1ra-428/19 — art.186 alin.4 CP

1ra-428/19 — art.186 alin.4 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 1ra-428/2019

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

13 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul penal al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte Iurie Diaconu,

Judecători Liliana Catan, Ion Guzun,

a examinat, în camera de consiliu, fără citarea părților, admisibilitatea în

principiu a recursurilor ordinare împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 20

iulie 2018 și deciziei Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie

2018, declarate de procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău,

Constantin Miron, de avocatul Andrei Cebotari în numele inculpatului

Muntean Ghenadie.

Termenul de examinare,

instanța de fond: 30.01.2018 – 20.07.2018,

instanța de apel: 31.07.2018 – 30.10.2018,

instanța de recurs: 16.01.2019 – 13.02.2019.

Asupra recursurilor menționate, Colegiul penal,

C O N S T A T Ă :

Ghenadie a fost condamnat în baza art. 186 alin. (4) Cod penal la 5 ani închisoare.

Conform art. 90 Cod penal, executarea pedepsei aplicate i-a fost suspendată

condiționat, pe un termen de probațiune de 5 ani.

scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor altei persoane, dându-și seama de

caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale, prevăzând urmările lor prejudiciabile,

dorind și admițând în mod conștient, survenirea acestor urmări, acționând

împreună și de comun acord cu Liurca Roman, în privința căruia prin ordonanța

procurorului în Procuratura mun.Chișinău, oficiul Buiucani din 10 ianuarie 2018,

s-a dispus încetarea procesului penal, pe motiv că părțile s-au împăcat, și încă o

persoană neidentifîcată de către organul de urmărire penală, în privința căreia

cauza a fost disjunsă în procedură în procedură separată, la 06 decmebrie 2017, în

1

intervalul de timp cuprins între orele 11.00 – 15.00, prin culegere de chei, a pătruns

în apartamentul nr. xx, str. xx, mun. Chișinău, ce aparține lui Liurca Nina, de unde

pe ascuns a sustras bani în sumă de 8500 euro, echivalentul a 173.258 lei și

bijuterii din aur, două perechi de cercei la prețul de 2000 lei, o brățară la prețul de

6000 lei și un inel la prețul de 1000 lei, cauzându părții vătămate o daună materială

în sumă totală de 183.258 lei, ce constituie proporții mari.

Instanța a reținut că inculpatul nu a recunoscut vina și a declarat că prietenul

Liurca Roman i-a spus că are nevoie de ajutorul lui, deoarece anterior a sustras o

sumă de bani de acasă. Acesta 1-a rugat să intre în apartamnetul unde locuiește și

să însceneze sustragerea banilor pe care i-a luat anterior. El i-a spus că cu așa ceva

nu se ocupă, dar dacă va găsi pe cineva, îl va anunța. Peste câteva zile, în glumă, a

povestit cunoscutului Mardari Viorel această situație și acesta 1-a rugat să-i facă

cunoștință cu Liurca Roman. Peste o perioadă, 1-a telefonat pe Roman și s-au

întâlnit la o benzinărie, în automobilul său, unde le-a făcut cunoștință, apoi au

discutat rugămintea lui Roman. Ulterior, a fost comisă infracțiunea. Careva folos

material de pe urma înțelegerii nu a avut și nici nu i-a fost promis. Din motiv că nu

vroia să stea în arest preventiv, a recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate. Când

au fost reținuți, Liurca Roman 1-a rugat să ia vina asupra sa, iar el a decis să-și

ajute prietenul. În timpul discuției avute la benzinărie, Liurca Roman a comunicat

lui Mardari Viorel unde se află apartamentul și banii. Liurca Roman 1-a rugat să-i

transmită cheia de la apartament lui Mardari Viorel, deoarece el era la serviciu și

nu avea posibilitate. Cunoște că suma care urma a fi sustrasă era în mărime de

1500 euro, iar despre suma de 8500 euro și furtul bijuteriilor a aflat la poliție. În

decursul zilei, Mardari Viorel i-a întors cheia pentru ca el s-o transmită lui Liurca

Roman, ceea ce a și făcut în aceeași zi. Aflându-se în izolator, Liurca Roman 1-a

rugat să declare că el împreună cu Mardari Viorel au sustras banii respectivi,

precum și faptul că 1-a dus cu mașina pe Mardari Viorel până la blocul locativ al

părții vătămate. Personal nu a fost în apartament și nu cunoște câți bani erau acolo.

Totodată, vinovăția inculpatului este integral dovedită prin probele

administrate.

