1ra-1815/2021 — art. 320 alin. 1 CP

1ra-1815/2021 — art. 320 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1815/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

01 octombrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Ion Guzun, Victor Boico,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursului ordinar, declarat de procurorul în Procuratura de circumscripție

Chișinău, Djulieta Devder, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 27 decembrie

2019 și deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 08 iunie 2021, în

privința inculpatului

Gîscă Pavel XXXXXX.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 06.03.2019 – 27.12.2019,

instanța de apel: 21.01.2020 – 08.06.2021,

instanța de recurs: 16.08.2021 – 01.10.2021.

Asupra recursului menționat, Colegiul Penal,

c o n s t a t ă:

achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 320 alin. (1) Cod penal,

pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele infracțiunii.

către Judecătoria Ștefan Vodă, a fost emis titlul executoriu nr. 2-77/2015, prin care s-

a dispus încasarea de la Gîsca P. în beneficiul ÎCS ,,Easy Credit” SRL a datoriei în

sumă de 5941 lei.

În rezultatul intentării procedurii de executare și a acțiunilor întreprinse s-a

constat că debitorul Gîsca P. nu execută și se eschivează intenționat de la executarea

actului executoriu.

1

La 27 aprilie 2018, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău nr. 4C-1117/2017, lui

Gîsca P. i-a fost aplicată sancțiunea sub formă de amendă în mărime de 15.000 lei

pentru neexecutarea titlului executoriu nr. 2-77/2015 din 11.03.2015, eschivându-se și

în continuare de la executarea hotărârii instanței de judecată sus menționate.

Acțiunile inculpatului au fost încadrate de organul de urmărire penală în baza

art. 320 alin. (1) Cod penal, ca neexecutarea intenționată a hotărârii instanței de

judecată, comisă după aplicarea sancțiunii contravenționale.

Instanța a reținut că inculpatul nu s-a prezentat în ședințele de judecată și prin

încheierea din 25.06.2019 a fost anunțat în căutare.

Totodată, acesta urmează a fi achitat de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii

prevăzute la art. 320 alin. (1) Cod penal, pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele

infracțiunii.

Or, din norma art. 320 Cod penal rezultă că răspunderea penală survine numai

după aplicarea sancțiunii contravenționale subiectului, fapt prevăzut și de jurisprudența

CtEDO în cauza Smolickis contra Letoniei, care prevede că prima sancționare

contravențională și a doua penală se referă la perioade distincte, între care nu există

suprapunere.

Aceasta însemnă că sancțiunea contravențională se aplică în cazul în care

debitorul se eschivează de la executarea hotărârii judecătorești devenită executorie.

Cea de-a doua sancționare, cu pedeapsa penală, se întemeiază pe refuzul său repetat,

dar totuși distinct, de a se conforma legii.

La pornirea urmăririi penale împotriva debitorului, ulterior celei

contravenționale, perioada de neexecutare care urmează a fi dovedită și pentru care se

aplică pedeapsa penală, se referă la cea posterioară primei sancționări.

Prin urmare, instanța urmează să verifice dacă inculpatul a cunoscut despre

existența hotărârii Judecătoriei Chișinău din 27.04.2018, prin care a fost recunoscut

vinovat de comiterea contravenției prevăzute de art. 318 alin. (1) Cod contravențional

și sancționat cu amendă în mărime de 300 unități contravenționale. Or, în situația în

care persoana nu cunoaște despre aplicarea sancțiunii contravenționale în privința sa,

acesta nu poate fi supus răspunderii penale conform art. 320 alin. (1) Cod penal.

Astfel, este constatat că inculpatul nu a fost prezent la ședințele de judecată, fapt

ce reiese din conținutul hotărârii Judecătoriei Chișinău, din 27.04.2018, iar la

materialele dosarului lipsesc înscrisuri sau confirmări că el a luat cunoștință cu aceasta.

În asemenea condiții, aplicând principiul in dubio pro reo, inculpatul nu a

cunoscut despre sancționarea în baza art. 318 alin. (1) Cod contravențional prin

hotărârea Judecătoriei Chișinău din 27.04.2018.

