1ra-758/2019 — art. 187 alin. 2 lit. b,f CP

1ra-758/2019 — art. 187 alin. 2 lit. b,f CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul 1ra-758/2019

C U R T E A S U P R E M Ă D E J U S T I Ț I E

D E C I Z I E

03 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție în următoarea componență:

Președinte: Iurie Diaconu

Judecători: Liliana Catan

Ion Guzun

a examinat admisibilitatea în principiu a recursului ordinar declarat de către

avocatul Cojocari Constantin în numele inculpatului, prin care se solicită casarea

deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie 2018, în cauza

penală în privința lui

Slusari Alexandru Xxxxx, născut la xx.xx.xxxx,

originar și domiciliat Xxxxx.

Termenul de examinare a cauzei:

Prima instanță: 31.12.2008 - 25.02.2010;

Instanța de apel: 27.02.2017 - 24.10.2017;

11.07.2018 - 30.10.2018;

Instanța de recurs: 07.02.2018 - 05.06.2018;

01.03.2019 - 03.04.2019.

C O N S T A T Ă:

Alexandru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), f)

Cod penal, la 7 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip închis.

În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pentru concurs de infracțiuni prin cumul parțial

al pedepselor aplicate i-a fost stabilită pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe

termen de 8 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip închis.

orei 18.00, Slusari Alexandru, împreună și prin înțelegere prealabilă cu o persoană

necunoscută, aflându-se pe str. Sprîncenoaia, mun. Chișinău, cu scopul sustragerii

bunurilor altei persoane, intenționat, l-au atacat pe Morari Vitalie, i-au aplicat multiple

lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului și i-au sustras în mod

deschis o scurtă de iarnă de culoare surie cu inscripția „Puma”, telefonul mobil de

marca/model „Nokia 6300” și bani în sumă de 200 lei, cauzând părții vătămate o

pagubă materială considerabilă în sumă de 5 050 lei.

inculpatului, care a solicitat casarea acesteia și pronunțarea unei hotărâri de achitare,

1

invocând că, probele administrate în cauză nu au fost verificate sub toate aspectele,

complet și obiectiv, iar declarațiile părții vătămate și ale martorilor sunt contradictorii

și nu demonstrează că, inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea incriminată.

a fost admis din alte motive, inclusiv din oficiu, apelul declarat, casată sentința și

pronunțată o nouă hotărâre, potrivit modului stabilit de prima instanță prin care Slusari

Alexandru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), f)

Cod penal, la 5 ani închisoare, fără amendă.

În temeiul art. 85 Cod penal prin cumul de sentințe, prin adăugarea parțială la

pedeapsa numită, partea neexecutată a pedepsei stabilită prin sentința Judecătoriei

Centru, mun. Chișinău din 15.02.2008, i s-a stabilit pedeapsa definitivă de 8 ani

închisoare, fără amendă, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

În rest sentința fost menținută fără modificări.

4.1. Instanța de apel a considerat că, instanța de fond a constatat în mod eronat

încadrarea acțiunilor inculpatului în baza art. 188 alin. (2) lit. b), f) Cod penal.

De asemenea, Colegiul a considerat că, prima instanță nu a aplicat corect

prevederile art. 101 alin. (1) Cod de procedură penală și a dat o apreciere improprie

probelor din punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității și veridicității lor.

Ținând cont de prevederile art. 27, 99-101 Cod de procedură penală, cercetând

sub toate aspectele probele administrate, verificându-le minuțios, instanța de apel, le-a

dat o apreciere proprie, prin prisma pertinenței, concludentei, utilității și veridicității

lor, care în ansamblu confirmă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, adică, jaful săvârșit de două

persoane cu cauzarea de daune în proporții considerabile.

Prin justificarea probelor cercetate, instanța de apel a considerat dovedită cu

certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute anume de art. 187

alin. 2 lit. b), f) Cod penal.

Necătând la faptul că, inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția, instanța de apel a

constatat că, culpabilitatea acestuia în comiterea infracțiunii de jaf este dovedită prin

următoarele probe administrate, cercetate de către instanța de fond, cercetate

suplimentar și verificate în ședința instanței de apel și anume: declarațiile părții

vătămate Morari V.; martorilor Perciuleac Al., Crețu S., Moscovici Vl., Ceban V.,

Grafchin Al., Luțîc R.; procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după fotografie din

02.12.2008 și foto-tabelul și procesul-verbal de recunoaștere a persoanei după

fotografie din 08.12.2008 (f.d. 29-30); procesul-verbal de ridicare a obiectului din

03.12.2008 (f.d. 35); procesul-verbal de examinare a obiectului din 03.12.2008 și foto-

tabelul; procesul-verbal de ridicare a obiectului d in 04.12.2008 (f.d. 41-42); procesul-

verbal de examinare al obiectului din 05.12.2008 și foto-tabelul (f.d. 42-43); procesul

- verbal de cercetare la fața locului din 11.12.2008 (f.d. 66-71); procesul-verbal de

confruntare dintre inculpat și martorul Luțîc R. din 15.12.2008 (f.d. 72-73); procesul-

verbal de confruntare dintre inculpat și martorul Grafchin Al. din 15.12.2008 (f.d. 74-

2

75); procesul-verbal de confruntare dintre inculpat și martorul Ceban V. din 15.12.2008

(f.d. 76-77); procesul-verbal de confruntare dintre inculpat și partea vătămată din

16.12.2008 (f.d. 78-79).

Astfel, instanța de apel, audiind participanții la proces, verificând prin prisma

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală probele administrate la etapa de urmărire

penală și cercetate în ședința de judecată în prima instanță și în instanța de apel, a

constatat că, în acțiunile inculpatului sunt întrunite elementele infracțiunii prevăzute

de art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, după indicii calificativi - jaful săvârșit de două

persoane cu cauzarea de daune în proporții considerabile, or în speță nu a fost

demonstrată violența periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei. Mai mult

acțiunile inculpatului nu au prezentat un pericol real pentru viață și sănătate. La

materialele cauzei nu se conțin probe care ar demonstra gradul vătămărilor corporale

stabilite la partea vătămată pentru justa calificare a acțiunilor inculpatului, deoarece ele

nici nu au existat. Partea vătămată nu a fost suspus unui examen medical pentru

stabilirea vătămărilor corporale, or ultimul a invocat că a fost lovit din spate și a căzut

cu fața în jos.