Astfel, partea vătămată Liurca N., a relatat că întorcându-se acasă, a găsit

ușa puțin deschisă. Din casă a dispărut suma de 8500 euro și bijuteriile din aur - un

inel, brățara și cerceii. A anunțat poliția. Inițial, fiul Liurca R. nu a recunoscut că a

furat banii, dar după ce a fost eliberat de la poliție, i-a spus că a luat suma de 5000

euro mai înainte și i-a cerut ajutorul lui Muntean G. să sustragă restul sumei de

3500 euro. Fiul i-a spus și despre o a treia persoană, dar a zis că nu o cunoaște.

Bijuteriile din aur nu i-au fost restituite, Muntean G. i-a restituit doar suma de 3500

euro.

Martorul Liurca R., a relatat că cunoștea că în casă era o sumă de bani și 1-a

rugat pe Muntean G. să-1 ajute să sustragă banii din casă. Acesta, a zis că îl va

ajuta și a vorbit cu o a treia persoană. Discuția a avut loc cu o săptămână înainte de

a avea loc furtul. El i-a comunicat lui Muntean G. unde sunt banii, acesta a zis că

are o persoană care va face totul. A dat cheia sa personală de la apartament lui

Muntean G. cu o zi-două mai devreme. În aceeași zi Muntean Ghenadie i-a

comunicat despre sustragerea banilor, când s-au văzut seara în oraș, au vorbit

2

fugitiv, el i-a spus că totul e ok și i-a restituit cheia. Muntean G. 1-a întrebat dacă

este aur în casă, ca să nu fie suspect faptul că au fost furați doar banii, la care el i-a

desenat pe o foaie locul unde se aflau bijuteriile din aur. Nu-și amintește ce sumă i-

a spus lui Muntean G. că este în casă, 8000 euro sau 8500 euro. Este adevărat că el

personal a declarat că a sustras 5000 euro, iar Muntean G. urma să sustragă în jur

de 3000 euro. Înțelegerea cu Muntean G. s-a referit la înscenarea sustragerii

întregii sume, înțelegându-se că el va lua 5000 euro, iar Muntean G. va lua doar

3500 euro. Nu s-a văzut cu a treia persoana. Nu cunoștea dacă la momentul

sustragerii va fi cineva acasă, astfel i-a zis lui Muntean G. să se ducă să verifice.

Martorul Liurca A., a comunicat că în jurul orei 10.30 a ieșit din casă.

Revenind, a depistat că ușa de la intrare era crăpată, a înțeles că a avut loc un furt.

Totul era împrăștiat, a verificat dacă sunt banii, care erau lipsă, a chemat poliția.

Ulterior au sunat fiului, care a venit și el. Astfel, a fost furată suma de 8500 euro și

bijuteriile din aur ale soției.

Vinovăția inculpatului se dovedește și prin probele scrise: procesul verbal

de sesizare despre săvârșirea sau pregătirea pentru săvârșirea infracțiunii din

06.12.2017, potrivit cărui Liurca N. a sesizat organele de drept despre comiterea

infracțiunii de furt; înștiințarea 902 din 06.12.2017, potrivit cărui Liurca N. a

sesizat organele de drept despre comiterea infracțiunii de furt; procesul-verbal de

cercetare la fața locului din 06.12.2017, potrivit cărui a fost examinat locul

comiterii infracțiunii, și anume apartamentul nr. 56 din str. Onisifor Ghibu 7/1,

mun. Chișinru, ce aparține lui Liurca N.

Latura obiectivă a furtului se realizează prin sustragerea pe ascuns a

bunurilor altei persoane și include: 1) elementul material exprimat prin acțiunea de

luare ilegală și gratuită; 2) urmarea imediată sub forma de prejudiciu material

efectiv; 3) legătura de cauzalitate dintre acțiunea de luare a bunului realizată de

făptuitor și rezultatul produs; 4) modul de sustragere pe ascuns.

Infracțiunea de furt este una materială și se consideră consumată odată cu

realizarea elementului material și, respectiv, survenirea rezultatului - scoaterea

bunului din stăpânirea de fapt a posesorului sau a deținătorului și trecerea lui în

posesia făptuitorului - acțiune care presupune cauzarea unui prejudiciu material

efectiv. Adică, obținerea de către făptuitor a posibilității reale de a proceda cu

bunurile sustrase la propria sa dorință adeverește consumarea infracțiunii de furt.

Latura subiectivă se caracterizează prin intenție directă cu scop cupidant (de

profit) îndreptată spre sustragerea averii străine și însușirea ei; infractorul

conștientizează nu numai gradul de pericol social al acțiunilor sale, dar și faptul că

averea este una străină. Prevăzând, așadar, totodată prin realizarea caracterului

acțiunilor sale criminale și cauzarea unui prejudiciu material al proprietarului.

Astfel, acțiunile inculpatului urmează a fi încadrate în baza art. 186 alin. (4)

Cod penal, ca furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârșită

de mai multe persoane, prin pătrundere în locuință, cu cauzarea de daune în

proporții mari.