Pe lângă aceasta, rechizitoriul nu conține informațiile obligatorii, stipulate în

prevederile legale ce se referă la actele procesuale de punere sub învinuire, nefiind

indicat care sunt acțiunile inculpatului, perioada săvârșirii acestora după sancționarea

contravențională în baza art. 318 Cod contravențional.

Deci, învinuirea imputată inculpatului în rechizitoriu constituie faptele privind

neexecutarea hotărârii judecătorești în baza cărora acesta anterior a fost sancționat

contravențional. Or, fapta infracțiunii indicată în rechizitoriu nu cuprinde o perioadă

concretă, diferită de împrejurările constatate în procesul contravențional, asupra cărora

Judecătoria Chișinău s-a expus prin hotărârea din 27.04.2018, la moment în vigoare,

2

conform căreia Gîsca P. a fost sancționat în baza art. 318 Cod contravențional la

amendă în mărime de 300 unități convenționale.

Mai mult, în actul de învinuire n-au fost descrise acțiunile inculpatului privind

neexecutarea intenționată a hotărârii instanței de judecată după finalizarea procesului

contravențional și sancționarea definitivă a inculpatului în baza art. 318 Cod

contravențional, iar acuzarea nu a indicat ce acțiuni a întreprins inculpatul sau a refuzat

să întreprindă pentru a putea efectiv să-i incrimineze învinuirea în baza art. 320 alin.

(1) Cod penal.

Prin urmare, puteau fi urmărite penal doar acțiunile inculpatului comise după

data rămânerii definitive a hotărârii Judecătoriei Chișinău din 27.04.2018, adică după

aplicarea sancțiunii contravenționale.

Acuzarea nu a prezentat careva probe care ar confirma că după sancționarea lui

Gîsca P. în baza art. 318 Cod contravențional prin hotărârea Judecătoriei Chișinău din

27.04.2018, executorul judecătoresc, în procedura căruia se află documentul

executoriu respectiv, a întreprins careva măsuri de executare.

Din probele administrate nu rezultă că după sancționarea contravențională,

executorul judecătoresc, la care s-a aflat spre executate actul judecătoresc, a întreprins

careva măsuri de asigurare, reglementate de art. 63, 67, 72-74 Cod de executare, în

vederea executării acestuia, încât la expirarea acestui nou termen, persoana să poată fi

din nou trasă la răspundere pentru neexecutarea intenționată de la executarea hotărârii

care era obligată a o executa, astfel nu a fost probată pe perioada 27.04.2018 –

15.06.2019, inacțiunea inculpatului de neexecutare a hotărârii instanței de judecată.

Totodată, potrivit pct. 86 și 87 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din

11.06.2013 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale art. 320 Cod

penal din 18.04.2002, în redacția Legii nr.173 din 09.07.2010, după aplicarea primei

sancțiuni contravenționale, autoritățile urmează să consemneze un nou termen pentru

executarea obligației, astfel încât, la expirarea acestui nou termen, persoana să poată fi

din nou trasă la răspundere.

Analizând prevederile art. 318 Cod contravențional și art. 320 Cod penal, Curtea

acceptă că ambele sancțiuni pot surveni pentru neexecutarea aceleiași hotărâri

judecătorești. Totodată, Curtea Europeană a specificat că art. 4 din Protocolul nr. 7 la

Convenția Europeană interzice sancționarea repetată a aceleiași persoane pentru același

comportament și nu exclude sancționarea succesivă, întemeiată pe comportamente

manifestate la diverse reprize, chiar dacă acestea prezintă în substanță un caracter

similar sau identic (decizia Smolickis contra Letoniei și decizia Raninen contra Finlandei, din 7

martie 1996).

Astfel, sancționarea repetată pentru neexecutarea unei obligații legale nu este

incompatibilă cu principiul non bis in idem, dacă se face distincție între cele două

perioade de referință, prin specificarea clară a limitelor temporale respective. Din

aceste considerente, după aplicarea primei sancțiuni, autoritățile urmează să

consemneze un nou termen pentru executarea obligației, astfel încât, la expirarea

acestui nou termen, persoana să poată fi din nou trasă la răspundere.

