cauză nu necesită lămuriri. Astfel, în cauză, prin contestaţia la executare cu care este învestită în prezent instanţa de trimitere, contestatorul solicită micşorarea cuantumului pedepsei rezultante aplicate definitiv.

În raport cu situaţia juridică a contestatorului, zilele considerate executate în baza dispoziţiilor art. 55 1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal nu duc şi nu pot duce niciodată la o reducere efectivă a pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare definitivă. Acestea ar putea fi, eventual, valorificate la soluţionarea unei cereri sau propuneri de liberare condiţionată din executarea pedepsei rezultate în urma contopirii. Într-o astfel de ipoteză, a precizat doamna procuror, ceea ce se pune în discuţie nu este valorificarea unui drept stabilit cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea de liberare condiţionată din pedeapsa anterioară, ci încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii prin care s-a stabilit cu caracter definitiv pedeapsa pe care o execută în prezent.

În raport cu aspectele precizate mai sus, doamna procuror a susţinut că nici anterior Deciziei nr. 242 din 8 aprilie 2021 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, situaţia juridică a contestatorului nu impunea vreo micşorare a pedepsei stabilite definitiv de instanţă. Totodată, a precizat că în Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal instituie un mecanism de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiţii necorespunzătoare de cazare, mecanism aplicabil în cazul analizării doar a condiţiilor de acordare a liberării condiţionate, şi nu în temeiul soluţionării unei contestaţii la executare.

În consecinţă, în raport cu aspectele expuse, doamna procuror a solicitat respingerea ca inadmisibilă a sesizării formulate de Tribunalul Galaţi – Secţia penală. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 15 aprilie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 13.753/233/2021, Tribunalul Galaţi a dispus, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: ” Dacă zilele considerate ca fiind executate în baza Legii nr. 169/2017 avute în vedere la îndeplinirea fracţiei de pedeapsă pentru acordarea liberării condiţionate şi menţionate ca fiind câştigate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat cererea sau propunerea de liberare condiţionată rămân câştigate chiar şi după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, şi se deduc din pedeapsa rezultată ca urmare a contopirii potrivit regulilor reglementate de art. 40 raportat la art. 38 din Codul penal.” II.

Expunerea succintă a cauzei Prin Sentinţa penală nr. 1.284 din 22 august 2018 a Judecătoriei Galaţi, rămasă definitivă la data de 28 august 2018 prin necontestare, în temeiul art. 587 alin. (1) din Codul de procedură penală s-a admis propunerea de liberare condiţionată a persoanei condamnate V.M. În considerentele acestei hotărâri judecătoreşti s-a statuat că V.M. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 941/2017 a Tribunalului Tecuci, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1.051/2018, şi a executat un număr total de 303 zile închisoare (prin luarea în considerare şi a celor 36 de zile considerate executate potrivit art. 55 1 din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013), constatând că este îndeplinită condiţia obligatorie a executării fracţiei de 2/3 din pedeapsă.

Prin Sentinţa penală nr. 1.733 din 22 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul cu nr. 13.753/233/2021, Judecătoria Galaţi, în temeiul art. 597, raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală, în referire la art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de petentul condamnat V.M.

În motivare, prima instanţă a reţinut următoarele: Petentul condamnat V.M., încarcerat în Penitenciarul Galaţi, a formulat cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, prin care a solicitat aplicarea prevederilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 raportat la perioada pe care ar fi executat-o în sistemul penitenciar în perioada ianuarie 2018-august 2018. Analizând şi coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, prima instanţă a constatat ca fiind neîntemeiată contestaţia la executare formulată de către petent şi, în consecinţă, a respins-o pentru următoarele considerente: Potrivit art. III din Legea nr. 240/2019 – Prevederile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie,

în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi. Aşadar, prevederile art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 au aplicabilitate doar pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 şi 23 decembrie 2019. Or, în condiţiile în care petentul solicită aplicarea prevederilor art. 551 şi după data de 23 decembrie 2019, prima instanţă a constatat că cererea contestatorului este nefondată şi a respins-o ca atare. Împotriva acestei sentinţe penale, petentul condamnat V.M. a formulat contestaţie. Contestaţia nu a fost motivată în fapt şi în drept.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 6 decembrie 2021. La termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2022, contestatorul a arătat că a executat în condiţii necorespunzătoare un număr de 223 zile din ianuarie 2018 până în august 2018 şi a beneficiat de 42 de zile considerate ca executate. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Sentinţa penală nr. 1.284 din 22 august 2018 a Judecătoriei Galaţi, rămasă definitivă la data de 28 august 2018 prin necontestare, s-a admis propunerea de liberare condiţionată a persoanei condamnate V.M.