Argumentul apărării că inculpatl a sustras doar suma de 3500 euro, este

neîntemeiat, or, după cum s-a stabilit în ședința de judecată, fapta ilicită a fost

comisă de mai multe persoane, care de la bun început s-au înțeles să sustragă în

3

total suma de 8500 euro. Așadar, la calificarea infracțiunii nu contează ce sumă a

obținut fiecare din participanții la infracțiune, or, potrivit art. 126 alin. (l) Cod

penal, are importanță valoarea pagubei pricinuite părții vătămate de către întregul

grup de persoane.

Urmează a fi respinsă și solicitarea apărării, de a fi încetat procesul penal în

temeiul art. 109 Cod penal, deoarece potrivii alin. (l) al articolului menționat,

împăcarea este actul de înlălurare a răspunderii penale pentru o infracțiune ușoară

sau mai puțin gravă, iar infracțiunea săvârșită, conform art. 16 alin. (4) Cod penal,

se califică ca gravă, deci nu se admite împăcarea părților.

La stabilirea pedepsei, instanța a ținut cont de prevederile art. 61, 75 Cod

penal, de limitele pedepsei prevăzute la art. 186 alin. (4) Cod penal - închisoare de

la 5 la 10 ani, concluzionând că inculpatului urmează a-i fi aplicată pedeapsa cu

închisoarea pe un termen de 5 ani.

Totodată, având în vedere că inculpatul a săvârșit pentru prima dată o

infracțiune, a conlucrat cu organul de urmărire penală, a restituit parțial prejudiciul

cauzat părții vătămate, s-a împăcat cu aceasta, a conchis că executarea pedepsei

stabilite nu este rațională, urmând a fi suspendată condiționat în baza prevederilor

90 alin. (l) Cod penal, pe o perioadă de probațiune de 5 ani.

Epure, a declarat apel, solicitând casarea parțială a sentinței și pronunțarea unei noi

hotărâri, prin care inculpatul să fie condamnat în baza art. 186 alin. (4) Cod penal

la 6 ani închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Apelantul a invocat că instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă greșit

individualizată, deoarece superficial a evoluat caracterul grav al faptei săvârșite, de

rând ce, inculpatul, prin acțiunile sale infracționale, manifestatte prin sustragerea

pe ascuns a bunurilor altei persoane, în proporții mari, a pus în pericol un grup de

relații sociale cu privire la proprietatea privată.

Instanța nu a ținut cont de periculozitatea faptei infracționale, de modul de

comitere, și anume prin participație, ce presupune înțelegerea prealabilă a mai

multor persoane de a comite fapta infracțională, unde inculpatul a conștientizat că

acționează în grup, după o intenție unică de a sustrage bunurile din apartament.

Or, din declarațiile martorul Liurca R., rezultă că dânsul în prealabil s-a întâlnit cu

Muntean G. și i-a explicat cum să ajungă în apartament și unde se află bunurile ce

au fost în final sustrase, ce constituie daune în proporții mari.

Infracțiunea comisă de inculpat, potrivit art. 16 alin. (4) Codul penal,

constituie o infracțiune gravă, pentru care legiuitorul a prevăzut o pedeapsă

echitabilă de la 5 la 10 ani privațiune de libertate.

Individualizând pedeapsa, instanța nu a respectat prevederile art. 96, 385

alin. (1), 394 alin. (1), (2) Cod de procedură penală, conform căror instanța de

judecată este obligată să indice în partea descriptivă a sentinței care sunt

circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului, datele care

caracterizează persoana inculpatului, precum și motivele soluției adoptate

referitoare la stabilirea pedepsei, de unde reiese că pedeapsa stabilită inculpatului,

este neîntemeiată și individualizată contrar cerințelor art. 61, 75 Codul penal, astfel

nu va atinge scopul de restabilirea echității sociale, corectarea și resocializarea

4

condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea

condamnatului, cât și a altor persoane.

3.1. A declarat apel și avocatul Andrei Cebotari, solicitând casarea sentinței

și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat pe motiv că fapta

nu întrunește elementele infracțiunii.

Apelantul a invocat că inculpatul nu a pătruns în apartamentul în care a avut

loc sustragerea, fapt confirmat prin declarațiile părții vătămate și a martorilor.

Din cumulul probelor cerecetate rezultă că inculpatul, împreună cu Liurca

R., au avut înțelegerea înscenării unui furt a sumei de 8500 euro și nu comiterea

acestui furt propiru -zis. Inculpatul nu a conștientizat caracterul real al înscenării,

dat fiind faptul că din discuțiile purtate cu Liurca R. se relevă că acesta anterior

convorbirii deja a sustras banii din apartament.