Ori, inculpatul nu poate răspunde pentru omisiunile executorului, care nu a

întreprins măsuri necesare și legale posibile pentru executarea hotărârii judecătorești

privind încasarea sumei, de rând ce potrivit art. 2 Cod de executare, executorul

judecătoresc este obligat să asigure executarea silită a documentelor executorii.

3

Împrejurările enunțate denotă că de la 15.05.2018, data când hotărârea

Judecătoriei Chișinău de sancționare contravențională a devenit definitivă, până la data

când Gîsca Pavel a fost pus sub învinuire la 21.01.2019, de către executorul

judecătoresc, contrar pct. 87 al Hotărârii Curții Constituționale nr. 13 din 11.06.2013,

nu a fost întreprinsă nicio măsură nouă pentru punerea în executare silită a actului

judecătoresc, limitându-se doar la întocmirea unei sesizări în adresa organului de

urmărire penală la data de 15.06.2018.

Inculpatul nu a fost citat la executor sau somat repetat să execute hotărârea,

executorul nu s-a deplasat la domiciliu sau la locul de muncă al acestuia în vederea

acordării unui nou termen pentru executarea hotărârii, nu i-au fost aplicate alte

interdicții legale (de ex: sechestru pe bunuri), nu s-a solicitat instanței anunțarea în

căutare sau aplicarea interdicției, părăsirii frontierei.

Astfel, nu au fost probate în ce concret au constat inacțiunile de rea-credință ale

lui Gîsca P. de la executarea hotărârii instanței de judecată, nefiind stabilită nici intenția

inculpatului de a se eschiva de la executarea hotărârii, or, nu s-a stabilit că acesta are

venituri și cu rea-credință se eschivează de la onorarea obligațiilor.

Mai mult, potrivit materialelor cauzei, inculpatul nu are loc de muncă, nu

dispune de avere, astfel este în imposibilitate de a-și onora obligațiunile.

Totodată, certificatul care atestă că Gîsca P. a fost angajat în perioada

15.06.2017- 01.10.2017, în funcția de barman la SRL „Anruad-Plus”, nu poate fi pus

la baza sentinței. Or, această perioadă se referă până la supunerea acestuia sancțiunii

contravenționale, pe când instanța reiterează că pentru a stabili vinovăția persoanei în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) din Codul penal este necesar ca

inacțiunea inculpatului de neexecutare intenționată a hotărârii instanței de judecată, să

fie stabilită după ce hotărârea de aplicare a sancțiunii contravenționale a devenit

definitivă.

Prin urmare, în acțiunile inculpatului nu se conțin semnele componenței de

neexecutare a hotărârii instanței de judecată, și anume, lipsește latura subiectivă.

declarat apel, solicitând casarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care

inculpatul să fie condamnat în baza art. 320 alin. (1) Cod penal la 180 ore de muncă

neremunerată în folosul comunității.

Apelantul a invocat că instanța de judecată a dat o apreciere incorectă probelor

administrate, care în cumul dovedesc vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

incriminate, fiind respinsă puterea de acuzare fără o motivare plauzibilă sau bazată pe

probe ce ar combate învinuirea incriminată inculpatului.

Or, vinovăția inculpatului se dovedește prin declarațiile martorilor Oprea G. și

Stoian G., care au descris circumstanțele neexecutării hotărâri de către acesta, dar și

prin mijloacele materiale de probă anexate la materialele cauzei.

Totodată, sunt irelevante declarațiile inculpatului că nu a cunoscut despre

hotărârile instanței de judecată ce urma sa le execute (titlul executoriu nr. 2-77/2015 și

hotărârea Judecătoriei Chișinău nr. 4C-1117/2017), fiind prezentate suficiente probe

ce confirmă că el a fost înștiințat legal despre necesitatea prezentării, atât la biroul

executorul judecătoresc, cât și în instanța de judecată, prin intermediul citațiilor

expediate la adresa de domiciliu, pe care acesta le-a ignorat și intenționat a continuat

să se eschiveze de la executarea hotărârii instanței de judecată, cunoscând că în privința

4

lui se află pe rol o cauza contravențională, în legătura cu neexecutarea titlului

executoriu nr. 2-77/2015.