În considerentele acestei hotărâri judecătoreşti s-a statuat că persoana condamnată a executat un număr total de 303 zile închisoare (prin luarea în considerare şi a celor 36 de zile considerate executate potrivit art. 55 1 din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013), constatând că este îndeplinită condiţia obligatorie a executării fracţiei de 2/3 din pedeapsă. Aşadar, prin constatarea de către instanţa de judecată a îndeplinirii acestei condiţii obligatorii de către persoana condamnată, aspect menţionat în mod expres în cuprinsul considerentelor hotărârii judecătoreşti, drepturile persoanei condamnate referitoare la considerarea ca executate, ca măsură compensatorie, a zilelor potrivit Legii nr. 169/2017, au fost recunoscute definitiv odată cu rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, aspect statuat cu autoritate de lucru judecat care nu mai poate fi contrazis printr-o altă hotărâre judecătorească.

În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut în considerentele Deciziei nr. 102 din 17 februarie 2021 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 7 aprilie 2021, la paragraful 35, că „autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea astfel pronunţată este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, această regulă având ca scop administrarea uniformă a justiţiei. Prin urmare, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Aşa fiind, instituţia autorităţii de lucru judecat are o dublă valenţă: una materială (prezumţie legală irefragabilă de adevăr judiciar în sensul judecăţii irevocabile) şi una procesuală (excepţie procesuală de fond, care împiedică desfăşurarea unui nou proces cu privire la acelaşi drept), respectarea sa impunând a se da eficienţă ambelor componente anterior menţionate”. Ulterior, Curtea Constituţională a statuat că „dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală sunt neconstituţionale”.

Însă, Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, astfel că nu poate produce efecte juridice asupra drepturilor recunoscute persoanei condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă. De asemenea, completul de judecători a apreciat că nici dispoziţia de anulare a liberării condiţionate nu ar putea produce efecte asupra drepturilor unei persoane referitoare la zilele considerate ca executate, ca măsură compensatorie, potrivit Legii nr. 169/2017. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Timişoara care, după caz, au făcut referire şi la opiniile unora dintre instanţele arondate. IV.1.

Într-o primă opinie, aparent majoritară, regăsită în informaţiile transmise de Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Călăraşi, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Zimnicea, Judecătoria Videle, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Alexandria, Tribunalul Braşov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Năsăud, Tribunalul Constanţa, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Hârşova, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Măcin, Curtea de Apel Iaşi (opinia majoritară), Tribunalul Iaşi, Judecătoria Iaşi, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Galaţi, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Vălenii de Munte, Judecătoria Pătârlagele, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Brăila, Judecătoria Brăila, Tribunalul Vrancea, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Judecătoria Craiova, Judecătoria Segarcea, Tribunalul Gorj, Judecătoria Motru, Judecătoria Novaci, Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Judecătoria Târgu Jiu, Tribunalul Olt, Judecătoria Caracal, Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Suceava, Judecătoria Suceava, Judecătoria Botoşani, Judecătoria Fălticeni, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Timişoara, Tribunalul Caraş-Severin,

Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Caransebeş, Judecătoria Oraviţa, Tribunalul Sibiu s-a susţinut că zilele considerate ca fiind executate în baza Legii nr. 169/2017, avute în vedere la îndeplinirea fracţiei de pedeapsă pentru acordarea liberării condiţionate şi menţionate ca fiind câştigate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat cererea sau propunerea de liberare condiţionată rămân câştigate chiar şi după pronunţarea Deciziei nr. 242 din 8 aprilie 2021 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021. În argumentarea punctului de vedere s-a susţinut că deşi Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, aplicabilitatea acestei decizii operează numai pentru viitor.

În consecinţă, cât timp efectele Legii nr. 169/2017 s-au produs prin aplicarea lor de către instanţele de judecată, se apreciază că acestea rămân câştigate şi se deduc inclusiv din pedeapsa rezultantă ca urmare a contopirii potrivit art. 40 raportat la art. 38 din Codul penal. IV.2.