Că banii au fost sustrași înainte, se confirmă prin declarațiile părții vătămate

Liurca N., care a declarat că feciorul Liurca R., după ce a fost eliberat, i-a

comunicat că dânsul a luat suma de 5000 euro, înainte de data comiterii faptei, că i-

a povestit despre bani lui Munteanu G. și i-a cerut ajutorul să sustragă restul sumei

de 3500 euro, cât și prin declarațiile lui Liurca R., care a recunoscut că a sustras

suma de 5000 euro, iar Munteanu G., urma să sustragă suma în jur de 3000 euro, că

acesta nu a luat nimic și nu a pătruns în casă.

Reiese că inculpatul nu a urmărit scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor

părții vătămate și nu a avut interes patrimonial.

Prin urmare, contrar prevederilor art. 385 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură

penală, instanța incorect a reținut circumstanțele incluse în învinuire, precum că

inculpatul ar fi sustras suma de 8500 euro, care nu s-a confirmat în urma cercetării

judecătorești.

Din analiza materialului probator, cert rezultă că suma de 3500 euro este

echivalentul a 71.330 lei, iar prejudiciul total cauzat părții vătămate de către

inculpat este de 81.330 lei, ceea ce potrivit art. 126 alin. (1) Cod penal, nu

constituie proporții mari, astfel că acțiunile inculpatului urmau a fi recalificate în

baza art.186 alin. (2) lit. b) Cod penal.

În adresa procuraturii, la 24.01.2018, a fost înaintată o cerere în temeiul art.

244 Cod de procedură penală, privind recalificarea acțiunilor inculpatului, pe

motivele expuse supra.

La 25.01.2018, s-a comunicat că cauza a fost expediată cu rechizitoriu în

instanța de judecată la 24.01.2018. Pe când, potrivit încheierii Judecătoriei

Chișinău din 30.01.2018, cauza a parvenit la 30.01.2018. Astfel, cererea adresată

procuraturii a rămas fără soluționare, fiind încălcate prevederile art. 295 Cod de

procedură penală.

Procurorul nu a modificat învinuirea, încălcând art. 320 alin. (5) Cod de

procedură penală.

Instanța incorect a interpretat tranzacția de împăcare dintre făptuitor și

victimă ca o circumstanță atenuantă și nu ca un temei de încetare a procesului

penal, în cazul în care fapta inculpatului urma să fie recalificată.

septembrie 2018, apelurile au fost respinse, ca nefondate.

5

Instanța de apel a reținut că prima instanță, în conformitate cu prevederile

art. 101 Cod de procedură penală, a verificat complet, sub toate aspectele și în mod

obiectiv circumstanțele cauzei, a dat probelor administrate o apreciere legală din

punct de vedere al pertinenței, concludentei, utilității, veridicității și coroborării

lor, corect concluzionând vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 186 alin. (4) Cod penal.

Fiind audiat în instanța de apel, inculpatul și-a susținut declarațiile date în

cadrul urmăririi penale, cât și în prima instanță, concretizând că învinuirea îi este

clară, nu o recunoaște, deoarece nu a sustras nimic, doar îi este cunoscut că a

sustras suma de 1500 euro. Părții vătămate a întros suma de 3500 euro, întru a nu-i

fi aplicată închisoarea.

Cu toate că inculpatul a pledat nevinovat, prima instanță motivat și întemeiat

a concluzionat referitor la vinovăția lui în comiterea infracțiunii imputate, care a

fost confirmată pe deplin prin declarațiile parții vătămate Liurca N., a martorilor

Liurca R. și Liurca A., înștiințarea 902 din 06.12.2017, procesul-verbal de sesizare

despre săvârșirea infracțiunii sau pregătirea pentru săvârșirea infracțiunii din

06.12.2017, procesul verbal de cercteare la fața locului din 06.12.2017, descrise în

mod detaliat în sentințî și partea descriptivă a deciziei instanței de apel, a cărei

repetare nu se mai impune. Probe ce demonstrează cu certitudine vina inculpatului

în comiterea infracțiunii imputate, combat argumentele declarate de acesta și

avocat cu privire la nevinovăție.

Solicitarea apărării privind recalificarea acțiunilor inculpatului în baza art.

186 alin. (2) Cod penal este neîntemeiată, deoarece prima instanță corect a

constatat dovedită pe deplin vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 186 alin. (4) Cod penal. Or, la materialele cauzei penale au fost

administrate suficiente probe pertinente și concludente prin care se atestă vinovăția

lui în săvârșirea infracțiunii incriminate.

Afirmațiile inculpatului că dânsul nu a comis fapta infracțională, nu

corespund adevărului și sunt date în scopul de a se eschiva de la răspunderea

penală pentru cele comise, deoarece ele se combat de întreaga sistemă de probe

analizate mai sus, și apreciate prin prisma prevederilor art. 101 Cod de procedură

penală, care integral demonstrează vina lui în comiterea infracțiunii imputate.