Fiind analizat comportamentul inculpatului abordat în cadrul procedurii de

executare a hotărârii instanței de judecată nr. 2-77/2015 din 11.03.2015, se atestă că,

anume prin inacțiunile sale, se probează latura obiectivă și latura subiectivă a

infracțiunii prevăzută de art. 320 alin. (1) Cod penal.

apelul a fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că instanța de fond a examinat cauza minuțios,

multilateral, sub toate aspectele și, în baza probelor administrate, justificat a

concluzionat că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute de

art. 320 alin. (1) Cod penal, acesta fiind achitat.

Mai mult, din declarațiile martorului Stoian G. rezultă că: „...din 29.04.2015 a

fost pornită procedura de executare în privința debitorului Gîsca P. în vederea

executării hotărârii Judecătoriei r-nul Ștefan Vodă din 11.03.2015 cu privire la

încasarea de la Gîsca P. în beneficiul SRL „Easy Credit” a sumei de 5941 lei.

Inculpatul a fost atras la răspundere contravențională în baza art. 318 alin. (1) Cod

contravențional. Totodată, nu cunoaște dacă Gîscă P. a primit această hotărârea

judecătorească”.

Art. 320 alin. (1) Cod penal presupune neexecutarea intenționată a hotărârii

instanței de judecată, comisă după aplicarea sancțiunii contravenționale.

Sancțiunea contravențională se aplică în cazul în care debitorul se eschivează de

la executarea hotărârii judecătorești devenită executorie. Cea de-a doua sancționare -

cu pedeapsa penală - se întemeiază pe refuzul său repetat, dar totuși distinct, de a se

conforma legii, fiind stabilit că inculpatul nu a cunoscut despre existența hotărârii

Judecătoriei Chișinău din 27.04.2018, prin care a fost recunoscut vinovat de comiterea

contravenției prevăzute de art. 318 alin. (1) Cod contravențional și sancționat cu

amendă în mărime de 300 unități contravenționale, ulterior sancționării pe cale

contravențională urmând ca executorul judecătoresc să parcurgă aceleași etape ca și de

până la sancționarea pe cale contravențională, adică să fie adus la cunoștință și să-i dea

un termen de executare benevolă și apoi să aplice înștiințeze organele competente

pentru neexecutarea intenționată sau eschivarea de la executare a hotărârii instanței de

judecată, dacă aceasta a fost comisă după aplicarea sancțiunii contravenționale.

Deci, când persoana nu cunoaște despre aplicarea sancțiunii contravenționale în

privința sa, acesta nu poate fi supus răspunderii penale conform art. 320 alin. (1) Cod

penal, deoarece lipsește intenția de a comite această infracțiune, și anume, lipsește

latura subiectivă a infracțiunii.

Mai mult, la materialele dosarului nu sunt prezente careva înscrisuri sau

confirmări că inculpatul a luat cunoștință cu aceasta hotărâre.

O condiție obligatorie pentru a fi prezentă infracțiunea de neexecutare a hotărârii

judecătorești este latura subiectivă a infracțiunii prevăzute în art. 320 Cod penal, care

se caracterizează prin vinovăție sub formă de intenție directă. Făptuitorul este conștient

de caracterul ilegal al acțiunilor sale de a se eschiva de la executarea unei hotărâri

judecătorești, însă, inculpatul nu a cunoscut despre sancționarea sa în baza art. 318 alin.

(1) Cod contravențional prin hotărârea Judecătoriei Chișinău din 27.04.2018, fapt ce a

condiționat neexecutarea acestei hotărâri.

5

Totodată, în cazul dat, nu poate fi vorba de comiterea infracțiunii prevăzute de

art. 320 alin. (1) Cod penal de către inculpat, or, în rechizitoriu n-au fost descrise

acțiunile inculpatului privind neexecutarea intenționată a hotărârii instanței de judecată

după finalizarea procesului contravențional și sancționarea definitivă a acestuia în baza

art. 318 Cod contravențional, iar acuzarea nu a indicat ce acțiuni a întreprins inculpatul

sau a refuzat să întreprindă pentru a putea efectiv să-i incrimineze învinuirea în baza

art.320 alin. (1) Cod penal, în cadrul instanțelor de fond și de apel s-a constatat că el

nici nu cunoaște că i-a fost aplicată vreo sancțiune contravențională.