Opinia contrară a fost exprimată de Secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Bihor, Tribunalul Prahova, Judecătoria Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Alba, Judecătoria Aiud, instanţe care au susţinut că zilele considerate ca fiind executate în baza Legii nr. 169/2017 avute în vedere la îndeplinirea fracţiei de pedeapsă pentru acordarea liberării condiţionate şi menţionate ca fiind câştigate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat cererea sau propunerea de liberare condiţionată rămân câştigate chiar şi după pronunţarea Deciziei nr. 242 din 8 aprilie 2021 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021. Acestea nu se deduc din pedeapsa rezultată ca urmare a contopirii potrivit regulilor reglementate de art. 40 raportat la art. 38 din Codul penal, însă vor fi avute în vedere cu ocazia analizării posibilităţii liberării condiţionate, conform art. 105 din Codul penal la stabilirea fracţiei obligatorii pe care inculpatul trebuie să o execute conform art. 100 din Codul penal.

IV.3. Opinia judecătorilor din cadrul Secţiei penale şi pentru cauze cu minori a Curţii de Apel Galaţi şi Tribunalului Arad este în sensul că zilele considerate ca fiind executate în baza Legii nr. 169/2017 avute în vedere la îndeplinirea fracţiei de pedeapsă pentru acordarea liberării condiţionate şi menţionate ca fiind câştigate în cuprinsul hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat cererea sau propunerea de liberare condiţionată nu rămân câştigate după pronunţarea Deciziei nr. 242 din 8 aprilie 2021 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, şi nu se deduc din pedeapsa rezultată ca urmare a contopirii potrivit regulilor reglementate de art. 40 raportat la art. 38 din Codul penal.

IV.4. Un alt punct de vedere a fost exprimat de judecătorii Secţiei a-II-a penale a Curţii de Apel Bucureşti, care au opiniat că sesizarea este inadmisibilă, dispoziţiile suspuse interpretării fiind clare. V. Examenul jurisprudenţei în materie V.1.

Jurisprudenţa naţională relevantă În materialul transmis de curţile de apel au fost indicate hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept ridicată în speţă, fiind ataşate următoarele hotărâri: Decizia penală nr. 474/A din 3 aprilie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 14.842/1.748/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală; Decizia penală nr. 320/A din 30 martie 2022 pronunţată în Dosarul nr. 2.875/3/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală; Decizia penală nr. 644/A din 19 mai 2022 pronunţată în Dosarul nr. 2.512/312/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală; Decizia penală nr. 902/A din 24 iunie 2022 pronunţată în Dosarul nr. 5.522/1.748/2021 al Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală; Sentinţa penală nr. 1.467 din 10 iunie 2022 pronunţată în Dosarul nr. 11.573/302/2022 al Judecătoriei Sector 5 Bucureşti; Sentinţa penală nr. 1.156 din 14 mai 2021 pronunţată în Dosarul nr. 8.903/302/2021 al Judecătoriei Sector 5 Bucureşti; Sentinţa penală nr. 562 din 19 noiembrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. 18.647/303/2021 al Judecătoriei Sector 6 Bucureşti.

Sentinţa penală nr. 337 din 16 martie 2022 pronunţată în Dosarul nr. 4.683/271/2022 de Judecătoria Oradea; Sentinţa penală nr. 1.497 din 15 decembrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. 15.625/271/2021 de Judecătoria Oradea; Decizia penală nr. 300 din 3 august 2021 pronunţată în Dosarul nr. 7.016/280/2021 de Tribunalul Argeş; Decizia penală nr. 46 din 27 ianuarie 2022 pronunţată în Dosarul nr. 10.205/280/2021 de Tribunalul Argeş; Sentinţa penală nr. 248 din 11 iunie 2021 pronunţată în Dosarul nr. 1.472/63/2021 de Tribunalul Dolj, definitivă prin Decizia penală nr. 516 din 14 decembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova; Sentinţa penală din 27 ianuarie 2020 pronunţată de Judecătoria Slatina; Sentinţa penală nr. 22 din 24 martie 2022 pronunţată în Dosarul nr. 11.105/225/2021 de Tribunalul Mehedinţi; Sentinţa penală nr. 130 din 7 decembrie 2020 pronunţată în Dosarul nr. 1.745/104/2020 de Tribunalul Mehedinţi; Decizia penală nr. 521 pronunţată în Dosarul nr. 5.744/314/2018 de Curtea de Apel Suceava; Sentinţa penală nr. 3 din 5 ianuarie 2022 pronunţată în Dosarul nr. 2.762/175/2021 de Judecătoria Aiud; Sentinţa penală nr. 741 din 20 octombrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. 4.044/175/2019 de Judecătoria Aiud.