Totodată, nu este clară poziția apărării, care în conținutul cererii de apel

solicită achitarea inculpatului, iar în cadrul ședinței instanței de apel a cerut

recalificarea acțiunilor inculpatului în baza art. 186 alin. (2) Cod penal, care

reprezintă doar o modalitate de apărare, în vederea eschivării de răspunde penală.

Argumentele apărării, că organul de urmărire penală urma să recalifice

acțiunile inculpatului pe art. 186 alin. (2) lit. b) Cod penal și că a rămas fără

soluționare cererea adresată procuraturii, deoarece cauza a fost expediată în

instanță cu rechizitoriu, urmează a fi respinse.

În sensul vizat, prima instanță s-a expus asupra recalificării faptei, or, după

cum s-a stabilit în ședința de judecată, fapta ilicită a fost comisă de mai multe

persoane, care de la bun început s-au înțeles să sustragă în total suma de 8500 euro.

La calificarea infracțiunii nu contează ce sumă a obținut fiecare din participanții la

6

infracțiune, or, potrivit art. 126 alin. (1) Cod penal, are importanță valoarea

pagubei pricinuite părții vătămate de către întregul grup de persoane.

Sunt neîntemeiate și argumentele apărării că, deși în rechizitoriu se

menționează că Muntean G. a pătruns și a sustras suma de 8500 euro de la

domiciliul părții vătămate, aceste circumstanțe nu s-au confirmat în instanța de

judecată, fiind combătute prin declarațiile părții vătămate și a martorului Liurca R.

Sub aspectul invocat, se reține că, potrivit procesului-verbal despre săvârșirea

infracțiunii din 06.12.2017, Liurca N. a sesizat organele de drept despre comiterea

infracțiunii de furt din apartamentul său, fiindu-i sustrasă suma de 8500 euro și mai

multe bijuterii din aur. În cadrul urmării penale, ședinței primei instanțe și în

instanța de apel, partea vătămată a confirmat faptul că din apartament i-a fost

sustrasă suma de 8500 euro. Fapta ilicită a fost comisă de către mai multe persoane

care de la bun început s-au înțeles să sustragă suma de 8500 euro, ce se confirmă

inclusiv prin declarațiile martorului Liurca R., potrivit căror „...cunoștea că în casă

era o sumă de bani și 1-a rugat pe Muntean G. să-1 ajute să sustragă banii din

casă, la care el a zis că îl va ajuta și a vorbit cu o a treia persoană pe care dânsul

nu o cunoaște. Discuția a avut loc cu o săptămână înainte de a avea loc furtul, el i-

a comunicat lui Muntean G. unde sunt banii, acesta a zis că nu va face acest lucru,

dar are o persoană care va face totul”. Astfel, s-a dovedit pe deplin comiterea

faptei de către mai multe persoane, care împreună, prin complicitate, de la bun

început s-au înțeles să sustragă suma de 8500 euro și bijuterii din aur.

Prin urmare, sunt nefondate alegațiile apărării că inculpatul nu a urmărit

scopul sustragerii pe ascuns a bunurilor părții vătămate și în general nu a avut

interes patrimonial.

Or, latura subiectivă a infracțiunii prevăzute de atr. 186 Cod penal, se

caracterizează prin intenție directă cu scop de cupiditate îndreptată spre sustragerea

averii străine si însușirea ei.

La caz, inculpatul a conștientizat gradul de pericol social al acțiunilor sale

criminale și cauzarea unui prejudiciu material proprietarului, astfel că acesta în

cadrul examinării cauzei în instanța de fond i-a restituit părții vătămate o parte din

suma sustrasă, în mărime de 3500 euro, fapt confirmat în cadrul ședinței instanței

de apel atât de către inculpat, cât și de către partea vătămată. Așa că, vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (4) Cod penal a

fost dovedită pe deplin în baza probelor prezentate, în afara oricărui dubiu

rezonabil.

La fel, prima instanță just a respins solicitarea apărării de aplicare a

prevederilor art. 109 Cod penal, având în vedere că potrivit alin. (1) al art.

menționat, împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o

infracțiune ușoară sau mai puțin gravă, pe când, infracțiunea prevăzută de art. 186

alin. (4) Cod penal, potrivit art. 16 alin. (4) Cod penal, se atribuie la categoria

infracțiunilor grave, și respectiv, nu se admite împăcarea părților.

