2ra-1442/13 — Recuperarea valorii averii confiscate în urma represiunilor politice

prima instanţă – S. Lebediuc dosarul nr. 2ra-1442/13 instanţa de apel –A. Curdov, E. Dimina, D. Talai ÎNCHEIERE 02 mai 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Iurie Şumcov Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ganeli Dmitri, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ganeli Dmitri împotriva Comitetului Executiv UTA Găgăuzia, Administraţia raionului Comrat şi Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire recuperarea valorii averii confiscate în urma represiunilor politice, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 20 septembrie 2012 prin care au fost admise apelurile declarate de Comitetul Executiv al Găgăuziei şi Administraţia raionului Comrat, casată hotărîrea Judecătoriei Comrat din 26 decembrie 2011 în partea prin care s-a dispus încasarea din bugetul Comitetului Executiv UTA Găgăuzia, în beneficiul lui Ganeli Dmitri a costului terenului agricol în valoare de 264780 lei şi în această parte fiind emisă o nouă hotărîre de respingerea acţiunii, în rest fiind menţinută hotărîrea primei instanţe, constată: La 29 septembrie 2010, Ganeli Dmitri a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comitetului Executiv UTA Găgăuzia, Administraţia raionului Comrat şi Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire recuperarea valorii averii confiscate în urma represiunilor politice,

În motivarea acţiunii a indicat că la 22 august 1946, tatăl său Ganeli Nicolai Ion a.n. 1905 a fost recunoscut vinovat în comiterea infracţiunii prevăzute de 58/3 Cod penal URSU, şi anume pentru livrarea insuficientă a grîului şi condamnat la 8 ani închisoare cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu confiscarea cerealelor şi altor produse alimentare care aparţineau familiei condamnatului. În acelaşi an tatăl său a fost deportat pentru executarea pedepsei la Colîma, unde a ispăşit pedeapsa în deplin volum. Susţine reclamantul, că peste trei ani după condamnarea tatălui său şi mama sa, Ganeli Maria, împreună cu copii, inclusiv şi el, au fost supuşi represiunilor politice şi deportaţi în regiunea Kurgan, Federaţia Rusă, unde s-au aflat pînă în anul 1956, fapt confirmat prin certificatul de reabilitare.

Afirmă că averea familiei deţinută, la momentul condamnării, ridicării şi deportării părinţilor săi era compusă din casa de locuit, vite, 50 ha pămînt arabil, alte bunuri materiale, ce se certifică prin acte eliberate de serviciu arhivă or. Basarabeasca, precum şi prin declaraţiile martorilor. Menţionează că în baza hotărîrii Consiliului de Miniştri al RSSM nr. 115 din 10 aprilie 1989 familia sa a fost reabilitată la data de 07 iunie 1989. Mai invocă că la 15 aprilie1989 s-a adresat cu cerere către Comisia specială de pe lângă Comitetul Executiv al raionului Basarabeasca, prin care a solicitat restituirea bunurilor confiscate de la părinţii săi în urma represiunilor politice. Ca rezultat a examinării cererii depuse la 03 decembrie 1993 prin procesul-verbal nr. 12 a şedinţei comitetului executiv raional Basarabeasca s-a decis de a-i restitui familiei sale valoarea bunurilor confiscate în mărime de 90 lei.

Indică că despre hotărîrea menţionată a aflat la 13 aprilie 1998, odată cu primirea răspunsului la cererea sa cu privire la restituirea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice, prin care a fost informat că nu mai poate beneficia de despăgubire pentru bunurile confiscate deoarece familiei sale a fost acordată compensare pentru bunurile confiscate în anul 1993. Susţine că, prin Legea nr. 186-XVI din 29 iunie 2006 au fost modificate prevederile Legii nr. 1225-XII din 08 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, în temeiul căreia foştii deportaţii politici care nu au beneficiat de compensaţii în schimbul bunurilor confiscate pînă la momentul întrării în vigoare a Legii nr. 186-XVI din 29 iunie 2006, erau în drept să depună cererea la comisia specială creată în cadrul consiliilor raionale unde sau aflat bunurile foştilor deportaţi pînă la momentul confiscării bunurilor.

Avînd în susţinerea prevederile Legii menţionate, la 19 iunie 2007 a adresat o cerere Consiliului raional Comrat prin care a solicitat restituirea valorii averii confiscate, la care la data de 22 iulie 2008 a primit răspuns, prin care a fost informat că în baza deciziei Consiliului raional Comrat nr.2/8 din 28 martie 2008 a fost refuzat în examinarea cererii, pe motiv că există hotărîrea Comitetului Executiv al raionului Basarabeasca din 03 decembrie 1993 potrivit căreia familiei sale a fost acordată compensarea pentru bunurile confiscate în urma represiunilor politice. Prin acelaşi răspuns a fost informat şi despre faptul că, decizia Consiliului raional Comrat nr.2/8 din 28 martie 2008 nu este una finală, deoarece materialele au fost expediate în adresa Administraţiei UTA Găgăuzia, care va lua o hotărîre definitivă privind restituirea familiei sale a valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice în perioada anilor 1947-1949.