Mai mult, ultimul a menționat că, i s-a părut că, unul din inculpați era cu un cuțit

în mână, ceea ce nu a fost demonstrat pe parcursul cercetării judecătorești.

La fel nu a fost probat nici atacul săvârșit de inculpat, adică acțiunea agresivă a

făptuitorului, surprinzătoare pentru victimă, care este însoțită de violența periculoasă

pentru viața sau sănătatea persoanei agresate. Nu s-a probat confruntarea personală a

lui Slusari Alexandru cu Morari Vitalie.

Instanța de apel a conchis că, declarațiile inculpatului privind nevinovăția sa în

comiterea faptei penale se combate prin probele pertinente, concludente, utile și

veridice cercetate în ședința de judecată și anume prin declarațiile părții vătămate, a

martorului Luțîc R. și probele scrise cercetate în ședința de judecată. Aceste probe

coroborează între ele și demonstrează incontestabil vinovăția inculpatului în comiterea

infracțiunii de jaf.

Instanța de apel la individualizarea, stabilirea categoriei și termenului pedepsei

inculpatului a ținut cont de prevederile art. 6, 7, 16, 61, 75-78, 79 Cod penal, de

gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte din categoria infracțiunilor grave,

conform prevederilor art. 16 Cod penal, de motivul comiterii acesteia - scopul de

cupiditate, de personalitatea inculpatului care anterior a fost judecat.

Instanța de apel a reținut ca un criteriu important și determinant la individualizarea

pedepsei în privința inculpatului și faptul că, acesta prin sentința Judecătoriei Centru,

mun. Chișinău din 15.02.2008, a fost supus răspunderii și pedepsei penale în temeiul

art. 217 alin. 3 lit. c), f) și art. 322 alin. (l) cu aplicarea art. 84 la o pedeapsă de 5 ani

închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe termen de 2 ani. Personalitatea

inculpatului a manifestat o totală neglijență față de ordinea de drept prestabilită, și față

de obligațiunile sale în procesul executării pedepsei cu suspendarea și la un termen

3

foarte scurt de doar 8 luni de la pronunțarea sentinței anterioare a comis la 16.11.2008

o nouă infracțiune gravă.

avocatul acestuia, Cojocari Constantin, care, invocând temei de drept prevederile art.

427 alin. (1) pct. 6), 10), 11), 13) Cod de procedură penală, au solicitat casarea acesteia

și dispunerea rejudecării cauzei de către aceiași instanță, pe motiv că eroarea judiciară

nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

În motivarea recursului s-au invocat argumente similare celor indicate anterior în

apel, suplimentar menționându-se următoarele:

- instanța de apel, nu a inclus în termenul executării pedepsii perioada arestării

provizorie în vederea extrădării aplicate inculpatului de către autoritățile Regatului

Spaniol în baza Convenției Europene de Extrădare, semnate la Paris 13.12.1957 și

ordinului internațional de detenție emis conform sentinței Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău, în dosarul penal nr. 1-52/2010, pentru infracțiunea dată, până la extrădarea

lui autorităților din RM;

- prin Legea nr. 163 din 20.07.2017 „pentru modificarea și completarea unor acte

legislative” au fost introduse modificări la art. 70 Cod penal care sunt mai favorabile

inculpatului;

- instanța de apel prin cumul de sentințe a adăugat parțial la pedeapsa stabilită

partea neexecutată a pedepsei stabilită prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru din 15.02.2008, care potrivit Legii nr. 188 din 10.07.2008 „privind amnistia în

legătură cu declararea anului 2008 An al Tineretului”, inculpatul urma a fi absolvit de

executarea pedepsei;

- potrivit imperativelor art. 417 alin. (2) Cod de procedură penală în cazul când

inculpatul se află în stare de arest, în decizie se indică timpul care se include în termenul

pedepsei;

- sentința în dosarul menționat (nr. 1-52/2010), a fost pronunțată public la data de

25.02.2010. Cauza penală a fost examinată în lipsa inculpatului, ultimul fiind anunțat

în căutare, ulterior reținut și extrădat;

- potrivit materialelor cauzei, inculpatul a fost reținut la 21.07.2011 în Santander,

Regatul Spaniol în baza ordinului internațional de detenție. La 29.08.2011, inculpatul

a fost eliberat din detenție pe motiv că autoritățile din RM nu au expediat în original

sau copie autentificată documentația necesară pentru perfectarea cererii de extrădate.

Ulterior, la 19.07.2016, inculpatul fiind localizat pe teritoriul Regatului Spaniol a fost

plasat în penitenciar, iar la 01.02.2017 a fost extrădat în RM. Prin urmare, în termenul

executării pedepsii stabilite prin decizia instanței de apel urma să fie incluse perioada

arestării provizorie din: 21.07.2011 până la 29.08.2011 și 19.07.2016 până la

01.02.2017;

- la stabilirea categoriei și mărimii pedepsei inculpatului, incorect s-a apreciat

gradul de influență al circumstanțelor atenuante și agravante asupra pedepsei penale,

atât în baza criteriului cantitativ, cât și a criteriului calitativ;

4

- instanța de apel incorect a reținut ca un criteriu important și determinant la

individualizarea pedepsei în privința inculpatului faptul că, acesta prin sentința

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 15.02.2008, a fost supus răspunderii și pedepsei

penale în temeiul art. 217 alin. (3) lit. c), f) și art. 322 alin. (1) Cod penal, or, acuzatorul

de stat în ordonanța de punere sub învinuire din 05.12.2008, indică că antecedentele

penale sunt stinse, iar în rechizitoriu, la fel menționează că antecedentele penale în

privința inculpatului sunt stinse;

- prin art. 6 din Legea nr. 163 din 20.07.2017 „pentru modificarea și completarea

unor acte legislative” a fost modificat art. 70 din Codul penal, care a fost completat cu

alin. (31) având următorul cuprins: „ (31) La aplicarea pedepsei persoanelor care au

atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care au săvârșit infracțiune

la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce cu o treime. În cazul

în care instanța, ținând cont de personalitatea infractorului, ajunge la concluzia că

doar prin aplicarea pedepsei în limitele generale se va atinge scopul pedepsei penale,

aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele prevăzute de legea penală pentru

infracțiunea săvârșită. Necesitatea aplicării pedepsei în limitele generale urmează a fi

argumentată de către instanța de judecată.”;

- raportând prevederile menționate la situația de fapt, ținând cont că la data

comiterii infracțiunii (16.11.2008), sancțiunea art. 187 alin. (2) Cod penal prevedea o

pedeapsă cu închisoare „de la 3 la 6 ani”, ulterior modificată prin Legea nr. 119 din

23.05.2013 „pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova nr.985-XV din

18 aprilie 2002” fiind înlocuită cu textul „de la 5 la 7 ani”, deci, maximul pedepsei de

6 ani urmează a fi redus cu o treime, or, la data comiterii infracțiunii inculpatul nu

împlinise vârsta de 21 ani.

s-a admis recursul ordinar declarat, s-a casat total decizia Colegiului penal al Curții de

Apel Chișinău din 24 octombrie 2017 și s-a dispus rejudecarea cauzei de către aceeași

instanță, în alt complet de judecată.