V.2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale În materialul trimis de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a instanţei supreme cu referire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării au fost identificate: Decizia nr. 79 din 10 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.

Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. 436/1/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018, care a stabilit „în interpretarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24 iulie 2012, «perioada executată efectiv» din pedeapsa din executarea căreia inculpatul a fost liberat condiţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 (prin considerarea ca executate, suplimentar, a 6 zile din pedeapsa aplicată pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare), cu efectul micşorării restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară”.

V.3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. V.4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale a României Prin Decizia nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti – Secţia penală, din oficiu şi s-a constatat că dispoziţiile art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt neconstituţionale.

„Aşa fiind, Curtea constată că, prin pronunţarea Deciziei nr. 7 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a conferit dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal un caracter imprevizibil. Acest caracter imprevizibil are implicaţii în ceea ce priveşte persoana faţă de care s-a dispus liberarea condiţionată, acesteia fiindu-i imposibil să cunoască data la care pedeapsa urma a fi considerată ca executată, şi, în consecinţă, să îşi regleze comportamentul. Persoana faţă de care s-a dispus liberarea condiţionată se află în imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a consecinţelor faptelor sale.” VI.

Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. VI.1. Facultatea de Drept a Universităţii „Titu Maiorescu” – catedra de Drept penal, în punctul de vedere formulat, a susţinut că pronunţarea Deciziei nr. 242/2021 a Curţii Constituţionale nu poate provoca o reevaluare a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus măsura liberării condiţionate a persoanelor condamnate cu luarea în calcul a zilelor considerate executate ca măsură compensatorie, potrivit art. 55 1 din Legea nr. 254/2013.

Totodată, s-a susţinut că în urma anulării liberării condiţionate din pedeapsa aplicată pentru infracţiunile concurente conform dispoziţiilor art. 40 raportat la art. 38 din Codul penal se scad perioada executată efectiv de condamnat, precum şi zilele considerate executate ca măsură compensatorie, avute în vedere la pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus iniţial liberarea condiţionată. În esenţă, în punctul de vedere exprimat s-a arătat că din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 242 din 8 aprilie 2021 rezultă că acestea nu privesc ipoteza ce face obiectul actualei sesizări cu dezlegarea unei chestiuni de drept, aceasta din urmă referindu-se la situaţia juridică a persoanelor condamnate care au beneficiat de dispoziţiile art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 în urma admiterii cererilor de liberare condiţionată prin hotărâri judecătoreşti definitive.

În fapt, Curtea Constituţională, prin decizia amintită, a constatat neconstituţională interpretarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care aceasta extindea cadrul de aplicare a dispoziţiilor art. 55 1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 de la persoanele private de libertate, aflate în executarea pedepsei închisorii la momentul formulării cererii de liberare condiţionată, la persoanele deja liberate condiţionat la momentul intrării în vigoare a legii. Faţă de cele de mai sus s-a concluzionat că premisa ce face obiectul cauzei în care se pune în discuţie dezlegarea chestiunii de drept nu a ridicat probleme de neconstituţionalitate, încadrându-se în forma tip de reglementare avută în vedere de legiuitor la momentul legiferării.

Totodată, s-a susţinut că intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017, ce a avut ca rezultat calcularea fracţiilor de pedeapsă ce trebuie obligatoriu executate, inclusiv prin aplicarea dispoziţiilor art. 55 1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, nu a anulat obligativitatea îndeplinirii celorlalte condiţii prevăzute de art. 99 şi art. 100 din Codul penal, liberarea condiţionată rămânând în continuare un beneficiu, nu un drept. Or, atât timp cât o instanţă de judecată a analizat toate aceste condiţii specifice şi a pronunţat o soluţie de liberare condiţionată, rămasă definitivă, această hotărâre se bucură de putere de lucru judecat, Decizia Curţii Constituţionale nr. 242/2021 neafectând în vreun fel acest statut juridic.

Indiferent de condamnările viitoare ale persoanei în cauză/anularea ulterioară a liberării condiţionate, nu se mai poate pune în discuţie o reevaluare a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus măsura liberării condiţionate cu luarea în calcul a zilelor considerate executate ca măsură compensatorie, întrucât aceasta ar însemna o încălcare a principiului stabilităţii/securităţii raporturilor juridice.