Prima instanță, la individualizarea pedepsei, corect a ținut cont de

prevederile art. 7, 75 Cod penal, de gravitatea infracțiunii săvârșite, care face parte

din categoria celor grave, de motivul acesteia, de personalitatea celui vinovat, care

a săvârșit pentru prima dată o infracțiune, a conclucrat cu organul de urmărire

7

penală, a restituit prejudiciul cauzat părții vătămate, s-a împăcat cu aceasta, de

lipsa circumstanțelor care atenuează ori agravează răspunderea, precum și de

scopul pedepsei aplicate asupra corectării și reeducării vinovatului, just

concluzionînd că corectarea și reeducarea inculpatului este posibilă fără privare de

libertate, cu stabilirea unei pedepsei de 5 ani închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării ei pentru o perioadă de probațiune. Această pedeapsă,

este una echitabilă și proporțională infracțiunii comise, va asigura realizarea

scopului pedepsei penale de restabilire a echității sociale și prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni, atât de către inculpat, cât și din partea altor persoane, va constitui o

garanție și o asigurare că drepturile și libertățile consfințite în legile țării sunt

apărate, iar violarea lor este contracarată și pedepsită.

Solicitarea procurorului privind aplicarea față de inculpat a pedepsei de 6 ani

închisoare, va fi una mult prea aspră și neproporțională faptei comise.

Or, aplicarea unei pedepse penale sub formă de 5 ani închisoare, cu

suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de 5 ani, va duce la

conștientizarea de către inculpat a celor comise, cu atragerea unor concluzii

corecte ce țin de comportamentul său și patrimoniul altei persoane.

a declarat recurs ordinar, în care solicită casarea decizei în partea aplicării

prevederilor art. 90 Cod penal, cu remiterea cauzei la rejudecare, în aceaișai

instanță de apel.

Recurentul a invocat că instanța de fond, la stabilirea pedepsei inculpatului,

nu a ținut cont de faptul că acesta a săvârșit intenționat o infracțiune gravă, pentru

care legea penală prevede o pedeapsă cu închisoare de la 5 la 10 ani.

Astfel, aplicarea prevederilor art. 90 Cod penal în privința lui nu este

oportună și nu-și va atinge scopul de prevenire a comiterii infracțiunilor pe viitor

precum și corijarea acestuia, reieșind din scopul pedepsei penale - restabilirea

echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, atât din partea condamnatului, cât și a altor persoane. Faptul că în

privința inculpatului a fost aplicată o pedeapsă prea blândă, poate doar să

încurajeze comiterea pe viitor a altor infracțiuni.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6) și 10) Cod de

procedură penală.

5.1. A declarat recurs ordinar și avocatul Andrei Cebotari, în care solicită

casarea deciziei și pronunțarea unei hotărâri, prin care inculpatul să fie achitat, pe

motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii.

Recurentul a indicat că inculpatul nu a pătruns în apartamentul în care a avut

loc sustragerea, fapt confirmat prin declarațiile părții vătămate și a martorilor.

Din cumulul probelor cerecetate rezultă că inculpatul, împreună cu Liurca

R., au avut înțelegerea înscenării unui furt a sumei de 8500 euro și nu comiterea

acestui furt propiru - zis. Inculpatul nu a conștientizat caracterul real al înscenării,

dat fiind că din discuțiile purtate cu Liurca R. rezulta că acesta anterior deja a

sustras banii din apartament.

Faptul că banii au fost sustrași înainte, se confirmată prin declarațiile părții

vătămate Liurca N., care în instanță a declarat că feciorul Liurca R., după ce a fost

8

eliberat, i-a comunicat că a luat suma de 5000 euro, înainte de data comiterii faptei,

că i-a povestit despre bani lui Munteanu G. și i-a cerut ajutorul să sustragă restul

sumei de 3500 euro, cât și prin declarațiile lui Liurca R., care a recunoscut că a

sustras suma de 5000 euro, iar Munteanu G. urma să sustragă în jur de 3000 euro,

că acesta nu a luat nimic și nu a pătruns în casă.

Declarațiile părții vătămate Liurca N., a martorilor Liurca R. și Liurca A.,

precum și a inculpatului, confirmă că ultimul nu a urmărit scopul sustragerii pe

ascuns a bunurilor părții vătămate și nu a avut interes patrimonial.

Prin urmare, contrar prevederilor art. 385 alin. (1) pct. 2) Cod de procedură

penală, incorect instanțele au reținut circumstanțele incluse în învinuire, că

inculpatul ar fi sustras suma de 8500 euro, care nu s-a confirmat în urma cercetării

judecătorești.

Din analiza materialul probator, cert rezultă că suma de 3500 euro este

echivalentul a 71.330 lei, iar prejudiciul total cauzat părții vătămate constituie

suma de 81.330 lei, ceea ce potrivit art. 126 alin. (1) Cod penal, nu constituie

proporții mari, astfel că acțiunile inculpatului urmau a fi recalificate în baza art.

186 alin. (2) lit. b) Cod penal.

În adresa procuraturii, la 24.01.2018, a fost înaintată o cerere în temeiul art.

244 Cod de procedură penală, privind recalificarea acțiunilor inculpatului, pe

motivele expuse supra.