6.1. Verificând legalitatea hotărârilor atacate sub aspectele invocate în recursul

ordinar, Colegiul penal a reținut că temeiurile invocate sunt incidente speței,

menționând în acest context următoarele.

1) Prin sentință Slusari Alexandru a fost recunoscut vinovat și condamnat în baza

art. 188 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, la 7 închisoare, cu executare în penitenciar de tip

închis și în baza art. 85 alin. (1) Cod penal pentru concurs de infracțiuni prin cumul

parțial al pedepselor aplicate i-a fost stabilită pedeapsa definitivă sub formă de

închisoare pe termen de 8 ani și 6 luni.

Ulterior, prin decizia instanței de apel, sentința menționat a fost casată, Slusari

Alexandru fiind recunoscut vinovat și condamnat în baza art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod

penal, la 5 ani închisoare, fără amendă, în temeiul art. 85 Cod penal prin cumul de

sentințe, prin adăugarea parțială la pedeapsa numită, partea neexecutată a pedepsei

5

stabilită prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 15.02.2008, fiindu-i

stabilită pedeapsa definitivă de 8 ani închisoare, fără amendă.

Astfel s-a conchis că, instanța de apel incorect a reținut ca un criteriu important și

determinant la individualizarea pedepsei în privința inculpatului, faptul că anterior a

fost tras la răspundere penală prin sentința judecătoriei Chișinău, mun. Centru, din

15.02.2008, în baza art. 217 alin. (3) lit. c), f); 322 alin. (1) Cod penal, cu aplicarea art.

84 Cod penal, la 5 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de

2 ani probațiune. Or, conform prevederilor Legii nr. 188 din 10.07.2008 privind

amnistia în legătură cu declararea anului 2008 An al Tineretului, inculpatul urma a fi

absolvit de executarea pedepsei.

În acest sens, inculpatul a susținut că, potrivit Legii menționate a fost absolvit de

executarea pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din

15.02.2008, afirmații care s-au confirmat parțial prin ordonanța procurorului privind

punerea sub învinuire din 05.12.2008 și rechizitoriul cauzei, unde se menționează că

antecedentele penale sunt stinse, iar potrivit proceselor-verbale ale ședințelor de

judecată din prima și a doua instanță, acuzatorul de stat nu a solicitat aplicarea în

privința inculpatului a prevederilor art. 85 Cod penal.

2) Colegiu a reținut că, la pedeapsa stabilită prin sentința Judecătoriei Centru,

mun. Chișinău din 25.02.2010, inculpatului, în temeiul art. 85 alin. (1) Cod penal, i-a

fost adăugat 1 an și 6 luni, partea acuzării nu a obiectat la această cumulare, însă

instanța de apel (examinând apelul declarat de partea apărării), stabilindu-i inculpatului

pedeapsa pe art. 187 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, sub formă de închisoare pe termen

de 5 ani, în temeiul art. 85 Cod penal, i-a adăugat 3 ani închisoare, fapt ce în opinia

instanței de recurs a afectat dreptul inculpatului la apărare, or mărirea cuantumului

aceleiași pedepse constituie o agravare a situației inculpatului în propriul apel.

3) Colegiul a mai conchis că, instanța de apel urma să includă, în termenul

executării pedepsei perioada arestării provizorie în vederea extrădării inculpatului de

către autoritățile Regatului Spaniol, în baza ordinului internațional de detenție emis

conform sentinței Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 25.02.2010.

4) Instanța de apel nu a ținut cont de modificările efectuate la art. 70 Cod penal,

care a fost completat cu alin. (31) având următorul cuprins: La aplicarea pedepsei

persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani, care

au săvârșit infracțiune la vârsta de la 18 până la 21 de ani, maximul pedepsei se reduce

cu o treime. În cazul în care instanța, ținând cont de personalitatea infractorului,

ajunge la concluzia că doar prin aplicarea pedepsei în limitele generale se va atinge

scopul pedepsei penale, aceasta poate dispune o pedeapsă în limitele prevăzute de

legea penală pentru infracțiunea săvârșită. Necesitatea aplicării pedepsei în limitele

generale urmează a fi argumentată de către instanța de judecată.

Raportând prevederile menționate la situația de fapt, ținând cont că la data

comiterii infracțiunii (16.11.2008), sancțiunea art. 187 alin. (2) Cod penal prevedea o

pedeapsă cu închisoare „de la 3 la 6 ani”, ulterior modificată prin Legea nr. 119 din

6

23.05.2013 pentru modificarea Codului penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18

aprilie 2002, fiind înlocuită cu textul „de la 5 la 7 ani”, deci maximul pedepsei ”de 6

ani”, urma a fi redus cu o treime, deoarece la data comiterii infracțiunii inculpatul nu

împlinise vârsta de 21 ani.

5) Colegiul a reținut că în cadrul examinării cauzei în instanța de apel, potrivit

procesului-verbal al ședinței de judecată, avocatul Covali S. a solicitat să fie chemat

pentru audieri martorul acuzării, Luțîc R., care nu a fost audiat în cadrul examinării

cauzei în prima instanță, poziție susținută și de inculpat. Deliberând asupra solicitării

menționate, instanța de apel prin încheierea inclusă în conținutul procesului-verbal a

conchis că demersul avocatului urmează a fi respins. Declarațiile martorului Luțîc R.

constituie o probă decisivă a acuzării, însă acesta nu a fost interogat în instanțele de

fond, la baza hotărârilor fiind puse declarațiile lui relatate la faza urmăririi penale.