Menţionează că la data de 06 iunie 2008, sa adresat din nou cu o cerere Consiliului raional Comrat, la care a anexat actele necesare conform Hotărîrii Guvernului nr. 627 din 09 iunie 2007, solicitînd restituirea valorii bunurilor confiscate ce aparţineau cu drept de proprietate familiei sale, însă prin decizia Consiliului raional Comrat nr.3/28 din 18 iunie 2008 s-a constatat că nu mai are dreptul la careva recompensă, deoarece prin hotărîrea Comitetului Executiv al Consiliului raional Basarabeasca consemnată în procesul verbal nr. 12 ,din 03 decembrie 1993, pe numele său a fost acordat suma de 90 le cu titlu de compensaţie în schimbul bunurilor confiscate în anii 1947-1949. Iar la data de 18 iulie 2008, Consiliul raional Comrat a emis deciziile finale nr. 24 şi nr. 59 de refuz a examinării cererilor sale din 19 iunie 2007 şi din 06 iunie 2008, pe motivul că familiei sale au fost deja achitate despăgubirile.

Insistă că suma de 90 lei nu a fost ridicată, deoarece nici un membru ai familiei sale, inclusiv nici el nu au fost informaţi despre alocarea acestor sume băneşti cu titlu de compensaţie pentru averea confiscată. Consideră deciziile nr. 2/8, 3/28, 24 şi 59 di 28 martie 2008, 18 iunie 2008 şi respectiv din 28 iulie 2008 a Comisie speciale de pe lîngă Consiliul raional Comrat neîntemeiate şi ilegale, în drept invocă Legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice din 08 decembrie 1992, care stabileşte că drepturile victimelor represiunilor politice au fost violate, iar statul Republicii Moldova î-şi asumă toate consecinţele privind reintegrarea în drepturi a persoanelor reabilitate, pe cînd bunurile sau echivalentul lor nu sunt restituite în beneficiul său nici pînă în prezent, fapt prin care se încalcă dreptul său de moştenitor legal.

De asemenea, indică că, chiar dacă în privinţa familiei sale a fost stabilită compensaţie bănească de 90 lei pentru fiecare, însă care nu au fost ridicată de către urmaşii de drept, consideră că prejudiciul cauzat familiei sale prin confiscarea averii nu a fost recuperat integral, or suma acordată cu titlu de compensaţie pentru averea confiscată de la părinţii săi este exagerat de mică şi nu corespunde valorii bunurilor confiscate, mai mult că potrivit raportului de evaluare a bunurilor confiscate din 30 ianuarie 2008, emis de SRL „Index Imobil” şi preţurilor de piaţă a bunurilor mobile şi imobile la 29 ianuarie 2008 constituie, valoarea bunurilor averii confiscate de la părinţii săi constituie suma de 778346 lei, şi anume costul construcţiilor – 425566 lei, costul terenului arabil – 324780 lei şi costul animalelor domestice – 28000 lei.

Totodată, consideră că în rezultatul represiunilor politice, detenţiei şi privării ilegale de liberate, tratamentului inuman, maltratării fizice şi psihice la care a fost supus dînsul şi familia sa, încălcându-le drepturile şi libertăţile omului pe parcursul a 13 ani de detenţie în lagărele de concentrare, i-a fost cauzat un prejudiciu moral inestimabil, însă consideră că încasarea unei pagube morale de 13000000 lei din contul bugetului raional Comrat în beneficiul său va fi o sumă relativ echitabilă pentru chinurile suferite.

Solicită anularea deciziilor nr. 2/8 din 28 martie 2008, nr. 3/28 din 18 iunie 2008, nr. 24 şi nr. 59 din 28 iulie 2008 emise de Comisia Specială de pe lîngă consiliul raional Comrat, prin care i s-a refuzat în acordarea despăgubirii pentru averea confiscată în urma represiunilor politice de la părinţii săi Ganeli Nicolai şi Ganeli Maria, încasarea din contul Consiliului raional Comrat în beneficiul său a valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice în sumă de 1029846 lei şi în contul reparării prejudiciului moral suma de 13000000 lei, cît şi cheltuieli de judecată pentru asistenţă juridică în mărime de 1000 lei şi cheltuieli de transport în sumă de 300 lei. Prin cererea de concretizare a cerinţelor din 02 februarie 2011, reprezentantul reclamantului Ganeli Dmitri – Andrei Găulică, a solicitat atragerea în proces în calitate de copîrît Ministerul Finanţelor al RM şi încasarea din contul ultimului a prejudiciului moral în sumă de 13000000 lei.