La 25.01.2018, s-a comunicat că cauza a fost expediată cu rechizitoriu în

instanța de judecată la 24.01.2018. Pe când, potrivit încheierii Judecătoriei

Chișinău din 30.01.2018, cauza a parvenit la 30.01.2018. Astfel, cererea adresată

procuraturii a rămas fără soluționare, prin ce au fost încălcate prevederile art. 295

Cod de procedură penală.

Procurorul nu a modificat învinuirea, încălcând art. 320 alin. (5) Cod de

procedură penală.

Instanța incorect a interpretat tranzacția de împăcare dintre făptuitor și

victimă ca o circumstanță atenuantă și nu ca un temei de încetare a procesului

penal, în cazul în care fapta inculpatului urma să fie recalificată.

În drept, recursul este întemeiat pe art. 427 alin. (1) pct. 6), 8) și 12) Cod de

procedură penală.

materialului din dosarul cauzei și motivelor invocate, Colegiul penal

concluzionează că acestea urmează a fi declarate inadmisibile din următoarele

considerente.

Potrivit art. 427 alin. (1) pct. 6), 8), 10) și 12) Cod de procedură penală,

hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept

comise de instanțele de fond și de apel, inclusiv în temeiul când hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, s-au aplicat pedepse

individualizate contrar prevederilor legale, nu au fost întrunite elementele

infracțiunii, faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică greșită.

Instanța de recurs verifică doar dacă s-a aplicat corect legea la faptele

reținute prin hotărârea atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea

dispozițiilor de drept formal și material.

9

În această ordine de idei și în raport cu circumstanțele invocate în recursurile

de pe rol (pct. 5., 5.1. din decizie), se atestă că împrejurările menționate în partea

descriptivă a hotărârilor contestate, inclusiv cele reproduse în pct. 2. și 4. din

prezenta decizie, relevă în mod concludent că instanțele, instanțele de fond și de

apel au constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept privind învinuirea

înaintată inculpatului și încadrarea juridică justă a acțiunilor infracționale ale

acestuia, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură penală și

prescripțiilor de drept material, prin prisma cumulului de probe anexate la dosar,

inclusiv declarațiile date la faza de urmărire penală, cercetate în instanțe (vol. 2, f.d.

122, 170) a părții vătămate Liurca N. că inculpatul i-a restituit integral prejudiciul

material și nu are pretenții față de acesta (vol. 1, f.d. 79), cât și a martorului Liurca R.

că s-a înțeles cu inculpatul și a treia persoană să sustragă din apartamnetul

părinților suma de 8500 euro, din care 5000 euro pentru el și 3500 euro pentru ei

(v. 1, f.d. 64, 69, 80), procesul-verbal de sesizare despre săvârșirea infracțiunii din

06.12.2017, procesul verbal de cercteare la fața locului din 06.12.2017, toate

probele fiind apreciate în conformitate cu prevederile art. 101 alin. (1) Cod de

procedură penală, din punct de vedere al pertinenței, concludenței, utilității,

veridicității și coroborării lor, instanțele indicând detaliat motivele pentru care a

respins dovezile și versiunile apărării, instanța de apel pronunțându-se argumentat

asupra tuturor motivelor invocate în apelul apărării, probele administrate pe caz

demonstrând clar și cert prezența în acțiunile inculpatului a elementelor

infracțiunilor prevăzute la art. 186 alin. (4) Cod penal, cât și că faptei săvârșite i s-a

dat o încadrare juridică corectă.

Potrivit jurisprudenței CtEDO, în asemenea situație, nu se mai impune o

reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, acestea demonstrând cu prisosință

soluția dată de prima instanță. Or, în cazul în care instanța de fond și-a motivat

decizia luată, arătând în mod concret la împrejurările care confirmă sau infirmă o

acuzație penală, pentru a permite părților să utilizeze eficient orice drept de recurs

eventual, o curte de recurs poate, în principiu, să se mulțumească de a relua

motivele jurisdicției de primă instanță (hotărârea CtEDO Garcia Ruis c. Spaniei, Helle c.

Finlandei). Art. 6 din CEDO impune în special, în sarcina „instanței”, obligația de

a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și probelor propuse de

părți, cu excepția cazului în care se apreciază relevanța acestora. Deși este adevărat

că obligația motivării deciziilor, impusă instanțelor de art. 6 § 1 din CEDO, nu

poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat la fiecare argument

(hotărârea CtEDO, pct. 80-81, Perez c. Franței, Van de Hurk c. Țărilor de Jos).