Astfel, instanța de apel în hotărârea pronunțată a reținut probe, fără a le verifica

în ședință, sub aspectul cercetării nemijlocite, prin audierea martorului acuzării în

ședința de judecată și consemnării declarațiilor acestuia în procesul-verbal, adică în

conformitate cu prevederile art. 414 alin.(1), (2) și (6) Cod de procedură penală.

Prin urmare, instanța de recurs a constatat că procedând în asemenea mod, instanța

de apel nu a acordat deplină eficiență prevederilor art. 414 și 417 Cod de procedură

penală, ceea ce echivalează cu erori judiciare ce s-au soldat cu o hotărâre nemotivată.

s-a admis apelul avocatului declarat în numele inculpatului, s-a casat integral sentința,

inclusiv din oficiu în baza art. 409 alin. (2) Cod de procedură penală, și s-a pronunțat

o nouă hotărâre potrivit modului stabilit pentru prima instanță, prin care:

A fost recunoscut culpabil Slusari Alexandru în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal, fiindu-i stabilită pedeapsa sub formă de

închisoare pe termen de 5 ani, fără amendă.

În temeiul art. 85 Cod penal, prin cumul de sentințe, prin adăugarea parțială la

pedeapsa numită, a părții neexecutate a pedepsei stabilite prin sentința Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru din 15 februarie 2008, i s-a stabilit lui Slusari Alexandru

pedeapsa definitivă de 6 (șase) ani 6 (șase) luni închisoare, fără amendă, cu executarea

în penitenciar de tip semiînchis.

S-a încasat de la Slusari Alexandru în beneficiul lui Morari Vitalie suma de 200

(două sute) lei moldovenești.

7.1. Instanța de apel, ținând cont de prevederile art. 436 Cod de procedură penală

și indicațiile din decizia Colegiului penal lărgit al Curții Supreme de Justiție din 05

iunie 2018, a reținut că instanța de fond la adoptarea sentinței contestate incorect a

stabilit circumstanțele de fapt și de drept, și eronat a ajuns la concluzia că Slusari

Alexandru urmează a fi recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

188 alin. (2) lit. b), f) Cod penal.

Analizând totalitatea de probe acumulate la cauza penală și apreciindu-le,

respectându-se prevederile art. 101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al

7

pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele în ansamblu - din

punct de vedere al coroborării lor, Colegiul a constatat că la 16.11.2008, în jurul orei

18.00, Slusari Alexandru, împreună și prin înțelegere prealabilă cu o persoană

neidentificată de organul de urmărire penală, aflându-se pe str. Sprâncenoasa, mun.

Chișinău, cu scopul sustragerii deschise a bunurilor altei persoane, aplicând violența

nepericuloasă pentru sănătate, intenționat, i-au aplicat lovituri lui Morari Vitalie, l-au

imobilizat la pământ și i-au sustras în mod deschis o scurtă de iarnă de culoare surie cu

inscripția „Puma”, la prețul de 1 800 lei, telefonul mobil de model „Nokia 6300”, la

prețul de 3 050 lei și bani în sumă de 200 lei, cauzând părții vătămate o pagubă

materială considerabilă în sumă de 5 050 lei.

În cadrul ședinței primei instanțe, având în vedere că în privința lui Slusari

Alexandru a fost intentat dosar de căutare, a fost dispusă examinarea cauzei în lipsa

acestuia. Fiind audiat în cadrul ședinței instanței de apel, inculpatul a declarat că vina

nu o recunoaște, indicând că a fost prin preajmă, dar nu a participat la comiterea

infracțiunii.

Cu toate că inculpatul nu și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunii

imputate, Colegiul a constatat că vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal se confirmă prin probele analizate și

apreciate de instanța de apel prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură penală,

care sunt pertinente, concludente, utile și veridice și coroborează între ele, inclusiv

declarațiile părții vătămate Morari Vitalie, martorilor Perciuleac Alexandru, Crețu

Serghei, Moscovici Vladimir, Ceban Veaceslav, documentele și procesele-verbale ale

acțiunilor procesuale.

Colegiul analizând obiectiv cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod procedură

penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și coroborării lor,

a constatat cu certitudine că, acțiunile lui Slusari Alexandru au fost incorect încadrate

juridic de către acuzatorul de stat în baza art. 188 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, iar

ulterior, prima instanță a constatat în mod eronat încadrarea acțiunilor inculpatului în

baza aceluiași articol, deoarece s-a considerat că Slusari Alexandru a comis

infracțiunea prevăzută de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal, după semnele

calificative: jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvârșit de

două persoane, cu aplicarea violenței nepericuloase pentru sănătate, cu cauzarea de

daune în proporții considerabile.

Instanța de apel, verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate a conchis că

solicitarea apelantului privind achitarea inculpatului pe motiv că fapta nu a fost

săvârșită de către acesta, este neîntemeiată, deoarece este dovedită pe deplin vinovăția

lui Slusari Alexandru în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e),

f) Cod penal, în acest sens la materialele cauzei fiind administrate suficiente probe

pertinente și concludente.

Poziția inculpatului și declarațiile acestuia de nerecunoaștere a vinovăției, au fost

apreciate critic de către instanța de apel, dat fiind faptul că vin în contradicție cu

8

materialele cauzei penale și probele acumulate, fiind date în scopul diminuării

răspunderii penale pentru cele comise.

Colegiul a menționat că pentru a se stabili gradul de violență nepericuloasă sau

periculoasă pentru viață sau sănătate cu care se amenință, trebuie analizate minuțios

toate circumstanțele celor săvârșite: caracteristicile obiectelor vulnerante cu care

amenința făptuitorul; locul și timpul săvârșirii infracțiunii; numărul făptuitorilor

raportat la numărul victimelor; forța fizică a făptuitorilor raportată la forța fizică a

victimelor etc. Totodată, este necesar a se lua în calcul nu atât percepția subiectivă a

victimei asupra celor comise, cât mai ales orientarea intenției făptuitorului.

Instanța a reținut că potrivit materialelor cauzei, nu a fost demonstrată violența

periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei. Mai mult, acțiunile inculpatului nu au

prezentat un pericol real pentru viață și sănătate, la materialele cauzei nefiind anexate

probe care ar demonstra gradul vătămărilor corporale stabilite la partea vătămată pentru

justa calificare a acțiunilor inculpatului Slusari Alexandr, or ele nici nu au existat.