Prin încheierea protocolară a Judecătoriei Comrat din 02 februarie 2011 a fost admis demersul reprezentantului reclamantului şi atras în proces în calitate de coopîrît Ministerul Finanţelor al RM. Prin încheierea Judecătoriei Comrat din 21 februarie 2011, a fost respins demersul reprezentantului Ganeli Dmitri – Andrei Găulică cu privire la strămutarea cauzei spre examinare la Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău.

În cadrul dezbaterilor judiciare, Ganeli Dmitri a depus o cerere de concretizare a cerinţelor prin care a solicitat anularea deciziilor nr. 2/8 din 28 martie 2008, nr. 3/28 din 18 iunie 2008 şi nr. 24 din 28 iulie 2008, prin care i s-a refuzat în acordarea despăgubirii pentru averea confiscată în urma represiunilor politice de la părinţii săi Ganeli Nicolai şi Ganeli Maria, recunoaşterea calităţii sale de moştenitor în urma decesului mamei sale Maria Ganeli, restituirea valorii bunurilor confiscate în urma represiunilor politice: construcţii confiscate în suma de 425566 lei; animalele domestice în sumă de 28000 lei, terenul agricol în sumă de 264780 lei, cît şi cheltuielile de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 26 decembrie 2011 acţiunea a fost admisă integral şi recunoscut Ganeli Dmitri moştenitor legal ai Mariei Ganeli, anulate hotărîrile Administraţiei raionului Comrat nr. 2/8 din 28 martie 2008 prin care s-a refuzat în achitarea compensaţiei pentru bunurile confiscate în urma represiunilor politice şi nr. 3/28 din 18 iunie 2008 prin care a fost respinsă cererea prealabilă a lui Dmitri Ganeli din 06 iunie 2008, anulată decizia Comisiei cu privire la problemele victimelor represiunilor politice a Comitetului Executiv UTA Găgăuzia nr. 24 din 28 iulie 2008 prin care s-a refuzat în acordarea despăgubirii pentru averea confiscată în urma represiunilor politice şi încasat din contul Comitetului Executiv UTA Găgăuzia în beneficiul lui Ganeli Dmitri valoarea bunurilor confiscate în urma represiunilor politice, în mărime de 425566 lei – costul construcţiilor confiscate, 28000 lei – costul animalelor domestice şi 264780 lei – costul terenului agricol.

Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 20 septembrie 2012, au fost admise apelurile declarate de Comitetul Executiv al Găgăuziei şi Administraţia raionului Comrat, casată hotărîrea primei instanţe în partea prin care s-a dispus încasarea din bugetul Comitetului Executiv UTA Găgăuzia în beneficiul lui Ganeli Dmitri a costului terenului agricol în valoare de 264780 lei şi în această parte a fost emisă o nouă hotărîre de respingerea acţiunii, în rest fiind menţinută hotărîrea primei instanţe, cu dispunerea eşalonării achitării sumei încasate pe un termen de 5 ani, a cîte 20 % pe un an.

În susţinerea opiniei enunţate, instanţa de apel a reţinut dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 1225-XII din 08 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, cu modificările şi completările operate prin Legea nr. 1225-XII din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, nr. 186- XVI din 29 iunie 2006 (în vigoare de la 11 august 2006), care direct prevăd că nu se restituie terenurile, pădurile, plantaţiile multianuale, obiectivele scoase din circuitul civil, precum şi alte bunuri confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesie din considerente ce nu au legătură cu represiunile politice. De altfel, şi prevederile art. 4 Cod Funciar, raportat la caz de instanţa de apel, cert stipulează că nu se admite restituirea terenurilor foştilor proprietari şi urmaşilor lor.

Acestora li se pot atribui terenuri în proprietate în condiţiile prevăzute de prezentul Cod, iar cu referire la normele citate a constatat netemeinicia pretenţiilor lui Ganeli Dmitri cu privire la recuperarea costului terenurilor agricole confiscate. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 14 februarie 2013, recursul declarat de Comitetul Executiv UTA Găgăuzia a fost considerat inadmisibil La 11 decembrie 2012, Ganeli Dmitri la fel a declarat recurs împotriva decizi instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerînd că la emiterea deciziei instanţa de apel eronat a apreciat normele de drept material.

Menţionează că potrivit art. 12 a Legii cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice , cetăţenilor Republicii Moldova supuşi represiunilor politice şi ulterior reabilitaţi li se restituie, la cererea lor sau a moştenitorilor lor, bunurile confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesia lor. Nu se restituie terenurile, pădurile, plantaţiile multianuale, obiectivele scoase din circuitul civil, precum şi alte bunuri confiscate, naţionalizate sau scoase în orice alt mod din posesie din considerente ce nu au legătură cu represiunile politice.

