ÎCCJ SCAF-09.11.2022-C2
ÎCCJ SCAF-09.11.2022-C2 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
COMPLETUL NR. 2
-măsuri pentru desfăşurarea şedinţei de judecată din 09.11.2022 - În vederea bunei desfăşurări a şedinţei de judecată şi pentru protejarea, în continuare, a sănătăţii tuturor participanţilor la actul de justiţie (inclusiv a personalului instanţei), se stabilesc următoarele măsuri, cu respectarea dreptului la apărare al părţilor:
Se recomandă purtarea măştii în sala de şedinţă şi respectarea distanţării fizice.
Accesul în sală va fi permis simultan - în vederea asigurării publicităţii şedinţei, conform art.17 din Codul de procedură civilă – participanţilor din primele două cauze programate în intervalul orar indicat, urmând ca, pe măsură ce o cauză se va epuiza, să fie permis accesul în sală părţilor din următoarea poziţie a listei.
Anterior începerii şedinţei de judecată, nu este permis accesul în sală pentru studierea dosarului la bară, această activitate putându-se realiza numai în intervalul orar prevăzut pentru cauza respectivă şi doar cu aprobarea preşedintelui completului.
Se limitează în timp susţinerile orale ale fiecărei părţi la maximum 5 minute, în temeiul art. 216 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în scopul respectării tronsoanelor orare stabilite.
Cauzele vor fi strigate în ordinea listei de şedinţă afişate, conform următoarelor intervale orare aproximative: LISTA 1 – şedinţă publică Noul Cod de procedură civilă - orele 9.00-10.00 - Poziţiile 1-12 Nr. Număr dosar Obiectul dosarului crt. 1. 341/32/2019 Recurs-contestaţie act administrativ fiscal 2. 481/59/2020 Recurs-contestaţie act administrativ fiscal 3. 515/35/2019 Recurs-contestaţie act administrativ fiscal 4. 540/33/2019 Recurs-contestaţie act administrativ fiscal 5. 35/57/2020 Recurs-contestaţie act administrativ fiscal 6. 26479/3/2019 Recurs-anulare raport evaluare ANI 7. 1413/100/2019* Recurs-anulare raport evaluare ANI 8. 687/1/2022 Recurs-anulare acte administrativ cu caracter normativ (HG nr. 34/2022 şi HG nr.171/2022) 9. 7322/2/2014 Recurs-anulare act administrativ - (contribuţie clawback OUG nr. 77/2011) 10. 795/46/2020 Recurs-anulare act administrativ şi obligare emitere act administrativ 11. 146/54/2020 Recurs-anulare act administrativ 12. 147/57/2020 Recurs-anulare act administrativ - orele 10.10 – 11.10 - Poziţiile 13-32 Nr. Număr dosar Obiectul dosarului crt. 13. 3219/2/2020 Recurs-anulare act administrativ 14. 236/35/2020 Recurs-anulare act administrativ 15. 142/45/2018* Recurs-anulare act administrativ 16. 1732/111/2019 Recurs-anulare act administrativ 17. 1484/2/2020 Recurs-anulare act administrativ 18. 2653/2/2020 Recurs-anulare act administrativ 19. 2997/2/2020 Recurs-anulare act administrativ 20. 5953/2/2020 Recurs-anulare act administrativ 21. 6643/2/2020 Recurs-anulare act administrativ 22. 6464/2/2021 Recurs-anulare rezoluţie IJ 23. 296/44/2020 Recurs-anulare act administrativ şi completare dispozitiv sentinţă 24. 3028/2/2020 Recurs-obligare emitere act administrativ 25. 444/2/2022 Recurs-ordonanţă preşedinţială 26. 38/35/2022 Recurs-ordonanţă preşedinţială 27. 5043/2/2018 Recurs-constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008) 28. 5710/2/2018 Recurs-obligaţia de a face 29. 5710/2/2018/a1 Fond-excepţie de neconstituţionalitate 30. 1305/59/2021 Recurs-amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ) 31. 27651/3/2019/a2 Recurs-excepţie de neconstituţionalitate 32. 3185/86/2021 Recurs-excepţie de neconstituţionalitate - orele 11.20 – 11.40 - Poziţiile 33-41 33. 660/42/2021 Recurs-obligaţia de a face 34. 314/35/2020 Recurs-acţiune în constatare 35. 3240/2/2021/a1 Recurs- la încheierea din data de 11.11.2021 36. 3046/1/2021 Recurs-la perimare 37. 1796/1/2020 Recurs- la încheierea din data de 04.06.2020 privind respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale- pentru verificare incidenţă perimare 38. 3146/1/2021 Contestaţie în anulare (la Decizia nr. 6424/02.12.2020 a ÎCCJ-SCAF) 39. 3002/1/2021 Revizuire (la Decizia nr. 681/07.02.2020 a ÎCCJ- SCAF) 40. 3010/1/2021 Revizuire (art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă) 41. 2058/1/2021 Revizuire (art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă)-cerere repunere pe rol LISTA 2 – Camera de consiliu Noul Cod de procedură civilă - ora 11.40 - Poziţiile 1-7 Nr. Număr dosar Obiectul dosarului crt. 1. 989/1/2022 strămutare 2. 1555/1/2022 strămutare 3. 1774/1/2022 strămutare 4. 3804/120/2021 conflict de competenţă 5. 2147/1/2022 strămutare – termen acordat pentru soluţionarea cererii de suspendare (Fără citare părţi) 6. 625/44/2021/a1 reexaminare taxe de timbru 7. 701/44/2021/a1 reexaminare taxe de timbru * Pauzele de câte 10 minute prevăzute sunt impuse de necesitatea dezinfectării şi aerisirii/ventilării sălii de judecată. Prezentele măsuri organizatorice vor fi aduse la cunoştinţa părţilor prin afişare la intrarea în sediul instanţei şi în sala de şedinţă şi vor fi transmise către lucrătorii Jandarmeriei care supraveghează accesul în instanţă/sala de şedinţă, pentru punerea lor în aplicare, potrivit competențelor. Preşedinte complet, Jud.V.Năstasie
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.