Partea vătămată Morari Vitalie nu a fost suspus unui examen medical pentru stabilirea

vătămărilor corporale, ultimul invocând că a fost lovit din spate și a căzut cu fața în

jos. Mai mult, ultimul a menționat că, i s-a părut că, unul din inculpați era cu un cuțit

în mână, ceea ce nu a fost demonstrat pe parcursul cercetării judecătorești.

La fel, Colegiul a reținut că nu a fost probat nici atacul săvârșit de Slusari

Alexandru, adică acțiunea agresivă a făptuitorului, surprinzătoare pentru victimă, care

este însoțită de violența periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei agresate. Nu

s-a probat confruntarea personală a lui Slusari Alexandru cu Morari Vitalie. Morari

Vitalie nu a fost lipsit de libertatea de acțiune, faptul că, lui Morari Vitalie i s-a părut

că una din persoane avea un cuțit în mână și partea vătămată s-a speriat nu

demonstrează componența de infracțiune prevăzută la art. 188 alin. (2) lit. b), f) Cod

penal, or atât în cadrul urmăririi penale cât și pe parcursul examinării cauzei nu a fost

demonstrat faptul că, inculpatul a avut la sine careva obiect care să prezinte pericol

pentru victimă. Dacă din circumstanțele concrete ale cauzei rezultă că, făptuitorul care

urmărește scopul sustragerii, nu intenționează să-și realizeze amenințarea cu aplicarea

violenței periculoase pentru viață sau sănătate, totodată lipsind condițiile obiective,

favorabile înfăptuirii acestei amenințări, deși amenințarea a luat cea mai intimidantă

formă posibilă, făptuitorul trebuie să răspundă nu pentru tâlhărie, ci pentru jaf. O astfel

de amenințare, având doar un caracter imaginar, nu creează un pericol real pentru viața

sau sănătatea victimei, deci nu poate fi recunoscută ca semn al tâlhăriei. Acțiunile

infractorului pot fi calificate drept jaf sau tâlhărie prin indicele amenințării de aplicare

a violenței, doar atunci când o astfel de amenințare este reală pentru viața sau sănătatea

victimei.

În cadrul ședinței instanței de apel, întru susținerea învinuirii inculpatului în baza

art. 188 alin. (2) lit. b), f) Cod penal, pe lângă probele cercetate, acuzatorul de stat a

făcut trimitere la declarațiile martorilor Șpiceac Iurie, Ivanov Eduard, Grafchin

Alexandru, Vasilachi Pavel, Luțîc Rodion. În ședința de judecată în prima instanță, cât

9

și în cadrul ședinței instanței de apel nu a fost asigurată participarea acestor martori

întru audierea nemijlocită. Astfel, instanța de apel în hotărârea pronunțată nu a reținut

probele respective, deoarece acești martori nu au fost audiați nemijlocit în ședință de

judecată, cu consemnarea declarațiilor în procesul-verbal.

În concluzie, analizând obiectiv cumulul de probe prin prisma art. 101 Cod

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenții, veridicității și

coroborării lor, Colegiul a conchis că vinovăția lui Slusari Alexandru în săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal este dovedită fără

echivoc în afara oricărui dubiu rezonabil.

La aprecierea categoriei și măsurii de pedeapsă, în conformitate cu prevederile

art. 7, 61, 75, 76 și 77 Cod penal, instanța de apel a ținut cont de gradul prejudiciabil

și pericolul social al infracțiunii, de persoana inculpatului, de circumstanțele cauzei

care atenuează sau agravează răspunderea penală, de influența pedepsei aplicate asupra

vinovatului.

Individualizând pedeapsa inculpatului, Colegiul a ținut cont că Slusari Alexandru

a comis o infracțiune din categoria celor grave, de pericolul social al infracțiunii

săvârșite, de aspectele săvârșirii infracțiunii, de circumstanțele cauzei care agravează

sau atenuează răspunderea, personalitatea celui vinovat, nu se află la evidența

medicului narcolog sau psihiatru, anterior a fost condamnat de nenumărate ori,

antecedentele penale nefiind stinse, nu a făcut concluziile necesare și nu a mers pe

calea corijării comițând din nou o infracțiune. Totodată, instanța a luat în considerare

toate circumstanțele cauzei, opinia participanților la proces, comiterea din intenție a

unei infracțiuni grave, a atentat la integritatea corporală și patrimoniul persoanei, nu a

conștientizat graviditatea faptei comise, nu a recuperat prejudiciul cauzat părții

vătămate în urma comiterii infracțiunii, precum și, efectul pedepsei penale stabilite

asupra corectării și reeducării inculpatului, și a concluzionat că, realizarea scopului

pedepsei penale, precum și corectarea și reeducarea acestuia este posibilă doar

numindu-i o pedeapsă privativă de libertate în limitele prevăzute de norma legală.

Referindu-se la solicitarea apărării cu privire la aplicarea în privința inculpatului

a prevederilor art. 70 alin. (31) Cod penal, instanța de apel a relatat că, deși la data

comiterii infracțiunii inculpatul nu avea vârsta de 21 ani, împlinindu-i la data aplicării

pedepsei, la caz nu poate fi redus maximul pedepsei infracțiunii săvârșite cu 1/3, având

în vedere personalitatea lui Slusari Alexandru, care anterior a fost judecat, a comis o

infracțiune în perioada de probațiune stabilită prin sentința Judecătoriei Centru, mun.

Chișinău din 15 februarie 2008, are antecedente penale, în ședințele primei instanțe nu

s-a prezentat fără careva motive întemeiate, eschivându-se de la prezentarea în fața

instanței, fiind anunțat în căutare, ulterior fiind extrădat de către autoritățile Regatului

Spaniol. Astfel, instanța de apel a ajuns la concluzia că doar prin aplicarea lui Slusari

Alexandru a pedepsei în limite generale se va atinge scopul pedepsei penale.

Totodată s-a respins ca nefondat argumentul apărării potrivit căruia, de la

momentul săvârșirii infracțiunii a expirat cel puțin 2/3 din termenul de prescripție

10

pentru tragerea la răspunderea penală, prevăzut pentru această infracțiune, și încălcarea

termenului rezonabil de judecare a cauzei, care în opinia apărării constituie

circumstanțe atenuante la stabilirea pedepsei, menționându-se că potrivit prevederilor

art. 60 alin. (1) lit. c) Cod penal, persoana se liberează de răspundere penală dacă din

ziua săvârșirii infracțiunii au expirat 15 ani de la săvârșirea unei infracțiuni grave.