În ceea ce priveşte perioada ce urmează a fi dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată conform dispoziţiilor art. 40 raportat la art. 38 din Codul penal, în urma anulării liberării condiţionate potrivit art. 105 din Codul penal, s-a susţinut că trebuie avute în vedere următoarele considerente: În Decizia nr. 15 din 26 septembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni în materie penală a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată”, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 şi a apreciat că în categoria pedepselor considerate ca executate se încadrează şi zilele compensatorii aferente pedepsei executate în condiţii necorespunzătoare în regim de detenţie.

Instanţa supremă a mai arătat că, fiind vorba despre zile considerate ca executate, acestea se vor adăuga perioadei executate efectiv de condamnat, cu consecinţa reducerii sau chiar înlăturării restului rămas neexecutat din pedeapsa aplicată. Prin aceeaşi decizie s-a reţinut că, în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni în perioada liberării condiţionate, revocarea liberării condiţionate şi executarea restului de pedeapsă presupune recalcularea perioadei executate efectiv prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate ca măsură compensatorie pentru condiţiile de detenţie necorespunzătoare. În speţă s-a susţinut că aceleaşi considerente sunt aplicabile şi în cazul anulării liberării condiţionate, acestea nefiind afectate de viciile de constituţionalitate evidenţiate în Decizia nr. 242/2021 a Curţii Constituţionale.

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că trebuie observat şi regimul diferenţiat de reglementare pentru care a optat legiuitorul în cazul zilelor considerate a fi executate ca măsură compensatorie, reglementate în cap. IV din Legea nr. 254/2013, destinat Condiţiilor de detenţie, faţă de zilele câştigate în urma muncii prestate şi/sau a instruirii şi formării profesionale, reglementate în capitolul VIII din aceeaşi lege, destinat Liberării condiţionate. Mai mult decât atât, în privinţa situaţiilor prevăzute la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, legiuitorul a optat pentru o formulare ce reflectă limitarea beneficiului acordat persoanelor condamnate strict la liberarea condiţionată, respectiv „Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate”.

Spre deosebire de această reglementare limitativă, în cazul art. 55 1 alin. (1) legiuitorul foloseşte un text de natură să reflecte efecte juridice care depăşesc instituţia liberării condiţionate, respectiv „La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere (), ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare,(), se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată”. Astfel, din interpretarea prin comparaţie a textelor avute în vedere s-a susţinut că, dacă în cazul situaţiilor de la art. 96 beneficiul este avut în vedere strict pentru calculul fracţiei de pedeapsă ce poate fi avută în vedere pentru liberarea condiţionată, în cazul art. 55 1 , legiuitorul acordă zilelor câştigate în urma executării pedepsei în condiţii necorespunzătoare un statut similar cu cel al pedepsei executate efectiv, cu consecinţa subsecventă a unor efecte juridice echivalente.

Un asemenea regim diferenţiat se reflectă inclusiv în faptul că, spre deosebire de celelalte situaţii prevăzute de art. 96 din Legea nr. 254/2013, beneficiul compensatoriu prevăzut la art. 55 1 se aplică şi persoanelor condamnate la detenţiunea pe viaţă (în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 620 din 22 septembrie 2020). Aceeaşi diferenţă rezultă şi din Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.188/C/2022 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind evidenţa nominală şi statistică a persoanelor private de libertate determinată de primire, punerea în executare a pedepselor şi măsurilor privative de libertate, stabilirea şi schimbarea regimului de executare, punerea în libertate şi comunicarea actelor de procedură.

Astfel, potrivit art. 22 alin. (4) din actul normativ menţionat „Durata reţinerii, a arestării preventive, a arestului la domiciliu şi alte perioade deduse din durata pedepsei, potrivit legii, şi partea din pedeapsă executată sau considerată ca executată anterior, aşa cum se menţionează în mandatul de executare a pedepsei privative de libertate şi în hotărârea definitivă de condamnare, precum şi zilele considerate executate suplimentar ca măsură compensatorie pentru executarea măsurii arestării preventive, pedepsei sau măsurii educative în condiţii necorespunzătoare, se scad din durata pedepsei închisorii ori a detenţiunii pe viaţă”. VII.

Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra chestiunii de drept supuse dezlegării, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a opinat în sensul că sesizarea este inadmisibilă, deoarece întrebarea supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă problemă de drept întrucât prevederile legale ce se solicită a fi interpretate sunt clare, iar aplicarea lor în cauză nu necesită lămuriri.

Astfel, în punctul de vedere formulat s-a susţinut că în raport cu situaţia juridică a contestatorului zilele considerate executate în baza dispoziţiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal nu duceau şi nu pot duce nici în prezent la o reducere efectivă a pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare definitivă, acestea putând fi, eventual, valorificate la soluţionarea unei cereri/propuneri de liberare condiţionată din executarea pedepsei rezultate în urma contopirii. În cuprinsul art. 55 1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013, introdus prin Legea nr. 169/2017, în prezent abrogat, legiuitorul arată, în mod explicit, că efectul măsurii compensatorii constă în considerarea ca executate a unui număr suplimentar de 6 zile din pedeapsa aplicată, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executată într-un spaţiu de cazare necorespunzător.

Terminologia folosită în cuprinsul art. 55 1 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 nu reprezintă o noutate în materia executării pedepselor, deoarece, potrivit art. 96 din Legea nr. 254/2013, şi zilele suplimentare obţinute ca urmare a muncii prestate, a instruirii şcolare şi formării profesionale au acelaşi regim juridic, fiind considerate ca executate. Aşadar, perioadele asimilate executării, cum sunt cele obţinute în baza dispoziţiilor privind recursul compensatoriu sau cele obţinute în baza muncii prestate, nu constituie o executare efectivă a pedepsei şi nu pot determina micşorarea pedepsei aplicate de instanţă după regulile de la art. 40 alin. (1) şi (3) raportat la art. 39 din Codul penal, deoarece o astfel de deducere nu este reglementată de legiuitor.

Prin motivele invocate pe calea contestaţiei la executare nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive, întrucât contestaţia la executare nu are natura juridică a unei căi de atac. Pe calea contestaţiei la executare se pot invoca aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor, contestaţia la executare fiind o procedură jurisdicţională de rezolvare a unor incidente limitativ prevăzute de lege, în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării, cu scopul de a asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătoreşti, fără a se putea schimba sau modifica soluţia care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Or, prin contestaţia la executare formulată, contestatorul nu invocă un incident apărut la punerea în executare a hotărârii penale definitive sau în cursul executării pedepsei, ci solicită scăderea din pedeapsa rezultantă de 1 an şi 9 luni închisoare aplicată definitiv pentru concursul de infracţiuni a duratei considerate ca executate ca efect al măsurii compensatorii. Într-o astfel de ipoteză, ceea ce se pune în discuţie nu este valorificarea unui drept stabilit cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea de liberare condiţionată din pedeapsa anterioară, ci încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii prin care s-a stabilit cu caracter definitiv pedeapsa pe care o execută persoana condamnată în prezent.

În realitate, „dreptul câştigat” la care face referire instanţa de trimitere în cuprinsul încheierii de sesizare constă în dreptul de a obţine liberarea condiţionată mai devreme, prin luarea în considerare a zilelor obţinute cu titlu compensatoriu, şi nu dreptul la deducere a acestor zile din pedeapsa aplicată de instanţă. Adaptând raţionamentul instanţei la situaţia juridică a contestatorului, Ministerul Public a susţinut că şi durata pedepsei considerată executată în baza muncii prestate a fost avută în vedere la calcularea fracţiei de pedeapsă necesar a fi executate pentru a se dispune liberarea condiţionată, aspect menţionat în considerentele hotărârii de liberare condiţionată, însă instanţa nu pune în discuţie micşorarea pedepsei şi în raport cu aceste zile.

Dreptul la deducere din pedeapsa aplicată de instanţă a zilelor obţinute în baza legii recursului compensatoriu nu rezultă din cuprinsul art. 55 1 din Legea nr. 254/2013, introdus prin Legea nr. 169/2017, şi contravine dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Codul penal, care fac referire explicită la pedeapsa executată, şi nu la pedeapsa considerată ca executată. În plus, reglementarea măsurii compensatorii în capitolul IV al Legii nr. 254/2013, modificată şi completată prin Legea nr. 169/2017, intitulat „Condiţiile de detenţie”, exprimă voinţa legiuitorului de aplicare a dispoziţiilor art. 55 1 din aceeaşi lege, exclusiv în legătură cu regimul de executare a pedepselor, nefiind vizat cuantumul pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare.