La stabilirea pedepsei inculpatului, instanțele, reținând că inculpatul a comis

o infracțiune gravă, dar nu are antecedente penale, a conclucrat cu organul de

urmărire penală, a restituit prejudiciul cauzat părții vătămate, s-a împăcat cu

aceasta, că lipsesc circumstanțele care agravează răspunderea, legal și întemeiat au

constatat și apreciat circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei în latura pedepsei

aplicate inculpatului, în strictă conformitate cu prevederile normelor de procedură

penală și prescripțiilor de drept material, cât și de prevederile art. 7, 61, 75, 90 Cod

penal, conform căror la aplicarea legii penale se ține cont de caracterul și gradul

prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat și de circumstanțele

10

cauzei care atenuează ori agravează răspunderea penală. Pedeapsa are drept scop

restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului, precum și prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât și a altor persoane.

Persoanei recunoscute vinovate de săvârșirea unei infracțiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele și în strictă conformitate cu dispozițiile legii. La stabilirea

categoriei și termenului pedepsei, instanța de judecată ține cont de gravitatea

infracțiunii săvârșite, de persoana celui vinovat, de circumstanțele cauzei care

atenuează răspunderea, de influența pedepsei aplicate asupra corectării și

reeducării vinovatului, precum și de condițiile de viață ale familiei acestuia. La

stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracțiunile

săvârșite cu intenție, instanța de judecată, ținând cont de circumstanțele cauzei și

de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca acesta să

execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiționată a executării

pedepsei aplicate vinovatului.

Deci, pedeapsa a fost motivată, individualizată și aplicată inculpatului în

corespundere cu prevederile legale, fiind una echitabilă și proporțională în raport

cu gradul prejudiciabil al infracțiunii săvârșite, cât și a scopului pedepsei penale

sub aspectul restabilirii echității sociale, corectării inculpatului, prevenirii săvârșirii

de noi infracțiuni atât din partea lui, cât și a altor persoane.

Pe lângă aceasta, recursurile, potrivit argumentelor invocate și reproduse în

pct. 5., 5.1. din prezenta decizie, sunt întemeiate doar pe critica modului în care

instanțele au apreciat circumstanțele și probele cauzei, inclusiv în latura pedepsei.

Însă, pornind de la relevanțele art. 27, 414 alin. (1) și (2) a Codului de

procedură penală, judecătorul apreciază probele în conformitate cu propria sa

convingere, formată în urma cercetării tuturor probelor administrate. Instanța de

apel, judecând apelul, verifică legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în baza

probelor examinate de prima instanță, conform materialelor din cauza penală și în

baza oricăror probe noi prezentate instanței de apel, și poate da o nouă apreciere

probelor din dosar. Astfel, activitatea instanțelor de fond și de apel privind doar

aprecierea sau reaprecierea probelor și circumstanțelor cauzei, inclusiv în latura

pedepsei, în alt sens decât cel pe care îl propune procurorul și apărarea, este o

competență și prerogativă legală a acestor instanțe, care nu constituie un temei de

drept separat din numărul celor incluse în art. 427 Cod de procedură penală și,

astfel, invocarea acestei chestiuni în recursul ordinar la fel este lipsită de orice

temei legal.

Mai mult, motivele invocate în recursurile de pe rol au constituit deja obiect

de examinare în instanțele de fond și de apel, fiind oferite răspunsuri argumentate

în acest sens (pct. 2. – 5.1. din decizie), iar o altă opinie asupra probelor și

circumstanțelor pricinii care au fost puse la baza sentinței de condamnare, conform

jurisprudenței CtEDO, nu poate servi temei pentru reexaminarea cauzei (hotărârea

din 16 ianuarie 2007, pct. 20, cazul Bujnița versus Moldova).

Împrejurările enunțate denotă în mod concludent că instanțele de fond și de

apel nu au comis erori de drept în raport cu motivele invocate de recurenți, că

hotărârile atacate cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, că au fost

întrunite elementele infracțiunii, că faptei săvârșite i s-a dat o încadrare juridică

11

corectă, că inculpatului i s-au aplicat pedepse individualizate conform prevederilor

legii, și că recursurile ordinare sunt vădit neîntemeiate.

Potrivit art. 432 alin. (2) pct. 4) Cod de procedură penală, instanța de recurs

decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acesta

este vădit neîntemeiat.

Astfel, odată ce sunt vădit neîntemeiate, recursurile de pe rol urmează a fi

declarate inadmisibile.

Cod de procedură penală, Colegiul penal,

D E C I D E :

inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de procurorul în

Procuratura de circumscripție Chișinău, Constantin Miron, și de avocatul Andrei

Cebotari, împotriva sentinței Judecătoriei Chișinău din 20 iulie 2018 și deciziei

Colegiului penal al Curții de Apel Chișinău din 30 octombrie 2018, în privința

inculpatului Muntean Ghenadie Veaceslav, pe motiv că sunt vădit neîntemeiate.

Decizia este irevocabilă.

Decizia motivată pronunțată la 13 martie 2019.

Președinte Iurie Diaconu

Judecători Liliana Catan

Ion Guzun

12