Infracțiunea prevăzută de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal, a fost comisă de

către Slusari Alexandru la 16.11.2008, dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău,

fiind pronunțat la 30.10.2018, respectiv la caz, nu a expirat cel puțin 2/3 din termenul

de prescripție pentru tragerea la răspundere penală.

Colegiul a mai reținut că în pofida faptului că apărarea a invocat nerespectarea

termenului rezonabil de examinare a cauzei, aceasta nu a solicitat pe parcursul

examinării cauzei atât în instanța de fond, cât și în instanța de apel, în temeiul alin. (5)

art. 20 Cod de procedură penală o cerere privind accelerarea procedurii de judecare a

cauzei, or criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluționare a cauzei penale

sunt inclusiv și comportamentul participanților la proces, iar după cum reiese din

materiale cauzei penale, inculpatul s-a eschivat de la prezentarea în instanță,

tergiversând nemotivat examinarea acuzei.

Ținând cont de cele menționate supra, în opinia instanței de apel, este justă și

legală aplicarea față de inculpat a unei pedepse sub formă de închisoare, având în

vedere conglomeratul de circumstanțe evidențiate, astfel că față de inculpatul Slusari

Alexandru, poate fi aplicată doar sancțiunea penală privativă de libertate, aceasta fiind

corespunzătoare faptei comise, dar și având în vedere scopul legii penale, care indică

asupra corectării și reeducării inculpatului în vederea neadmiterii pe viitor a careva

încălcări a ordinii de drept.

Totodată, instanța de apel a ținut să evidențieze că aplicabilitatea sau nu a Legii

privind amnistia în legătură cu declararea anului 2008, An al Tineretului nr. 188-XVI

din 10.07.2008, urma a fi soluționată de către instanța care a examinat cauza și l-a

recunoscut vinovat pe Slusari Alexandru de comiterea infracțiunii prevăzute de art.

2171 alin. (3) lit. c), f) și 322 alin. (1) Cod penal. În ipoteza în care la momentul intrării

în vigoare a Legii respective persoana avea statut de condamnat, atunci urma să se

adreseze instanței prin prisma art. 469 alin. (1) pct. 15), 470 Cod de procedură penală,

însă la materialele cauzei nu sunt prezentate acte confirmative în acest sens.

La urmărirea penală partea vătămată Morari Vitalie a depus o cerere privind

recunoașterea în calitate de parte civilă și încasarea daunei materiale în mărime de 5

050 lei, dar având în vedere faptul că telefonul de model „Nokia 6300” și scurta de

culoare surie combinată cu negru urmează a fi restituite proprietarului, instanța de apel

a dispus încasarea de la Slusari Alexandru în beneficiul lui Morari Vitalie suma de 200

lei moldovenești.

ordinar avocatul Cojocari Constantin, care invocând prevederile art. 427 alin. (1) pct.

11

6), 10), 11) și 13) Cod de procedură penală, solicită casarea totală a acesteia și

pronunțarea unei noi hotărâri prin care:

1) la stabilirea pedepsei față de Slusari Alexandru a considera drept circumstanță

atenuată expirarea, de la momentul săvârșirii infracțiunii, a cel puțin 2/3 din termenul

de prescripție pentru tragerea la răspundere penală, prevăzut pentru această infracțiune,

sau depășirea termenului rezonabil pentru examinarea cazului, ținându-se cont de

natura faptei potrivit lit. l) alin. (1) art. 76 Cod penal;

2) în temeiul art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, drept recompensă pentru

încălcarea drepturilor lui Slusari Alexandru la un proces echitabil și de desfășurare în

termen rezonabil garantat de art. 19 alin. (1) Cod de procedură penală și art. 6 par. 1

din CEDO, a reduce pedeapsa stabilită acestuia;

3) a ține cont de prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 210 din 29.07.2016

privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței

Republicii Moldova.

În motivarea recursului se invocă:

- instanța de apel a interpretat eronat prevederile Legii nr. 163 din 20.07.2017 prin

care au fost introduse modificări la art. 70 Cod penal, care sunt mai favorabile

inculpatului, și nemotivat nu a aplicat în privința lui Slusari Alexandru prevederile art.

70 alin. (31) Cod penal. Astfel, ținând cont că la data comiterii infracțiunii (16.11.2008),

inculpatul nu împlinise 21 ani și sancțiunea art. 187 alin. (2) Cod penal prevedea o

pedeapsă cu închisoare „de la 3 la 6 ani”, ulterior modificată prin Legea nr. 119 din

23.05.2013 ,fiind înlocuită cu textul „de la 5 la 7 ani”, instanța urma a reduce cu 1/3

pedeapsa maximă de 6 ani;

- instanța de apel incorect a reținut ca un criteriu important și determinant la

individualizarea pedepsei în privința inculpatului faptul că acesta prin sentința

Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 15.02.2008, a fost supus răspunderii și pedepsei

penale în temeiul art. 217 alin. (3) lit. c), f) și art. 322 alin. (1) Cod penal, or, conform

prevederilor Legii nr. 188 din 10.07.2008 privind amnistia în legătură cu declararea

anului 2008 An al tineretului, inculpatul urma a fi absolvit de executarea pedepsei;

- declarațiile martorului Luțîc R. constituie o probă decisivă a acuzării, însă acesta

nu a fost interogat în instanțele de fond, la baza hotărârilor fiind puse declarațiile

acestuia relatate la faza urmăririi penale;

- hotărârea instanței inferioare este neîntemeiată și nemotivată, nefiind cercetate

complet și obiectiv toate circumstanțele invocate în recurs.

8.1. Pe marginea recursului declarat, procurorul depune referință prin care solicită

respingerea acestuia ca fiind vădit neîntemeiat și lipsit de temeiuri legale, menționând

că instanța de apel și-a motivat soluția sub aspectul neaplicării în privința inculpatului

art. 70 alin. (31) Cod penal, or dispoziția acestei Legi expres indică că reducerea

pedepsei persoanelor care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 ani,

este o prioritate a instanței de judecată și nu o obligațiune.

12

materialele cauzei, Colegiul penal concluzionează inadmisibilitatea acestuia, ca fiind

vădit neîntemeiat, din următoarele considerente.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală instanța de recurs

examinând admisibilitatea în principiu a recursului declarat împotriva instanței de

apel, este în drept să decidă asupra inadmisibilității acestuia în cazul în care se

constată că este vădit neîntemeiat.