După sancționarea contravențională, executorul judecătoresc la care se află spre

executate actul judecătoresc, întreprinde măsurile necesare în vederea executării

acestuia, acordându-i contravenientului un termen determinat în interiorul căruia

ultimul urmează să execute titlul executoriu și, doar după expirarea acestui nou termen,

persoana să poată fi din nou trasă la răspundere pentru neexecutarea intenționată a

hotărârii judecătorești pe care era obligat să o execute, la caz, nefiind probată

inacțiunea inculpatului de neexecutare a hotărârii instanței de judecată, începând cu

data emiterii hotărârii judecătorești 27.04.2018 până la 15.06.2018 - data sesizării

organelor de drept pentru a fi atras la răspundere penală Gîscă P. pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 320 alin. (1) Cod penal.

Conform prevederilor pct. 86 și 87 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 13

din 11.06.2013 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale art. 320

Cod penal din 18.04.2002, în redacția Legii nr.173 din 09.07.2010, după aplicarea

primei sancțiuni contravenționale, autoritățile urmează să consemneze un nou termen

pentru executarea obligației, astfel încât, la expirarea acestui nou termen, persoana să

poată fi din nou trasă la răspundere.

Analizând prevederile art. 318 Cod contravențional și art. 320 Cod penal, Curtea

acceptă că ambele sancțiuni pot surveni pentru neexecutarea aceleiași hotărâri

judecătorești. Totodată, Curtea Europeană a specificat că art. 4 din Protocolul nr. 7 la

Convenția Europeană interzice sancționarea repetată a aceleiași persoane pentru același

comportament și nu exclude sancționarea succesivă, întemeiată pe comportamente

manifestate la diverse reprize, chiar dacă acestea prezintă în substanță un caracter

similar sau identic (decizia Smolickis contra Letoniei și decizia Raninen contra Finlandei, din 7

martie 1996).

Astfel, sancționarea repetată pentru neexecutarea unei obligații legale nu este

incompatibilă cu principiul non bis in idem, dacă se face distincție între cele două

perioade de referință, prin specificarea clară a limitelor temporale respective. Din

aceste considerente, după aplicarea primei sancțiuni, autoritățile urmează să

consemneze un nou termen pentru executarea obligației, astfel încât, la expirarea

acestui nou termen, persoana să poată fi din nou trasă la răspundere.

Prin urmare, inculpatul nu poate răspundere pentru omisiunile executorului, care

nu a întreprins măsuri necesare și legale posibile pentru executarea hotărârii

judecătorești privind încasarea sumei, deoarece potrivit art. 2 Cod de executare,

executorul judecătoresc este obligat să asigure executarea silită a documentelor

executorii.

Deci, nu au fost prezentate probe pertinente, concludente, utile și veridice care

ar fi dovedit vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, aceasta fiind

bazată în exclusivitate pe presupuneri care nu pot sta la baza emiterii unei sentințe de

6

condamnare, iar toate dubiile neînlăturate în condițiile legii urmează a fi interpretate în

favoarea inculpatului.

Mai mult, acuzarea nu a întreprins măsuri și nu a prezentat probe suplimentar

celor existente, fiind omise orice posibilități legale de a dovedi vinovăția inculpatului.

declarat recurs ordinar, în care solicită casarea deciziei menționate și dispunerea

rejudecării cauzei de către instanța de apel.

Recurenta a indicat că probele administrate în cadrul urmăririi penale și cercetate

în instanțele de fond și de apel denotă că inculpatul intenționat nu a executat hotărârea

instanței de aplicare a sancțiunii contravenționale.

Astfel, inculpatul a fost sancționat contravențional, în baza art. 318 Cod

contravențional prin hotărârea Judecătoriei Chișinău din 27.04.2018, iar urmărirea

penală a fost pornită peste 2 luni, la 06.07.2018, interval de timp în care executorul

judecătoresc Stoian G. a întreprins toate măsurile posibile în vederea informării și

aducerii la cunoștință debitorului Gîsca P. faptul că a fost sancționat contravențional și

are obligația să execute titlul executoriu nr. 2-77/2015 din 11.03.2015. î

Totodată, a fost stabilit că a cunoscut despre hotărârile instanței de judecată ce