În cele din urmă, interpretarea dată dispoziţiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013, introdus prin Legea nr. 169/2017, de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, nu este de natură a determina concluzia că, în raport cu situaţia juridică a contestatorului, zilele obţinute în baza legii recursului compensatoriu determină diminuarea pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare.

Prin Decizia nr. 7 din data de 26 aprilie 2018, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat, în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24 iulie 2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor compensatorii obţinute pentru executarea pedepsei în condiţii de detenţie necorespunzătoare.

Din considerentele deciziei anterior menţionate a rezultat că instanţa supremă a stabilit o situaţie premisă diferită faţă de cea incidentă în cauza cu care a fost învestită instanţa de trimitere, constând în existenţa unei condamnări cu privire la care sunt incidente dispoziţiile referitoare la revocarea liberării condiţionate, prevăzută de art. 104 alin. (2) din Codul penal. Or, în ipoteza contestatorului se pun în discuţie concursul de infracţiuni, anularea liberării condiţionate şi contopirea pedepselor, conform regulilor prevăzute art. 39 din Codul penal şi nicidecum revocarea liberării condiţionate. Nici Decizia nr. 8/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nu justifică o altă concluzie.

Astfel, în considerentele deciziei în interesul legii amintite, s-a arătat că recalcularea părţii executate efectiv din pedeapsa anterioară, prin luarea în considerare a zilelor compensatorii acordate pentru executarea acesteia în condiţii de detenţie necorespunzătoare, va avea ca efect reducerea restului de pedeapsă rămas neexecutat şi, prin aceasta, reducerea pedepsei rezultante definitiv aplicate, în condiţiile în care restul neexecutat dintr-o pedeapsă anterioară s-a adăugat la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune, situaţie ce nu se regăseşte în cauza cu care este învestită instanţa de trimitere. În raport cu aspectele precizate mai sus s-a susţinut că nici anterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 242 din 8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 8 iulie 2021, situaţia juridică a contestatorului nu impunea vreo micşorare a pedepsei stabilite definitiv de instanţă.

Totodată, s-a reţinut că aceeaşi este şi interpretarea reţinută de Curtea Constituţională în considerentele Deciziei nr. 242 din 8 aprilie 2021, conform căreia dispoziţiile art. 55 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal instituie un mecanism de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiţii necorespunzătoare de cazare, mecanism aplicabil în cazul analizării condiţiilor de acordare a liberării condiţionate. Faţă de argumentele ce preced, s-a concluzionat că, raportat la conţinutul şi interpretarea dispoziţiilor legale incidente în materie, nu există vreo îndoială rezonabilă cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate de instanţa de trimitere.

VIII. Opinia judecătorului-raportor Soluţia propusă de judecătorul-raportor a fost aceea de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Tribunalul Galaţi – Secţia penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate. În esenţă, s-a reţinut că problema a cărei dezlegare se solicită nu constituie o veritabilă şi dificilă chestiune de drept, care să necesite o dezlegare cu valoare de principiu din partea instanţei supreme, iar soluţionarea pe fond a cauzei cu care a fost învestit Tribunalul Galaţi – Secţia penală nu depinde de lămurirea chestiunii ce face obiectul prezentei sesizări. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: IX.1.

Dispoziţii relevante Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal ” Art. 55 1 . – Compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare 1 . 1 Introdus prin Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal – în vigoare de la 21 iulie 2017 şi abrogat prin Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal – în vigoare de la 23 decembrie 2019. (1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

(2) În sensul prezentului articol, se consideră condiţii necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile impuse de standardele europene.

(3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situaţiile următoare: a) cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză; b) lipsa accesului la activităţi în aer liber; c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; d) lipsa temperaturii adecvate a camerei; e) lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă; f) existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie.

(4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reţinere şi arestare preventivă în condiţii necorespunzătoare. (5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost: a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică; b) în tranzit. (6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare.

(7) Beneficiul aplicării dispoziţiilor alin. (1) nu poate fi revocat. (8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.” IX.2.

Cu privire la admisibilitatea sesizării: Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit, în art. 475 din Codul de procedură penală, posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a tribunalului învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

În consecinţă, pentru a fi admisibilă o asemenea sesizare, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe cerinţe, respectiv existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute expres de articolul anterior menţionat, s