Consideră că norma citată nu prevede imperativ că nu se vor restitui terenurile, ci nu se vor restitui doar acele terenuri ale căror confiscare, naţionalizare sau luare în alt mod nu au legătură de cauzalitate cu evenimentele indicate, astfel pentru a se pronunţa pe acest capăt de cerere instanţa de apel urma să analizeze riguros dacă există o legătură de cauzalitate după cum a fost menţionată de prima instanţă ca fiind stabilită. Invocă că la materialele cauzei sunt anexate suficiente probe ce demonstrează clar că există o legătură de cauzalitate între deţinerea a 40 hectare de pămînt şi trecerea în rîndul familiilor de culaci cu ulterioara deportare în Siberia a familiei sale. Mai invocă că instanţa de apel a făcut referire la prevederile generale ale articolului 4 Codului Funciar, ce stabileşte că nu se restituie terenurile foştilor proprietari, or norma citată nu e clară şi nu specifică căror anume foşti proprietari nu se restituie terenurile.

Menţionează că Legea 1225 a intrat în vigoare la 08 decembrie 992, iar modificările la lege ce stabileşte permisiunea de a încasa costul terenurilor a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2007. Prin urmare fiind o lege organică specială şi intrînd în vigoare ulterior prevederilor Codului Funciar, care la fel este o lege organică, urmează a fi aplicată în modul corespunzător norma intrată în vigoare ulterior. Consideră că instanţa de apel a ignorat jurisprudenţa Curţii Europene, care a menţionat că trebuie stabilit dacă, din cauza lipsei de acţiune a statului reclamanţii au trebuit să suporte o povară disproporţionată şi excesivă (Hutten-Czapska c. Poloniei). Curtea a reamintit că, în determinarea de interes public, statele au putere de apreciere largă.

Totuşi, această marjă de apreciere nu este nelimitată, iar exercitarea acesteia este supusă controlului în raport cu prevederile Convenţiei (Almeida Garrett şi alţii). Astfel, dreptul de despăgubire pentru bunurile ce au fost confiscate, naţionalizate sau luate în alt mod în legătură cu represiunile este garantat de legislaţia internă. Insistă că obligaţiunea de plată a sumei de 264780 lei a constituit o creanţă clară şi precisă a statului în a o despăgubi pe reclamant. Prin urmare a existat o violare a dreptului de proprietate ca urmare a încălcării dreptului la securitatea juridică (a se vedea cauzele Wintenverp v. Olanda; Iatridis v. Grecia; Brumărescu v. România).

De asemenea invocă recurentul şi dezacordul său cu decizia instanţei de apel în partea dispunerii eşalonării sumei încasate, deoarece prevederile art. 12 al.(5) a Legii cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice se aplică în cazul deciziilor emise pe cale extrajudiciară şi anume de către Comisiile special create de pe lîngă Consiliile raionale şi cele municipale. Astfel această prevedere nu este imperativă şi poate fi aplicată doar dacă cererea de achitare a compensaţiei se examinează de către Consiliul municipal sau raional în temeiul prevederilor art. 12/1 a Legii cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice, mai mult că Comitetul Executiv al UTA Gagauz Yeri nu a solicitat eşalonarea plăţii şi nu a prezentat nici o probă in vederea demonstrării stării precare a acesteia.

Mai invocă că, legiuitorul, în vederea neadmiterii tergiversării executării hotărîrilor pe asemenea categorie de dosare a operat modificări prin Legea Nr. 173 din 11 iulie 2012, în vigoare la data de 28 septembrie 2012, prin care a dispus expres că sumele pentru compensaţiile victimelor represiunilor politice vor fi încasate din contul bugetului de stat, prin transferuri către bugetele unităţilor administrativ- teritoriale de nivelul al doilea.

Consideră că dispunerea eşalonării achitării sumei încasate pentru perioada de 5 ani este inumană în raport cu subsemnatul şi contravine spiritului Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului în ceea ce priveşte examinarea cauzei într-un termen rezonabil, or, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului în cauza Cravcenco v. Moldova nr. 13012/02 din 15 ianuarie 2008 a menţionat că, rezonabilitatea duratei procedurilor trebuie evaluată în lumina circumstanţelor cauzei, ţinând cont de următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor relevante şi importanţa cauzei pentru reclamant (a se vedea, printre multe altele, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Ganeli Dmitri, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Ganeli Dmitri, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Ganeli Dmitri ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul lui Ganeli Dmitri se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Iurie Şumcov Tamara Chişca-Doneva