urma sa le execute - titlul executoriu nr. 2-77/2015 și hotărârea Judecătoriei Chișinău

nr. 4C-1117/2017, fiind prezentate suficiente probe ce confirmă că el a fost înștiințat

legal despre necesitatea prezentării, atât la biroul executorul judecătoresc, cât și în

instanța de judecată, prin intermediul citațiilor expediate la adresa de domiciliu, pe care

acesta le-a ignorat și intenționat a continuat să se eschiveze de la executarea hotărârii

instanței de judecată, cunoscând că în privința lui se află pe rol o cauza

contravențională, în legătură cu neexecutarea titlului executoriu nr. 2-77/2015.

Or, cum se explică faptul că la somațiile executorului judecătoresc Stoian G.,

începând cu perioada anului 2015, debitorul Gîsca P. nu a întreprins nicio măsură

pozitivă în vederea satisfacerii creanței formulate de ÎCS „Easy Credit” SRL. Mai mult,

deși suma dispusă spre încasare în beneficiul creditorului, nu este una semnificativă

(5491 lei), timp de 6 luni inculpatul, manifestând recalcitranță și indolență, a refuzat

tacit executarea documentului executoriu, acțiuni care denotă eschivarea lui de la

executarea hotărârii judecătorești.

La fel, din materialele cauzei nu rezultă că inculpatul ar avea la întreținere careva

persoane sau este o persoană cu dizabilități și efectiv executarea unor obligațiuni

financiare ar fi o povară pentru el, iar acțiunile acestuia, care timp de 6 ani, prin diferite

metode, s-a eschivat de la executarea documentului nr. 2-77/2015, nu pot fi justificate

prin prisma necunoașterii despre existența emiterii și punerii în executare a titlului

executoriu.

Pe lângă aceasta, instanțele de fond și de apel nu au apreciat faptul că inculpatul,

de la inițierea procedurii de executare, periodic se afla la muncă peste hotare, iar toate

discuțiile purtate cu executorul judecătoresc referitor la termenii și modalitatea

executării titlului executoriu aveau loc inclusiv prin intermediul rețelelor de

socializare.

La fel, după aplicarea sancțiunii contravenționale, inculpatului fiindu-i aduse la

cunoștință termenii noi privind îndeplinirea actului judecătoresc, acesta repetat s-a

eschivat de la executarea obligației, renunțând expres chiar și la prezentarea în

ședințele de judecată, hotărârile adoptate fiind pronunțate în contumacie.

7

Instanța de apel nu a pătruns în esența problemei de fapt și de drept, nu a analizat

în deplină măsură componența elementelor constitutive ale infracțiunii, fiind prezentă

discrepanța dintre cele reținute de instanțele de judecată și conținutul real al probelor

și faptelor.

În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de

procedură penală – hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

soluția.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal concluzionează

că acesta urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, hotărârile instanței de

apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de

fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care

se întemeiază soluția.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute

prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor

de drept formal și material.

În sensul vizat și în raport cu circumstanțele invocate în recursul ordinar, în care

lipsește cu desăvârșirea critica asupra circumstanțelor concrete de fapt și de drept

invocate de instanțele de fond și de apel în descriptivul hotărârilor contestate, în special

că: „...este constatat că inculpatul nu a fost prezent la ședințele de judecată, fapt ce reiese din

conținutul hotărârii Judecătoriei Chișinău, din 27.04.2018, iar la materialele dosarului lipsesc

înscrisuri sau confirmări că el a luat cunoștință cu aceasta. În asemenea condiții, aplicând principiul

in dubio pro reo, inculpatul nu a cunoscut despre sancționarea în baza art. 318 alin. (1) Cod

contravențional prin hotărârea Judecătoriei Chișinău din 27.04.2018. Pe lângă aceasta, rechizitoriul

nu conține informațiile obligatorii, stipulate în prevederile legale ce se referă la actele procesuale

de punere sub învinuire, nefiind indicat care sunt acțiunile inculpatului, perioada săvârșirii acestora

după sancționarea contravențională în baza art. 318 Cod contravențional. Deci, învinuirea imputată

inculpatului în rechizitoriu constituie faptele privind neexecutarea hotărârii judecătorești în baza