Conform prevederilor art. 424 alin. (2) Cod de procedură penală, instanța de

recurs examinează cauza numai în limitele temeiurilor stipulate expres de art. 427 Cod

de procedură penală, care în mod obligatoriu trebuie să fie invocate de recurent.

Colegiul reține că în susținerea recursului avocatul a invocat prevederile art. 427

alin. (1) pct. 6), 10), 11) și 13) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărârea

instanței de apel poate fi supusă recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel în cazul când instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor

motivelor invocate în apel sau hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta

este expus neclar, sau instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția

instanței; s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale; persoana

condamnată a fost judecată anterior în mod definitiv pentru aceeași faptă sau există o

cauză de înlăturare a răspunderii penale, sau aplicarea pedepsei a fost înlăturată de

o nouă lege sau anulată de un act de amnistie și când a intervenit o lege penală mai

favorabilă condamnatului, însă instanța de recurs consideră că, prevederile la care se

referă autorul recursului nu sunt aplicabile din punctul de vedere al prezenței erorilor

de drept, care ar servi ca temeiuri de implicare a instanței în sensul casării deciziei

instanței de apel.

Referitor la temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală

invocat de recurent, Colegiul stipulează că acest punct conține 5 temeiuri care pot fi

invocate în recurs, iar recurentul le-a pus la baza cererii sale de recurs pe toate, însă

fără a concretiza prin ce se confirmă acestea, prin urmare acest instanța consideră că

aceste temei a fost invocat de recurent declarativ, nespecificând care eroare prevăzută

la pct. 6) al articolului menționat a fost comisă de către instanța de apel. Mai mult,

recurentul nu indică concret asupra căror motive din apel instanța nu s-a expus.

Cu toate acestea, în urma cercetării materialelor cauzei, Colegiul constată că

instanța de apel, verificând minuțios probele administrate legal de către organul de

urmărire penală și verificate în ședința de judecată, cu respectarea prevederilor art. 100

alin. (4) Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă potrivit art. 101 Cod de

procedură penală din punct de vedere al pertinenței, utilității, concludenții, veridicității

și coroborării reciproce, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt și de drept, și

ajungând la concluzia corectă cu privire la vinovăția inculpatului Slusari Alexandru în

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 187 alin. (2) lit. b), e), f) Cod penal.

13

Contrar invocării recurentului referitor la faptul că instanța de apel a pus la baza

deciziei sale declarații ale martorilor care nu au fost audiați în instanțele de fond, și

anume ale martorului Luțîc R., Colegiul menționează că cu toate că procurorul, în

cadrul examinării cauzei în instanța de apel, a făcut trimitere la declarațiile unor

martori, printre care și Luțîc R., totuși instanța în decizia sa a menționat că nu poate să

rețină aceste probe deoarece martorii nu au fost audiați nemijlocit în ședință de

judecată.

Prin urmare se constată că instanța de apel și-a bazat decizia doar pe probele

verificate în ședințele de judecată, făcând o motivare amplă pe marginea tuturor

motivelor invocate în apelul declarat, totodată referindu-se și asupra solicitărilor

indicate în cererea depusă de avocat în instanța de apel, iar eroarea prevăzută la pct. 6)

alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală nu a fost comisă de către Curtea de Apel

Chișinău, fiind invocată de avocatul recurent pur formal.

Privitor la pedeapsa stabilită inculpatului de către instanța de apel, temei invocat

de avocat sub aspectul pct. 10) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală, Colegiul,

după cum a menționat supra, consideră că nici acest temei nu este incident în prezenta

cauză, iar instanța de apel și-a motivat just soluția adoptată în acest sens, acordând

deplină eficiență prevederilor art. 7, 61, 75 Cod penal la soluționarea chestiunii cu

privire la individualizarea pedepsei, stabilite conform sancțiunii articolului incriminat,

iar în sprijinul statuării respective relevă următoarele.

Așa cum se reține din doctrina penală, în cazul săvârșirii unei infracțiuni instanța

de judecată este singura în măsură să înfăptuiască nemijlocit acțiunea de

individualizare a pedepsei pentru infractorul care a comis acea infracțiune, având

deplina libertate de acțiune în vederea realizării operațiunii respective, ținând seama de

regulile și principiile prevăzute de Codul penal la stabilirea felului, duratei ori a

cuantumului pedepsei.

Chestiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a

tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei

pedepse în limitele prevăzute de sancțiunea articolului din Codul penal, în baza căruia

a fost condamnat inculpatul.

De asemenea, se reține că la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere

principalul criteriu - gradul de pericol social al faptei săvârșite, care se măsoară după

cuantumul pedepsei prevăzute de textul incriminator, urmând ca celelalte două criterii

alăturate și distincte - persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală, să fie avute în vedere după ce instanța și-a format opinia

cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale săvârșite.

La stabilirea categoriei și mărimii pedepsei, instanța de apel a ținut cont de

gravitatea infracțiunii săvârșite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de

circumstanțele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influența pedepsei

aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale

acestuia.

14

Instanța de recurs respinge solicitarea avocatului privind reținerea la stabilirea

pedepsei față de inculpat drept circumstanță atenuată expirarea, de la momentul

săvârșirii infracțiunii, a cel puțin 2/3 din termenul de prescripție pentru tragerea la

răspundere penală, prevăzut pentru această infracțiune, sau depășirea termenului

rezonabil pentru examinarea cazului, sub acest aspect menționând că aceste

circumstanțe se consideră atenuante la stabilirea pedepsei doar în situația în care

tergiversarea nu a fost provocată de făptuitor.

În speță, se constată că inițial în cadrul examinării cauzei în instanța de fond,

Slusari Alexandru a fost prezent, iar începând cu 13.11.2009 inculpatul nu s-a mai

prezentat, în privința lui fiind intentat dosar de căutare. Sentința instanței de fond a fost

pronunțată la 25.02.2010 în lipsa inculpatului, care a fost reținut în Regatul Spaniei și

extrădat în Republica Moldova tocmai în anul 2017. Potrivit art. 60 alin. (1) lit. c) Cod

penal, persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârșirii unei

infracțiuni grave, au expirat 15 ani, iar conform alin. (5) al aceleiași norme, curgerea

prescripției se suspendă dacă persoana care a săvârșit infracțiunea se sustrage de la

urmărirea penală sau de la judecată. În aceste cazuri, curgerea prescripției se reia din

momentul reținerii persoanei sau din momentul autodenunțării. Însă persoana nu

poate fi trasă la răspundere penală dacă de la data săvârșirii infracțiunii au trecut 25

de ani și prescripția nu a fost întreruptă prin săvârșirea unei noi infracțiuni. Respectiv

la caz, nu a expirat cel puțin 2/3 din termenul de prescripție pentru tragerea la

răspundere penală, or perioada în care Slusari Alexandru s-a eschivat de la judecarea

cauzei și până la momentul reținerii lui, nu intră în termenul prescripției tragerii la

răspundere penală pentru infracțiunea comisă de acesta.

