- Dosarul nr.
- 2r-543/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 8 iunie 2016
- Părțile
- ÎM CIA Transelit SA vs Fetco Vadim
- Pe scurt
- Neînlăturarea neajunsurilor cererii de apel, temeiurile amânării şedinţei de judecată, obligaţia de a asigura accesul a instanţă
2r-543/16 — Încasarea prejudiciului material și cheltuielilor de judecată
prima instanţă: S. Pahupa dosarul nr.2r-543/16 instanţa de apel: N. Traciuc, L. Popova şi I. Cotruţă DECIZIE 08 iunie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea şi Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de reprezentantul Doroftei Roman în interesele întreprinderii mixte compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni şi reprezentantul Doroftei Roman împotriva lui Fetco Vadim cu privire la încasarea prejudiciului material şi cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2015, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni c o n s t a t ă: Prin procura din 20 martie 2012 Doroftei Roman a fost împuternicit de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a semna şi depune cereri (f.d.
5). La 06 martie 2013 întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni şi reprezentantul Doroftei Roman au depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Fetco Vadim cu privire la încasarea prejudiciului material. În motivarea cererii de chemare în judecată au indicat că întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni la 25 martie 2010 a încheiat cu Lukianov Ruslan contract de asigurare Auto-Casco nr. 125CH/10, prin care s-a asigurat facultativ automobilul de model Daewoo Nexia, numărul de înmatriculare CNR 989. La 16 iunie 2010 a avut loc accidentul rutier la intersecţia străzilor Ion Creangă şi Calea Ieşilor, mun.
Chişinău cu implicarea automobilului de model BMW număr de înmatriculare CLK 407 condus de Fetco Vadim şi automobilului de model Daewoo Nexia, numărul de înmatriculare CNR 989, condus de Mardari Oleg. Prin decizia agentului constatator vinovat de producerea accidentului rutier a fost recunoscut Fetco Vadim, căruia i s-a aplicat amendă în mărime de 50 unităţi convenţionale şi 6 puncte de penalizare. 1 În cadrul examinării dosarului de daune s-a constatat că accidentul reprezintă caz asigurat şi persoană păgubită urmează a fi despăgubită. Prejudiciul adus automobilului de model Daewoo Nexia, numărul de înmatriculare CNR 989 în urma accidentului rutier este în mărime de 26 000 lei, care au fost achitaţi lui Lukianov Ruslan.
Fetco Vadim avea încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto cu societatea pe acţiuni ,,Moldasig”. Despăgubirea de asigurare a fost achitată parţial cu deducerea uzurii, fiind achitat prejudiciul în mărime de 17 663,59 lei. Plenul Curţii Supreme de Justiţie în hotărârea nr. 3 din 30 martie 2009 a explicat că diferenţa de cost rezultată din preţul pieselor şi materialelor până la momentul producerii accidentului şi cel după producerea lui va fi achitată de către persoana vinovată de comiterea accidentului. Întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni a adresat lui Fetco Vadim somaţie prin care a solicitat recuperarea diferenţei de cost în mărime de 8 336,41 lei.
Cer încasarea de la Fetco Vadim în beneficiul întreprinderii mixte compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni a prejudiciului material în mărime de 8 336,41 lei, taxei de stat în mărime de 270 lei şi a cheltuielilor de judecată (f.d. 2-4). Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 decembrie 2014 s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni (f.d. 72, 75, 76). La 18 decembrie 2014 întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 decembrie 2014 (f.d.
74). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2015 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni. S-a comunicat apelantului întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni despre necesitatea prezentării cererii de apel motivate până la 04 iunie 2015, ora 10.00. S-a explicat apelantului că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menţionate cererea de apel va fi restituită (f.d. 80-81). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2015 s-a restituit cererea de apel depusă de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni pentru neîndeplinirea indicaţiilor instanţei de apel (f.d.
91-92). Prin procura din 02 septembrie 2013 Doroftei Roman a fost împuternicit de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni să-i reprezinte interesele în instanţa de judecată cu dreptul de a ataca hotărârea judecătorească (f.d. 107). La 20 iulie 2015 Doroftei Roman a declarat în interesele întreprinderii mixte compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2015, solicitând admiterea acestuia, 2 casarea încheierii şi transmiterea pricinii la Curtea de Apel Chişinău de la etapa primirii cererii de apel. În motivarea cererii de recurs reprezentantul Doroftei Roman a indicat că instanţa de apel prin restituirea cererii de apel a încălcat dreptul întreprinderii mixte compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni la un proces echitabil.
Recurentul nu a recepţionat încheierea de a nu da curs cererii de apel şi Curtea de Apel Chişinău eronat a restituit-o. Despre şedinţa de judecată din 04 iunie 2016 au aflat prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen, neîntemeiat şi care urmează a fi respins din următoarele motive.
În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din procesul-verbal al şedinţei de judecată din 04 iunie 2015 rezultă că reprezentantul întreprinderii mixte compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni nu a fost prezent la şedinţa de judecată (f.d. 89-90). La 10 iunie 2015 Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa părţilor copia încheierii din 04 iunie 2015(f.d. 93). La 08 iulie 2015 întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni a recepţionat copia încheierii din 04 iunie 2015 (f.d. 105) Prin urmare, recursul declarat de reprezentantul Doroftei Roman în interesele întreprinderii mixte compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni la 20 iulie 2015 este depus în termen.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că instanţa de apel a examinat pricina cu respectarea normelor de drept procedural. Din materialele pricinii rezultă că la 18 decembrie 2014 întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 18 decembrie 2014 (f.d. 74). În conformitate cu art. 365 alin. (1) lit. d) Codul de procedură civilă, în cererea de apel se indică motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul.