cărora acesta anterior a fost sancționat contravențional. Or, fapta infracțiunii indicată în

rechizitoriu nu cuprinde o perioadă concretă, diferită de împrejurările constatate în procesul

contravențional, asupra cărora Judecătoria Chișinău s-a expus prin hotărârea din 27.04.2018, la

moment în vigoare, conform căreia Gîsca P. a fost sancționat în baza art. 318 Cod contravențional

la amendă în mărime de 300 unități convenționale. Mai mult, în actul de învinuire n-au fost descrise

acțiunile inculpatului privind neexecutarea intenționată a hotărârii instanței de judecată după

finalizarea procesului contravențional și sancționarea definitivă a inculpatului în baza art. 318 Cod

contravențional, iar acuzarea nu a indicat ce acțiuni a întreprins inculpatul sau a refuzat să

întreprindă pentru a putea efectiv să-i incrimineze învinuirea în baza art. 320 alin. (1) Cod penal.

Totodată, potrivit pct. 86 și 87 din Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 11.06.2013 privind

excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale art. 320 Cod penal din 18.04.2002, în redacția

Legii nr.173 din 09.07.2010, după aplicarea primei sancțiuni contravenționale, autoritățile urmează

să consemneze un nou termen pentru executarea obligației, astfel încât, la expirarea acestui nou

termen, persoana să poată fi din nou trasă la răspundere...” (pct. 2., 4., 5. din decizie), se reține că

împrejurările menționate în partea descriptivă a hotărârilor atacate, inclusiv cele

reproduse în pct. 2., 4. din prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele de

fond și de apel, just au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind

infracțiunea incriminată inculpatului în strictă conformitate cu prevederile normelor de

procedură penală și a prescripțiilor de drept material, probelele administrate fiind

corect apreciate în temeiul prescripțiilor din art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală,

8

din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității, veridicității și al coroborării

lor, indicând argumentat și detaliat motivele pentru care au respins probele acuzării,

întemeiat dispunând achitarea acestuia de sub învinuirea comiterii infracțiunii

prevăzute la art. 320 alin. (1) Cod penal, pe motiv că fapta lui nu întrunește elementele

infracțiunii.

Ori, soluția instanțelor de fond și de apel, coroborează și cu următoarele

împrejurări:

a) conform art. 8 alin. (3), 66 alin. (2) pct. (1), 281 alin. (2), 296 alin. (2) Cod

de procedură penală, concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii

nu pot fi întemeiate pe presupuneri, actul de învinuire trebuie să cuprindă formularea

învinuirii cu indicarea datei, locului, mijloacelor și modului de săvârșire a infracțiunii

și consecințele ei, caracterului vinei, motivelor și semnelor calificative pentru

încadrarea juridică a faptei. Inculpatul are dreptul să știe pentru ce faptă este învinuit.

Astfel, potrivit rechizitoriului, fapta criminală imputată inculpatului este doar ca:

„..eschivându-se și în continuare de la executarea hotărârii instanței de judecată sus

menționate...”, acțiunile lui fiind calificate în baza art. 320 alin. (1) Cod penal, ca

neexecutarea intenționată a hotărârii instanței de judecată, comisă după aplicarea

sancțiunii contravenționale.

Totodată, învinuirea formulată inculpatului nu conține indicarea datei, locului,

mijloacelor și modului de săvârșire a infracțiunii, consecințele ei, caracterului vinei,

motivelor și semnelor calificative clare pentru încadrarea juridică a faptei.

Mai mult, este evidentă neincriminarea inculpatului în fapta descrisă a

elementului calificativ - neexecutarea intenționată a hotărârii instanței de judecată,

dar indicat în încadrarea juridică a faptei, iar elementul calificativ - „..eschivarea de la

executare a hotărârii instanței de judecată, invocat în fapta infracțională, nu este

imputat ultimului prin în încadrarea juridică a faptei, aceste calificative fiind distincte

și separate în dispozitivul art. 320 Cod penal prin sintagma sau;

b) învinuirea și poziția acuzatorului nu este coroborată sub nicio formă cu

prescripțiile din art. art. 86 alin. (1) lit. b), alin. (2) – (6), art. 17 alin. (3) Cod de

executare, că: „documentul executoriu care nu a fost executat ori care a fost executat parțial se

restituie creditorului în cazul în care debitorul nu are bunuri ori venituri sau bunurile lui nu sunt

suficiente pentru satisfacerea creanțelor. În asemenea caz executorul judecătoresc întocmește un

proces-verbal. Restituirea documentului executoriu către creditor nu împiedică prezentarea lui

repetată spre executare, în condițiile prezentului cod. În acest caz, noul termen de prezentare a

documentului executoriu spre executare se calculează conform art.17 alin.(3) din prezentul cod.