Cât ține de solicitarea recurentului privind aplicarea în privința inculpatului a

prevederilor art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, Colegiul în acest aspect susține

mențiunile instanței de apel, or pe parcursul examinării cauzei atât în instanța de fond,

cât și în instanța de apel, apărarea nu a depus o cerere privind accelerarea procedurii

de judecare a cauzei, criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluționare a

cauzei penale fiind inclusiv și comportamentul participanților la proces, iar potrivit

materialelor cauzei, Slusari Alexandru s-a eschivat de la prezentarea în instanță,

tergiversând nemotivat examinarea acuzei. Prin urmare, în speță nu sunt aplicabile

prevederile art. 385 alin. (4) Cod de procedură penală, nefiind constatate încălcări ale

drepturilor inculpatului.

Reieșind din cele expuse, Colegiul concluzionează că instanța de apel a pronunțat

o decizie întemeiată și motivată prin stabilirea în privința inculpatului a unei pedepse

privative de libertate, pedeapsă care răspunde scopului de corectare și reeducare a

inculpatului prevăzut de art. 61 Cod penal, care va duce la formarea unei atitudini

pozitive a acestuia față de ordinea de drept, regulile de conviețuire socială și principiile

morale.

De asemenea recurentul invocă în recursul declarat și pct. 11) alin. (1) al art. 427

Cod de procedură penală, solicitând instanței de recurs de a ține cont în speță de

15

prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 210 din 29.07.2016 privind amnistia, însă nu-

și motivează recursul sub acest aspect.

În acest sens, Colegiul consemnează că articolul art. 13 din Legea nr. 210 din

29.07.2016 privind amnistia la care face referire recurentul, se aplică față de persoanele

în privința cărora sentința de condamnare a devenit irevocabilă la data intrării în

vigoare a prezentei legi, adică până la data de 09.09.2016. Persoanelor condamnate

prin sentință irevocabilă li se va aplica Legea nr. 210 de către judecătorul desemnat cu

atribuțiile de judecător de instrucție, în ordinea stabilită de art. 469-472 Cod de

procedură penală. În speță, Slusari Alexandru are statut de inculpat, iar potrivit art. 466

alin. (5) Cod de procedură penală hotărârea instanței de recurs declarat împotriva

deciziei instanței de apel devine irevocabilă la data pronunțării acesteia.

Prin urmare, se constată că art. 13 din Legea nr. 210 din 29.07.2016 privind

amnistia, nu este aplicabil în privința lui Slusari Alexandru, în cauză nefiind prezentă

eroarea de drept prevăzută de pct. 11) alin. (1) al art. 427 Cod de procedură penală.

Cât ține de temeiul pentru recurs menționat în pct. 13) alin. (1) al art. 427 Cod de

procedură penală, sub aspectul neaplicării de către instanța de apel în privința

inculpatului a prevederilor art. 90 alin. (31) Cod penal, Colegiul reține că instanța

ierarhic inferioară și-a motivat soluția în acest sens, motivare pe care instanța de recurs

o acceptă, or dispoziția acestei norme expres indică că reducerea pedepsei persoanelor

care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 ani, este o prioritate a instanței

de judecată și nu o obligațiune.

Astfel, Curtea de Apel Chișinău, având în vedere personalitatea lui Slusari

Alexandru, care anterior a fost judecat, a comis o infracțiune în perioada de probațiune

stabilită prin sentința Judecătoriei Centru, mun. Chișinău din 15 februarie 2008, are

antecedente penale, s-a eschivat de la prezentarea în fața instanței, fiind anunțat în

căutare, ulterior fiind extrădat de către autoritățile Regatului Spaniol, corect a ajuns la

concluzia că doar prin aplicarea inculpatului a pedepsei în limite generale se va atinge

scopul pedepsei penale.

Totodată, instanța de apel corect a evidențiat că aplicabilitatea sau nu a Legii din

10.07.2008 privind amnistia în legătură cu declararea anului 2008, An al Tineretului,

urma a fi soluționată de către instanța care a examinat cauza și l-a recunoscut vinovat

pe Slusari Alexandru de comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 2171 alin. (3) lit. c),

f) și 322 alin. (1) Cod penal, apărarea neprezentând instanței acte confirmative în acest

sens.

Rezumând aceste constatări, Colegiul atestă corectitudinea concluziei instanței de

apel, care a examinat prezenta cauză penală fără careva abateri de la normele de

procedură și corect a apreciat probele cercetate sub toate aspectele, iar în hotărârea

adoptată a realizat o justă interpretare și aplicare a normelor de procedură penală,

decizia adoptată fiind întemeiată și riguros argumentată, faptelor comise de inculpat i

s-a dat o încadrare juridică corectă, motivarea soluției fiind bazată pe probele

16

administrate în cadrul procesului penal și verificate în ședința de judecată a instanței

de apel.

Concluziile expuse pe larg de către instanța de apel în decizia sa, sunt juste iar

criticile recurentului nu constituie temeiuri de a răsturna situația în prezenta cauză, ce

ar necesita intervenția instanței ierarhic superioare, în sensul casării hotărârii

judecătorești adoptate de instanța de apel, care a respectat exigențele prevăzute de art.

414 Cod de procedură penală și a judecat conform legii cauza penală în privința lui

Slusari Alexandru, în fapt și în drept, ceea ce impune incontestabil concluzia de

inadmisibilitatea recursului ordinar ca vădit neîntemeiat, cu menținerea deciziei

instanței de apel.

procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

Inadmisibilitatea recursului ordinar declarat de către avocatul Cojocari Constantin

în numele inculpatului, împotriva deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău

din 30 octombrie 2018, în cauza penală în privința lui Slusari Alexandru, ca fiind vădit

neîntemeiat.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 26 aprilie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

17