În conformitate cu art. 364 alin. (1) Codul de procedură civilă, cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărâre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii. 3 În conformitate cu art. 368 alin. (1) Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2015 nu s-a dat curs cererii de apel declarate de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni.
S-a comunicat apelantului întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni despre necesitatea prezentării cererii de apel motivat până la 04 iunie 2015, ora 10.00. S-a explicat apelantului că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menţionate, cererea de apel va fi restituită (f.d. 80-81). La 27 mai 2015 Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa întreprinderii mixte compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni citaţia pentru şedinţa de judecată din 04 iunie 2015 şi copia încheierii din 16 aprilie 2015 (f.d. 83). La 03 iunie 2015 întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni a depus cerere de amânare a şedinţei de judecată din 04 iunie 2015, invocând că reprezentantul Doroftei Roman se află în concediul medical, iar reprezentantul Druguş Margarita în concediul de odihnă anual (f.d.
87). Prin urmare, întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni a cunoscut despre examinarea pricinii la 04 iunie 2015. În conformitate cu art. 102 alin. (5) Codul de procedură civilă, prezentarea părţii în instanţă, în persoană sau prin reprezentant, acoperă orice viciu de înmînare a citaţiei. Partea însă este în drept să ceară amînarea procesului dacă citaţia nu i s-a înmînat în termen. Întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni cunoscând că a depus apel nemotivat şi netimbrat nu a solicitat amânarea şedinţei de judecată pe motiv că nu a primit citaţia şi încheierea de a nu dat curs cererii de apel, dar din motiv că reprezentanţii sunt în imposibilitate de a se prezenta.
La cererea de amânare a şedinţei de judecată întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni nu a prezentat probe că reprezentantul Doroftei Roman se află în concediul medical, iar reprezentantul Druguş Margarita în concediul de odihnă anual. Mai mult ca atât, asemenea probe nu au fost prezentate nici în instanţa de recurs. În conformitate cu art. 206 alin. (5) Codul de procedură civilă, neprezentarea în şedinţă de judecată a reprezentantului sau a unui alt participant la proces nu împiedică examinarea pricinii. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa poate amîna o singură dată judecarea pricinii din cauza neprezentării motivate a reprezentantului acestuia.
În conformitate cu art. 379 alin. (1) Codul de procedură civilă, neprezentarea în şedinţă de judecată a apelantului sau intimatului, a reprezentanţilor acestora, precum şi a unui alt participant la proces, citaţi legal despre locul, data şi ora şedinţei, nu 4 împiedică judecarea apelului. Instanţa însă este în drept să amîne şedinţa dacă va constata că neprezentarea este motivată. În baza normelor de drept citate, instanţa de apel întemeiat a respins cererea întreprinderii mixte compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni de amânare a şedinţei de judecată pe motivul neprezentării reprezentanţilor acesteia în şedinţa de judecată. Or, o persoană juridică nu poate invoca lipsa reprezentanţilor ca temei de omitere a efectuării acţiunilor procedurale.
În afară de aceasta, întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni nu a solicitat instanţei de apel în conformitate cu art. 115 Codul de procedură civilă acordarea unui termen suplimentar pentru depunerea cererii de apel motivate. În cererea de apel nemotivată întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni a invocat că va depune apel suplimentar cu indicarea motivelor de fapt şi de drept.
În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). Având în vedere că întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni nu a depus cererea de apel motivată, Curtea de Apel Chişinău a restituit-o prin încheierea din 04 iunie 2015. Nu constituie temei a admitere a recursului argumentul că întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni nu a primit copia încheierii din 16 aprilie 2015. În încheierea contestată instanţa de apel a indicat că încheierea din 16 aprilie 2015 a fost publicată în Programul Integrat de Gestionare a Dosarelor la 04 mai 2015. În cererea de recurs reprezentantul Doroftei Roman a invocat că a aflat despre şedinţa de judecată din 04 iunie 2015 prin intermediul Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor.
Aşadar, întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni a avut posibilitate reală de a cunoaşte din timp despre încheierea Curţii de Apel Chişinău din 16 aprilie 2015, care a fost publicată pe pagina web a acesteia la 04 mai 2015. Articolele 56 alin. (3) şi 61 alin. (1) Codul de procedură civilă obligă participanţii la proces să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă a reiterat că ţine de obligaţia părţilor de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanţă (a se vedea cauzele Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007, Pîrnău ş.a.
vs Republica Moldova din 31 ianuarie 2012 şi SA „Universul” vs Republica Moldova din 10 iulie 2012 ). În conformitate cu art. 10 alin. (3) Codul de procedură civilă, sancţiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanţei judecătoreşti, ale participanţilor la proces, cât şi ale persoanelor legate de activitatea acestora şi, în dependenţă de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în 5 decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligaţia de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătoreşti, în alte măsuri prevăzute de lege.
Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de reprezentantul Doroftei Roman în interesele întreprinderii mixte compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni,. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea mixtă compania internaţională de asigurări ,,Transelit” societate pe acţiuni şi reprezentantul Doroftei Roman împotriva lui Fetco Vadim cu privire la încasarea prejudiciului material şi cheltuielilor de judecată.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Iuliana Oprea Sveatoslav Moldovan 6