Documentul executoriu se restituie în baza încheierii motivate a executorului judecătoresc.

Încheierea poate fi contestată în instanță de judecată. Încheierea privind restituirea documentului

executoriu servește drept temei pentru depunerea dosarului de executare în arhivă. În caz de

restituire a documentului executoriu care nu a fost executat sau a fost executat parțial, noul termen

pentru prezentarea documentului executoriu spre executare se calculează din ziua în care

documentul a fost restituit creditorului”.

Prin urmare, învinuirea înaintată inculpatului este una incompletă, neclară și

divergentă, adică este una dubioasă. O asemenea învinuire a afectat dreptul inculpatului

de a ști pentru ce faptă este învinuit, adică dreptul la apărare (art. 6 CEDO).

Potrivit art. 8 alin. (3), 24 alin. (2), 325 alin. (1), 389 alin. (2) Cod de procedură

penală, judecarea cauzei se efectuează numai în limitele învinuirii formulate în

rechizitoriu. Concluziile despre vinovăția persoanei de săvârșirea infracțiunii și

sentința de condamnare nu pot fi întemeiate pe presupuneri, iar toate dubiile în

9

probarea învinuirii se interpretează doar în favoarea inculpatului. Instanța

judecătorească nu este organ de urmărire penală, nu se manifestă în favoarea acuzării

sau a apărării și nu exprimă alte interese decât interesele legii.

Astfel, instanța de judecată nu este în drept să completeze din oficiu învinuirea

cu circumstanțe în fapt care ar justifica-o și care ar agrava situația inculpatului și să-și

întemeieze soluțiile pe presupuneri și dubii.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat decizia

luată, arătând în mod concret la împrejurările, care confirmă sau infirmă o acuzație

penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs eventual, o

curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua motivele jurisdicției

de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c. Finlandei). Art. 6 din

CEDO impune în sarcina instanței, obligația de a efectua o examinare efectivă

a motivelor, argumentelor și probelor propuse de părți, cu excepția cazului în care se

apreciază relevanța acestora, iar obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de

art. 6 § 1 din CEDO, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat

la fiecare argument (hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de

Jos).

Pe lângă aceasta, conform argumentelor invocate și reproduse în pct. 5. din

prezenta decizie, recursul menționat este întemeiat doar pe critica modului în care

instanțele de fond și de apel au apreciat probele și circumstanțele cauzei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 101 alin. (2) și (3), 414 alin. (1) și (2) a

Codului de procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria

sa convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în baza

oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere probelor

din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar aprecierea sau

reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei în alt sens decât cel pe care îl propune

acuzarea, este o competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie

un temei de drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală

și, astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar, la fel, este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recurs au constituit deja obiect de examinare în

instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate în acest sens (pct. 2. –

puse la baza sentinței, conform jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru

reexaminarea cauzei (hotărârea din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de apel

nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurent, că hotărârile

contestată conțin motive clare și legale pe care se întemeiază soluția, și că recursul de

pe rol este unul vădit neîntemeiat.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta este

vădit neîntemeiat.

10

Astfel, odată ce este vădit neîntemeiat, recursul de pe rol urmează a fi declarat

inadmisibil.

procedură penală, Colegiul Penal,

d e c i d e:

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de procurorul în Procuratura de

circumscripție Chișinău, Djulieta Devder, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din

27 decembrie 2019 și deciziei Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău din 08 iunie

2021, în privința inculpatului Gîscă Pavel XXXX, pe motiv că este vădit neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă, fiind pronunțată integral la 15 octombrie 2021.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Ion Guzun

Victor Boico

11